INFRACTIUNEA

INFRACTIUNEA

Notiuni generale

Dreptul penal are, cum am aratat, trei institutii juridicefundamentale: infractiunea; raspunderea penala; sanctiunea (pedeapsa, masurile educative si masurile de siguranta). Intre cele trei institutii existao stransa legatura, in sensul ca fara infractiune nu poate exista raspunderepenalasi faraaceasta din urmanu se poate aplica o sanctiune penala

Infractiunea ca notiune juridica

-infractiunea este o fapta ce poate consta intr-o actiune sau intr-o inactiune;

-infractiunea poate fi numai o fapta a omului;

-aceasta fapta trebuie sa fie exterioara de natura sa lezeze valorile sociale;

infractiunea reprezintaun fenomen social si un fenomen juridic;

infractiunea reprezintao violare a legii penale;

-infractiunea reprezinta fapta cu cel mai ridicat grad de pericolsocial raportat la celelalte forme de ilicit, pentru ca ea vatama, lezeazasi pune    in pericol valori sociale fundamentale (viata, integritateacorporala, proprietatea etc.).

Premisele existentei infractiunii

-existenta unei norme incriminatoare care interzice o anumitafapta

- o fapta concreta avuta in vedere de legiuitor la elaborarea normei incriminatoare;

-trasaturile esentiale ale faptei incriminate.

Infractiunea ca fenomen material (infractiunea fiind o manifestare exterioara a omului); uman (infractiunea fiind o fapta exclusiva a omului); social (infractiunea fiind periculoasa pentru valorile sociale); moral politic(infractiunea exprima atitudinea morala a faptuitorului fatade valorile sociale);juridic (infractiunea reprezentand incalcarea unei norme juridice penale).

Infractiunea ca institutie juridica: in aceasta situatie, ea reprezinta

o institutie fundamentala a dreptului penal formata dintr-un ansamblu de norme juridice care reglementeaza conditiile si trasaturile comune ale tuturor infractiunilor; este prevazuta in Titlul II din partea generala a Codului penal (art. 17 - 51 C. pen.).

Definitia infractiunii. Infractiunea este fapta care prezinta pericolsocial, savarsita cu vinovatie, si prevazuta de legea penala (art. 17 C. pen.).

Din aceasta definitie se desprind cele trei trasaturi esentiale ale infractiunii: pericolul social; vinovatia; prevederea in legea penala

A. Pericolul social

Definitie. Prin pericol social intelegem particularitatea unor fapte dea leza ori pune in pericol valorile sociale fundamentale (art. 18 C. pen.).

Elementele pericolului social:

a) existenta unei fapte: o actiune (infractiuni comisive); o inactiune (infractiuni omisive); o faptaexterioara a omului - fiind excluse deci faptele animalelor si fenomenele naturii, care pot avea pericol social;

b) gravitatea faptei sa atraga aplicarea unei sanctiuni penale(aceasta gravitate, denumita grad de pericol social, se determina pe bazacriteriilor prevazute de art. 18¹ alin. 2 C. pen.).

Felurile pericolului social:

-abstract - este avut in vedere de legiuitor in momentul incriminarii faptei. Acesta se stabileste avand in vedere:

insemnatatea valorii sociale ce trebuie ocrotita

gravitatea vatamarii ce s-ar putea aduce valorii sociale;

frecventa faptelor ce se pot savarsi;

imprejurarile in care se pot savarsi asemenea fapte;

- concret - este apreciat de catre instanta de judecata cu prilejuljudecarii faptei savarsite. Acesta se stabileste in functie de:

vatamarea efectivaadusavalorii sociale;

conditiile in care s-a savarsit fapta;

urmarea care s-a produs sau care s-ar fi putut produce;

persoana faptuitorului;

modul si mijloacele de savarsire a faptei;

scopul urmarit de faptuitor.

Deosebirea dintre cele doua forme constain aceea ca primul este avut in vedere inainte de savarsirea infractiunii, iar cel de-al doilea, dupa savarsirea acesteia.

Fapta care nu prezintagradul de pericol social al unei infractiuni (art. 18¹ C. pen.)

Preliminarii

-lipsa pericolului social, ca trasatura esentiala a infractiunii, conduce la inlaturarea caracterului infractional al faptei savarsite

-acesta trebuie stabilit intotdeauna in concret. Necesitatea institutiei

-este posibil ca, in unele situatii, criteriile folosite de legiuitor laevaluarea gradului de pericol social saducala concluzia caacesta nu exista

- lipsa pericolului social al unei fapte care cuprinde atat vinovatie, cat si prevederea in legea penala, trebuie sase faca numai in concret.

Concept. Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca prin atingerea minima adusa uneia dintre valorile aparate de lege si prin continutul ei concret fiind lipsita in mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.

Conditii: fapta sa fie deci lipsita de importanta; atingerea valorii sociale sa fie foarte mica fapta sa fie lipsita de semnificatie juridica penala

Criteriile de apreciere a gradului de pericol social (art. 181 alin. 2

C. pen.): modul si mijloacele de savarsire a faptei; scopul urmarit; imprejurarile in care fapta a fost comisa; urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce; persoana si conduita faptuitorului.

Natura juridicasi sanctiunea

-intr-o opinie s-a sustinut ca aceasta institutie da posibilitatea uneidezincriminari judiciare a faptelor, opinie care a fost respinsa, intrucat dezincriminarea se face de catre legiuitor;

-in alta opinie se mentioneaza ca aceasta institutie reprezinta o veritabilaformade raspundere penala

- o alta opinie sustine ideea conform careia aceasta este o cauza care inlaturacaracterul penal al faptei.

In realitate, aceasta institutie are o natura juridica mixta, intrucat ea imbina ultimele doua opinii; astfel, sub aspectul sanctiunii, conform art. 181 alin. 3, C. pen., procurorul sau instanta aplica o sanctiune cu caracter administrativ, fiind inlaturata raspunderea penala, neputandu-se aplica o sanctiune penala

Efectele juridice ale incidentei acestei institutii

-cand se stabileste in concret ca fapta savarsita nu prezinta pericolulsocial al unei infractiuni, ea este exclusadin sfera ilicitului penal;

-persoana in cauza nu e trasa la raspundere penalasi, deci, nu i se aplicao sanctiune penala

- in acest caz se va aplica o masura administrativaprevazutain art. 91

C. pen.: mustrare; mustrare cu avertisment; amenda de la 100.000 la

10.000.000 de lei;

daca faptuitorul a savarsit mai multe fapte considerate fiecare in parte ca fiind lipsite de pericol social, se va aplica o singura sanctiune cu caracter administrativ.

Vinovatia (art. 19 C. pen.) Definitie. Vinovatia reprezinta atitudinea psihica a persoanei care, savarsind cu vointa neconstransa o fapta ce prezinta pericol social, a avutin momentul executarii reprezentarea faptei si a urmarilor socialmente

periculoase ale acesteia sau, desi nu a avut reprezentarea faptei si a urmarilor, a avut posibilitatea reala, subiectiva a acestei reprezentari.

Factorii vinovatiei

vointa (factorul volitiv) - reprezinta un proces psihic de conducere constienta a activitatii sub toate aspectele ei; ea este o conditie esentiala a vinovatiei, imbracand atat forma actiunii, cat si a inactiunii;

-constiinta (factorul intelectiv - reprezinta facultatea psihica princare persoana intelege semnificatia faptei si urmarile acesteia; dezvaluie atitudinea constiintei faptuitorului fatade fapta savarsita

Formele vinovatiei: intentia; culpa; praeterintentia.

I. Intentia (art. 19 pct. 1 C. pen.)

Definitie. Este o forma principala de vinovatie prevazuta expres inCodul penal, care consta in prevederea rezultatului faptei, urmarirea rezultatului sau acceptarea acestui rezultat.

Forme principale:

-intentie directa - consta in prevederea rezultatului faptei, care nu este urmarit, dar este acceptat; caracteristicile ei sunt deci prevederea si urmarirea rezultatului (de exemplu: fapta persoanei care indreapta pistolulimpotriva alteia, apasand pe tragaci si avand ca rezultat moartea persoanei); -intentie indirecta - consta in prevederea rezultatului faptei care nu este urmarit, dar este acceptat; caracteristicile ei sunt deci prevederea si acceptarea rezultatului (de exemplu: fapta inculpatului de a aplica victimei, aflata in stare de ebrietate, o puternica lovitura in urma careia aceasta a cazut intr-un bazin cu ape reziduale, caderea fiind auzita de inculpat, precum si parasirea victimei in aceste conditii fara sa o salveze evidentiaza acceptarea producerii mortii).

Alte forme:

intentia simplasi calificata

intentia initialasi supravenita

intentia spontanasi premeditata

intentia unicasi complexa

II. Culpa Definitie. Reprezinta atitudinea psihica a faptuitorului care prevederezultatul faptei sale, dar nu il accepta, socotind fara temei ca acesta nu se va produce, ori nu prevede rezultatul faptei sale, desi putea si trebuia sa-l

prevada. Forme principale:

culpa cu prevedere - cand faptuitorul prevede rezultatul faptei sale,dar nu il accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce (de exemplu, cazul accidentelor de circulatie). Observatie: diferenta dintre intentia indirectasi culpa cu prevedere rezulta din pozitia psihica a faptuitorului: inprimul caz, el urmareste si accepta rezultatul, iar in al doilea, el urmareste, dar nu acceptarezultatul;

culpa simpla - cand faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale,desi trebuia si putea sa-l prevada; obligatia de prevedere a rezultatului se deduce in concret in functie de imprejurari (de exemplu, fapta persoanei care de la o anumita inaltime arunca un obiect dur, accidentand mortal o persoana care este in trecere). Observatie: diferenta dintre culpa simplasi cazul fortuit este sub aspectul posibilitatii de prevedere a rezultatului: in primul caz, rezultatul putea fi prevazut, iar in al doilea caz, acesta era imposibil de prevazut.

Alte forme:

-imprudenta sau nesocotinta

-nebagare de seama (neatentie);

-neglijenta

-nepricepere;

-nedibacie.

III. Praeterintentia (intentia depasita Definitie. Este o forma mixta de vinovatie ce cuprinde intentia si

culpa. Aceasta forma de vinovatie nu este prevazuta expres in C. pen., ci este o creatie a doctrinei.

Caractere:

-faptuitorul savarseste o fapta ce constituie elementul material al unei infractiuni (cu intentie);

-se produce insa un rezultat mai grav pe care faptuitorul nu l-a urmarit sau acceptat (din culpa); de exemplu, infractiunea prevazuta de art. 183 Cod penal: "lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte".

C. Prevederea (art. 17 si art. 141 C. pen.) Definitie. Consta in descrierea si incriminarea tuturor faptelor

periculoase pentru valorile sociale in legi sau decrete care au caracter penal.

Caractere:

- contribuie la diferentierea neta dintre infractiune (ilicit penal) si celelalte forme de ilicit;

-este in deplina concordanta cu principiul legalitatii.

Toate cele trei trasaturi esentiale prezentate trebuie intrunitecumulativ pentru existenta infractiunii, lipsa uneia dintre ele ducand lainexistenta acesteia.