Tehnica elaborarii actelor normative

Tehnica elaborarii actelor normative

A. Notiune

Tehnica elaborarii actelor normative sau tehnica legislativa cum mai este ea denumita in stiinta juridica romanesca[1] a inceput sa se dezvolte cu precadere la inceputul secolului trecut. Fostul ministru roman al justitiei din perioada interbelica, George Marzescu, intr-un discurs tinut in fata Parlamentului argumenta ca ,,legiferarea, adica opera de intocmire a legilor, de formulare si de redactare a solutiilor legislative reclama, in adevar, o politica legislativa, o tehnica juridica, o tehnologie legislativa si, in toate cazurile, cunostinta practicei extrajudiciare si a jurisprudentei, a legislatiei comparate, a progreselor stiintifice realizate de doctrina, a istoriei dreptului si institutiilor'' Asadar, redactarea actelor normative presupune o serie de cunostinte si abilitati de ordin juridic, dar nu numai, prin care o politica publica este transpusa intr-un ansamblu coerent de norme juridice.

Aceste norme juridice, pentru a fi intelese de catre destinatari, trebuie sa fie clare, precise, neechivoce si corelate, din punct de vedere tehnic si al continutului cu restul legislatiei.

Calitatea legii asigura securitatea juridica a unui stat si implicit a cetatenilor acestui stat. Principiul securitatii juridice presupune o legislatie de calitate, previzibila si predictibila. Legea nu trebuie sa creeze ambiguitati sau sa provoace deceptii. Cu cat legislatia unui stat este mai clara cu atat cetatenii acelui stat se vor simti mai in siguranta.

Analizand principiul securitatii juridice, unii autori vorbesc despre o axa formala si una temporala a acestui principiu. In timp ce axa formala a principiului o reprezinta calitatea legislatiei, axa temporala este reprezentata de previzibilitatea acesteia[3].

Elaborarea actelor normative este atat o arta, cat si o tehnica. Activitatea de redactare a actelor normative necesita cunostinte solide privind metodologia juridica, dar si o atentie sporita in ceea ce priveste corelarea dispozitiilor legale cu legislatia si jurisprudenta existenta. Textul trebuie sa respecte rigorile tehnice de redactare, dar, in acelasi timp, trebuie sa fie scris intr-un limbaj clar, usor de inteles pentru orice persoana.

Unii autori fac distinctia intre tehnica legislativa sau legistica formala cum o mai denumesc si politica legislativa sau legistica materiala[4]. Daca politica legislativa reprezinta un ansamblu de mijloace si instrumente menite sa materializeze conceptual fapte sociale si sa le imprime o dinamica proprie, inclusiv prin intermediul normelor juridice, tehnica legislativa, reprezinta disciplina stiintifica ce are ca obiect de studiu elaborarea actelor juridice.

Totalitatea regulilor privind modalitatea de redactare a actelor normative formeaza obiectul stiintei tehnicii legislative. Asadar, tehnica legislativa este o stiinta a dreptului ce se ocupa cu modul de redactare si adoptare a actelor juridice.

Incele ce urmeaza, ne vom axa doar pe analiza tehnicii de elaborare si adoptare a actelor normative, fara a lua in discutie si celelalte acte.

B. Ierarhia actelor normative

Adoptarea actelor normative este reglementata de Constitutia Romaniei, Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative[5] si Hotararea Guvernului nr. 50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare[6].

Actele normative se ierarhizeaza in functie de forta lor juridica, iar aceasta forta juridica este data de continutul si forma respectivelor acte. In functie de cele doua elemente: continut si forma, difera si modul de elaborare si adoptare a actelor normative. Astfel, Constitutia se adopta dupa anumite proceduri specifice, legile organice sunt adoptate diferit fata de legile ordinare, iar actele administrative cunosc proceduri specifice de elaborare si adoptare.

Cu cat actul normativ reglementeaza relatii sociale importante in societate, cu atat sfera destinatarilor sai va fi mai mare ajungand ca el sa se aplice erga omnes. Cel care stabileste insa relatiile sociale care sa fie reglementate prin norme juridice este legiuitorul. Doar legiuitorul are posibilitatea de a stabili care dintre multiplele relatii sociale sa fie reglementate de normele de drept si care nu. O serie de relatii sociale care se petrec in sanul societatii raman nereglementate, in timp ce alte relatii sociale sunt reglementate de norme religioase, morale sau de alta natura.

Ceea ce prezinta interes pentru tehnica legislativa este importanta normelor de drept si forta lor juridica. In functie de forta juridica actele normative se aplica cu prioritate unele fata de celelalte. De asemenea, conform principiului simetriei juridice, orice modificare a unui act normativ se poate face cu un alt act normativ cu forta superioara sau cel putin egala cu forta juridica a actului modificat.

C. Structura actelor normative

Orice act normativ are o anumita structura alcatuita din:

Titlu - cuprinde denumirea generica a actului, in functie de categoria sa juridica si de autoritatea emitenta, precum si obiectul reglementarii exprimat sintetic. Categoria juridica a actului normativ este determinata de regimul competentelor stabilit prin Constitutie, legi si prin alte acte normative prin care se acorda prerogative de reglementare juridica autoritatilor publice. Autoritatea publica este aceea investita prin Constitutie sau printr-un alt act normativ. Se interzice ca denumirea proiectului unui act normativ sa fie aceeasi cu cea a altui act normativ in vigoare. In cazul actelor normative prin care se modifica ori se completeaza un alt act normativ, titlul actului va exprima operatiunea de modificare sau de completare a actului normativ avut in vedere. Ca element de identificare, titlul se intregeste, dupa adoptarea actului normativ, cu un numar de ordine, la care se adauga anul in care a fost adoptat acesta.

Formula introductiva - consta intr-o propozitie care cuprinde denumirea autoritatii emitente si exprimarea hotararii de luare a deciziei referitoare la emiterea sau adoptarea actului normativ respectiv.

In cazul legilor formula introductiva este ,,Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege'', iar pentru actele Guvernului, formula introductiva este ,,In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, Guvernul Romaniei adopta prezenta''(ordonanta sau hotarare, dupa caz). Pentru celelalte categorii de acte normative formula introductiva cuprinde autoritatea emitenta, denumirea generica a actului, in functie de natura sa juridica, precum si temeiurile juridice pe baza carora a fost emis actul.

. Preambul - enunta, in sinteza, scopul si, dupa caz, motivarea reglementarii. El nu poate cuprinde nici directive, nici reguli de interpretare. Preambulul preceda formula introductiva. Includerea preambulului in cuprinsul actului normativ se apreciaza de la caz la caz. La ordonantele de urgenta preambulul este obligatoriu si cuprinde prezentarea elementelor de fapt si de drept ale situatiei extraordinare ce impune recurgerea la aceasta cale de reglementare. In cazul actelor normative ale administratiei publice centrale de specialitate sau ale administratiei publice locale, in preambul se mentioneaza si avizele prevazute de lege.

. Partea dispozitiva a actului (structurata pe carti, parti, titluri, capitole, sectiuni, articole, alineate) - reprezinta continutul propriu-zis al reglementarii, alcatuit din totalitatea normelor juridice instituite pentru sfera raporturilor sociale ce fac obiectul acestuia.

In cazul actelor care transpun legislatia comunitara, dupa partea dispozitiva a acestora se face o mentiune expresa care cuprinde elementele de identificare a actului sau actelor comunitare transpuse.

. Atestarea autenticitatii actului - actul normativ adoptat se semneaza de reprezentantul legal al emitentului, se dateaza si se numeroteaza. Data legii este aceea la care i se da numar, dupa promulgare. Pentru actele normative ale Parlamentului, care, potrivit legii, nu se supun promulgarii, data actului este aceea a adoptarii. Actele Guvernului poarta data sedintei Guvernului in care actul a fost aprobat. Data celorlalte acte normative este aceea la care au fost semnate. Numerotarea actelor normative se face in ordinea datarii lor, separat pe fiecare an calendaristic. In cazul legilor este obligatoriu ca in finalul actului sa se faca mentiunea despre indeplinirea dispozitiei constitutionale privind legalitatea adoptarii de catre cele doua Camere ale Parlamentului.

Ex.:

D. Adoptarea legilor

Atat Constitutia, cat si Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativa prevad o anumita procedura de urmat in ceea ce priveste adoptarea legilor:

Conform art. 61 alin. (1) din Constitutia Romaniei, '(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii.' Prin urmare, Parlamentul reprezinta una dintre institutiile fundamentale ale unei democratii constitutionale si are un dublu rol, acela de a fi organul reprezentativ suprem al poporului roman si de a fi unica autoritate legiuitoare a tarii.

In randul atributiilor pe care le are Parlamentul, cea mai importanta este functia sau atributia de legiferare. Aceasta activitate este supusa unor norme constitutionale si legale, care reglementeaza 'traseul' legii din momentul exercitarii dreptului de initiativa legislativa si pana la publicarea legii in Monitorul Oficial al Romaniei, norme ce formeaza continutul procedurii legislative parlamentare.

Intr-o definitie succinta, precizam ca procedura legislativa parlamentara cuprinde totalitatea regulilor pentru pregatirea dezbaterii, dezbaterea si votarea unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative in Parlament. In conformitate cu principiul bicameralismului, ea se desfasoara in fiecare Camera si, daca este cazul, in Camerele reunite, in sedinta comuna.

Procedura legislativa parlamentara cuprinde urmatoarele etape:

1. Initiativa legislativa;

2. Avizarea proiectului de lege sau a propunerii legislative;

3. Examinarea si avizarea proiectelor de lege si a propunerilor legislative in cadrul comisiilor permanente;

4. Includerea proiectului de lege sau a propunerii legislative pe ordinea de zi a sedintei;

5. Dezbaterea in plen;

6. Votarea legii;

7. Intoarcerea legii la prima camera sesizata.

Cu privire la etapele procedurii legislative cateva precizari se impun in legatura cu medierea si reexaminarea legii.

a) Medierea ca faza a procedurii legislative, a fost inlaturata prin Legea de revizuire a Constitutiei nr. 429/2003, aceasta fiind mentinuta, ca o etapa speciala, pentru procedura revizuirii Constitutiei Romaniei, in conditiile art.150 si 152.

De asemenea, procedura medierii s-a aplicat tranzitoriu si pentru proiectele de lege depuse la Parlament anterior intrarii in vigoare a Legii de revizuire a Constitutiei, respectiv data de 29 octombrie 2003.

b) Faza 'parlamentara' a procedurii se incheie in momentul trimiterii legii spre promulgare. In cazul reexaminarii solicitate, fie de Presedintele Romaniei, fie ca urmare a deciziei Curtii Constitutionale, procedura legislativa se reia, in conditiile stabilite de Constitutie si de regulamentele parlamentare. Considerata drept o procedura complementara, procedura reexaminarii legii prezinta o importanta deosebita, intrucat face parte nemijlocit din adoptarea legii.

Initiativa legislativa

Declansarea procedurii parlamentare legislative se face prin sesizare. Principala modalitate de sesizare consta in exercitarea dreptului de initiativa legislativa. Potrivit art. 74 alin.(1) din Constitutie, initiativa legislativa apartine Guvernului, deputatilor, senatorilor sau unui numar de cel putin 100.000 de cetateni cu drept de vot.

Initiativele legislative care apartin Guvernului poarta denumirea de proiecte de lege. Acestea se transmit catre Camera competenta sa le adopte, ca prima Camera sesizata.

Propunerile legislative pot fi initiate fie de catre senatori sau deputati, fie de catre cetateni. Senatorii si deputatii pot exercita dreptul de initiativa legislativa individual sau colectiv, prin grupul parlamentar de care apartin.

Conform art. 74 alin.(5) din Constitutie, propunerile legislative se supun dezbaterii mai intai Camerei competente sa le adopte, ca prima Camera sesizata.

In ceea ce priveste initiativa cetatenilor, aceasta poate fi exercitata numai cu respectarea prevederilor art. 74 alin.(1) din Constitutie, referitoare la reprezentativitatea initiativei, si ale alin.(2), referitoare la materiile ce nu pot face obiectul acestei initiative. Astfel, potrivit alin.(1) initiativa legislativa poate apartine unui numar de cel putin 100.000 de cetateni cu drept de vot. Cetatenii care isi manifesta dreptul la initiativa legislativa trebuie sa provina din cel putin un sfert din judetele tarii, iar in fiecare din aceste judete sau in municipiul Bucuresti trebuie sa fie inregistrate cel putin 5.000 de semnaturi in sprijinul acestei initiative. Potrivit alin.(2) al aceleiasi dispozitii constitutionale, nu pot face obiectul initiativei legislative a cetatenilor problemele fiscale, cele cu caracter international, amnistia si gratierea.

Procedura de exercitare a initiativei legislative de catre cetateni este reglementata detaliat prin Legea nr.189/1999 privind initiativa legislativa cetateneasca.

Senatorii, deputatii si cetatenii, care isi exercita dreptul de initiativa legislativa, pot prezenta propuneri legislative numai in forma ceruta pentru proiectele de lege (art. 74 alin.(3) si (4) din Constitutie). Propunerile legislative se comunica Guvernului in termen de 3 zile de la inregistrare, pentru a se pronunta si in ceea ce priveste aplicarea art.111 alin.(1) din Constitutie.

Propunerile legislative, apartinand fie cetatenilor, fie senatorilor sau deputatilor nu pot avea ca obiect materiile in legatura cu care exista exclusivitate in exercitarea initiativei legislative, cum sunt: proiectul legii bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat, proiectele de lege rectificative si a contului de executie bugetara, care, potrivit art. 138 alin.(2) din Constitutie, sunt elaborate de Guvern.

De asemenea, din interpretarea art. 92 si art. 93 din Constitutie, numai Presedintele Romaniei are dreptul de a declara mobilizarea partiala sau generala a fortelor armate, de a lua masuri pentru respingerea unei agresiuni armate indreptate impotriva tarii, de a institui starea de asediu sau starea de urgenta, toate aceste masuri fiind luate cu aprobarea prealabila sau, dupa caz, ulterioara a Parlamentului.

O situatie speciala o constituie initiativa de revizuire a Constitutiei, autoritatea ce poate exercita acest drept fiind Presedintele Romaniei, la propunerea Guvernului. De asemenea, conform art. 150 alin.(1) din Constitutie, acest drept apartine si unui numar de cel putin o patrime din numarul deputatilor sau al senatorilor, precum si unui numar de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot. Acesti cetateni trebuie sa provina din cel putin jumatate din judetele tarii, iar in fiecare din acestea sau in municipiul Bucuresti trebuie sa fie inregistrate cel putin 20.000 de semnaturi in sprijinul acestei initiative.

2. Avizarea proiectului de lege sau a propunerii legislative

O problema distincta, prealabila examinarii proiectelor si propunerilor legislative, o constituie avizarea acestora de catre Consiliul Legislativ. Cadrul general privind competenta acestuia este dat de art. 79 din Constitutie, care stabileste ca este un organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizeaza proiectele de acte normative in vederea sistematizarii, unificarii si coordonarii intregii legislatii. Legea nr. 73/1993 pentru infiintarea, organizarea si functionarea Consiliului Legislativ prevede atributiile acestui organ referitoare la analizarea si avizarea proiectelor de lege si a propunerilor legislative, in vederea supunerii lor spre legiferare, precum si a celor primite de comisia parlamentara sesizata in fond, dupa adoptarea lor de catre una din Camerele Parlamentului. Potrivit art. 3 alin. (1) din lege, proiectele de lege si propunerile legislative se supun dezbaterii Parlamentului, cu avizul Consiliului Legislativ.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 73/1993, propunerile legislative facute de deputati sau de senatori se inainteaza Consiliului Legislativ, spre avizare, de catre secretarul general al Camerei la care au fost depuse, in ziua inregistrarii. Senatorii si deputatii, autori de propuneri legislative, precum si ministrii pot lua parte, din proprie initiativa sau, la invitatia presedintelui Consiliului Legislativ, la examinarea, in sectiile acestuia, a proiectelor de acte normative supuse avizarii. Initiatorii sau autoritatea care a solicitat avizul pot cere Consiliului Legislativ lamuriri suplimentare sau pot invita presedintele acestuia ori reprezentantul sau la dezbaterea propunerilor legislative sau a proiectelor avizate.

De asemenea, propunerile legislative si proiectele de lege sunt supuse avizarii Consiliului Economic si Social, organism cu rol consultativ in stabilirea politicii economice si sociale a tarii. Astfel, potrivit Legii nr. 109/1997 privind organizarea si functionarea Consiliului Economic si Social, sunt supuse avizarii acestui organism toate initiativele legislative care privesc restructurarea si dezvoltarea economiei nationale, privatizarea, functionarea si cresterea competitivitatii agentilor economici, relatiile de munca si politica salariala, protectia sociala si ocrotirea sanatatii, invatamantul, cercetarea si cultura, politicile monetare, financiare, fiscale si de venituri. In toate cazurile, avizele sunt obligatorii sub aspectul solicitarii si insotirii initiativei legislative si nu sub aspectul continutului.

Proiectele de lege al caror initiator este Guvernul, si care vin insotite de toate avizele necesare, cerute potrivit legii, sunt inregistrate in ordinea primirii lor, potrivit dispozitiilor Regulamentelor fiecarei Camere, Biroul permanent analizand daca este competenta Camera respectiva sa dezbata, ca prima Camera sesizata, proiectul de lege respectiv, potrivit art. 75 alin.(1) din Constitutia Romaniei.

Daca se considera ca este de competenta Camerei respective sa dezbata proiectul de lege respectiv, acesta este transmis comisiilor permanente in vederea avizarii. Spre deosebire de proiectele de lege initiate de Guvern, propunerile legislative sunt supuse aceleiasi proceduri de verificare a competentei, dupa care sunt transmise, mai intai, Consiliului Legislativ, Consiliului Economic si Social si altor organisme sau institutii, in vederea avizarii. De asemenea, in masura in care propunerea legislativa implica modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurarilor sociale de stat, aceasta se transmite si Guvernului, in vederea formularii unui punct de vedere. Dupa ce sunt transmise avizele de catre autoritatile si institutiile mentionate, propunerile legislative sunt transmise, de catre Biroul permanent, comisiilor permanente, in vederea avizarii.

Proiectele ce fac obiectul initiativei legislative a cetatenilor se inainteaza spre avizare Consiliului Legislativ de catre unul din membrii comitetului de initiativa, potrivit legii, iar avizul, impreuna cu propunerea legislativa, se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

3. Examinarea si avizarea proiectelor si a propunerilor legislative in cadrul comisiilor permanente

In vederea dezbaterii si adoptarii initiativelor legislative de catre plenul fiecarei Camere, proiectele de lege si propunerile legislative sunt analizate in cadrul comisiilor permanente.

Comisiile permanente sunt organe de lucru, alese pe toata durata mandatului Camerei, care examineaza proiectele de lege si propunerile legislative in vederea elaborarii rapoartelor si avizelor, care pot efectua anchete parlamentare si care pot solicita rapoarte, informatii si documente de la autoritatile publice a caror activitate intra in sfera lor de competenta.

Dupa inregistrarea initiativelor legislative si rezolvarea problemelor de competenta, Biroul permanent, sub semnatura Presedintelui, sesizeaza comisiile permanente competente, in vederea intocmirii rapoartelor si a elaborarii avizelor.

In situatia in care o alta comisie decat cea sesizata se considera competenta cu privire la un proiect de lege, o propunere legislativa sau un amendament, ori in situatia in care comisia sesizata considera ca initiativa transmisa este de competenta in fond a altei comisii, solicitarea privind rezolvarea conflictului de competenta se inainteaza Biroului permanent. In caz de refuz din partea acestuia, plenul Camerei hotaraste asupra conflictului de competenta, cu votul majoritatii membrilor prezenti.

Comisia permanenta sesizata in fond este cea care va supune dezbaterii plenului Camerei raportul asupra proiectului sau propunerii legislative cu care a fost sesizata, asigurand, astfel, pregatirea lucrarilor in plen. Pentru analizarea si avizarea unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative pot fi sesizate in fond mai multe comisii permanente.

In cazul proiectelor legii bugetului de stat, al bugetului asigurarilor sociale de stat sau al celor rectificative, pentru care dezbaterile presupun elaborarea unor rapoarte comune ale comisiilor parlamentare, acestea sunt sesizate, separat, de catre Birourile permanente ale Camerei din care fac parte. In vederea intocmirii de avize sau rapoarte comune, comisiile permanente de specialitate se pot intruni si in sedinte comune. Totodata, pentru avizarea unor proiecte de lege complexe sau pentru elaborarea unor propuneri legislative Camerele pot constitui, prin hotarare, comisii speciale. In acest caz, proiectele de lege astfel avizate si propunerile legislative elaborate nu se mai supun examinarii altor comisii.

Procedura dezbaterii proiectelor de lege sau a propunerilor legislative la comisie este asemanatoare cu procedura din plen, deoarece comisia are acelasi grad de reprezentativitate politica pe care il are si Parlamentul in ansamblul sau. Spre deosebire de procedura din plen, in cadrul comisiei are loc analizarea in detaliu, articol cu articol, a tuturor dispozitiilor proiectelor sau propunerilor legislative, precum si a implicatiilor acestora, iar dispozitiile Regulamentului Camerei Deputatilor si ale Regulamentului Senatului marcheaza deplasarea centrului de greutate de la dezbaterea in plen catre dezbaterea in comisii.

Tinand seama de numarul mic de membri, de specializarea acestora si de ambianta de lucru, procedura in cadrul comisiilor este mai specializata si mai putin formalista. Nu exista reguli referitoare la limitarea numarului de interventii, la durata lor, la inscrierea la cuvant, la modalitatea de vot care, de regula, este deschis. De altfel, potrivit regulamentelor Camerelor, comisiile permanente au obligatia de a-si adopta propriul regulament de organizare si functionare, in care pot fi adoptate norme specifice privitoare la toate aspectele de procedura aratate mai sus.

O alta trasatura specifica procedurii in cadrul comisiilor o constituie caracterul inchis al sedintelor, cu alte cuvinte, sedintele comisiilor nu sunt publice. Conditiile in care reprezentantii mijloacelor de informare in masa au acces la lucrarile comisiilor se stabilesc de plenul acestora. In interesul desfasurarii lucrarilor, comisiile pot invita sa participe la dezbateri specialisti sau reprezentanti ai autoritatilor publice si ai unor organizatii nonguvernamentale. De asemenea, la sedintele comisiilor au dreptul sa participe si parlamentari din alte comisii, fara a avea drept de vot. Parlamentarii care nu sunt membri ai comisiei pot consulta, la sediul acesteia, actele si documentele sale, cu incuviintarea biroului comisiei, fara stramutarea lor si fara ca lucrarile comisiei sa fie stanjenite. Acte si documente ale comisiilor pot fi consultate si de alte persoane interesate decat membrii Camerei Parlamentului, numai cu aprobarea biroului comisiei.

Reprezentantii Guvernului au acces la lucrarile comisiilor Parlamentului. In situatia in care comisia solicita participarea la lucrarile sale a unor membri ai Guvernului sau a conducatorilor unor institutii publice, prezenta acestor persoane este obligatorie. Totodata, pot participa la dezbaterile comisiei sesizate in fond si raportorii comisiilor sesizate pentru avize.

In ceea ce priveste examinarea proiectelor de lege si a propunerilor legislative, dezbaterea in cadrul comisiilor permanente sesizate se face pe baza textului initiativei legislative cu care Camera este sesizata, a avizelor primite de la celelalte comisii, precum si a amendamentelor propuse de parlamentari.

Amendamentele aduse proiectelor de lege si propunerilor legislative pot fi analizate si avizate de catre Consiliul Legislativ, in conformitate cu dispozitiile art. 2 alin.(1) lit.b) din Legea nr. 73/1993. Presedintele comisiei permanente sesizate in fond poate solicita avizul Consiliului Legislativ, indiferent daca e vorba de proiecte de lege sau propuneri legislative, indiferent daca e vorba de examinarea in prima Camera a Parlamentului sau in cea de a doua (art.28 si 29 din Regulamentul de organizare si functionare a Consiliului Legislativ). Daca avizul nu este dat inauntrul termenului stabilit de comisia parlamentara sesizata in fond, aceasta nu impiedica desfasurarea procedurii legislative (art. 30 alin.(2) din acelasi regulament).

Amendamentele care implica modificarea bugetului de stat sau a bugetului asigurarilor sociale de stat se trimit de presedintele comisiei sesizate in fond la Guvern, solicitandu-se punctul de vedere al acestuia. In cazul in care Guvernul nu transmite un punct de vedere pana la data stabilita de comisie, se considera ca amendamentul a fost acceptat. Concluziile examinarii amendamentelor se includ in raportul comisiei, iar amendamentele se anexeaza la acesta. Comisia sesizata in fond are obligatia de a tine evidenta tuturor amendamentelor depuse, fie ca acestea au fost acceptate, fie ca au fost respinse.

Avizarea amendamentelor scrise, depuse de senatori, se face de catre comisia sesizata in fond si, numai daca aceasta considera necesar, si de o alta comisie. In privinta termenelor prevazute pentru depunerea avizelor, a rapoartelor si a amendamentelor, regula este aceea ca Biroul permanent stabileste aceste termene, inauntrul unor termene maximale, care pot fi mai mici in cazul procedurii de urgenta. La intocmirea raportului, comisia sesizata in fond va tine seama de avizele prezentate de celelalte comisii.

Raportul cuprinde propuneri motivate privind admiterea fara modificari a actului examinat, respingerea acestuia sau admiterea lui cu modificari cu precizarea Camerei decizionale pentru fiecare amendament admis sau respins. Raportul se inainteaza Biroului permanent. Termenul de depunere a rapoartelor poate fi modificat la cererea motivata a comisiei sesizate in fond.

La cererea Guvernului sau la propunerea Biroului permanent, a grupurilor parlamentare sau a comisiilor permanente, Parlamentul poate adopta proiecte de lege sau propuneri legislative cu procedura de urgenta. Solicitarea Guvernului sau a organelor indrituite ale Camerelor se aproba cu votul majoritatii parlamentarilor prezenti, in ziua in care solicitarea a fost facuta sau, daca parlamentarii nu se afla in plen, in prima sedinta ce urmeaza zilei de inregistrare a acesteia. De drept, ordonantele emise de Guvern in temeiul art. 115 alin.(4) din Constitutie se supun aprobarii Camerei competente in procedura de urgenta. De asemenea, sunt supuse, de drept, dezbaterii in procedura de urgenta si legile dezbatute in conditiile art. 75 alin.(4) si (5).

4. Includerea proiectului de lege sau a propunerii legislative pe ordinea de zi a sedintei

Proiectul ordinii de zi a sedintelor si programul de activitate se intocmesc de catre Biroul permanent al fiecarei Camere, cu participarea presedintilor grupurilor parlamentare si ai comisiilor permanente, precum si cu consultarea reprezentantului Guvernului pentru relatia cu Parlamentul, si se aproba de plenul fiecarei Camere. Pentru a se putea intocmi proiectul ordinii de zi si al programului de activitate, materialele care se supun dezbaterii, se transmit Biroului permanent. In cazul altor propuneri sau documente decat cele din domeniul legislativ, acestea se transmit Biroului permanent cu cel putin doua zile inainte de sedinta Biroului permanent, cu exceptia cazurilor in care prin lege, prin regulament sau printr-o hotarare a Camerei nu se prevede un termen mai scurt.

Proiectul ordinii de zi pentru saptamana urmatoare este supus spre aprobare Camerei, se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti in ultima zi de activitate in plen a saptamanii, se distribuie membrilor si se afiseaza la sediul Camerei. Ordinea de zi se definitiveaza si se adopta zilnic.

Modificarea ordinii de zi se poate face numai la cererea Biroului permanent, a unui grup parlamentar, a unei comisii sau a Guvernului, pentru motive bine intemeiate si urgente. Motivarea cererii de modificare a ordinii de zi se face printr-o singura luare de cuvant, limitata in timp. In cazul in care exista opozitie, se va da cuvantul unui singur vorbitor pentru fiecare grup parlamentar, dupa care se va trece la vot.

5. Dezbaterea in plen

Dezbaterea unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative in plen se face succesiv, potrivit ordinii de zi adoptate, si presupune trei faze distincte: dezbaterea generala, dezbaterea pe texte si votul final.

Pana la momentul inceperii dezbaterilor generale, cu aprobarea plenului initiatorul isi poate retrage proiectul sau propunerea, acest drept fiind corolarul dreptului de initiativa legislativa. In cazul in care proiectul sau propunerea legislativa a fost adoptat retragerea nu mai poate fi ceruta din momentul sesizarii celeilalte Camere.

a) Dezbaterea generala

Aceasta faza este precedata de prezentarea, de catre initiator sau de catre reprezentantul acestuia, a motivelor care au condus la promovarea proiectului, precum si a raportului comisiei permanente sesizate in fond. Raportul este prezentat, de regula, de presedintele comisiei sau de un raportor desemnat de comisie.

In aceasta faza, regula este ca fiecare grup parlamentar poate sa isi desemneze un singur reprezentant pentru a se inscrie la cuvant. Numai in cazuri justificate, la cererea oricarui membru, Camera poate aproba, cu votul deschis al majoritatii membrilor prezenti, sa li se dea cuvantul la dezbaterile generale si altor membri din cadrul acelorasi grupuri parlamentare. De asemenea, presedintele Camerei poate propune membrilor acesteia limitarea timpului destinat dezbaterilor generale, si aceasta se hotaraste de plen.

Inainte de inceperea dezbaterilor generale, secretarii Biroului permanent intocmesc lista cu senatorii sau deputatii, dupa caz, care se inscriu la cuvant. Acestia iau cuvantul in ordinea inscrierii pe lista, cu incuviintarea presedintelui de sedinta.

Initiatorul proiectului sau al propunerii legislative sau, dupa caz, reprezentantul acestuia, are dreptul de a lua cuvantul inainte de incheierea dezbaterilor generale, ca si raportorul comisiei sesizate in fond. Guvernul, reprezentat in mod obligatoriu de un membru al sau, poate lua cuvantul in orice faza a dezbaterii sau ori de cate ori solicita.

De regula, dezbaterea generala, avand ca scop clarificarea unor aspecte de principiu ale proiectului, nu se incheie prin vot. Exceptie face situatia in care, prin raportul comisiei sesizate in fond, se propune respingerea proiectului sau a propunerii legislative, cand, dupa inchiderea dezbaterii generale, presedintele cere plenului sa se pronunte prin vot. Aceasta propunere se adopta cu votul majoritatii membrilor Camerei prezenti, indiferent de caracterul legii.

De asemenea, potrivit noii proceduri parlamentare, daca proiectul de lege nu a fost respins si se constata ca, prin raportul comisiei sesizate in fond, nu s-au operat modificari sau completari la textele proiectului ori propunerii legislative, dupa dezbaterile generale, proiectul de lege se supune in intregime votului final. In aceasta faza a dezbaterii generale, nu pot fi propuse amendamente.

b) Dezbaterea pe texte

Dupa incheierea dezbaterii generale, in cazurile in care comisia sesizata in fond a operat modificari sau completari la textele proiectului de lege sau propunerii legislative, cuprinse in raportul acesteia, presedintele consulta plenul daca sunt observatii la acestea, iar dezbaterile pe texte continua numai asupra acestor observatii. Senatorii sau deputatii, dupa caz, pot lua cuvantul pentru a exprima punctul de vedere al grupului parlamentar din care fac parte sau punctul lor de vedere. De asemenea, iau cuvantul si reprezentantul Guvernului sau al initiatorului, precum si reprezentantii comisiei sesizate in fond.

In cursul dezbaterilor, senatorii sau deputatii, dupa caz, grupurile parlamentare sau Guvernul pot pune in discutie amendamentele depuse in termen la comisie. Daca se constata ca sunt amendamente respinse de comisie si se cere sustinerea lor in plen, se dezbat numai acestea si se rezolva prin vot, apoi raportul comisiei se supune in intregime votului, dupa care proiectul sau propunerea legislativa se supune in intregime votului final.

Discutarea textelor, incepe cu cele prin care se propune eliminarea unui text si continua cu cele privind modificarea sau completarea acestora. Daca exista mai multe amendamente de acelasi fel, ele se supun la vot in ordinea in care au fost prezentate. Plenul Camerei se pronunta prin vot distinct asupra fiecarui amendament, in afara de cazul in care, prin adoptarea unuia, se exclude acceptarea celorlalte. Presedintele Camerei are dreptul sa limiteze durata luarilor de cuvant, in functie de subiectul dezbaterilor, sau sa propuna plenului sistarea discutiilor. Textele amendate se supun la vot. Potrivit practicii parlamentare, textul poate fi adoptat cu majoritate simpla, chiar daca priveste legi pentru adoptarea carora Constitutia reclama o alta majoritate, absoluta sau calificata. Numai la votul final se impune majoritatea ceruta de art.76 din Constitutie pentru adoptarea legii.

6. Votarea legii

Votul parlamentarilor este personal, ceea ce presupune ca acesta nu poate fi exercitat prin reprezentant. In ceea ce priveste modalitatile de exprimare, votul poate fi deschis sau secret.

Votul deschis sau public se poate face prin ridicare de maini, prin apel nominal, prin ridicare in picioare sau electronic.

Votul secret poate fi exprimat prin buletine de vot, pentru alegerea sau numirea in unele functii, prin bile sau electronic, in cazul votarii legilor, hotararilor sau motiunilor. In cazul in care prin Regulamentul Camerei nu se stabileste o anumita procedura de vot obligatorie, aceasta se va hotari de Camera, la propunerea presedintelui.

Dupa votarea textelor amendate, un vot distinct va fi consacrat legii in ansamblu. Prin votul final asupra legii se produce o deplasare de la specializarea deliberarii in functie de texte la legea in totalitate.

Legile adoptate de Senat pot fi legi constitutionale, legi organice sau legi ordinare. Aceste trei categorii de legi sunt stabilite in Constitutie la art. 73. Astfel, legile constitutionale sunt legile de revizuire a Constitutiei, iar legile organice reglementeaza domenii foarte importante, cum ar fi: sistemul electoral, organizarea si functionarea partidelor politice, organizarea si desfasurarea referendumului, organizarea Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, organizarea generala a invatamantului, regimul juridic general al proprietatii si al mostenirii, regimul general privind raporturile de munca, sindicatele si protectia sociala, organizarea administratiei locale, a teritoriului, regimul general privind autonomia locala si altele.

Articolul 76 din Constitutie prevede la alin.(1) ca 'legile organice si hotararile privind regulamentele Camerelor se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere', iar la alin.(2) ca 'legile ordinare si hotararile se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera'. Adoptarea unui proiect sau a unei propuneri de revizuire a Constitutiei de catre Camera Deputatilor si Senat se face cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere.

In stabilirea rezultatelor votarii, este esential numarul minim de voturi necesare pentru ca decizia respectiva sa fie adoptata. Aceasta majoritate poate fi simpla, absoluta sau calificata.

Majoritatea simpla este majoritatea raportata la cvorumul de vot, asigurand ca rezultatul votarii sa fie al vointei majoritare a celor prezenti. Aceasta este majoritatea de drept comun, adica majoritatea aplicabila in toate cazurile in care Constitutia sau Regulamentele Camerelor nu prevad o alta majoritate.

Majoritatea absoluta este majoritatea raportata la numarul total al fiecarei Camere sau, dupa caz, al deputatilor si al senatorilor din Camerele reunite in sedinta comuna. Majoritatea absoluta coincide cu insusi cvorumul de vot si asigura o stabilitate mai mare a masurilor adoptate in temeiul ei.

Majoritatea calificata priveste cele mai importante masuri ce pot fi adoptate in procesul decizional, cum ar fi revizuirea Constitutiei sau punerea sub acuzare a Presedintelui Romaniei (art. 96 din Constitutie).

Conditia esentiala pentru ca votul sa aiba loc este existenta cvorumului. Cvorumul de vot inseamna numarul minim de parlamentari prezenti pentru ca votul sa poata avea loc si reprezinta o conditie a votarii de care depinde ca aceasta sa aiba semnificatia unei decizii. In conceptia regulamentelor, cvorumul de vot trebuie dublat si de un cvorum de lucru, de care depinde ca Senatul, Camera Deputatilor sau, dupa caz, Camerele reunite sa lucreze legal: acest cvorum de lucru este acelasi cu cvorumul de vot.

Constatarea cvorumului de lucru se face de catre presedinte la deschiderea sedintei. Cererea de verificare a cvorumului se poate face numai de presedintii grupurilor parlamentare, inainte de votare. Daca se constata lipsa cvorumului, presedintele de sedinta suspenda sedinta.

Potrivit art. 40 din Regulamentul sedintelor comune, in caz de paritate de voturi, votul presedintelui este decisiv. De asemenea, in toate cazurile, votul presedintelui se face dupa exprimarea voturilor celorlalti. Ratiunea acestei reguli este necesitatea de a nu influenta votul Parlamentului. De altfel, pe acelasi temei, in cursul votarii nu se acorda dreptul de a lua cuvantul nici unui participant la dezbateri. Anuntarea rezultatului votului se face de presedintele de sedinta.

7. Intoarcerea legii la prima camera sesizata

Potrivit actualelor dispozitii constitutionale, prima Camera sesizata este obligata sa adopte o lege in 30, 45 sau 60 de zile, dupa cum avem de-a face cu o ordonanta de urgenta, un proiect de lege circumscris domeniilor de la art. 75 alin.(1) sau coduri ori alte legi complexe. Daca prima Camera sesizata nu adopta legea in termenul prevazut de Constitutie, proiectul de lege sau propunerea legislativa se considera adoptata in forma depusa spre dezbatere de initiator.

De la aceasta regula stabilita la art. 75 alin.(2) si, respectiv, art. 115 alin.(5) din Constitutie, este stabilita o exceptie. Astfel, potrivit art. 75 alin.(4) si (5) din Constitutie, in cazul in care prima Camera sesizata adopta o prevedere care, potrivit Constitutiei intra in competenta decizionala a primei Camere sesizate, prevederea este definitiv adoptata daca si cea de a doua Camera este de acord. In caz contrar, numai pentru prevederea respectiva, legea se intoarce la prima Camera sesizata care va decide definitiv in procedura de urgenta. Dispozitiile referitoare la intoarcerea legii se aplica in mod corespunzator si in situatia in care Camera decizionala adopta o prevedere pentru care competenta decizionala apartine primei Camere.

Dezbaterea si adoptarea prevederilor intoarse la Camera care are competenta decizionala pentru prevederea intoarsa se face cu respectarea prevederilor regulamentare privind dezbaterea si adoptarea proiectului de lege sau propunerilor legislative in cadrul comisiilor permanente si in cadrul plenului.

Legea privind tehnica legislativa prevede si reguli speciale privind modificarea, completarea, suspendarea, abrogarea, interpretarea si republicarea actelor normative. De asemenea, legea prevede si reguli speciale privitoare la pregatirea si elaborarea actelor normative prin care se ratifica sau se aproba intelegeri internationale; elaborarea actelor normative ale autoritatilor publice centrale (ordine, instructiuni etc.), precum si elaborarea actelor normative ale autoritatilor publice locale.

Legile pot fi initiate si supuse spre adoptare Parlamentului atat de catre Guvern, cat si de catre deputati, senatori sau de un numar minim de cetateni cu drept de vot. In cazul in care initiativa apartine Guvernului, pana ca proiectul de lege sa ajunga in Parlament el parcurge o anumita procedura la nivelul Guvernului si al autoritatilor din subordinea acestuia.

E. Procedurile privind supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului

Reglementarea juridica este data de Hotararea Guvernului nr. 561/2009[7] pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum si a altor documente, in vederea adoptarii/aprobarii.

Au dreptul sa initieze proiecte de acte normative:

a) ministerele si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, aflate in subordinea Guvernului, precum si autoritatile administrative autonome;

   b) organele de specialitate ale administratiei publice centrale aflate in subordinea sau in coordonarea ministerelor, prin ministerele in a caror subordine sau coordonare se afla;

   c) prefectii, consiliile judetene, Consiliul General al Municipiului Bucuresti, potrivit legii, prin Ministerul Administratiei si Internelor.

In procesul de elaborare a proiectelor de acte normative, autoritatile publice initiatoare au obligatia sa respecte regulile procedurale aplicabile pentru asigurarea transparentei decizionale prevazute de Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica .

De asemenea, pentru asigurarea consultarii preliminare a partenerilor sociali, autoritatile publice initiatoare au obligatia sa supuna proiectele de acte normative cu caracter economico-social analizei comisiilor de dialog social, constituite in cadrul acestora.

Proiectele de acte normative trebuie insotite de:

a) expuneri de motive - pentru legi;

b) note de fundamentare - pentru ordonante de urgenta, ordonante sau hotarari ale Guvernului;

c) referate de aprobare - pentru celelalte acte normative.

Actele normative cu impact asupra domeniilor social, economic si de mediu, asupra bugetului general consolidat sau asupra legislatiei in vigoare se elaboreaza pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau Guvern.

In vederea avizarii proiectelor de acte normative, initiatorul elaboreaza o forma initiala a proiectului de act normativ pe care are obligatia sa o supuna concomitent atat consultarii publice, in conditiile Legii nr. 52/2003, cat si consultarii preliminare interinstitutionale.

Consultarea preliminara interinstitutionala se realizeaza in urma afisarii proiectului de act normativ insusit de conducatorul acestuia, pe site-ul initiatorului, precum si prin transmiterea concomitenta, in format electronic catre Secretariatul General al Guvernului.

La primirea formei electronice, Secretariatul General al Guvernului afiseaza de indata, pe site-ul propriu, proiectul de act normativ.

Desfasurarea intregului proces de consultare, atat cu cetatenii si cu asociatiile legal constituite, cat si consultarea preliminara interinstitutionala, cade in sarcina exclusiva a initiatorului.

La finalizarea procedurii de elaborare si consultare, autoritatea publica initiatoare are obligatia de a transmite Secretariatului General al Guvernului, atat pe suport hartie, cat si in format electronic, in vederea inregistrarii, proiectele de acte normative insusite, prin semnare, de catre conducatorul/conducatorii autoritatii/autoritatilor publice initiatoare.

Prin grija autoritatii publice initiatoare, in aceeasi zi in care au fost inaintate catre Secretariatul General al Guvernului, proiectele de acte normative sunt transmise, in original, si institutiilor ce urmeaza sa avizeze proiectul.

In aceasta etapa, proiectele de acte normative care urmeaza sa fie avizate de Ministerul Finantelor Publice, Departamentul pentru Afaceri Europene, sau, dupa caz, Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, vor fi transmise acestor institutii, in copie, in vederea analizei.

Ministerul Finantelor Publice, Departamentul pentru Afaceri Europene sau, dupa caz, Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti are obligatia transmiterii unui punct de vedere initiatorului numai in urma sesizarii unor probleme de fond din aria proprie de competenta.

Institutiile publice avizatoare trebuie sa transmita initiatorului proiectul de act normative, in original, avizat in termen de maximum 3 zile lucratoare de la inregistrarea acestuia.

Proiectele de acte normative care transpun prevederi comunitare, creeaza cadrul juridic necesar aplicarii acestora ori avand relevanta comunitara se transmit spre avizare Departamentului pentru Afaceri Europene, ca penultima institutie avizatoare, insotite, daca este cazul, de tabelul de concordanta intre actul normativ comunitar propus sa fie transpus si proiectul de act normativ national care il transpune.

Proiectele de acte normative se transmit Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti in original, impreuna cu o copie, numai dupa obtinerea tuturor avizelor autoritatilor publice interesate in aplicare. Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti avizeaza proiectele exclusiv din punctul de vedere al legalitatii, incheind operatiunile din etapa de avizare.

Avizul Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti nu este obligatoriu in cazul actelor cu caracter individual ce au ca obiect exclusiv:

a) numiri si revocari din functie;

b) stabilirea unor date;

c) aprobarea de indicatori tehnico-economici de investitii;

d) aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli ale operatorilor economici si ale institutiilor publice, pentru cazurile prevazute de lege, si a rectificarii acestora;

e) acordarea de ajutoare financiare si de urgenta;

f) alocarea de fonduri de la bugetul de stat, suplimentarea bugetelor institutiilor publice din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, din Fondul de interventie la dispozitia Guvernului, precum si din Fondul national de dezvoltare;

   g) aprobarea finantarii de proiecte si actiuni din fondurile pentru promovarea imaginii externe a Romaniei;

   h) aprobarea stemelor pentru judete, municipii, orase si comune;

   i) atestarea domeniilor publice ale unitatilor administrativteritoriale.

Dupa finalizarea procesului de avizare interministeriala a proiectului de act normativ, forma finala insotita, daca este cazul, de observatiile institutiilor avizatoare si de nota justificativa privind nepreluarea acestora se transmite, prin grija initiatorilor, Curtii de Conturi a Romaniei, Consiliului Concurentei, Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, Consiliului Economic si Social si/sau Consiliului Superior al Magistraturii, dupa caz, in vederea obtinerii avizelor, daca obtinerea acestora este obligatorie, conform dispozitiilor legale in vigoare.

Dupa obtinerea tuturor avizelor, initiatorul va transmite Secretariatului General al Guvernului, in original, forma finala a proiectului de act normativ, insotit de eventualele observatii si propuneri ale tuturor institutiilor avizatoare, precum si de nota justificativa privind insusirea sau neinsusirea acestora, daca este cazul.

Secretariatul General al Guvernului solicita de indata avizul Consiliului Legislativ, ce urmeaza sa fie emis potrivit legii, in termenul solicitat de Guvern, care nu poate fi mai mic de:

a) 24 de ore pentru proiectele de ordonante de urgenta;

b) doua zile pentru proiectele de legi care urmeaza sa fie transmise Parlamentului cu solicitarea dezbaterii in procedura de urgenta;

c) 10 zile pentru celelalte proiecte de acte normative.

In cazul proiectelor de ordonate de urgenta ale Guvernului, acestea sunt avizate de catre Departamentul pentru Relatia cu Parlamentul din punctul de vedere al oportunitatii promovarii acestora, in sensul motivarii situatiei extraordinare a carei reglementare nu poate fi amanata, precum si a prezentarii consecintelor neadoptarii proiectului de act normativ in regim de urgenta.

La primirea avizului de oportunitate din partea Departamentului pentru Relatia cu Parlamentul, initiatorul transmite proiectul Secretariatului General al Guvernului si demareaza procedura de avizare.

Dupa obtinerea tuturor avizelor, ordonantele de urgenta vor fi prezentate in reuniunea de lucru pregatitoare, iar apoi vor fi incluse pe agenda de lucru a sedintei Guvernului.

In situatia in care avizul Departamentului pentru Relatia cu Parlamentul este negativ, proiectul de ordonanta de urgenta va putea fi refacut sub forma unui proiect de lege si va fi promovat ca atare.

Daca autoritatea care a elaborat proiectul de ordonanta de urgenta sustine necesitatea promovarii lui in aceasta forma, chiar dupa obtinerea unui aviz nefavorabil, proiectul, insotit de o nota explicativa privind motivele neacceptarii avizului nefavorabil, se inscrie pe agenda de lucru a sedintei Guvernului in care se va adopta o hotarare finala.

Ordonantele simple ale Guvernului elaborate in temeiul legilor de abilitare a Guvernului, vor fi avizate de catre Departamentul pentru Relatia cu Parlamentul din punctul de vedere al incadrarii in domeniile pentru care Guvernul este abilitat sa emita ordonante.

La primirea avizului de oportunitate din partea Departamentului pentru Relatia cu Parlamentul, initiatorul transmite proiectul Secretariatului General al Guvernului si demareaza procedura de avizare.

In cazul in care avizul Departamentului este favorabil cu amendamente, initiatorii transmit proiectele spre avizare, numai dupa refacerea acestora conform avizului. In situatia in care avizul este nefavorabil, proiectul va putea fi refacut sub forma unui proiect de lege si va fi promovat ca atare.

Proiectele de ordonanta elaborate in temeiul unei legi de abilitare a Guvernului nu pot fi incluse pe agenda de lucru a Guvernului fara avizul favorabil al Departamentului pentru Relatia cu Parlamentul. Avizul este valabil numai pe perioada de abilitare prevazuta in legea de abilitare a Guvernului in temeiul careia se elaboreaza respectivul proiect de ordonanta.

In privinta deciziilor primului-ministru, acestea se emit pe baza si in executarea legilor, a ordonantelor si a hotararilor Guvernului.

Secretariatul General al Guvernului examineaza proiectul de decizie a primului-ministru din punctul de vedere al conformitatii cu dispozitiile actelor normative in vigoare si cu normele de tehnica legislativa. Daca Secretariatul General al Guvernului nu are obiectii privind proiectul de decizie, acesta este finalizat si definitivat.

Secretariatul General al Guvernului prezinta proiectele de decizie primului-ministru, in vederea semnarii. Deciziile primului-ministru sunt contrasemnate de secretarul general al Guvernului.

Ordinele cu caracter normativ, instructiunile si alte asemenea acte ale conducatorilor ministerelor si ai celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si cele ale prefectilor se emit pe baza si in executarea legilor, a ordonantelor, a hotararilor Guvernului si a legislatiei comunitare.

Ordinele cu caracter normativ ale conducatorilor ministerelor si ai celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale care transpun legislatia comunitara, care creeaza cadrul juridic necesar aplicarii acesteia sau care prezinta relevanta comunitara sunt transmise Departamentului pentru Afaceri Europene in vederea evaluarii compatibilitatii prevederilor acestora cu dreptul comunitar, inaintea semnarii de catre conducatorii autoritatilor emitente.

Ordinele, instructiunile si alte asemenea acte se emit cu incadrarea in termenul stabilit si cu indicarea expresa a temeiului legal, respectand normele de tehnica legislativa prevazute de Legea nr. 24/2000.