| CATEGORII DOCUMENTE |
| Administratie | Drept |
UNIVERSITATEA "SPIRU HARET"
FACULTATEA DE RELATII INTERNATIONALE SI STUDII EUROPENE
GHIDUL DE STUDIU
PENTRU PLATFORMA
BLACKBOARD
LA
DREPT DIPLOMATIC SI CONSULAR
GHIDUL DE STUDIU
PENTRU PLATFORMA BLACKBOARD
la
DREPT DIPLOMATIC SI CONSULAR
Codul cursului Ri/Ri/3/6/09
Denumirea cursului: Drept diplomatic si consular
Tip curs: obligatoriu
Durata cursului /Numar de credite: semestrul al VI-lea / (patru)
Perioada de accesare a cursului prelegeri: vineri, ora 18.00.
seminar: vineri, ora 16.30.
Manualul recomandat
Dan Nastase, (2006), Drept diplomatic si consular, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Relatii Internationale si Studii Europene, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti
Obiectivul principal al cursului: Se prezinta principiile si normele care, considerate a fi expresia vointei statelor, reglementeaza diplomatia ca mijloc de infaptuire a politicii externe a acestora, precum si activitatea consulara.
Se infatiseaza aspectele juridice principale, caracteristice pentru structura institutiilor diplomatice si consulare. Se pune accent pe cultivarea recursului nemijlocit la izvoarele dreptului diplomatic si consular si pe deprinderea utilizarii corecte a doctrinei si terminologiei de specialitate. Se descriu activitatile specifice ale serviciilor diplomatice intern si extern. ale statului. Se fac referiri la regulile de curtoazie diplomatica si la ceremonia diplomatica.
Se prezinta principiile si normele care, considerate a fi expresia vointei statelor, reglementeaza diplomatia ca mijloc de infaptuire a politicii externe a acestora, precum si activitatea consulara.
Se infatiseaza aspectele juridice principale, caracteristice pentru structura institutiilor diplomatice si consulare. Se pune accent pe cultivarea recursului nemijlocit la izvoarele dreptului diplomatic si consular si pe deprinderea utilizarii corecte a doctrinei si terminologiei de specialitate. Se descriu activitatile specifice ale serviciilor diplomatice intern si extern. ale statului. Se fac referiri la regulile de curtoazie diplomatica si la ceremonia diplomatica.
Modul de stabilire a notei finale: - verificare finala electronica prin test grila
Consultatii pentru studenti: vineri, ora 19.20
Adresa e-mail pentru contact cu studentii: danmnastase@yahoo.fr
Titularul cursului lector dr. Dan Nastase
danmnastase@yahoo.fr
adresa la facultate: Soseaua Berceni, nr. 24, Sector 4, Bucuresti
telefon
e-mail: ushrise@spiruharet.ro
Continutul tematic al cursului
Introducere: relatii politice si relatii diplomatice; definirea dreptului diplomatic; sursele dreptului diplomatic; codificarea dreptului diplomatic si consular; ;octrina dreptului diplomatic
Misiunea diplomatica: functii; componenta; privilegiile diplomatice; imunitatea diplomatica
Regulile cu privire la activitatea diplomatica a sefului de stat si a sefului de guvern
Ministrul de externe
Misiunea diplomatica ad-hoc
Forul international; conferinta internationala
Organizatia internationala - for diplomatic; reprezentarea statelor la organizatia internationala; functionarul international
Serviciul public pentru diplomatie. Ramurile interna si externa ale serviciului diplomatic
Relatiile diplomatice
Ambasada - functii; infiintare si desfiintare
Personalul ambasadei
Privilegiile misiunii diplomatice permanente
Postul consular - relatiile consulare; personalul consular; functionarul consular onorific
Functiile si privilegiile consulare.
Bibliografie minima obligatorie
Dan Nastase, (2006), Drept diplomatic si consular, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Relatii Internationale si Studii Europene, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti (pp. 13-146)
Vasile Cretu, (2002), Drept international public, Editura Fundatiei 'Romania de Maine', Bucuresti
Bibliografie facultativa
Aurel Bonciog, (2000), Drept diplomatic, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti
Ion. M. Anghel, (1996), Drept diplomatic si consular, Editura Lumina Lex, Bucuresti,
Dumitru Mazilu, (2003), Diplomatia, Drept diplomatic si consular, Lumina Lex, Bucuresti
Valentin Lipatti, (1993), In transeele Europei. Amintirile unui negociator, Editura Militara, Bucuresti.
Prezentarea lectiei intai
Relatii politice si relatii diplomatice; definirea dreptului diplomatic; sursele dreptului diplomatic; codificarea dreptului diplomatic si consular; ;octrina dreptului diplomatic; codificarea dreptului diplomatic si consular -Doctrina dreptului diplomatic
Introducere:
Sfera de constituire si de aplicare a dreptului diplomatic se contureaza prin abordarea distincta a relatiilor politice si a relatiilor diplomatice dintre state si prin definirea diplomatiei ca profesie.
Pentru cunoasterea, respectarea si aplicarea normelor de drept diplomatic, este necesara cunoasterea formelor de exprimare a acestei componente a dreptului international public.
Obiectiv:
stabilirea locului dreptului diplomatic in cadrul dreptului international public; definirea surselor dreptului diplomatic; descrierea procesului de codificare a dreptului diplomatic si a celui de constituire a doctrinei in materie ofera un ghid util recurgerii la sursele esentiale; prezentarea reglementarilor in vigoare privind diplomatia la nivel inalt, diplomatia forurilor internationale si activitatea serviciilor diplomatice si consulare.
Concepte cheie:
politica, politica externa, diplomatia, dreptul diplomatic; sursa de drept, cutuma diplomatica, conventiile privind domeniul dreptului diplomatic, principiile dreptului diplomatic, doctrina, analogia, sentintele in materie ale Curtii Internationale de Justitie; codificarea, Comisia de Drept International a ONU
Rezumat
Politica este conducerea treburilor publice. Face politica acela care participa la conducerea treburilor publice, la ansamblul afacerilor publice, la evenimentele din acest domeniu, la confruntarea dintre partide, la guvernare. Statul face politica de stat. Celelalte organizatii fac politica pentru a ajunge sa faca politica de stat.
Politica externa este instrumentul prin care se actioneaza asupra imprejurarilor externe, a relatiilor externe proprii, dar si a relatiilor externe ale strainilor.
Guvernul actioneaza dupa criteriul suveranitatii. In conditiile interactiunii cu organizatii guvernamentale si neguvernamentale locale, nationale, regionale sau globale, politica externa a statului ramane instrumentul de reafirmare a suveranitatii statului si a identitatii nationale.
Capacitatea guvernului de a orienta politica externa decurge din consensul cercurilor politice interne cu privire la elementele definitorii, considerate incontestabile, ale identitatii nationale. O parte a politicii externe se constituie in afara nucleului statului, fiind rezultatul contributiei provinciilor, a regiunilor, a municipalitatilor, a diferitelor organizatii teritoriale. Interesele se constituie prin interactiune sociala si deciziile de politica externa se iau sub influente culturale si simbolice comune. Satisfacerea interesului national inseamna si luarea in considerare a intereselor private.
Intrucat conditia esentiala a politicii externe este realitatea strainatatii, extraneitatea, in politica externa domina autoritatea publica.
Politica externa, elaborata de cei care au ajuns sa faca politica de stat, este aplicata de serviciile statului.
Politica externa a statului este activitatea prin care guvernul stabileste, defineste si reglementeaza raporturile cu guvernele straine si participarea statului la relatiile internationale.
Politica externa a statului se exprima prin declaratii ale autoritatilor, discursuri parlamentare, discursuri ale reprezentantilor statului in timpul vizitelor pe care le intreprind in strainatate sau le primesc din strainatate.
Prin diplomatie se intelege activitatea reprezentantilor statelor, legata de raporturile dintre state.
Diplomatia armonizeaza ordinea unui stat cu ordinea altui stat. Iluzoriu, persoanele traiesc si locuiesc in lumea intreaga. In realitate, pentru fiecare persoana, lumea se divide in ceea ce este si ceea ce nu este strainatate. Fiecare persoana are un stat propriu, distinct de celelalte state, de statele straine. Statul propriu este statul in afara caruia este strainatatea. Natiunea straina este alta natiune decat natiunea proprie. Strainul nu apartine comunitatii nationale, statului, ci unei alte comunitati, unui stat strain, fiindu-i proprii o ordine straina, cetatenia straina, numele strain, limba straina, un stat strain cu un suveran strain si o suveranitate straina.
Relatiile diplomatice si consulare sunt relatii intre state si statele sunt subiectele dreptului diplomatic si consular. Activitatea diplomatica este activitatea reprezentantilor desemnati de state. Diplomatia statului este activitatea diplomatica desfasurata de reprezentantii lui.
Statele interactioneaza in domeniul relatiilor diplomatice prin diplomatii lor. Diplomatia este profesia reprezentarii statului in relatiile cu alte state. Diplomatia este asadar profesia diplomatului, a celui care se pricepe sa reglementeze, altfel decat cu forta, diferendele dintre state. Diplomatul detine profesia de a concilia interesele divergente ale statelor aplicand regulile, traditiile si uzantele legate de relatiile dintre state. Diplomatul este functionar public avand statut propriu, asa cum au statute proprii profesorii, militarii si politistii. Diplomatia este si denumirea corpului agentilor diplomatici ai statului. Se recurge la acest termen si pentru a denumi serviciul diplomatic al statului. Cand se vorbeste, nu doar in presa, dar si in doctrina, despre 'diplomatia romaneasca', ca si despre 'diplomatia franceza', 'diplomatia rusa', notiunea semnifica serviciul diplomatic national. Fiecare din aceste servicii nationale au ca misiune definitorie aplicarea politicii de infaptuire si de aparare a intereselor statului national pe care il reprezinta.
Relatiile diplomatice sunt relatiile dintre state realizate prin serviciile diplomatice. Aceste servicii, componente al administratiei statului, reprezinta permanent statul, in primul rand in relatiile politice cu alte state, negociaza cu alte state, transmit si primesc mesaje.
Activitatiile diplomatice inseamna in primul rand dialog. Ele constituie mecanismul de intretinere a relatiilor dintre state. Activitatile diplomatice le ofera statelor calea pasnica de solutionare a problemelor din ansamblul relatiilor dintre ele. Statele isi rezolva problemele de relatii si prin forta. In raport cu politica externa, activitatea diplomatica, adica activitatea serviciului diplomatic al statului, apare ca aplicarea unei tehnici de comportament in conducerea relatiilor interstatale.
Activitatea diplomatica si activitatea
consulara decurg
Regulile activitatii diplomatice au radacini adanci in traditie; ele au fost preluate si cultivate ca rod al unor invataturi fundamentale.
Activitatea diplomatica le revine si le apartine serviciilor publice. Relatiile diplomatice si relatiile consulare sunt relatii inter-statale. Ca urmare, normele dupa care functioneaza aceste relatii apartin dreptului international public.
Prin normele de drept diplomatic se stabileste modul de aplicare a normelor de drept international public si, ca urmare, dreptul diplomatic este subramura a dreptului international public. Sunt doctrinari care considera ca dreptul diplomatic ar fi procedura dreptului international. Dreptul diplomatic este ansamblul normelor de drept international pentru activitatea diplomatica.
De respectarea principiilor si regulilor dreptului diplomatic depind desfasurarea normala a relatiilor interstatale si realizarea obiectivelor si a principiilor inscrise in Carta Natiunilor Unite.
Dreptul diplomatic insumeaza regulile diplomatiei, mai precis regulile profesiei de diplomat si pe cele ale serviciului public de diplomatie.
Dreptul diplomatic este ansamblul normelor care reglementeaza raporturile dintre institutiile subiectelor de drept international abilitate sa se ocupe de relatiile externe ale acelor subiecte. Aceste institutii nu actioneaza in nume propriu. Ele apar ca subiecte ale activitatii diplomatice, dar nu sunt si subiecte de drept. Desi apar ca subiecte ale activitatii diplomatice, institutiile care reprezinta statele sunt obiecte ale dreptului diplomatic. Normele dreptului diplomatic se refera la organizarea, indatoririle si competenta institutiilor de relatii externe ale subiectelor de drept international.
Subiectele de drept international decid asupra reglementarii activitatii lor diplomatice. Dreptul diplomatic este rezultatul consimtamantului subiectelor de drept international asupra normele in conformitate cu care se desfasoara activitatile diplomatice.
Obiectul normelor dreptului consular, componente ale dreptului diplomatic, este alcatuit din: relatiile consulare dintre state si statutul (organizarea si functionarea) misiunilor consulare. Relatiile consulare dintre state inseamna colaborarea statelor in vederea protejarii cetatenilor proprii, a respectarii drepturilor acestora. Statul isi protejeaza cetateanul si cand se afla in strainatate, adica sub incidenta jurisdictiei statului strain. Este necesara conlucrarea dintre state pentru asigurarea coexistentei ordinilor juridice diferite si pentru realizarea relatiilor consulare (stabilirea de relatii consulare, misiunile consulare etc.) Ca si diplomatul, consulul isi reprezinta statul.
Sursele dreptului diplomatic sunt formele in care statele convin sa exprime si sa consacre normele in conformitate cu care se exercita activitatea diplomatica si consulara. In general, statele ajung la acordul de vointa asupra normelor de drept diplomatic si consular, tacit sau expres. Se constituie tacit cutuma. Se constituie expres conventia.
Normele principale de drept diplomatic si consular sunt parte a dreptului international, intrucat sunt expresie a acordului de vointa al statelor.
Sursele dreptului diplomatic si ale dreptului consular se regasesc printre sursele dreptului international public.
Pe langa normele rezultate din consimtamantul statelor, exista insa si norme cu privire la activitatea diplomatica si consulara cuprinse in dreptul intern. Statele au competenta de a conveni norme de drept diplomatic si consular si de a formula, fiecare, norme proprii in acest domeniu.
Raporturile de putere din cadrul comunitatii sau dintre comunitati, traditiile, optiunile si deciziile personalitatilor politice, ale institutiilor de stat si ale reprezentantilor acestora (functionari publici, diplomati, negociatori) au determinat conturarea de uzante, de reguli fara caracter juridic, dar si de norme juridice. Elemente generatoare comune si functii similare favorizeaza estomparea deosebirilor dintre regulile juridice si cele fara acest caracter si, in consecinta, faciliteaza transformarea a numeroase uzante in cutuma.
Comunicarea dintre state si reprezentantii acestora se mentine nu numai prin aplicarea de norme juridice, precum normele care reglementeaza diplomatia. Alaturi de normele juridice, uzantele isi vadesc importanta ca stimuli ai procesului de dezvoltare a dreptului international. Inseparabile de drept, functionand ca auxiliar care stimuleaza, favorizeaza si confirma infaptuirea dreptului, a dreptatii, uzantele sunt considerate adjuvant necesar in procesul de dezvoltare a dreptului international. Domeniul uzantelor si cel al normelor juridice sunt permeabile unul fata de celalalt. Rolul uzantelor este cu atat mai important cu cat ele se pot transforma in reguli cutumiare. In practica internationala, indeosebi in domeniile diplomatic si consular, s-a format si s-a consolidat in timp un sistem de precedente acceptate apoi ca norme obligatorii de drept diplomatic si consular, precum elementele de ceremonie diplomatica sau mijloacele de actiune diplomatica si consulara.
Pe planul dreptului international, cutuma internationala este exprimarea tacita a consimtamantului statelor cu privire la recunoasterea unei reguli determinate ca norma de conduita obligatorie in relatiile dintre ele. Se poate observa ca, totodata, cutuma internationala este uzanta constanta si uniforma, acceptata de state ca norma de drept. Cutuma internationala are, ca substanta, exercitiul considerat firesc datorita vechimii lui si reluarii lui frecvente, adica uzanta internationala. Cutuma se constituie totodata prin generalizarea practicii statelor. Norma aplicata repetat, in cadrul practicii indelungate, este perceputa ca valoare mostenita.
Si cutuma internationala se alcatuieste din aplicarea intr-atat de inradacinata a unor norme, incat acestea sa devina temei pentru hotararile instantelor judecatoresti, care au in vedere examinarea respectarii lor, pentru ca, eventual, sa stabileasca si sanctiuni.
Au fost intai cutumiare norme precum aceea conform careia agentul diplomatic este inviolabil. Regulile dreptului international cutumiar continua sa guverneze materiile nereglementate.
Conventia internationala este sursa principala de drept international ca sursa de drepturi si obligatii, ca jus scripta si ca expresie a consimtamantului liber al statelor. Conventia internationala este mijlocul primordial de reglementare a raporturilor dintre state.
Conventia internationala prin care se consacra acordul explicit al statelor in legatura cu norme referitoare la activitatea diplomatica si consulara este sursa principala de drept diplomatic si consular.
Dreptul diplomatic si consular a fost formulat in conventii multilaterale, in codurile dreptului diplomatic si consular si in conventii bilaterale.
Dreptul diplomatic si consular izvoraste si din ceea ce Natiunile Unite considera a fi principiile generale de drept recunoscute de state: egalitatea suverana a statelor, indeplinirea cu buna-credinta a obligatiilor asumate (pacta sunt servanda), rezolvarea diferendele internationale prin mijloace pasnice, abtinerea de la amenintarea cu forta si de la folosirea ei.
Prin analogie, norme ale dreptului diplomatic elaborate pentru a reglementa activitatea diplomatica formele ei dintr-o perioada anumita se extind pentru a fi aplicate la formele noi ale acestei activitati. Norme privind ambasadele se extind si asupra reprezentantelor la organizatiile internationale. La norme ale dreptului diplomatic se recurge cand nu se gasesc solutii formulate expres in dreptul consular.
Norme de drept diplomatic se gasesc si in sentintele Curtii Internationale de Justitie, in alte sentinte pronuntate de instante, in statutele unor organizatii internationale care se refera, de pilda, la competentele, drepturile si obligatiile reprezentantilor statelor.
Este utila, in identificarea si intelegerea normelor aplicabile activitatii diplomatice si consulare, si doctrina, acolo fiind explicate cutumele si prevederile din conventii.
In dreptul intern, sunt reglementate institutii diplomatice (numiri, infiintari sau desfiintari de misiuni, regulamente privind functionarea misiunilor, dispozitii de aplicare a unor conventii in acest domeniu, decizii judiciare cu privire la activitatea si statutul diplomatilor etc.)
Carta intocmita
Ca urmare, prin Rezolutia nr. 174(II)/21
noiembrie
In practica ONU, etapele codificarii cuprind: identificarea domeniului< desemnarea unui raportor al Comisiei de Drept International care sa intocmeasca studii cu privire la stadiul dreptului international in domeniul identificat si sa elaboreze proiectele de articole; redactarea proiectului de conventie internationala si prezentarea lui statelor in vederea exprimarii de opinii, sugestii si propuneri, examinarea, pe baza unor rapoarte anuale, a procesului de codificare, in cadrul Comisiei juridice a Adunarii Generale a ONU; convocarea unei conferinte internationale speciale care sa dezbata proiectul de conventie si sa-l adopte; deschiderea spre semnare si aderare a conventiei.
In 1946, Adunarea Generala a ONU a adoptat Rezolutia prin care a aprobat Conventia cu privire la privilegiile si imunitatile Organizatiei.
In 1947, Adunarea Generala a ONU a adoptat Rezolutia prin care a aprobat Conventia cu privire la privilegiile si imunitatile institutiilor specializate ale Organizatiei Natiunilor Unite.
In 1946, s-a incheiat Aranjamentul provizoriu cu Elvetia asupra privilegiilor
si imunitatilor Natiunilor Unite, avandu-se in vedere
sediul oficiului acestora de
In 1947, intre ONU si SUA s-a incheiat Intelegerea dintre Natiunile Unite
si SUA cu privire
In1956, a fost adoptat Statutul Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA).
In 1961, intre Austria si ONU s-a incheiat
un acord cu privire la statutul participantilor
In
In 1961, a fost adoptata Conventia de
Conventia
de
In 1967, statele membre ale Consiliului Europei au convenit textul Conventiei europene cu privire la functiile consulare.
La 8 decembrie 1969, Adunarea Generala a ONU a aprobat Rezolutia nr. 2530 (XXIV), prin care a adoptat si a deschis spre semnare si ratificare sau pentru aderare Conventia cu privire la misiunile speciale.
In 1989, Comisia de Drept International a prezentat Comisiei juridice a Adunarii Generale a ONU (Documentul ONU A/44/10) proiectele pentru 32 de articole ale unei eventuale conventii internationale privind statutul curierului diplomatic si al valizei diplomatice neinsotite.
Doctrina dreptului diplomatic s-a dezvoltat indeosebi in secolele al XIX-lea si al XX-lea. S-au elaborat tratate specializate, considerate astazi lucrari de referinta, datorate unor autori care nu pot lipsi din nici o abordare a domeniului. Printre ei, se numara Charles de Martens, Paul Pradier-Fodr, D. P. Heatley, R. Rodriguez Araya, Raoul Genet, Harold Nicolson, Ernest Satow, Philippe Cahier, Moussa Farag, G. E. do Nascimento e Silva.
Contributia romaneasca la doctrina contemporana de drept diplomatic este marcata de numele unor ilustri teoreticieni si diplomati, printre care Mircea Malita, Dumitru Mazilu, Ion M. Anghel, Traian Chebeleu, Ion Diaconu.
In
prezent, activitatea doctrinara de prim-plan, in privinta
elaborarii normelor de drept diplomatic si consular, se
desfasoara in cadrul lucrarilor Comisiei de drept
international a ONU. La acelasi nivel se situeaza
contributiile judecatorilor
Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale:
Politica externa si diplomatia
Definitia diplomatiei
Definitia relatiilor diplomatice
Normele activitatii diplomatice
Dreptul diplomatic si dreptul international public
Dreptul diplomatic si dreptul consular
Definitia surselor de drept diplomatic
Cutuma diplomatica
Conventiile privind domeniul dreptului diplomatic
Principiile dreptului diplomatic;
Sentintele in materie ale Curtii Internationale de Justitie
Doctrina de drept ca sursa a dreptului diplomatic
Semnificatia reglementarilor cu privire la activitatea diplomatica a sefilor de state
Rolul Comisiei de Drept International al ONU
Reglementarea activitatii diplomatice legate de organizatiile internationale
Reglementarea misiunilor diplomatice permanente
Reglementarea activitatii consulare
Evolutiei doctrinei de drept diplomatice
Reperele principale ale doctrinei de drept diplomatic contemporane.
Teste pentru autoevaluare:
Politica externa este:
a. rezultatul participarii la relatiile externe a guvernului si a factorilor extraguvernamentali;
b. rezultatul exclusiv al activitatii guvernamentale.
Serviciul diplomatic este:
a. serviciu secret;
b. serviciu public.
Conventia internationala este sursa de drept
a. scrisa;
b. nescrisa.
Sursele dreptului diplomatic si ale dreptului consular se regasesc printre
a. sursele dreptului penal;
b. sursele dreptului international public.
Conventia de
a. prezenta in strainatate a sotiilor sefilor de state;
b. misiunile diplomatice ad hoc.
Prima conferinta de codificare la care ONU a convocat toate statele, fara sa se mai refere la cele patru categorii de state mentionate in conventiile privind relatiile diplomatice si consulare a fost
a. Conferinta Natiunilor Unite de la Viena cu privire la reprezentarea statelor in relatiile lor cu organizatiile internationale;
b. Conferinta cu privire la dreptul marii
Rezolvari si raspunsuri la testele de autoevaluare: 1a; 2b;3a; 4b; 5b; 6a.
Prezentarea lectiei a doua
Misiunea diplomatica: functii, componenta; privilegiile diplomatice; imunitatea diplomatica
Introducere
Activitatea diplomatica se desfasoara prin misiuni diplomatice sau in legatura cu misiunile diplomatice. Consimtamantul statului acreditar privind constituirea de misiuni diplomatice se confirma si prin aplicarea principiului in conformitate cu care nu trebuie impiedicata activitatea misiunii diplomatice. Imunitatea diplomatica este un privilegiu definitoriu pentru statutul juridic al diplomatului.
Obiectiv:
cunoasterea misiunii diplomatice printr-o definitie generala si prin descrierea functiilor si a alcatuirii ei.; definirea si descrierea generala a privilegiilor diplomatice; analiza aspectelor esentiale ale imunitatii diplomatice.
Concepte cheie:
misiune, misiune temporara, misiune permanenta, jus legationis, functie, reprezentare, negociere, informare, personal diplomatic, personal tehnic-administrativ, personal de serviciu, persona non grata; : ne impediatur legatio, privilegiu, inviolabilitate, curierul diplomatic, valiza diplomatica, libertatea de deplasare si de circulatie, scutirea de prestatii personale; : imunitatea, imunitatea de jurisdictie, impunitate.
Rezumat
Misiunea este sarcina cu care este investita o persoana, calitatea care i se atribuie pentru a o indeplini.
Misiunile diplomatice sunt indeplinite de agenti diplomatici, demnitari si functionari ai statului.
Misiunea diplomatica este ori 'temporara', ori 'permanenta'.
Statul poate trimite in strainatate si poate primi din strainatate, conform consimtamantului propriu si al statului strain, misiuni diplomatice "temporare", discontinue, mai precis pentru o perioada limitata, si misiuni diplomatice "permanente", continue, pentru o perioada neprecizata.
Misiunile diplomatice sunt constituite numai de subiecte de drept international, de state si de foruri internationale. Dreptul la ambasada (jus legationis) le revine tuturor statelor.
Statul sau forul international care constituie o misiune diplomatica isi exercita dreptul de legatie in mod activ.
Statul sau forul international care primeste o misiune diplomatica isi exercita dreptul de legatie in mod pasiv.
Constituirea misiunii diplomatice este posibila numai daca statul in care misiunea diplomatica va functiona consimte. Infiintarea misiunii diplomatice 'permanente' (a ambasadei, a postului consular) este posibila numai dupa stabilirea de relatii diplomatice.
Se poate refuza primirea unei misiuni diplomatice. Nu exista obligatia juridica internationala de a primi o misiune diplomatica.
Incheierea misiunii diplomatice depinde fie de acordul in aceasta privinta dintre statul care a constituit misiunea si statul pe teritoriul caruia misiunea functioneaza, fie de decizia unuia dintre state notificata celuilalt stat.
Functia inseamna ce este de indeplinit intr-o activitate, indatorirea, misiunea, rolul, serviciul, sarcina. Intr-o institutie, functia este activitatea administrativa prestata, serviciul, slujba, postul. Prin functie se intelege si gradul din ierarhia administrativa.
Functiile misiunii diplomatice sunt indatoririle principale ale celor inclusi in misiunea diplomatica Pe plan juridic, functiile misiunii diplomatice apar, asadar, ca obligatii si drepturi ale diplomatilor.
Functiile diplomatice se exercita pe teritoriul statului strain. Fara limitarea diversitatii actitivitatilor prin care se realizeaza aceste functii, trebuie ca exercitarea sa raspunda fara abatere la imperativul respectarii principiilor de drept international.
Misiunea diplomatica reprezinta statul care a constituit-o ca sa vorbeasca in numele lui in strainatate, adresandu-se reprezentantilor altui stat sau ai altor state.
Reprezentarea este functia diplomatica primordiala, intrucat decurge din suveranitatea statului. Persoana aflata in misiune diplomatica actioneaza in viata publica din strainatate si isi demonstreaza identitatea utilizand simbolurile statului reprezentat: drapel, stema, imn. Sefii de misiune diplomatica sunt indreptatiti sa-si reprezinte statul propriu pentru adoptarea de conventii internationale bilaterale si multilaterale. Dreptul de reprezentare fiind inerent suveranitatii statelor, reprezentarea, ca functie a diplomatiei, este posibila numai in conditiile respectarii egalitatii in drepturi dintre state.
Statul vede in misiunea diplomatica pe care o constituie un instrument necesar pentru realizarea si apararea intereselor de stat. Statul care primeste pe teritoriul lui o misiune diplomatica straina vede in aceasta misiune un instrument de realizare si de aparare a intereselor de stat straine, care pot fi, fata de interesele proprii, convergente sau divergente. Misiunea diplomatica implica servirea interesului de stat fie prin sustinerea lui, fie prin apararea lui, fie prin impletirea sustinerii cu apararea.
Negocierea caracterizeaza in fiecare detaliu, dar si in ansamblu, activitatea diplomatica. Persoana aflata in misiune diplomatica rezolva problemele aparute in relatiile dintre statul acreditant si statul acreditar negociind. Insusiri necesare negociatorului au, in general, toti cei care satisfac prin conduita si formatie profesionala criteriile definitorii ale profesiei de diplomat.
Misiunea diplomatica vehiculeaza informatii: le culege, le analizeaza, le ordoneaza, le transmite. Informatia diplomatica destinata statului propriu sau statelor straine se refera la statele si societatile straine sau la statul propriu si la societatea proprie. Utilizarea informatiei false discrediteaza misiunea diplomatica.
Misiunea diplomatica este alcatuita din persoanele trimise sa indeplineasca functii diplomatice si sa realizeze activitatile necesare indeplinirii functiilor diplomatice. Persoanele care realizeaza functiile misiunii diplomatice sunt fie reprezentanti ai statului (demnitari sau diplomati numiti pentru a indeplini functii primordiale), fie membri ai personalului diplomatic (diplomati, angajati ai serviciului public pentru diplomatie carora li se incredinteaza functii auxiliare).
Persoanele care nu participa nemijlocit la indeplinirea functiilor diplomatice, dar realizeaza activitati necesare indeplinirii functiilor diplomatice alcatuiesc personalul tehnic-administrativ si personalul de serviciu al misiunii diplomatice.
Cine nu poate participa la indeplinirea functiilor misiunii diplomatice pentru ca lipseste consimtamantul statului de resedinta este persona non grata, adica persoana care nu este dorita sau nu este binevenita. Consimtamantul statului pe teritoriul caruia misiunea diplomatica functioneaza poate fi retras. Este persona non grata si cine nu poate participa la indeplinirea functiilor misiunii diplomatice, pentru ca i s-a retras consimtamantul statului pe teritoriul caruia misiunea functioneaza.
Privilegiile diplomatice sunt garantia necesara impotriva obstacolelor si a presiunilor diverse. Scopul lor principal este sa faciliteze contactele in cadrul amplu al dezvoltarii relatiilor si cooperarii dintre state.
Oferind si asigurand conditii de intretinere a misiunilor diplomatice straine, statele au, conform dreptului diplomatic, obligatia de a nu face discriminari si de a nu afecta drepturile statelor care nu sunt implicate direct in stabilirea si realizarea acestor conditii.
Misiunea diplomatica nu se supune decat jurisdictiei statului care a constituit-o. Totodata, misiunea diplomatica are obligatia de a respecta legile statului strain pe teritoriul caruia actioneaza.
Privilegiile diplomatice sunt inlesnirile pe care statul strain le acorda misiunilor diplomatice si personalului acestor misiuni in vederea indeplinirii functiilor diplomatice.
Misiunilor diplomatice li se asigura practic si totodata simbolic exercitarea functiei de reprezentare, acordandu-li-se dreptul de a utiliza, in activitate, drapelul si stema statului care le-a constituit.
Misiunile diplomatice sunt privilegiate intrucat inviolabilitatea lor este un domeniu aparte al asigurarii ordinii publice. Statul pe teritoriul caruia misiunile isi desfasoara activitatea are obligatia sa impiedice actele violente cu impact direct asupra activitatii misiunilor diplomatice straine.
In conformitate cu privilegiul diplomatic al inviolabilitatii, sunt inviolabile persoanele demnitarilor si ale diplomatilor, sediile lor.
Dreptul diplomatic si consular stabileste pentru membrii misiunii diplomatice privilegiul inviolabilitatii personale.
Sediile in care misiunile diplomatice isi desfasoara activitatea beneficiaza de inviolabilitate. Acest privilegiu corespunde cu obligatia de a dezafecta localurile si de a retrage bunurile si arhivele fara intarziere nejustificata, atunci cand este cazul.
Li se cere statelor sa respecte si sa aplice principiile si regulile dreptului international referitoare la relatiile diplomatice si consulare si indeosebi sa intreprinda toate masurile necesare, in conformitate cu obligatiile lor internationale de a garanta efectiv protectia, securitatea si apararea tuturor misiunilor diplomatice si consulare si reprezentantilor care se afla oficial pe teritoriul de sub jurisdictia lor, incluzand masuri practice de interzicere pe teritoriile lor a activitatilor ilegale ale persoanelor, grupurilor si organizatiilor care incurajeaza, provoaca, organizeaza acte impotriva securitatii unor asemenea misiuni si reprezentanti si se angajeaza in comiterea lor.
Statului pe teritoriul caruia misiunea diplomatica functioneaza ii revine obligatia de a privilegia comunicarea oficiala a misiunii, permitand comunicarea, protejand-o, fara a o controla.
Comunicarea misiunii diplomatice cu institutiile statului propriu se desfasoara prin transmiterea de mesaje grafice sau verbale pe caile cele mai diverse, in special prin curier diplomatic, cu valiza diplomatica si cu utilizarea cifrului.
Membrii misiunii diplomatice au libertatea sa circule pe teritoriul statului strain unde isi desfasoara activitatea, dar se poate ca accesul lor in anumite zone sa fie interzis sau limitat din motive de securitate nationala.
Statul pe teritoriul caruia isi desfasoara activitatea misiunea diplomatica are obligatia de a le asigura membrilor misiunii libertatea de circulatie chiar si in situatia in care relatiile internationale s-ar deteriora intr-atat incat s-ar ajunge la conflict armat.
Membrul misiunii diplomatice este scutit de obligatiile stabilite de legea statului pe teritoriul caruia misiunea sa diplomatica functioneaza, daca aceste obligatii sunt incompatibile cu situatia sa de cetatean al altui stat. Acest privilegiu este menit sa previna aplicarea prevederilor legale care ar putea stanjeni functiile misiunii diplomatice.
In vederea diminuarii nesigurantei care invaluie actiunea celui aflat in strainatate, in afara sistemelor juridic si jurisdictional al statului propriu, membrul misiunii diplomatice are nevoie de protectia constand din privilegiul imunitatii.
Imunitatea diplomatica inseamna imunitate de jurisdictie. In eventuale litigii privind raporturile juridice ale misiunii diplomatice cu institutii si persoane ale statului strain, misiunii nu i se poate opune jurisdictia acelui stat; nu este permisa judecarea membrului misiunii diplomatice pentru fapte din timpul misiuni, dar nici pentru fapte anterioare acesteia. Fata de jurisdictia statului strain, membrul misiunii diplomatice beneficiaza de imunitate, atat in domeniul penal, cat si in domeniile civil si administrativ. Dreptul diplomatic nu admite ca autoritatile statului in care misiunea functioneaza sa il supuna, sub nici o forma, jurisdictiei penale.
Prin acordarea acestui privilegiu se inchide calea jurisdictionala pe care autoritatile statului strain ar putea interveni in activitatea misiunii diplomatice si in viata membrilor ei. Imunitatea de jurisdictie a celor aflati in misiune diplomatica inseamna, in esenta, exceptarea lor de la supunerea fata de jurisdictia statului pe teritoriul caruia isi exercita functiile.
Nu este posibila exercitarea constrangerii prin retinere, anchetare, judecare, sanctionare, arestare impotriva persoanei aflate in misiune diplomatica.
Imunitatea protejeaza misiunea diplomatica si pe cel trimis sa o realizeze, le face posibila independenta in actiune.
Imunitatea de jurisdictie confirma si intareste privilegiul inviolabilitatii.
Imunitatea diplomatica nu inseamna impunitate. Imunitatea nu tinteste raspunderea, ci competenta jurisdictionala a autoritatilor statului strain.
Atunci cand exercitarea functiilor diplomatice se impleteste, de pilda, cu acte de imixtiune in afacerile interne ale statului pe teritoriul caruia misiunea functioneaza, nici misiunea si nici membrii ei nu raspund in fata legii interne a acestui stat, intrucat beneficiaza de imunitate de jurisdictie, dar statul care a constituit misiunea diplomatica nu poate evita raspunderea in conformitate cu prevederile dreptului international.
Imunitatea membrului misiunii diplomatice fata de jurisdictia statului strain nu inseamna in nici un caz si catusi de putin imunitate si fata de jurisdictia statului propriu. Procedurile si sanctiunile pe care, conform dreptului diplomatic, statul strain nu le poate aplica, pot fi aplicate de statul care a constituit misiunea diplomatica.
Daca se admite imunitatea de jurisdictie, prejudiciatul se poate intoarce impotriva statului propriu sau a statului strain, intemeindu-si pretentia pe principiul egalitatii cetatenilor.
Nu se admite invocarea imunitatii diplomatice de jurisdictie in cazul unei crime de razboi.
Imunitatea diplomatica devine inoperanta numai daca statul care a constituit misiunea diplomatica, si numai acest stat, suspenda imunitatea acestei misiuni sau renunta ratione personae la imunitatea unuia dintre membrii misiunii.
Nici misiunea diplomatica si nici membrii ei nu pot suspenda imunitatea diplomatica si nu pot renunta la imunitatea diplomatica.
Suspendarea imunitatii juridice sau renuntarea la imunitatea juridica face posibila implicarea misiunii diplomatice si a membrilor ei intr-un proces juridic in strainatate. Trebuie ca renuntarea sa fie expresa si clara.
Prin renuntarea la privilegiul imunitatii, autoritatile statului care a constituit misiunea diplomatica evidentiaza, conformandu-se si curtoaziei internationale, importanta pe care o acorda relatiilor diplomatice si, in general, relatiilor internationale, excluzand eventualitatea recursului abuziv la prevederile dreptului diplomatic.
Daca nu sunt afectate functiile misiunii, este de asteptat ca statul care a constituit misiunea diplomatica sa renunte la imunitatea de jurisdictie civila a membrului misiunii implicat intr-un proces civil.
Daca statul care a constituit misiunea diplomatica renunta la imunitatea de jurisdictie civila sau administrativa si daca din hotararea instantei rezulta ca membrului acestei misiuni implicat ii revine obligatia unei reparatii, masurile de executare a hotararii se pun in aplicare numai daca se renunta la imunitate si in privinta executarii. Imunitatea de executare inseamna ca nu este permisa supunerea membrului misiunii diplomatice la nici o forma de arestare sau de detentie. Imunitatea de executare dispare atunci cand se opune caracterului privat al bunurilor retinute.
Imunitatea personala a membrului misiunii diplomatice pentru acte private se limiteaza la teritoriul statului strain, unde isi desfasoara activitatea ca membru al misiunii.
Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale:
Definitia misiunii diplomatice
Inceperea misiunii diplomatice
Incheierea misiunii diplomatice
Functia de reprezentare
Functia de negociere
Functia de informare
Personalul misiunii diplomatice
Personalul diplomatic al misiunii diplomatice
Persona non grata
Semnificatia aplicarii principiului ne impediatur legatio
Inviolabilitatea - principiu de drept
Inviolabilitatea personala a membrilor misiunii diplomatice
Inviolabilitatea localului misiunii diplomatice
Privelegiul protectiei impotriva atentatelor la securitate
Libertatea de comunicare a misiunilor diplomatice
Definirea imunitatii diplomatice
Imunitate si impunitate in activitatea diplomatica
Exceptiile de imunitatea de jurisdictie civila
Raspunderea statului acreditant si raspunderea diplomatului aflat in misiune
Renuntarea la imunitatea diplomatica
Test pentru autoevaluare:
Misiunea diplomatica permanenta se caraterizeaza prin:
a. discontinuitate;
b. perioada neprecizata;
c. conducere la nivel inalt.
Este persona non grata
a. membrul personalului diplomatic al misiunii diplomatice care nu este acceptat de statul pe teritoriul caruia misiunea functioneaza;
b. cel insarcinat sa transmita comunicari neplacute misiunii diplomatice, din partea autoritatilor din statul unde misiunea functioneaza.
Care propozitie este adevarata?
a. Misiunea diplomatica se supune jursidictiei statului care a constituit-o.
b. Misiunea diplomatica respecta exclusiv reglementarile pentru care a optat la inceputul activitatii.
c. Misiunea diplomatica are obligatia sa respecte legile statului strain pe teritoriul caruia actioneaza.
Care este propozitia adevarata?
a. Membrii misiunii diplomatice au libertatea sa circule pe teritoriul statului strain, unde isi desfasoara activitatea, chiar si in zonele unde accesul strainilor este interzis din motive de securitate nationala.
b. Membrii misiunii diplomatice au libertatea sa circule pe teritoriul statului strain, unde isi desfasoara activitatea, dar se poate ca accesul lor in anumite zone sa fie interzis sau limitat din motive de securitate nationala.
Imunitatea diplomatica inseamna
a. imunitate fata de jurisdictia statului propriu;
b. imunitate fata de jurisdictia statului strain.
In caz de imixtiune in afacerile interne ale statului pe teritoriul caruia misiunea diplomatica functioneaza,
a. raspunderea statului acreditant si raspunderea diplomatului implicat sunt inseparabile;
b. se trateaza distinct raspunderea statului acreditant si raspunderea diplomatului implicat.
Rezolvarile testului de autoevaluare 1 b; 2a; 3 a si c;4b; 5b; 6a..
Prezentarea lectiei a treia
Regulile cu privire la activitatea diplomatica a sefului de stat si a sefului de guvern
Introducere: Diplomatiei actuale ii este caracteristica amplificarea dialogului la nivelul sefilor de stat si de guvern, multiplicarea intalnirilor oficiale dintre acestia, ca forme eficiente de intretinere a climatului de intelegere si cooperare in relatiile dintre tarile lumii. Actiunile diplomatice la acest nivel constituie teren de concentrare maxima a intereselor nationale si, ca urmare, sunt obiectul organizarii ample si totodata minutioase si riguroase.
Obiectiv: cunoasterea regulilor privind organizarea si desfasurarea actiunilor diplomatice la nivelul cel mai inalt.
Concepte cheie: actiune diplomatica la nivel inalt, jus repraesentationis omnimodae, imunitatea suveranului.
Rezumat
Misiunile diplomatice la care participa seful statului, seful guvernului, ministrul de externe sau reprezentantii lor desemnati ca loctiitori sunt misiuni ad hoc la nivel inalt.
Seful de stat este si diplomat. Realizandu-si atributiile, el exercita si aceasta profesie.
Dialogul diplomatic intens desfasurat direct de sefii de stat constituie forma principala de sustinere a climatului de intelegere si cooperare in relatiile internationale. Interesele nationale majore sunt abordate concludent indeosebi la intalnirile bilaterale la nivel inalt, desfasurate fie in cadrul vizitelor oficiale reciproce, fie cu prilejul participarii sefilor de stat la reuniuni internationale.
Misiunea diplomatica ad hoc la nivel inalt se realizeaza ca urmare a deciziei adoptate de statul care o constituie, dar depinde totodata de consimtamantul statului strain pe teritoriul caruia inaltul demnitar intreprinde, in calitate de inalt oaspete, o vizita in vederea realizarii misiunii sale diplomatice.
Din respect fata de principiul egalitatii suverane a statelor si conform curtoaziei internationale, nu se intreprinde o vizita la nivel inalt in strainatate fara invitatie din partea autoritatilor statului vizitat.
Totodata, din respect fata de principiul egalitatii suverane a statelor si conform curtoaziei internationale, nu se refuza primirea unei vizite la nivel inalt daca nu sunt motive temeinice pentru un asemenea refuz.
Normele de drept international referitoare la diplomatia sefilor de stat au, in mare parte, caracter cutumiar.
Seful de stat este definit de dreptul intern propriu fiecarui stat, care ii reglementeaza modul de desemnare si atributiile. In general, dreptul intern stabileste ca seful de stat intruchipeaza suveranitatea statului in fruntea caruia se afla.
Sefului de stat nu i se cer scrisori de acreditare, nici altfel de imputerniciri, de autorizatii. El acrediteaza trimisi in state straine si primeste trimisi ai statelor straine. Se admite ca are puteri depline pentru a angaja responsabilitatea statului in ierarhia autoritatilor unde ocupa locul cel mai important. Cu autoritatea si legitimitatea conferite de sufragiului popular, asadar de vointa natiunii, seful de stat personifica autoritatea statala atat in relatiile interne, cat si in cele externe.
Constitutia Romaniei stabileste modalitatile in care se exercita de catre Presedinte rolul de reprezentare a intereselor statului in relatiile internationale.
In general, sefii de stat detin, potrivit dreptului intern al fiecarui stat, pozitia suprema in conducerea politicii externe si sunt principalii reprezentanti in strainatate ai statului in fruntea caruia se afla. Prin magistratura suprema pe care o exercita, datorita autoritatii si legitimitatii conferite de sufragiul popular, asadar de vointa natiunii, sefului de stat sau de guvern care isi asuma, potrivit prevederilor constitutionale, personificarea statului atat in relatiile interne, cat si in cele externe, ii revine o pozitie unica in stat si in raporturile cu statele straine, pozitie aparte pe care nici o alta autoritate in stat nu si-o poate asuma.
Sunt si state (avand regimuri parlamentare sau monarhice) in care locul principal in conducerea si infaptuirea politicii externe, precum si in reprezentarea statului la actiunile diplomatice bilaterale si multilaterale ii revine sefului de guvern. In regimurile de acest fel, primul-ministru are atributii substantiale pe planul angajarii statului in relatiile internationale.
In general, guvernele participa intens la activitatea internationala la nivel inalt, in toate statele, indiferent daca acestora le este caracteristic regimul prezidential, cel semiprezidential sau cel parlamentar.
Guvernele sunt chemate sa pregateasca, sa avizeze, sa aprobe si sa aplice deciziile care se adopta in activitatea diplomatica la nivel inalt.
In vederea redarii comparative a locului activitatilor externe ale sefului guvern in regimurile parlamentare, fata de cele prezidentiale si semiprezidentiale, s-ar putea considera ca, in prima ipostaza, seful de guvern se situeaza in proximitatea demnitatii supreme in stat, fara a dobandi in totalitate alura simbolica a acesteia, in timp ce, in a doua ipostaza, se apropie de ministrul afacerilor externe, dar are responsabilitati superioare.
Dincolo de diferentele impuse de regimurile interne, sefii de guverne primesc si intreprind vizite din si in strainatate, negociaza, incheie tratate, participa la reuniuni internationale. Ca urmare, primesc si acorda onorurile cele mai inalte, aplica uzante legate de reprezentarea la nivel inalt a statului.
In relatiile internationale functioneaza regula nescrisa, potrivit careia statele accepta ca, la actiunile diplomatice la nivel inalt, sa participe in conformitate cu normele constitutionale proprii, functiile participantilor, rangul acestora, titulatura lor neconstituind obiecte de preocupare pe planul relatiilor internationale.
Actele cu efect juridic ale celor care isi reprezinta statul in diplomatia la nivel inalt sunt acte ale statului. Cel care, in calitate de conducator al afacerilor externe ale statului, semneaza tratate sau avizeaza si contrasemneaza legile de ratificare a acestora, raspunde pentru acordarea si primirea de acreditari, poate declara razboi si poate incheia pace, are capacitatea maxima de a actiona pe plan international.
Din practica relatiilor internationale, rezulta ca statele admit si respecta principiul jus repraesentationis omnimodae, conform caruia seful de stat are, potrivit dispozitiilor constitutionale din statul propriu, drept de reprezentare generala in relatiile internationale.
Dreptul consacrat prin principiul jus repraesentationis omnimodae nu are caracter personal, ci decurge din drepturile internationale ale statului in numele caruia actioneaza si pe care il reprezinta. Cutuma care s-a conturat cu veacuri in urma in relatiile diplomatice dintre monarhii absoluti ramane si se aplica in prezent in mod axiomatic.
In relatiile internationale actuale, in raporturile la nivelul sefilor de stat se aplica principiul egalitatii suverane a statelor, exprimabil si in formula, odinioara valabila exclusiv pentru monarhi, par in parem non habet imperium, si, ca urmare, nu se face deosebire de rang nici intre monarhi, nici intre presedinti si nici intre monarhi si presedinti. Asadar, din aplicarea principiului egalitatii suverane a statelor rezulta ca prerogativele constitutionale interne nu disting intre sefii de stat pe plan extern.
Investirea celui care actioneaza si reprezinta pe plan extern statul la nivel inalt este, de obicei, insotita de acte solemne, de notificare si de felicitare, prin care sunt instiintate statele straine si prin care statele straine declara ca accepta efectele investirii pe planul relatiilor internationale.
Sefilor de stat si de guvern, aflati in misiune diplomatica, statele straine le acorda privilegii, prin care protejeaza si sprijina misiunea diplomatica la nivel inalt. Sefilor de stat si de guvern, aflati in misiune diplomatica li se recunoaste totodata o imunitate specifica. Dreptul diplomatic confirma aceste modalitati de sustinere a misiunilor diplomatice la nivel inalt.
Sefilor de stat si de guvern aflati in misiune diplomatica li se permite si li se ocroteste comunicarea libera in scopuri oficiale cu autoritatile statului propriu si cu autoritatile altor state, li se acorda scutiri de impozite si de taxe.
Resedinta in strainatate a sefului de stat este inviolabila. Pentru alte activitati decat cele prin care isi exercita atributiile de gazde, autoritatile statului vizitat pot patrunde in resedinta rezervata inaltului oaspete numai cu permisiunea lui.
Cand se afla in strainatate indeplinind misiuni oficiale, sefului de stat sau de guvern i se recunoaste, pe langa imunitatea stabilita prin normele constitutionale interne, o imunitate in relatiile internationale, imunitatea suveranului, care inseamna exceptarea de la jurisdictiile si de la alte reglementari (reguli stabilite de organele locale de ordine publica) ale statului strain pe al carui teritoriu se afla. Aceasta imunitate se extinde, de obicei, si asupra membrilor de familie care il insotesc. In cazul in care inaltul reprezentant comite o infractiune este expulzat si eventual i se interzice accesul pe teritoriul statului unde a comis infractiunea. Reparatiile revin statului al carui inalt reprezentant este considerat infractor.
Sefii de stat si de guvern nu sunt exonerati, nici conform prevederilor dreptului intern, nici conform prevederilor dreptului international referitoare la imunitate, de raspunderea penala pentru crime de genocid, contra umanitatii si pentru crimele de razboi, pentru care se supun jurisdictiei Curtii Penale Internationale.
Autoritatile statelor vizitate la nivel inalt ii acorda protectie, pe planul securitatii, sefului de stat sau de guvern care le este oaspete, macar ca pentru o 'persoana care se bucura de protectie internationala'.
Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale
Cutuma cu privire la actiunile diplomatice la nivel inalt
Prevederile constitutionale cu privire la exercitarea de catre Presedintele Romaniei a rolului de reprezentare a intereselor statului in relatiile internationale
Principiul jus repraesentationis omnimodae
Privilegiile sefilor de stat aflati in strainatate in misiune diplomatica
Teste pentru autoevaluare:
Seful de stat aflat in fruntea unei misiuni la un for international beneficiaza de:
a. facilitatile, privilegiile si imunitatile acordate oricarui diplomat;
b. facilitatile, privilegiile si imunitatile recunoscute de dreptul international sefilor de stat;
In conformitate cu principiul egalitatii suverane a statelor,
a. nu se poate aplica regula par in parem non habet imperium;
b. prerogativele constitutionale interne nu disting intre sefii de stat pe plan extern.
Rezolvari si raspunsuri la testele de autoevaluare 1b, 2b.
Prezentarea lectiei a patra
Ministrul de externe
Introducere: Ministrului de extrne ii revine unul dintre rolurile de protagonist al activitatii diplomatice.
Obiectiv: descrierea statutului si a atibutiilor sefului serviciului diplomatic al unui stat.
Concepte cheie: ministru, ministru de externe, conducerea serviciului diplomatic
Rezumat
Ministrul de externe, membru al guvernului si subordonat primului-ministru, conduce serviciul diplomatic, alcatuit din ramura interna, adica ministerul de externe, caruia ii revine administrarea relatiilor externe, si ramura externa, adica reteaua oficiilor diplomatice ale statului in strainatate.
In esenta, rolul ministrului de externe este sa realizeze legatura sefului statului si sefului guvernului cu institutiile autoritatii din statele straine.
Declaratiile ministrului de externe pot angaja responsabilitatea statului pe plan extern.
Ministrul de externe este, in timp, primul interlocutor politic al fiecarui ambasador strain, care, inainte de a-si incepe activitatea, aduce la ministerul de externe copiile scrisorilor de acreditare. Prin acest act, se deschide seria de audiente in cadrul carora ministrul si ambasadorul pot aborda spectrul intreg al relatiilor bilaterale, precum si problematica vietii internationale, isi pot transmite comunicari oficiale, informatii, proiecte, pot negocia.
Este de datoria ministrului de externe sa fie prezent la audientele solemne, in cadrul carora ambasadorii straini isi prezinta scrisorile de acreditare sefului de stat.
Ministrului de externe ii revine responsabilitatea privind aplicarea prevederilor conventiilor in vigoare la care statul este parte.
Sub conducerea ministrului de externe se redacteaza proiectele de conventii bilaterale si multilaterale la care statul urmeaza sa devina parte si se desfasoara negocierea acestora in vederea pregatirii textelor pentru procedurile legale de exprimare a consimtamantului, in numele statului, potrivit reglementarilor interne si internationale.
Ministrul de externe are datoria de a-i informa pe seful de stat, pe primul-ministru si pe ceilalti membri ai guvernului cu privire la evolutiile pe plan international care au sau pot avea efecte asupra promovarii si apararii intereselor statului.
Ministrul de externe ii trimite in misiuni ad hoc sau permanente, adica in delegatii sau la ambasade si posturi consulare, pe diplomatii si consulii de cariera.
Oficiile diplomatice - ambasadele si posturile consulare - din strainatate se organizeaza si isi desfasoara activitatea, executand ordinele si instructiunile primite de la ministrul de externe.
Printre raspunderile prioritare ale ministrului de externe se numara si aceea pentru pastrarea arhivei diplomatice a statului.
Activitatea concreta actuala a ministrului de externe are doua laturi dominante: contributia la misiunile diplomatice ale conducerii statului prin lucrari pregatitoare si premergatoare si indeplinirea misiunilor proprii.
O parte foarte mare a activitatii ministrului de externe este dedicata participarii statului la forurile internationale. Majoritatea misiunilor ministrului de externe este constituita in prezent din participari la conferinte internationale si la reuniunile ministeriale ale organizatiilor internationale.
Programul anual al unui ministru de externe european, precum cel al Romaniei, cuprinde, printre altele: participarea, in septembrie, la dezbaterile generale ale Adunarii Generale a ONU; participarea, macar ocazionala, la lucrarile Consiliului de Securitate al ONU, pentru indeplinirea obligatiilor periodice ale statului (ca membru permanent sau nepermanent) fata de acest for; participarea la reuniunile ministeriale bilunare ale Consiliului pentru Afaceri Generale si Relatii Externe al Uniunii Europene; participarea la reuniunile ministeriale ale Consiliului Nord-Atlantic; participarea la reuniunile ministeriale ale Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa si la reuniunile ministeriale ale organizatiilor zonale (Europa Centrala, Europa de Sud-Est, regiunea Marii Negre etc.).
Din aceasta rasfoire a agendei cu misiuni obligatorii ale ministrului de externe rezulta ca el este protagonistul actiunilor diplomatice reglementate de dreptul diplomatic referitor la diplomatia forurilor internationale.
Ministrul de externe in functie nu are nevoie, pentru nici unul dintre actele oficiale externe pe care le intreprinde, de confirmarea deplinelor puteri.
In conformitate cu dreptul international, ministrul de externe, in virtutea functiei lui si fara a fi obligat sa prezinte depline puteri, este considerat ca reprezentandu-si statul pentru toate actele referitoare la incheierea unui tratat.
Ministrul de externe aflat in misiune pe teritoriul unui stat strain beneficiaza de privilegii conform uzantelor si prevederilor dreptului diplomatic privind misiunile ad hoc.
Totodata, ministrul de externe beneficiaza si de prevederile recomandarilor ONU privind prevenirea si sanctionarea infractiunilor savarsite impotriva persoanelor care beneficiaza de protectie internationala.
Dupa activitatile specifice si dupa atributii este firesc sa se considere ca fiecare stat desemneaza pentru indeplinirea functiei de pe unul dintre cetatenii proprii. Exceptiile, foarte rare de altfel, indreptatesc eventuale interogatii cu privire la capacitatea statului in cauza de a indeplini ansamblul functiilor specifice prin care se asigura suveranitatea sau la disponibilitatea celor carora le revine guvernarea in acel stat de a raspunde deplin la exigentele suveranitatii.
Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale
Elemente definitorii ale locului ministrului de externe in serviciul diplomatic
Atributiile principale ale ministrului de externe
Ministrul de externe si forurile internationale
Ministrul de externe - beneficiar al deplinelor puteri
Privilegiile ministrului de externe in timpul prezentei in strainatate
Teste pentru autoevaluare:
Ca "sef al diplomatiei", ministrul de externe conduce:
a. serviciul public de diplomatie;
b. delegatiile institutiilor de stat in strainatate.
Cand participa la o misiune incredintata de statul propriu, ministrul de externe beneficiaza in strainatate:
a. in plus fata de ce i se acorda prin Conventia privire la misiunile speciale, si de privilegiile recunoscute de dreptul international;
b. numai de privilegiile acordate de Conventia cu privire la misiunile speciale.
Rezolvari si raspunsuri la testele de autoevaluare: 1a, 2a
Prezentarea lectiei a cincea
Misiunea diplomatica ad-hoc
Introducere:
Misiunea diplomatica ad hoc are caracter temporar; este constituita pentru a exercita functia de reprezentare a statului si, eventual, inca una sau alte cateva functii specifice, in vederea indeplinirii uneia sau mai multor sarcini precizate de statul care a constituit-o si acceptate de statul pe teritoriul caruia functioneza.
Misiunea ad hoc este denumita si misiune speciala. Notiunile sunt sinonime. Misiunea diplomatica ad hoc se utililizeaza atat in relatiile externe bilaterale, cat si in forurile internationale.
Obiectiv: cunoasterea prevederilor Conventiei cu privire la misiunile speciale.
Concepte cheie: misiunea ad-hoc; stat trimitator, stat primitor, personalul misiunii diplomatice ad-hoc, reprezentant al statului trimitator.
Rezumat
Misiunea ad hoc reprezinta statul care a constituit-o si are capacitatea sa exprime vointa acestui stat in cadrul functiilor ei si in perioada necesara realizarii acestor functii.
Misiunea diplomatica ad hoc este rezultatul deciziei adoptate de statul care o constituie si depinde de consimtamantul statului pe teritoriul caruia functioneaza. Trebuie ca statul trimitator sa obtina consimtamantul statului primitor, printr-un demers intreprins, in general, pe cale diplomatica. Nu este totusi absolut obligatoriu acordul formal prealabil al statului primitor. In cazul in care relatiile dintre statul trimitator si statul primitor permit o abordare flexibila, este posibil consimtamantul tacit, confirmat formal eventual dupa constituirea misiunii diplomatice ad hoc.
Se poate constitui misiunea diplomatica ad hoc si daca intre statul trimitator si statul primitor nu s-au stabilit relatii diplomatice. Este posibil ca o misiune diplomatica ad hoc sa se constituie pentru a realiza aranjamentele necesare stabilirii de relatii diplomatice.
Daca misiunea diplomatica ad hoc se realizeaza in mai multe state primitoare, trebuie ca statul trimitator sa obtina consimtamantul fiecaruia dintre statele primitoare si, totodata, sa le informeze despre caracterul multiplu pe care il are destinatia misiunii. Sunt situatii in care o misiune diplomatica ad hoc reprezinta mai multe state, carora le revine obligatia de a informa statul primitor despre aceasta caracteristica a misiunii. Dreptul diplomatic prevede posibilitatea ca intr-un stat primitor sa functioneze simultan misiunile ad hoc ale mai multor state trimitatoare pentru tratarea unei probleme a carei solutionare raspunde interesului comun al statelor trimitatoare si al statului primitor. Conditia realizarii acestor misiuni ad hoc simultane este acordul statelor participante.
Pe teritoriul aceluiasi stat strain, primitor si acreditant, ajung sa functioneze simultan cel putin o misiune diplomatica ad hoc a statului trimitator si o misiune diplomatica permanenta (ambasada) a aceluiasi stat acreditant. Este actuala cutuma ca misiunea diplomatica ad hoc nu are ex proprio vigore precadere asupra ambasadei.
Statele de ale caror decizii si consimtaminte depinde misiunea diplomatica ad hoc sunt considerate, in conformitate cu dreptul diplomatic, egale pe plan juridic si, ca urmare, discriminarea nu este permisa. Intre misiunea diplomatica ad hoc si statul primitor se comunica prin reprezentanti autorizati.
Misiunea diplomatica ad hoc, care este rezultatul unei / unor conventii intre statul trimitator si statul primitor, incepe la prima comunicare intre un reprezentant al misiunii si un reprezentant al autoritatilor statului primitor.
Ca si inceputul misiunii, incheierea ei depinde de acordul la care ajung statul trimitator si statul primitor. Trebuie ca misiunea sa se incheie daca unul dintre statele trimitator si primitor notifica statului celalalt ca recheama misiunea, respectiv ca misiunea este considerata incheiata.
Inceperea misiunii diplomatice ad hoc, activitatea ei si incheierea ei nu depind de starea relatiilor diplomatice dintre statul trimitator si statul primitor si nici de starea altor misiuni diplomatice ale acestor state. Este posibil ca misiunea diplomatica ad hoc sa continue, chiar daca relatiile diplomatice dintre statul trimitator si statul primitor inceteaza.
Misiunii diplomatice ad hoc ii revine, in primul rand, functia care o defineste, dar, pentru a o realiza, este necesar sa satisfaca si exigentele altor functii specifice domeniului diplomatic, precum reprezentarea, servirea interesului de stat, informarea si sa recurga la negociere.
In alcatuirea misiunii diplomatice ad hoc, decizia ii apartine statului trimitator. Dupa desemnarea persoanelor din misiune, trebuie ca statul trimitator sa transmita statului primitor informatii cu privire la numarul, numele si calitatea persoanelor din componenta misiunii. Persoanele numite in componenta misiunii diplomatice ad hoc au calitatea de membru al misiunii si, in cadrul acesteia, le revine una dintre pozitiile urmatoare: sef al misiunii, reprezentant al statului trimitator sau membru al personalului.
In cadrul misiunii diplomatice ad hoc, se disting trei categorii de personal: cel diplomatic, alcatuit din persoanele care au calitatea de diplomat, cel administrativ si tehnic, alcatuit din persoanele cu sarcini administrative si tehnice si cel de serviciu, alcatuit din persoane cu sarcini domestice. Pe langa membrii misiunii diplomatice ad hoc pot functiona si persoane 'in serviciu privat'.
Este de asteptat ca statul trimitator sa incredinteze indeplinirea functiei primordiale si a celor auxiliare ale misiunii diplomatice ad hoc cetatenilor proprii.
Fiecare etapa in stabilirea componentei misiunii diplomatice ad hoc depinde de consimtamantul statului primitor, care poate fi retras oricand. Statul primitor are posibilitatea sa refuze misiunea diplomatica ad hoc in cazul in care considera ca numarul componentilor misiunii este prea mare. Totodata, fara sa datoreze explicatii, statul primitor nu este obligat sa primeasca in misiune pe oricare dintre componentii acesteia.
In randul personalului diplomatic al misiunii diplomatice ad hoc pot fi doua categorii de diplomati: prima, a celor care indeplinesc functia diplomatica primordiala, avand calitatea de reprezentant al statului, si a doua, a celor care indeplinesc functii diplomatice auxiliare.
Functia primordiala, adica functia pentru care a fost constituita ad hoc misiunea, este realizata de persoana desemnata ca reprezentant al statului trimitator.
Misiunea diplomatica ad hoc functioneaza in locul / locurile convenit/e de statul trimitator si statul primitor. In cazul in care se convine ca sunt necesare mai multe sedii, se desemneaza, tot prin conventie, sediul principal. Nu se convine asupra sediului, daca se admite ca misiunea functioneaza in capitala statului primitor, mai precis in localitatea in care se afla sediul ministerului de externe al acestui stat.
Statul primitor are obligatia de a-si concretiza consimtamantul privind activitatea pe teritoriul propriu a misiunii diplomatice ad hoc straine, inlesnindu-i indeplinirea functiilor specifice. Inlesnirile pe care statul primitor le acorda misiunii diplomatice ad hoc straine sunt privilegii care fac posibila atingerea scopurilor misiunii, notificate de statul trimitator si admise de statul primitor.
Privilegiilor acordate misiunii diplomatice ad hoc si membrilor ei le corespunde obligatia privilegiatilor de a respecta legea statului primitor. Aceasta obligatie consta, in primul rand, in respectarea principiului neingerintei. Aceeasi obligatie inseamna si ca nu le este permis misiunilor diplomatice ad hoc sa devina sediul unor activitati contrare dreptului international.
Practic si, totodata, simbolic, statul primitor ii asigura misiunii diplomatice ad hoc exercitarea functiei de reprezentare, acordandu-i dreptul de a utiliza, in activitate, drapelul si stema statului trimitator. Misiunea diplomatica ad hoc beneficiaza de acest privilegiu in limitele stabilite de reglementarile in materie din statul primitor.
In general, misiunea diplomatica ad hoc si personalul ei au obligatia ca, in acelasi timp cu beneficiul privilegiilor diplomatice, sa respecte reglementarile din statul primitor, ca si prevederile conventiilor bilaterale, ale dreptului international si sa nu utilizeze privilegiile pentru a incalca principiul neingerintei.
Misiunii diplomatice ad hoc si personalului ei li se acorda protectie legala, astfel incat sa li se asigure inviolabilitatea si sa fie impiedicate prin lege actele violente care ar impieta asupra libertatii lor de actiune.
Nu le este permis autoritatilor statului primitor sa dispuna si sa aplice masuri de arestare si de detentie impotriva persoanei care are calitatea de membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice ad hoc. Totodata, autoritatile statului primitor sunt obligate sa aiba o conduita respectuoasa in relatiile cu aceasta persoana. Respectul datorat de autoritatile statului primitor fata de persoana membrului misiunii diplomatice ad hoc inseamna ca nu este permisa stirbirea libertatii si demnitatii acestei persoane.
Persoanei care are calitatea de membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice ad hoc nu i se pot aplica masuri de executare a unei decizii judecatoresti.
Autoritatilor vamale straine le este permis sa controleze bagajul personal al membrilor personalului diplomatic al misiunii ad hoc doar daca au informatii clare cu privire la posibilitatea ca in bagaj sa se afle alte obiecte decat cele pe care membrii personalului diplomatic al misiunii ad hoc le folosesc in activitatea lor oficiala si decat obiectele lor personale. Daca se adopta decizia sa se controleze bagajul personal al unui membru al personalului diplomatic al misiunii ad hoc, trebuie ca acesta sau un reprezentant autorizat sa asiste la efectuarea controlului.
Misiunea diplomatica ad hoc beneficiaza de inviolabilitatea localurilor pe care le utilizeaza ca sediu, in conformitate cu dreptul diplomatic. De privilegiul inviolabilitatii misiunea diplomatica ad hoc beneficiaza permanent si peste tot in privinta documentelor si a arhivei sale.
Persoana care este membru al personalului diplomatic al misiunii ad hoc beneficiaza de inviolabilitatea locuintei, a documentelor, a corespondentei si a bunurilor ei private.
In conformitate cu dreptul diplomatic, statul primitor are obligatia sa privilegieze comunicarea oficiala a misiunii diplomatice.
Membrii misiunii au libertatea de a se deplasa si de a circula in statul primitor.
Privilegiul scutirii de impozit si taxa pentru localurile ocupate de misiune se acorda pentru timpul in care se exercita functiile diplomatice ale misiunii ad hoc.
In statul primitor, membrii personalului diplomatic al misiunii ad hoc benefeciaza de privilegiul imunitatii, care include imunitatea de jurisdictie penala si imunitatea juridica civila si administrativa.
Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale
Definirea misiunii diplomatice ad-hoc
Constituirea, indeplinirea si incheierea misiunii diplomatice ad-hoc
Functiile misiunii diplomatice ad-hoc
Componenta misiunii diplomatice ad-hoc
Seful misiunii diplomatice ad-hoc
Sediul misiunii diplomatice ad-hoc
Privilegiile misiunii diplomatice ad-hoc
Teste pentru autoevaluare:
Daca misiunea diplomatica ad hoc se realizeaza in mai multe state primitoare, trebuie ca statul trimitator sa obtina consimtamant
a. doar de la unul dintre aceste state;
b. de la fiecare dintre statele primitoare si, totodata, sa le informeze despre caracterul multiplu pe care il are destinatia misiunii;
c. de la statele primitoare cu care are relatii diplomatice.
In cadrul misiunii diplomatice ad hoc:
a. exista personal diplomatic, tehnico-administrativ si de serviciu;
b. exista doar personal diplomatic.
Membrii personalului diplomatic al misiunii ad hoc beneficiaza:
a. de imunitate de jurisdictie penala, de imunitate juridica civila si de imunitate juridica administrativa;
b. doar de imunitate de jurisdictie penala.
Ambasadorul care conduce o ambasada si caruia i s-a incredintat si conducerea unei misiuni ad hoc beneficiaza
a. doar de privilegiile misiunii diplomatice ad hoc;
b. de privilegiile sefului de ambasada, pe langa privilegiile si imunitatile cuvenite ca membru al misiunii ad hoc.
Rezolvari si raspunsuri la testele de autoevaluare: 1b, 2a, 3a, 4b.
Prezentarea lectiei a sasea
Forul international; conferinta internationala
Introducere:
Problemele primordiale pe care diplomatia le are de rezolvat se abordeaza indeosebi in foruri internationale, intrucat forurile internationale raspund nevoii statelor de solidaritate si de cooperare. In esenta, in forurile internationale, membrii misiunilor diplomatice ad hoc ale statelor participante negociaza solutii pentru diferendele dintre ele, pentru stingerea conflictelor, precum si norme pe care statele le considera necesare intretinerii relatiilor interstatale. In prezent, statele lumii dispun de o suma de practici, la care s-a recurs in mod repetat pentru organizarea si desfasurarea de conferinte internationale, unele dintre aceste practici raspunzand aplicarii unor reguli respectate de numeroase state, care pot fi considerate componente ale unor proceduri internationale de larga recunoastere.
Obiectiv: examinarea ponderii si semnificatiei forurilor internationale in activitatea diplomatica actuala; descrierea elementelor de procedura larg recunoscute in privinta organizarii si a desfasurarii conferintelor internationale; conferinta internationala, initierea conferintei internationale, convocarea conferintei internationale, principiul universalitatii, consultari pregatitoare, desfasurarea conferintei internationale.
Concepte cheie: for, for international, diplomatia forurilor, institutionalizarea forurilor internationale, stat-gazda, stat participant; conferinta internationala, initierea conferintei internationale, convocarea conferintei internationale, principiul universalitatii, consultari pregatitoare, desfasurarea conferintei internationale.
Rezumat
Diplomatia forurilor este instrumentul care s-a dovedit a fi cel mai eficient in abordarea problemelor primordiale.
Obiectivele principale al desfasurarii activitatii diplomatice in forurile internationale sunt pacea si securitatea internationala. Ideea solutionarii diferendelor dintre state in cadrul unor reuniuni internationale dainuie de veacuri.
Valorile pe care se intemeiaza diplomatia prin foruri internationale sunt evidente in activitatea Organizatiei Natiunilor Unite.
Diplomatia prin foruri este cu mult anterioara diplomatiei moderne prin ambasade.
Nevoia vitala de echilibru in intretinerea relatiilor internationale a determinat aparitia primelor foruri internationale moderne.
Institutionalizarea forurilor internationale s-a intensificat dupa Primul Razboi Mondial, sub semnul necesitatii imperioase de a se mentine pacea prin garantii bazate pe principii clare si pe mecanisme juridice.
In prezent, se face diplomatie in foruri internationale diverse: coalitii, aliante politico-militare, conferinte internationale, organizatii internationale, asocieri de state cu profil aparte (Uniunea Europeana, miscarea statelor francofone, Commonwealth -ul).
Societatea Natiunilor a fost o etapa in care s-a acumulat o experienta bogata, pe baza careia a urmat proliferarea forurilor internationale.
Natiunile Unite, instauratoare ale pacii dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, au fructificat aceasta experienta indeosebi pe planul asocierii statelor suverane intr-o organizatie cu vocatie universala, care, in prezent, este preocupata de pacea si securitatea lumii, dar si de identificarea si solutionarea problemelor globale, precum drepturile omului, protejarea mediului inconjurator etc.
In a doua parte a secolului al XX-lea, a devenit evident ca forurile regionale ar putea fi instrumente utile in edificarea unui sistem de securitate colectiva. Coexistenta pasnica, necesara in conditiile in care forurile opuse, functionand ca blocuri politico-militare, marcau negativ procesele pozitive carora le fusese destinata ONU, s-a profilat gratie diplomatiei forurilor internationale, prin care s-a realizat, intr-o prima etapa, Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa si, ulterior, Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa.
In prezent, participarea la activitatea forurilor internationale este considerata criteriu de apreciere a insemnatatii rolului jucat de state in lume. Statul cu importanta de prim rang apare ca protagonist pe scena internationala, adica este membru permanent al Consiliului de Securitate, si ia parte la reuniunile Grupului 'celor opt'.
Activitatea diplomatica se desfasoara, normal, in masura considerabila, prin reuniuni internationale, in foruri infiintate de state, la care participa delegatii ale statelor, de fapt misiuni diplomatice ale statelor. Forurile internationale si misiunile diplomatice participante sunt ale statelor care, infiintand foruri internationale la care trimit misiuni diplomatice, actioneaza ca subiecte de drept international.
Misiunile diplomatice la forurile internationale se intrunesc pe teritoriul unuia dintre statele lumii, strain pentru quasi-totalitatea participantilor (cu exceptia celor care reprezinta statul-gazda), dar se acrediteaza pe langa for.
Obiectul functiei diplomatice de reprezentare ii imparte pe participantii la forurile internationale in patru categorii: 1. cei care reprezinta statul-gazda; 2 cei care reprezinta celelalte state; 3. cei care reprezinta forul; 4 cei care reprezinta alte foruri.
Forul ca personalitate de drept international are si calitatea de a fi acreditar, adica primeste acreditarile misiunilor diplomatice ale statelor membre sau participante.
Misiunile diplomatice la for sunt primite, pe de o parte, pe teritoriul statului care gazduieste sediul forului si, pe de alta parte de for.
In raport cu forul ca personalitate de drept international, statele membre dispun de drept de legatie specific relatiilor multilaterale, adica pot participa cu delegatii si reprezentante la activitatea forului.
Un stat devine stat-gazda pentru un for international numai dupa ce isi exprima consimtamantul sa gazduiasca forul. Pentru gazduirea si a misiunilor diplomatice ad hoc la for ale statelor straine si a reprezentantele diplomatice permanente ale acestora si ale altor foruri membre, este nevoie de consimtamantul separat al statului-gazda.
Consimtind sa intre in raportul juridic international de primire pe teritoriul sau a sediului forului si a delegatiilor statelor membre, statul isi asuma obligatia de a trata acel for si acele state astfel incat forul sa poata functiona.
Scopul misiunilor diplomatice la for este participarea la activitatea forului, la negocierile din cadrul acestuia, la elaborarea documentelor care contin deciziile acestuia. Raporturile misiunii diplomatice la for cu statul-gazda se impletesc cu si depind de raporturile stabilite intre statul-gazda si for. Intre statul-gazda, pe de o parte, for si misiunile diplomatice la for, pe de alta parte, se formeaza un raport juridic specific de ospitalitate diplomatica.
Relatiile dintre misiunile diplomatice la for, care participa temporar sau permanent la activitatea si/sau la reuniunile forului, se supun principiului egalitatii suverane a statelor, precum si normelor juridice statutare ale forului. In for, li se asigura relatiilor dintre statele reprezentate echilibrul favorabil caii diplomatice de solutionare a problemelor din relatiile internationale. In asemenea conditii, este posibil ca forul internationale sa ofere cadrul propice dezvoltarii progresive a dreptului international.
Forul international este, de fapt, reuniunea diplomatica multilaterala la nivel inalt, la nivel ministerial sau la nivel de experti. In general, reuniuni ale expertilor si ale ministrilor pregatesc treapta superioara a negocierilor si a deciziilor care se desfasoara la nivelul sefilor de stat si de guvern.
Forul international are o durata limitata (conferinta internationala) sau o durata nelimitata, fiind asadar 'permanenta' (organizatia internationala)
Organizatiile internationale sunt rezultatul perfectionarii diplomatiei prin conferinte. Institutionalizarea intalnirilor multilaterale care se dovedesc utile si eficiente faciliteaza intrunirea participantilor, fara a fi nevoie sa se recurga la mecanismul greoi si irositor de timp al convocarilor si al organizarilor ab origine.
In general, organizatiile internationale au fost constituite pornindu-se de la conferintele internationale, pe care statele participante au decis sa le transforme in institutii cu activitate permanenta.
Conferintele internationale pot fi privite ca modalitati temporare de infaptuire a politicii externe a statelor, in timp ce organizatiile internationale sunt institutii ale acestei politici.
Spre deosebire de organizatia internationala, conferinta internationala nu intruneste caracteristicile definitorii de subiect de drept international.
Cand conferinta internationala ajunge, din obiect al dreptului international, subiect de drept international, inseamna ca a devenit organizatie internationala. Se depaseste, in procesul de institutionalizare a conferintei, pragul critic de complexitate care permite un asemenea salt calitativ. Cand statele consimt sa doteze conferinta internationala cu un sistem de organe permanente, distincte de organele statelor participante, infiinteaza o organizatiei internationala.
Organizatiile internationale sunt foruri internationale, care s-au institutionalizat si au dobandit personalitate internationala. Fiind infiintate prin consimtamantul statelor, ca forme ale colaborarii dintre acestea, si avand rezolutii stabilite prin negociere si conventie de state, forurile internationale pot fi doar subiecte derivate de drept international.
Numai statele au capacitate juridica deplina, in timp ce forurile au o capacitate juridica limitata de prevederile conventiilor interstatale pe care se intemeiaza. Forurile internationale dispun, conform statutelor proprii, de capacitate juridica pentru realizarea functiilor si scopurilor lor, pe teritoriul statului de resedinta si al statelor participante.
Conferinta internationala este reuniunea misiunilor diplomatice ad hoc trimise de state sa abordeze, in cadru multilateral, una sau mai multe probleme ale relatiilor internationale. Activitatea conferintei internationale, convocata din initiativa si cu consimtamantul statelor si la care participa misiuni diplomatice ad hoc ale statelor, are caracter diplomatic. Ca urmare, aceasta activitate este obiectul dreptului diplomatic.
In cadrul conferintelor internationale se desfasoara dezbateri, se prezinta proiecte, se negociaza, participantii avand ca obiectiv, in cele mai multe cazuri, realizarea unui acord interstatal.
Conferinta internationala este un eveniment unic, a carui desfasurare este legata direct de obiectivul pe care initiatorii si-au propus sa-l atinga. Lucrarile se incheie dupa ce timpul de lucru stabilit de participanti s-a scurs sau dupa ce s-a atins obiectivul stabilit initial. Prelungirea duratei conferintei nu inseamna institutionalizare, pentru ca indeplinirea functiilor din mandatul misiunilor diplomatice ad hoc determina incheierea lucrarilor. Institutionalizarea inseamna transformarea conferintei intr-un alt tip de for international (organizatie internationala, alianta etc.)
Lipsita de caracteristicile proprii subiectului (derivat) de drept international, conferinta internationala dispune de competente pe planul organizarii lucrarilor (dezbatere, negociere, adoptare de documente etc.), de legitimitatea acceptata de statele participante necesara constituirii prezidiului, de comisii, precum si elaborarii si adoptarii regulilor proprii de functionare.
Desfasurarea organizata a lucrarilor conferintei internationale si atingerea obiectivului urmarit prin conferinta depind de adeziunea participantilor si a autoritatilor statului-gazda la un cadru juridic elementar. Astfel, trebuie ca, la conferinta internationala, statele sa-si poata exprima cu deplinatate vointa, pozitiile si consimtamantul in legatura cu ordinea de zi, continutul lucrarilor si al documentelor adoptate. Numai prin realizarea acestei conditii este posibil ca statele participante la conferinta internationala sa se considere angajate fata de prevederile adoptate.
Este posibil ca initiativa privind intrunirea unei conferinte internationale sa apartina unui singur stat, mai multor state sau unei organizatii internationale.
Intre momentul lansarii initiativei si cel al convocarii, se obisnuieste sa se organizeze consultari intre eventualii participanti. Consultarile pot avea loc pe cale bilaterala, la orice nivel sau in cadrul unor reuniuni multilaterale speciale. Initierea si convocarea de conferinte in cadrul organizatiilor internationale decurg potrivit procedurilor si normelor acestora.
Consultarile pregatitoare se concentreaza, de obicei, asupra schitarii ordinii de zi a conferintei, precum si a regulilor de procedura. Se ofera astfel prilej de aprofundare a tematicii, de detaliere a problematicii de discutat, de precizare a obiectivelor urmarite. Organizatorilor le revine, inca din aceasta etapa, efortul de a identifica pozitiile divergente si de a cauta punctele comune, pe baza carora sa se poata desfasura lucrarile.
Participantii la pregatirea conferintei discuta si despre stabilirea locului de desfasurare a lucrarilor. Statul-gazda propune o localitate de pe teritoriul sau, unde sunt intrunite conditiile tehnice necesare. Se admite, in general, ca locul de desfasurare al conferintei (sediul lucrarilor) este inviolabil si ca autoritatile statului-gazda nu pot actiona in acel loc (sediu) fara acordul conferintei, adica al celor desemnati de participanti sa o reprezinte.
Trebuie, totodata, ca statul-gazda, in primul rand, dar si ceilalti participanti sa intreprinda masuri pentru desfasurarea lucrarilor in securitate si sa asigure protectia delegatiilor.
Potrivit uzantelor si sub imperiul principiului egalitatii suverane a statelor, convocarea conferintei internationale se face prin invitatii adresate de organizator (stat-gazda, organizatie internationala) participantilor, fara discriminare.
Doctrina de drept diplomatic se refera si la necesitatea respectarii principiului universalitatii forurilor internationale, in conformitate cu care toate statele interesate pot participa la examinarea problemei care constituie tema conferintei, precum si la elaborarea si adoptarea de eventuale documente exprimand pozitii si angajamente comune.
Statele invitate confirma primirea invitatiei la conferinta si comunica organizatorului, inclusiv statului-gazda, componenta misiunii (delegatiei) care le reprezinta.
Conduita diplomatilor participanti la conferinta internationala, posibilitatile si modul lor de actiune sunt obiectul prevederilor dreptului diplomatic referitoare la reprezentarea statelor in relatiile lor cu organizatiile internationale cu vocatie universala si la misiunile diplomatice ad hoc.
Autoritatile statului-gazda pot sa refuze prezenta pe teritoriu a anumitor persoane, de pilda a celor declarate anterior persona non grata. In general, se cauta ca rezolvarea acestui tip de probleme, precum aceea a neacceptarii pe teritoriu a unui delegat strain la conferinta, sa nu impiedice reprezentarea statelor la conferinta si desfasurarea lucrarilor. Declarand persona non grata pe un membru al misiunii diplomatice ad hoc la conferinta internationala, autoritatile statului-gazda isi exercita dreptul suveran de nu accepta pe teritoriul lor persoanele pe care nu le pot accepta din motive intemeiate, dar, totodata contribuie la slabirea prezentei un stat la lucrarile conferintei. Conform unei uzante care ar putea deveni regula de curtoazie internationala, statul-gazda nu il declara persona non grata pe conducatorul unei misiuni diplomatice ad hoc la nivel inalt.
Statele obisnuiesc ca, la reuniunile internationale la care participa, sa admita prezenta observatorilor, reprezentanti ai statelor sau organizatiilor care nu doresc sa se implice in negocieri si dezbateri, dar considera necesar sa se informeze asupra continutului acestora.
Indeosebi la conferintele la care au loc negocieri urmate de incheiere de documente (conventii, acte-finale), este necesar ca membrii misiunilor diplomatice ad hoc ale statelor participante sa le prezinte organizatorilor, serviciilor acestora de secretariat, imputernicirile oficiale de a negocia si de a exprima prin semnatura consimtamantul statului reprezentat, primite din partea autoritatilor proprii. Deplinele puteri se verifica la inceputul lucrarilor si, in urma verificarii, delegatii (membrii misiunilor diplomatice ad hoc la copnferinta) sunt acreditati sau legitimati in vederea participarii la lucrari, inclusiv la negocierea de documente.
Se obisnuieste ca lucrarile conferintei sa inceapa cu o plenara inaugurala, care cuprinde o ceremonie incluzand discursul de intampinare al reprezentantului statului-gazda si saluturile formulate de participanti. Plenara inaugurala constituie momentul desemnarii, prin procedura convenita la pregatiri, a presedintiei conferintei, a componentei comisiilor si secretariatului.
Este cvasigenerala practica incredintarii presedintiei conferintei reprezentantului statului-gazda. In acest fel se respecta o traditie considerata regula a curtoaziei internationale.
Daca nu toti participantii sunt de acord cu incredintarea presedintiei conferintei reprezentantului statului-gazda, se recurge la formula presedintiei prin rotatie. Reprezentantii statelor participante se succed la presedintia lucrarilor, pentru cate o sedinta, in ordinea stabilita la pregatiri, de obicei respectand criteriul listei alfabetice, in limba oficiala a statului-gazda, a denumirilor statelor.
Participantii la conferinta pot adopta un regulament al lucrarilor, indeosebi cu privire la procedura: atributiile si competentele presedintiei, comisiilor si secretariatului, limitele cvorumului (numarul de participanti necesar adoptarii de decizii), ordinea luarilor de cuvant (distingerea intre declaratiile de pozitie, alocutiunile de fond si interventiile cu privire la procedura), prezentarea amendamentelor, votul (stabilirea formelor de exprimare a votului: prin apel nominal, prin vot secret, prin vot deschis, prin corespondenta), limbile de negociere si redactare, relatiile cu mass-media etc.
Votul constituie un punct nodal al procedurii. Dincolo de forma de exprimare, mai delicate apar problemele legate de puterea de vot a participantilor si cele ale numarului de voturi necesar adoptarii de decizii.
In general, se admite ca puterea de vot decurge din principiul egalitatii suverane a statelor, conform caruia se atribuie cate un vot fiecarui stat reprezentat la conferinta. Sunt conferinte la care se practica si votul ponderat.
Prin regulamentele de procedura se stabileste numarul de voturi necesar adoptarii deciziilor: majoritate simpla sau majoritate calificata (de doua treimi, de patru cincimi etc.). Sunt reuniuni la care deciziile se iau numai prin vot unanim sau prin consens.
Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale
Forul international si solutionarea problemelor internationale
Formele de diplomatie prin foruri internationale
Misiuni diplomatice la foruri si misiuni diplomatice ale forurilor
Tendinta de institutionalizarea a forurilor internationale
Conferinta internationala, obiect al dreptului diplomatic
Organizarea conferintei internationale
Desfasurara conferintei internationale
Presedintia conferintei internationale
Teste pentru autoevaluare:
Este for international:
a. alianta politico-militara internationala;
b. coalitia guvernamentala;
c. Uniunea Europeana;
d. clubul de fotbal Real Madrid.
Misiunile diplomatice la forurile internationale se acrediteaza
a. pe langa toate guvernele statelor participante;
b. pe langa for.
In conformitate cu procedurile acceptate in general cu privire la organizarea unei conferinte internationale se admite ca:
a. autoritatile statului-gazda pot actiona in locul (sediul) de desfasurare a conferintei internationale indiferent daca persoanele desemnate sa reprezeinte conferinta sunt sau nu sunt de acord;
b. locul de desfasurare al conferintei (sediul lucrarilor) este inviolabil.
Enuntati doua variante de stabilire a puterii de vot a participantilor la conferinta internationala:
a.
b.
Enuntati doua forme de adoptare prin vot a hotararilor in cadrul conferintei internationale:
a.
b.
Rezolvari si raspunsuri la testele de autoevaluare: 1 a si c; 2b; 3b; 4 (un reprezentant/o delegatie - un vot), b. (vot ponderat dupa marimea capitalului statului reprezentat sau numarul de locuitori ai statului reprezentat); 5 a. (consens), b.(majoritate simpla).
Prezentarea lectiei a saptea
Organizatia internationala - for diplomatic; reprezentarea statelor la organizatia internationala; functionarul international
Introducere:
Organizatia internationala este una dintre formele stabilite prin conventie internationale, prin care statele se grupeaza pentru a actiona impreuna intr-un domeniu sau in mai multe domenii ale relatiilor dintre ele.
Dreptul diplomatic confirma identitatea de misiune diplomatica a reprezentantei permanente a statului interesat pe langa organizatia internationala. Totodata, dreptul diplomatic reglementeaza organizarea si functionarea reprezentantei permanente la organizatia internationala a unui stat membru al organizatiei internationale.
In organizatia internationala se intersecteaza serviciul diplomatic extern al statului membru al organizatiei cu ansamblul organelor integrate ale organizatiei, reprezentantii statelor membre cu functionarii organizatiei.
Obiectiv: definirea organizatiei internationale, din perspectiva activitatii diplomatice; cunoasterea normelor generale principale cu privire la reprezentarea statelor la organizatia internationala; descrierea trasaturilor definitorii ale functionarului international.
Concepte cheie: gruparea de state, alianta, coalitia, organizatia, capacitatea juridica a organizatiei internationale; reprezentanta permanenta, reprezentanta permanenta pentru observare, privilegiile organizatiei si ale reprezentantilor statului membru al organizatiei; organ integrat al organizatiei internationale, functionarul international, reprezentantul organizatiei internationale, privilegiile organizatiei internationale si ale functionarului international.
Rezumat
In doctrina dreptului international, organizatia internationala este privita ca asociere de state suverane care urmaresc sa atinga un obiectiv de interes comun, prin intermediul organelor proprii organizatiei.
Organizatia internationala este institutia permanenta, constituita de state, prin acordul lor de vointa exprimat prin conventie internationala, care functioneaza pentru realizarea scopurilor stipulate in actele constitutive, pe baza principiilor si normelor fundamentale ale dreptului international. Organizatia internationala are caracter interguvernamental.
Comisia Natiunilor Unite pentru Drept International a propus definitia urmatoare: organizatia internationala este asociere de state, constituita prin conventie, prevazuta cu o constitutie (statut constitutiv) si cu organe comune si avand personalitate juridica distincta de personalitatea juridica a statelor membre. Din definitie, rezulta ca organizatia internationala este o organizatie interstatala, infiintata prin actul de vointa al unor state. Ca urmare, organizatia internationala este subiect derivat de drept international.
Organizatia internationala are personalitate (capacitate) juridica, adica are aptitudinea de a fi titulara de drepturi si de obligatii. Asemenea persoanei juridice de drept civil, organizatia internationala are o structura interna care functioneaza, conform dreptului international, pentru atingerea unui obiectiv, care isi poate exterioriza vointa si care, avand patrimoniu, poate sa desfasoare activitati si sa le suporte consecintele.
Organizatia are dreptul, in cadrul functiilor stabilite de statele care au constituit-o, de a incheia tratate cu statele membre si cu alte organizatii internationale.
Spre deosebire de personalitatea juridica a statului, personalitatea juridica a organizatiei internationale are caracter functional, pentru ca organizatia internationala sta sub principiul specializarii. Ca subiect derivat de drept international, organizatia internationala are competenta functionala atribuita de state si nu este altceva decat instrument al cooperarii interstatale care depinde vointa statelor si de cooperarea dintre state.
Personalitatea juridica a organizatiei internationale are caracter obiectiv, pentru ca personalitatea juridica a organizatiei internationale este opozabila chiar si statelor nemembre.
Organizatia are drept de legatie activ si pasiv. Ca urmare, statele pot fi reprezentate pe langa organizatia internationala prin misiuni permanente.
Sunt posibile reprezentari pe langa alte organizatii internationale sau ale acestora, prin birouri de legatura sau misiuni de observare. Organizatia poate fi reprezentata permanent pe langa un stat prin centru de informare, birou de corespondenta, reprezentanti rezidenti.
Organizatia internationala are dreptul de a-si administra fondurile financiare, atat veniturile, cat si cheltuielile.
Organizatia internationala are drept la drapel si la stema (emblema).
Organizatia internationale are, ca subiect de drept international, si obligatii internationale.
Organizatia nu-si poate modifica obligatiile care i-au fost stabilite de statele care au constituit-o. Numai statele-parti la tratatul constitutiv pot sa modifice acest tratat.
Organizatia internationala poate incheia conventii, de pilda cu statul pe teritoriul caruia realizeaza programe, acorduri de exonerare de responsabilitate, conform carora reparatia revine statului beneficiar al programului.
Organizatia internationala adopta decizii prin care este angajata numai ea, ca organizatie, nu si statele membre. Aceste decizii sunt aplicate de organele organizatiei si actele de aplicare a acestor decizii nu sunt acte ale statelor membre. Cand, prin organele sale, organizatia internationala ia decizii, altele decat deciziile fiecarui stat membru in parte, isi exercita vointa proprie si actioneaza ca subiect autonom al relatiilor internationale; isi manifesta personalitatea juridica internationala si se comporta ca subiect derivat de drept international.
Deciziile organelor organizatiilor internationale pot fi adoptate prin vot majoritar sau prin consens si pot avea caracter obligatoriu pentru statele membre sau pot fi doar recomandari.
Autonomia organizatiei internationale implica si independenta functionarilor organizatiei fata de autoritatile statelor membre.
Sursele dreptului aplicabil in privinta organizatiilor internationale sunt: regulile cutumiare si regulile scrise continute in conventia de baza a organizatiei, alte documente de baza ale organizatiei, precum cele elaborate de o eventuala reuniune pregatitoare, acordurile organizatiei cu statul-gazda sau cu statul pe teritoriul caruia organizatia desfasoara o anumita activitate, regulamentele unor organe ale organizatiei, statutul personalului organizatiei.
Statele isi exprima acordul de vointa de a infiinta o organizatie internationala si de a fi membre ale acesteia incheind o conventie (care se poate intitula tratat, pact, carta, statut si chiar constitutie).
Statele le stabilesc organizatiilor internationale pe care le constituie obiectivele definitorii. Obiectivul Organizatiei Natiunilor Unite este sa coordoneze actiunea internationala a statelor membre, sa asigure securitatea colectiva.
Pe langa membrii cu drepturi depline ai organizatiei internationale, exista si membri asociati si observatori. In randul observatorilor, pe langa statele cu acest statut se pot afla entitati care au vocatia de a deveni state (miscarile de eliberare nationala), organizatii internationale sau organizatii neguvernamentale. Drepturile observatorilor difera de la o organizatie la alta. In urma constituirii reprezentantei unui stat strain pe teritoriul statului-gazda unde functioneaza organizatia internationala, rezulta relatia trilaterala stat membru al organizatiei internationale reprezentat la sediul acesteia de o misiune permanenta - organizatia internationala - statul-gazda.
Reprezentanta permanenta este rezultatul deciziei adoptate de statul care o constituie si totodata al consimtamantului exprimat in numele organizatiei si in numele statului-gazda. Este posibila constituirea reprezentantei permanente si daca statul-gazda nu recunoaste statul trimitator.
Statele care nu sunt membre ale organizatiei internationale pot fi reprezentate pe langa organizatie de reprezentante permanente pentru observare.
Reprezentanta permanenta indeplineste functii normale de misiune diplomatica: reprezentarea, servirea interesului de stat, informarea si negocierea. Reprezentantei permanente ii revine si functia specifica a participarii la activitatea organizatiei internationale. Membrii misiunii permanente a unui stat pe langa organizatia internationala si membrii misiunii diplomatice ad hoc a unui stat la reuniunile organizatiei internationale participa si la activitatea organelor organizatiei, facand parte din aceste organe, care adopta si aplica decizii ale organizatiei.
Reprezentanta permanenta pentru observare are functii asemanatoare, dar nu poate realiza functiile de negociere in cadrul organizatiei si de asigurare a participarii statului propriu la activitatile organizatiei.
Trimitandu-si reprezentantii permanenti la organizatia internationala, statul membru isi exercita dreptul de a participa la activitatea organizatiei. Primind reprezentante permanente la sediul ei si misiuni diplomatice ad hoc la reuniunile ei, organizatia internationala isi exercita pasiv dreptul de legatie.
In alcatuirea reprezentantei permanente, decizia ii apartine statului trimitator.
Reprezentanti ai statelor la organizatia internationala sunt toti componentii reprezentantei, seful reprezentantei, loctiitorii, consilierii, expertii tehnici si secretarii reprezentantei. Reprezentanta permanenta este condusa de un sef de misiune si este compusa din trei categorii de personal: diplomatic, tehnic-administrativ si de serviciu. Trebuie ca numarul componentilor sa nu depaseasca limitele normale, acceptate de statul trimitator, de organizatie si de statul-gazda.
Autoritatile statului trimitator (seful de stat sau de guvern, ministrul de externe) emit scrisori de acreditare pentru seful reprezentantei permanente, care le transmite organizatiei. Adunarea Generala a ONU a recomandat ca seful misiunii permanente sa fie imputernicit prin scrisori de acreditare emise de seful statului propriu sau de seful guvernului sau de ministrul de externe. Acreditarea se face pe langa organizatie si nu pe langa secretarul general al acesteia, caruia i se transmite doar scrisoarea de acreditare.
Statul trimitator aduce la cunostinta organizatiei componenta reprezentantei si fiecare modificare a acestei componente: numirea, pozitia, titlul si ordinea de precadere a membrilor reprezentantei, sosirea lor, plecarea lor definitiva sau incetarea functiilor lor, modificarile in statutul lor in timpul serviciului la misiunea permanenta; sosirea si plecarea definitiva a oricarui membru de familie si eventuala modificare a calitatii de membru de familie; sosirea si plecarea definitiva a persoanelor angajate in serviciul privat al membrilor reprezentantei si incetarea activitatii lor in aceasta calitate; inceperea si incetarea activitatii persoanelor rezidente in statul-gazda care lucreaza in cadrul personalului reprezentantei permanente sau in serviciul privat al membrilor acesteia; adresele sediilor misiunii si ale locuintelor private. Aceste informatii sunt comunicate statului-gazda fie de organizatie, fie de statului trimitator.
Statul-gazda poate expulza un membru al unei misiuni permanente pe care nu il considera acceptabil.
Daca seful reprezentantei lipseste, conducerea reprezentantei este preluata de un sef ad interim, dupa instiintarea organizatiei si a statului-gazda.
In conformitate cu principiul egalitatii suverane a statelor, trebuie ca toate statele membre ale organizatiei internationale sa aiba posibilitatea sa infiinteze misiuni permanente pe langa organizatia internationala.
In statul-gazda, functioneaza simultan misiunile diplomatice avand rol de reprezentante permanente ale statelor membre ale organizatiei internationale. Ordinea de precadere a sefilor de reprezentante se stabileste tinand seama de ordinea alfabetica a denumirii statelor membre ale organizatiei.
Pe teritoriul statului care gazduieste organizatia si unde ei functioneaza in aceasta calitate, reprezentantii membrilor organizatiei pe langa organizatie beneficiaza, asemenea trimisilor diplomatici, de privilegii precum: inviolabilitate personala, a bagajelor si a documentelor, libertatea de comunicare cu utilizarea cifrului si a curierului, exceptarea de la restrictiile in privinta imigrarii, facilitati in privinta schimbului valutar.
Statul-gazda le acorda reprezentantei permanente si membrilor ei privilegii, pentru a facilita astfel indeplinirea functiilor diplomatice de care depinde functionarea organizatiei internationale. Temeiul acestor privilegii este strict functional. Totodata, membrilor personalului diplomatic al reprezentantei diplomatice le revin obligatiile de a respecta legile si reglementarile statului-gazda si de a nu se amesteca in afacerile interne ale statului-gazda..
Potrivit Conventiei de
Daca, in afara exercitarii functiilor reprezentantei permanente, un membru al personalului diplomatic al reprezentantei permanente comite o infractiune grava evidenta la legislatia penala a statului-gazda sau daca savarseste un act de imixtiune grava si evidenta in treburile interne ale statului-gazda, statul trimitator este obligat sa-l recheme sau macar sa dispuna incetarea functiilor acestuia, daca nu renunta la imunitatea lui de jurisdictie.
Organizatia sprijina reprezentanta permanenta si statul-gazda in aplicare prevederilor de drept diplomatic in privinta privilegiilor.
Autoritatile statului-gazda au obligatia sa-i ocroteasca pe membrii personalului diplomatic al reprezentantei, impiedicand actiunile prin care acestora le-ar fi afectata libertatea si demnitatea. Trebuie ca actele violente care ar impieta asupra libertatii personalului reprezentantei permanente sa fie contracarate prin masuri adecvate. Totodata, autoritatile statului-gazda sunt obligate sa-i urmareeasca si sa-i sanctioneze pe cei care comit asemenea acte. Autoritatile statului-gazda nu pot, in nici un caz, sa recurga impotriva membrilor personalului diplomatic al reprezentantei permanente la masuri de constrangere precum perchezitia, arestarea, detentia.
Localul reprezentantei permanente si arhivele ei beneficiaza de inviolabilitate. Responsabilitatea pentru asigurarea acestei inviolabilitatii este a statului-gazda, caruia ii revine obligatia ca, in cazul unui atac, sa-l urmareasca si sa-l sanctioneze pe faptuitor.
Nu ii este permis ambasadei sa devina sediu al unor activitati contrare dreptului international. Statul acreditar si agentii lui diplomatici au obligatia sa nu dea localurilor ambasadei utilizari incompatibile cu functiile diplomatice.
Statul-gazda are obligatia de a garanta infaptuirea privilegiului protectiei reprezentantei permanente si a personalului ei diplomatic impotriva atentatelor la securitate.
Statul-gazda are obligatia de a privilegia comunicarea oficiala a reprezentantei permanente, ocrotind-o si ingaduind-o, adica neincercand nici o forma de control. Intre reprezentanta permanenta si statul trimitator se poate comunica prin utilizarea curierului reprezentantei, a valizei reprezentantei si a mesajelor cifrate.
Membrii personalului diplomatic al reprezentantei permanente au libertatea de a circula pe teritoriul statului-gazda, care insa poate sa le reglementeze, chiar sa le interzica, din motive de securitate nationala, accesul in anumite zone (cele de frontiera, din preajma unei fabrici de armament sau a unui teren folosit pentru teste si exercitii militare, in localitati unde au loc conflicte sociale care pot afecta securitatea strainilor). Pentru restrangerea posibilitatii de deplasare, statul-gazda poate sa invoce si motive legate de poluare sau de optiunea unor comunitati etnice sau religioase care nu accepta periodic sau permanent vizite ale strainilor. In cazurile in care nu este interzis, ci doar reglementat, accesul este posibil daca reprezentanta permanenta notifica deplasarea si autoritatile statului gazda o accepta.
Personalul diplomatic al reprezentantei permanente beneficiaza de scutirea de orice impozite si taxe, personale sau reale, nationale, regionale sau comunale; scutirea de impozite si taxe nationale, regionale sau comunale asupra localurilor reprezentantei, carora membrii acestui personal le sunt proprietari sau locatari; scutirea, in ce priveste serviciile prestate statului acreditant, de dispozitiile cu privire la asigurarile sociale in vigoare in statul-gazda; scutirea de plata drepturilor de vama, a taxelor si a altor drepturi conexe.
Membrii personalului diplomatic al reprezentantei permanente beneficiaza de imunitate de jurisdictie in statul-gazda. Ei nu sunt obligati sa depuna marturie in instanta.
Implicarea intr-un proces juridic, in statul-gazda, a unui membru al personalului diplomatic al reprezentantei permanente este posibila numai dupa ce statul trimitator renunta la imunitatea juridica. Statului trimitator ii revine obligatia ca, in cazul in care nu renunta la imunitatea de jurisdictie, sa intreprinda tot ce se poate pentru solutionarea echitabila a litigiului.
Functionarul international este persoana care indeplineste continuu si exclusiv functii in cadrul organelor integrate ale organizatiei internationale, in conformitate cu un contract bazat pe statutul personalului organizatiei.
Atribuirea calitatii de functionar international se face prin investire de catre unul dintre organele organizatiei internationale.
Activitatea functionarului international se desfasoara in conformitate cu ordinea juridica interna a organizatiei internationale, cu prevederile reglementarilor privind conditiile de angajare, regulile privind cariera, remuneratia, modalitatile de protectie sociala, regimul disciplinar etc.
Functionarul international este independent fata de statul propriu si fata de statul pe teritoriul caruia isi exercita functiile. In schimb, functionarul international se subordoneaza organizatiei, organele acesteia fiind doar ele apte sa interpreteze reglementarile interioare proprii, pentru a decide ce este in conformitate cu interesele organizatiei.
Acceptarea de catre functionarul international a numirii lui in aceasta calitate implica angajamentul de a servi, in activitate, exclusiv interesul organizatiei internationale. Totodata, functionarul international este reprezentantul intereselor tuturor statelor care, in conformitate cu obiectivele si statutul organizatiei internationale, beneficiaza de activitatea sa.
Esenta conduitei juridice a functionarului international consta din independenta fata de autoritatile statului propriu si loialitatea fata de organizatie. Independenta functionarului international fata de autoritatile statelor proprii, membre ale organizatiei internationale, reflecta autonomia organizatiei internationale. Functionarului international i se cere sa raspunda la exigentele autoritatii tuturor statelor membre ale organizatiei internationale, fara a fi subordonat nici unuia dintre ele. El nu reprezinta nici o autoritate nationala, nici pe a statului propriu. El nu cere si nu primeste dispozitii de la autoritati din afara organizatiei.
Organizatia internationala are relatii cu statele membre, cu alte state, cu alte organizatii internationale si constituie misiuni pe teritoriile altor state decat statul-gazda. In aceste situatii, se desemneaza reprezentanti ai organizatiei internationale. Misiunile se constituie si reprezentarea se realizeaza prin decizia organelor organizatiei internationale, care isi desemneaza reprezentantii, functionarii imputerniciti sa reprezinte organizatia.
Statutul functionarului international raspunde necesitatilor functiei. Acest statut se aplica in conformitate cu conventiile incheiate de state. Ca urmare, organizatia in ansamblu si persoana careia i se atribuie calitatea de functionar international al organizatiei internationale sunt indreptatite sa beneficieze si beneficiaza de privilegii pe teritoriul statelor unde functioneaza. Aceasta protectie acordata organizatiei internationale si functionarilor ei elibereaza organizatia si pe functionarii ei de jurisdictia tuturor statelor membre.
Privilegiile de care beneficiaza organizatia ii garanteaza autonomia fata de statele care consimt sa i-o acorde. Este de dorit ca printre aceste state sa se numere statul-gazda si statul pe teritoriul caruia organizatia isi desfasoara reuniunile si activitatile operationale. Este important ca actiunile organizatiei sa nu fie supuse dreptului intern al unui stat, pentru ca astfel ar fi incalcat principiul egalitatii suverane a statelor. Totodata, dreptul diplomatic dezaproba abuzul de privilegii in activitatea organizatiilor internationale.
Dreptul diplomatic ofera cadrul in care organizatiile internationale sa poata beneficia de: privilegiul posibilitatii de a detine fonduri, aur sau valuta de orice fel, de a opera conturi in orice fel de valuta, de a transfera si a converti mijloace de plata dintr-o tara in alta sau in cadrul aceleiasi tari; privilegiul exceptarii activelor, veniturilor si bunurilor lor de la plata oricaror taxe directe; privilegiul exceptarii de la plata taxelor vamale, de la interdictii si restrictii a importurilor si exporturilor de obiecte pentru uz oficial si de publicatii proprii; privilegiul imunitatii juridice in cazul unor actiuni privind bunurile lor mobile si imobile, privilegiul inviolabilitatii localurilor si arhivelor lor.
Autoritatile statului-gazda au datoria sa asigure linistea in jurul sediului organizatiei internationale si sa dispuna de forte de politie care, la solicitarea organizatiei, sa asigure aplicarea legilor si respectarea ordinii publice.
Din statutul organizatiei internationale decurge statutul functionarului international. Privilegiilor acordate organizatiei internationale le corespund privilegiile acordate functionarului international.
Functionarul international beneficiaza de privilegii, in calitate de reprezentant al organizatiei internationale, pe teritoriul statului unde isi exercita functia.
Functionarului international i se confera privilegii in interesul organizatiei internationale si nu in avantaj personal. Functionarul international este privilegiat ca sa poata promova interesele organizatiei internationale. Privilegiile ii permit libertatea de actiune, ii garanteaza independenta fata de autoritatile exterioare organizatiei, indeosebi fata de autoritatile statului-gazda, dar si fata de cele ale altui stat pe teritoriul caruia functionarul international isi indeplineste functiile. Privilegiile il protejeaza pe functionarul international numai in cadrul functiei sale sau in relatie cu exercitarea ei. Totodata, prin privilegierea functionarului international, se asigura respectarea princpiului egalitatii suverane a statelor membre ale organizatiei internationale.
Privilegiile se acorda diferit diferitelor categorii de functionari internationali. Functionarii internationali 'de profesie' beneficiaza de inviolabilitatea persoanei, de libertate de deplasare, de scutiri vamale si fiscale, de imunitate de jurisdictie civila, pentru actele prin care isi indeplinesc functiile. Expertilor in misiune (de mediere, de intocmire de rapoarte, de elaborare de studii, de investigare) li se acorda privilegii asemanatoare, dar numai pentru perioada misiunii. Functionarii internationali, cetateni ai statului-gazda, nu beneficiaza de privilegiul inviolabilitatii personale si nici de cel al imunitatii de jurisdictie decat pentru acte oficiale in indeplinirea functiilor.
Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale
Definitia organizatiei internationale
Caracterul functional al personalitatii juridice a organizatiei internationale
Dreptul de legatie al organizatiei internationale
Adoptarea de decizii in cadrul organizatiei internationale
Componenta organizatiilor internationale
Dreptul de legatie in relatiile dintre statul membru si organizatia internationala
Functiile reprezentantei permanente
Componenta reprezentantei permanente
Relatia trilaterala stat membru al organizatiei internationale reprezentat la sediul acesteia de o misiune permanenta - organizatia internationala - statul-gazda
Privilegiile reprezentantilor statelor membre pe langa organizatia internationala
Raporturile functionarului international cu statul propriu si cu organizatia
Indatoririle functionarului international
Privilegiile functionarului international
Teste pentru autoevaluare:
Organizatia internationala
a. nu este subiect de drept international;
b. este subiect derivat de drept international.
Alegeti enunturile care definesc organizatia internationala:
a. este asociere de state;
b. este o asociere realizata strict dupa criterii etnice;
c. se constituie prin conventie internationala.
Sunt functii ale reprezentantei permanente pentru observare:
a. negocierea cu organizatia si in cadrul organizatiei;
b. reprezentarea statului trimitator la organizatie;
c. urmarirea activitatilor in cadrul organizatiei si informarea guvernului statului trimitator despre aceste activitati.
Numarul componentilor personalului reprezentantei permanente poate fi:
a. in limite normale, acceptate de statul trimitator, de organizatie si de statul-gazda;
b. oricat de mare.
Organizatia Natiunilor Unite, bunurile si activele ei beneficiaza de imunitate fata de orice forma legala de proces
a. doar la New York, Geneva si Viena;
b. oriunde ar fi amplasate si de oricine ar fi detinute.
Functionarii ONU sunt imuni:
a. fata de orice proces legal din statul din care provin;
b. fata de orice proces legal, din respect fata de cuvintele spuse sau scrise si fata de orice act intreprins in calitatea lor oficiala.
Rezolvari si raspunsuri la testele de autoevaluare 1b; 2a si c.; 3b si c; 4a; 5b si 6b.
Prezentarea lectiei a opta
Serviciul public pentru diplomatie. Ramurile interna si externa ale serviciului diplomatic
Introducere:
Misiunile diplomatice se pot fi realizate coerent, pentru a servi politica externa a statului in cadrul si cu contributia serviciului diplomatic.
Obiectiv:
Descrierea serviciului diplomatic.
Concepte cheie:
Serviciul diplomatic, minister, ministerul de externe, functiile ministerului de externe, ramura externa a serviciului diplomatic.
Rezumat
Serviciul public pentru diplomatie este necesar in primul rand pentru realizarea misiunilor diplomatice ad hoc la nivel inalt si ale celorlalti demnitari.
Daca misiunile diplomatice ad hoc au indeosebi obiective legate de substanta politicii externe, serviciului public pentru diplomatie ii revine administrarea generala a relatiilor externe ale statului. Acest serviciu se ocupa nemijlocit de atingerea obiectivelor politicii externe, ca instrument de organizare, al elaborarii ei, de aplicare si de consiliere.
In timp ce diplomatul ad hoc are mobilitate in sfera diplomatiei primordiale, diplomatul de la ambasada este sedentar, dar absolut necesar, inclusiv pe planul mobilitatii diplomatice ad hoc primordiale.
Serviciul public pentru activitatea diplomatica se afla sub autoritatea ministrului de externe.
Cele doua ramuri ale serviciului public pentru activitatea diplomatica, interna si externa, cuprind institutii precum ministerul de externe, sectiuni ale altor ministere, compartimente specializate ale serviciilor parlamentare si ale administratiei prezidentiale, ambasadele, consulatele, filialele unor institutii de propaganda (institute culturale).
Elemente specifice ale serviciului public intern pentru relatiile diplomatice intra si in componenta altor ministere si institutii ale autoritatilor statului, prin a caror activitate se realizeaza politica externa. Aceste ministere participa si la misiunile diplomatice in strainatate cu personal (reprezentanti ai statului, functionari cu sarcini diplomatice si rang diplomatic).
Ministerul este institutia specializata a autoritatii executive in stat care realizeaza functiile guvernarii in domeniul care i se atribuie. Ministerul este condus de un ministru, membru al guvernului.
Ministerul de externe asigura realizarea politicii externe a statului, conform reglementarilor constitutionale si programului de guvernare. Ministerul de externe reprezinta statul in relatiile internationale si are capacitatea de a angaja statul in ansamblul acestor relatii. Celelalte ministere reprezinta statul pe plan extern fiecare numai in privinta domeniului lor de activitate si pot angaja statul in relatiile externe numai cu imputernicire speciala.
Ministrul de externe conduce ministerul de externe, care este nucleul serviciului public intern pentru activitatea diplomatica.
Prin rolul pe care dreptul diplomatic i l-a acordat, ministerul de externe este inconturnabil in relatiile diplomatice, intrucat, in dreptul diplomatic, s-a stabilit ca toate problemele oficiale incredintate misiunii diplomatice se trateaza, in primul rand, cu ministerul de externe al statului pe teritoriul caruia misiunea functioneaza. Aceasta regula clasica ii rezerva exclusiv ministerului de externe atributia de a realiza comunicarea cu strainatatea. Astfel acest minister apare, din reglementari, ca institutie nodala in relatiile internationale.
Totusi, in perioada de dupa introducerea in codul de drept diplomatic a acestei prevederi, a devenit evidenta tendinta ca si alte ministere sa abordeze, fiecare in domeniul sau, aspecte ale relatiilor interstatale.
Ministrii si alti demnitari, conducatori ai institutiilor autoritatii de stat recurg, in indeplinirea functiilor care le revin, si la 'diplomatia personala' sau 'directa', prin intalniri, vizite, corespondenta, convorbiri telefonice, pentru a aborda problematica relatiilor externe ale statului. Frecventa actiunilor diplomatice de acest tip este un simptom al amplificarii relatiilor diplomatice, dar si a relatiilor pe planuri multiple dintre state.
In aceste conditii, ministerul de externe este institutia principala care coordoneaza interactiunea statului cu celelalte subiecte de drept international si prin care se realizeaza comunicarea coerenta dintre stat si celelalte subiecte de drept international, ministerul fiind receptorul mesajelor si emitatorul lor, ca principal purtator de cuvant. In practica relatiilor diplomatice, atat din curtoazie, cat si pentru eficienta demersurilor, se considera firesti informarea si chiar consultarea ministerului de externe de catre misiunile diplomatice straine de fiecare data cand ele comunica nemijlocit si intreprind actiuni in contact direct cu alte institutii ale statului. Prezenta permanenta a ministerului de externe in relatiile externe ale statului este necesara in vederea indeplinirii fara exceptiei a functiei de realizare a politicii externe in conformitate cu exigentele interesului national.
In state diferite, in epoci diferite, ministerul de externe a purtat si poarta denumiri diferite. In Romania, in prima parte a secolului al XIX-lea s-a numit "Cantelaria Domnului pentru trebile de afara", apoi Ministerul Afacerilor Straine. In prezent, se numeste Ministerul Afacerilor Externe. In Franta functioneaza Ministerul Afacerilor Straine (Le ministre des Affaires trangres). In SUA, serviciul public intern pentru activitatea diplomatica este asigurat de Departamentul de Stat. In Marea Britanie, ministerul de externe este un departament guvernamental (Office: the Foreign and Commonwealth Office). In America Latina, functioneaza ministere ale treburilor / afacerilor / relatiilor / externe (Ministerio de Assuntos / Negocios / Relaciones Exteriores).
In Romania, ministerul de externe este institutie a administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Guvernului.
In domeniul propriu de activitate, ministerul de externe exercita cateva functii generale: reprezentare, reglementare, control, organizare, administrare.
Ministerul de externe reprezinta autoritatile statului in relatiile cu strainatatea. In cadrul ministerului de externe se elaboreaza si se si transmit strainatatii comunicari in numele statului, ca de la subiect de drept international catre alt subiect / alte subiecte de drept international, sub imperiul principiului egalitatii suverane a statelor. Ministerul de externe coordoneaza reprezentarea statului prin realizarea functiei de reprezentare proprie misiunilor diplomatice.
Ministerul de externe coordoneaza si participa direct la aplicarea programului de guvernare in domeniul politicii externe. In vederea realizarii acestor scopuri, elaboreaza cadrul normativ si institutional pentru realizarea obiectivelor de politica externa din program.
Ministerul de externe controleaza modul in care se respecta si se aplica reglementarile legale in domeniul politicii externe. Are in vedere indeosebi aplicarea prevederilor tratatelor si ale altor intelegeri internationale la care statul este parte.
Ministerului de externe ii revine organizarea institutiilor din subordine: ambasade si posturi consulare.
Pentru infaptuirea functiilor specifice, ministerului de externe i s-au stabilit atributii adecvate.
Ministerul de externe sustine si apara, in relatiile cu strainatatea, interesele nationale ale statului.
Promoveaza aceste interese in organizatii internationale cu caracter universal, continental, regional si subregional. Conecteaza statul la institutiile internationale cu caracter politic, strategic si economic.
Acest minister administreaza intretinerea relatiilor cu alte state, participarea la activitatea organizatiilor internationale cu caracter universal, regional si subregional. Initiaza activitati internationale menite sa duca la dezvoltarea de relatii pasnice si de cooperare cu toate statele, intemeiate pe principiile si pe normele general admise ale dreptului international.
In cadrul ministerului de externe este urmarita evolutia raporturilor internationale si sunt semnalate tendintele care apar in viata internationala.
Ministerul de externe are in atentie prezenta institutiilor nationale si a cetatenilor in strainatate. Lui ii revine apararea in strainatate a drepturilor si a intereselor acestora, aplicand legea, respectand normele internationale, prevederile acordurilor bilaterale si multilaterale la care statul este parte.
Prin ministerul de externe, se mentine legatura dintre stat si conationalii din afara frontierelor. Acestora li se acorda sprijin in vederea pastrarii, dezvoltarii si exprimarii identitatii etnice, culturale, lingvistice si religioase, pe baza legislatiei nationale si in conformitate cu practica internationala si cu acordurile bilaterale si multilaterale la care statul este parte si respectandu-se legislatia statului de resedinta a acestora.
Ministerul de externe initiaza si participa la negocierea tratatelor si a altor intelegeri internationale. Propune semnarea, ratificarea, aprobarea sau acceptarea intelegerilor internationale, aderarea la acestea sau denuntarea lor, efectueaza schimbul instrumentelor de ratificare, depune instrumentele de ratificare sau de aderare, notifica aprobarea ori acceptarea intelegerilor internationale si denuntarea lor, elibereaza documente certificand deplinele puteri.
Singur sau in conlucrare cu ministerele si cu celelalte autoritati publice centrale de specialitate, ministerul de externe urmareste aplicarea prevederilor tratatelor si ale altor intelegeri internationale la care statul este parte si prezinta propuneri pentru indeplinirea obligatiilor asumate.
Institutiile statului primesc asistenta din partea ministerului de externe in derularea relatiilor cu strainatatea.
Ministerul de externe al Romaniei colaboreaza la elaborarea politicii Romaniei in domeniul relatiilor economice internationale, in conformitate cu Programul de guvernare si cu Programul de dezvoltare a Romaniei pe termen mediu, cu luarea in considerare a tendintelor si proceselor din economia mondiala; promoveaza interesele economice ale Romaniei in relatiile cu alte state, precum si cu organizatiile economice cu vocatie universala, cu caracter regional si cu alte grupari economice; participa sau colaboreaza, dupa caz, la negocierea si la incheierea de tratate, acorduri si alte intelegeri internationale cu caracter economic sau pentru stabilirea cadrului juridic necesar in vederea desfasurarii relatiilor comerciale externe ale Romaniei, potrivit legii.
Normele legale de functionare prevad ca ministerul de externe roman sa pastreze originalele tuturor intelegerilor internationale bilaterale si copiile certificate de pe intelegerile internationale, originalele intelegerilor internationale al caror depozitar este Romania si sa indeplineasca obligatiile decurgand din aceasta calitate.
Potrivit legii, ministerul de externe pastreaza sigiliul de stat al Romaniei.
Ministerul de externe supune spre aprobare sefului statului scrisorile de acreditare, cererile de agrement si de exequatur. Ministerul de externe organizeaza, indruma si controleaza activitatea retelei externe de misiunilor diplomatice si consulare ale statului si organizeaza curierul diplomatic. Totodata, tine legatura cu misiunile diplomatice si cu oficiile consulare straine in conformitate cu regulile si cu practica internationala.
Ministerul de externe este responsabilul principal pentru aplicarea regulilor de curtoazie internationala de catre institutiile si reprezentantii statului.
In cadrul ministerului de externe roman, functioneaza Protocolul national, care indeplineste sarcini conform legislatiei in vigoare si uzantelor internationale.
In realizarea obiectivelor sale, ministerul de externe dezvolta relatii de cooperare cu: alte institutii guvernamentale, reprezentanti ai societatii civile, ai comunitatii oamenilor de afaceri si isi orienteaza actiunea in satisfacerea solicitarilor cetateanului, in masura in care acestea intra in domeniul sau de competenta.
Ministerul de externe avizeaza actiunile pe care le initiaza celelalte ministere si autoritati ale administratiei publice centrale si locale in probleme care tin de activitatea lor specifica, dar care au legatura cu domeniul relatiilor internationale. Inainte de incheierea documentelor aferente acestor actiuni, avizeaza proiectele de acorduri, conventii si alte intelegeri internationale pe care le incheie ministerele si autoritatile administratiei publice centrale, precum si proiectele de documente de cooperare internationala pe care le incheie autoritatile administratiei publice locale cu autoritati similare din alte state.
In cadrul ministerului de externe, personalul diplomatic si consular lucreaza in directii, care se ocupa de relatiile politice, economice si culturale ale statului cu statele straine, grupate geografic, de relatiile statului cu forurile internationale si de participarea la activitatea acestora. Pe langa directiile "de relatii", exista si directii care se ocupa de aspectele juridice ale relatiilor externe, de analiza si de coordonarea activitatii de informare, de relatiile culturale externe, de arhiva istorica, de circulatia si pastrarea documentelor curente, de receptionarea si transmiterea comunicarilor prin mijloace specifice activitatii diplomatice, de sistemul informatic al serviciului pentru activitatea diplomatica si consulara, de personalul diplomatic, consular, tehnic-administrativ si de serviciu, de administrarea si de finantarea componentelor interne si externe ale serviciului public pentru activitatea diplomatica, minister si misiuni.
Directiile infaptuiesc obligatiile legale ale MAE.
In cadrul directiilor, se urmareste evolutia situatiei internationale, sunt identificate tendintele caracteristice pe planul relatiilor dintre state si dintre ceilalti participanti la sistemul international. Se evalueaza impactul evenimentelor internationale asupra intereselor statului.
Directiile organizeaza actiunile diplomatice la nivel inalt.
In cadrul lor, se elaboreaza proiectele de exprimare si de concretizare a politicii externe a statului. Se redacteaza proiectele mesajelor si discursurilor care prezinta politica externa a statului, precum si aprecieri si reactii la politica externa a statelor straine.
Se elaboreaza sau se avizeaza proiectele de conventii (tratate, protocoale etc.) bilaterale si multilaterale. Se pregatesc mandatele si strategiile de negociere. Se formuleaza propuneri privind: marcarea pe planul relatiilor externe a inaugurarilor de institutii si a investirilor in functiile de nivel inalt din statele straine; manifestarea solidaritatii internationale; sarbatorirea zilelor nationale, a aniversarilor de evenimente importante in dezvoltarea legaturilor bilaterale si in activitatea forurilor internationale.
Se redacteaza rapoarte, sinteze documentare si informari pentru seful statului, seful guvernului si ministrul de externe, cu privire la politica interna si politica externa a statelor straine, relatiile dintre acestea, participarea lor la forurile internationale.
In directii se supravegheaza modul de aplicare a prevederilor conventiilor bilaterale si multilaterale la care statul este parte.
Ministerul de externe publica pozitiile de politica externa ale statului fata de evenimentele din lume, fata de crizele internationale si modalitatile de solutionare a acestora.
Activitatea directiilor are ca obiect relatiile statului cu alte state si cu organizatiile mondiale, regionale si subregionale la care statul participa, ca membru sau observator sau la lucrarilor carora este invitat.
Directiile ministerului de externe coordoneaza componentele serviciului public extern pentru activitatea diplomatica. Ele realizeaza indrumarea activitatii misiunilor diplomatice in strainatate ale statului, prin transmitere permanenta de informari si instructiuni, prin solicitarea de informatii si de rapoarte si prin analize periodice.
Directiile mentin legaturi permanente cu misiunile diplomatice straine.
Directia consulara a ministerului de externe coordoneaza relatiile statului in domeniul consular. Elaboreaza proiectele conventiilor consulare si avizeaza proiectele de conventii pe planul relatiilor juridice externe. Aceasta directie indruma si orienteaza activitatea misiunilor consulare in strainatate, rezolva in conlucrare cu acestea toate problemele specifice domeniului. Mentine legatura permanenta cu posturile consulare straine.
Directia Protocolului asigura aplicarea in activitatile de relatii a regulilor de curtoazie internationala si urmareste modul de concretizare a privilegiilor si imunitatilor stabilite de prevederile conventiilor bilaterale si multilaterale.
Ministerul de externe roman este incadrat cu personal diplomatic si consular, cu alti functionari publici, precum si cu personal contractual. Drepturile si obligatiile personalului diplomatic si consular sunt stabilite de Statutul corpului diplomatic si consular, instituit prin Legea nr. 269 din 17 iunie 2003. Din Lege rezulta ca Statutul Corpului diplomatic si consular al Romaniei se completeaza cu prevederile cuprinse in legislatia muncii si in Statutul functionarilor publici, daca, prin statut, nu se stabileste altfel.
Legea
mentionata a stabilit ca membrii Corpului diplomatic si
consular sunt, de regula, diplomati de cariera si au un
statut socioprofesional specific, conferit de atributiile si
raspunderile ce le revin pentru infaptuirea politicii externe a
Romaniei. Potrivit articolului 2 al legii, au calitatea de membri ai Corpului
diplomatic si consular al Romaniei: ministrul afacerilor externe;
secretarii de stat si subsecretarii de stat din Ministerul Afacerilor
Externe; secretarul general si secretarul general adjunct din Ministerul
Afacerilor Externe; personalul diplomatic si consular care isi
desfasoara activitatea in administratia centrala a
Ministerului Afacerilor Externe, la ambasadele, misiunile permanente pe
langa organizatiile internationale si oficiile consulare
ale Romaniei, inclusiv persoanele provenind de
Statul de functii si structura posturilor pe compartimente, incadrarea personalului, modificarea, suspendarea sau incetarea raporturilor de serviciu ori, dupa caz, a raporturilor de munca se aproba prin ordin al ministrului.
Membrii
Corpului diplomatic si consular al Romaniei pot dobandi gradele
diplomatice (ambasador, ministru plenipotentiar, ministru-consilier,
consilier diplomatic, secretar I, secretar II, secretar
Gradul diplomatic de ambasador se acorda prin decret, de catre presedintele Romaniei, la propunerea ministrului afacerilor externe. Celelalte grade diplomatice sau consulare se acorda prin ordin al ministrului afacerilor externe, la propunerea Comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice si consulare. Ministerul Afacerilor Externe este singura institutie care acorda grade diplomatice si consulare, cu exceptia gradului de ambasador.
Serviciului public extern pentru activitatea diplomatica este alcatuit din misiunile diplomatice permanente: ambasadele, reprezentantele la forurile internationale, posturile consulare si alte misiuni, precum institutele culturale.
In Romania, infiintarea, desfiintarea si schimbarea rangului misiunilor diplomatice permanente se aproba prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe si, daca este cazul, a Ministerului Culturii si Cultelor si a Institutului Cultural Roman.
Serviciul public extern pentru activitatea diplomatica se formeaza prin stabilirea de relatii diplomatice intre state si prin exercitarea dreptului activ de legatie, adica prin trimiterea de misiuni diplomatice in strainatate. Conditia esentiala pentru stabilirea de relatii diplomatice si trimiterea de misiuni diplomatice este consimtamantul mutual.
Stabilirea de relatii diplomatice si de relatii consulare este urmata, in general, si firesc, de trimiterea de misiuni diplomatice, respectiv consulare. Se pot infiinta ambasade sau posturi consulare numai cu consimtamantul statului pe teritoriul caruia asemenea misiuni vor functiona.
Institutiile serviciului public extern pentru diplomatie au caracter permanent si, ca urmare, exista dincolo de prezenta in cadrul lor a celor trimisi sa faca parte din personalul misiunilor. In indeplinirea misiunii diplomatice permanente, persoanele se succed, fara ca incheierea prezentei lor in misiune sau inlocuirile sa-i afecteze caracterul permanent.
Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale:
Serviciul diplomatic - obiective si ramuri
Ministerul de externe - functii si atributii
Ministerul de externe - structura
Componentele ramurii externe a serviciului diplomatic
Teste pentru autoevaluare:
Ministerul de externe asigura realizarea politicii externe a statului, conform:
a. reglementarilor constitutionale si programului de guvernare;
b. orientarilor politice elaborate de organizatiile neguvernamentale cu activitate in domeniul relatiilor externe.
Serviciul diplomatic este:
a. serviciu secret;
b. serviciu public.
Rezolvari si raspunsuri la testele de autoevaluare: 1a; 2b
Prezentarea lectiei a noua
Relatiile diplomatice
Introducere:
Relatiile diplomatice sunt instrumentul prin care statele, ingaduindu-si reciproc constituirea pe teritoriul propriu de institutii diplomatice ale celuilalt stat, consolideaza pe plan juridic si pe plan politic desfasurarea ansamblului de legaturi dintre ele.
Obiectiv:
stabilirea locului si rolului relatiilor diplomatice pe planul relatiilor diverse dintre state; precizari cu privire la stabilirea si desfiintarea relatiilor diplomatice
Concepte cheie:
Relatia diplomatica, recunoasterea reciproca a statelor, stabilirea de relatii diplomatice,
Rezumat
Relatiile dintre persoane, dintre comunitati si dintre state sunt de natura politica, economica, sociala, juridica, umanitara, culturala, religioasa, militara etc. Si relatiile diplomatice au loc in aceasta insiruire.
Relatiile diplomatice sunt proprii statelor, care isi admit reciproc, stabilind relatii diplomatice, personalitatea juridica internationala. Acest tip de relatii inseamna un grad superior de conlucrare intre state, marcand caracterul permanent, maturitatea si complexitatea conlucrarii. Sunt doctrinari care considera ca, in evolutia conlucrarii dintre state, relatiile diplomatice semnifica stadiul normal.
Activitatile de pe planul relatiilor diplomatice fac parte din sfera activitatii diplomatice. Domeniul diplomatiei este mai larg decat cel al relatiilor diplomatice. Misiunile diplomatice se realizeaza si in afara relatiilor diplomatice, dincolo de cadrul acestui fel de relatii sau in lipsa lor.
Statele edifica relatiile diplomatice si intretin misiunile diplomatice specifice acestor relatii - misiuni permanente, adica avand durata nederminata - pentru a dispune de un instrument de comunicare oficiala permanenta, prin reprezentare, negociere, informare.
Stabilirea relatiilor diplomatice intre doua state implica recunoasterea formala reciproca, dar recunoasterea reciproca nu presupune neaparat stabilirea de relatii diplomatice.
Cand un stat isi trimite reprezentanti pe langa un alt stat apare competitia dintre competentele suverane. Relatiile diplomatice implica aceasta competitie. Normele dreptului diplomatic o reglementeaza. Este necesar sa fie reglementata functionarea serviciului public extern pentru activitate diplomatica, tinandu-se cont de competenta teritoriala a statului de resedinta. Ambasada sau postul consular isi au independenta lor, care decurge din suveranitatea statului acreditant, respectiv trimitator, dar se impune si protejarea suveranitatii teritoriale a statului acreditar, respectiv a statului de resedinta.
Relatiile diplomatice se stabilesc intre persoanele cu capacitate juridica internationala deplina, titulare de drepturi si obligatii internationale si participante la relatiile reglementate de dreptul international, care s-au recunoscut reciproc si care au ajuns la un acord in acest scop. Numai subiectul de drept international poate stabili relatii diplomatice.
Relatiile diplomatice fac parte din categoria raporturilor juridice. Aceste relatii rezulta din exercitarea libera a vointei persoanelor juridice internationale, in primul rand in conformitate cu principiul egalitatii suverane a statelor. Acordul de stabilire a relatiilor diplomatice este premers de actul politic de vointa al fiecarui stat. Acordurile prin care se stabilesc relatiile diplomatice pot fi tratate, clauze in cuprinsul tratatelor, schimburi de scrisori intre ministrii de externe sau intre alti plenipotentiari. Prevederile astfel convenite constituie acordul-cadru pentru conventiile in conformitate cu care se stabilesc personalul ambasadei, sediul si eventual sediile unor birouri ale acesteia, privilegiile suplimentare etc.
Relatiile diplomatice se stabilesc pentru termen nedefinit, intrucat semnifica permanenta conlucrarii complexe.
Pentru instituirea relatiilor diplomatice, trebuie ca acordul dintre state sa se refere explicit la stabilirea de relatii diplomatice. Daca doua state incheie un tratat pentru reglementarea relatiilor lor intr-un domeniu oarecare, altul decat cel al stabilirii de relatii diplomatice, acest tratat nu implica stabilirea de relatii diplomatice. Incheierea unui tratat nu presupune in sine vreun efect pe planul relatiilor diplomatice sau consulare.
In cadrul Conferintei Natiunilor Unite cu privire la relatiile si imunitatile diplomatice s-a mentionat ca stabilirea de relatii diplomatice este realizabila indiferent de deosebirile dintre regimurile constitutionale, politice, juridice si sociale. Statele membre ale ONU si-au asumat obligatia sa coopereze chiar daca sistemelor lor politice, economice si sociale difera.
Incetarea relatiilor diplomatice este temporara, cand relatiile diplomatice se intrerup, sau definitiva, cand relatiile dipliomatice se rup. Incetarea relatiilor diplomatice rezulta din declaratii sau din acte fara echivoc.
Intreruperea relatiilor diplomatice este rezultatul unei decizii unilaterale de suspendare, a unei decizii unilaterale sau bilaterale de retragere a personalului diplomatic al ambasadei / ambasadelor). Relatiile diplomatice se suspenda daca unul dintre state trece printr-un momente de instabilitate grava si situatia autoritatilor menite sa asigure concretizarea relatiilor diplomatice este neclara.
Ruperea relatiilor diplomatice este actul rezultat din puterea de decizie a unuia dintre statele intre care relatiile diplomatice au fost stabilite. Statul care rupe relatiile diplomatice pe care le-a stabilit cu alt stat adopta aceasta decizie fie dupa evaluarea acestor relatii, fie aplicand decizia unui for international. Ruperea relatiilor diplomatice face parte dintre masurile pe care organizatiile internationale le prevad pentru ca, astfel, statele membre sa exercite, prin acte individuale, constrangerea colectiva impotriva unui stat care a prejudiciat pacea si securitatea internationala.
Ruperea relatiilor diplomatice este licita nu doar cand se invoca motive cu caracter juridic, ci si cand se fac referiri la abateri de la curtoazie. De altfel, s-a intamplat sa se decida ruperea relatiilor diplomatice fara temei juridic, ci din nemultumire fata de abateri de la curtoazia internationala, asadar fata de acte contrare spiritului de prietenie in relatiile bilaterale. Ca rezultat al deciziei unilaterale, discretionare, a statului suveran, ruperea relatiilor diplomatice poate avea motive diverse. Nu numai incalcarile dreptului international duc la astfel de decizii. Si actele contrare spiritului de prietenie in relatiile bilaterale, deci si abaterile de la curtoazie, pot nemultumi - chiar fara temei juridic - intr-atat incat sa determine ruperea relatiilor diplomatice.
Motivele politice care determina ruperea relatiilor diplomatice pot fi mai putin durabile decat motivele de curtoazie. Nemultumirea politica poate fi satisfacuta mai usor si mai repede decat nemultumirea fata de afectarea spiritului de prietenie din relatii.
Chiar ruperea relatiilor diplomatice este resimtita ca nesocotire a curtoaziei, ca act inamical. Astfel se explica declaratia privind ruperea relatiilor diplomatice facuta, ca reactie, de catre statul cu care s-au rupt relatiile diplomatice. Asemenea declaratie nu modifica situatia juridica a relatiilor diplomatice, pentru ruperea carora este suficienta declaratia unilaterala initiala. Scopul replicii este apararea demnitatii si a reputatiei statului care, prin ruperea relatiilor diplomatice, apare in situatia de invinuit.
Ruperea relatiilor diplomatice este asadar unilaterala. Efectele ei sunt insa bilaterale. Decizia adoptata de unul dintre state are consecinte inconturnabile asupra celuilalt: se desfiinteaza nu numai ambasada statului care a rupt relatiile diplomatice, ci neaparat si ambasada celuilalt stat.
Relatiile diplomatice sunt incompatibile cu solutionarea problemelor din relatiile interstatale prin recurgerea la forta. Ca urmare, declansarea razboiului intrerupe ipso facto relatiile diplomatice. S-a intamplat ca, inainte de declansarea razboiului, unul dintre state sa declare ca rupe relatiile diplomatice. Incetarea razboiului permite reluarea relatiilor diplomatice, pe care razboiul le-a intrerupt sau restabilirea relatiilor diplomatice, in cazul in care macar unul dintre statele beligerante decisese sa le rupa.
Ruperea relatiilor diplomatice are ca efect desfiintarea ambasadelor, dar nu are ca efect ruperea relatiilor economice, comerciale, culturale dintre state. Chiar daca ambasadele se retrag, raman posibile misiunile diplomatice ad hoc.
Dreptul international nu permite ca ruperea relatiilor diplomatice sa fie utilizata de statele implicate pentru o eventuala abatere de la principiul pacta sunt servanda. Obligatiile asumate prin conventii internationale bilaterale sau multilaterale raman in vigoare fara exceptie. Singurul angajament pus in discutie este cel din acordul privind stabilirea relatiilor diplomatice. De altfel, nu este posibil ca prin decizia de rupere a relatiilor bilaterale pe planul activitatii serviciilor publice de diplomatie sa fie blocate comunicarea dintre state, relatiile lor economice, culturale, legaturile interumane dintre natiuni.
Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale:
Relatiile diplomatice - relatii interstatale
Stabilirea relatiilor diplomatice
Intrerupererea/incetarea relatiilor diplomatice
Relatiile diplomatice si curtoazia internationala
Teste pentru autoevaluare:
Relatiile diplomatice fac parte din categoria raporturilor:
a. juridice;
b. culturale;
c. personale.
Incetarea relatiilor diplomatice are ca efect:
a. intreruperea relatiilor comerciale dintre cele doua state;
b. incetarea activitatii ambasadelor celor doua state, prin care acestea sunt reprezentate fiecare pe teriotriul celuilalt stat.
Rezolvari si raspunsuri la testele de autoevaluare 1a; 2b
Prezentarea lectiei a zecea
Ambasada - functii; infiintare si desfiintare
Introducere: Ambasada este forma cel mai frecvent uzitata de misiune diplomatica pe termen nedeterminat, prin care se concretizeaza relatiile diplomatice.
Obiectiv:
prezentarea reglementarilor cu privire la functiile ambasadei, constituirea si desfiintarea ei
Concepte cheie: ambasada, stat acreditant, stat acreditar, acreditare, agrement, scrisori de acreditare
Rezumat
Ambasada este misiunea diplomatica pe langa un stat strain sau pe langa un for international, condusa de ambasador, ca si personalul care exercita functiile misiunii.
In termeni juridici, ambasada este institutia administrativa constituita de stat (subiect de drept international) pe langa alt stat (subiect de drept international), cu consimtamantul acestuia, in vederea realizarii relatiilor diplomatice bilaterale.
Statul care constituie ambasada este acreditant. Statul care consimte ca ambasada sa fie constituita pe teritoriul lui este acreditar.
In cursul elaborarii textului Conventiei privind relatiile diplomatice, Comisia ONU pentru dreptul international a sintetizat indatoririle ambasadei, stabilind cinci functii preponderente: reprezentarea statului acreditant, apararea intereselor statului acreditant, negocierea, informarea si promovarea relatiilor bilaterale.
Prin functiile enuntate se concretizeaza menirea definitorie a ambasadei de mesager al statului acreditant. Statele care stabilesc relatii diplomatice doresc sa comunice intre ele si, pentru a facilita comunicarea oficiala, constituie ambasade. Facilitarea comunicarii oficiale nu poate fi o functie a ambasadei, pentru ca ambasada nu se poate situa in afara structurii statului acreditant.
Functiile enumerate contureaza ansamblul activitatilor diplomatice ale statului acreditant, pe care statul acreditar le admite, indeplinindu-si astfel obligatiile decurgand din stabilirea relatiilor diplomatice.
Ambasadorul si ambasada reprezinta guvernul statului acreditant in relatiile cu guvernul statului acreditar. Ambasadorul este investit cu autoritatea necesara de a vorbi in numele guvernului din statul propriu. Dar functia de reprezentare este mai cuprinzatoare, nu se limiteaza la reprezentarea guvernului, ci acopera reprezentarea ansamblului de autoritati ale statului.
Agentul diplomatic, indeosebi ambasadorul si seful misiunii diplomatice, isi reprezinta statul in trei directii principale: fata de institutiile autoritatilor din statul acreditar, fata de cetatenii statului acreditant aflati pe teritoriul statului acreditar si fata de ambasadele statelor straine din statul acreditar.
Raspunderea pentru actele ambasadei ii revine statului acreditant, pe care ambasada il reprezinta. Trebuie ca statul acreditant sa-si asume raspunderea intreaga pentru actele ambasadei, intrucat functia de reprezentare generala nu-i permite eschive eventuale, intemeiate pe argumente referitoare la depasirea competentelor.
Dreptul international a stabilit ca sefii de misiune diplomatica reprezinta statul acreditant fara sa fie obligati sa prezinte depline puteri, pentru adoptarea textului unui tratat intre statul acreditant si statul acreditar.
Prin ambasada sa, statul este prezent in viata publica a statului acreditar. Agentii diplomatici de la ambasada participa, reprezentandu-si statul, la solemnitati.
Ambasada, care infatiseaza demnitatea si independenta statului acreditant isi exercita, cu consimtamantul statului acreditar, dreptul de a expune public simbolurile statului acreditant: drapelul si stema. Privilegiul ramane valabil cat timp ambasada respecta reglementarile statului acreditar.
Reprezentarea diplomatica se realizeaza, in primul rand, de catre ambasador, dar si de ceilalti diplomati ai ambasadei, sub conducerea ambasadorului, printr-o varietate mare de activitati: expuneri, demersuri, consultari, negocieri.
Potrivit unei uzante extinse, ambasada organizeaza actiuni solemne de marcare a zilei nationale a statului acreditant in statul acreditar.
Ambasada este un instrument al statului acreditant. Are rolul de voce autentica a autoritatilor din acest stat. Nici serviciul public pentru diplomatie in ansamblu si nici componentele lui, asadar nici ambasada nu elaboreaza politica externa, ci au rolul de instrument de aplicare a acestei politici. Aplica, in relatiile cu autoritatile statului acreditar, prevederile din programul de guvernare in vigoare in statul acreditant. Ambasada certifica interesele statului acreditant si le apara consecvent, actionand pe cale politica si pe cale juridica.
Legatura ambasadei cu interesele statului acreditant este considerata indisolubila nu doar de autoritatile acreditante, ci, in aceeasi masura, si de cele ale statului acreditar, de celelalte state participante la relatiile diplomatice internationale. Ca urmare a devierilor de la acest rol, a indeplinirii cu distorsiuni a acestei functii, apare riscul ca ambasada sa se descalifice si sa se ajunga pana la anularea de facto si, pana la urma de jure a misiunii diplomatice.
Este posibil ca, temporar, cu acordul statului acreditar, ambasada sa ocroteasca si interesele altui stat decat statul acreditant.
Prin negociere, ambasada solutioneaza problemele care impiedica relatiile bilaterale, extinde aceste relatii, clarificandu-le indeosebi juridic si diversificandu-le.
Agentul diplomatic rezolva problemele aparute in oricare dintre domeniile relatiilor dintre statul acreditant si statul acreditar, negociind. Dialogul diplomatic si negocierea sunt sinonime. Specifice pentru functia de negociere a ambasadei sunt investigarea intereselor celor doua state, acreditant si acreditar, si identificarea elementelor care pot fi obiect al acordului bilateral.
Functia de informare prin toate mijloacele licite despre conditiile si evolutia evenimentelor din statul acreditar, in vederea elaborarii de rapoarte pentru guvernul statului acreditant are, in primul rand, rostul de a da relatiilor bilaterale temeiul cunoasterii si intelegerii reciproce. Statele moderne utilizeaza ambasadele pentru a se supraveghea reciproc.
Principala sursa de informare licita a statului acreditant este chiar ambasada straina, care culege, dar si furnizeaza sistematic informatii despre politica, economia, cultura, legislatia ambelor state. Ambasadorul si ceilalti agenti diplomatici sunt considerati surse oficiale de informatii cu privire la tara proprie. In postura de furnizor de informatii despre statul pe care il reprezinta, agentul diplomatic serveste simultan interesele statului propriu, pe care le promoveaza si le apara.
Agentul diplomatic isi culege informatiile din convorbiri cu oficialitatile si cu politicienii de cele mai diverse orientari, din vizite la institutii, din observarea dezbaterilor parlamentare, a reuniunilor publice in sferele politica, economica, sociala, culturala etc., din intalinirile colegiale in cadrul corpului diplomatic si din fluxurile de stiri furnizate de mass-media. Acestea ar fi tocmai caile licite de informare diplomatica.
Calitatea distinctiva a informatiei raportate sau furnizate de agentul diplomatic este obiectivitatea. Informatia diplomatica nu este menita sa produca satisfactie sau insatisfactie, ci sa ofere temei de evaluare a situatiei dintr-un domeniu sau altul.
Despre valoarea cuvantului de ambasador s-ar putea spune ca este cea mai onorabila caracteristica a profesiei de diplomat. Prin punerea ei in practica, ambasadorul poate dobandi si pastra increderea guvernului strain din tara de resedinta. Este posibil ca, in cursul misiunii, valoarea mentionata sa se dovedeasca a fi superioara oricarui alt fel de argumentatii, oricat de laborioase, incluse chiar in documente solemne. In toate imprejurarile, datoria agentului diplomatic este sa fie de buna credinta. Este ascultat, urmat si obtine rezultate sonore, daca partenerii lui de negocieri sau cei cu care discuta au convingerea ca vorbeste intr-adevar in numele guvernului sau.
In vederea informarii, este tot atat de important pentru ambasador ca si pentru colaboratorii lui sa mentina contactul cu nivelurile cele mai mici, precum si cu cele mai inalte ale guvernului si ale societatii. Contactele personale realizate cu fiecare ocazie sunt intotdeauna valorificabile in extinderea relatiilor dintre doua guverne. Ambasadorul este raspunzator pentru initierea si intretinerea acestor contacte.
Din functia de servire a interesului national, face parte si rolul, mentionat separat, pentru reliefare, al ambasadei, de instrument de observare a evolutiei relatiilor bilaterale dintre statul acreditant si statul acreditar, de investigare a posibilitatilor de dezvoltare a acestor relatii, de sesizare a pericolelor de deteriorare a acestora, de aplicare a solutiilor pentru ameliorarea si dezvoltarea lor.
Ambasadorul contribuie la evolutia relatiilor bilaterale dintre statul acreditant si statul acreditar atat prin actele sale concrete, cat si prin conduita sa. Agentul diplomatic protejeaza relatia pe care o serveste, abordandu-i problematica in mod pozitiv, prevenind, cand este posibil, dificultatile sau crizele. Agentul diplomatic si, in primul rand ambasadorul acreditat in capitala unui stat strain este obligat, inclusiv prin inscrierea acestei functii printre prevederile de drept diplomatic si potrivit unor interpretari doctrinare, sa contribuie la evolutia pozitiva a relatiilor bilaterale in domeniul carora isi exercita misiunea, adica la amplificarea lor.
Ambasadele si posturile consulare depind, succesiv, de recunoasterea reciproca a subiectelor de drept international, pe care le constituie, respectiv le primesc, de relatiile diplomatice si consulare dintre acestea, precum si de consimtamantul acestora. Se poate ca ambasada sa fie constituita / primita simultan cu stabilirea relatiilor diplomatice. Intotdeauna si chiar intr-o asemenea situatie, ambasada este consecinta relatiilor diplomatice.
Decizia privind infiintarea ambasadei ii revine statului acreditar. In general, ambasadele se constituie reciproc. Statelor si forurilor internationale le revine rolul de acreditant si cel de acreditar, chiar daca nu il joaca simultan.
Statele convin asupra felului de ambasada pe care o constituie / primesc. Felul misiunii decurge din clasa careia ii apartine seful ei. Ambasadorii conduc ambasade. Nuntii conduc nuntiaturi si desfasoara, pe langa actitivtatea diplomatica normala, si actitivati de indeplinirea a functiei ecleziastice, de intretinere a relatiilor cu structurile Bisericii Catolice din statul acreditar, pe baza dreptului canonic. Ministrii conduc legatii. Internuntii conduc internuntiaturi. In a doua parte a secolului al XX-lea, legatiile au disparut treptat, pe masura generalizarii ambasadelor.
Dupa ce a fost constituita de statul acreditant si acceptata de statul acreditar, ambasada poate exercita si functii consulare.
In vederea debutului real al ambasadei, pe langa consimtamintele necesare privind stabilirea relatiilor diplomatice si constituirea misiunilor, este necesar ca statul acreditar sa desemneze persoana care sa fie sef de misiune si ca statul acreditant sa o accepte. Statul acreditar ii primeste pe diplomatii straini ca urmare a acordului la care a ajuns cu statul acreditant cu privire la stabilirea si intretinerea relatiilor diplomatice, dar acest acord nu implica si obligatia de a primi pe teritoriul pe care este indreptatit sa-si exercite suveranitatea oricare persoana ar fi desemnata, conform suveranitatii proprii de statul acreditant. Necesitatea obtinerii consimtamantului statului acreditar adauga la criteriile strict interne, conform carora statul acreditant ii desemneaza pe membrii personalului ambasadei criteriul menajarii eventualelor sensibilitati ale statului acreditar pe plan politic, istoric, cultural, religios. Acest criteriu este solutia la problemele care se pot ivi la intersectarea mentionata de suveranitati.
Unui diplomat i se pot da simultan mai multe misiuni, pe teritoriul mai multor state. Conditia constituirii si indeplinirii acestor misiuni este ca optiunea statului acreditar sa fie acceptata si de statele pe teritoriul carora urmeaza sa-si exercite activitatea. Cum in realitate cel caruia ii revin mai multe misiuni nu poate fi prezent simultan pe mai multe teritorii si la mai multe sedii deodata, problema se poate solutiona prin desemnarea de loctiitori.
Un alt tip de misiune multipla apare cand seful de misiune intr-un stat isi reprezinta statul propriu si pe langa o organizatie internationala.
Mai rara, dar nu imposibila, este situatia in care mai multe state desemneaza ca ambasador aceeasi persoana pentru a indeplini misiuni diplomatice simultane in acelasi stat. Totusi, dreptul diplomatic stabileste ca, 'in principiu', membrii misiunii diplomatice sa aiba nationalitatea statului acreditant.
Statul acreditant notifica statului acreditar desemnarea ambasadorului sub forma solicitarii agrementului. Este dreptul statului acreditar de a consimti sau de a nu consimti in privinta desemnarii ambasadorului din statul acreditant. Incalcarea acestui drept anuleaza desemnarea ambasadorului, care nu poate sa-si preia misiunea.
Asigurarea caracterului confidential al procedurii de solicitare si de acordare a agrementului ofera posibilitatea evitarii unui eventual refuz frontal. Daca numele sefului de misiune pentru care s-a solicitat agrementul este publicat inaintea acordarii agrementului, se incalca o regula de curtoazie. Aducerea la cunostinta opiniei publice, de catre statul trimitator, a numelui ambasadorului pentru care s-a solicitat agrementul poate fi inteleasa, in tara de resedinta, ca presiune asupra institutiilor care examineaza solicitarea. Statul acreditar nu este obligat sa primeasca persoane nedorite in randul personalului ambasadelor straine. Reactia eventuala constand din publicarea refuzului de a acorda agrementul ar contraveni de asemenea curtoaziei. Atat statul acreditar, cat si statul acreditant ar fi nevoite sa se confrunte cu inconvenientul publicarii unui mesaj negativ care ar putea fi, macar in aparenta, un simptom al unei crize in relatiile diplomatice bilaterale . Formularea publica a refuzului de a satisface solicitarea altui stat comporta primejdia deteriorarii relatiilor bilaterale.
Oricare ar fi raspunsul care trebuie sa fie dat, conform deciziei sale suverane, statul acreditar are obligatia cutumiara sa-l transmita cat mai repede. Intarzierea sau amanarea raspunsului contine sugestia ca statul acreditant sa desemneze pe altcineva. Formularea, inclusiv in scris, a raspunsului pozitiv incheie schimbul de mesaje prin care se asigura continuarea normala a relatiilor diplomatice. Raspunsul negativ se transmite in modalitati cat mai discrete. Statul acreditar nu este obligat sa-si explice raspunsul. Nimic nu indreptateste autoritatile statului acreditant sa insiste pentru revizuirea raspunsului negativ.
Misiunea diplomatica incepe de jure prin procedura acreditarii, care urmeaza agrementului. Dupa exprimarea consimtamantului statului acreditar prin acordarea agrementului cu privire la desemnarea sa ca ambasador si pana sa fie acreditat, ambasadorul are calitatea de ambasador agreat. In intervalul de timp de la agrement la acreditare, statul acreditant are posibilitatea sa renunte la acreditarea celui pentru care statul acreditar a acordat agrementul si sa ceara agrement pentru altcineva, intrucat agrementul obtinut nu implica obligatia acreditarii persoanei agreate.
Misiunea diplomatica incepe de facto, la sosirea sefului ei pe teritoriul statului acreditar. Autoritatile statului acreditant notifica datele calatoriei (zi, ora, traseu) autoritatilor statului acreditar si, daca este cazul, autoritatilor statului / statelor de tranzit. Dupa notificarea sosirii sale in statul acreditar, ministerul de externe al acestui stat il inscrie in lista corpului diplomatic. Inceputul misiunii este marcat de ceremonii, de gesturi solemne, semnificand dorinta de inaugurare favorabila. Cand soseste in statul acreditar, ambasadorul este intampinat, in numele ministrului de externe, de catre seful serviciului de protocol diplomatic.
Prima actiune diplomatica la care ambasadorul participa dupa sosirea in statul acreditar la inceputul misiunii sale este acreditarea - procedura prin care statul acreditant ii confirma calitatea de ambasador si prin care statul acreditar ia act de aceasta confirmare si isi confirma consimtamantul in aceasta privinta. In esenta, acreditarea consta din prezentarea scrisorilor de acreditare in general sefului statului acreditar sau altei autoritati indreptatite sa le primeasca. In orice caz, se impune respectarea practicii in materia acreditarii din statul acreditar. Primirea fara discriminare a trimisilor diplomatici straini constituie obligatie juridica si totodata o cerinta a curtoaziei internationale.
Pana la prezentarea scrisorilor de acreditare, ambasadorul agreat poate sa se intalneasca neoficial cu ambasadori din corpul diplomatic, indeosebi cu decanul corpului diplomatic, de la care va primi informatii necesare cu privire la practica din statul acreditar in domeniul relatiilor diplomatice.
Ii revine fiecarui stat obligatia de a asigura uniformitatea fata de fiecare clasa de diplomati a procedurii pentru primirea sefilor de misiune diplomatica, inclusiv a ceremonialului privind prezentarea scrisorilor de acreditare. Ordinea prezentarii scrisorilor de acreditare sau a unei copii a acestor scrisori de catre sefii de misiuni diplomatice este determinata de data si de ora sosirii fiecaruia. Respectarea acestei exigente se impune intrucat, in conformitate cu normele dreptului diplomatic, seful de misiune diplomatica isi asuma functiile in statul acreditar de indata ce si-a prezentat scrisorile de acreditare. Regulile de curtoazie internationala completeaza aceasta prevedere cu exigenta ca, pana la inceperea misiunii sale, seful de misiune diplomatica se abtine de la orice activitate publica.
Pentru a se ajunge la debutul misiunii, se parcurg cateva etape formale inevitabile. In audienta la ministrul de externe, ambasadorul transmite copiile scrisorilor de acreditare, ale caror originale le prezinta sefului statului acreditar in cadul unei ceremonii complexe.
Scrisorile de acreditare (litterae fidei, lettres de crance, Letters of Credence, Letters of Introduction - pentru inaltul comisar in relatiile diplomatice dintre statele din Commonwealth, bula - pentru reprezentantul Sfantului Scaun), intocmite intr-o limba de circulatie internationala sau in limba statului acreditant, insotite de traducerea neoficiala in franceza sau in limba statului acreditar, contin declaratiile de vointa ale statului acreditant cu privire la numirea ambasadorului, pe care o certifica, mentionand numele ambasadorului, calitatea sa de ambasador si abilitarea lui de a vorbi si de a actiona in numele autoritatilor statului acreditar.
Procedura prezentarii scrisorilor de acreditare are caracter solemn. Un agent de protocol se deplaseaza la biroul sau la domiciliul ambasadorului, pentru a-l insoti in deplasarea la sediul sefului de stat. La sosirea la sediul sefului de stat, se prezinta onoruri militare. Ambasadorul este primit de seful serviciului de protocol si este prezentat sefului de stat. La prezentarea scrisorilor de acreditare sunt de fata ministrul afacerilor externe si membrii principali ai serviciilor civile si militare ale sefului de stat. Se rostesc alocutiuni. Se prezinta cele doua suite. Presedintele il invita pe ambasador la un dialog de cateva minute. Dupa convorbire, un agent de protocol il insoteste pe ambasador la domiciliu.
Ambasada se desfiinteaza sub impactul unor evenimente majore in relatiile bilaterale sau in evolutia statului care a constituit-o: ruperea relatiilor diplomatice; evenimente care produc modificari structurale majore ale statului, precum schimbarea de regim politic sau chiar disparitia temporara sau definitiva a unui stat, urmata eventual de aparitia unui stat nou sau a unor state noi. Asemenea evenimente impun, in multe cazuri, reparcurgerea etapelor necesare pana la constituirea ambasadei: recunoasterea internationala, stabilirea de relatii diplomatice, reactivarea ambasadelor suspendate sau trimiterea de ambasade noi. Ambasada se desfiinteaza provizoriu sau definitiv si in conditiile in care statul acreditant nu poate asigura conditiile materiale minime pentru prezenta in misiune a reprezentantilor sai.
Ambasadele se suspenda prin decizia statelor si atunci cand statele decid astfel ca urmare a deteriorarii relatiilor politice internationale. Daca desfiintarea ambasadei nu inseamna neaparat incetarea relatiilor diplomatice, ruperea relatiilor diplomatice implica desfiintarea ambasadei. Cauza cea mai frecventa de desfiintare a ambasadei este ruperea relatiilor diplomatice. Decizia de desfiintare a ambasadei implica sfarsitul activitatii ambasadorului si a intregului personal. Sfarsitul misiunii unui ambasador nu inseamna insa neaparat si disparitia ambasadei. Nici rechemarea ambasadorului, nici expulzarea lui nu inseamna desfiintarea ambasadei. Statele au, in general, in vedere sa asigure continuitatea misiunilor diplomatice constituite mutual in cadrul relatiilor diplomatice bilaterale. Formal, data scrisorii de rechemare a unui ambasador coincide cu data scrisorii de acreditare a ambasadorului urmator.
Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale
Definitia ambasadei
Functia ambasadei de reprezentare
Functia ambasadei de informare
Functia ambasadei de negociere
Infiintarea ambasadei
Acreditarea
Desfiintarea ambasadei
Teste pentru autoevaluare
Statul acreditant:
a. constituie ambasada in strainatate;
b. primeste ambasada straina.
Ambasadorul care, pe langa conducerea unei ambasade intr-un stat strain, isi reprezinta statul si la o organizatie internationala, se afla in:
a. misiune multipla;
b. misiune speciala.
Rezolvari si raspunsuri la testele de autoevaluare 1a; 2a.
Prezentarea lectiei a unsprezecea
Personalul ambasadei
Introducere
Substanta ambasadei consta din membrii personalului ei, din persoanele trimise sa desfasoare activitatile necesare atingerii obiectivelor pentru care a fost constituita.
Obiectiv:
cunoasterea reglementarilor internationale cu privire la personalul ambasadei
Concepte cheie:
Ambasadorul, seful de misiune diplomatica permanenta, agentul diplomatic, personalul tehnic-administrativ, personalul de serviciu, corpul diplomatic
Rezumat
Ambasada este formata din seful misiunii si din membrii personalului misiunii: personalul diplomatic, personalul tehnic-administrativ si personalul de serviciu. Seful misiunii si membrii personalului diplomatic sunt agenti diplomatici. In serviciul casnic al personalului ambasadei se utilizeaza si oameni de serviciu particulari, care nu sunt angajati ai statului acreditant.
Ambasada, ca misiune diplomatica, exista indiferent de componenta personalului. Daca inceteaza activitatea in ambasada a unui membru al personalului ambasadei, a oricaruia dintre membri sau a mai multor membri ai acestui personal, a oricarora dintre membri, ambasada exista in continuare, misiunea diplomatica nu se intrerupe din asemenea cauze.
Membrii personalului ambasadei sunt desemnati de autoritatile statului acreditant, dupa criterii care decurg din legile proprii ale fiecarui stat, dreptului intern. . Statul acreditar poate sa ceara ca statul acreditant sa-i supuna spre aprobare includerea in personalul diplomatic al ambasadei a persoanelor desemnate sa indeplineasca functiile de atasati militari, navali sau aerieni. De altfel, statul acreditar nu este obligat sa accepte in componenta personalului ambasadelor straine orice fel de functionari. Trebuie insa ca, in aceasta privinta, sa le aplice ambasadelor straine un tratament uniform.
Structura personalul ambasadei, indeosebi a celui diplomatic, raspunde functiilor variate care revin misiunii diplomatice constituite de statul acreditant, care se indeplinesc prin actiuni politice, comerciale, consulare etc.
Agentilor diplomatici nu le este permis ca, in afara sarcinilor pe care le au de indeplinit in misiune si pentru care sunt retribuiti de statul acreditant, sa practice, in statul acreditar, profesii sau activitati comerciale de pe urma carora sa obtina venituri.
Stabilirea ierarhiilor in cadrul personalului ambasadei se face de statul acreditant, care are obligatia de a informa in aceasta privinta statul acreditar. Reglementarea raporturilor interne, din ambasada, dintre membrii personalului diplomatic, si stabilirea si aplicarea de masuri in vederea rezolvarii problemelor aparute pe planul indeplinirii functiilor diplomatice si pe planul relatiilor interumane, de care depinde misiunea diplomatica, revine ministerului de externe al statului acreditar.
O norma a dreptului diplomatic stabileste ca, in principiu, agentii diplomatici sa fie cetateni a statului acreditant. Norma a fost formulata tinand seama de loialitatea pe care diplomatul o datoreaza statului acreditant. Totusi, o alta norma permite ca mai multe state sa desemneze ca ambasador aceeasi persoana pentru a indeplini misiuni diplomatice simultane in acelasi stat de resedinta. In cazul in care statul acreditant ar opta pentru desemnarea ca membru al personalului ambasadei a unui cetatean al statului acreditar sau a unui cetatean dintr-un alt stat, trebuie ca statul acreditar sa-si dea consimtamantul. Acest consimtamant poate fi retras oricand.
Statului acreditant ii revine obligatia de a instiinta statul acreditar despre desemnarea membrilor personalului diplomatic, despre sosirea lor si a familiilor lor la misiune, despre plecarea irevocabila a lor si a familiilor de la misiune, despre angajarea, sosirea in misiune, concedierea si plecarea din misiune a oamenilor de serviciu particulari. Trebuie ca statul acreditar sa fie instiintat si despre situatiile in care se produc modificari in componenta familiilor personalului misiunii.
Normele de drept diplomatic nu permit ca numarul membrilor personalului ambasadei sa depaseasca efectivul pe care statul acreditar il considera acceptabil. Nu se poate ca statul acreditant sa fie constrans sa constituie o misiune cu o componenta numerica insuficienta in raport cu sarcinile incredintate, dar statul acreditant este obligat sa ia in considerare si conditiile interne ale statului acreditar. Cele doua state pot, daca este necesar, sa incheie un acord explicit cu privire la efectivul misiunilor lor diplomatice.
Asupra incheierii prezentei in misiunea diplomatica a unui agent diplomatic decid fie statul acreditant, fie statul acreditar. Agentul diplomatic se afla in misiune pana cand autoritatile statului acreditant decid incetarea indeplinirii sarcinilor pe care i le-au incredintat si instiinteaza statul acreditar despre aceasta decizie.
Nu se poate ca agentul diplomatic sa mai fie prezent in misiune daca statul acreditar nu il recunoaste ca membru al misiunii. In orice moment, statul acreditar are dreptul sa decida ca unul dintre membrii personalului unei ambasade straine este inadmisibil. O asemenea decizie se poate adopta cat timp acel membru al personalului ambasadei straine se deplaseaza sa ajunga in misiune, precum si in timp ce se afla in misiune, pe teritoriul statului acreditar. Astfel, se poate ca un agent diplomatic sa fie declarat de statul acreditar persona non grata.
Se poate ca statul acreditar sa informeze statul acreditant despre oricare din membrii personalului tehnic-administrativ sau ai personalului de serviciu dintr-o ambasada straina ca este inacceptabil. Semnificatia declaratiei si a informarii este, in esenta, ca statul acreditar nu-i mai recunoaste calitatea de membru al misiunii diplomatice agentului diplomatic declarat persona non grata sau functionarului considerat inacceptabil. In consecinta, apare obligatia statului acreditant de a decide ca sarcinile incredintate celui declarat persona non grata sau considerat a fi inacceptabil inceteaza, daca nu a ajuns in misiune sau de a-l rechema din misiune.
In limbajul comun, i se spune ambasador oricarei persoane purtatoare de mesaj adresat strainatatii, oricarei persoane trimise in misiune in strainatate. Este considerata ambasador orice persoana care reprezinta in strainatate un domeniu de activitate din tara proprie sau din regiunea proprie: 'ambasador al sportului romanesc', 'ambasador al culturii orientale'.
Potrivit unei formulari mai precise, ambasadorul este reprezentantul oficial al unui stat pe langa alt stat. Actiunile ambasadorului si mesajele pe care el le transmite in forme foarte variate sunt percepute ca emanand nemijlocit de la seful statului acreditant.
Gradul diplomatic de ambasador este cel mai inalt in ierarhia diplomatica.
Rolul diplomatic de ambasador revine titularului unei misiuni diplomatice, indiferent de gradul diplomatic al persoanei careia i s-a atribuit acest rol si chiar indiferent daca persoana face parte din randul diplomatilor de cariera. Persoana avand rolul de ambasador poate fi seful ambasadei, detinatoare a rangului administrativ cel mai inalt din ambasada, seful unei misiuni diplomatice pe langa un for international, precum si seful unei misiuni ad hoc.
In conformitate cu principiul egalitatii suverane a statelor si in concordanta cu sensul major al regulilor de curtoazie, in dreptul diplomatic a fost consacrata, prin norma juridica, egalitatea dintre reprezentantii diplomatici, stabilindu-se ca, in afara de precadere si eticheta, nu se face nici o deosebire intre sefii de misiune in raport cu clasa lor.
Pentru stabilirea clasei sefilor de misiune este nevoie de acordul statului acreditant si al statului acreditar.
Statul acreditar are obligatia de a-l trata in acelasi mod, dupa aceleasi criterii, pe fiecare ambasador, asigurandu-i aceeasi procedura, la primire, ca si celorlalti.
Aceasta norma consolideaza regula de curtoazie potrivit careia ofensa adusa agentului diplomatic inseamna ofensa adusa celui/statului pe care il reprezinta si omagiul, gestul de curtoazie fata de agentul diplomatic se rasfrange asupra celui/statului reprezentat.
Ordinea de precadere a ambasadorilor acreditati in acelasi stat se stabileste in conformitate cu data si ora la care fiecare ambasador si-a asumat functia, mai precis cu data si ora la care si-a prezentat scrisorile de acreditare sau la care si-a notificat sosirea si a prezentat o copie a scrisorilor de acreditare la ministerul de externe al statului acreditar sau la un alt minister in legatura cu care s-a convenit anterior, ordinea de prezentare a scrisorilor de acreditare sau a copiei acestora fiind determinata de data si ora sosirii ambasadorului in statul de acreditare. Sunt state in care se accepta uzante speciale in privinta reprezentantului Sfantului Scaun.
In cadrul ambasadei, ambasadorul detine rolul primordial, ca rang si raspundere. El conduce ambasada.
In conformitate cu normele romanesti, seful misiunii diplomatice este 'reprezentant unic' al Romaniei pe langa statul acreditar.
In spiritul si litera dreptului diplomatic, seful de misiune diplomatica este distinct de misiunea diplomatica si nu trebuie sa fie confundat cu aceasta. Ambasadorul nu este ambasada. Persoanele se succed la indeplinirea misiunii, in timp ce institutia dureaza dincolo de succesiunea lor. Conditia esentiala a sefului de misiune este misiunea. Nu este cu putinta seful de misiune fara misiune.
Ambasada este cu putinta fara ambasador. Daca lipseste ambasadorul, ambasada o conduce insarcinatul cu afaceri a.i., care devine, provizoriu, sef de misiune, dupa instiintarea autoritatilor statului acreditar. Insarcinatul cu afaceri ad interim (a. i.) al ambasadei este membrul personalului ambasadei care ii tine locul ambasadorului, atunci cand ambasadorul lipseste.
Insarcinat cu afaceri a.i. al ambasadei poate fi unul dintre membrii personalului diplomatic al ambasadei si, numai daca nici unul dintre acestia nu se afla in statul acreditar si daca statul acreditar consimte, si unul dintre membrii personalului tehnic-administativ. Este nevoie de consimtamantul statului acreditar numai in cazul in care autoritatile statului acreditant sunt nevoite sa numeasca un membru al personalului tehnic-administrativ al ambasadei ca insarcinat cu afaceri a. i.
Spre deosebire de insarcinatul cu afaceri a.i. al ambasadei, caruia ii revine provizoriu (ad interim) pozitia de sef al ambasadei, insarcinatul cu afaceri al statului acreditant conduce ambasada in afara oricarui provizorat, ca titular (en pied - e.p. sau en titre - e.t.) al pozitiei de sef al ambasadei.
Persoanele care fac parte din personalul diplomatic al ambasadelor din acelasi stat acreditar alcatuiesc corpul diplomatic, institutie notorie, care functioneaza conform cutumei. Ministerul de externe al statului acreditar intocmeste si actualizeaza periodic Lista corpului diplomatic, tinand seama de sosirea in misiune a ambasadorilor, de prezentarile scrisorilor de acreditare si de notificarile primite de la ambasade. Inscrierea unei persoane pe Lista corpului diplomatic inseamna atestarea statutului diplomatic al acelei persoane in statul acreditar. Corpul diplomatic este o asociatie de persoane, avand ca obiectiv coordonarea conduitei in domenii de interes comun pentru ambasade si diplomati: ceremonii, curtoazie internationala, privilegii diplomatice, respectarea normelor de drept international. Demersurile pe care corpul diplomatic le intreprinde pe langa autoritatile statului acreditar acopera o gama larga de actiuni, de la transmiterea de felicitari, pana la formularea de proteste.
Corpului diplomatic i se incredinteaza si functii cu efecte care depasesc sfera relatiilor cu autoritatile statului acreditar. Aceasta asociatie a diplomatilor il are ca presedinte pe decanul corpului diplomatic. Aceasta demnitate ii revine diplomatului aflat pe prima treapta a ordinii de precadere intre membrii personalului diplomatic al ambasadelor din statul acreditar. Astfel, decan al corpului diplomatic poate fi ambasadorul cu vechimea cea mai mare in functie in statul acreditar unde ordinea de precadere a ambasadorilor se stabileste in conformitate cu data prezentarii scrisorilor de acreditare. Sunt state acreditare unde se practica acordarea primului loc in ordinea de precadere fie reprezentantului Sfantului Scaun, fie ambasadorului britanic (in state din Commonwealth), fie ambasadorului francez (in state francofone). Decanul corpului reprezinta corpul diplomatic cand autoritatile statului acreditar il convoaca pentru a participa la solemnitati sau pentru comunicari. El se poate adresa autoritatilor statului acreditar in numele corpului diplomatic, transmitand mesaje solemne sau formuland luari de pozitie indeosebi in domeniul relatiilor diplomatice, dar numai dupa consultarea corpului diplomatic si avand consimtamantul acestuia. Decanul corpului diplomatic isi indeplineste functiile specifice fara a fi catusi de putin lider al asociatiei.
Decanul corpului diplomatic primeste vizitele ambasadorilor care isi incep misiunea si pe ale celor care o incheie. El le prezinta ambasadorilor exigentele specifice statului acreditar in domeniul relatiilor diplomatice, in privinta privilegiilor, ceremoniilor, protocolului etc.
In cadrul corpului diplomatic, asociere a ansamblului membrilor personalului diplomatic al ambasadelor din statul acreditar, au loc si asocieri care reflecta relatiile politice, economice sau culturale dintre state. Astfel, s-au constituit si sunt foarte active asocierile diplomatilor din statele Uniunii Europene, care functioneaza ca grupuri care reproduc organizarea generala a UE, tinand cont de presedintia in exercitiu semestriala si promovand pozitiile si orientarile de politica externa comuna. Se asociaza pentru consultari si pentru demersuri politice comune si diplomatii din state participante la alte foruri internationale sau din state situate in aceeasi zona geografica.
Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale:
Structura personalului ambasadei
Constituirea personalului ambasadei
Ambasadorul
Clasele sefilor de misiune diplomatica permanenta
Corpul diplomatic
Test pentru autoevaluare:
Care propozitie este adevarata?
a. Statul acreditar nu este obligat sa accepte in componenta personalului ambasadelor straine orice fel de functionari.
b. Statul acreditar este obligat sa accepte in componenta personalului ambasadelor straine orice fel de functionari.
Insarcinatului cu afaceri a.i. al ambasadei ii revine:
a. pozitia de sef provizoriu al ambasadei;
d. conducerea ambasadei in afara oricarui provizorat, ca titular.
Rezolvarile testului de autoevaluare 1 a; 2a.
Prezentarea lectiei a doisprezecea
Privilegiile misiunii diplomatice permanente
Introducere: Consimtamantul statului acreditar privind constituirea de misiuni diplomatice se confirma si prin aplicarea principiului in conformitate cu care nu trebuie impiedicata activitatea misiunii diplomatice. In urma consimtamantului dat cu privire la ambasada straina, statului acreditar ii revine obligatia de a facilita functiile diplomatice ale acesteia. Potrivit dreptului diplomatic, statul acreditar are obligatia sa le acorde ambasadei si membrilor ei 'toate' inlesnirile, adica privilegii, asigurandu-le inviolabilitatea, recunoscandu-le si protejandu-le libertatea de comunicare si de circulatie, nepretinzandu-le prestatii si nepercepandu-le taxe, respectandu-le imunitatea juridica.
Ambasada are, tocmai in conditiile de functionare in strainatate, privilegiul de a nu se supune decat jurisdictiei statului acreditant. In acelasi timp, ambasada are obligatia de a respecta legile statului acreditar.
Obiectiv:
descrierea privilegiilor diplomatice ale misiunii diplomatice permanente (ambasadei).
Concepte cheie: inviolabilitatea ambasadei, scutirile, extrateritorialitatea, imunitatea de jurisdictie
Rezumat
Statul acreditar ii asigura ambasadei exercitarea functiei de reprezentare, acordandu-i dreptul de a utiliza, in activitate, drapelul si stema statului acreditant. Dupa doi ani de la codificarea dreptului diplomatic, Comisia de drept international a ONU a precizat, codificand dreptul consular ca de acest privilegiu se beneficiaza in limitele stabilite de reglementarile in materie din statul acreditar.
Prevederile dreptului diplomatic obliga statul acreditar sa le acorde ambasadei si personalului ei protectie legala, astfel incat actele violente care ar impieta asupra libertatii lor de actiune sa fie contracarate pe cale legala.
Indeplinirea plenara, fara vreun impediment, a functiilor ambasadei depinde de libertatea persoanelor care o alcatuiesc. Ambasada exista indiferent de persoanele care ii indeplinesc functiile, dar nu indiferent de libertatea lor de actiune. Se perimeaza inevitabil iluziile precum aceea a asigurarii ordinii riguroase prin antepunerea drepturilor institutiei fata de drepturile celor care o servesc si pe care trebuie sa-i serveasca, incluzand si antepunerea bunurilor imobile si a echipamentelor, adica antepunerea inviolabilitatii ambasadei, inclusiv a localurilor si a mobilierului ei, fata de inviolabilitatea membrilor personalului.
Pe de o parte, autoritatile statului acreditar au obligatia sa-i ocroteasca pe membrii unei ambasade, impiedicand actiunile prin care acestora le-ar fi afectata libertatea si demnitatea. Actiunea autoritatilor este mai eficienta daca are sustinere in cadrul juridic intern al statului acreditar. Codul penal roman condamna infractiunile contra vietii, integritatii corporale, sanatatii, libertatii sau demnitatii reprezentantului unui stat strain. Daca este necesar, trebuie ca autoritatile statului acreditar sa recurga chiar la protectie politieneasca speciala. Potrivit Curtii Internationale de Justitie, relatiile internationale depind de inviolabilitatea ambasadelor.
Totusi, agentii de circulatie din statul in care misiunea diplomatica functioneaza il pot opri pe membrul acestei misiuni, aflat in stare de ebrietate, sa mai conduca automobilul, pentru a inlatura astfel eventualitatea unui accident.
Statului acreditar in care privilegiul inviolabilitatii personale a unui diplomat a fost incalcat ii revine obligatia de a adopta masuri reparatorii. Diplomatul nu poate pretinde sa beneficieze de privilegiul inviolabilitatii personale daca din imprudenta se implica in situatii riscante sau daca provoaca el insusi conflicte in care este agresat.
Agentul diplomatic are privilegiul de a fi scutit de controlul bagajului sau personal de catre autoritatile statului acreditar. Totusi, controlul bagajului personal ar fi justificat de banuiala intemeiata ca acesta contine alte obiecte decat cele destinate uzului oficial al misiunii si uzului personal sau obiecte al caror import sau export este interzis de legislatie sau supus regulamentelor de carantina din statul acreditar. Daca se recurge la control, trebuie ca agentul diplomatic sau reprezentantul sau autorizat sa fie de fata. In practica, si bagajul agentului diplomatic este controlat electronic, la aeroport, inaintea calatoriei cu avionul.
Statul acreditar beneficiaza de inviolabilitatea localului ambasadei prin care este reprezentat in statul acreditar.
Ambasada utilizeaza pe teritoriul statului acreditar localuri ca sedii sau ca resedinte. Local al ambasadei inseamna cladirile sau partile de cladire care se utilizeaza pentru realizarea functiilor misiunii, ca resedinta a agentului diplomatic, indiferent de proprietar, indiferent daca folosirea are ca temei un contract de inchiriere. Localurile in care functioneaza ambasada, cat si locuintele membrilor personalului diplomatic al ambasadei sunt in aceasi masura inviolabile.
Stabilirea de sedii ale ambasadei se face numai cu consimtamantul statului acreditar. Localul principal al ambasadei, sediul ei se stabileste in localitatea unde functioneaza guvernul statului acreditar. Se faciliteaza astfel si activitatile specifice al corpului diplomatic. In alte localitati, se infiinteaza eventual birouri ale ambasadei.
Responsabil pentru asigurarea inviolabilitatii localului ambasadei este statul acreditar. Privilegiul inviolabilitatii localului ambasadei inseamna si ca autoritatile statului acreditar nu pot patrunde in sedii fara consimtamantul sefului misiunii, al ambasadorului sau al insarcinatului cu afaceri a.i., si nu pot dispune perchezitii, rechizitii etc. Ambasada este privilegiata si intrucat inviolabilitatea ei este un domeniu aparte al asigurarii ordinii publice in statul acreditar, care este obligat sa impiedice actele violente cu impact direct asupra activitatii ambasadei. Pe de o parte, trebuie ca autoritatile statului acreditar sa se abtina de la acte de autoritate in localul ambasadei si, pe de alta parte, trebuie ca statul acreditar sa actioneze pentru prevenirea de acte violente indreptate impotriva aceluiasi local. Inviolabilitatea localului ambasadei implica obligatia speciala a autoritatilor statului acreditar de la care nu se admite derogare, nici chiar atunci cand in utilizarea localului s-ar abuza de acest privilegiu.
Arhivele ambasadei nu pot fi controlate nicicum, niciunde si niciodata. Documentele din arhiva ambasadei ramand inviolabile indiferent de persoana care le gestioneaza, de locul in care se afla sau de vehiculul cu care sunt transportate. Daca arhiva ambasadei ramane intr-un imobil care a fost utilizat si apoi parasit de ambasada, imobilul este considerat in continuare imobil de ambasada si statul acreditant beneficiaza in continuare de inviolabilitatea acelui local. Conditia unica a respectarii inviolabilitatii este ca arhiva, prin documentele pe care le contine sa aiba caracter diplomatic, asadar documente concordante cu functiile diplomatice. Pentru documentele care nu corespund indeplinirii acestei conditii nu se poate invoca privilegiul inviolabilitatii. Ies de sub incidenta inviolabilitatii documentele al caror continut vadeste ca au rezultat din culegerea de informatii pe cai ilicite. Asemenea documente pot fi utilizate in instanta ca probe, in cazul in care sunt prezentate instantei.
Inviolabilitatea localurilor si a bunurilor ambasadei dureaza cat timp acestea sunt afectate realizarii functiilor diplomatice. Ambasada beneficiaza, chiar daca relatiile diplomatice dintre statul acreditant si statul acreditar se rup sau se intrerup, de privilegiul rezultat din obligatia statului acreditar de a-i respecta si de a-i proteja localurile, bunurile si arhivele. Este posibil ca, in conformitate cu dreptul diplomatic si cu consimtamantul statului acreditar, imobilele, bunurile si arhivele ambasadei sa fie preluate de un alt stat.
Agentul diplomatic al ambasadei beneficiaza de inviolabilitatea locuintei, a documentelor, a corespondentei si a bunurilor private. Nu sunt diferente intre privilegiul inviolabilitatii acordat statului acreditar pentru localul ambasadei, documentele si arhiva acesteia si acelasi privilegiu acordat diplomatului pentru resedinta si bunurile lui. Inviolabilitatea ramane intangibila si daca se intreprind masuri de executare ca urmare a unei actiuni reale privind un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar, pe care agentul diplomatic nu-l poseda in contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii, a unei actiuni privind o succesiune, in care agentul diplomatic figureaza ca executor testamentar, administrator, mostenitor sau legatar nu in numele statului acreditant, ci cu titlu particular sau a unei actiuni privind o activitate profesionala sau comerciala, oricare ar fi ea, exercitata de agentul diplomatic in statul acreditar in afara functiilor sale oficiale.
Pentru ca privilegiul inviolabilitatii localurilor ambasadei sa poata fi pus in aplicare, ambasada are obligatia sa notifice autoritatilor statului acreditar, de obicei ministerului de externe, adresele acestor localuri.
Ambasada este privilegiata si pentru ca statul acreditar, daca i se solicita, este obligat sa o sprijine in vederea procurarii localurilor pentru sedii si a locuintelor. Aceasta prevedere a dreptului diplomatic nu poate fi interpretata extins, in sensul ca statul acreditar ar avea obligatia se a pune la dispozitia ambasadei localuri.
Nu ii este permis ambasadei sa devina sediu al unor activitati contrare dreptului international. Statul acreditar si agentii lui diplomatici au obligatia sa nu dea localurilor ambasadei utilizari incompatibile cu functiile diplomatice.
In esenta, inviolabilitatea se asigura prin intreprinderea de masuri al caror scop este evitarea patrunderii, fara consimtamantul sefului de misiune, in localuri, a altor persoane decat a celor care fac parte din personalul misiunii. Se considera ca inviolabilitatea este incalcata daca localurile sunt supuse deteriorarii, precum si daca linistea necesara activitatii prin care misiunile isi exercita functiile este tulburata si daca se aduc atingeri demnitatii misiunilor.
Teza extrateritorialitatii localului ambasadei, care implica ingaduinta fata de folosirea localurilor de misiuni diplomatice si consulare si in alte scopuri decat cele legate de functiile ambasadei si ale postului consular, are ca temei inchipuirea unui teritoriu simbolic, ca o proiectie in strainatate a unui spatiu imaginar unde li s-ar ingadui autoritatilor statului acreditant sa-si exercite preogativele, fara ca autoritatile statului acreditar sa poata interveni. Aceasta teza sta la temeiul ideii ca localul ambasadei sau al postului consular ar fi teritoriu al statului acreditant, respectiv trimitator, precum si al "azilului diplomatic", pe care statele din America Latina il considera a fi gazduirea din motive umanitare la ambasada a persoanei urmarite de autoritatile statului acreditar pentru delicte politice. Acordand azilul politic, ambasada se amesteca in treburile interne ale statului acreditar in masura in care contribuie direct la sustragerea azilantului de sub jurisdictia statului caruia ii este cetatean. Admiterea azilului diplomatic deschide calea crizei in relatiile diplomatice, fiind posibile urmari precum declararea ambasadorului persona non grata sau ruperea relatiilor diplomatice. Acordarea azilului nemultumeste fortele politice care guverneaza in statul acreditar si carora azilantul li se opune. Neacordarea azilului diplomatic nemultumeste fortele politice din randul carora face parte azilantul si care ar putea sa ajunga sa guverneze in statul acreditar. In aceste conditii, azilul diplomatic este evident incompatibil cu functiile ambasadei si, ca urmare, este de neconceput inscrierea printre functiile diplomatice a acordarii azilului diplomatic.
Curtea Internationala de Justitie considera ca derogarea de la suveranitate prin admiterea sustragerii azilantului-infractor de la jurisdictia statului acreditar nu are caracter juridic, ci are caracter umanitar si poate fi considerata legitima numai in conditiile iminentei si persistentei unui pericol. Curtea Internationala de Justitie considera ca solutionarea problemei azilului acordat ar fi posibila prin doua acte succesive: autoritatile statului acreditar sa ceara ca azilantul sa paraseasca teritoriul statului acreditar; vointa ambasadei de a inceta acordarea azilului sa se manifeste prin formularea cererii ca autoritatile statului acreditar sa emita un permis de parasire de catre azilant a teritoriului statului acreditar (salvconduct). Potrivit Curtii Internationale de Justitie, azilul diplomatic incalca suveranitatea statului, pentru ca este ingerinta, si justificarea esentiala a azilului consta din iminenta sau persistenta pericolului pentru refugiat. Columbia revendicase dreptul de a formula o calificare unilaterala si definitiva obligatorie pentru Peru. Statul acreditar nu poate sa continue procedurile initiate impotriva celui pe care il urmareste fara a incalca inviolabilitatea localului misiunii diplomatice.
Rezolutia Adunarii generale a ONU nr. 53 din 1997 a stabilit ca trebuie ca statele sa respecte dispozitiile dreptului international privind relatiile diplomatice si consulare si a subliniat ca statelor le revine responsabilitatea de a asigura protejarea personalului ambasadelor si a misiunilor diplomatice si consulare impotriva grupurilor organizatiilor care ar avea intentia sa atenteze impotriva securitatii lor.
Pe aceeasi cale, ONU le-a cerut statelor sa intreprinda masuri adecvate, in conformitate cu dreptul international, la nivel national si international, pentru a preveni orice abuz pe planul privilegiilor si imunitatilor diplomatice sau consulare, indeosebi abuzurile grave, in special a celor care constau din acte de violenta.
Eficienta ambasadei depinde direct de comunicarea libera dintre toate componentele serviciului public de diplomatie. Aici, comunicare libera inseamna excluderea oricarui control exercitat asupra comunicarii dinafara serviciului public de diplomatie.
Statul acreditar are obligatia de a privilegia comunicarea oficiala a misiunilor, ocrotind-o si ingaduind-o, adica neincercand nici o forma de control.
Intre ambasada si statul acreditant se poate comunica prin utilizarea curierului diplomatic, a valizei diplomatice si a mesajelor cifrate.
Curierul diplomatic insoteste valiza diplomatica. Statul acreditar si statele de tranzit ii datoreaza curierului diplomatic ocrotire, asigurarea privilegiul inviolabilitatii.
Dreptul diplomatic nu permite ca valiza diplomatica sa fie deschisa si nici sa fie retinuta de autoritatile statului acreditar si ale statelor straine de tranzit. Daca autoritatile statului strain isi exprima dorinta ca valiza diplomatica sa fie deschisa, autoritatile statului caruia valiza diplomatica ii apartine pot consimti sau pot decide ca valiza diplomatica sa fie readusa la institutia de provenienta. Valiza diplomatica este insotita de curierul diplomatic sau neinsotita de curier, ci de comandantul de aeronava comerciala desemnat printr-o imputernicire oficiala, care precizeaza numarul pachetelor din componenta valizei diplomatice. Nu trebuie ca serviciul public de diplomatie sa permita abuzul referitor la continutul valizei diplomatice. Trebuie ca autoritatile statelor straine sa protejeze valiza diplomatica.
Agentul diplomatic are libertatea de a circula pe teritoriul statului acreditar, care insa poate sa reglementeze, chiar sa interzica, din motive de securitate nationala, accesul in anumite zone al agentului diplomatic. Astfel, statul acreditar poate sa interzica sau sa limiteze prin reglementari speciale accesul in zone precum cele de frontiera, din preajma unei fabrici de armament sau a unui teren folosit pentru teste si exercitii militare, in localitati unde au loc conflicte sociale care pot afecta securitatea strainilor. Pentru restrangerea posibilitatii de deplasare, statul acreditar poate sa invoce si motive legate de poluare sau de optiunea unor comunitati etnice sau religioase care nu accepta periodic sau permanent vizite ale strainilor.
Daca statul acreditar ar extinde in mod exagerat zonele de interzicere a circulatiei straine, inclusiv a diplomatilor, s-ar ajunge la reducerea inacceptabila a posibilitatilor ambasadei de a-si realiza functiile.
In cazurile in care nu este interzis, ci doar reglementat, accesul este posibil, daca ambasada notifica deplasarea si autoritatile statului acreditar o accepta.
In caz de conflict, ambasada, agentii diplomatici si membrii familiilor care ii insotesc beneficiaza de privilegiile deja acordate in privinta lor si a bunurilor lor si, in masura in care este necesar, statul primitor ii privilegiaza si prin indeplinirea obligatiei de a le pune la dispozitie mijloacele de transport necesare pentru parasirea teritoriului.
Agentul diplomatic este privilegiat prin scutire de unele obligatii (incompatibile cu situatia de cetatean al statului acreditar sau stanjenitoare pentru functiile diplomatice) ale cetateanului statului acreditar.
Prevederile dreptului diplomatic care stabilesc privilegiul scutirii de impozite si taxe.
Statul acreditar este obligat nu il supuna pe diplomat judecatorilor proprii. Membrii personalului diplomatic al ambasadei sunt imuni la jurisdictia statului acreditar, pe teritoriul acestui stat, in privinta intregii lor activitati, cu exceptii legate de unele aspecte ale jurisdictiei civile si administrative. De la imunitatea de jurisdictie civila si administrativa a agentului diplomatic se permit exceptii pentru actiuni privind imobile private, pentru succesiunile care nu privesc statul acreditar, ci persoana diplomatului, si pentru activitati profesionale si comerciale diferite de cele prin care se exercita functiile diplomatice.
Diplomatul beneficiaza de imunitate in legatura cu toate actele sale, indiferent daca aceste acte pot fi considerate ca apartinand exercitarii functiilor diplomatice sau ca fiind private. Dreptul diplomatic distinge intre actele oficiale si cele private ale membrilor personalului ambasadei, dar nu in ceea ce priveste activitatea diplomatilor. Implicarea unui diplomat intr-un proces juridic in statul acreditar este posibila numai dupa renuntarea la imunitatea juridica. Statul acreditant poate renunta la imunitatea ratione personae sau o poate suspenda. Trebuie ca renuntarea sa fie expresa, clara si autorizata de statul acreditant. Asadar, agentul diplomatic isi pierde imunitatea de jurisdictie numai daca statul acreditant renunta in mod expres la aceasta imunitate.
De imunitatea de jurisdictie beneficiaza si familia diplomatului. Mai beneficiaza de privilegiul imunitatii de jurisdictie membrii personalului administrativ si tehnic al ambasadei, ca si familiile lor, dar numai pentru actele prin care isi exercita functiile lor.
Ambasada, agentii diplomatici si membrii familiilor care ii insotesc beneficiaza de privilegii, pentru fiecare si pentru documentele oficiale atunci cand, calatorind spre statul acreditar sau inapoindu-se in statul acreditant, trec pe teritoriul altui stat. Trebuie ca trecerea sa fie notificata autoritatilor statul tranzitat si ca statul tranzitat sa nu se opuna trecerii. Privilegiile se acorda si in caz de forta majora.
Agentul diplomatic nu este imun fata de jurisdictia statului acreditant. Fiind institutie constituita de statul acreditant, ambasadei si personalului ei li se aplica reglementarile dreptului intern din acest stat.
Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale:
Inviolabilitatea persoanei agentului diplomatic
Inviolabilitatea localului ambasadei
Libertatea de comunicare a ambasadei
Privilegiul scutirii de taxe si de impozite
Imunitatea de jurisdictie a agentului diplomatic
Teste pentru autoevaluare:
Ambasada beneficiaza de dreptul de a utiliza simbolurile nationale proprii:
a. fara nici o conditie sau limitare;
b. in limitele stabilite de reglementarile in materie din statul acreditar
Derogarea de la suveranitate prin admiterea sustragerii azilantului-infractor de la jurisdictia statului acreditar are caracter
a. juridic;
b. umanitar, in conditiile iminentei si persistentei unui pericol.
Rezolvari si raspunsuri la testele de autoevaluare 1 b; 2 b.
Prezentarea lectiei a treisprezecea
Postul consular - relatiile consulare; personalul consular; functionarul consular onorific
Introducere Definitorie pentru relatiile consulare este interactiunea a doua ordini juridice, a ordinii juridice a statului trimitator si a ordinii juridice a statului de resedinta, de fapt coexistenta pe acelasi teritoriu a doua ordini juridice, prin exercitarea unei anumite jurisdictii straine asupra anumitor straini.
Realizarea relatiilor consulare prin functionari consulari onorifici depinde de optiunea statului trimitator privind incredintarea misiunii consulare unui asemenea functionar, precum si de consimtamantul statului pe teritoriul caruia misiunea se indeplineste.
Obiectiv: prezentarea normelor internationale cu privire la relatiile consulare si structura postului consular; descrierea statutului si a atibutiilor sefului functionarului consular onorific.
Concepte cheie: post consular, consul de cariera, patenta, execuatur, circumscriptie consulara; : functionar consular onorific.
Rezumat
Relatiile consulare se stabilesc intre doua state. Stabilirea relatiilor consulare rezulta din acordul incheiat in acest scop de cele doua state.
Se poate ca, in lipsa obiectiei unuia dintre cele doua state care convin sa stabileasca relatii diplomatice, stabilirea relatiilor diplomatice sa implice si stabilirea relatiilor consulare. De altfel, se considera ca misiunii diplomatice ii revin si sarcini consulare. Au relatii consulare doua state care au convenit sa exercite functiile consulare unul pe teritoriul celuilalt.
In esenta, statele care incheie acorduri consulare se angajeaza sa-si aplice, in aceasta sfera, principiul reciprocitatii. Statele pot, in conformitate cu dreptul consular, sa instituie reciproc, in relatiile bilaterale, tratamente favorabile.
Pe plan european, reciprocitatea consulara este norma si statul nu poate pretinde ca functionarii sai consulari sa exercite in strainatate atributii pe care nu le recunoaste pe teritoriul propriu.
Intemeierea raporturilor dintre state pe principiul egalitatii suverane le impune statelor care au relatii consulare ca si aceste relatii sa se realizeze prin consimtamant mutual si ca si din acest domeniu sa excluda discriminarea.
Ca prima urmare, relatiile consulare nu pot fi efectul unui act unilateral al unui stat care ar impune relatiile consulare altui stat, cata vreme statele se recunosc ca state suverane egale.
In legatura cu a doua urmare, statul trimitator nu poate considera insa ca ar fi obiectul unei discriminari cand constata ca postul sau consular nu este tratat la fel ca posturile altor state, daca de pe pozitia sa de stat de resedinta aplica acelasi tratament postului consular al statului de resedinta aflat in situatie de stat trimitator. De altfel, statele isi pot trata posturile consulare reciproc asemanator, potrivit conventiilor bilaterale.
Postul consular este institutia administrativa constituita de stat pe teritoriul si cu consimtamantul altui stat in vederea realizarii relatiilor consulare. Postul consular este o 'misiune diplomatica permanenta', adica o misiune careia la infiintare nu i se determina durata de functionare, scopurile urmarite de acel stat care a decis in acest sens fiind intretinerea si chiar amplificarea relatiilor consulare bilaterale.
Postul consular poate fi, in ordinea descrescatoare, dupa rang, a claselor de posturi consulare: consulat general, consulat, viceconsulat sau agentie consulara. Consulatul general si consulatul sunt infiintate de statul trimitator cu consimtamantul statului de resedinta. Viceconsulatul si agentia consulara sunt infiintate de consulatul general sau de consulat, fiind subordonate consulatului general sau consulatului.
Dupa modul in care se constituie, postul consular poate fi de cariera, cand este condus de un functionar consular de cariera, sau onorific, cand este condus de un functionar consular onorific. Fiecarui post consular ii corespunde, ca teritoriu al exercitarii functiilor consulare, circumscriptia consulara.
Daca unul dintre statele care au stabilit relatii consulare dispare, aceste relatii inceteaza. Daca unul din statele care au stabilit relatii consulare decide ca trebuie ca aceste relatii sa inceteze, relatiile consulare se rup.
Din doctrina dreptului diplomatic si consular rezulta ca asa cum se poate ca doua state sa stabileasca relatii consulare, chiar daca nu au stabilit relatii diplomatice, relatiile consulare pot continua si daca relatiile dintre state s-au deteriorat grav, si daca relatiile diplomatice s-au rupt, si daca s-a recurs la razboi. Aceasta posibilitate decurge din continutul juridic specific al relatiilor consulare. In practica, state intre care relatiile diplomatice s-au rupt au decis sa-si transforme ambasadele in posturi consulare. In alte cazuri insa statele ajunse in coflict si-au incredintat cetatenii protectiei unui stat neimplicat.
Trebuie ca decizia privind incetarea relatiilor consulare dintre doua state sa fie consemnata in documente, prin formulari clare. Intreruperea sau ruperea relatiilor consulare nu poate fi inteleasa de la sine, mai ales ca dreptul diplomatic stabileste ca relatiile consulare pot continua si daca relatiile diplomatice au incetat.
Determinanta in pastrarea relatiilor consulare tocmai in momentele critice ale ruperii celor diplomatice este preocuparea autoritatilor din statele implicat fata de mentinerea mijloacelor de protejare a cetatenilor proprii.
Functiile unui membru al postului consular inceteaza daca unul dintre cele doua state titulare ale relatiilor consulare, simultan sau separat, decid astfel.
Consistenta relatiilor consulare dintre doua state rezulta din concretizarea functiilor consulare in activitatea consulatelor, care sunt institutii ale unui stat aflate pe teritoriul altui stat. Trebuie ca statul pe teritoriul caruia un stat strain isi infiinteaza postul consular sa consimta la aceasta infiintare. Pentru infiintarea postului consular este obligatoriu consimtamantul statului de resedinta. Acordul bilateral privind stabilirea de relatii consulare nu include acest consimtamant si nici nu poate sa-l includa, de vreme ce, de pilda, postul consular functioneaza ratione loci. Statul trimitator are dreptul sa infiinteze postul consular, dar pentru ca postul sa fie infiintat, asadar stabilit, este necesar consimtamantul statului de resedinta.
Functionarii consulari sunt trimisi in misiune numai de state. Numai statele infiinteaza posturi consulare.
Inceperea misiunii consulare depinde de numirea sefului de post consular si de acceptarea lui. Numirea sefului de post consular este actul unilateral al statului trimitator, iar acceptarea este actul unilateral al statului de resedinta. Practic, cele doua acte sunt componentele unui acord intre doua state. Unui stat nu ii este permis sa infiinteze un post consular pe teritoriul unui stat, fara ca intre cele doua state sa nu se incheie un acord in acest sens, fara ca statul pe teritoriul caruia va functiona postul consular sa fie de acord cu infiintarea postului consular si cu functionarea lui Dreptul international nu are prevederi speciale legate de numirea sefului de post consular. Fiecare stat actioneaza in conformitate cu normele sale interne cand desemneaza sau cand accepta un sef de post consular.
Statul de resedinta al postului consular nici nu se poate implica in adoptarea deciziei de desemnare a sefului de post consular, nici nu are obligatia de a-l accepta. Desemnarea si acceptarea functionarului consular sunt parti ale aceluiasi contract, prin care se exprima vointa statului trimitator si a statului de resedinta care sa poata avea efecte normale pe planul activitatii consulare. Desemnarea si acceptarea functionarului consular tin simultan de dreptul international si de dreptul intern al celor doua state implicate.
Documentul prin care se notifica numirea sefului de post consular este patenta (lettre de provision, commission) sau un instrument similar, prin care se precizeaza persoana, daca i s-a incredintat o misiune de cariera sau una onorifica, daca este consul sau consul general, circumscriptia si sediul, precum si orice alt element considerat util de catre emitator. Ca si scrisoarea de acreditare a ambasadorului, patenta consulului este emisa de seful statului, dar este posibil totusi ca patenta sa fie emisa si de un alt reprezentant al administratiei publice, precum prim-ministrul sau ministrul de externe. Nivelul de adresare a patentei corespunde nivelului de emitere.
Prin patenta, care poarta antetul ministerului de externe, ministrul comunica numirea unui cetatean al statului pe care il reprezinta in calitate de consul, sef al unui post consular, avand o anumita circumscriptie consulara si precizeaza ca seful de post consular a primit instructiuni si are competenta sa protejeze, in conformitate cu legile in vigoare, cu uzantele si cutuma curente in relatiile dintre statele prietene, drepturile si interesele cetatenilor si persoanelor juridice din statul trimitator si sa sprijine derularea relatiilor economice, comerciale, turistice, culturale si stiintifice, precum si dezvoltarea relatiilor de prietenie bilaterale. Totodata, prin patenta se exprima rugamintea ca guvernulul statului de resedinta, magistratii si autoritatile civile ale acestui stat sa-i recunoasca persoanei desemnate calitatea de consul sef al postului consular, garantandu-i drepturile si imunitatile proprii insarcinarii sale, in conformitate cu statutul sau si cu dispozitiile conventiei consulare bilaterale, acceptandu-i cererile si recomandarile pe care le formuleaza in calitate oficiala. Patenta poarta semnatura oficiala si este sigilata oficial.
Patenta este valabila in masura in care datele pe care le contine despre persoana celui trimis sa fie sef de post consular, postul consular, categoria functionarului, clasa lui consulara sunt precise si exacte. Fiecare eventuala modificare a acestor date impune reinnoirea patentei.
Patenta este prezentata autoritatilor statului de resedinta pe cale diplomatica, fie direct, intr-o audienta, fie prin transmitere, insotita de o nota verbala, la ministerul de externe al statului de resedinta.
Documentul prin care seful de post consular este acceptat de statul de resedinta si in urma emiterii caruia poate incepe exercitarea functiilor consulare este exequaturul.
Pe langa intelesul utilizat in acest context, de decizie de recunoastere oficiala a consulului si de autorizare a exercitarii functiilor consulare, exequatur, in cercurile religioase crestine, indeosebi catolice, este facultatea pe care autoritatile civile o confera unei decizii papale sau altor acte eclezistice in scopul de a le da forta executorie pe teritoriul propriu (regium placet). In dreptul francez, exequaturul este ordinul de punere in executare a unei decizii de drept straine sau a unei sentinte arbitrale.
Prin exequatur, care poarta antetul ministerului de externe emitator, ministrul de externe al statului de resedinta arata ca, vazand patenta consulara prin care consulul a fost numit sef de post consular, avand o anumita circumscriptie consulara, admite, din imputernicirea guvernului statului de resedinta ca persoana desemnata a fi consul, sef de post consular sa exercite functiile consulare incredintate de guvernului statului trimitator, in conformitate cu prevederile conventiei consulare bilaterale, sa acorde protectie si asistenta persoanelor fizice si juridice ale statului trimitator si sa ocroteasca interesele acestui stat in statul de resedinta, prin toate mijloacele legale, potrivit principiilor dreptului international. Prin exequatur, autoritatile publice romane sunt rugate sa primeasca solicitarile si propunerile pe care consulul, sef de post consular, le formuleaza in calitatea sa oficiala sau in numele guvernului statului trimitator si sa-i asigure facilitatile, privilegiile si imunitatile de care beneficiaza in temeiul conventiei consulare bilaterale. Exequaturul este semnat de ministrul de externe si sigilat oficial.
De regula, i se elibereaza exequatur numai sefului de post consular, nu si celorlalti consuli, membri ai misiunii.
Exista posibilitatea ca activitatea sefului de post consular sa inceapa inainte de emiterea exequaturului.
Pe langa emiterea exequaturului, statului de resedinta ii revine obligatia de a asigura conditii de indeplinire a misiunii de catre cel acceptat, in primul rand prin informarea celor responsabili din circumscriptia consulara.
Continuitatea misiunii consulare se asigura, in caz de necesitate, prin preluarea temporara a functiilor de catre un gerant.
Misiunea consulara inceteaza daca inceteaza relatiile consulare, in conditiile in care unul dintre titularii acestor relatii decide astfel sau nu mai poate adopta decizii in aceasta privinta, nemaifiind subiect de drept international.
Se poate ca statul trimitator sa desfiinteze postul consular, sa-l recheme pe un membru al postului consular, in urma unei demiteri sau a incredintarii unei sarcini noi.
Se poate ca un membru postului consular sa-si prezinte demisia sau sa decedeze. Se poate ca statul de resedinta sa-l declare pe un membru al postului consular strain persona non grata, sa comunice ca acesta a devenit inacceptabil sau sa-i retraga exequaturul.
Decizia unilaterala a statului de resedinta privind incetarea misiunii unui consul strain, prin retragerea exequaturului sau prin cererea adresata statului trimitator de a-si retrage consulul, implica riscul prejudicierii relatiilor consulare. Daca statul de resedinta este nevoit sa recurga la o asemenea decizie, dar doreste sa evite deteriorarea relatiilor cu statul trimitator, este necesar sa procedeze astfel incat sa se ajunga la incetarea misiunii prin comunicari clare si prin colaborare cu statul trimitator. Dreptul international prevede de altfel posibilitatea unei succesiuni de acte in care statul trimitator este cel care poate intreprinde masura initiala (rechemarea) in privinta consulului caruia urmeaza sa-i inceteze misiunea ca urmare a deciziei statului de resedinta.
Decizia privind incetarea de catre functionarul consular a exercitarii functiilor sale adoptata de statul trimitator se comunica statului de resedinta, inclusiv sub forma retragerii exequaturului.
Statul de resedinta are obligatia de a facilita, inclusiv prin punerea la dispozitie de mijloace de transport, plecarea de pe teritoriul lui a consulilor si a familiilor acestora, chiar si in cazul in care misiunea se incheie in imprejurarile unui conflict. Consulii carora li s-a incheiat misiunea si familiile lor au obligatia de a parasi cat mai repede cu putinta teritoriul statului de resedinta. Trebuie ca statul de resedinta sa le permita sa ia cu ei si bunurile pe care le-au dobandit in timpul misiunii, chiar daca normele legale in vigoare interzic exportul acestora.
La postul consular lucreaza functionari consulari pentru realizarea functiilor consulare, alcatuind personalul consular, precum si angajati administrativi sau tehnici, persoane din serviciul casnic si persoane aflate in serviciul particular al membrilor personalului. Personalul postului consular include personalul consular, din care fac parte si seful postului consular, si alte categorii de personal.
Postul consular este condus, dupa rang, de seful consular aflat intr-una din clasele: consul general, consul, viceconsul sau agent consular.
Seful de post consular raspunde pentru exercitarea functiilor consulare, asemenea celorlalti functionari consulari, precum si, spre deosebire de functionarii consulari, pentru conducerea ansamblului de activitati ale postului consular.
Locul sefului de post consular in ordinea de precadere se stabileste dupa clasa si, in cadrul clasei, dupa data admiterii prin exequatur sau, eventual, a admiterii provizorii. Intre doi sefi de post consular din aceeasi clasa, admisi la aceeasi data, distinctia in ordinea de precadere se face dupa data prezentarii patentei. Gerantii interimari se situeaza, in ordinea de precadere, dupa sefii de post consular aflati in exercitiul functiunii.
Membrii personalului consular al postului consular sunt numiti de autoritatile competente ale statului trimitator. In cadrul procedurii de numire, statul trimitator comunica autoritatilor statului de resedinta numele, prenumele si clasa celor numiti. Comunicarea se face astfel incat sa nu li se ignore sau sa nu li se incalce autoritatilor statului de resedinta dreptul de a declara persoanele numite, daca este cazul, inacceptabile.
Si membrii personalului consular care nu sunt sefi de post consular pot primi exequatur.
Nu este obligatoriu ca statul trimitator sa desemneze un sef pentru o agentie consulara. Se poate ca activitatea agentiei sa fie girata de un agent consular. Trebuie ca numarul membrilor personalului consular al postului consular sa nu depaseasca nevoile reale in activitatea prin care se realizeaza relatiile consulare. Acest numar este stabilit de statul trimitator, dar asupra lui se poate pronunta si statul de resedinta.
Statul trimitator stabileste ordinea de precadere a membrilor personalului consular al postului consular. Aceasta ordine se comunica autoritatilor statului de resedinta, initial si ori de cate ori este modificata.
Daca statul trimitator decide sa desemneze un functionar consular dintre cetatenii statului de resedinta sau ai unui alt stat strain, trebuie sa obtina consimtamantul autoritatilor din statul de resedinta.
Pe langa numirea functionarilor consulari, trebuie ca statul trimitator sa instiinteze statul de resedinta despre sosirea la post a celor numiti ulterior, despre plecarea lor si, daca este cazul, despre incetarea exercitarii functiilor consulare, precum si despre toate celelalte date legate de statutul acestor functionari. Trebuie sa fie instiintate autoritatile statului de resedinta si despre situatia persoanelor din familia functionarului consular care il insotesc la post. Se comunica date si despre sosirea si plecarea personalului particular, precum si despre momentul in care serviciul lor inceteaza.
Cu consimtamantul statului de resedinta, o persoana poate fi numita functionar consular de mai multe state, simultan.
Trebuie ca membrii postului consular sa respecte regulile in vigoare in statul de resedinta cu privire la asigurarea de raspundere civila pentru utilizarea mijloacelor de calatorie.
In conformitate cu dreptul consular, le sunt interzise functionarilor consulari de cariera activitatile profesionale sau comerciale din care pot obtine foloase personale.
Pentru exercitarea functiilor consulare, postul consular are nevoie de sediu intr-o cladire. Cladirea sau partea de cladire folosita exclusiv de postul consular este local consular.
In componenta postului consular intra si arhiva care cuprinde toate inscrisurile, documentele, corespondenta, inclusiv evidenta acestora, indiferent de suportul lor material (hartie, filme, casete, dischete etc.), precum si mijloacele folosite pentru protectie si pastrare.
Pentru activitatea sa, functionarul consular onorific nu primeste salariu. El nu este trimis de statul trimitator, ci este ales dintre rezidentii de pe teritoriul statului de resedinta sau dintre cetatenii acestui stat. Spre deosebire de functionarii consulari de cariera, functionarilor consulari onorifici le este permis sa aiba o ocupatie paralela lucrativa, chiar si in domeniul comercial.
Din analizele doctrinare rezulta ca, practic, sarcinile pe care statul trimitator le incredinteaza unui functionar consular onorific sunt mai restranse decat cele incredintate unui functionar consular de cariera. Si statul de resedinta poate cere limitarea functiilor unui functionar consular onorific.
Numirea de consuli onorifici este rezultatul unui acord bilateral, care consemneaza dorinta fiecarui stat de a numi functionari consulari onorifici pe teritoriul celuilalt stat.
Daca sunt sefi de post consular, functionarii consulari onorifici se situeaza, in ordinea de precadere, dupa functionarii consulari de cariera.
Statul de resedinta care a consimtit ca un functionar consular onorific sa indeplineasca functiile consulare incredintate de un stat strain are obligatia sa-i acorde functionarului consular onorific toate inlesnirile in vederea realizarii functiilor mentionate, inclusiv protectie. Dreptul consular ii acorda functionarului consular onorific un set minim de privilegii asemanatoare cu privilegiile functionarului consular de cariera, dar nuanteaza prevederile asupra inviolabilitatii localurilor si arhivelor si asupra unor scutiri (de perchezitie, de executare a bunurilor si a averii, de impozite locale, de taxe vamale).
Functionarul consular onorific isi realizeaza functiile specifice in statul caruia ii este cetatean. Asadar, este indiscutabila supunerea lui la jurisdictia acestui stat. El are obligatia de a respecta legile si reglementarile din statul in care functioneaza.
Privilegiile functionarului consular onorific sunt in vigoare din momentul intrarii sale in functie. Privilegiile functionarului consular onorific sunt in vigoare pana in momentul in care functiile consulare inceteaza. In eventualitatea unui conflict armat, privilegiile functionarului consular onorific care isi exercita functiile consulare raman in vigoare.
Membrii familiei unui functionar consular onorific nu beneficiaza de privilegiile consulare. Nici angajatii consulari ai postului consular condus de un functionar consular onorific nu beneficiaza de privilegii.
Statul de resedinta ii asigura postului consular condus de un functionar consular onorific exercitarea functiei de reprezentare, acordandu-i dreptul de a utiliza in activitate drapelul si stema statului care a constituit misiunea consulara. Postul consular beneficiaza de acest privilegiu in limitele stabilite de reglementarile din statul de resedinta.
Daca i se solicita, statul pe teritoriul caruia functioneaza postul consular condus de un functionar consular onorific este obligat sa-l sprijine pe functionarul consular onorific sa-si procure local pentru sediu.
Functionarul consular onorific nu poate sa-si utilizeze sediul pentru activitati contrare dreptului international si are obligatia sa nu ii dea localului consular utilizari incompatibile cu functiile consulare.
Functionarul consular onorific beneficiaza de privilegiul inviolabilitatii sediului sau si, ca urmare trebuie ca autoritatile statului pe teritoriul caruia functioneaza postul consular condus de un functionar consular onorific sa apere linistea si demnitatea acestui post prin masuri care sa impiedice violarea si deteriorarea localului in care postul functioneaza.
Functionarul consular onorific beneficiaza de scutirea de impozite si taxe nationale, regionale sau comunale asupra localurilor misiunii carora le este proprietar sau locatar statul care a constituit postul consular conduse de functionarul consular onorific.
Functionarul consular onorific beneficiaza oricand si oriunde de privilegiul inviolabilitatii arhivelor si documentelor sale consulare, daca acestea sunt pastrate separat de alte arhive si documente.
Functionarul consular onorific are, in aceasta calitate, libertatea de a circula pe teritoriul statului in care functioneaza, in vederea realizarii functiilor misiunii care ii revine. Acest stat poate insa sa reglementeze sau sa-i interzica, din motive de securitate nationala, accesul in anumite zone.
In conformitate cu dreptul consular, statul in care functionarul consular onorific isi realizeaza misiunea are obligatia sa privilegieze comunicarea oficiala a acestui functionar, permitand comunicarea, protejand-o, fara a o controla.
Comunicarea functionarului consular onorific cu institutiile statului care a constituit postul consular se poate desfasura pe toate caile de comunicare specifice misiunilor consulare, inclusiv prin curier consular, cu valiza consulara si cu utilizarea cifrului. Cand tranziteaza teritoriul unui stat tert, precum si in caz de forta majora, corespondenta oficiala, mesajele in cod sau cifrate ale functionarului consular onorific, curierul consular, avand, daca este cazul, viza, si valiza consulara, beneficiaza de privilegiile consulare care sa-i permita tranzitul liber. Posturile consulare care sunt conduse de functionari consulari onorifici si care functioneaza in state diferite, pot comunica prin valiza consulara numai cu consimtamantul statelor in care functioneaza.
Functionarul consular onorific beneficiaza de privilegiul de a comunica liber cu cetatenii statului care a constituit misiunea consulara. Statului in care functionarul consular onorific isi indeplineste misiunea ii revine obligatia corelativa de a le acorda libertatea de comunicare cu postul consular si cetatenilor statului care a constituit misiunea consulara. Privilegiul se concretizeaza in libertatea functionarului consular onorific de a intra in legatura directa cu acesti cetateni. Beneficiind de acest privilegiu, functionarul consular onorific poate sa elibereze documente de calatorie, sa acorde ajutor si asistenta, sa efectueze acte notariale si de stare civila, sa apere interesele in succesiuni ale cetatenilor statului care a constituit misiunea consulara, sa apere interesele minorilor si ale celor lipsiti de capacitate, cetateni ai statului care a constituit misiunea consulara, sa le acorde si sa le faciliteze cetatenilor statului care a constituit misiunea consulara asistenta juridica, sa acorde asistenta navelor si aeronavelor statului care a constituit misiunea consulara, precum si echipajelor lor, sa primeasca declaratiile asupra curselor acestor nave, sa examineze si sa avizeze documentele de bord si sa efectueze anchete privind incidentele survenite in cursul calatoriei si sa reglementeze divergentele de orice natura dintre capitan, ofiteri si marinari.
Autoritatile statului in care functionarul consular onorific isi indeplineste misiunea sunt obligate sa aduca, fara intarziere, la cunostinta functionarului consular onorific intreprinderea de masuri de privare de libertate impotriva cetatenilor statului care a constituit misiunea consulara. Corelativ, autoritatile statului in care functionarul consular onorific isi indeplineste misiunea au si obligatia de a-l informa pe strainul privat de libertate in legatura cu dreptul lui de a comunica liber cu functionarul consular onorific.
In cazul in care functionarul consular onorific este detinut preventiv sau este obiectul urmaririi penale, autoritatile statului in care functioneaza au obligatia sa instiinteze autoritatile statului care a constituit postul consular.
Functionarul consular il poate vizita pe cel privat de libertate, poate sa poarte corespondenta cu acesta, poate sa intreprinda masuri in vederea reprezentarii lui in justitie.
Functionarul consular onorific beneficiaza de privilegiul de a percepe taxe consulare, precum si de cel de a nu plati impozite pentru taxele percepute.
Pentru stemele si drapelele statului care a constituit misiunea consulara, pentru firme, stampile si sigilii, pentru carti si imprimate oficiale, pentru mobilierul de birou, pentru rechizite si alte materiale de acest fel, pe care le foloseste in indeplinirea functiilor consulare si numai in acest fel, functionarul consular onorific nu ii datoreaza statului in care isi indeplineste misiunea, tinand seama de reglementarile din acest stat, nici taxe vamale, nici impozite, nici alte redevente.
Functionarul consular onorific este privilegiat prin scutire de unele obligatii - prestatii personale, servicii de interes public, sarcini militare precum rechizitiile, contributiile si incartiruirile militare.
Daca nu exercita, in statul in care functioneaza postul sau consular, o activitate profesionala sau comerciala in profit personal, functionarul consular onorific este privilegiat si prin scutirea de obligatiile privind inmatricularea si permisele de sedere.
Prevederile dreptului consular care stabilesc privilegiul scutirii functionarului consular onorific de impozite si taxe se refera la indemnizatiile si onorariile pe care le primeste pentru exercitarea functiilor consulare de la statul care a constituit postul consular.
Pentru actele prin care functionarul consular onorific isi indeplineste functiile consulare, autoritatile judiciare si administrative ale statului in care functioneaza nu il pot convoca nici macar ca martor si nici ca expert in legislatia statului care a constituit postul consular pentru ca beneficiaza de imunitate de jurisdictie, de la care se permit insa exceptii in privinta unor acte care pot fi obiectul unei actiuni civile: contractul neincheiat ca mandatar al statului care a constituit postul consular si reparatii pentru prejudicii sau accidente produse cu un autovehicul. Privilegiul imunitatii pentru actele de indeplinire a functiilor consulare ramane in vigoare timp nelimitat.
Statul care a constituit postul consular poate renunta la privilegiile functionarului consular onorific. Totodata, daca functionarul consular onorific participa la o procedura juridica, imunitatea lui de jurisdictie isi pierde valabilitatea. Renuntarea la imunitate si participarea la cercetare si la proces nu inseamna insa ca functionarul consular onorific nu mai beneficiaza de privilegiul inviolabilitatii. Ca urmare, i se pot aplica masurile de executare numai daca se formuleaza o renuntare distincta.
Trebuie ca functionarul consular onorific sa participe la procedura penala deschisa impotriva lui. Totodata, trebuie ca autoritatile statului in care functionarul consular onorific isi exercita functiile consulare sa tina seama de pozitia lui oficiala, astfel incat functiile consulare sa fie impiedicate cat mai putin.
Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale
Conditiile stabilirii relatiilor consulare
Definitia postului consular; categorii de posturi consulare
Incetarea relatiilor consulare
Desfiintarea postului consular
Seful de post consular
Personalul postului consular
Functiile consulului onorific
Privilegiile consului onorific
Libertatea de comunicare a consulului onorific
Teste pentru autoevaluare:
Conform practicii europene, functionarului consular:
a. i se permite sa exercite in strainatate orice fel de atributie;
b. nu i se permite sa exercite in strainatate atributii nerecunoscute pe teritoriul propriu.
Patenta este:
a. documentul prin care se notifica numirea sefului de post consular;
b. documentul care atesta gradul sefului de post consular.
Functionarilor consulari onorifici le este permis
a. sa aiba ocupatii exclusiv legate de functiile consulare;
b. sa aiba ocupatii paralele lucrative, chiar si in domeniul comercial.
Autoritatile statului in care functionarul consular onorific isi exercita functiile consulare
a. pot sa-l trateze pe plan juridic indiferent de pozitia lui oficiala pe plan consular
b. trebuie sa tina seama de pozitia lui oficiala, astfel incat functiile consulare sa fie impiedicate cat mai putin.
Rezolvari si raspunsuri la testele de autoevaluare 1b; 2a; 3b, 4b.
Prezentarea lectiei a paisprezecea
Functiile si privilegiile consulare
Introducere: Activitatea postului consular consta indeosebi din indeplinirea functiilor specifice.
Functiile consulare se exercita ratione loci si ratione materiae. Postul consular isi exercita functiile in circumscriptia consulara care i s-a atribuit pe teritoriul statului de resedinta.
Spre deosebire de functiile diplomatice situate in sfera dreptului international, functiile consulare se realizeaza in sfera ordinii de drept a statului trimitator, pe teritoriul statului de resedinta a postului consular, atat cat admite ordinea juridica a acestui stat. Functiile diplomatice sunt realizate de o ambasada unica a statului acreditant in statul acreditar, in timp ce pentru functiile consulare pot fi necesare mai multe posturi consulare ale statului trimitator in statul de resedinta.
Activitatea postului consular si a functionarului consular este situata la intersectia sistemelor juridice din statul trimitator si din statul de resedinta. Legitimitatea acestei activitati se limiteaza la legatura cu drepturile si interesele cetateanului statului trimitator aflat in strainatate.
Atributiile functionarilor consulari se stabilesc prin acordurile dintre state cu privire la relatiile consulare.
Obiectiv: descrierea functiilor si privilegiilor consulare, cu accent asupra elementelor specifice in comparatie cu privilegiile diplomatice
Concepte cheie: extinderea functiilor postului consular, inviolabilitatea consulara, scutirile consulare, imunitatea consulara.
Rezumat
Postul consular isi exercita functiile strict in circumscriptia consulara. Pentru derogare de la aceasta regula, este nevoie de extinderea acordului bilateral prin care postul consular a fost constituit, anume de consimtamantul statului de resedinta care admite ca imprejurari speciale determina exercitarea functiilor consulare in afara circumscriptiei.
Este posibila extinderea exercitarii functiilor consulare de catre un post consular si in alta circumscriptie dintr-un alt stat decat statul de resedinta.
Este posibil ca un post consular sa exercite functiile consulare nu doar in numele statului trimitator, ci si in numele unui alt stat. In acest scop este nevoie de extinderea acordului consular bilateral initial, prin care postul consular a fost constituit, intrucat trebuie ca statul trimitator sa notifice statului acreditar modificarea preconizata, precum si ca statul de resedinta sa nu se opuna.
Pentru realizarea relatiilor consulare nu este nevoie neaparat de constituirea de posturi consulare, intrucat este posibil ca functiile consulare sa fie exercitate de misiunile diplomatice. Functiile consulare sunt functii ale postului consular, pe care le poate exercita si ambasada. In ambasada se poate organiza o sectie consulara. Ambasada li se adreseaza, in vederea exercitarii functiilor consulare, dupa uzante, autoritatilor de stat sau locale.
Se poate ca statul trimitator sa-i incredinteze functionarului consular si sarcini diplomatice. Mai mult, se poate ca functionarul consular sa-si reprezinte statul pe langa un for international. Aceasta prevedere a dreptului consular continua o cutuma veche a dreptului international.
Competentele si responsabilitatile postului consular sunt stabilite prin reglementarile legale interne ale statului trimitator. Pentru ca postul consular sa poata functiona este nevoie de consimtamantul statului de resedinta, astfel incat pe teritoriul unde numai jurisdictia statului de resedinta este aplicabila sa poata fi exercitate si atributiile functionarilor consulari straini ai statului trimitator. Functiile consulare sunt, pe de o parte, prerogativele, in statul de resedinta, ale postului consular si ale functionarilor consulari si obligatiile lor fata de statul trimitator si, pe de alta parte, substanta obligatiei asumate de statul de resedinta privind admiterea exercitarii jurisdictiei straine pe teritoriul propriu.
Astfel se poate explica de ce in Conventia europeana functiile consulare sunt prezentate ca fiind mai mai mult decat prerogative si se pune accentul asupra caracterului lor de drepturi (privilegii) recunoscute functionarului consular in statul de resedinta. Postul consular are indreptatirea sa indeplineasca indatoririle urmatoare: sa protejeze si sa apere drepturile si interesele statului trimitator si ale cetatenilor sai; sa favorizeze relatiile bilaterale ale statului trimitator si statului de resedinta; sa culeaga, pe cai licite, informatii si sa informeze statul trimitator si persoanele interesate despre statul de resedinta; sa functioneze ca birou de evidenta a cetatenilor statului trimitator din statul de resedinta si de inregistrare a acestora si sa le emita documente de identitate si de calatorie, pasapoarte, precum si vize pentru persoanele care doresc sa mearga in statul trimitator; sa le acorde ajutor si asistenta cetatenilor statului trimitator, oferindu-le informatii si comunicari oficiale cu privire la obligatiile cetatenesti, la referendumuri si la alegeri si sprijin pentru a putea participa la ele, indrumari si servicii indeosebi in domeniile securitatii sociale, asistentei sociale si medicale; sa exercite si sa emita acte notariale, de stare civila si administrative; sa apere interesele cetatenilor statului trimitator in privinta succesiunilor; sa apere interesele minorilor si ale incapabililor, cetateni ai statului trimitator; sa-i reprezinte pe cetatenii statului trimitator sau sa le asigure reprezentarea adecvata in fata autoritatilor statului de resedinta; sa transmita acte judiciare si extrajudiciare sau sa efectueze comisii rogatorii;sa exercite drepturile de control si de inspectie asupra navelor maritime, a navelor fluviale, a aeronavelor si a echipajelor lor avand nationalitatea statului trimitator; sa acorde asistenta navelor si echipajelor lor, sa primeasca declaratiile asupra curselor lor, sa examineze si sa vizeze documentele de bord, sa ancheteze incidentele si sa solutioneze divergentele dintre capitan, ofiteri si marinari;sa indeplineasca si alte functii incredintate de statul trimitator.
Postul consular isi desfasoara activitatea in contact cu autoritatile statului de resedinta din circumscriptia consulara. Daca in practica din statul de resedinta se admite, postul consular poate sa ia legatura si cu autoritatile centrale ale statului de resedinta, pentru a rezolva probleme din circumscriptia consulara.
In general, se considera ca nici postul consular si nici functionarul consular ca nu au indatoriri in sfera politica. Cu toate acestea, sunt functii consulare al caror caracter politic este pregnant.
Comisia pentru drept international a Natiunilor Unite, in 1963, si Consiliul Europei, in 1967, au crezut de cuviinta, in privinta functiilor consulare, sa acorde intaietate protejarii intereselor statului trimitator si ale cetatenilor acestuia, precum si dezvoltarii relatiilor bilaterale. Aceasta functie are caracter politic evident.
Functia de stimulare a cooperarii dintre statul trimitator si statul de resedinta are caracter politic. Rezulta ca actele functionarului consular care ar contraveni relatiilor amicale dintre cele doua state ar fi incompatibile cu obligatia sa de a realiza aceasta functie consulara.
Indiscutabil este si caracterul politic al functiei consulare de informare, foarte asemanatoare cu functia diplomatica de informare.
Potrivit dreptului consular, statul de resedinta are obligatia de a acorda postului consular 'orice' inlesnire.
Functionarii consulari au, tocmai in conditiile de functionare in strainatate, privilegiul de a nu se supune decat jurisdictiei statului trimitator. In acelasi timp, ei au obligatia de a respecta legile statului acreditar, conditia esentiala a privilegiilor consulare de care beneficiaza.
Sunt doctrinari care considera ca privilegiile consulare au provenit in sfera normelor cutumiare si in codurile consulare dintre regulile de curtoazie internationala, fiind, de la origine, derogari de la jurisdictia statului de resedinta.
Privilegiile consulare corespund aplicarii principiului de drept diplomatic ne impediatur officium, iau in considerare calitatea de trimisi oficiali ai unui stat strain, aplica principiul egalitatii suverane a statelor si tin seama de interesul statelor de a coopera si de a avea relatii amicale durabile.
In privinta privilegiilor de acordat postului consular si functionarului consular, dreptul consular se aseamana, dar numai partial, cu dreptul diplomatic. Exista in dreptul consular restrictii pe care dreptul diplomatic nu le contine.
Statul de resedinta ii asigura postului
consular exercitarea functiei de reprezentare, acordandu-i dreptul de a
utiliza in activitate drapelul si stema statului trimitator. Postul
consular beneficiaza de acest privilegiu in limitele stabilite de
reglementarile
Autoritatile statului de resedinta au, conform dreptului consular, obligatia de a-l respecta pe functionarul consular strain si de a-i proteja libertatea si demnitatea. Ca urmare, trebuie sa intreprinda, de cate ori este cazul, masuri prin care sa impiedice uzurparea autoritatii sale, actele de violenta impotriva lui, asigurandu-i astfel inviolabilitatea persoanei.
Din prevederile dreptului consular se intelege ca, in general, arestarea si detinerea functionarului consular contravin privilegiului de inviolabilitate de care functionarul consular beneficiaza. Detinerea functionarului consular este insa posibila daca autoritatile judiciare competente decid astfel definitiv, ca urmare a comiterii unei crime grave. Partial, prezentarea functionarului consular ca martor in cadrul unei proceduri penale angajate impotriva lui nu constituie, conform dreptului consular, exceptie de la privilegiul inviolabilitatii si, ca urmare, functionarul consular este obligat sa se prezinte ca martor in situatia mentionata. Se mentine fara exceptie obligatia autoritatilor statului de resedinta de a-l respecta pe functionarul consular strain pentru pozitia sa oficiala, astfel incat sa nu fie impiedicata indeplinirea functiilor consulare. Daca autoritatile statului de resedinta decid sa-l aresteze, sa-l incarcereze sau sa-l urmareasca penal pe functionarul consular strain, ele au obligatia de a instiinta statul trimitator. Inviolabilitatea persoanei functionarului consular nu este asadar absoluta, spre deosebire de inviolabilitatea diplomatului.
Postul consular beneficiaza de inviolabilitatea localurilor pe care le utilizeaza ca sediu. Trebuie ca autoritatile statului de resedinta sa apere linistea si demnitatea postului consular prin masuri care sa impiedice violarea si deteriorarea acestor localuri si, mai mult, trebuie ca aceleasi autoritati sa nu patrunda in spatiile de lucru ale postului consular fara consimtamantul sefului de post consular sau al sefului misiunii diplomatice permanente (ambasador sau insarcinat cu afaceri a.i.) din statul de resedinta. Intrucat prevederea de drept diplomatic subliniaza caracterul special al obligatiei care le revine autoritatilor statului de resedinta, rezulta ca masurile de intreprins le depasesc pe cele obisnuite din sfera asigurarii ordinii publice. Nici macar autoritatile statului nu au dreptul sa patrunda in localurile consulare. Pentru autoritatile statului de resedinta, dreptul consular admite insa consimtamantul tacit. In doctrina, se considera ca derogarea de la inviolabilitatea absoluta a localului admisa in dreptul consular este o eroare, pe care statele o pot corecta prin conventii bilaterale, in care se poate introduce prevederea privind acordarea privilegiului inviolabilitatii absolute.
Nu este permisa utilizarea postului consular ca sediu al unor activitati contrare dreptului international. Statul trimitator si personalul postului consular au obligatia sa nu dea localurilor consulare utilizari incompatibile cu functiile consulare.
Inviolabilitatea localurilor consulare inseamna si ca autoritatile statului de resedinta nu pot aplica nici acestor localuri, nici mobilierului, nici bunurilor, nici mijloacelor de transport ale postului consular masuri de rechizitie pentru apararea nationala sau in scopuri de utilitate publica. Chiar daca s-ar impune o expropriere, autoritatile statului de resedinta au obligatia sa protejeze exercitarea functiilor consulare si totodata sa despagubeasca fara intarziere postul consular.
Postul consular beneficiaza oricand si oriunde de privilegiul inviolabilitatii arhivelor si documentelor consulare. Permanent, indiferent de conditii, chiar daca se afla in conflict militar cu statul trimitator, statul de resedinta este obligat sa acorde protectie localurilor consulare, inclusiv bunurilor si arhivei postului consular. Acest privilegiu a dobandit in timp o recunoastere foarte larga, fiind acordat si respectat fara exceptie. El este consolidat de privilegiul libertatii de comunicare, pe care, totodata, il consolideaza.
Postul consular este privilegiat si pentru ca statul de resedinta, daca i se solicita, este obligat sa-l sprijine in vederea procurarii localurilor pentru sedii si a locuintelor.
Nu ii este permis postului consular sa devina sediu al unor activitati contrare dreptului international. Statul trimitator si functionarii lui consulari au obligatia sa nu dea localurilor consulare utilizari incompatibile cu functiile consulare.
In conformitate cu dreptul consular, statului de resedinta ii revine obligatia de a privilegia comunicarea oficiala a postului consular, permitand comunicarea, protejand-o, fara a o controla.
Comunicarea postului consular cu institutiile statului trimitator se desfasoara pe cai diverse, in special prin curier consular, cu valiza consulara si cu utilizarea cifrului.
Curier consular curent este functionarul care insoteste valiza consulara si caruia statul strain ii datoreaza ocrotire, asigurandu-i privilegiul inviolabilitatii.
Dreptul consular nu permite ca valiza consulara sa fie deschisa si nici retinuta de autoritatile statului de resedinta. Exista posibilitatea ca autoritatile statului de resedinta sa ceara deschiderea valizei consulare, daca banuie ca ar contine si altceva decat corespondenta oficiala si obiecte de uz oficial ale serviciului public de diplomatie de provenienta. Conventia stabileste ca trebuie ca valiza consulara sa fie returnata daca nu se accepta deschiderea ei.
Privilegiile consulare privind comunicarea sunt valabile si in cazurile in care corespondenta oficiala, mesajele in cod sau cifrate ale postului consular, curierul consular, avand, daca este cazul, viza, si valiza consulara tranziteaza teritoriul unui stat tert, precum si in caz de forta majora.
Postul consular beneficiaza de privilegiul de a comunica liber cu cetatenii statului trimitator. Statului de resedinta ii revine obligatia corelativa de a le acorda libertatea de comunicare cu postul consular cetatenilor statului trimitator. Privilegiul se concretizeaza in libertatea functionarilor consulari de a intra in legatura directa cu acesti cetateni. Acest privilegiu asigura exercitarea functiilor consulare privind eliberarea de documente de calatorie, acordarea de ajutor si asistenta, actele notariale si de stare civila, apararea intereselor in succesiuni, apararea intereselor minorilor si ale celor lipsiti de capacitate, reprezentarea juridica, acordarea de asistenta navelor si aeronavelor, precum si echipajelor lor, primirea declaratiilor asupra curselor acestor nave, examinarea si avizarea documentele de bord si efectuarea de anchete privind incidentele survenite in cursul calatoriei si reglementarea divergentelor de orice natura intre capitan, ofiteri si marinari.
Autoritatile statului de resedinta sunt obligate sa aduca, fara intarziere, la cunostinta oficiului consular intreprinderea de masuri de privare de libertate impotriva cetatenilor statului trimitator. Corelativ, autoritatile statului de resedinta au si obligatia de a-l informa pe strainul privat de libertate in legatura cu dreptul lui de a comunica liber cu oficiul consular.
Privilegiul consular al comunicarii libere cu cetatenii statului trimitator se concretizeaza, in acest caz, prin vizitarea celui privat de libertate, corespondenta cu acesta, masuri in vederea reprezentarii lui in justitie.
Acest privilegiu al functionarului consular corespunde cu dreptul cetatenilor din statul trimitator aflati in strainatate de a comunica, in orice moment, cu functionarul consular prin vizite directe la postul consular, daca nu sunt arestati sau detinuti. Acelasi privilegiu corespunde cu obligatia autoritatilor statului de resedinta de a-l informa fara intarziere pe functionarul consular atunci cand, in circumscriptia consulara, aceste autoritati au intreprins in privinta unui cetatean al statului trimitator masuri de privare de libertate. Aplicand reglementarile statului de resedinta si daca acestea permit realizarea deplina a comunicarii dintre functionarul consular si cetateanul statului trimitator arestat sau detinut, autoritatile statului de resedinta au obligatia de a transmite fara intarziere toate mesajele componente ale comunicarii dintre functionarul consular si cetateanul statului trimitator arestat sau detinut fara a fi in situatia executarii unei sentinte sau a unei hotarari administrative definitive.
Daca autoritatile statului de resedinta iau cunostinta despre un cetatean al statului trimitator caruia i se cuvine aplicarea regimului de tutela sau de curatela, trebuie ca ele sa-l informeze pe functionarul consular, care, in ceea ce il priveste, are datoria de a le transmite autoritatilor statului de resedinta informatii din acelasi domeniu.
Autoritatile statului de resedinta au obligatia de a-l informa pe functionarul consular imediat dupa ce au aflat despre decesul unui cetatean al statului trimitator si despre deschiderea unei succesiuni in legatura cu care functionarul consular ar putea avea dreptul de a reprezenta interese ale cetatenilor din statul trimitator. Totodata, functionarului consular ii revine obligatia de a informa autoritatile statului de resedinta daca afla inaintea lor despre decesul unui cetatean al statului trimitator si despre deschiderea unei succesiuni.
Functionarii consulari au libertatea de a circula pe teritoriul statului de resedinta. Totusi, statul de resedinta poate sa reglementeze sau sa interzica, din motive de securitate nationala, accesul functionarilor consulari in anumite zone. Se poate interzice sau limita, prin reglementari speciale, accesul intr-o zona precum cea de frontiera, din preajma unei fabrici de armament sau a unui teren folosit pentru teste si exercitii militare, in localitati unde au loc conflicte sociale care pot afecta securitatea strainilor. Pentru restrangerea posibilitatii de deplasare, se invoca si motive legate de poluare sau de optiunea unor comunitati etnice sau religioase, care nu accepta periodic sau permanent vizite ale strainilor. In cazurile in care nu este interzis, ci doar reglementat, accesul este posibil daca postul consular notifica deplasarea si autoritatile statului de resedinta o accepta.
Functionarul consular este privilegiat prin scutire de unele obligatii (incompatibile cu situatia de cetatean al statului trimitator sau stanjenitoare pentru functiile consulare) ale cetateanului statului de resedinta.
El este si privilegiat si prin scutirile de prestatii personale, de inmatriculare si de permise de sedere, precum si de permise de munca.
Prevederile dreptului consular stabilesc privilegiul scutirii de impozite si taxe Privilegiul acordat postului consular si functionarului consular privind scutirea vamala este identic cu cel acordat ambasadei si diplomatilor.
Statul trimitator stabileste taxe de incasat de la cei care beneficiaza de acte consulare. Statul de resedinta acorda postului consular privilegiul de a percepe aceste taxe, precum si pe cel de a nu plati impozite pentru taxele percepute
Imunitatea de jurisdictie a functionarilor consulari se limiteaza la fapte din sfera atributiilor consulare. De la imunitatea de jurisdictie civila si administrativa a functionarilor consulari se permit exceptii in privinta unor acte care pot fi obiectul unei actiuni civile: contractul neincheiat ca mandatar al statului trimitator, reparatii pentru prejudicii sau accidente produse cu un autovehicul. Dreptul diplomatic il excepteaza pe diplomat de la obligatia de a depune ca martor, in timp ce dreptul consular nu il excepteza pe functionarul consular de la aceasta obligatie, intrucat in numeroase legislatii aceasta obligatie este prevazuta anume pentru functionarul consular.
Exceptiile de la imunitatea care i se acorda functionarului consular sunt legate de situatii deosebite sau de nationalitatea functionarului.
Imunitatea de jurisdictie isi pierde valabilitatea dupa ce functionarul consular participa la o procedura juridica. O asemenea participare poate fi considerata renuntare la imunitate. Dreptul consular prevede ca renuntarea la imunitatea de jurisdictie este un act care apartine exclusiv statului trimitator si consta neaparat dintr-o declaratie expresa. Renuntarea la imunitate si participarea la cercetare si la proces nu inseamna ca functionarul consular nu mai beneficiaza de inviolabilitate. Ca urmare, i se pot aplica masurile de executare numai daca se formuleaza o renuntare distincta.
Durata privilegiilor in statul de resedinta este delimitata de intrarea functionarului consular pe teritoriul statului de resedinta si parasirea acestui teritoriu, dupa incheierea functiilor consulare. De privilegii beneficiaza si membrii familiei functionarului consular care il insotesc in misiune.
Functionarii consulari si membrii familiilor lor, care ii insotesc, beneficiaza de privilegiile si libertatile consulare, pentru fiecare si pentru documentele oficiale, atunci cand, calatorind spre statul de resedinta sau inapoindu-se in statul trimitator, trec pe teritoriul altui stat, care le-a incuviintat trecerea acordandu-le viza. Nu trebuie ca statul tert sa le impiedice trecerea nici celorlalti membri ai postului consular si nici membrilor familiilor acestora, care ii insotesc, in conditiile in care au satisfacut exigentele pentru obtinerea vizei de trecere. Aceste prevederi ale dreptului consular privind trecerea membrilor unui post consular pe teritoriul unui stat tert se aplica si in caz de forta majora.
Agentii diplomatici care indeplinesc functii consulare beneficiaza de privilegii diplomatice..
Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale
Stabilirea competentelor si atributiilor postului consular
Prevederile Conventiei europene cu privire la functiile consulare
Privilegiul inviolabilitatii consulare
Inviolabilitatea localurilor postului consular
Libertatea de comunicare consulara
Libertatea de deplasare si de circulatie a functionarului consular
Privilegiul scutirilor consulare
Imunitatea consulara
Teste pentru autoevaluare:
Este posibil ca functiile consulare sa fie exercitate
a. exclusiv de posturile consulare;
b. si de ambasade.
Renuntarea la imunitatea consulara de jurisdictie
a. este un act care apartine exclusiv statului trimitator;
b. este un act al functionarului consular.
Rezolvari si raspunsuri la testele de autoevaluare 1b, 2a.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1915
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
