Infractiunea - fapt epuizat

Infractiunea - fapt epuizat

Este adevarat ca la marea majoritate a infractiunilor, momentul consumarii este momentul final al producerii rezultatului socialmente periculos.

Tot atat de adevarat este ca, uneori, la anumite infractiuni, dupa momentul consumarii faptei apar urmari noi, fie prin amplificarea rezultatului produs initial, fie prin continuarea activitatii infractionale.

Aceste urmari posterioare momentului consumarii continua sa se produca la un alt moment, numit momentul epuizarii infractiunii, dincolo de care nici o evolutie a rezultatului nu mai este posibila.

Categoriile de infractiuni la care urmarea se amplifica ori activitatea infractionala continua dupa momentul consumarii pana la incetarea completa ori pana la epuizarea acestora sunt infractiunile continue, continuate, de obicei si progresive.

Infractiunile continue se caracterizeaza prin prelungirea in timp a actiunii sau inactiunii ce constituie elementul material al infractiunii, astfel ca urmarile dainuiesc cat timp dureaza fapta.

Aceste infractiuni se consuma o data cu realizarea in fapt a cerintelor normei de incriminare si se epuizeaza cand actul infractional inceteaza. De exemplu, infractiunea de evadare (art. 269 C. pen.) sau cea de lipsire de libertate in mod ilegal (art. 189 C. pen.) se consuma cand cel condamnat a evadat ori cand persoana este lipsita de libertate in mod ilegal si se epuizeaza cand evadatul s-a predat ori a fost prins, respectiv cand victima a fost pusa in libertate.

O infractiune este continuata cand o persoana savarseste la diferite intervale de timp, dar in realizarea aceleiasi rezolutii, actiuni sau inactiuni care prezinta fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni. Acest tip de infractiune se consuma dupa savarsirea celui de-al doilea act din componenta activitatii infractionale, dar se epuizeaza odata cu comiterea ultimului act ori cu incetarea activitatii infractionale de catre faptuitor.

Infractiunea de obicei se caracterizeaza prin aceea ca elementul material se realizeaza prin savarsirea mai multor acte de acelasi fel. Se consuma dupa ce acestea s-au repetat si au dat caracterul de obisnuinta sau indeletnicire si se epuizeaza cand activitatea infractionala a incetat. De exemplu, infractiunea de cersetorie, prevazuta de art. 326 C. pen., se consuma cand o persoana care are capacitatea de a munci apeleaza in mod repetat la mila publicului cerand ajutor material, si se epuizeaza cand acesta inceteaza activitatea infractionala.

Infractiunile zise progresive se caracterizeaza, de asemenea, prin producerea de noi urmari dupa ce s-a realizat continutul unei anumite infractiuni. Amplificarea progresiva a rezultatului initial poate fi atat de insemnata incat sa corespunda continutului unei infractiuni mai grave in care se absoarbe faptul initial. Astfel, de exemplu, infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte se savarseste in urma amplificarii progresive a unei urmari initiale produse prin lovire sau alte violente (art. 180 C. pen.), prin vatamare corporala (art. 181 C. pen.) sau prin vatamare corporala grava. Exista, deci, si in cazul infractiunilor progresive, pe langa momentul consumarii, marcat de producerea rezultatului initial caracteristic unei infractiuni mai putin grave, un moment al epuizarii care marcheaza incetarea definitiva a agravarii.

Intrucat la categoriile de infractiuni la care ne-am referit, pe langa momentul consumarii, distingem si momentul epuizarii, se impune sa facem precizarea ca toate consecintele privind aplicarea legii penale in sanctionarea faptuitorilor - la aceste infractiuni - se raporteaza la momentul epuizarii.