Faptele juridice licite - imbogatirea fara justa cauza, gestiunea de afaceri, plata nedatorata

FAPTELE JURIDICE LICITE - IMBOGATIREA FARA JUSTA CAUZA, GESTIUNEA DE AFACERI, PLATA NEDATORATA

1. IMBOGATIREA FARA JUSTA CAUZA

1) Consideratii preliminare. Imbogatirea fara justa cauza nu este expres reglementata de Codul civil si nici de vreun alt act normativ. Cu toate acestea, în Codul civil exista mai multe reglementari care reprezinta o aplicatie practica a ideii de îmbogatire fara justa cauza: art. 484 Cod civil (obligatia proprietarului fructelor de a remunera pe cel care a suportat costurile producerii fructelor), art. 493 Cod civil (obligatia proprietarului terenului care a dobândit prin accesiune o constructie sau o alta lucrare ridicata pe terenul sau, de a-l despagubi pe constructor), etc.

2) Definitie. Imbogatirea fara justa cauza este faptul juridic licit prin care are loc marirea patrimoniului unei persoane, denumita îmbogatit, prin micsorarea corelativa a patrimoniului altei persoane, denumita însaracit, fara ca pentru acest efect sa existe o cauza justa sau un temei juridic.

Din faptul juridic mentionat se naste un raport juridic, în temeiul caruia creditorul (însaracitul) are dreptul sa pretinda debitorului (îmbogatit) restituirea valorii cu care s-a îmbogatit, la nevoie prin actiunea numita de in rem verso.

3) Conditiile îmbogatirii fara justa cauza. Pentru a fi în prezenta faptului juridic licit al îmbogatirii fara justa cauza, este necesar sa fie întrunite cumulativ mai multe conditii. Unele dintre acestea au un continut material (conditii materiale), celelalte, au un continut juridic (conditii juridice).

A. Conditiile materiale

a. Sa existe o îmbogatire a pârâtului (care poate sa constea în dobândirea unui bun sau a unei creante, dupa cum poate sa se materializeze în evitarea unei cheltuieli care ar fi fost obligatorii);

b. Sa existe o însaracire a reclamantului (care poate sa constea în iesirea efectiva din patrimoniul sau a unei creante sau a unui bun, dupa cum poate sa presupuna neremunerarea unei activitati prestate în folosul îmbogatitului);

c. Între îmbogatire si însaracire sa existe o corelatie. Nu este necesar ca aceasta corelatie sa fie înteleasa în sensul ca îmbogatirea ar reprezenta cauza însaracirii, ci este necesar ca ambele fenomene juridice sa aiba ca sursa acelasi fapt juridic, adica o cauza comuna;

B. Conditiile juridice

a. Îmbogatirea si însaracirea sa fie lipsite de o cauza justa. Lipsa unei cauze juste echivaleaza cu existenta unui temei juridic cum sunt: legea, un act juridic valabil, uzucapiunea, hotarârea judecatoreasca, etc.

b. Îmbogatitul sa fie de buna-credinta. Buna-credinta se prezuma. Fundamentul restituirii rezulta din îndatorirea generala de a nu ne îmbogati în dauna unei alte persoane. Atunci când îmbogatirea se datoreaza si relei-credinte a îmbogatitului, nu mai suntem în prezenta unei îmbogatiri fara justa cauza, ci a unei fapte ilicite iar despagubirea se va acorda în temeiul raspunderii civile delictuale;

c. Însaracitul sa nu aiba la dispozitie o alta actiune în justitie pentru realizarea dreptului sau de creanta împotriva pârâtului. Se considera ca actio de in rem verso are un caracter subsidiar si ca ea nu poate fi exercitata decât în lipsa oricarui alt mijloc juridic de recuperare a pierderii suferite. Daca reclamantul are la dispozitie actiunea întemeiata pe contract, delict sau alt izvor de obligatii (deci si al celorlalte fapte licite decât îmbogatirea fara justa cauza), actiunea nu poate fi admisa. De asemenea, actiunea este inadmisibila si atunci când pârâtul a avut la dispozitie o alta actiune, dar aceasta s-a prescris.

4) Efectele îmbogatirii fara justa cauza. Se aplica regula restituirii în natura, iar atunci când aceasta este inaplicabila, restituirea se va realiza prin echivalent banesc. Indiferent de modalitatea concreta de restituire, ea cunoaste o dubla limita:

a. îmbogatitul are obligatia de a restitui doar valoarea cu care s-a îmbogatit, chiar daca îmbogatirea sa este superioara;

b. însaracitul are dreptul de a cere doar restituirea valorii cu care a fost însaracit, chiar daca îmbogatirea depaseste aceasta limita.

Cele doua limite implica faptul ca îmbogatitul va trebui sa restituie însaracitului cea mai mica valoare dintre cele doua: cea a îmbogatirii si cea a însaracirii.

Aceasta dubla limita a restituirii nu este aplicabila în ipoteza în care îmbogatitul este de rea-credinta. In aceasta ipoteza, se vor aplica regulile raspunderii delictuale si deci principiul repararii integrale a prejudiciului cauzat.

In cazul îmbogatirii fara justa cauza, legat de aceleasi despagubiri se considera ca, pentru evaluarea îmbogatirii si a însaracirii se va tine seama de momentul întroducerii actiunii în justitie si nu de acela al producerii faptului licit. Se considera ca acest tip de evaluare constituie o exceptie de la principiul nominalismului monetar si în consecinta, o aplicarea a impreviziunii monetare. Daca în momentul introducerii actiunii, îmbogatirea nu mai exista (chiar daca ea a existat anterior) – spre exemplu pentru ca bunul a pierit datorita unui caz de forta majora – actio de in rem verso va fi respinsa.

5) Prescriptia dreptului la actiune. Conform art. 8 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescriptie de trei ani începe sa curga de la data la care însaracitul a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca atât îmbogatirea cât si pe îmbogatit. S-a apreciat însa, ca nu începe sa curga prescriptia atât timp cât constructorul se afla în posesia constructiei edificata pe terenul altuia (în cazul accesiunii) sau atât timp cât chiriasul foloseste investitiile facute în locuinta închiriata, întrucât prescriptia extinctiva reprezinta o sanctiune pentru creditorul pasiv, or, în aceste cazuri, cât timp creditorul (însaracitul) are în posesia si folosinta sa bunul, el nu are interesul de a actiona împotriva debitorului sau (îmbogatitul), deci nu se poate constata pasivitatea sa în realizarea dreptului de creanta.

2. GESTIUNEA DE AFACERI

1) Definitie si reglementare. Gestiunea de afaceri este un fapt juridic licit care consta în aceea ca o persoana, numita gerant, încheie din proprie initiativa, fara a fi primit vreo împuternicire, acte juridice sau savârseste acte materiale necesare si utile, în favoarea sau interesul altei persoane numite gerat.

Gestiunea de afaceri este expres reglementata de art. 987-991 din Codul civil.

2) Conditiile gestiunii de afaceri. Este necesar sa fi întrunite cumulativ urmatoarele conditii:

- sa existe o gerare a intereselor altuia, adica gerantul sa încheie acte juridice sau sa savârseasca fapte materiale utile în interesul geratului.

Actele juridice nu pot depasi sfera actelor de conservare si administrare a patrimoniului geratului. Prin exceptie, anumite acte de dispozitie, raportate la economia întregului patrimoniu pot fi calificate drept acte de conservare sau administrare (de exemplu, vânzarea unor bunuri perisabile ale geratului). Totodata, gerantul nu are dreptul sa încheie nici un fel de act juridic care presupune participarea strict personala a geratului. Sfera actelor juridice incluse în domeniul gestiunii de afaceri este diversa: plata unei datorii a geratului, actul încheiat cu un tert in vederea efectuarii unor reparatii pentru bunurile geratului, etc.

Faptele materiale sunt la rândul lor diverse: descarcarea unor marfuri ale geratului, repararea unei conducte, etc.

Atât faptele materiale, cât si actele juridice trebuie aiba un caracter patrimonial si toodata sa fie utile geratului, adica sa fi evitat o pierdere patrimoniala. Momentul raportat la care trebuie apreciata utilitatea gestiunii este acela al efectuarii actului, fiind indiferent daca evenimentele ulterioare au dus înlaturarea utilitatii gestiunii (cum se poate întâmpla în cazul pieirii fortuite a bunului geratului, cu privire la care gerantul a prestat reparatii).

-. actele de gestiune trebuie sa fie savârsite din propria initiativa a gerantului, fara împuternicire si fara stiea geratului. Daca ar exista o asemenea împuternicire sau daca actele juridice (nu si faptele materiale) s-ar încheia cu stirea geratului, atunci, aceasta situatie ar putea fi calificata drept mandat sau, în cazul faptelor materiale drept contract de antrepriza (altul decât mandatul). Opozitia geratului la efectuarea unui act în favoarea sa de catre gerant face imposibila invocarea gestiunii de afaceri, fiind vorba de o interventie nepermisa, ilicita an afacerile altei persoane. Gerantul are în acest caz obligatia sa se abtina.

-. Intentia gerantului de a gera interesele altuia - raportat la aceasta conditie, trebuie mentionat ca nu suntem în prezenta gestiuni de afaceri atunci când gerantul îndeplineste actul juridic sau  faptul material cu credinta gresita ca el este beneficiarul (de exmplu, în situatia actelor de conservare a unui bun cu privire la care gerantul crede ca este al sau). Nu este însa necesar ca gerantul sa încheie actul juridic sau sa efectueze actul material în interesul exclusiv al geratului. Este posibil ca aceasta gestiune sa se realizeze în interesul comun al gerantului si geratului sau al acestora si al unor terti, cum se întâmpla în cazul actelor de conservare si de administrare savârsite de catre un coproprietar în interesul tuturor coproprietarilor. Pe de alta parte, este necesar ca gestiunea sa fie savârsita cu intentia gerantului de a-l obliga pe gerat la restituirea cheltuielilor facute si obligatiilor executate în interesul sau.

-. Gerantul sa aiba capacitatea de a contracta. Se considera ca este necasara conditia capacitatii de a contracta în ce îl priveste pe gerant dar nu si cu privire la gerat, întrucât vointa acestuia nu este prezenta în gestiunea de afaceri. Unii autori apreciaza ca gestiunea de afaceri exista si în cazul în care gerantul este o persoana incapabila, dar gestiunea este utila pentru gerat, cu singura

precizare ca geranul incapabil nu poate fi tinut sa raspunda pentru actele sale nici fata de gerat, nici fata de terti.

3) Efectele gestiunii de afaceri. Din faptul licit al gestiunii de afaceri se naste un raport juridic între gerat si gerant. Totodata, se nasc sau se pot naste raporturi juridice între gerant/gerat si terti.

A. In raporturile dintre gerant si gerat:

Gerantul are urmatoarele obligatii:

- obligatia de a se îngriji de afacerile geratului cu diligenta unui bun proprietar sau bun parinte de familie. De aceea, gerantul raspunde de prejudiciul cauzat geratului prin orice culpa, indiferent de gradul ei. Prin exceptie, nu va raspunde decât pentru dol, atunci când afacerea gerata necesita urgenta si, în caz contrar ar fi putut sa se compromita (art. 989-990 Cod civil);

- obligatia de a duce la bun sfârsit afacerea începuta sau de a o continua pâna când geratul va fi în masura si va avea mijloacele necesare sa se ocupe personal de interesele sale (art. 987 Cod civil). In cazul mortii geratului, gerantul are obligatia sa continue gestiunea începuta pâna în momentul în care mostenitorii geratului vor fi în masura sa o preia;

- obligatia de a da socoteala geratului cu privire la ceea ce a facut în cursul imixtiunii în afacerile sale. Aceasta obligatie este identica celei pe care o are mandatarul din contractul de mandat. De aceea, gerantul are si obligatia de a remite geratului toate bunurile pe care le-a primit actionând în interesul sau.

Geratul are urmatoarele obligatii:

- obligatia de a plati gerantului toate cheltuielile necesare si utile pe care le-a facut în cursul gestiunii (art. 991 Cod civil). In cazul în care nu ratifica gestiunea, geratul are aceasta obligatie numai daca gestiunea a fost utila;

- obligatia de a repara toate prejudiciile pe care le-a suferit gerantul în cursul si din cauza gestiunii;

- de regula, nu exista obligatia geratului de a-l remunera pe gerant. Prin exceptie, o asemenea obligatie exista atunci când activitatea inerenta gestiunii este specifica activitatii profesionale a gerantului (tratamentul facut de un medic, reparatia unei conducte facuta de un instalator etc).

B. In raporturile dintre gerant si terti:

-. daca gestiunea a fost ratificata sau daca este utila, atunci geratul este obligat sa execute fata de terti toate obligatiile contractate de catre gerant în actele juridice încheiate cu tertii.

-. daca gestiunea nu a fost ratificata si nu este nici apreciata ca utila, atunci, geratul nu este tinut sa execute obligatiile asumate de gerant fata de terti.

C. In raporturile dintre gerant si terti:

-. daca gerantul le-a adus tertilor la cunostinta ca nu lucreaza în nume propriu, ci pe seama unei alte persoane (a geratului), în cadrul unei gestiuni de afaceri, iar tertii au acceptat sa contracteze în aceste conditii, atunci gerantul nu va avea nici o obligatie fata de terti, indiferent de soarta pe care o va avea gestiunea de afaceri;

-. daca gerantul nu le-a adus la cunostinta ca lucreaza în favoarea unui gerat sau daca s-a obligat în nume propriu fata de terti, atunci el va fi tinut fata de terti de obligatiile rezultate din actul juridic pe care l-a încheiat cu acestia. Existenta acestor obligatii în sarcina gerantului, nu îi împiedica pe terti sa pretinda direct geratului executarea obligatiilor daca gestiunea a fost utila sau daca a fost ratificata.

4) Natura juridica a gestiunii de afaceri. Gestiunea de afaceri este reglementata ca izvor distinct de obligatii civile. Ea se deosebeste de institutii juridice care la o prima vedere ar putea fi identificate cu ea.

Gestiunea de afaceri se deosebeste de îmbogatirea fara justa cauza prin urmatoarele:

- gestiunea de afaceri este reglementata expres, îmbogatirea fara justa cauza nu este;

- geratul are obligatia de restitui gerantului cheltuielile facute de acesta, indiferent de sporirea patrimoniului sau, în timp ce însaracitul este limitat în pretentiile sale la valoarea însaracirii, respectiv a îmbogatirii;

- eventuala îmbogatire a geratului are un temei legal în interventia gerantului.

Gestiunea de afaceri se deosebeste de mandat prin urmatoarele:

- gerantul poate încheia acte juridice sau presta fapte materiale în intersul geratului, în timp ce mandatarul nu poate decât sa încheie acte juridice pe seama mandantelui;

- gerantul actioneaza fara stirea geratului, în timp ce mandatarul încheie acte juridice în baza împuternicirii din partea mandantelui;

- gerantul este obligat sa continue gestiunea si în cazul mortii geratului, în timp ce mandatul înceteaza de drept în cazul mortii mandantelui;

- gerantul raspunde de prejudiciile cauzate geratului, atunci când interventia sa a fost absolut necesara, numai daca se face vinovat de dol, în timp ce mandatarul raspunde indiferent de gradul culpei;

- gerantul nu poate renunta la gestiune decât atunci când geratul sau mostenitorii sai pot sa o preia, în timp ce mandatarul poate renunta la mandat când continuarea lui l-ar prejudicia;

- daca gestiunea nu a fost ratificata, obligatiile geratului fata de gerant vor exista numai daca gestiunea a fost utila, în timp ce mandantele este întotdeauna obligat prin actele încheiate de mandatar în limitele împuternicirii sale.

3. PLATA NEDATORATA

1). Definitie. Reglementare Plata nedatorata este un fapt juridic licit care consta în executarea de catre o persoana (solvens), din eroare, a unei prestatii fata de o alta persoana (accipiens), prestatie la care nu era îndatorat si fara intentia de a face o plata pentru altul.

Din faptul juridic licit al platii nedatorate, rezulta obligatia debitorului (accipiens) de a restitui creditorului (solvens) prestatia pe care a primit-o fara drept, la nevoie prin intermediul unei actiuni în justitie (condictio indebiti).

Plata nedatorata este expres reglementata de art. 992-997 Cod civil.

2) Conditiile platii nedatorate. Pentru ca actiunea în restituirea platii nedatorate sa poata fi admisa este necesar sa fie întrunite urmatoarele conditii:

- sa existe o plata care poate sa constea în remiterea unei sume de bani sau a unui bun individual ori determinat generic;

- datoria a carei stingere s-a urmarit prin plata sa nu existe în realitate, ceea ce presupune ca între solvens si accipiens sa nu existe raportul juridc de obligatii a carui stingere se urmareste prin plata efectuata;

- plata sa fie facuta din eroare. Solvens trebuie sa fi facut plata cu credinta gresita ca este debitor al lui accipiens. Eroarea specifica platii nedatorate este necesar sa îndeplineasca urmatoarele conditii: numai solvens trebuie sa fie în eroare (eroarea lui accipiens este nerelevanta pentru existenta acestei figuri juridice); eroarea sa fi avut un caracter determinant în efectuarea platii; eroarea sa fie scuzabila.

In cazul în care solvens a cunoscut lipsa oricarui raport obligational, plata trebuie considerata valabila, putându-se considera ca solvens a dorit sa faca o liberalitate, ca a confirmat o obligatie anulabila, etc.

Totusi, conditia erorii nu trebuie sa fie îndeplinita atunci când:

- plata priveste o obligatie sub conditie suspensiva, care nu s-a împlinit la data cererii de restituire;

- plata unei obligatii care ulterior a fost rezolvita;

- plata facuta în executarea unei obligatii nule;

- plata unei datorii facuta a doua oara de catre un debitor care dupa ce a executat o data obligatia este amenintat de catre creditor cu executarea silita si nemaifiind în masura sa faca dovada efectuarii platii întrucât a pierdut actul care constata stingerea obligatiei, face o a doua plata. Daca ulterior aceasta dovada este gasita de debitor, cea de a doua plata este nedatorata.

3) Efectele platii nedatorate. Efectele platii nedatorate sunt diferite dupa cum accipiens este de buna sau de rea credinta (determinata dupa cum a cunoscut sau nu ca solvens nu îi datoreaza plata) si dupa obiectul platii nedatorate.

A. Când plata a avut ca obiect un bun fungibil:

- accipiens de buna-credinta va trebui doar sa restituie bunurile de gen primite în aceeasi cantitate sau calitate sau suma de bani primita;

- accipiens de rea-credinta va trebui sa restituie bunurile de gen primite sau suma de bani încasata si totodata va putea fi obligat la daune-interese pentru prejudiciul suferit de solvens (daca este vorba de o suma de bani, parte din daunele-interese vor fi reprezentate de dobânda legala);

B. Când plata a avut ca obiect un bun cert:

- accipiens de buna credinta va fi tinut sa restituie bunul în natura, iar daca bunul a fost înstrainat, va trebui sa plateasca pretul pe care l-a primit; daca bunul a pierit fortuit, accipiens este eliberat de datorie;

- accipiens de rea-credinta va trebui sa restituie bunul în natura; daca bunul a fost înstrainat cu orice titlu de catre el, va trebui sa restituie contravloarea bunului de la momentul introducerii actiunii în justitie; daca bunul a pierit fortuit, accipiens va trebui sa restituie contravaloarea bunului pierit din momentul formularii actiunii în justitie, cu exceptia cazului în care dovedeste ca bunul ar fi pierit si daca s-ar fi aflat la solvens;

C. Când plata a avut ca obiect un bun frugifer:

- accipiens de buna credinta va fi obligat sa restituie bunul, putând sa retina fructele cât timp este de buna-credinta;

- accipiens de rea-credinta va fi obligat sa restituie atât bunul cât si toate fructele culese sau neculese, percepute sau nepercepute, consumate sau neconsumate sau contravaloarea lor în cazul fructelor în natura pe care le-a consumat.

In ambele situatii se poate naste si în sarcina lui solvens obligatia de a restitui lui accipiens cheltuielile necesare si utile facute cu bunul sau bunurile ce au facut obiectul platii nedatorate.

4) Actiunea în restituirea platii nedatorate. Caractere:

- de regula este o actiune personala - în acest caz ea este prescriptibila în termenul general de prescriptie de trei ani, care începe sa curga de la data la care solvens a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca faptul platii nedatorate si persoana obligata la restituire;

- în cazul în care plata nedatorata are ca obiect un bun individual determinat, actiunea în restituirea platii nedatorate este, de fapt, o actiune în revendicare, imprescriptibila extinctiv.

Actiunea în restituirea platii nedatorate va fi respinsa atunci când:

- accipiens fiind creditorul unei alte persoane si primind plata de la solvens, a crezut ca a primit plata de la adevaratul debitor si a distrus titlul creantei sale (art. 993 alin. 2 Cod civil). In acest caz, solvens va avea un drept de regres fata de tertul care are calitatea de adevarat debitor al lui accipiens;

- plata nedatorata a fost facuta unei persoane incapabile de a primi chiar si o plata datorata. Prin exceptie: actiunea trebuie admisa daca si în masura în care plata a profitat incapabilului; actiunea trebuie admisa atunci când incapabilul este de rea-credinta;