Sistemul infractiunilor de fals

Sistemul infractiunilor de fals

Importanta actelor scrise in toate domeniile vietii economice, sociale si politice este de necontestat daca se are in vedere ca ele "servesc la fixarea aparitiei, modificarii sau stingerii raporturilor juridice de tot felul"[1].

Ocrotirea de catre legea penala a celor mai importante valori sociale a impus incriminarea si a acelor fapte prin se altereaza adevarul si care creeaza un pericol grav sau aduc o vatamare concreta intereselor de stat ori ale persoanelor fizice. Faptele de fals afecteaza in mod grav adevarul si increderea care trebuie acordata formarii si desfasurarii relatiilor dintre oameni. Pericolul social este cu atat mai mare, cu cat in ultima perioada de timp, pentru realizarea falsurilor se folosesc procedee dintre cele mai perfectionate, bazate pe ultimele descoperiri stiintifice, in special pe cele din domeniul tehnicii de calcul, care fac din ce in ce mai dificila descoperirea infractiunilor si a autorilor ei. Pe de alta parte, pericolul social este amplificat si de imprejurarea ca savarsirea lor vizeaza de multe ori comiterea sau ascunderea altor infractiuni.

Infractiunile de fals pot fi definite ca acele fapte prevazute de Codul penal, savarsite cu vinovatie, de natura sa aduca atingere increderii publice in entitatile (lucruri, semne sau inscrisuri) carora li se acorda insusirea juridica si prin urmare, capacitatea de a servi drept proba a adevarului.

Numarul si diversitatea faptelor prin a caror savarsire se denatureaza sau se altereaza adevarul este deosebit de mare. In intelesul Codului Penal, sistemul infractiunilor de fals inglobeaza:

- grupul social    al infractiunilor de fals, cuprins in Titlul VII din Partea speciala, sistematizat pe trei capitole: falsificarea de monede, timbre sau alte valori, falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare si falsuri in inscrisuri;

- grupul social al infractiunilor care in raport cu obiectul lor sunt incriminate in alte titluri ale Codului Penal, Partea speciala, respectiv: Titlul al II-lea "Infractiuni in contra persoanei" (seductia si calomnia), Titlul al III-lea "Infractiuni contra patrimoniului (inselaciunea), Titlul al V-lea "Infractiuni contra autoritatii" (uzurparea de calitati oficiale), Titlul al VI-lea "Infractiuni care aduc atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate prin lege" (marturia mincinoasa, denuntarea calomnioasa, represiunea nedreapta) si Titlul al VIII-lea "Infractiuni la regimul stabilit pentru anumite activitati economice" (inselaciunea la masuratoare, inselaciunea cu privire la calitatea marfurilor).

Spre deosebire de cel de-al doilea grup al infractiunilor de fals prin care adevarul este denaturat sau alterat intr-una din modalitatile prevazute in textul de lege, infractiunile de fals cuprinse in Titlul al VII-lea, Codul penal,     Partea speciala, intereseaza produsul activitatii infractionale, adica inscrisurile, monedele, sigiliile, titlurile de credit, timbrele, instrumentele de marcat. Prin urmare, in acest caz, inselarea increderii publice are loc nu prin activitatea ilicita desfasurata de catre o persoana sau alta, ci prin rezultatul acestei activitati, respectiv inscrisul, moneda, titlul de credit.

Referitor la inscrisuri ca produs al activitatii ilicite prin care se inseala increderea publica, este de remarcat ca in domeniul dreptului penal, inclusiv procedural, termenul de "inscris", atat in calitatea sa de mijloc de proba, cat si de obiect material al infractiunilor de fals, trebuie interpretat intr-un sens riguros stiintific, potrivit intelesului dat de prevederile legislatiei penale in vigoare. Cu alte cuvinte, inscrisul nu reprezinta orice mod de materializare, de exprimare a gandirii si vointei intr-un obiect material, ci numai exprimarea prin scris, aceasta reprezentand exprimarea prin semne grafice a sunetelor si cuvintelor[2]. Este important de subliniat ca legiuitorul nu a dat termenului de "inscris" o semnificatie larga, facand distinctia, in cadrul infractiunilor de fals, intre infractiunea de fals in inscrisuri si falsificarea de monede, timbre sau alte valori.

Opiniile exprimate in literatura de specialitate in privinta falsului in inscrisuri converg catre un punct de vedere comun, potrivit caruia desi acesta este consecinta alterarii inscrisului de catre faptuitor, inselarea increderii se produce prin continutul lui neadevarat, deoarece in mod obiectiv el se bucura de increderea cetatenilor, intocmai ca in cazul unui inscris autentic, si nu prin eforturile depuse de faptuitor in timpul efectuarii manoperelor frauduloase de falsificare. In acelasi timp este de remarcat ca in cadrul acestui grup de infractiuni, ceea ce se incrimineaza este alterarea adevarului in cadrul unor entitati privite ele insele ca lucruri care au insusirea juridica de a servi ca proba in aflarea adevarului pe care il exprima. Din aceste considerente se poate aprecia ca este justificata constituirea in partea speciala a Codului Penal a unui grup de infractiuni de sine statator, intitulat "infractiuni de fals".