FAPTUL JURIDIC LICIT- IZVOR DE OBLIGATII CIVILE

FAPTUL JURIDIC LICIT- IZVOR DE OBLIGATII CIVILE

DEFINITIE si CLASIFICARE

GESTIUNEA DE AFACERI

PLATA LUCRULUI NEDATORAT

IMBOGATIREA FARA JUST TEMEI

DEFINITIE SI CLASIFICARE

Faptul juridic reprezinta acea actiune a omului facuta fara intentia producerii efectelor juridice care, insa, se produc in virtutea legii,independent de vointa fapruitorului.

Faptele juridice se grupeaza in doua categorii:

- licite (cvasicontracte) care nu contravin dispozitiilor legale, cum sunt: gestiunea intereselor altei persoane, plata lucrului nedatorat si imbogatirea fara just temei(cauza);

- ilicite ( delicate si cvasidelicte), prin care se incalca dispozitiile legii si care dau nastere la raspunderea civila delictuala.

Faptele juridice licite, reglementate de Codul civil, sunt gestiunea de afaceri (art.987-991) si plata lucrului nedatorat (art.992-997) , ele fiind denumite si cvasicontracte.

Imbogatirea fara just temei este o creatie a practicii judiciare; ea nu e reglementata de legiuitor.

GESTIUNEA DE AFACERI (GESTIUNEA INTERESELOR ALTEI PERSOANE)

Art. 987 C.civ. defineste " gestiunea de afaceri ca fiind un fapt licit si voluntar prin care o persoana, numita gerant, savarseste fapte materiale sau incheie acte juridice in interesul altei persoane numite gerat, fara sa fi avut mandate din partea acestuia din urma".

Faptul licit si voluntar al gerantului creeaza obligatii de obicei in sarcina lui, dar si a geratului.

Conditiile gestiunii de afaceri

1. Obiectul trebuie sa constea in fapte materiale sau acte juridice (ex. plata unei taxe la care e obligat gerantul) incheiate de gerant cu intentia ca ele sa profite geratului.

Majoritatea actelor sunt acte de administrare si de conservare a patrimoniului geratului. Teoretic, dar si practic, se admit si acte de dispozitie, in masura in care acestea sunt necesare si utile geratului.

2.Ele trebuie sa fie utile, folositoare, in sensul ca se evita sau se diminueaza o paguba in patrimoniul geratului.

3. Gerantul trebuie sa actioneze cu intentia de a gira interesele altuia si, evident, sa ceara cheltuielile facute cu ocazia gestionarii.

Daca nu le cere, inseamna ca gestiunea este o liberalitate sau un act dezinteresat.

4. Gestiunea de afaceri exista si atunci cand geratul actioneaza concomitent atat in interesul altei persoane, cat si in interes propriu.

5. Geratul trebuie sa fie complet strain de ceea ce face gerantul, sa nu aiba cunostinta despre faptele si actele juridice pe care le indeplineste geratulin intersul geratului. In situatia in care geratul ar cunoaste acest lucru, s-ar putea interpreta ca a acordat mandate gerantului sa indeplineasca acele operatiuni juridice.

Efectele gestiunii

Obligatiile gerantului

- continue gestiunea inceputa si sa o indeplineasca pana in momentul in care geratul sau mostenitorii lui o vor putea prelua;

- sa indeplineasca gestiunea ca "un bun proprietar", cu diligenta unui "bonus pater familias". Gerantul raspunde numai pentru culpa sub forma dolului, in masura in care interventia sa a fost necesara;

- sa dea socoteala geratului cu privire la faptele materiale si actele juridice savarsite si sa-i restituie sumele de bani ce i se cuvin.

Obligatiile geratului

- Geratul raspunde fata de terte persoane in masura in care s-au incheiat acte juridice cu acestea si daca gerantul a declarat ca actioneaza in numele si pe seama geratului. Raspunderea este perfecta. Daca gerantul lucreaza in nume propriu, el va raspunde personal fata de terti, deoarece nu exista nici o legatura intre terti si gerat. In acest caz reprezentarea este imperfecta.

- Geratul este obligat fata de gerant , indiferent ca reprezentarea este perfecta sau imperfecta.Daca-s indeplinite conditiile, atunci geratul are fata de gerant obligativitatea mandatului fata de mandatar.

- Geratul trebuie sa-l despagubeasca pe gerant pentru toate cheltuielile necesare si utile facute cu gestiunea si , eventual sa-l remunereze pentru activitatea sa, incat acesta sa nu fie prejudiciat.

Proba gestiunii se face diferit, dupa cum este vorba de;

- acte juridice , care se dovedesc conform normelor de probatiune pentru acte juridice;

- fapte materiale care pot fi dovedite cu orice mijloc de proba.

PLATA LUCRULUI NEDATORAT

(art.1092 C.civ.): Plata nedatorata consta in executarea de catre o persoana a unei obligatiuni la care nu era tinuta si pe care a facut-o fara intentia de a plati datoria altuia.

Persoana care face plata nedatorata se numeste solvens, iar acela care primeste plata se numeste accipiens.

In mod obligatoriu se creeaza, intre aceste doua persoane, un raport juridic obligational, accipiens-ul fiind obligat la restituirea a ceea ce nu i se datora si la care, evident, nu era indreptatit.

Fundamentul juridic al platii nedatorate a fost disputat in literatura juridica.

Unii autori au intemeiat-o pe ideea imbogatirii fara cauza, in ipoteza accipiensului de buna-credinta, iar in ipoteza accipiensului de rea-credinta, plata nedatorata a fost fundata pe raspunderea civila delictuala.

Alti autori considera ca nu exista deosebire principala intre imbogatirea fara just temei si plata nedatorata; singura deosebire consta in faptul ca, in cazul platii nedatorate prestatia indeplinita fara temei s-a facut cu titlu de plata.

Conditiile platii nedatorate

Obligatia de restituire a platii nedatorate exista daca sunt indeplinite trei conditii;

1. sa existe o plata facuta de solvens(sume de bani, srviciu, bun etc.);

2. plata sa fie nedatorata. Se disting doua ipoteze;

- datoria nu exista(s-a facut plata pentru o datorie imaginara). Daca datoria e anulata, rezolvita sau caduca, solvensul are dreptul la restituire .Daca solvensul plateste in executarea unei obligatii civile imperfecte(naturale ), el nu pretinde restituirea;

-datoria exista, dar nu intre solvens si accipiens, adica solvensul este debitor, dar nu fata de accipiens;

3. plata sa fi fost facuta din eroare, adica solvensul sa fi crezut ca este debitor al accipiensului. Daca solvensul stie ca plateste ceva nedatorat, plata e interpretata ca fiind o liberalitate sau o gestiune a interselor altuia.

Conditia erorii solvensului nu se cere in cazul cand solventul achita datoria fata de accipiens si pierde chitanta liberatoare(dovada platii). Daca plateste a doua oara pentru a evita executarea silita si ulterior gaseste dovada, nu se mai cere conditia erorii solvensului.

La fel se cere conditia erorii solvensului in cazul platii unei obligatii declarate nule absolute. Solvensul poate cere restituirea pe temeiul platii nedatorate, nefiind nevoie de conditia erorii pentru a se admite repetitiunea.

Efectele platii nedatorate.

A. Obligatiile accipiensului;

a) accipiensul de buna-credinta care nu a stiut ca plata ce i s-a facut este nedatorata, este obligat sa restituie numai in limitele imbogatirii sale.

Deci el este obligat sa restituie lucrul, dar va pastra fructele ca orice posesor de buna-credinta.

Daca a instrainat lucrul, este obligat sa restituie numai pretul primit si nu valoarea lui.

Daca lucrul a pierit fortuit, el va fi eliberat de obligatia de restituire.

b) Obligatiile accipiensului de rea-credinta

Accipiensul este de rea-credinta atunci cand, desi stie ca nu i se datoreaza plata, primeste plata. El este obligat sa restituie bunul primit si fructele percepute.

Daca a instrainat bunul, trebuie sa restituie valoarea lucrului la momentul introducerii actiunii in justitie, indiferent de pretul pe care l-a primit.

Daca lucrul a pierit fortuit,easte obligat sa restituie valoarea acestuia din momentul cererii de restituire, afara numai daca face dovada ca lucrul ar fi pierit si la solvens.

In toate cazurile, daca plata a constat intr-o suma de bani, sau intr-o cantitate de bunuri determinate prin caractere generice, accipiensul va trebui sa restituie aeeasi suma sau aceeasi cantitate de bunuri, de acceasi calitate.

Cand plata nedatorata a constat in a da un bun individual determinat, actiunea in restituire va avea caracterul unei adevarate actiuni in revendicare.

B. Obligatiile solvensului;

- Solvensul este obligat sa restituie accipiensului, de buna sau de rea-credinta, cheltuielile facute cu conservarea lucrului sau cele care au dus la o sporire a valorii sale. Deci va restitui cheltuielile necesare si utile, dar nu va restitui cheltuielile voluptuarii.

-Restituirea poate fi ceruta de solvens si de creditorii chirografari ai solvensului pe calea unei actiuni oblice. Adevaratul creditor nu va putea cere restituirea unei asemenea plati, dar va avea impotriva accipiensului o actiune izvorand din imbogatirea fara justa cauza.

Termenele de prescriptie ale actiunii in restituire sunt cele de drept comun.

Accipiensul nu este obligat sa restituie plata;

1) in cazul obligatiilor imperfecte (naturale);

2) cand plata s-a facut in temeiul unui contract nul pentru cauza imorala grava (Nemo auditor propriam turpitudinem allegans);

3) cand plata a fost facuta pe temeiul unui contract anulabil pentru cauza de incapacitate a uneia dintre parti. Solvensul are actiune, dar din imbogatirea fara just temei si nu din plata nedatorata, pentru ca incapabilul restituie in limita imbogatii sale;

4) cand plata a fost facuta de o alta persoana decat debitorul, iar creditorul accipiens a distrus cu buna-credinta titlu constatator al creantei sale.

Solvensul va avea insa impotriva adevaratului debitor o actiune izvorand din imbogatirea fara justa cauza.

Natura juridica a platii nedatorate.

Problema este controversata in literatura juridica.

Unii autori considera ca nu exista deosebire esentiala intre imbogatirea fara just temei si plata nedatorata, doar ca in cazul platii nedatorate prestatia a avut ca temei plata.

Alti autori apreciaza ca asemanarea functioneaza in ipoteza accipiensului de buna credinta, iar pentru accipiensul de rea-credinta ca plata nedatorata seamana cu raspunderea delictuala (pentru ca solvensul va fi indemnizat in intregime).

Practica judecatoreasca considera ca restituirea platii nedatorate nu se bazeaza pe ideea de culpa, ci pe cea de imbogatire fara just temei.

Opinia noastra este ca institutia restituirii platii nedatorate este o institutie distincta, cu conditii si efecte specifice.

4. IMBOGATIREA FARA JUSTA CAUZA

In Codul civil nu exista un text care sa consacre principiul imbogatirii fara justa cauza

ca izvor de obligatie distinct. Exista insa texte care fac o aplicatie a obligatiei de restituire, cand are loc marirea patrimoniului unei persoane pe seama patrimoniului altei persoane. Situatia obtinuta de marirea sau micsorare a patrimoniului unei persoane pe seama patrimoniului alteia are un temei juridic(donatie, uzucapiunea, posesia de drepturi civile a bunurilor corporale, prevazuta de art.1909 C.civ.).

Exista insa situatii cand acest lucru se intampla fara temei juridic(ex. Imbunatatirile pe car le face chiriasul la imobilul inchiriat, retinerea alocatiei de stat de catre parintele caruia nu-i este incredinta copilul etc.).

In toate aceste cazuri practica judiciara a facut aplicatia principiului restituirii imbogatirii fara temei legitim.

Definitie: Imbogatirea fara justa cauza este faptul juridic prin care patrimonial unei persoane este marit pe seama patrimoniului altei persoane , fara ca pentru aceasta sa existe un temei juridic. Din acest fapt juridic se naste obligatia pentru cel care isi vede marit patrimonial sau de a restitui, in limita maririi, catre cel care si-a diminuat patrimonial.

Acesta din urma are dreptul de a introduce, impotriva celui imbogatit fara temei legitim in paguba sa, o actiune numita "action de rem verso"

Conditiile pentru intentarea actiunii in restituire

Conditii materiale:

a. marirea patrimoniului paratului-debitor;

b. micsorarea patrimoniului reclamantului-creditor (ca o consecinta a maririi patrimoniului paratului-debitor);

c. existenta unei legaturi intre sporirea unui patrimoniu si diminuarea celuilalt, in sensul ca ambele sa fie efectul unei cauze unice.

Conditii juridice

a) absenta unei cauze legitime de marire a patrimoniului paratului-debitor in detrimental patrimoniului reclamantului-creditor;

b) absenta oricarui alt mijloc juridic de recuperare(actiunea din contract sau actiunea in revendicare). Actiunea din contract sau actiunea in revendicare exclude actiunea pentru imbogatire fara just temei, aceasta din urma avand deci un caracter subsidiar fata de primele.

In ce priveste probele, se aplica dreptul comun; pentru fapte juridice este admisibila orice proba, pentru acte juridice dovada se va face in conditiile art. 1191 si urmatoarele C.civil

Efectele imbogatirii fara justa cauza.

Din cauza dezechilibrului aparut, se creeaza o obligatie de restituire (in virtutea unui raport juridic obligational). Cel caruia i s-a micsorat patrimonial devine creditor, iar cel caruia i s-a marit patrimoniul devine debitor.

In principiu, restituirea se face in natura; cand nu mai este posibil acest lucru, ea se face prin echivalent.

Obligatia de restituire in natura are o dubla limita:

a) restituirea se face doar in masura cresterii patrimoniului debitorului (deci daca pana la restituire bunul a pierit fortuit sau din cauza de forta majora, obligatia de restituire inceteaza). Daca lucrul a fost vandut, trebuie restituita valoarea lui din momentul introducerii actiunii;

b) cel care si-a micsorat patrimoniul nu poate pretinde mai mult decat diminuarea patrimoniului sau, caci altfel s-ar imbogati el fara temei legitim.

Actiunea in restituire e supusa termenului de prescriptie de drept comun(3 ani), care incepe sa curga din momentul in care cel care si-a micsorat patrimoniul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat faptul maririi, cat si pe cel care a beneficiat de marire.

Natura juridica. Imbogatirea fara justa cauza este un izvor distinct de obligatii fata de raspunderea civila delictuala (pentru ca ea nu presupune vinovatia celui care primeste si nu presupune reparatia integrala). De asemenea, ea nu se intemeiaza pe gestiunea de afacei sau plata lucrului nedatorat, care sunt izvoare distincte de obligatii.

E necesar ca de lege ferenda imbogatirea fara just temei sa fie reglementata separat ca

un izvor de obligatii distinct.