Izvoarele primare ale dreptului comunitar european

IZVOARELE PRIMARE ALE DREPTULUI COMUNITAR EUROPEAN

Dreptul primar comunitar european este constituit din trei tratate institutive ale Comunitatilor, tratate care au fost permanent modificate, completate si adaptate noilor realitati. Toate acestea au condus la aparitia unui numar mare de instrumente conventionale, proprii unei Comunitati sau alteia ori comune a celor trei la un loc.

I.1. Tratatele comunitare

a) Tratatele originare:

Pe fondul cautarilor generate de necesitatea gasirii unor noi solutii pentru dezvoltarea economica au aparut cele trei Comunitati europene : Comunitatea europeana a carbunelui si otelului (C.E.C.O.), infiintata prin "Tratatul de la Paris", semnat in 1951, intrat in vigoare in 1952; Comunitatea economica europeana (C.E.E) si Comunitatea europeana a energiei atomice (C.E.E.A sau EURATOM), infiintate prin "Tratatele de la Roma", semnate in 1957, intrate in vigoare in 1958.

Pentru Comunitatea europeana a carbunelui si otelului, principalul instrument este Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951, care a intrat in vigoare la 23 iulie 1952. Tratatul era insotit de numeroase anexe si protocoale aditionale, care aveau aceeasi valoare ca si Tratatul insusi (exemplu: protocoalele asupra statutului Curtii de Justitie si asupra privilegiilor si imunitatilor).

Pentru Comunitatea economica europeana (C.E.E) si Comunitatea europeana a energiei atomice (C.E.E.A sau EURATOM) exista cele doua Tratate de la Roma, din 25 martie 1956, insotite de numeroase anexe si protocoale, intre care cel mai important defineste Statutul Bancii Europene de Investitie (B.E.I) la care se adauga, in mod deosebit, protocoalele, semnate la 17 aprilie 1957 la Bruxelles, asupra privilegiilor si imunitatile privind Curtea de Justitie. Toate acestea au intrat in vigoare la 14 ianuarie 1958.

b) Tratatele si actele modificatoare:

Acestea sunt mai greu de prezentat exhaustiv deoarece modificarile si completarile aduse tratatelor originare rezulta nu numai din tratatele propriu-zise, ci si dintr-o gama destul de numeroasa si diversa de alte documente (acte normative) ale institutiilor comunitare (in cadrul procedurilor simplificate de revizuire) sau din alte acte de natura particulara, cum este cazul deciziilor pretinzand o ratificare a statelor membre.

Dintre cele mai importante modificari aduse celor trei Tratate originare care au avut relevanta asupra celor trei Comunitati, amintim:

Actele prin care s-au pus bazele institutiilor comune: Conventia cu privire la anumite institutii comune, semnata si intrata in vigoare in acelasi timp cu Tratatele de la Roma; Tratatul instituind un Consiliu unic si o Comisie unica pentru Comunitati si Protocolul unic cu privire la imunitati si privilegii, semnate la Bruxelles, la 8 aprilie 1965 si intrate in vigoare la 1 iulie 1967;

"Tratatele bugetare", cu privire la cresterea puterii financiare a Parlamentului european, semnate la Luxemburg, la 22 aprilie 1970 (intrat in vigoare la 1 ianuarie 1971) si la Bruxelles, la 22 iulie 1975 (intrat in vigoare la 1 iunie 1977);

Decizia din 21 aprilie 1970, cu privire la inlocuirea contributiilor financiare prin resurse proprii Comunitatilor intemeiata pe articolele 269[1] din Tratatul instituind C.E. si 173 din Tratatul instituind C.E.E.A, intrata in vigoare la 1 ianuarie 1971, inlocuita ulterior prin decizia din 31 decembrie 1994:

Decizia din 20 septembrie 1976, cu privire la alegerea reprezentantilor Adunarii prin sufragiu universal direct, intemeiata, in special, pe articolul 190 din Tratatul instituind C.E[2]., intrata in vigoare la 1 iulie 1978 (aceasta decizie, impreuna cu altele, a facut obiectul unor adaptari operate de catre statele membre, trebuind sa fie asimilata cu tratatele propriu-zise);

Actele de aderare care adapteaza si completeaza tratatele anterioare. Aici avem in vedere actele referitoare la aderarea la Comunitatile europene a Danemarcei, Irlandei si Regatului Unit al Marii Britanii, din 22 ianuarie 1972, intrate in vigoare la 1 ianuarie 1973. Actele cu privire la aderarea Republicii Elene la Comunitati, din 24 mai 1979, intrate in vigoare la 11 ianuarie 1981;

Actele cu privire la aderarea Regatului Spaniei si a republicii Portugheze, din 12 iunie 1985; Actele cu privire la aderarea Republicii Austria, a Republicii Finlanda si a Regatului Suediei, din 24 iunie 1994.

c) Tratatele compozite

Actul unic european[3] (privitor la extinderea competentelor Comunitatilor Europene), semnat la Luxemburg si la Haga, la 17 si 28 februarie 1986, intrat in vigoare la 1 iulie 1987. Tratatul asupra Uniunii Europene (privind instituirea Uniunii Europene), semnat la Maastricht, la 7 februarie 1992 si Tratatul de la Amsterdam ( prin care se modifica Tratatul Uniunii Europene si tratatele institutive ale fiecareia din cele trei comunitati europene), semnat la 2 octombrie 1997 si intrat in vigoare la 1 mai 1999 sunt izvoare ale dreptului comunitar si au un caracter compozit.

Aceste izvoare au un caracter complex, in sensul ca, pe langa norme specifice dreptului comunitar, prin care sunt modificate sau completate tratatele originare, contin si norme care nu raspund principiilor comunitare, fiind mai apropiate de dreptul international public clasic, in special cele referitoare la politica externa si de securitate comuna, la justitie si afaceri interne, domenii in care aceste tratate nu aplica metoda supranationala[4].

Aceste izvoare nu constituie dreptul comunitar asimilat Tratatelor comunitare decat in masura in care acestea, prin dispozitiile pe care le contin, modifica Tratatele comunitare (de exemplu, Titlurile II , III , IV si VII din Tratatul de la Maastricht). In schimb celelalte dispozitii, in special cele care sunt inscrise la Titlurile V si VI, care corespund pilonilor doi (politica externa si de securitate comuna) si trei (justitie si afaceri interne), fac parte, in cel mai fericit caz, din categoria dreptului comunitar complementar.

Tratatul de la Amsterdam are o structura inedita, in trei parti. Prima, cea mai substantiala, contine "modificari de fond" aduse Tratatului asupra Uniunii Europene si celor trei Tratate comunitare. Cea de-a doua parte realizeaza o "simplificare" a Tratatelor comunitare, cuprinzand si anexele si protocoalele lor, in scopul suprimarii dispozitiilor care nu au putere legala si adoptarii, in consecinta, a textului din anumite dispozitii. De asemenea, tot aici este prevazuta si abrogarea Conventiei din 25 martie 1957, cu privire la anumite institutii comune si a Tratatului de fuziune, din 30 aprilie 1965. A treia parte, in afara dispozitiilor generale si finale, obisnuite intr-un astfel de Tratat, realizeaza o "renumerotare", facand sa dispara, astfel, juxtapunerea articolelor identificate prin cifre sau prin litere, din Tratatul asupra Uniunii Europene si din Tratatul instituind Comunitatea Europeana.

Desi Tratatul cuprinde, la final, un Tablou al echivalentelor, Conferinta a decis sa-i adauge, la Actul final, cu titlu demonstrativ, textele "consolidate" ale celor doua Tratate. Deci, nu este vorba despre noi Tratate, ci de Tratatele initiale, asa cum se prezinta ele dupa modificarile de fond, simplificarile si renumerotarea realizate prin Tratatul de la Amsterdam[5].

I.2. Autonomia Tratatelor comunitare

Tratatul de la Bruxelles semnat la 8 aprilie 1965 si intrat in vigoare la 29 iulie 1967, (Tratatul privind infiintarea unui singur Consiliu si a unei singure Comisii a Comunitatilor Europene) cunoscut sub denumirea de "Tratatul de fuziune a executivelor" a unificat numai institutiile celor 3 Comunitati si prevede ca acestea pot sa-si exercite, fiecare puterea in cadrul Comunitatilor careia ii apartin, conform dispozitiilor fiecarui tratat, deci functioneaza principiul autonomiei tratatelor comunitare. Astfel, in lipsa unei "unificari a Tratatelor" ramase a se realiza la o data inca neprecizata[6], Tratatele comunitare constituie angajamentele distincte, independente unele de altele. Raporturile lor mutuale raman guvernate de art. 305 al Tratatului C.E.E, care, potrivit regulilor dreptului international, stipuleaza ca dispozitiile Tratatului C.E.E (tratat general) nu le modifica pe cele din Tratatului C.E.C.A si nu deroga de la prevederile Tratatului C.E.E.A (tratate speciale).

In prezent autonomia si independenta aplicarii tratatelor comunitare este considerabil limitata tocmai din dorinta Curtii de Justitie de a face sa prevaleze o mai mare si cuprinzatoare armonie in interpretarea dispozitiilor altor trei tratate, unele in spiritul altora.

Nu de putine ori, Curtea de Justitie, folosind analogiile evidente, (in interpretarile date) s-a sprijinit pe dispozitiile unui tratat pentru a interpreta dispozitiile mai putin clare ale altuia. Curtea afirma ca reclamatiile privind sensul art. 65 din Tratatul C.E.C.A. au un sprijin indirect in redactarea articolului 83 din Tratatul C.E.E.; argumenteaza prin articolele 184 ale Tratatului C.E.E. si 156 al Tratatului C.E.E.A. pentru a da o deschidere generala, cu exceptia ilegalitatii in cadrul Tratatului C.E.C.A).

I.3 Structura Tratatelor comunitare:

Preambulul si dispozitiile preliminarii

Clauzele institutionale

Clauzele materiale

Clauzele finale

a) Preambulul si dispozitiile preliminarii

Cele trei Tratate institutive au o structura tehnico-legislativa sensibil identica care ordoneaza clauzele lor in patru categorii:

In preambulul fiecarui Tratat institutiv este mentionata in termeni similari motivatia statala si politica care a determinat sefii de state si guverne de a crea acea comunitate.

Tot in preambul sunt enuntate si directivele socio-economice proprii fiecarei Comunitati. Apoi, dispozitiile de inceput (art. 2 si 3 C.E.E.O, art. 1 C.E si art.2 C.E.E.A) preiau intr-o formulare concisa directivele economice ale fiecarui Tratat, enumerand diferitele actiuni ce trebuie intreprinse de institutiile comunitare pentru a aduce la indeplinire aceste scopuri.

Pentru a intelege pozitia acestor dispozitii in ansamblul Tratatelor institutive trebuie sa mentionam ca jurisprudenta CJCE le-a acordat o mare importanta prin aceea ca au fost folosite drept baza legala pentru a explica principiul efectului direct al dreptului comunitar (cazul Van Gend et Loos[8]), campul de aplicare al Tratatului C.E.E (cazul Walrave ) sau competentele susidiare si implicite ale institutiilor comunitare. Astfel, CJCE a recunoscut caracterul fundamental al clauzelor ce cuprind obiectivele Comunitatilor, precizand in diferitele sale decizii ca aceste dispozitii trebuie intotdeauna respectate si realizarea lor are un caracter imperativ, caci altfel efectul lor util ar fi compromis.

Mai mult chiar, CJCE a precizat ca Tratatele nu stabilesc nici o ierarhie a obiectivelor comunitare si drept consecinta toate au un caracter general, imperativ, care nu pot legitima gresita integrare a uneia dintre ele (libera circulatie a produselor) datorata incapacitatii institutiilor comunitare de a realiza in termenul prevazut un alt obiectiv comunitar (punerea in aplicarea a politicii agricole comune).

b) Clauzele institutionale

Clauzele institutionale sunt considerate acelea care creeaza sistemul institutional comunitar, adica care determina organizarea, functionarea si atributiile institutiilor comunitare, precum si finantarea Comunitatilor, functiunea publica si relatiile externe. Prin continutul lor, aceste dispozitii sunt considerate drept o adevarata "constitutie" a Comunitatilor Europene ce da masura vointei suverane a statelor fondatoare, de a colabora in domenii si forme bine stabilite si delimitate.

c) Clauzele materiale

Cea mai mare parte a dispozitiilor Tratatelor se ocupa insa, in mod obiectiv, de definirea regimului economic si social (sau economic si tehnic in Euratom) specific fiecaruia dintre ele. In functie de sectorul sau activitatile economice vizate ori de solutiile particulare avute in vedere pentru atingerea obiectivelor acelei comunitati, clauzele materiale au naturi diferite. Asa cum subliniam anterior in Tratatul CECO ele creeaza un regim detaliat si complet aplicabil statelor membre si particularilor in sectorul carbunelui si otelului, pe cand in Tratatul CEE, clauze materiale formuleaza cel mai adesea obiectivele ce trebuie realizate si principiile ce stau la baza activitatii institutiilor comunitare.

De asemenea, din punct de vedere al efectelor lor, clauzele materiale ale tratatelor institutive pot fi impartite in dispozitii direct aplicabile[11] si dispozitii ce fac obiectul unei masuri de aplicare din partea institutiilor comunitare sau a statelor membre.

d) Clauzele finale

Clauzele finale, mentioneaza in fiecare Tratat institutiv modalitatile de ratificare si de revizuire convenite de partile contractante, precum si momentul intrarii lui in vigoare.

In acest sens, reamintim ca , fiind acorduri internationale, Tratatele comunitare au fost suspuse in fiecare stat membru procedurii de ratificare conform dispozitiilor constitutionale nationale proprii, intrarea in vigoare a Tratatelor fiind conditionata de depunerea instrumentelor de ratificare a tuturor partilor semnatare. Astfel guvernul francez este depozitarul Tratatului CECO, iar guvernul italian a Tratatelor CEE si CEEA[13].

Tratatul de la Paris a fost redactat intr-o singura limba, cea franceza, in schimb , Tratatele de la Roma, au fost redactate in patru limbi (germana, franceza, italiana si olandeza), toate cele patru texte avand aceiasi forta juridica. In virtutea actelor de aderare, textele stabilite in limbile engleza, daneza, irlandeza, greaca, spaniola, finlandeza, portugheza si suedeza au aceeasi forta obligatori ca si textele originare.

I.4. Autoritatea tratatelor

Autoritatea Tratatelor reiese din rangul lor, in caz de conflict cu alte norme, ca si din conditiile revizuirii lor.

a) Autoritatea tratatelor

In varful ierarhiei ordinii juridice comunitare se gasesc regulile din Tratatele comunitare. Acestea se situeaza deasupra tuturor celorlalte izvoare ale dreptului comunitar.

Comparativ cu dreptul derivat (actele unilaterale ale institutiilor comunitare) si cu dreptul aparut din relatiile externe ale Comunitatilor europene (tratatele si acordurile incheiate de catre institutiile comunitare), Tratatele institutive constituie in acelasi timp, fundamentul, cadrul si limitele[14]. Aceasta prioritate este garantata prin numeroase metode de drept jurisdictional pe care permite, in principal, sanctionarea, incalcarii Tratatelor . In ceea ce priveste acordurile internationale incheiate de catre institutiile comunitare, articolul 300 din Tratatul instituind C.E prevede un control preventiv care permite Consiliului, Comisiei, ca si oricarui stat membru sa ceara Curtii de Justitie un aviz negativ care nu poate fi incalcat decat in urma unei revizuiri formale a Tratatului.

Tratatele comunitare sunt superioare celorlalte tratate incheiate de catre statele membre, in special, cele care au fost incheiate inaintea intrarii lor in vigoare, acestea nu sunt valabile decat in masura in care ele sunt compatibile cu obiectivele comunitare. Astfel Tratatul Benelux continua sa produca efecte[17]. In schimb, statele membre nu pot sa invoce tratatele si conventiile intervenite intre ele pentru a rezolva un diferend cu privire la interpretarea sau aplicarea Tratatelor comunitare.

Tratatele comunitare sunt superioare si tratatelor incheiate de catre statele membre cu state terte, dupa intrarea lor in vigoare. In aceasta privinta, Tratatul instituind Euratom prevede acelasi control preventiv, este necesara informarea Comisiei cu privire la toate proiectele de acorduri sau de conventii cu un stat tert sau o organizatie internationala, in masura in care ele intereseaza sfera de aplicare Tratatului.

Potrivit regulilor dreptului international, Tratatele comunitare au forta juridica superioara tratatelor incheiate de catre statele membre cu state terte anterior intrarii lor in vigoare[18]. Altfel spus statele membre nu pot sa invoce dispozitiile comunitare pentru a se dispensa de executarea obligatiilor pe care si le-au asumat anterior; cum ele nu pot invoca impotriva Comunitatilor drepturi pe care le-au dobandit anterior din aceste conventii.

b) Revizuirea Tratatelor comunitare

Revizuirea Tratatelor comunitare consta in cercetarea eventualelor lipsuri sau modificarea anumitor puncte cuprinse in acestea.

Procedura ordinara

Procedura de revizuire se prezinta sub forma procedurii ordinare, revizuirii internationale si revizuirii comunitare.

Aceasta procedura de revizuire a celor trei Tratate a fost unificata prin articolul 48 din Tratatul asupra Uniunii Europene, care se substituie, astfel articolelor 96 din Tratatul instituind CECO, 236 din Tratatul instituind CEE si 204 din Tratatul instituind CEEA. Initiativa apartine fie guvernelor statelor membre, fie Comisiei Europene, ceea ce exclude, in special, faptul ca Parlamentul european sa poata declansa, formal, procedura si il obliga, in fapt sa recurga la mijloacele sale de presiune asupra Comisiei.

Proiectul cu privire la revizuirea unui Tratat trebuie, mai intai, sa fie supus Consiliului care, dupa consultarea Parlamentului si in anumite cazuri, a Comisiei si Consiliului B.C.E, delibereaza in vederea emiterii unui aviz favorabil, cu majoritate simpla. Apoi, presedintele Consiliului convoaca, intr-o conferinta diplomatica, reprezentantii guvernelor statelor membre care negociaza si hotarasc de comun acord continutul tratatului de revizuire, care nu va intra in vigoare decat dupa ce a fost ratificat de catre toate statele membre, conform regulilor lor constitutionale. Aceasta procedura este una speciala, in masura in care faza internationala sau diplomatica prin care statele membre pot interveni si prin care parlamentele nationale detine ultimul cuvant, este precedata de o faza comunitara care asigura asocierea institutiilor Comunitatilor.

Revizuirea internationala

Tratatele comunitare contin reguli imperative de drept international, potrivit carora acordul tuturor partilor unui tratat este suficient pentru a-l revizui[19].

Revizuirea comunitara

Anumite dispozitii din Tratatele comunitare pot face obiectul numai al unei revizuiri comunitare, adica prin eludarea, de aceasta data a fazei diplomatice. Aceasta procedura, simplificata de revizuire cunoaste o sfera de aplicare foarte larga.

In Tratatele de la Roma este prevazuta aceasta procedura. Aceasta dispune faptul ca este necesara numai o decizie unanima a Consiliului, pe baza propunerii Comisiei si dupa obtinerea avizului din partea Adunarii sau pe baza propunerii Curtii de Justitie, dupa consultarea Comisiei si a Parlamentului european ori chiar la recomandarea B.C.E si avizul conform al Parlamentului.

I.5. Durata Tratatelor institutive

Tratatul de la Paris semnat la 18 aprilie 1951 (de instituire CECO) a fost incheiat pentru o perioada de 50 de ani[20]. Spre deosebire de acesta, Tratatele de la Roma semnate la 25 martie 1957 (de instituire CECO, CEE) au fost incheiate pentru o perioada nedeterminata, fapt ce dovedeste dorinta autorilor de a releva caracterul lor de angajament irevocabil.

Tratatul asupra U.E. nu prevede nici o procedura de renuntare la Tratat si nici o procedura de excludere a vreunui stat. Astfel Curtea de Justitie a precizat caracterul definitiv al limitarii drepturilor suverane ale statelor participante la Tratate. Dar, nu se poate imagina situatia in care unui stat care doreste sa se retraga din Comunitatii sa i se opuna caracterul definitiv al angajamentelor sale, iar retragerea sa poata interveni numai pe baza unui acord incheiat intre statele membre. La drept vorbind, amploarea efectelor concrete ale participarii statelor membre la Comunitati, apare ca un adevarat factor de ireversibilitate a angajamentelor comunitare.

I.6. Aplicabilitatea teritoriala a Tratatelor institutive

Legat de sfera de aplicare teritoriala a Tratatelor asupra U.E. este indicat ca referirile legate de notiunea de "teritoriu comunitar" sa se faca rezervat, tinand cont de problemele ridicate prin aplicarea dispozitiilor din acest Tratat, care nu modifica Tratatele constitutive ale Comunitatilor europene (in special cele cu privire la politica externa si de securitate comuna, precum si cele referitoare la cooperarea judiciara in materie penala si a politiei).

Teritoriu comunitar (la care "adeseori" face referire Curtea de Justitie a Comunitatilor europene) apare ca fiind un teritoriu functional, cu o geometrie variabila, potrivit competentelor comunitare.

Dreptul comunitar se aplica oricarui teritoriu in care statele membre actioneaza in campul de competente atribuite Comunitatilor europene.

Codul vamal comunitar in articolul 3 da o definitie teritoriului normal comunitar. In baza acestuia libera circulatie a marfurilor se desfasoara in interiorul limitelor geografice in care statele membre isi exercita suveranitatea. Potrivit acestui cod exista unele teritorii care nu fac parte din teritoriul normal comunitar (insulele Feroe, insula Heyoland, etc) deoarece intre statele membre ( in acordurile comerciale sau de asociere) continua sa existe obstacole tarifare si netarifare, referitor la aceste zone. In schimb exista teritorii (ex. principatul de Monaco, Republica San Marino) care exista in teritoriul normal, desi aceste state nu apartin U.E[21].

Articolul 299 din Tratatul instituind C.E. defineste, la randul sau, sfera de aplicare teritoriala a Tratatului asupra U.E : "Prezentul Tratat se aplica Regatului Belgiei, Regatului Danemarcei, Republicii Federale Germania, Republicii Elene, Regatului Spaniei, Republicii Franceze, Irlandei, Republicii italiene, Marelui Ducat al Luxemburgului, Regatului Tarilor de Jos, Republicii Austria, Republicii portugheze, Republicii Finlanda, Regatului Suediei si Regatului Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord".

Acelasi articol prevede, la paragraful 5, faptul ca Tratatul nu se aplica urmatoarelor teritorii: Insulele Feroe, zonelor de suveranitate ale Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord din Cipru, insulelor anglo-normande si insulei Man, decat in masura necesara pentru asigurarea aplicarii regimului prevazut pentru aceste insule de Tratatul cu privire la aderarea de noi state membre la Comunitatea economica europeana si la Comunitatea europeana a energiei atomice[22]; insulele Aoland.

La Consiliul european de la Dublin, din 28 aprilie 1990, s-a decis ca integrarea teritoriului fostei R.D.G in Comunitate se poate realiza fara revizuirea Tratatelor, permitand astfel aplicarea dreptului comunitar si noilor teritorii ale R.F.G, sub rezerva adoptarii unor masuri tranzitorii care vizeaza dreptul intern german si vechile angajamente internationale ale R.D.G.

In ceea ce priveste spatiile cu regim juridic special, s-a decis ca spatiul aerian, apele interioare si marea teritoriala a statelor membre, care sunt prelungiri ale teritoriului, intra, in principiu, in sfera de aplicare a Tratatelor comunitare, cu exceptia problemelor care in de dreptul intern. Astfel odata cu intrarea in vigoare a Tratatului asupra U.E., statele sunt obligate sa renunte, in profitul Comunitatilor, la exercitarea anumitor competente pe care le detineau in platoul continental si in zona economica exclusiva.

In problema competentelor statelor membre in marea libera, marile adancuri marine, spatiul aerian international si spatiul extraatmosferic, s-a decis ca acestea trebuie sa-si exercite competentele care le sunt recunoscute in dreptul international, respectandu-si, in acelasi timp, obligatiile comunitare.

Tratatele institutive ale Comunitatilor europene se aplica integral teritoriile europene ale statelor membre. Cu toate acestea Codul normal comunitar exclude din teritoriul vamal comunitar doua teritorii germane(Busingen si Helgoland) si doua teritorii italiene (Campione d'Italia si Livigno). Curtea de Justitie a Comunitatilor a considerat ca statele membre erau in drept sa ia unele masuri speciale pentru teritoriul lor national, oricare ar fi structura lor constitutionala si competentele legislative in materia avuta in vedere.

Tratatul instituind Comunitatea europeana se aplica, de asemenea, si teritoriilor ne-europene ale statelor membre, precum Madere (Madeira) si Acons (Azon). Tratatul nu se aplica, insa, Antilelor olandeze care sunt supuse unui regim de asociere la tarile si teritoriile de peste mare. Tratatul de la Amsterdam a adus modificari articolului 299 (paragraful e) Tratatului Comunitatilor Europene, astfel evidentiindu-se principiul aplicabilitatii tuturor dispozitiilor din tratatul departamentelor franceze de peste mare    ,,Acons-ului, Madere-ului si insulelor Canare. De asemenea se refera la posibilele lor dezavantaje si prevede posibilitatea adoptarii unor masuri speciale pentru a determina conditiile de aplicare. In acelasi timp se refera la domeniile sensibile de care masurile trebuie sa tina cont, indicand faptul ca aceste masuri nu trebuie sa aduca atingere integritatii si coerentei ordinii juridice comunitare.

Curtea de Justitie a Comunitatilor europene considera ca teritoriile care depind de un stat membru, "datorita faptului ca raman in afara domeniului de aplicare a Tratatului instituind C.E.E, se gasesc, in ceea ce priveste Comunitatea, in aceeasi situatie ca si tarile terte". Prin raportare la un acord proiectat cu tarile terte, pozitia statelor membre care asigura relatiile internationale din aceste teritorii trebuie sa fie definita in dubla calitate, si anume : in calitate de membre ale Comunitatii, pe de o parte si in calitate de reprezentant international al anumitor teritorii dependente, pe de alta parte, teritorii care nu fac parte din aria de aplicare a dreptului comunitar. Apartenenta acestor state la Comunitate nu afecteaza, deci pozitia lor atunci cand se afla in situatia de a actiona in calitate de reprezentat international si teritoriilor avute in vedere, insa trebuie sa-si pastreze aceasta calitate, si nu calitatea de state membre ale Comunitatii, atunci cand au vocatia de a participa la un acord[23].

In caz de divergente, in circumstante exceptionale, intre interesele Uniunii si ale tarilor si teritoriile de peste mare vizate, sfera de aplicare a Tratatului sa fie fixata prin referire la regulile comunitare si la dreptul constitutional din fiecare stat membru.

Tratatele nu se aplica statelor terte.

Limitele teritoriului comunitar nu exclud aplicarea dreptului actiunilor externe ale Comunitatilor, insa numai actiunile care au efecte in interiorul teritoriului comunitar. De exemplu, anumite acte comunitare, decizii in materia ajutorului pentru dezvoltare sau sanctiunile economice au, prin natura lor, aplicabilitate in afara Comunitatii, insa pot produce efecte si in cadrul organizatiei.

Acordurile internationale incheiate de catre Comunitatile cu state terte au aceeasi sfera de aplicare ca si Tratatul institutiv caruia ii corespund. Adesea, se regaseste o clauza potrivit careia prezentul acord se aplica teritoriilor in care Tratatul instituind C.E. este aplicat in conditiile prevazute de tratat.

I.7. Continutul Tratatelor comunitare

a) Tratatul de la Paris (C.E.C.O.)

Refacerea si relansarea postbelica a economiei vest-europene ca urmare a Planului Marshall antrena in principal, productia de carbune si otel a Frantei si Germaniei, care scazuse drastic fata de anul 1938, ca urmare a distrugerilor unor importante capacitati de productie, a reorganizarii administrativ-manageriale si a scaderii apreciabile a productiei si productivitatii muncii.

Premierul francez Jean Monnet (ulterior, ministrul de externe al Frantei) si Robert Schuman, au sustinut plasarea intregii productii franco-germane de carbune si otel sub o autoritate supranationala in cadrul unei organizatii deschise si altor tari ale Europei. Proiectul Tratatului privind constituirea C.E.C.O. a fost pregatit de partea franceza, negocierile fiind duse la Paris in perioada iunie 1950 - aprilie 1951.

Tratatul a fost semnat la Paris la 18 aprilie 1951 si a intrat in vigoare la 25 iulie 1952.

Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului - ai carei membri fondatori sunt: Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg - reprezinta "un experiment" in finalizarea structurilor de integrare europeana[24].

Marea Britanie nu a acceptat decat o colaborare cu C.E.C.O, nesemnand tratatul.

Preambulul Tratatului C.E.C.O., constituit din 5 paragrafe scurte contine cateva idei principale in realizarea constructiei europene:

Pacea mondiala nu poate fi rezolvata decat prin eforturi creatoare pe masura pericolelor care o ameninta;

O Europa organizata si puternica poate sa aduca civilizatiei o contributie indispensabila mentinerii relatiilor pacifiste;

Europa nu se va construi decat prin realizari concrete care sa creeze, mai intai, o solidaritate de fapt si prin stabilirea unor baze comune de dezvoltare economica:

Nivelul de trai si progresul actiunilor de pace se realizeaza prin expansiunea productiilor fundamentale (a statelor membre).

Tratatul C.E.C.O. nu mai reprezinta astazi, din punct de vedere al obiectivului sau, aceeasi importanta pe care o avea pentru economia europeana a anilor 50, in schimb principalele institutii pe care el le-a creat isi pastreaza, in intregime actualitatea.

Din cuprinsul Tratatului se pot desprinde 4 principii comunitare, preluate din Planul Schuman, care constituie baza edificiului comunitar actual si anume: superioritatea institutiilor, independenta institutiilor comunitare, colaborarea intre institutii si egalitatea intre state.

a)     Superioritatea institutiilor

Eforturile celor care au redactat Tratatul au fost indreptate spre a crea o comunitatea de drept, in care legea sa ia locul fortei. Jean Monnet il cita, adesea, pe filozoful elvetian Amiel: " Experienta fiecarui om se reia. Singurele care devin mai intelepte sunt institutiile: ele acumuleaza experienta colectiva, din aceasta experienta, din aceasta intelepciune, oamenii supusi acelorasi reguli nu vor vedea schimbarea naturii lor, ci vor vedea cum comportamentul lor se va schimba in mod gradual.

b)     Independenta institutiilor comunitare

Pentru ca institutiile sa-si indeplineasca atributiile, ele trebuie sa dispuna de o autoritate proprie. Inaltei Autoritati a C.E.C.A i-au fost conferite garantii de care beneficiaza actualele institutii comunitare:

Numirea membrilor (astazi a comisarilor) trebuie facuta de comun acord de guverne[25]; nu este vorba de delegati nationali, ci de personalitati care isi exercita puterea intr-un mod colegial si care nu pot sa primeasca instructiuni de la statele membre;

Independenta financiara, concretizata prin preluarea de resurse proprii si nu, ca in cazul organizatiilor internationale, prin contributii nationale;

Responsabilitatea Inaltei Autoritati, astazi a Comisiei, exclusiv in fata Adunarii (astazi Parlamentul european), care poate vota, numai cu majoritate calificata, motiunea de cenzura;

c)     Colaborarea intre institutii

Fundamentul noului sistem il reprezinta independenta Inaltei Autoritati. Era necesar sa se ofere statelor posibilitatea de a-si face cunoscute interesele nationale. Acesta era mijlocul cel mai sigur de a impiedica, Comunitatea sa fie limitata la obiectivele tehnice. Trebuia ca ea sa poata interveni in sectoarele in care se luau decizii de natura macroeconomica si a caror competenta reveni guvernelor. Astfel, a fost infiintat, pe langa Inalta Autoritate, un Consiliu de Ministrii, al carui rol a fost strict limitat: el nu trebuia sa decida cu unanimitate, ci cu majoritate. Avizul sau conform nu era cerut decat in cazuri limita. Inalta Autoritate pastra monopolul initiativei legislative; aceasta prerogativa, pastrata si in competentele actualei Comisii, este extrem de importanta datorita faptului ca ea ofera garantia ca ansamblul intereselor comunitare va fi aparut intr-o propunere a colegiului.

d)     Egalitatea intre state

Pe 4 aprilie 1951, in cadrul conferintei de la Bonn, Jean Monnet incerca sa-l convinga pe presedintele acesteia, de beneficiile principiului egalitatii. Era dificil de a convinge sase state, de dimensiunea inegala. Sa renunte la avantajele pe care le da dreptul de veto, dar Comunitatea nu poate fi vazuta in afara egalitatii totale.

Articolul 4 al Tratatului consacra ca fiind incompatibile cu Piata comuna a carbunelui si otelului urmatoarele:

Taxele de import si de export ori taxele echivalente acestora, precum si restrictiile cantitative privind circulatia marfurilor;

Masurile si practicile discriminatorii intre producatori, intre cumparatori si consumatori, in special cu privire la preturi si la conditiile de livrare sau a tarifelor si a conditiilor de transport, precum si masurile care impiedica libera alegere de catre cumparator a furnizorului;

Salariile si ajutoarele acordate de catre state ori taxele speciale impuse de stat, in orice forma ar fi ele.

Inalta Autoritate (formata din specialisti in domeniile carbunelui si otelului, cu misiunea de a realiza obiectivele Tratatului) - ca institutie supranationala; chemata sa vegheze si sa puna in valoare interesele proprii ale organizatiei;

Consiliul special de Ministrii - constituit ca institutie interguvernamentala pentru apararea intereselor tarilor membre;

Adunarea Comuna - reprezinta interesele popoarelor statelor membre. Este o institutie de control democratic al factorului executiv (bi-executiv: Inalta Autoritate si Consiliul de Ministrii)

Curtea de Justitie - institutie jurisdictionala care asigura respectarea normelor juridice ale Comunitatii.

b) Tratatul de la Roma (C.E.E.)

Cele sase state semnatare ale Tratatului de la Paris instituind C.E.E.O. au hotarat extinderea sistemului si la alte domenii economice.

Tratatul privind Comunitatea Economica Europeana a fost semnat la Roma , la 25 martie 1957, de cele sase state fondatoare care erau si membre ale C.E.C.O. si anume: Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg. El a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958.

In afara Preambulului, tratatul cuprindea 6 parti:

Principiile de baza;

Fundamentele Comunitatii;

Politica Comunitatii;

Asocierea de tari si teritorii de peste mari;

Institutiile comunitare;

Dispozitii generale si finale;

Articolul 2 al Tratatului instituind C.E.E contine obiectivele Comunitatii, si anume:

Instituirea unei piete comune si apropierea progresiva a politicilor economice ale statelor membre;

Promovarea unei dezvoltari armonioase a activitatilor economice in ansamblul Comunitatii;

O extindere continua si echilibrata;

O stabilitate marita;

O crestere accelerata a nivelului de trai;

Relatii mai stranse intre statele membre;

Armonizarea politicilor economice ale statelor membre;

Stabilirea unor politici sectoriale comune in domeniul agriculturii, al transporturilor, al relatiilor comerciale externe.

Tratatul instituind C.E.E stabileste cadrul in care investitiile comunitare isi exercita principalele atributii.

Prevederile Tratatului nu creeaza obligatii juridice in mod direct; importanta lor fiind aceea ca sunt utilizate in interpretarea dreptului comunitar in directia atingerii obiectivelor C.E.E. Acest aspect este redat de Curtea de Justitie, care a concluzionat: "articolul 2 al Tratatului descrie misiunea C.E.E. Obiectivele enuntate se refera la existenta si functionarea Comunitatii, iar realizarea lor trebuie sa fie rezultatul stabilirii pietei comune si a apropierii progresive a politicilor economice a statelor membre, care sunt de asemenea, scopuri a caror realizare constituie obiect esential al Tratatului. Aceste obiective, care au condus la infiintarea Comunitatii si cele de promovare si dezvoltare armonioasa a activitatilor economice in ansamblul Comunitatii, nu pot avea ca efect constituirea de obligatii juridice in sarcina statelor membre si nici de drepturi in folosul particularilor".

Potrivit Tratatului C.E.E. se constituie, pe de o parte, pe o piata comuna si pe de alta parte, pe apropierea progresiva a politicilor economice.

Curtea de Justitie defineste piata comuna, ca fiind un spatiu economic unificat, lipsit de obstacole interne, in cadrul caruia vor trebui realizate, in mod progresiv, uniunea vamala si uniunea economica.

Articolul 3 stabileste masurile pe care trebuie sa le ia institutiile comunitare pentru a realiza obiectivele prevazute in articolul 2:

Articolul 3, litera e se refera la politica comuna in domeniul transporturilor;

Articolul 3, litera f stabileste necesitatea asigurarii liberei concurente;

Articolul 3, litera i prevede instituirea Fondului social european.

"Obiectivul Tratatului care pune bazele C.E.E. acela de a institui o piata comuna a carei functionalitate intereseaza, in mod direct, justitiabilii Comunitatii, conduce la ideea ca Tratatul reprezinta mai mult decat un acord care creeaza obligatii intre statele contractante[26]."

c) Tratatul de la Roma (C.E.E.A.)

Cele sase tari semnatare ale Tratatului C.E.C.O., preocupate de dezvoltarea sursei de energie atomica si crearea unei piete comune pentru combustibili nucleari si totodata instituirea unui control riguros in industria nucleara - au convenit constituirea Comunitatii Europene a Energiei Atomice (C.E.E.A), cunoscuta si sub denumirea de EURATOM, prin semnarea unui tratat de constituire, tot la Roma, la 25 martie 1957, odata cu Tratatul pentru constituirea C.E.E si a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958.

Articolul 52 al Tratatului prevede faptul ca C.E.E.A dispune de un drept de optiunea asupra mineralelor, materiilor brute si materialelor fuzionabile speciale produse pe teritoriul statelor membre, precum si de posibilitatea de a exercita un control de securitate asupra destinatiei finale a produselor, astfel incat acestea sa nu fie folosite in scopuri militare.

-Unificarea institutiilor comunitare-

Desi o perioada au existat, in paralel trei sisteme institutionale, inca de la intrarea in vigoare a Tratatelor de la Roma in 1958 s-a avut in vedere realizarea unui sistem institutional unic. Acest lucru s-a finalizat in anul 1965 prin Tratatul de la Bruxelles.

Tratatul de la Bruxelles a avut drept obiectiv principal unificarea institutiilor de structura ale celor trei Comunitati europene. Astfel la nivel decizional rezulta un organism unic, Consiliul de Ministrii, iar la nivel executiv rezulta o singura institutie - Comisia Europeana.

Tratatul cuprinde 39 de articole grupate in 5 capitole, fara sa aduca modificari competentelor atribuite initial institutiilor comunitare prin Tratatele de constituiri.

Fuziunea institutionala a dus la realizarea unui buget unic al Comunitatilor. Unificarea care s-a realizat a avut loc numai la nivel institutional, cele 3 Comunitati ramanand distincte, fiecare din cele 3 tratate constitutive continuand sa ramana separate.

Institutiile comune, nou infiintate, duc la indeplinire sarcinile din toate cele trei Tratate constitutive.

d) Actul Unic European

In procesul de realizare a pietei interne comunitare, Actul unic european a reprezentat o noua etapa, ceea ce a insemnat un moment foarte important al istoriei Uniunii Europene.

Actul Unic european a fost semnat la 17 februarie 1986, de noua din cele doisprezece state membre si la 28 februarie 1986 de celelalte trei: Italia, Danemarca si Grecia. A.U.E. a intrat in vigoare la 1 iulie 1987.

Preambulul A.U.E. prevede "transformarea relatiilor state membre intr-o Uniune Europeana".

Titlul I din acest act cuprinde dispozitii comune cu privire la Comunitatile europene si la cooperarea politica. Articolul I prevede: "Comunitatile europene si cooperarea politica europeana au ca obiectiv pe acela de a contribui impreuna la realizarea unui progres concret al Uniunii Europene". Articolele subliniaza: "Comunitatile europene sunt fondate pe Tratatele instituind C.E.C.O, C.E.E si C.E.E.A, ca si pe tratatele si actele subsecvente care le-au modificat sau completat."

Articolul 2 institutionalizeaza Consiliul european a carui existenta era fondata numai pe comunicatul summit-ului de la Paris, din octombrie 1974.

Articolul 3 indica faptul ca :

Institutiile Comunitatilor europene isi exercita competentele si politicile lor in conditiile prevazute in Tratatele instituind Comunitatile si in tratatele si actele subsecvente care le-au modificat ori completat, ca si in dispozitiile din titlul III;

Institutiile si organele competente in vederea cooperarii politice isi exercita puterile si competentele lor in conditiile fixate la Titlul III si in documentele mentionate la articolul 1 din 3;

Titlul II aduce o serie de modificari Tratatelor constitutive ale Comunitatilor Europene.

In materie institutionala, textul extinde votul Consiliului la majoritatea calificata. Consultarea Parlamentului european este consolidata, prin introducerea procedurii de cooperare in anumite domenii. De asemenea, el permite infiintarea unei noi jurisdictii comunitare de prima instanta, destinata sa usureze activitatea Curtii de Justitie.

Obiectivul esential al A.U.E. este desavarsirea Pietei interne. Statele membre trebuie sa adopte masurile necesare astfel ca pana la 31 decembrie 1992 sa fi realizat definitiv Piata interna.

A.U.E. introduce principiul coeziunii economice si sociale care vizeaza sa reduca decalajele intre diferite regiuni ale statelor membre ale Comunitatilor europene.

Titlul III din A.U.E. urmareste dezvoltarea cooperarii politice europene. In sfera cooperarii intra aspectele politice si economice ale securitatii precum si "conditiile tehnologice si industriale necesare securitatii". Apararea ramane exclusa, A.U.E. limitandu-se la a mentiona ca dispozitiile din prezentul titlu nu constituie obstacol pentru existenta unei cooperari mai stranse in domeniul securitatii intre Inalte Parti Contractante in cadrul Uniunii Europene Occidentale si al Aliantei Atlantice.

Presedintia cooperari politice trebuie sa fie asigurata de statul care exercita presedintia Consiliului Comunitatilor[27].

Comitetul politic, compus din directori politici, constituie, in A.U.E., elementul esential al cooperarii politice.

Grupul corespondentilor europeni[28] este insarcinat "sa urmareasca" potrivit directivelor comitetului politic, punerea in practica a cooperarii politice europene si sa studieze problemele de organizare generala".

Grupurile de lucru trebuie sa fie compuse din sefii de serviciu din ministerele afacerilor externe si dintr-un reprezentant al Comisiei.

A.U.E. a permis infiintarea unui secretariat politic, cu sediul la Bruxelles[29].

Titlul IV din A.U.E. este compus din dispozitii generale si finale, care consacra, in mod special, separarea ordinii juridice comunitare si a cooperarii politice europene.

Succesul A.U.E. se rezuma, in mod special, prin importanta productiei legislative a comunitatii vizand desavarsirea Pietei Interne[30], insotita de dezvoltarea practicii de vot a Consiliului. Acest succes a fost amplificat prin integrarea Spaniei si a Portugaliei, incepand cu 1 ianuarie 1987, si prin elaborarea de catre Consiliul european extraordinar de la Bruxelles, din februarie 1988, a unui acord privind finantarea C.E.E concretizat prin adoptarea unei serii de texte financiare de catre Consiliu si Parlament, pe de o parte si de catre Consiliu si Comisie, pe de alta parte.

Meritul A.U.E. , rezida in faptul ca, pentru prima oara intr-un tratat international ratificat, este mentionata Uniunea Europeana, ca obiectiv al statelor membre.

La 1 ianuarie 1995, Comunitatile celor 370 milioane de locuitori devin cea mai mare piata unificata din lume.

e) Tratatul de la Maastricht

Tratatul de la Maastricht constituie pasul decisiv in constructia noii Europe. Este rezultatul a doua conferinte interguvernamentale, consacrate elaborarii a doua documente: un Tratat de Uniune economica si monetara si un Tratat de Uniune politica.

Ambele conferinte si-au inceput lucrarile la 15 decembrie 1990 si s-au incheiat in decembrie 1991, cu un Proiect de Tratat asupra Uniunii Europene, semnat la 7 februarie 1992, la Maastricht. Tratatul a intrat in vigoare abia la 1 noiembrie 1993, datorita dificultatilor de ratificare din partea statelor membre.

Titlul I este format din "dispozitii comune" celor 3 piloni ai Uniunii: pilonul comunitar; politica externa si de securitate comuna; cooperarea in domeniul justitiei si al afacerilor interne.

Tratatul prezinta Uniunea ca "o noua etapa in procesul care pune bazele unei uniuni mai stransa intre popoarele Europei, in care deciziile sunt luate cat mai aproape posibil de cetatean." Uniunea " este fondata pe Comunitatile europene completate de politicile si formele de cooperare instaurate de prezentul Tratat. Ea are ca misiune sa organizeze, intr-un mod cat mai coerent si solidar, relatiile intre statele membre si intre popoarele lor".

Titlurile II, III, IV au modificat Tratatele instituind Comunitatea europeana, Comunitatea europeana a carbunelui si otelului si Comunitatea europeana a energiei atomice.

Modificarile cele mai importante au vizat Tratatul instituind C.E., ale carei obiective sunt redefinite in functie de modificarile aduse competentelor comunitare si in care au fost introduse unele schimbari de natura institutionala. Celelalte doua Tratate constitutive (C.E.C.O si C.E.E.A) nu au fost modificate decat in masura armonizarii dispozitiilor institutionale cu schimbarile aduse Tratatului instituind C.E.

Dispozitiile A.U.E. privind cooperarea politica europeana au fost inlocuite in titlul V, consacrat " politicii externe si de securitate comuna".

Titlul VI cu privire la "cooperarea in domeniul justitiei si al afacerilor interne", a introdus o sistematizare a unei cooperari, realizate pana atunci in mod informational sau pe baza de conventii extra sau para - comunitare incheiate intre toate statele membre sau intre unele din ele.

Titlul VII este format din "dispozitii finale". Astfel sunt prevazute:

Limitele competentei Curtii de Justitie;

Tratatele constitutive ale Comunitatilor europene;

Revizuirea tratatelor;

Aderarea la Uniune;

Abrogarea dispozitiilor Tratatului de fuziune a executivelor din anul 1965 si din A.U.E;

Durata Tratatului;

Ratificarea Tratatului, depozitul si limitele de redactare a Tratatului;

Sintetizand Tratatul de la Maastricht cuprinde:

Modificari si completari ale celor 3 Tratate existente. Tratatul instituind C.E.E. se va numi, de acum inainte Tratatul instituind C.E., iar Comunitatea economica europeana - Comunitatea europeana

Dispozitia privind cooperarea in domeniul Justitiei si al afacerilor interne;

Dispozitii privind politica externa si de securitate comuna;

Dispozitia privind politica sociala

De asemenea, Tratatul asupra U.E. mai prevede[33]:

a)     o cetatenie unionala. Toti cetatenii statelor membre sunt cetateni ai Uniunii. Fiecare cetatean are dreptul:

sa se deplaseze si sa-si stabileasca domiciliul in mod liber pe teritoriul statelor membre;

sa voteze si sa candideze la alegerile municipale si europene care se desfasoara in statul in care isi are domiciliul;

sa fie protejat de autoritatile diplomatice sau consulare ale oricarui stat membru;

b)     Uniunea economica si monetara (U.E.M). Directiile politice economice ale statelor membre si ale Comunitatilor vor fi adaptate de Consiliul de ministrii care, in acelasi timp va supraveghea evolutia economiei in fiecare stat membru si in Comunitati. Comunitatile vor avea o singura politica monetara.

c)     Uniunea politica care cuprinde, in principal, urmatoarele aspecte:

O politica externa si de securitate comuna, care va cuprinde formularea pe termen lung, a unei politici de aparare, procesul Conferintei asupra Securitatii si Cooperarii in Europa, dezarmarea lui, precum si aspectele de natura economica pe care le ridica securitatea;

Cresterea rolului Parlamentului European;

Sporirea competentelor Comunitatilor;

O politica comuna in domeniul juridic si al afacerilor interne.

f) Tratatul de la Amsterdam

Tratatul de la Amsterdam, prin care se modifica Tratatul Uniunii Europene, a Tratatelor instituind Comunitatile Europene si a altor documente comunitare a fost semnat la 2 octombrie 1997 si a intrat in vigoare la 1 mai 1999.

Prin acest tratat, Uniunea Europeana este, intr-o anumita masura, transformata, noi sarcini ii sunt incredintate, rolul cetateanului este accentuat, iar caracterul democratic al institutiilor este unul consolidat.

Era necesar ca acest tratat sa se semneze deoarece nu erau suficiente modificarile privind competentele si institutiile Uniunii (A.U.E. si Tratatul de la Maastricht).

Tratatul cuprinde trei parti, si anume: modificari ale Tratatului instituind U.E; simplificarea Tratatelor, dispozitii generale si finale. Acestora li se adauga: Actul final, 13 protocoale si 58 de declaratii comune si un - sau multilaterale.

Tratatul vizeaza realizarea unui spatiu de libertate, securitate si justitie.

Tratatul de la Amsterdam stabileste bazele cooperarii consolidate, care poate fi realizata intre anumite state membre, doritoare sa avanseze mai rapid decat celelalte pe calea unei integrari sporite.

Tratatul nu aduce modificari considerabile competentelor Comunitatilor sub rezerva catorva dispozitii.

1. Prezentare generala a Tratatului de la Amsterdam

a) Prima parte a Tratatului cuprinde modificarile Tratatului asupra U.E[34]. si ale Tratatelor instituind Comunitatile europene , precum si modificarile actului privind alegerea reprezentantilor Parlamentului european .

b) Articolele 6,7 si 8 din Tratat procedeaza la o revizuire[37] a Tratatelor instituind C.E., C.E.C.O si C.E.E.A.

Articolul 9 abroga Conventia din anul 1957 cu privire la institutiile comune si Tratatul din 8 aprilie 1965, numit "Tratatul de fuziune a Executivelor" mentionandu-se efectele esentiale, care constau in administrarea Comunitatilor de catre institutii unice, sub rezerva Comitetului economic si social comun C.E. sau C.E.E.A. El mentine, "dar modifica, prin introducerea unei referiri la B.C.E". Protocolul privind privilegiile si imunitatile.

Articolul 10 paragraful 1 declara ca abrogarea si nu suprimarea dispozitiilor din Tratatele constitutive si adaptarile intervenite "nu afecteaza efectele juridice, nici dispozitiile din aceste Tratate".

Paragraful 2 adauga faptul ca "efectele juridice ale actelor in vigoare nu sunt afectate".

Paragraful 3 extinde solutia la abrogarea Conventiei din anul 1957, cu privire la institutiile comune si a Tratatului din anul 1965, numit de fuziune a executivelor.

Articolul 11 atribuie competenta Curtii de Justitie a Comunitatilor europene in cadrul dispozitiilor Tratatului de la Amsterdam si pentru Protocolul privind privilegiile si imunitatile.

c) Dispozitii generale si finale.

Articolul 12 prevede renumerotarea Tratatului asupra U.E. si a Tratatului instituind C.E. Se fac referiri la tratatele consolidate , anexate Actului final, care nu au valoare oficiala[38].

Tratatul este incheiat pentru o durata nedeterminata (art.13).

Tratatul este tradus in 11 limbi oficiale(art.15), traducerile fiind incredintate si depozitate in arhivele guvernului italian.

Acestuia i se adauga Actul final, protocoalele (1 este anexat Tratatului asupra U.E., 4 sunt anexate Tratatului asupra U.E. si Tratatului instituind C.E., 6 sunt anexate Tratatului instituind C.E., 3 sunt anexate Tratatului asupra U.E. si Tratatelor constitutive ale Comunitatilor europene) si declaratiile (51 adoptate de Conferinta interguvernamentala).

2. Tratatul de la Maastricht, dupa Tratatul de la Amsterdam.

Tratatul asupra U.E. a fost modificat prin articolul 1 al Tratatului de la Amsterdam si renumerotat.

Preambulul a fost modificat prin adaugarea unui considerent si modificarea altor trei. Structura acestuia este compusa din:

Dispozitii comune : Titlul I enunta o serie de dispozitii comune.

In primul sau articol, Tratatul instituie o Uniune Europeana. Acesta "marcheaza o noua etapa in procesul care creeaza o uniune, fara incetare, mai stransa intre popoarele din Europa, in care deciziile sunt luate in cel mai mare respect al principiului deschiderii si cel mai aproape posibil de cetateni".

Articolul 2 defineste obiectivele Uniuni si anume:

De a promova progresul economic si social ca si un nivel de trai ridicat si de a ajunge la o dezvoltare echilibrata si durabila, in special prin crearea unui spatiu fara frontiere interne, prin intarirea coeziunii economice si sociale si prin stabilirea unei Uniuni economice si monetare, care comporta, la termen, o moneda economica unica, conform dispozitiilor prezentului Tratat;

"de a afirma identitatea sa pe scena internationala, in special prin punerea in practica a unei politici externe si de securitate comuna, intelegand aici definitia unei politic de aparare comuna, conform dispozitiilor din articolul 17;

"de a intari protectia drepturilor si intereselor celor din statele membre, prin instaurarea unei cetatenii a Uniunii europene".

" de a mentine si de a dezvolta Uniunea, ca spatiu de libertate, securitate si justitie, in cadrul careia este asigurata libera circulatie a persoanelor, in legatura cu masurile de adoptat, in materie de control a frontierelor externe, de azil, de emigrare, ca si de prevenire a criminalitatii si lupta impotriva acestui fenomen".

"de a mentine integral acquis-ul comunitar, de a-l dezvolta si de a examina in ce masura politicile si formele de cooperare instaurate prin prezentul Tratat ar trebui sa fie revizuite in vederea asigurarii eficacitatii mecanismelor si institutiilor comunitare".

"Obiectivele Uniunii sunt atinse conform dispozitiilor prezentului Tratat, in conditiile si potrivit principiului subsidiaritatii, asa cum este el definit la articolul 5 al Tratatului instituind Comunitatea europeana."

Modificarile esentiale rezultand din Tratatul de la Amsterdam privesc: un nivel de trai ridicat; o dezvoltare echilibrata si durabila, consolidarea apararii comune; introducerea obiectivului mentinerii si dezvoltarii Uniunii cu spatiu de libertate de securitate si justitie.

Articolele 3,4,5 raman neschimbate dupa Tratatul de la Amsterdam, doar articolul 6 a suferit modificari importante. Astfel "Uniunea este fondata pe principiile libertatii, democratiei, respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale, ca si statului de drept, principii care sunt comune statelor membre".

Paragraful 2 (al aceluiasi articol) ramane neschimbat: "Uniunea respecta drepturile fundamentale, asa cum sunt garantate de Conventia europeana de aparare a dreptului omului si libertatilor fundamentale, semnata la Roma, la 4 noiembrie 1950 si asa cum rezulta ele din traditiile constitutionale comune statelor membre in calitate de principii generale de drept comunitar". De aici inainte, competenta Curtii de justitie este aceea de a dezvolta protectia drepturilor omului.

"Uniunea respecta identitatea nationala a statelor membre" este afirmatia paragrafului 3 reiesit din paragraful 1.

In baza articolului 7 se permite Consiliului (reunit la nivel de sefi de stat sau guvern) sa constate pe baza propunerii unui stat membru sau a Comisiei, incalcarea grava si persistenta a principiilor vizate de articolul 6 (paragraful 1): libertatea, democratia, respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale si statul de drept. Consiliul poate sa suspende (cu majoritate calificata) aplicarea anumitor drepturi extrase din Tratate (ex. dreptul la vot) statului membru in cauza. Votul statului in cauza nu este considerat iar abtinerile statelor nu constituie un obstacol la unanimitate.

b) Modificarile din Tratatele constitutive ale Comunitatilor europene

Tratatul de la Amsterdam nu a modificat titlurile II, III si IV (cu privire la modificarile aduse de Tratatul U.E., respectiv Tratatele instituind C.E.E, C.E.C.O si C.E.E.A)

Tratatelor instituind C.E.C.O. si C.E.E.A le-au fost aduse modificari de ordin institutional, reluand identic modificarile institutionale din Tratatul instituind C.E.E (devenit C.E.).

Tratatul de la Amsterdam adauga modificari legate de simplificarea tratatelor.

c) Politica externa si de securitate comuna

Dispozitiile cu privire la politica externa si de securitate comuna sunt reunite in titlul V. Acest titlu inlocuieste, dupa Tratatul U.E., titlul III din A.U.E privind cooperarea politica care a fost abrogat[39].

Obiectivele trasate acestei politici (care definesc si pun in aplicare U.E.) sunt :

" apararea valorilor comune, a intereselor fundamentale si a independentei Uniunii, conform principiilor Curtii Natiunilor Unite";

"intarirea securitatii Uniunii (si a statelor membre), sub toate formele sale";

"mentinerea pacii si intarirea securitatii internationale, conform principiilor Curtii Natiunilor Unite, a principiilor din Actul final de la Helsinki si obiectivelor Cartei de la Paris, intelegand aici pe cele referitoare la frontierele exterioare";

"promovarea cooperarii internationale";

"dezvoltarea si intarirea democratiei si a statului de drept, ca si respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale".

Potrivit Tratatului de la Amsterdam, Consiliul european poate decide trecerea la o aparare comuna, dar statele membre trebuie sa adopte o decizie in aceste sens. Competenta Uniunii se intinde la "misiunile umanitare si de evacuare, de mentinere a pacii, de forte combative pentru gestionarea crizelor (intelegand aici misiuni de restabilire a pacii)". Tratatul nu exclude recurgerea la cooperari consolidate in domeniul apararii[40].

Dispozitiile adoptate precizeaza conditiile de finantare a cheltuielilor angajate pentru punerea in aplicare a dispozitiilor cu privire la politica externa si de securitate comuna si modificarile pentru finantarea cheltuielilor operationale introduse de Tratatul de la Amsterdam.

d) Cooperarea in domeniul justitiei si al afacerilor interne

In acest sens, titlul VI consacra cooperarea politiei si cea judiciara in materie penala. Vechiul text a fost inlocuit in art.29: "Fara sa prejudicieze competentele Comunitatii europene, obiectivul Uniunii este de a oferi cetatenilor un nivel ridicat de protectie intr-un spatiu de libertate, securitate si justitie, elaborand o actiune in comun intre statele membre in domeniul cooperarii politiei si al celei judiciare in materie penala, prevenind rasismul si xenofobia si luptand impotriva acestor fenomene".

Acest obiectiv este atins prin prevenirea criminalitatii organizate sau sub orice alta forma si prin lupta impotriva acestui fenomen, in special: terorismul, degradarea fiintelor umane si crimelor impotriva copiilor, traficul de droguri, traficul de arme, coruptia si frauda, datorita:

unei cooperari mai stranse intre fortele de politie, autoritatile vamale si celelalte autoritati competente din statele membre, simultan, direct si prin intermediul Oficiului european de politie (Europol), conform articolelor 30 si 32;

unei cooperari mai stranse intre autoritatile judiciare si celelalte autoritati competente din tarile membre, conform articolului 31 si articolului 32;

unei apropieri, atat cat este nevoie, a regulilor de drept penal din statele membre, conform articolului 31.

Articolul 30 precizeaza diferitele aspecte ale actiunii comune in domeniul cooperarii politiei iar art. 31 aduce precizari in ceea ce priveste cooperarea judiciara in materie penala.

Tratatul de la Amsterdam a adus importante modificari, modalitatilor de interventie a institutiilor europene si obligatiilor statelor membre. Se remarca interventia, considerabil marita, a competentei Curtii de Justitie a Comunitatilor europene[41], si noile dispozitii cu privire la cooperarile intarite .

e)     Dispozitii privind cooperarea consolidata

Titlul VII permite statelor membre, care doresc sa instaureze intre ele o cooperare mai stransa, sa apeleze la institutiile, procedurile si mecanismele prevazute de Tratate. Cooperarea intarita urmareste depasirea obstacolelor in dezvoltarea Uniunii care rezulta din numarul crescut al statelor membre.

f) Dispozitii finale

"Dispozitiile finale" ale Tratatului de la Amsterdam sunt prevazute in titlul VIII.

Art. 46 a fost modificat, in sensul unei mariri a competentei Curtii de Justitie a Comunitatilor europene.

Noul articol 46 mentine competenta Curtii de Justitie pentru dispozitiile finale ale Tratatului asupra Uniunii Europene. Art. 47 ramane neschimbat.

Conditiile necesare aderarii (noul art. 49) sunt modificate: de acum inainte statele candidate trebuie nu numai sa fie europene, sa accepte acquis-ul comunitar, ci, de asemenea, trebuie sa respecte principiile din art. 6 (libertatea, democratia, respectarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale si statul de drept).

Art. 50, neschimbat, abroga articolele 2-7 si art. 10-19 din Tratatul de fuziune din 1965 (care instituie un Consiliu si o Comisie unica), paragraful 2 abroga art.2 (Consiliul european), art.3 paragraful 2 (puterile si competentele institutiilor si organelor competente in materia cooperarii politice europene) si Titlul III (cooperarea politica europeana) din A.U.E.

Potrivit art. 51, Tratatul este incheiat pentru o durata nedeterminata.

Art.53 se refera la existenta Tratatului intr-un exemplar unic, in limbile statelor semnatare si a statelor aderante; Tratatul este depus in arhivele Guvernului Republicii Italiene.

g) Protocoale si declaratii

Tratatul de la Amsterdam adauga noi protocoale si declaratii la cele existente (16 protocoale sunt anexate Tratatului instituind C.E. de catre Tratatul asupra U.E. Un protocol a fost anexat Tratatului asupra U.E. si Tratatelor instituind Comunitatile europene, 33 de declaratii adoptate de conferintele interguvernamentale figurau in Actul final al Conferintei). Protocolul privind statutul Curtii de justitie C.E.C.O, este modificat prin substituirea textelor din Titlurile I si II din Protocolul privind statutul Curtii de Justitie a C.E. Protocolul privind relatiile cu Consiliul Europei este, de asemenea, modificat.

3. Modificarile aduse de Tratatul de la Amsterdam Tratatelor constitutive ale Comunitatilor europene

Art. 2 (privind misiunile Comunitatilor europene) a fost modificat de Tratatul asupra U.E. In urma acesteia se face referire la Uniunea economica si monetara, la o dezvoltare armonioasa si echilibrata a activitatilor economice in ansamblul Comunitatii, la o crestere durabila si neinflationista respectand mediul, la un inalt grad de convergenta a performantelor economice, la un nivel de trai si de protectie sociala ridicat, la o crestere a nivelului si calitatii vietii, la coeziunea economica si la solidaritatea intre popoare.

De asemenea au fost introduse reglementari cu privire la egalitatea dintre barbati si femei, la un inalt grad de competitivitate a performantelor economice, la un nivel ridicat de protectie a mediului si la ameliorarea calitatii vietii.

Art. 3 a fost modificat astfel:

Interzicerea, intre statele membre, a drepturilor de vama si a restrictiilor cantitativa la intrarea si la iesirea marfurilor;

O politica comerciala comuna;

O piata interna caracterizata de abolirea, intre statele membre, a obstacolelor la libera circulatie a marfurilor, a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor;

Masuri cu privire la intrarea si circulatia persoanelor in piata interna, conform Titlul IV;

O politica comuna in domeniile agriculturii si pescuitului;

O politica comuna in domeniul transporturilor;

Un regim care sa asigure ca, in Piata interna, concurenta nu este afectata;

Apropierea legislatiilor nationale in masura necesara functionarii Pietei comune;

Promovarea unei coordonari intre politicile angajarii statelor membre in vederea intaririi eficacitatii lor prin elaborarea unei strategii coordonate pentru angajare;

O politica in domeniul social, cuprinzand un Fond social european;

Intarirea coeziunii economice si sociale;

O politica in domeniul mediului;

Intarirea competitivitatii industriei Comunitatii;

Promovarea cercetarii si dezvoltarii tehnologiei;

Incurajarea stabilirii si dezvoltarii tehnologice;

Incurajarea stabilirii si dezvoltarii retelelor transeuropene;

O contributie la realizarea unui nivel ridicat al calitatii, ca si la dezvoltarea culturilor statelor membre;

O politica in domeniul cooperarii pentru dezvoltare;

Asocierea tarilor si teritoriilor de peste mare, in vederea cresterii schimburilor si urmarirea, in comun, a efortului de dezvoltare economica si sociala;

O contributie la intarirea protectiei consumatorilor;

Masuri in domeniile energiei, protectiei civile si turismului.

Se doreste crearea si dezvoltarea unui spatiu de libertate, de securitate si justitie (noul Titlu IV din Tratatul C.E. - "Vize, azil, emigrari si alte politic legate de libera circulatie a persoanelor")

Se aduc noutati si in materia politicilor comunitare : politica comerciala comuna, serviciile si proprietatea intelectuala, politica sociala si de angajare, lupta impotriva excluderii sociale, egalitatea intre barbati si femei, mediul, sanatatea publica si protectia consumatorilor.

Schimbarile institutionale introduse de Tratatul asupra U.E. au fost completate prin modificarile aduse de Tratatul de la Amsterdam.

g) Tatatul de la Nisa

Aderarea a noi state a determinat necesitatea unor schimbari in a perfectiona si adopta institutiile comunitare la noi realitati.

Reuniunea de la Nisa s-a materializat prin semnarea la 26 februarie 2001 a Tratatului de la Nisa. Acesta a intrat in vigoare la 1 februarie 2003.

1. Componenta si functionarea institutiilor Parlamentului European

a) Parlamentul european.

Potrivit noului art. 189 (alin.2), numarul maxim al deputatilor europeni ajunge la 732[43].

De la 1 ianuarie 2004 va intra in vigoare o noua repartitie a locurilor din Parlament si anume un total de 535 deputati. In prezent sunt 626, dar cu fiecare intrare a unui nou stat in U.E. numarul acesta va creste astfel incat numarul total sa fie cat mai aproape posibil de 732. Proportionalitatea intre populatia fiecarui stat membru si numarul de locuri repartizate s-a facut dupa ce a fost acordat un anumit procent din totalul locurilor fiecarui stat.

Consiliul va avea competenta ca, dupa intrarea in vigoare a Tratatului, sa aprobe statutul deputatilor europeni cu majoritate calificata.

b) Consiliul Uniunii Europene

Se urmareste a se pune in aplicare un sistem care sa atenueze consecintele aderarii statelor care au o populatie mai putin numeroasa, atunci cand vin in "concurs" cu statele care au o populatie mult mai numeroasa.

Noua pondere isi va produce efectele incepand cu 1 ianuarie 2005 (Germania, Italia, Franta si Regatul Unit - cate 29 voturi ; Spania - 27, Olanda - 13, Belgia, Grecia si Portugalia - cate 12; Austria, Suedia - cate 10; Danemarca, Irlanda, Finlanda - cate 7; Luxemburg - 4 voturi).

Avand in vedere numarul de voturi repartizat fiecarui stat, in cadrul Consiliului Uniunii Europene va exista un numar total de 345 voturi. Datorita acestui fapt, deliberarile sunt valabile daca se obtin cel putin 169 voturi care sa exprime votul favorabil al majoritatii membrilor atunci cand ele sunt luate pe baza propunerii Comisiei. In celelalte cazuri, deliberarile sunt valabile numai daca reunesc cel putin 169 voturi care sa exprime votul favorabil a cel putin doua treimi din membri.

Tratatul de la Nisa prevede ca, atunci cand o decizie este luata de catre Consiliu cu majoritate calificata, un membru al acestuia poate solicita verificarea faptului daca statele membre care constituie majoritatea calificata reprezinta cel putin 62% din populatia totala a Uniunii. In cazul in care se constata ca aceasta conditie nu este indeplinita, decizia in cauza nu va fi luata.

c) Comisia europeana

Incepand cu 1 ianuarie 2005, Comisia are cate un reprezentant al fiecarui stat membru, fara plafon (numarul putand fi modificat de catre Consiliu).

Pentru numirea presedintelui si a membrilor Comisiei s-a trecut la majoritate calificata. Prin Tratatul de la Nisa sporesc puterile presedintelui (masura necesara asigurarii coerentei unui noi colegiu atins la mai mult de 20 de membrii).

Presedintele comisiei va hotari repartizarea portofoliilor. Are dreptul sa ceara unui comisar sa demisioneze. De asemenea, el va numi (dupa aprobarea colegiului) vice-presedintii Comisiei.

d) Curtea de Justitie si Tribunalul de prima instanta

Tratatul de la Nisa vizeaza infiintarea Camerelor Jurisdictionale ajutatoare pe langa Tribunalul de prima instanta, repartizarea competentelor intre Curte si T.P.I, componenta si functionarea celor doua instante.

Camerele jurisdictionale vor trebui infiintate pe langa T.P.I, pentru a exercita, in anumite domenii specifice (cum este cazul celui al functiei publice europene sau al proprietatii intelectuale), competentele jurisdictionale prevazute de Tratat.

Aceste Camere vor inlatura pe cat posibil intarzierile judiciare (considerabile) prin degrevarea Tribunalului de anumite cauze.

Deciziile Camerelor pot face obiectul fie al unui recurs (limitat la problemele de drept) fie a unui apel (care poate viza si probleme de fapt) in fata Tribunalului.

Deciziile T.P.I. vor putea, apoi, "in mod exceptional, sa faca obiectul unui reexaminari din partea Curtii de Justitie, in conditiile si limitele prevazute de statut, in cazul in care exista un risc serios de a aduce atingeri unitatii sau coerentei dreptului comunitar".

Tratatul prevede ca avocatului general ii revine sarcina de a "propune Curtii de Justitie reexaminarea deciziei Tribunalului" si aceasta intr-un termen de o luna, incepand cu pronuntarea deciziei. Curtea de Justitie decide, intr-un nou termen de o luna daca va avea loc o reexaminare sau nu a deciziei.

Procedura "reexaminarii" trebuie, insa, sa fie definita prin Statut.

Tribunalul de prima instanta are competenta de a solutiona recursurile in anulare, in carenta, in repartitie si privind functia publica, ca si recursurile intemeiate pe o clauza compromisorie (cu exceptia celor care sunt repartizate unei camere jurisdictionale si celor pe care Statutul le rezerva Curtii).

De asemenea, T.P.I. va fi competent sa se pronunte asupra recursurilor formulate impotriva deciziilor camerelor jurisdictionale.

Cu privire la repartizarea competentelor intre T.P.I si Curtea de Justitie, marea noutate cu privire la chestiunile prejudiciale "in materie specifice, determinate de Statul": in mod contrar a ceea ce era prevazut pentru recursurile direct, competenta nu este de principiu, ea exista pe cale de exceptie.

Curtea va fi formata dintr-un judecator din fiecare stat membru. Numarul avocatilor generali ai Curtii ramane neschimbat, dar acesta va putea creste printr-o decizie a Consiliului (la cererea Curtii).

Tribunalul va fi format din cel putin un judecator din fiecare stat membru, numarul urmand a fi stabilit prin Statutul Curtii (in prezent sunt 15).

Avocatul general al Curtii va putea prezenta de acum inainte doar concluziile sale cu privire la cauzele care cer interventia sa.

Consiliul este cel care poate modifica Statutul Curtii (dupa consultarea cu Parlamentul european) vor fi supuse aprobarii Consiliului, toate regulamentele de procedura al Curtii si al Tribunalului.

e) Curtea de conturi

Este constituita din reprezentanti ai fiecarui stat membru. Membrii Curtii de conturi vor fi numiti de Consiliu si vor indeplini un mandat pe un termen de 6 ani.

Pentru a adopta anumite tipuri de rapoarte sau avize, Curtea de conturi se poate constitui in Camere.

Presedintele Curtii de Conturi poate constitui un Comitet de legatura cu persoanele care sunt conducatori ai institutiilor nationale corespunzatoare.

f) Comitetul economic si social. Comitatul Regiunilor

La nivelul ansamblului U.E., prin Tratatul de la Nisa, se sporeste rolul si influenta C.E.S, ca for de investigare a intereselor partenerilor economici si sociali. Va avea in componenta sa un numar de cel mult 350 reprezentanti.

Comitatul Regiunilor are un numar de membri ce a fost limitat tot la 350. Tratatul de la Nisa reglementeaza cerinta ca membri Comitatului sa aiba mandat electoral de la autoritatile pe care le reprezinta sau acestia sa indeplineasca acea conditie a responsabilitatii din punct de vedere politic.

2. Procedurile de decizie

Procedurile sunt mult prea complicate in anumite materii sensibile; adesea veto-ul este cerut in materii precum: fiscalitatea, securitatea sociala si mediul inconjurator.

Nu au fost inregistrate progrese in cadrul justitiei si afacerilor interne (cu exceptia materiei azilului si imigrarii).

In aceste conditii, Regatul Unit isi va pastra dreptul de veto in politica fiscala, Germania in domeniul imigrarii si dreptului de azil, iar Spania, Portugalia si Grecia in privinta ajutorului regional.

3. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

Consiliul european de la Colgne (3-4 iunie 1999) a fost cel care a formulat mandatul redactarii unui proiect al Curtii drepturilor fundamentale. Proiectul a fost adoptat in data de 2 octombrie 2000 (organismul care s-a ocupat de intocmirea acestui document a fost format din: 15 reprezentanti ai sefilor de stat sau de guvern ai statelor membre, 1 reprezentant al Comisiei, 16 membri ai Parlamentului european si 30 de reprezentanti ai parlamentelor nationale).

Consiliul european de la Biarritz (13-14 octombrie 2000) si-a dat acordul unanim asupra proiectului si l-a transmis Parlamentului european si Comisiei. Acesta si-a dat acordul pe 14 noiembrie 2000, iar Comisia pe 6 decembrie 2000.

In numele institutiilor lor, presedintii Parlamentului european, Consiliului si Comisiei au semnat si recunoscut oficial Carta in data de 7 decembrie 2000, la Nisa.

Pentru prima data in istoria U.E., ansamblul drepturilor civile, politice, economice si sociale ale cetatenilor europeni, precum si ale tuturor persoanelor care traiesc pe teritoriul Uniunii, au fost cuprinse intr-un text unic.

Aceste drepturi sunt grupate in 6 capitole, dupa cum urmeaza: 1. demnitatea; 2. libertatea; 3. egalitatea; 4. solidaritatea; 5. cetatenia; 6. justitia.

Carta are in vedere: drepturile si libertatile rezultate din traditiile constitutionale si obligatiile internationale comune statelor membre; Tratatele Comunitatilor Europene, Conventia Europeana a Drepturilor Omului; Carta sociala europeana a Consiliului Europei si Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale muncitorilor, precum si alte conventii internationale la care adera Uniunea Europeana sau statele membre.

Consiliul european de la Nisa a fost cel care a decis sa examineze problema statutului juridic al Carte (1 ianuarie 2001)

Potrivit Cartei (in preambul), se specifica: " Popoarele Europei au stabilit intre ele o uniune care decide asupra viitorului pacifist bazat pe valori comune".

In cazul in care sunt incalcate dispozitiile Curtii drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, sanctiunile vor fi aplicate in conformitate cu dreptul national.

4. Protejarea valorilor democratice

Potrivit Tratatului asupra U.E., modificat prin Tratatul de la Amsterdam, U.E. respecta drepturile fundamentale garantate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale semnata la Roma, la 4 noiembrie 1950, precum si traditiile constitutionale comune statelor membre.

In cazul unei incalcari grave si continue de catre un stat membru a drepturilor fundamentale exista posibilitatea sanctionarii acestuia (prin suspendarea anumitor drepturi care rezulta din Tratat, de exemplu dreptul de vot).

Este permis Consiliului pe baza unei propuneri motivate venite din partea unui stat tert, Parlamentului european sau Comisiei, si dupa avizul conform al Parlamentului european, sa constate existenta unui "risc clar de incalcare grava de catre un stat membru" a drepturilor fundamentale si sa-i adreseze "recomandari in aceasta privinta".

Consiliul, inainte de a trece la aceasta constatare, va atentiona statul in cauza. Poate sa ceara personalitatilor independente sa prezinte un raport.

5. Cooperarea consolidata

Aceasta se dovedeste deosebit de necesara in contextul unei Uniuni extinse si are drept scopuri principale:

Sa faciliteze realizarea obiectivelor Uniunii si ale Comunitatii, sa apere si sa serveasca interesele sale si sa consolideze procesul de integrare;

Sa respecte Tratatele, ca si cadrul institutional al Uniunii;

Sa respecte acquis-ul comunitar;

Sa se situeze in limitele competentelor Uniunii sau ale Comunitatilor europene si sa nu intervina in domeniile care intra in competenta exclusiva a Comunitatii;

Sa nu aduca atingeri Pietei interne[44], nici coeziunii economice si sociale ;

Sa nu faca discriminari intre schimburile dintre statele membre si sa nu provoace distorsiune de concurenta intre acestea;

Sa reuneasca minim opt state membre;

Sa respecte competentele, drepturile si obligatiile statelor membre neparticipante;

Sa nu afecteze dispozitiile Protocolului care integreaza acquis-ul Schengen in cadrul U.E.

Sa fie deschise tuturor statelor membre.

6. Apararea comuna

Tratatul de la Nisa consacra militarizarea Uniunii Europene. Se prevede necesitatea punerii la punct a unei forte de organizare a situatiilor de criza care sa intervina cat mai repede posibil.

Se urmareste sa se evite ca un conflict sa se declanseze si sa se transforme in razboaie de proportii cu urmari dezastruoase.

7. Dezbateri cu priviri la viitorul Uniunii Europene

O anexa a Tratatului de la Nisa este "Declaratia privind viitorul Uniunii Europene".

S-a prevazut ca, incepand cu anul 2001, presedentiile    in exercitiu ale Uniunii sa incurajeze dezbaterile cu privire la viitorul Uniunii, in cooperare cu institutia Comisiei, cu participarea Parlamentului european, in asociere cu parlamentele nationale, cu mediile politice, economice si universitare, cu reprezentantii societatii civile, ca si cu statele membre.

La aceste dezbateri temele principale vor fi: simplificarea Tratatelor, delimitarea competentelor, statutul Cartei drepturilor fundamentale a U.E., dupa proclamarea sa la Nisa, rolul parlamentelor nationale in arhitectura europeana.