FAPTELE DE CONCURENTA COMERCIALA ILICITA

FAPTELE DE CONCURENTA COMERCIALA ILICITA

SECTIUNEA 1 Subminarea organizarii interne a concurentului

In aceasta categorie se cuprind urmatoarele fapte prevazute de art. 4 al Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale:

1) - oferirea serviciilor de catre salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte (lit. a);

2) - divulgarea, achizitionarea sau folosirea unui secret comercial de catre un comerciant sau un salariat al acestuia, fara consimtamantul detinatorului legitim al respectivului secret comercial si intr-un mod contrar uzantelor comerciale cinstite (lit. b);

3) - oferirea, promiterea sau acordarea - mijlocit sau nemijlocit - de daruri ori alte avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentantilor acestuia, pentru ca, prin purtare neloiala, sa poata afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaste sau a folosi clientela sa, ori pentru a obtine orice alt folos pentru sine sau pentru alta persoana in dauna unui concurent (lit. f);

4) - concedierea sau atragerea unor salariati ai unui comerciant, in scopul infiintarii unei societati concurente care sa capteze clientii acelui comerciant sau angajarea salariatilor unui comerciant in scopul dezorganizarii activitatii sale (lit. h).

Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale a fost modificata si completata

prin Legea nr. 298 din 7 iunie 2001, publicata in Monitorul Oficial nr. 313 din 12 iunie 2001.

Atragerea personalului comerciantului concurent

Acesta poate constitui act de concurenta neloiala in cele doua modalitati prevazute de art. 4, lit. a si h, diferenta dintre acestea constand in aceea ca in textul art. 4, lit. h sunt prevazute doua scopuri specifice:

I. Scopul infiintarii unei societati concurente care sa capteze clientela comerciantului lezat

II. Scopul dezorganizarii comerciantului vatamat

Fara indoiala ca principiul libertatii muncii ofera salariatului posibilitatea de a-si schimba locul de munca dupa cum considera ca ii sunt mai bine satisfacute interesele si nu i s-ar putea reprosa ca se foloseste la noul sau patron de experienta acumulata anterior . Totusi, aceste schimbari ale locului de munca reprezinta una dintre cele mai frecvente surse de scurgeri de secrete ale afacerilor sau de know-how.

Va fi calificata conform art. 4, lit. a fapta comerciantului de a angaja un nou salariat, cunoscand ca acesta se afla inca sub efectele contractului de munca incheiat cu alt comerciant concurent, chiar daca si-a prezentat demisia dar termenul de preaviz nu a expirat.

Noul patron va raspunde pe temei delictual iar salariatul pe temeiul contractului de munca . In ipoteza reglementata de art. 4, lit. h, este necesar sa fie dovedita existenta scopului specific prevazut de acest text. In principiu, comerciantul concurent nu este responsabil chiar daca ofera noilor salariati conditii de munca sau de remuneratie mai avantajoase, afara de cazul in care salariile au fost exceptional de ridicate sau de situatia in care printr-un

anunt publicat, noul patron s-a oferit sa suporte eventualele cheltuieli de jude-

Ion Turcu, Teoria si practica dreptului comercial roman, vol. II, Ed. Lumina Lex, 1998

cata si i-a instigat in acest mod pe salariati sa-si paraseasca locul de munca.

Raspunderea in temeiul dispozitiilor art. 3, lit. h va fi antrenata in

situatiile in care, din imprejurarile de fapte concrete, se va putea identifica in mod cert prezenta unuia dintre cele doua scopuri specifice: infiintarea unei intreprinderi concurente sau dezorganizarea activitatii comerciantului lezat.

Aceste conditii s-au considerat indeplinite in unele cazuri precum:

deplasarea masiva a salariatilor de la un comerciant la concurentul acestuia;

angajarea unuia sau mai multor salariati cu scopul de a deturna clientela comerciantului pe care l-au parasit, prin exploatarea cunostintelor dobandite de salariati la fostul loc de munca;

angajarea unui salariat al unui concurent de catre comerciantul care cunoaste existenta clauzei de neconcurenta din contractul de munca precedent; dovada cunoasterii acestei clauze poate rezulta fie din mentiunea facuta pentru certificatul sau carnetul de munca al salariatului, fie din notificarea prin care patronul precedent l-a avertizat pe noul patron;

demisia simultana si in mod necesar concertata a intregului personal al unei intreprinderi, urmata de angajarea la o alta societate concurenta;

crearea de catre fostul asociat al unei societati comerciale, a unei societati concurente si angajarea in noua societate a cvasitotalitatii salariatilor primei societati;

creatorul unei noi societati realizeaza primele afaceri cu clientii fostului sau patron deturnati de catre salariatii care au parasit vechea societate, angajandu-se la aceea nou constituita.

Divulgarea, achizitionarea sau folosirea unui secret comercial de catre un comerciant sau un salariat al acestuia, fara consimtamantul detinatorului legitim al respectivului secret comercial si intr-un mod contrar uzantelor comerciale cinstite (art. 4, lit. b) se distinge de ipoteza reglementata prin art. 4, lit. f prin caracterul secret al informatiilor dezvaluite.

Jurisprudenta a inclus in secretul de intreprindere orice procedeu care ofera un interes industrial sau comercial, utilizat de un comerciant si pastrat ascuns fata de concurentii sai. Nu numai orice inventie brevetabila dar neinregistrata poate constitui un secret, ci si inovatiile tehnologice (dozaje, dispozitive, know-how) daca sunt secrete de intreprindere.

Coruperea personalului unui comerciant concurent reglementata de art. 4, lit. f se refera la alte date decat cele care constituie secret de intreprindere in sens strict, de exemplu la know-how-ul dobandit in serviciul comerciantului lezat, inclusiv tehnicile de comercializare si metodele de prospectare a pietei (de exemplu, metodele de rezervare utilizate de agentiile companiilor de transporturi aeriene sau de turism si programele informatice utilizate in acest scop). Pentru aplicarea textului art. 4, lit. f este necesara dovada ca darurile sau alte avantaje au fost solicitate, promise ori oferite sau au fost deja primite inainte de divulgarea datelor.

Subminarea activitatii comerciale a concurentului

Se poate realiza in urmatoarele modalitati:

1) Denigrarea prevazuta de art. 4, lit. e, constand in comunicarea sau raspandirea, chiar facuta confidential, de catre un comerciant, de afirmatii mincinoase asupra unui concurent sau asupra marfurilor/serviciilor sale, afirmatii de natura sa dauneze bunului mers al intreprinderii concurente.

2) Deturnarea clientelei unui comerciant, prin folosirea legaturilor stabilite cu aceasta clientela in cadrul functiei detinute anterior la acel comerciant (art. 4, lit. g).

3) Confuziunea (art. 5, lit. a) care constituie infractiune de concurensata neloiala daca se materializeaza in folosirea unei firme, inventii, marci, indicatii geografice, unui desen sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau a unui ambalaj de natura a produce confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant.

4) Falsele indicatii (art. 5, lit. b) care, de asemenea constituie infractiune atunci cand consta in producerea in orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vanzare sau vanzarea unor marfuri/servicii purtand mentiuni false privind brevetele de inventii, marcile, indicatiile geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile unor circuite integrate, alte tipuri de proprietate intelectuala, cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare si altele asemenea, originea si caracteristicile marfurilor, precum si cu privire

la numele producatorului sau comerciantului in scopul de a induce in eroare pe ceilalti comercianti si pe beneficiari.

5) Punerea in circulatie de marfuri contrafacute sau pirat, a caror comercializare aduce atingere titularului marcii si induce in eroare consumatorul asupra calitatii produsului/servicului constituie infractiunea de concurenta neloiala (art. 5, lit. b din Legea nr.

6) Folosirea in scop comercial a rezultatelor unor experimentari a caror obtinere a necesitat un efort considerabil sau a altor informatii secrete in legatura cu acestea, transmise autoritatilor competente in scopul obtinerii autorizatiilor de comercializare a produselor farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care contin compusi chimici noi (art. 5, lit. c din Legea nr. 11/1991).

7) Legea incrimineaza si autoritatile competente care divulga informatii de genul celor mai sus mentionate, exceptie facand situatiile in care dezvaluirea acestor informatii este necesara pentru protectia publicului sau cand s-au luat masuri pentru a se asigura ca informatiile sunt protejate contra exploatarii neloiale in comert (art. 5, lit. d din Legea nr. 11/1991).

8) Divulgarea, achizitionarea sau utilizarea secretului comercial de catre terti, fara consimtamantul detinatorului sau legitim, ca rezultat al unei actiuni de spionaj comercial sau industrial constituie infractiunea de concurenta neloiala (art. 5, lit. e din Legea nr. 11/1991).

9) Legea incrimineaza ca infractiune de concurenta neloiala si divulgarea sau folosirea de catre persoane apartinand autoritatilor publice, precum si de catre persoane imputernicite de detinatorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta in fata autoritatilor publice (art. 5, lit. f din Legea nr. 11/1991).

2.1. Denigrarea (art. 4, lit. e) consta in discreditarea de catre un comerciant a persoanei sau activitatii comerciale a altui comerciant concurent prin comunicarea sau raspandirea de afirmatii mincinoase asupra comerciantului sau a marfurilor acestuia. Fapta poate fi savarsita atat prin afirmatii publice cat si prin comunicare confidentiala. In cea de a doua ipoteza, comunicarea confidentiala este considerata act de concurenta neloiala numai daca autorul a stiut, in momentul comunicarii, ca afirmatiile nu corespund realitatii.

Continutul afirmatiilor mincinoase trebuie sa fie de natura a prejudicia comertul concurentului, in sensul de a indeparta clientela acelui comerciant

Defaimarea poate viza si un grup de concurenti sau o intreaga profesiune (farmacisti, agenti de asigurari etc.)

Jurisprudenta italiana a decis ca este admisibila o critica obiectiva a produselor altui comerciant, dar nu si o critica inspirata de un interes personal, pentru promovarea propriilor produse concurente. De asemenea, anterior noilor reglementari cu privire la publicitatea comparativa, jurisprudenta franceza a decis ca este permis dreptul la critica unui produs, cu conditia ca, critica sa fie obiectiva si ponderata si sa nu permita identificarea unui concurent determinat. In ce priveste comparatia fantezista, ea nu poate fi considerata ca o denigrare datorita stilului umoristic in care se prezinta.

Publicitatea comparativa, chiar fondata pe date exacte, a fost mult timp considerata de jurisprudenta franceza o denigrare. Astfel, s-a considerat ca nu poate fi identificat concurentul in urmatoarele situatii:

difuzarea prospectului unei masini de spalat in cuprinsul caruia se afirma ca masinile de spalat cu rotatie intr-un singur sens utilizeaza un procedeu perimat;

punerea in garda a bolnavilor cardiaci contra cafelei obtinute de catre un fabricant de cafea decofeinizata;

comparatia intre pretul produselor oferite de autorul anuntului publicitar si preturile practicate in general .

Publicitatea comparativa este, in principiu, permisa in unele tari (S.U.A., Marea Britanie, Irlanda, Canada, Tarile Scandinave, Olanda si Elvetia) si interzisa in alte tari (Germania, Austria, Belgia, Spania, Italia si Luxemburg).

Chiar si in tarile in care este permisa, publicitatea comparativa este putin utilizata: sub 10% in Statele Unite, cca. 2% in Marea Britanie si in Danemarca, sub 1% in Olanda etc. In acelasi timp, publicitatea comparativa constituie o sursa importanta de procese judiciare: in S. U. A. o treime din totalul contenciosului privind publicitatea; in Elvetia, 15% din totalul proceselor in acest domeniu.

Publicitatea comparativa, reglementata prin legea franceza din 18 ianuarie 1992, presupune comparatia cu un comerciant sau produs precis

identificat. De aceea ramane ilicita, ca fapta de concurenta neloiala, comparatia cu un concurent neidentificat dar identificabil cu usurinta de catre consumator.

Articolul 10 al acestei legi autorizeaza publicitatea comparativa numai atunci cand "este loiala, veridica si nu este de natura de a induce in eroare consumatorul" (alin. 1). Totodata ea nu trebuie sa aiba ca obiectiv principal dobandirea de avantaje din notorietatea unei marci si nu poate prezenta produse sau servicii ca fiind imitatia si replica altor produse sau servicii de marca prealabil depusa (alin. 2).

Pentru a fi ilicita, publicitatea comparativa trebuie sa indeplineasca trei categorii de conditii:

1. cele privind, in general, orice publicitate vizata de art. 10;

2. cele privind bunurile sau serviciile comparate si

3. cele privind criteriile comparatiei.

Conform primei categorii de conditii:

Publicitatea trebuie sa fie loiala si veridica, sa nu urmareasca nici inducerea in eroare a consumatorului, nici punerea intr-o lumina nefavorabila a altei marci.

Inainte de orice difuzare a anuntului comparativ, el trebuie sa fie comunicat celor vizati pentru a le permite acestora sau sa riposteze sau sa se adreseze justitiei.

Publicitatea comparativa trebuie sa contina date exacte si verificabile iar autorul sa fie in masura de a face dovada afirmatiilor (si nu aluziva, vaga, insinuanta).

Comparatia trebuie sa se mentina in limitele obiectivitatii, bazandu-se pe elemente masurabile si nu pe aprecieri subiective cum sunt gustul, aroma, ori mirosul. Astfel s-a decis ca este obiectiva o comparatie intre preturi, daca ele sunt exacte, dar nu este suficienta exactitudinea daca nu este prezenta si obiectivitatea. De asemenea, sunt ilicite comparatiile bazate pe sondaje de opinii sau pe interviuri.

Suportul material al textului publicitar comparativ sa nu fie ambalajele, facturile, titlurile de transport, cecurile bancare, biletele de spectacole etc.

Conditiile privind bunurile sau serviciile comparate se refera la:

Natura bunurilor si serviciilor comparate, care trebuie sa fie aceeasi, pentru ca bunurile sa poata fi, in constiinta consumatorului, inlocuibile unele prin altele. Daca termenul de comparatie este pretul, bunurile comparate trebuie sa fie identice.

In cazul bunurilor care beneficiaza de denumire de origine controlata, bunurile comparate trebuie sa aiba aceeasi denumire. Astfel, de exemplu, nu este permisa comparatia intre un vin de Bordeaux si un vin de Burgundia, nici intre un produs cu denumire controlata si un altul care nu poseda asemenea calitate.

Bunurile sau serviciile sa fie efectiv disponibile pe piata. Conditiile privind criteriile comparatiei difera dupa cum se compara caracteristicile bunurilor sau se compara preturile.

Daca se compara caracteristicile bunurilor:

trebuie sa fie comparate cel putin doua caracteristici;

caracteristicile comparate trebuie sa fie esentiale, semnificative si

controlabile

Atunci cand criteriul comparatiei sunt preturile produselor sau tarifele serviciilor, trebuie sa fie respectate urmatoarele conditii:

produsele comparate trebuie sa fie identice (de exemplu, aceeasi butelie de Coca-Cola);

aceste produse trebuie sa fie vandute in aceleasi conditii (de exemplu nu pot fi comparate preturile dintr-un supermagazin cu cele dintr-o bacanie);

sa se precizeze durate de timp in care autorul anuntului va mentine pretul propriilor produse.

Raspunderea pentru actele ilicite de publicitate comparativa poate fi retinuta, dupa caz, numai in sarcina producatorului sau atat in sarcina acestuia cat si in sarcina magazinului care vinde produsele sau chiar si in sarcina agentiei de publicitate care a conceput anuntul comparativ.

Octavian Capatana, Dreptul concurentei comerciale - concurenta neloiala pe piata internasi internationala, vol. II, Ed. Lumina Lex, 1996.