Faptele de comert

Actele si faptele juridice. Terminologie

Faptele juridice au o dubla acceptiune: lato sensu, prin fapte juridice se inteleg atat faptele juridice - stricto sensu, cat si actele juridice.

Definitia actelor juridice

Prin act juridic se intelege o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, respectiv de a naste, a modifica sau stinge un raport juridic . Aceasta definitie prezinta notiunea de act juridic in acceptiunea de operatiune juridica (negotium juris). O a doua acceptiune a notiunii de act juridic este aceea de inscris constatator al unei operatiuni juridice (instrumentum probationis).

Definitia faptelor juridice - stricto sensu

Spre deosebire de actul juridic, care este o manifestare de vointa constienta, facuta cu scopul de a produce efecte juridice (de exp. incheierea unui contract), faptele juridice - stricto sensu sunt fie acele situatii care nu presupun o manifestare de vointa (de exp., evenimentele naturale), fie ca, desi presupun o astfel de manifestare, nu intrunesc elementele necesare spre a fi acte juridice (de exp. delictele civile) , insa sunt producatoare de efecte juridice. Efectele juridice se produc deoarece chiar legea a stabilit acest lucru si nu pentru ca, de exemplu, autorul faptei le-a dorit.

14.3 Clasificarea actelor juridice

Actele juridice se clasifica in functie de mai multe criterii, dintre care enumeram cateva mai importante :

a)      dupa numarul partilor: (i) unilaterale, (ii) bilaterale si (iii) multilaterale;

b)      dupa continutul lor: (i) patrimoniale si (ii) nepatrimoniale;

c)      dupa scopul urmarit la inchiererea lor: (i) cu titlu oneros si (ii) cu titlu gratuit; cele dintai, la randul lor, se impart in (i) comutative si (ii) aleatorii, iar cele din urma, la randul lor, se impart in (i) acte dezinteresate si (ii) liberalitati;

d)      dupa modul (forma) de incheiere: (i) consensuale, (ii) solemne si (iii) reale;

e)      dupa existenta sau nu a modalitatilor: (i) acte pure si simple si (ii) acte afectate de modalitati;

f)        dupa raportul dintre ele: (i) principale si (ii) accesorii;

g)      dupa reglementarea si denumirea lor: (i) numite si (ii) nenumite;

h)      dupa modul de executare: (i) dintr-o data (uno ictu) si (ii) succesiva.

Actele unilaterale, bilaterale si multilaterale

Actele unilaterale sunt acele acte juridice care sunt rezultatul vointei unei singure parti, adica emana de la autorul lor unic, cum ar fi: oferta de a contracta, promisiunea de recompensa, testamentul.

Actele bilaterale sunt acele acte juridice care sunt rezultatul vointei combinate a doua parti, adica emana de la ambele si reprezinta acordul lor de vointa. Actul bilateral mai este denumit si contract ori conventie sau, atfel spus, contractul este un act bilataral. Exemple de contracte sunt: vanzarea-cumpararea, mandatul, donatia, imprumutul, depozitul, leasing-ul. La randul lor, in functie de cum dau nastere la obligatii - pentru o singura parte sau pentru ambele paarti, contractele la randul lor se clasifica in unilaterale si bilaterale (sinalagmatice). Sunt exemple de contracte unilaterale: donatia, mandatul neremunerat, depozitul neremunerat, imprumutul iar de contracte bilaterale (sinalagmatice): vanzarea-cumpararea, mandatul remunerat (comisionul), depozitul remunerat, leasing-ul.

Actele multilaterale sunt acele acte juridice care sunt rezultatul vointei combinate a trei sau mai multe parti, adica emana de la toate si reprezinta acordul de vointa al acestora. Exemple de contracte multilaterale sunt contractul de societate civila sau contractul de societate comerciala (actul constitutiv) cu trei sau mai multi asociati.

Acte patrimoniale si acte nepatrimoniale

Sunt patrimoniale acele acte juridice care au un continut evaluabil in bani. Exemple de acte patrimoniale sunt: vanzarea-cumpararea, donatia, imprumutul, mandatul, locatiunea (inchirierea), leasing-ul.

Sunt nepatrimoniale acele acte juridice care nu au un continut evaluabil in bani. Exemple de contracte nepatrimoniale sunt casatoria, acordul fostilor soti cu privire la pastrarea dupa divort a numelui din casatorie etc.

Acte cu titlu oneros si cu titlu gratuit

Actele cu titlu oneros sunt acele acte in care, in schimbul folosului patrimonial procurat de o parte celeilalte, se urmareste de catre aceasta din urma parte obtinerea unui alt folos patrimonial Exemple de contracte oneroase sunt: vanzarea-cumpararea, mandatul remunerat, imprumutul cu dobanda, depozitul remunerat, locatiunea, leasing-ul. In materie comerciala, contractele se incheie in general cu titlu oneros

Din categoria actelor cu titlu oneros, actele comutative sunt acele acte juridice a caror parti stiu, la momentul incheierii, care este intinderea obligatiilor ce le incumba. Exemple de acte comutative sunt: vanzarea-cumpararea, donatia, locatiunea, mandatul, imprumutul, depozitul, leasing-ul.

Spre deosebire de actele comutative, actele aleatorii sunt acele acte juridice ale caror parti (sau doar una din ele) nu cunosc, la momentul incheierii, care este intinderea obligatiilor ce le incumba, asumandu-si astfel riscul ca, la terminarea contractului, sa iasa in castig sau in pierdere. Exemple de acte aleatorii sunt: contractul de renta viagera, jocul de noroc, contractul de asigurare, contractul de societate civila sau contractul de societate comerciala (actul constitutiv)

Actele cu titlu gratuit sunt actele juridice in care cel ce procura un folos patrimonial celeilalte nu urmareste, la randul sau, sa-si procure de la cel dintai, un astfel de folos in schimb. Exemple de astfel de contracte sunt: donatia, legatul, depozitul neremunerat, mandatul neremunerat, imprumutul fara dobanda.

Din categoria actelor cu titlu gratuit, actele dezinteresate sunt acele acte prin care dispunatorul, desi procura un folos (avantaj) patrimonial celeilalte parti, nu isi diminueaza in acest fel patrimoniul. Exemple de acte dezinteresate sunt: depozitul neremunerat, mandatul neremunerat, imprumutul fara dobanda, comodatul.

Spre deosebire de actele dezinteresate, liberalitatile sunt acele acte cu titlu gratuit in care dispunatorul isi vede micsorat patrimoniul ca urmare a procurarii folosului (avantajului) patrimonial prin incheierea actului. Exemple de liberalitati sunt donatia si legatul.

Acte consensuale, solemne si reale

Sunt consensuale acele acte juridice care se incheie in mod valabil prin simpla manifestare de vointa , fara nici o alta formalitate. Marea majoritate a actelor juridice civile si comerciale este guvernata de principiul consensualismului

Sunt solemne acele acte juridice care, pentru a fi valabil incheiate, manifestarea de vointa trebuie sa imbrace o anumita forma prevazuta de lege (de exemplu forma autentica). Forma este deci o conditie de validitate a actului (ceruta ad validitatem sau ad solemnitatem) si in lipsa acestei forme, actul este lovit de nulitate absoluta . Sunt acte solemne: vanzarea-cumpararea de terenuri, actul constitutiv al unei societati comerciale constituite prin subscriptie publica sau care are printre aporturi un teren, donatia, ipoteca si testamentul.

Sunt acte reale acele acte juridice care, pentru a fi valabil incheiate, trebuie sa fie insotite de remiterea (predarea materiala) a bunului ce face obiectul contractului Sunt acte reale: depozitul, imprumutul, donatia sub forma darului manual

Actele pure si simple si actele afectate de modalitati

Sunt pure si simple acele acte juridice a caror existenta sau executare nu este afectata de un eveniment viitor; invers, unele acte pot fi afectate de un astfel de eveniment viitor. Aceste evenimente poarta denumirea de modalitati, in sensul ca modalitatea este un mod al actului, care este influentat de acestea Modalitatile sunt de trei feluri: (i) termenul, (ii) conditia si (iii) sarcina. Unele acte sunt pure si simple ori afectate de modalitati prin chiar esenta lor si nu prin vointa partilor.

Termenul este un eveniment viitor si sigur ca realizare, pana la care este amanata fie inceperea (termen suspensiv), fie incetarea (termen extinctiv) efectelor nascute in temeiul unui act juridic (de exemplu, termenul la care imprumutatul este obligat sa ramburseze imprumutatorului imprumutul).

Conditia este un eveniment viitor si nesigur ca realizare, de care depinde nasterea (conditie suspensiva) ori desfiintarea (conditie resolutorie) unui act juridic (de exp. vanzarea unui bun sub conditia cumpararii altui bun similar, mai nou).

Acte principale si acte accesorii

Sunt principale acele acte juridice a caror existenta este independenta, fara legatura cu soarta altui act juridic. Invers, sunt accesorii acele acte juridice a caror soarta juridica depinde de soarta altui act, fata de care se afla in raport de accesorialitate (dependenta). Sunt acte accesorii: ipoteca, gajul (garantia reala mobiliara), arvuna.

Fiind dependente de soarta actului principal, orice afecteaza actul principal va afecta si actul accesoriu (regula accesorium sequitur principale).

Acte numite si nenumite

Sunt numite (tipice) acele acte care au o denumire stabilita de lege si o reglementare proprie. Invers, sunt acte nenumite (atipice) actele juridice care nu au o denumire stabilita de lege sau, chiar daca au, aceasta este doar mentionata fara a fi urmata de o reglementare proprie. Sunt acte numite: vanzarea-cumpararea civila si comerciala, locatiunea, donatia, mandatul civil si comercial (comisionul), imprumutul civil si comercial, leasing-ul, franciza, asigurarea, asocierea in participatiune, societatea civila si societatea comerciala etc. Sunt contracte nenumite asa-numitele "contracte de prestari servicii" ori alte contracte care au intrat in practica romaneasca prin imprumut din alte legislatii sau practici internationale: lohn-ul, factoring-ul, forfaiting-ul, cumpararea de energie etc.

In cazul unui act numit, el va fi guvernat de regulile special edictate pentru acel contract si, in completare, de regulile aplicabile actelor juridice, in general. In cazul unui act nenumit, acesta nu va fi guvernat de regulile unui act numit cu care prezinta similitudini, ci de regulile aplicabile actelor juridice, in general.

Acte cu executare dintr-o data si succesiva

Sunt acte cu executare dintr-o data (uno ictu) acele acte juridice a caror executare se face printr-o singura prestatie din partea debitorului. De exemplu, in cazul unei vanzari-cumparari, cumparatorul plateste pretul si vanzatorul preda bunul. Invers, sunt acte cu executare succesiva acele acte juridice a caror executare din partea debitorului presupune o succesiune de prestatii, esalonate in timp. Sunt contracte cu executare succesiva creditul bancar, locatiunea, leasing-ul.

Elementele de validitate ale actelor juridice

Elementele de validitate ale unui act juridic reprezinta conditiile esentiale ce trebuie sa existe pentru ca actul sa fie valabil, adica sa isi produca efectele. Acestea sunt prevazute la art. 948 C. Civ., si anume: (i) capacitatea, (ii) consimtamantul, (iii) obiectul, (iv) cauza si, in anumite cazuri prevazute expres de lege, (v) forma solemna.

Capacitatea reprezinta acea conditie de fond care consta in aptitudinea unei persoane de a dobandi drepturi si/sau de a se angaja in obligatii, prin incheierea de acte juridice.

Capacitatea de a incheia acte juridice (de a contracta) este parte a capacitatii juridice a persoanei fizice sau juridice. Capacitatea juridica este compusa din capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu. Capacitatea de folosinta a persoanei fizice se dobandeste la nastere si se pierde prin moarte, iar cea de exercitiu se dobandeste la majorat. De capacitatea de a contracta beneficiaza orice persoana fizica majora sau care nu a fost pusa sub interdictie , precum si orice persoana juridica. Per a contrario, nu au capacitate de a contracta minorii si intezisii. Minorii intre 14 si 18 ani au capacitate de exercitiu restransa, ceea ce inseamna ca pot incheia doar anumite acte juridice, prevazute limitativ de lege.

In ceea ce priveste persoana juridica, capacitatea juridica se dobandeste la momentul inregistrarii sale, insa este circumscrisa principiului specialitatii. Astfel, conform art. 34 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice, persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut. Aceasta inseamna orice act juridic care depaseste obiectul de activitate al persoanei juridice este sanctionat cu nulitatea (art. 34 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954).

Consimtamantul reprezinta acea conditie de fond care consta in intentia (vointa) de a incheia un act juridic. Pentru a fi valabil, consimtamantul trebuie sa provina de la o persoana cu discernamant , sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice si sa fie exteriorizat . Viciile de consimtamant sunt acele situatii care altereaza consimtamantul, facand ca acesta sa nu fie dat in mod valabil. Viciile de consimtamant sunt eroarea, dolul, violenta si leziunea. Eroarea este falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act civil iar dolul este eroarea provocata de altcineva prin mijloace viclene pentru a o determina sa incheie un act juridic. Violenta este amenintarea reala, fizica sau morala, a unei persoane de a incheia un act juridic pe care, in lipsa amenintarii, nu l-ar fi incheiat. Leziunea este disporoportia vadita dintre contraprestatiile nascute in temeiul unui act juridic in care una dintre parti este un minor cu capacitate de exercitiu restransa. Lipsa consimtamantului face ca actul juridic sa fie nul (lovit de nulitate absoluta), pe cand vicierea acestuia face ca actul juridic sa fie anulabil.

Deoarece persoana juridica este o fictiune a legii, consimtamantul acesteia se exprima prin persoanele fizice care compun organele sale de conducere. Conform art. 35 alin. din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice, actele juridice facute de organele persoanei juridice, in limuta puterilor ce le-au fost conferite, sunt ale persoanei juridice insasi.

Obiectul actului juridic civil reprezinta acea conditie de fond constand in conduita partilor impusa prin respectivul act, respectiv actiunile ori inactiunile la care partile sunt indreptatite sau de care sunt tinute (de exemplu, dreptul cumparatorului de a primi bunul cumparat si obligatia vanzatorului de a-l preda, respectiv dreptul vanzatorului de a primi pretul, respectiv obligatia cumparatorului de a-l plati). Cand conduita partilor priveste un bun, acesta este de asemenea denumit obiect al actului juridic; pentru a-l deosebi insa de conduita partilor, bunul mai poarta denumirea de "obiect derivat al actului juridic"

Pentru a fi valabil, obiectul (respectiv obiectul derivat) al actului juridic civil trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: (i) sa existe (la momentul contractarii ), sa fie in circuitul civil (adica sa poata fi vandute si cumparate) , sa fie posibil, sa fie licit si moral. In afara de aceste conditii generale, anumite acte juridice necesita si indeplinirea unor conditii speciale.

Cauza actului juridic este acea conditie de fond ce consta in scopul urmarit la incheierea unui act juridic. Cauza trebuie sa existe , sa fie reala si sa fie licita si morala. Cauza este ilicita cand este interzisa de lege sau este contrara bunelor moravuri si ordinii publice.

In afara de cele patru condtitii de fond, atunci cand legea prevede, actul juridic trebuie sa imbrace o anumita forma (in general, forma autentica), in lipsa acesteia actul fiind nul absolut. Deoarece regula dreptului privat este cea a consensualismului, exceptiile formalismului trebuie sa fie expres prevazute de lege

Nu trebuie confundata forma scrisa cu forma solemna. Forma scrisa este o conditie ceruta uneori doar pentru proba actului (ad probationem) si nu afecteaza valabilitatea acestuia. In unele cazuri, pentru ca anumite acte sa fie opozabile si tertilor, pe langa forma scrisa ceruta ad probationem trebuie ca actul sa fie inscris in anumite registre publice In lipsa conditiei publicitatii, sanctiunea este inopozabilitatea, adica dreptul tertilor de a ignora efectele actului juridic.

Enumerarea faptelor de comert

Art. 3 C. Com. enumera "faptele de comert", adica acele operatiuni pe care le considera ca fiind comerciale. Acestea sunt:

Cumpararile de produse sau de marfuri spre a se revinde, fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru, ori numai spre a se inchiria; asemenea si cumpararea spre a se revinde de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert;

Vanzarile de producte, vanzarile si inchirierile de marfuri in natura sau lucrate si vanzarile de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert, cand vor fi fost cumparate cu scop de revanzare sau inchiriere;

Contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau a altor titluri de credit circuland in comert;

Cumpararile sau vanzarile de parti sociale sau actiuni ale societatilor comerciale;

Orice intreprindere de furnituri;

Intreprinderile de spectacole publice;

Intreprinderile de comisioane, agentii si oficiuri de afaceri;

Intreprinderile de constructii;

Intreprinderile de fabrici, de manufactura si imprimerie;

Intreprinderile de editura, librarie si obiecte de arta, cand altul decat autorul sau artistul vinde;

Operatiunile de banca si schimb;

Operatiunile de mijlocire (samsarie) in afaceri comerciale;

Intreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri, pe apa sau pe uscat;

Cambiile si ordinele de producte si marfuri;

Constructiunea, cumpararea, vanzarea si revanzarea de tot felul de vase pentru navigatiunea interioara si exterioara si tot ce priveste echiparea, armarea si aprovizionarea unui vas;

Expeditiunile maritime, inchirierile de vase, imprumuturile maritime si toate contractele privitoare la comertul pe mare si la navigatie;

Asigurarile terestre, chiar mutuale, in contra daunelor si asupra vietii;

Asigurarile, chiar mutuale, asupra riscurilor navigatiunii;

Depozitele pentru cauza de comert;

Depozitele in docuri si antrepozite, precum si toate operatiunile asuprta recipiselor de depozit (warante) si asupra scrisorilor de gaj eliberate de ele.

Desi toate operatiunile enumerate la art. 3 sunt acte de comert, adica sunt facute cu intentia de a produce efecte juridice, folosind sintagma fapte de comert legiuitorul a considerat ca fiind comerciale si faptele de comert nascute in legatura cu unul din actele de comert enumerate. De exemplu, pct. 13 arata ca sunt fapte de comert intreprinderile de transport. Daca in cursul transportului se produc anumite evenimente calificate ca si fapte juridice (cum ar fi o deteriorare a marfurilor), efectele nascute in urma unui astfel de fapt juridic au acelasi regim - comercial - ca si actul juridic propriu-zis al transportului

In ceea ce priveste enumerarea continuta la art. 3 C. Com., aceasta nu este limitativa. Caracterul enuntiativ al enumerarii este motivat de faptul ca, la data adoptarii Codului Comercial, acestea erau actele de comert cunoscute. Intre timp insa comertul a evoluat, astfel ca alte acte de comert (leasing-ul, factoring-ul, franciza etc.) prevazute in legi speciale sunt de asemenea acte de comert. In plus, chiar din exprimarea Codului Comercial "se considera ca fapte de comert" in loc de "sunt fapte de comer" rezulta ca intentia de a da caracter enuntiativ enumerarii a fost urmarita din start de legiuitor

Din analiza operataiunilor enumerate la art. 3 C. Com., se poate formula o definitie generica a faptelor de comert ca fiind acele operatiuni de producere de marfuri, executarea de lucari ori prestarea de servicii sau interpunerea in circulatia marfurilor, realizate in scopul obtinerii de venituri

Clasificarea faptelor de comert

Din interpretarea coroborata a art. 3, 4 si 56 C. Com., rezulta ca faptele de comert se impart in urmatoarele categorii: (i) faptele de comert obiective; (ii) faptele de comert subiective si (iii) faptele de comert unilaterale (mixte).

Interesul calificarii unei operatiuni ca fapta de comert este aceea ca, in conformitate cu art. 56 C. Com., operatiunea este guvernata de dispozitiile legislatiei comerciale si nu de cele ale legii civile. In plus, instanta chemata sa judece un litigiu comercial este instanta comerciala.

Faptele de comert obiective

Faptele de comert obiective sunt cele enumerate la art. 3 C. Com., precum si alte fapte obiective prevazute in legi speciale. Acestea se numesc obiective deoarece caracterul comercial al acestora este dat de obiectul operatiunii, independent de calitatea de comerciant sau necomerciant a subiectului. Asadar, indiferent daca partile sau doar una din ele are sau nu calitatea de comerciant, exercitarea unei operatiuni din cele enumerate enuntiativ de art. 3 C. Com. duce la aplicarea dispozitiilor art. 56 C. Com., adica incidenta legii comerciale.

Clasificarea faptelor de comert obiective

Operatiunile enumerate de art. 3 C. Com. pot fi impartite in trei categorii: (i) operatiunile de interpunere in schimb sau in circulatie; (ii) intreprinderile si (iii) operatiunile accesorii (conexe)

Operatiunile de interpunere in schimb sau circulatie

Dintre faptele de comert enumerate la art. 3 C. Com., sunt operatinui de interpunere in schimb sau circulatie urmatoarele: (i) cumpararea comerciala; (ii) vanzarea comerciala si (iii) operatiunile de banca si schimb.

Vanzarea-cumpararea comerciala

In dreptul civil, vanzarea-cumpararea reprezinta acel contract prin care una dintre parti (vanzatorul) transmite celeilalte parti (cumparatorul), in schimbul unei sume de bani numita pret, dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra unui bun (art. 1294 C. Civ.).

Conform art. 3 pct. 1, sunt comerciale cumpararile de produse sau de marfuri spre a se revinde, fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru, ori numai spre a se inchiria; de asemenea si cumpararea spre a se revinde de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert. In continuare, pct. 2 prevede ca sunt de asemenea comerciale vanzarile de producte, vanzarile si inchirierile de marfuri in natura sau lucrate si vanzarile de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert, cand vor fi fost cumparate cu scop de revanzare sau inchiriere.

Ceea ce face, in conceptia Codului Comercial, ca o operatiune de vanzare sau cumparare sa fie comerciala este intentia vanzatorului, a cumparatorului ori a ambilor de a obtine un castig de pe urma operatiunii, castig obtinut in urma revanzarii sau inchirierii bunului cumparat. Asadar, cumpararea unui bun in scopul revanzarii lui in castig ori a inchirierii, precum si vanzarea unui bun cumparat in vederea revanzarii ori inchirierii lui constituie fapta de comert si intra sub incidenta legii comerciale. Ceea ce este esential in stabilirea caracterului comercial al operatiunii este ca, la momentul cumpararii bunului, sa fi existat intentia cumparatorului de a-l revinde sau inchiria. Este irelevant daca, dupa cumparare, acesta se razgandeste si pastreaza bunul pentru el sau revanzarea nu se face in castig . De asemenea, intentia de revanzare trebuie sa fie exteriorizata, adica sa fie expresa sau sa rezulte din imprejurarile incheierii contractului. Conform regulii generale prevazute de art. 1169 C. Civ. privind sarcina probei, cel care pretinde ca actul are caracter comercial trebuie sa dovedeasca acest lucru, in caz contrar actul va fi considerat civil.

In ceea ce priveste obiectul vanzarii-cumpararii, acesta poate consta in producte (produse naturale ale pamantului), marfuri sau titluri de credit. Productele sau marfurile pot fi revandute in aceeasi stare in care au fost cumparate sau dupa ce vor fi fost prelucrate. Desi art. 3 pct. 1 si 2 vorbeste doar de producte, marfuri si titluri de credit (adica bunuri mobile), doctrina considera ca dispozitia respectiva trebuie interpretata extensiv, in categoria faptelor de comert putand intra si vanzarile-cumpararile de imobile , daca intrunesc conditiile prevazute de lege pentru a fi calificate ca si comerciale, in aceleasi conditii ca si bunurile mobile. Interpretarea data in trecut celor doua dispozitii citate, atat de doctrina , cat si de practica judiciara , era aceea ca vanzarea-cumpararea de imobile este un act exclusiv civil. Interpretarea se baza pe argumentul ca legiutorul a inteles sa protejeze vanzarea-cumpararea de imobile, ca bunuri de o valoarea in general superioara bunurilor mobile, dandu-i astfel un caracter civil. In prezent insa aceasta diferenta de valoare nu mai este de actualitate. Desigur ca, practic, cazurile de vanzari-cumparari comericale avand ca obiect imobile sunt mult mai reduse numeric decat cele avand ca obiect mobile, insa frecventa redusa nu inseamna excluderea operatiunilor cu imobile din sfera actelor comerciale.

Art. 5 C. Com. exclude din sfera activitatilor comerciale (i) cumpararea de bunuri pentru uzul sau consumul propriu al comerciantului ori a familiei sale, (ii) revanzarea acestor bunuri si (iii) vanzarea produselor agricole de catre cultivatori.

Opretiunile de banca si schimb

Caracterul comercial al operatiunilor de banca si schimb este prevazut de catre art. 3 pct. 11 C. Com. Comercialitatea acestor operatiuni este data de elementul interpunerii in schimbul sau circulatia banilor.

In afara bancii centrale, bancile (private) pot fi de trei feluri: banci comerciale, banci populare (cooperative de credit) si banci de investitii. Primele doua categorii de banci au ca principala activitate atragerea de depozite si acordarea de credite din depozitele atrase sau din alte surse. Diferenta dintre acestea doua este aceea ca bancile comerciale se adreseaza publicului, in general, pe cand bancile populare efectueaza aceste operatiuni pentru la membrii sai cooperatori . In ceea ce priveste bancile de investitii, principala activitate a acestora este intermedierea obtinerii de finantari pe piata primara de capital

Conform art. 1 din Legea societatilor bancare, activitatea bancara in Romania se desfasoara prin BNR si prin banci (comerciale), precum si prin alte persoane juridice autorizate, cu respectarea legii. In plus, BNR beneficiaza si de prevederile speciale ale Legii nr. 312/2004 privind Statutul BNR

Intreprinderile

Intra in categoria intreprinderilor urmatoarele fapte de comert prevazute de art. 3 C. Com.: (i) intreprinderile de furnituri (pct. 5); (ii) intreprinderile de spectacole publice (pct. 6); (iii) intreprinderile de comisioane, agentii si oficiuri de afaceri (pct. 7); (iv) intreprinderile de constructii (pct. 8); (v) intreprinderile de fabrici, de manufactura si imprimerie (pct. 9); (vi) intreprinderile de editura, librarie si obiecte de arta (pct. 10); (vii) intreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri, pe apa sau pe uscat; (viii) intreprinderile de asigurari (pct. 17) si (ix) intreprinderile de depozit in docuri si antrepozite (pct. 20).

Prin intreprindere se intelege o organizare structurala a factorilor de productie (natura, munca si capitalul) in scopul desfasurarii unei activitati aducatoare de profit. Activitatea poate fi de producere de bunuri (intreprindere industriala) sau furnizare de servicii (intreprindere comerciala). Rolul intreprinzatorului in economie este de a-si procura de la altii, in totalitate sau numai in parte, factorii de productie si de a combina acesti factori, in conditiile riscului economic, in vederea producerii de bunuri sau furnizarii de servicii care sa-i aduca un cat mai mare profit . Trebuie facuta distinte intre notiunea de intreprindere folosita de Codul Comercial si notiunea de intreprindere din perioada economiei centrazilate . In conceptia Codului Comercial, prin intreprindere se intelege o organizare, rezultat al unei activitati antreprenoriale, care poate fi sau nu persoana juridica. In conceptia moderna, intreprinderea este o societate comerciala de mici dimensiuni (atat ca numar de salariati, cat si ca cifra de afaceri) in care fondatorul este manager si administrator in acelasi timp.

Intreprinderile de constructii

In cazul intreprinderii de constructii, obiectul intreprinderii este ridicarea de cladiri si alte constructii, civile sau industriale. Activitatea de constructii se supune reglementarilor in domeniu (legi, hotatari de guvern, hotatari ale consiliilor locale si ordine ale primarilor) privind calitatea, amplasarea si alte restrictii urbanistice.

Toate actele si faptele juridice savarsite pentru realizarea lucrarilor de constructii au caracter comercial . Aceasta inseamna ca sunt operatiuni comerciale si contractele de cumparare de materiale, contractele de antrepriza incheiate cu beneficiarii lucrarilor etc

Intreprinderile de fabrici si manufactura

Intreprinderile de fabrici si manufactura presupun producerea de bunuri in urma prelucarii sau asamblarii unor materii prime ori componente. Diferenta dintre fabrici si manufacturi este una de volum al activitatii, fara relevanta juridica. In conceptia Codului Comercial, fabrica reprezinta o activitate industriala (de exp. producerea de ciment), pe cand manufactura presupune o activitate in care predomina munca manuala (de exp., producerea de ceasuri). In prezent, aceasta deosebire nu are nici o relevanta practica sau juridica.

Intreprinderile de furnituri

In conceptia Codului Comercial, furnitura este o activitate prestata de un intreprinzator specializat care furnizeaza un serviciu de utilitate publica in mod continuu sau la intervale regulate de timp (de exp. furnizarea de energie electrica, gaz, distribuirea corespondentei, ridicarea gunoiului menajer etc.). Daca in cazul furnizarilor continue lucrurile sunt clare (furnizarea de electricitate, gaz etc.), in ceea ce priveste celelalte servicii este esential ca executarea lor (care include inclusiv livrarea unor produse, precum activitatea de catering) sa se faca la termene succesive (furnizarea corespondentei, ridicarea gunoiului menajer), fara ca durata dintre datele la care sunt prestate serviciile sa fie neaparat egale (distribuirea corespondentei, pe suport material sau electronica). In cazul in care livrarea se face la un singur termen, suntem in fata unei vanzari-cumparari si nu al unei furnituri

Intreprinderile de spectacole publice

Organizarea de spectacole publice este, in conceptia Codului Comercial, fapta de comert. Spectacolele pot fi de orice fel: film, teatru, circ, concert, intrecere sportiva etc. Elementele esentiale pentru calificarea unui spectacol ca fiind fapta de comert sunt (i) acesta sa fie public si (ii) intreprinzatorul (managerul, impresarul) sa fie altul decat artistul sau sportivul care evolueaza in cadrul spectacolului . In cazul in care spectacolul este dat in scopuri caritabile, fapta nu mai este comerciala, lipsind elementul obtinerii de castiguri. Daca insa spectacolul este organizat de o persoana juridica fara scop lucrativ, insa in vederea obtinerii unui castig, operatiunea se incadreaza in categoria faptelor de comert deoarece, ceea ce intereseaza, este intrunirea elementelor unei intreprinderi si nu calitatea de comerciant ori nu a organizatorului

Intreprinderile de comision, agentii si oficii de afaceri

Comisionul si agentia (oficiul de afaceri) sunt activitati de intemediere in afaceri ce apar atunci cand intre furnizorul si beneficiarul unui contract se interpune o a treia persoana, care face posibila incheierea contractului.

Diferenta dintre comision si agentie (respectiv contractul de comision si contractul de agentie) este aceea ce, in cazul comisionului, comisionarul incheie contractul pe seama comitentului, in timp ce agentul doar pune partile in legatura, fara a participa la incheierea contractului.

Contractul de comision face obiectul unei reglementari speciale in Codul Comercial (art. 405 si urm.) care se completeaza cu dispozitiile din Codul Civil referitoare la mandat (art. 1532 si urm.).

Intreprinderile de editura, de imprimerie si de vanzare a obiectelor de arta

Intreprinderile de editura, de imprimerie si de vanzare a obiectelor de arta se ocupa cu valorificarea drepturilor patrimoniale izvorand din creatia intelectuala. Valorificarea acestor drepturi se realizeaza prin exercitarea dreptului de reproducere si difuzare a operei . Valorificarea drepturilor de autor este reglementata prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe

Editarea este intreprinderea care se bazeaza pe incheierea de contracte de editura cu autorii de opere literare, stiintifice sau artistice prin care acestia din urma cedeaza editurii dreptul de a reproduce si de a difuza opera, in schimbul unei remuneratii.

Imprimeria reprezinta activitatea de redactare si multiplicare a unei opere literare, stiintifice sau artistice. Aceasta se poate face atat pe suport material (tiparire) cat si postarea pe Internet.

Libraria reprezinta activitatea de distribuire si difuzare catre clienti a operei literare sau stiintifice, dupa multiplicarea acesteia. In cazul vanzarii organizate a operelor artistice (picturi, sculpturi etc.), activitatea nu are o denumire specifica.

Pentru a fi in prezenta unei intreprinderi de editura, imprimerie sau librarie este necesar ca persoana antreprenorului sa fie alta decat cea a autorului

Intreprinderile de transport de persoane sau lucruri

Obiectul activitatii de transport consta in deplasarea in spatiu de calatori si marfuri , in baza unui contract de transport. Contractul de transport reprezinta conventia prin care o parte (transportatorul, carausul) se obliga, in schimbul unei remuneratii, sa efectueze o deplasare de persoane sau de bunuri pe o anumita distanta, cu un vehicul corespunzator

Desi art. 3 pct. 13 C. Com. vorbeste doar de transportul pe apa si pe uscat, pentru identitate de ratiuni (a pari), dispozitia este aplicabila si transporturilor aeriene

Contractul de transport face obiectul reglementarii Codului Comercial (art. 413 si urm.), completat cu reglementarile specifice fiecarei forme de transport (pe calea ferata, pe apa sau pe calea aerului).

O varianta a contractului de transport este contractul de expeditie, adica acel contract prin care o parte (expeditionarul) se obliga fata de cealalta parte (expeditorul) sa incheie un contract de transport, pe seama celei din urma, cu o terta parte (carausul). Dupa cum se observa, contractul de expeditie este de fapt un contract de transport la care se adauga un contract de comision. In afara de obligatiile specifice contractului de transport si de comision, expeditionarul isi asuma si alte obligatii conexe precum manipularea marfurilor, deplasarea lor de la depozit la locul de expeditie, ridicarea marfurilor si deplasarea lor la destinatar etc

Intreprinderile de asigurare

Potrivit art. 3 pct. 7 si pct. 18 C. Com., sunt fapte de comert asigurarile terestre contra daunelor si asupra vietii, precum si contra riscurilor navigatiei.

Asigurarea este un contract (polita de asigurare) prin care o parte (asigurator) se obliga fata de o alta parte (asigurat) ca, in schimbul unei remuneratii (prima de asigurare), sa plateasca acestuia din urma sau unei alte persoane indicate de aceasta (beneficiar) o suma determinata (suma asigurata), in cazul producerii unui risc prestabilit (riscul asigurat).

Asigurarile fac obiectul reglementarii Legii nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania , cu modificarile si completarile ulterioare. Activitatea de asigurare se desfasoara numai prin sociatati autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, conform Legii nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor , cu modificarile si completarile ulterioare. Asigurarile sunt, in general, facultative dar, pentru anumite categorii de riscuri (de exp., accidente auto), acestea sunt obligatorii. Riscul asigurat poate consta in deteriorarea sau furtul unor bunuri, vatamare corporala, invaliditate, deces sau chiar evenimente economice (riscul neplatii ). In vederea diminuarii sarcinii de plata a unor sume asigurate, asiguratorii se reasigura la randul lor cu alti asiguratori (contractul de reasigurare).

Depozitele in docuri si antrepozite

Potrivit art. 3 pct. 3 C. Com., sunt fapte de comert depozitele in docuri si antreprize, precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit (warante) si asupra inscrisurilor de gaj eliberate de ele.

Depozitul este un contract prin care o persoana (deponent) remite spre pastrare un lucru unei alte persoane (depozitar), cu obligatia pentru acesta din urma de a-l conserva si restitui in natura la cererea deponentului (art. 1591 C. Civ.). Pentru a fi insa fapta de comert obiectiva, depozitul trebuie sa imbrace forma unei intreprinderi, un depozit izolat facut de un necomerciant neintrunind conditiile pentru a fi fapta de comert

Faptele de comert conexe (accesorii)

Faptele de comert accesorii (conexe) sunt acele operatiuni care dobandesc caracter comercial datorita stransei lor legaturi cu o alta operatiune care este considerata de lege ca fiind fapta de comert, sau datorita obiectului lor, desi ele in sine nu au caracter comercial. Altfel spus, faptele de comert accesorii (conexe) "imprumuta" caracterul comericial.

Sunt incadrate in categoria faptelor de comert accesorii (conexe) urmatoarele: contractele de report asupra titlurilor de credit, vanzarile si cumpararile de parti sociale sau de actiuni ale societatilor comerciale, operatiunile de mijlocire in afaceri, cambia sau ordinele in producte sau marfuri, operatiunile cu privire la navigatie, depozitele pentru cauza de comert, contul curent si cecul, mandatul, comisionul si consignatia, gajul si fidejusiunea.

Contractele de report asupra titlurilor de credit

Conform art. 3 pct. 3 C. Com., sunt fapte de comert contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau a altor titluri circuland in comert.

Codul Comercial defineste la art. 74 contractul de report ca fiind o operatiune juridica ce consta in cumpararea unor titluri de credit circuland in comert urmata de revanzarea simultana cu termen si pe un pret determinat catre aceeasi persoana a unor titluri de aceeasi specie. Asadar, contractul de report care cuprinde in acelasi inscris o dubla vanzare: una care se executa imediat si care are ca obiect transferul drepturilor asupra unor tiluri de credit si alta care se executa la un anumit termen de la prima vanzare si care are ca obiect transferul inapoi catre primul vanzator a unor titluri de aceeasi specie cu cele transferate initial.

Reportul avand ca obiect titluri de credit (obligatiunile facand si ele parte din categoria titlurilor de credit) este considerat fapta de comert datorita obiectului special asupra caruia poarta: titluri de credit, care sunt instrumente comerciale. Asadar, daca reportul nu ar avea ca obiect titluri de credit, operatiunea ar fi una civila.

Alaturi de contractul de report, mai sunt fapte de comert operatiunile de bursa (de valori sau de marfuri) facute cu respectarea regulamentului bursei , din aceleasi motive: obiectul lor il constituie bunuri care au o legatura stransa cu comertul.

Cumpararile sau vanzarile de parti sociale sau actiuni

Partile sociale si actiunile (denumite si titluri de participare) sunt titluri de valoare reprezentand participarea intr-o societate comerciala, cu raspundere limitata sau pe actiuni.

Art. 3 pct. 4 C. Com. considera vanzarile si cumpararile de astfel de titluri ca fiind operatiuni comerciale in considerarea obiectului lor: partile sociale si actiunile , adica titluri de valoare reprezentand o participare la capitalul social emise de o entitate comerciala prin excelenta. Cel ce dobandeste astfel de titluri se leaga de emitent si riscurile acestuia vor fi si ale lui; el va castiga sau va pierde, dupa cum emitentul castiga sau pierde din operatiunile pe care le face Daca vanzarea sau cumpararea nu ar avea ca obiect titluri de valoare de tipul titlurilor de participare, actul ar fi civil. In considerarea naturii operatiunii (obiectului contractului) insa, operatiunea capata caracter comercial, independent de existenta sau inexistenta, la data vanzarii sau cumpararii, a intentiei de revanzare sau a obtinerii unui castig . Daca aceasta exista, atunci operatiunea este atat o interpunere in circulatie, cat si o fapta de comert conexa, suprapunere fara efecte juridice, in ambele cazuri operatiunea fiind calificata oricum ca si comerciala.

In cazul cand operatiunea reprezinta o cumparare de titluri de participare, aceasta are acelasi regim comercial stabilit de art. 3 pct. 4 C. Com. atat cand are ca obiect titluri deja emise, cat si atunci cand are ca obiect titluri nou emise in cursul constituirii sau majorarii capitalului social

Operatiunile de mijlocire in afaceri

Mijlocirea (samsaria) reprezinta o intermediere a incheierii unui contract in scopul facilitarii incheierii lui. Spre diferenta de mandat (comision), intermediarul doar ajuta partile sa incheie mai usor contractul, activitatea intermediarului fiind de a pune partile in contact, de a furniza informatii uneia sau ambelor despre implicatiile contractului, persoana co-contractantului, piata de desfacere a produselor (in cazul unei vanzari-cumparari).

Dupa cum se observa, activitatea de mijlocire se suprapune in mare masura peste cea de agentie, agentul fiind exact un intermediar (mijlocitor). Asadar, daca agentia prevazuta la art. 3 pct. 7 C. Com. nu intruneste conditiile unei intreprinderi, intermedierea este considerata fapta de comert in conditiile art. 3 pct. 12 C. Com. daca este accesorie unei fapte de comert (de exp., vanzarea-cumpararea comerciala ), chiar daca actul de intermediere este izolat

Cambia si celelalte efecte de comert

Art. 3 pct. 14 C. Com. considera fapte de comert cambiile si ordinele in producte si marfuri. Pentru identitate de ratiuni, dispozitia se extinde de la cambie si la biletul la ordin.

Cambia este un titlu de de credit esentialimente girabil (transferabil), formal si complet, care contine o obligatie de plata sau de a face sa se plateasca fara contraprestatie o suma determinata; in virtutea acesteia, o persoana (tragator) da mandat (ordin) unei alte persoane (tras), sa execute acea obligatie in favoarea unei a treia persoane (beneficiar), la implinirea scadentei si la locul mentionat

Biletul la ordin este un titlu de credit in temeiul careia o persoana (emitent) isi asuma obligatia de a plati altei persoane (beneficiar) sau la ordinul acesteia o suma de bani, la implinirea scadentei

Natura comerciala a operatiunilor de emitere a efectelor de comert rezulta din faptul ca raportul juridic fundamental care reprezinta cauza emisiunii este unul comercial (de exp. plata pretului dintr-o vanzare-cumparare comerciala printr-un cec). Prin extensie, dobandesc caracter comercial si transmiterea si executarea obligatiilor nascute in baza efectelor de comert.

Cat priveste ordinul in producte sau marfuri la care se refera ultima parte a art. 3 pct. 14 C. Com., acesta este o cambie, cu particularitatea ca obligatia are ca obiect nu plata unei sume de bani, ci predarea unei cantitati de marfa. Aceasta face ca titlul respectiv sa fie asimilat unui contract forward sau futures, aceste din urma contracte fiind oricum comerciale datorita faptului ca se deruleaza pe o bursa de marfuri

Operatiunile cu privire la navigatie

Codul Comercial considera ca fiind fapte de comert toate operatiunile referitoare la navigatie, indiferent de forma (maritima sau fluviala ): construirea vaselor, echiparea lor, aprovizionarea, contractele de transport si de expeditie, de inchiriere a navei in orice sistem (cu echipaj sau fara ), inchirierea echipajului , imprumutul luat in legatura cu nava (imprumutul maritim) si ipoteca maritima, precum si faptele cauzatoare de prejudicii prin lovirea vaselor (abordaj)

Asadar, avand caracter accesoriu, nu este necesara existenta unei organizari sub forma unei intreprinderi sau intentia uneia sau a ambelor parti de a se interpune in circulatie.

Depozitele pentru cauza de comert

In plus fata de depozitele constituite in docuri si antrepozite care, in conditiile unei intreprinderi, sunt considerate fapte de comert conform art. 3 pct. 20 C. Com., pct. 19 califica depozitele pentru cauza de comert ca fiind de asemenea comerciale. Deosebirea dintre cele doua forme de depozit reglementate la pct. 20, respectiv pct. 19 este ca, daca in primul caz suntem in fata unei intreprinderi - atunci cand sunt indeplinite conditiile unei asemenea forme de organizare -in cazul din urma suntem in fata unei fapte de comert accesorii care, la fel ca si in cazul celorlalte astfel de fapte, dobandeste caracter comercial prin conexitatea cu o alta operatiune comerciala. In cazul depozitului, acesta dobandeste caracter comercial daca marfurile depozitate au vreo legatura cu o fapta de comert (de exp., se intentioneaza a fi revandute iar pana la revanzare sunt pastrate intr-un depozit). Nu intereseaza daca partile (inclusiv depozitarul) sunt sau nu comercianti

Contul curent si cecul

Conform art. 6 alin. 2 C. Com., sunt fapte de comert contul curent si cecul, daca au cauza comerciala.

Contul curent este un contract prin care partile convin ca, in loc sa-si stinga creantele lor reciproce rezultand din prestatii reciproce, stingerea se face la un anumit termen prin plata sumei ramase dupa compensarea intre ele a tuturor crentelor reciproce nascute din raporturi juridice comerciale pana la implinirea termenului de catre partea care, dupa compensare, rezulta ca fiind debitoare. Asadar, creditor va fi acela in favoarea caruia se apleaca, la inchidere, balanta dintre ce are de primit si ce are de datorat (soldul). Contractul de cont curent este reglementat de art. 370 si urm. C. Com. Dupa implinirea termenului, cel care are calitatea de debitor datoreaza celui care are calitatea de creditor dobanzi, conform art. 370 alin. 1 pct. 3 C. Com.

Din definitia contului contului curent rezulta ca este o aplicatie a compensatiei conventionale din dreptul comun. Dispozitiile Codului Comercial trebuie insa interpretate impreuna cu dispozitiile OUG nr. 77/1999 privind unele masuri pentru evitarea incapacitatii de plata , pusa in aplicare prin HG 685/1999, cu modificarile si completarile ulterioare, care reglementeaza modalitatea de compensare intre agentii economici cu creante reciproce, compensare care se face cu acordul unei comisii din cadrul Ministerului Industriei.

Cecul este un inscris prin care o persoana (tragator) sa ordin unei banci comerciale la care are un disponibil (in cont curent) sa plateasca o suma de bani unei alte persoane (beneficiar) sau la ordinul acesteia. Pentru a fi fapta de comert, cecul trebuie sa aiba o cauza comerciala.

Cecul este reglementat prin Legea nr. 59/1934 , cu modificarile si completarile ulterioare

Contractele de mandat, comision si consignatie

Aceste contracte fac obiectul reglementarii Codului Comercial, in speta art. 374 si urm. (mandatul), respectiv art. 405 si urm. (comisionul si consignatia).

Contractul de mandat este contractul in temeiul caruia o parte (mandant), imputerniceste cealalta parte (mandatar), sa incheie in numele si pe socoteala ei anumite act juridice. Mandatul este fapta de comert obiectiva daca actul juridic pe care il incheie mandatarul este comercial pentru mandant (de exp. o vanzare sau cumparare comerciala). Astfel, comericialitatea mandatului este "impumutata" de la comercialitatea actului ce face obiectul mandatului.

Mandatul poate fi cu sau fara reprezentare. Mandatul cu reprezentare este mandatul in temeiul caruia mandatarul incheie actul atat pe socoteala mandantului, cat si in numele acestuia, adica aduce la cunostinta tertului co-contractant faptul ca lucreaza in numele si pe socoteala mandantului si nu in nume propriu. Invers, mandatul fara reprezentare este mandatul in temeiul caruia mandatarul incheie actul pe socoteala mandantului, dar in nume propriu, adica nu aduce la cunostinta tertului co-contractant ca lucreaza de fapt pe socoteala mandantului.

Contractul de comision este un contract de mandat, in general fara reprezentare, prin care mandatarul este platit cu un comision din valoarea actului incheiat cu tertul co-contractant. Partile contractului de comision poarta denumiri specifice: mandantul se numeste comitent iar mandatarul, comisionar.

Consignatia este o specie a contractului de comision care are ca obiect vanzarea de catre comisionar (consignatar) a unor bunuri mobile in nume propriu dar pe seama comitentului (consignant), intr-un spatiu adecvat.

Contractele de garantie

Contractul de garantie este un contract accesoriu unui contract ce da nastere unui drept de creanta, considerat principal, si au ca obiect constituirea unei garantii asupra unui bun determinat, asupra unei universalitati de bunuri sau asupra intregului patrimoniu al unei terte persoane care garanteaza creditorului indeplinirea de catre debitor a obligatiei aferente dreptului de creanta principal.

Garantiile sunt de doua feluri: reale si personale. Garantiile reale sunt acele garantii care poarta asupra unui bun determinat sau al unui ansamblu de bunuri determinate sau determinabile si insotesc bunul indiferent de cine este, la orice moment, proprietarul acestora. Astfel, garantiile reale sunt sarcini care greveaza bunul ce face obiectul garantiei. Garantia personala (fidejusiunea) este acea forma de garantie care nu poarta asupra unui bun determinat sau a unui ansambu de bunuri determinate, ci asupra intregului patrimoniu al garantului (fidejusor), fara ca aceste bunuri, in mod individual sau ca ansamblu determinat sau determinabil sa fie grevate in verun fel de vreo sarcina.

Ipoteca este acea garantie reala constituita in temeiul unui contract incheiat intre debitor si creditorul sau, pentru garantarea creantei acestuia din urma cu unul sau mai multe bunuri imobile determinate.

Gajul este acea garantie reala constituita in temeiul unui contract incheiat intre debitor si creditorul sau, pentru garantarea creantei acestuia din urma cu unul sau mai multe bunuri mobile determinate sau cu un ansablu de bunuri mobile determinate.

O forma intermediara de garantie este cautiunea reala care este un contract accesoriu prin care un tert, altul decat debitorul din contractul principal, se angajeaza fata de creditor sa plateasca datoria debitorului, in cazul in care acesta nu plateste, constituind in favoarea creditorului o garantie reala, imobiliara sau mobiliara. Observam asadar ca acest contract este o combinatie intre contractul de garantie reala si contractul de garantie personala.

Contractele de garantie, atat personale cat si reale, atat mobiliare cat si imobiliare, sunt fapte de comert conexe atunci cand obligatia din contractul principal (obligatia garantata) este comerciala . Asadar, si in acest caz comericialitatea garantiei este "impumutata" de la comercialitatea obligatiei principale

Faptele de comert subiective

In afara de faptele de comert obiective enumerate la art. 3 C. Com. si a celor conexe (accesorii) considerate comerciale datorita naturii (obiectului) lor, respectiv prin "imprumut" de la o fapta de comert obiectiva, legea reglementeaza si faptele de comert subiective. Art. 4 C. Com. prevede ca se socotesc ca fapte de comert, afara de faptele de comert de la art. 3 (obiective), si celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau necomercialitatea nu rezulta din insusi actul.

Asadar, pe cand comercialitatea faptelor de comert obiective este data de natura (obiectul) operatiunii, comercialitatea faptelor de comert subiective este data de calitatea de comerciant a uneia sau a ambelor parti ale operatiunii, indiferent - in principiu - de obiectul operatiunii (contractului). Asadar, art. 4 C. Com. instituie o prezumtie de comercialitate asupra tuturor operatiunilor savarsite de un comerciant - persoana fizica sau juridica; prezumtia este simpla (poate fi rasturnata prin proba contrara). Conditiile in care se poate rasturna prezumtia sunt prevazute tot in cuprinsul art. 4, respectiv (i) natura civila a obligatiei sau (ii) natura necomerciala a obligatiei.

Exceptia caracterului civil a obligatiei se bazeaza pe considerentul ca un comerciant, pe langa actele de comert care le face in exercitarea obiectului de activitate al afacerii sale, mai face si acte de natura civila prin excelenta. Sunt astfel de acte donatia, testamentul, acceptarea sau repudierea unei succesiuni, sponsorizarea, mecenatul, precum si toate actele juridice de dreptul familiei (recunoasterea unui copil, adoptia etc.)

Exceptia caracterului civil al obligatiei se bazeaza pe faptul ca, atata timp cat natura unui poate fi atat civila, cat si comerciala, comerciantul poate sa imprime caracter civil actului prin vointa sa. Astfel, comerciantul poate cumpara anumite bunuri pentru uzul sau personal ori al familiei sale, fara legatura cu comertul pe care il practica

Faptele de comert unilaterale (mixte)

Faptele de comert unilaterale (mixte) sunt acele operatiuni care sunt comerciale doar pentru una dintre parti, pentru cealalta avand caracter civil. Exemplele sunt numeroase: un necomerciant cumpara un bun de larg consum de la un comerciant (retailer, dealer, producator etc.), un necomerciant contracteaza constructia unui imobil cu o societate de constructii, un liber-profesionist inchiriaza un sediu profesional intr-o cladire de birouri, un necomerciant incheie un contract de asigurare. Asadar, desi multe din operatiunile comerciale se incheie intre comercianti, la fel de multe operatiuni au loc intre comercianti si necomercianti (clienti).

Avand in vedere ca, pentru comerciant, operatiunea este comerciala, iar pentru necomerciant este civila, trebuie stabilit carei legislatii i se supune opereratiunea - celei civile sau celei comerciale. Solutia este data de art. 56 C. Com. care contine regula aplicarii legii comerciale operatiunilor considerate fapte de comert. Aceasta regula este, conform acestui articol, aplicabila nu numai faptelor de comert obiective si subiective, ci si celor unilaterale: "daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi incat priveste acel act, legii comerciale, afara de dispozitiile privitoare la persoana chiar a comerciantilor si de cazurile in care legea ar dispune altfel". Motivul pentru care tuturor partilor - comercianti sau necomercianti - li se aplica legea comerciala este acela de a mentine unitatea reglementarii raportului juridic, nefiind posibil ca doua categorii de legi sa guverneze, in acelasi timp, acelasi raport juridic. Asadar, a fost doar o problema de optiune intre una din cele doua categorii de legi - comerciala si civila - in a guverna aceste raporturi, legiuitorul optand pentru legea comerciala . De asemenea, litigiile izvorate din fapte de comert unilaterale sunt supuse solutionarii instentelor comerciale.

Asa cum se arata in ultima parte a art. 56 C. Com. citat, desi legea comerciala este aplicabila si pentru necomerciantul-parte a raportului juridic, acesta din urma nu este supus obligatiilor profesionale la care sunt supusi comerciantii. Adica, legea comerciala guverneaza incheierea actului, executarea obligatiilor rezultand din acesta, dovada drepturilor etc. dar nu si statutul personal al necomerciantilor. Aceasta prevedere este logica deoarece, prin incheierea unui act unilateral (mixt), un comerciant nu poate deveni comerciant - cu toate obligatiile si raspunderile ce deriva din aceasta calitate - impotriva vointei acestuia. Sunt obligatii ale unui comerciant aceea de a se inmatricula la Registrul Comertului, de a tine registre comerciale, de a respecta reglementarile privind concurenta comerciala, de a se declara in faliment, atunci cand este cazul etc.

In afara de inexistenta obligatiilor profesionale ale comerciantilor, necomerciantilor participanti la raporturi juridice comerciale li se aplica prin exceptie dispozitiile legii civile atunci cand exista o prevedere expresa in acest sens. O astfel de prevedere este cea continuta de art. 42 alin. 3 C. Com., conform caruia debitorilor necomercianti continua sa le se aplice regula divizibilitatii raspunderii contractuale din dreptul civil (art. 1041 raportat la art. art. 1039 C. Civ.), spre deosebire de debitorii comercianti carora li se aplica regula solidaritatii raspunderii (art. 42 alin. 1 C. Com.) [86].