IZVOARELE DREPTULUI AFACERILOR. ASPECTE DE DREPTUL COMERTULUI INTERNATIONAL

Sectiunea 1

Izvoare internationale

1. Ca materie interdisciplinara, dreptul comertului international are atat izoare internationale, cat si izvoare interne.

Izvoarele internationale ale dreptului comertului international sunt, in masura in care cuprind si norme aplicabile raporturilor juridice de drept al comertului international, izvoarele dreptului international public.

Izvoarele internationale ale dreptului comertului international sunt tratatul si cutuma.

2. Tratatul. Indiferent de denumirea sa - acord, act final, aranjament, carta, compromis, concordat, memorandum, conventie, declaratie, gentelemen's agreement, modus vivendi, pact, protocol, nota diplomatica, aide memoire, statut - tratatul este acordul de vointa a doua sau mai multe state prin care acestea reglementeaza intr-un anumit mod o anumita sfera a relatiilor internationale, creand noi norme de drept international sau modificand ori abrogand pe cele existente.

Ori de cate ori obiectul de reglementare al tratatului il reprezinta relatii interstatale stabilite in domeniul comertului international sau al cooperarii economice internationale, respectivul tratat este si izvor al dreptului comertului international.

Au aceasta calitate si alte tratate internationale - politice, juridice, culturale - care, stabilind raporturi de colaborare intre state, favorizeaza si dezvoltarea relatiilor economice dintre acestea, continand uneori chiar clauze exprese in acest sens.

Tratatele pot fi clasificate in:

a)      tratate generale - aceste tratate cuprind ocazional si norme aplicabile raporturilor de comert international. Este ilustrativa in acest sens Carta O.N.U. care, proclamand in preambulul sau ca scop suprem al Natiunilor unite mentinerea pacii si securitatii internationale, stabileste ca unul din obiectivele subordonate acestui scpo relaizarea colaborarii interstatale in solutionarea problemelor cu caracter economic.

b)      tratate speciale - acestea sunt incheiate pentru reglementarea unor raporturi comerciale. La randul lor, tratatele speciale se subdivid in:

tratate multilaterale

tratate bilaterale

- Tratatele multilaterale. Intre tratatele internationale care au si calitatea de izvor al dreptului comertului international, o importanta deosebita o au tratatele multilaterale care formuleaza norme uniforme de drept material sau conflictual, regelementand anumite raporturi de comert exterior.

Ca exemplu de asemenea tratate care realizeaza in fond unificarea normelor de drept conflictual si material aplicabile in relatiile economice internationale, mentionam:

Conventia de la New York din 1958 cu privire la recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine;

Conventia de la Viena din 1968 cu privire la conventia de arbitraj;

Conventia de la Washington din 1965;

Conventia de la Seul din 1985 cu privire la infiintarea Agentiei multilaterale de garantare a investitiilor internationale;

Conventia de la Haga din 1976 cu privire la intermediere;

Conventia de la Roma din 1980 privitoare la legea aplicabila obligatiilor internationale;

Conventia de la Geneva din 1930 privind legea uniforma asupra cambiei si biletului la ordin;

Conventia de la Geneva din 1931 privind legea uniforma asupra cecului;

Conventia de la New York din 1974 privitoare la prescriptia extinctiva in materia vanzarii internationale de marfuri etc.

- Tratatele bilaterale. Aceste tratate au ca obiective concrete reglementarea colaborarii interstatale in domeniul comercial, financiar-valutar etc.

Aceste tratate se incheie sub forma de acorduri comerciale, economice, de protocoale anuale comerciale, de acorduri de clearing, de plati, de comert, navigatie si aeriene, de conventii pentru garantarea reciproca a investitiilor, de acorduri pentru exploatarea in comun a apelor de frontiera etc.

Acordurile economice bilaterale nu realizeaza o uniformizare sau unificare a normelor de drept conflictual sau de drept material aplicabil conditiilor de validitate si efectelor contractelor de comert international. Ele opereaza insa o uniformizare a unor norme de drept administrativ, financiar, valutar, vamal aplicabile acelorasi contracte.

3. Cutuma. Prin cutuma se intelege o practica generala indelungata, repetata, urmata de state, pe planul raporturilor internationale, cu constiinta obligativitatii sale juridice. Cutuma este izvorul cel mai vechi al dreptului international public, materii intregi ale acestuia formandu-se pe cale cutumiara.

Pe masura codificarii dreptului international si a cresterii numarului de tratate ca instrumente ale colaborarii interstatale, cutuma pierde din importanta sa. Cu toate acestea, cutuma reglementeaza inca raporturi de comert international si este izvor al dreptului comertului international. Astfel, transportul international de marfuri pe mare are inca caracteristici esentialmente cutumiare. De exemplu, obligatiile partilor au sorginte cutumiara, independent de ceea ce scrie in contractul de navlosire (armatorul raspunde cu toata averea sa pentru buna desfasurare a transportului, navlositorul fiind obligat sa aduca marfa).

Trebuie facuta distinctie intre cutuma si uzuri sau uzante internationale.Acestea au fost stabilite prin practica si reprezinta reguli de conduita.......

Sectiunea 2

Izvoare interne

1. Referindu-ne la izvoarele interne ale dreptului comertului international, acestea sunt diferite in raport de sistemele de drept in cauza. Dreptul cometului international fiind o materie pluridisciplinara, sunt izvoare interne ale acestei materii acelea care cuprind in orgnaizarea si reglementarea lor, comertul exterior al statelor in cauza.

Sistemele de drept cunoscute sunt:

sistemele de drept de inspiratie romanista, care au drept punct de plecare dreptul roman

sistemele de drept anglo-american

sistemele de drept islamic

a) Sistemele de drept de inspiratie romanista. Aceste sisteme se impart in doua categorii:

sistemele de drept care cunosc unitatea dreptului privat

sistemele de drept care cunosc dualitatea dreptului privat

Pentru aceste sisteme de drept izvoarele interne sunt legile si celelalte acte normative elaborate in baza legilor si cuprinzand norme de drept care, intr-o masura sau alta, se refera si la activitatea de comert exterior a statului care le-a elaborat. Izvoarele interne    se impart in izvoare interne generale si izvoare interne speciale.

Izvoarele interne generale sunt Constitutiile si legile speciale (fiscale, vamale, penale etc).

Izvoarele interne speciale se diferentieaza in functie de felul sistemului de drept care se aplica. Astfel, in cazul statelor care cunosc dualitatea dreptului privat (impartit in drept civil si drept comerical), izvoarele interne sunt codurile comerciale si legile comerciale speciale, dreptul comun fiind dreptul civil. Pentru statele care cunosc unitatea dreptului privat, izvoare interne sunt legiuirile civile

In toate aceste sisteme de drept, izvor al dreptului comertului international este uzul, obiceiul, in masura in care reglementeaza raporturi de comert exterior. Unele state recunosc valoarea de izvor de drept numai uzurilor legale, pe cand alte state recunosc uzurile interpretative.

b) Sisteme de drept de anglo-americane. Aceste sisteme s-au format ca sisteme legislative prin efortul judecatorilor itinernati. Izvorul principal al acestor sisteme de drept este precedentul judecatoresc care angajeaza cu forta obligativitatea solutiilor, tutror instantelor inferioare sau de acelasi grad, intr-o speta similara.

De asemenea, izvoare interne in aceste sisteme de drept sunt cutuma si legea.

c) Sisteme de drept islamic. Izvoarele specifice acestor sisteme de drept sunt Coranul si Sunele (interpretari date de catre imami Coranului) si obiceiul pamantului. Legea este izvor intern intr-o mai mica masura.

2. Referindu-ne la izvoarele interne ale dreptului comertului international distingem intre actele normative continand reglementari de drept material si actele normative cuprinzand norme conflictuale aplicabile in materie.

Actele normative continand reglementari de drept material cuprinde pe de o parte, acte normative de drept general, dar aplicabile si comertului exterior, si, pe de alta parte, acte normative destinate comertului international.

Sectiunea 3

Codificarea dreptului comertului international

Codificarea are in vedere ordonarea si gruparea regulilor juridice in institutii. Aceste operatiuni presupun armonizarea, standardizarea, unificarea si uniformizarea normelor juridice.

1) Armonizarea reprezinta rodul activitatii ascociatiilor internationale de comercianti si a unor organisme internationale neguvernamentale.

Cea mai importanta opera de armonizare a realizat-o Camera de Comert si Industrie de la Paris (CCIP) care a reusit sa armonizeze uzantele comerciale internationale aplicabile la nivel continental.

Astfel, dupa o prima incercare de armonizare a uzantelor comerciale in anul 1936, CCIP, publicand in anul 1953 regulile Incoterms ( International Commercial Terms), a infaptuit unificarea si standardizarea uzantelor comerciale internationale in materie de vanzare comerciala internationala. Aceste reguli exprima o practica indelungata si repetata in asemenea contracte, in limitele dispozitiilor supletive din legislatiile nationale. De la adoptare, regulile Incoterms au fost revizuite si completate, prin definirea unor caluze noi.

La nivelul statelor americane, cu aceeasi denumire, dar uneori cu un continut diferit, uzantele au fost codificate intr-un document in anul 1946, document numit RAFTD ( The Revised American Foreign Trade Definitions).

Regulile Incoterms si RAFTD sunt de aplicatiune facultativa dar devin obligatorii daca sunt adoptate de parti prin contract.

2) Standardizarea se materializeaza in elaborarea de catre asociatiile internationale a comerciantilor de contracte tip sau cadru, modele de contracte, contracte standard, conditii generale sau ghiduri de contractare.

Acestea sunt de aplicatiune facultativa, devenind obligatorii doar daca parteneri concreti convin sa le aplice.

3) Unificarea si uniformizarea reprezinta rodul efortului statelor, efort concretizat in adoptarea de conventii interstatale reglementand materii comerciale.

Daca in conventiile in cauza sunt formulate norme de drept conflictual, la nivelul statelor aderante se realizeaza un drept uniform.

In schimb, daca in conventiile in cauza sunt cuprinse norme de drept material, la nivelul statelor ratificante se realizeaza un drept unificat.

Pentru unificarea si uniformizarea normelor, un rol esential l-au avut si organizatiile interstatale, in special O.N.U.

Activitatea O.N.U. s-a concretizat in doua componente: una de vocatie universala iar cealalta de vocatie regionala.

a) Componenta de vocatie universala - O.N.U. si-a asumat pe aceasta directie raspunderi deosebite pe linia promovarii principiilor dreptului comertului international si a codificarii normelor acestuia. Astfel, Adunarea Generala a O.N.U. a hotarat in anul 1966 crearea Comisiei Natiunilor Unite pentru dreptul comertului international (UNCITRAL). UNCITRAL are drept scop:

stimularea adoptarii de catre state a unor reglementari pertinente raporturilor de comert international;

stimularea schimburilor de informatii dintre state in domeniul comertului international;

efectuarea de studii privind stadiul de reglementare;

intocmirea de proiecte de conventii care sa reglementeze materii de comert international;

elaborarea unor conventii internationale, legi-tip, legi uniforme, stimularea adoptarii unor asemenea instrumente juridice, precum si acceptarea mai larga a clauzelor, regulilor, uzantelor si practicilor comertului international.

Bilantul activitatii desfasurate de UNCITRAL permite reliefarea unor realizari importante in domeniu, precum:

Conventia de la New York din 1974, modificata prin Conventia de la Viena din 1980 privind prescriptia in materie de vanzare internationala de obiecte mobile corporale;

Conventia de la Hamburg din 1978 (cunoscuta sub denumirea de "Regulile de la Hamburg") referitoare la transportul de marfuri pe mare;

Conventia de la Viena din 1980 privind vanzarea internationala de marfuri

Conventia de la Geneva din 1982 privitoare la transportul international multimodal de marfuri;

Conventia de la New York din 1992 privitoare la cambie si cecul international;

Regulamentul uniform de arbitraj ad-hoc.

De asemenea, a mai elaborat si urmeaza sa mai elaboreze conventii privitoare la comertul electronic, la terminalele de transport, la platile internationale precum si conventii privitoare la componenta juridica a principiilor noii ordini economice internationale si a Codului de conduita a societatilor multinationale.

b) Componenta cu vocatie regionala - in efortul de codificare a normelor guvernand raporturile de comert international in sensul cel mai cuprinzator se inscrie si activitatea altor organisme ale ONU, intre care, retine atentia in primul rand, activitatea desfasurata in cadrul Comisiei Economice pentru Europa (CEE-ONU). Acest organism a stimulat elaborarea de proiecte de conventii in materia dreptului comertului international supuse apoi ratificarii statelor, a elaborat reguli uniforme de drept al comertului international de aplicare facultativa sau contracte-tip in diferitele materii comerciale ori ghiduri de contractare. In acest sens pot fi amintite:

Conventia de la Geneva din 1961 privind arbitrajul comercial international;

Conventia vamala de la Geneva din 1959 referitoare la transportul international sub acoperirea carnetelor TIR (transport international rutier);

Conventia de la Berna din 1961 - CIM ( reguli uniforme privind contractul de transport international feroviar al marfurilor)

Conventia de la Berna din 1956 - CMR ( reguli referitoare la contractul de transport international de marfuri pe sosele)

In vederea codificarii normelor care guverneaza dreptul comertului international au depus eforturi si alte organizatii internationale: organizatiile Uniunii Europene, Consiliul Europei si UNIDROIT.

Astfel, organizatiile internationale UE, precum si statele membre UE, si-au adus aportul la codificarea normelor dreptului comertului international prin adoptarea urmatoarelor conventii:

Conventia de la Roma din 1980 privitoare la alegea aplicabila obligatiilor internationale;

Conventia de la Bruxelles din 1968 privitoare la recunoasterea persoanelor juridice si a societatilor comerciale europene;

Conventia de la Bruxelles din 1968 modificata prin Conventia de la Lugano din 1978 privitoare la recunoasterea si executarea sentintelor civile si arbitrale europene.

De asemenea, notabile sunt si eforturile UNIDROIT in domeniul codificarii, eforturi concretizate in adoptarea urmatoarelor conventii si principii:

Conventia de la Geneva din 1983 privind reprezentarea in vanzarea internationala de marfuri;

Conventia de la Ottawa din 1988 privind leasing-ul factoring-ul international;

Elaborarea principiilor aplicabile contractelor internationale.

Nu in ultimul rand, se evidentiaza activitatea Conferintei Internationale de la Haga pentru unificarea dreptului privat, activitate reflectata de urmatoarele conventii:

Conventia din 1986 privitoare la recunoasterea persoanelor juridice straine;

Conventia din 1955, modificata in 1986 privitoare la legea aplicabila contractului international de vanzare a bunurilor mobile corporale;

Conventia din 1964 privitoare la formarea contractului international de vanzare a bunurilor mobile corporale;

Conventia din 1976 privind intermedierea.