Principiul neextradarii anumitor categorii de persoane

Principiul neextradarii anumitor categorii de persoane

In cadrul acestui principiu intra urmatoarele categorii de persoane: proprii cetateni, proprii justitiabili si azilantii politici.

A. Principiul neextradarii propriilor cetateni

Cadrul juridic. Acest principiu este stabilit expres in: art. 6 din Conventia europeana de extradare , in art. 19 alin. 1 din Constitutia Romaniei , in art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea 302/2004 si in cuprinsul conventiilor si tratatelor pe care Romania le-a incheiat cu diferite tari.

Notiune: Acest principiu stabileste regula conform careia, proprii cetateni nu pot fi extradati, datorita legaturii care exista intre persoana si statul a carei cetatenie o poarta. In acelasi timp, cetatenia reprezinta apartenenta unui individ la un anumit stat, apartenenta in virtutea careia individul are o serie de obligatii5, dar si drepturi, cum ar fi cel de protectie a sa in raport cu orice abuz indreptat impotriva sa.

Caracterizare: In dreptul international multa vreme a dominat principiul potrivit caruia persoana a carei extradare se cere trebuie sa fie un strain pentru statul solicitat, cu alte cuvinte, ca este inadmisibila extradarea cetatenilor partii solicitate. Unii aurori    folosesc termenul de national: "Este inadmisibila extradarea nationalilor". In sustinerea acestui principiu s-a argumentat ca extradarea nationalilor ar presupune implicit o renuntare a statului asupra prerogativelor sale de suveranitate asupra persoanei cu care are o legatura juridica speciala si fata de care isi exercita autoritatea.

Criticile aduse principiului neextradarii propiilor cetateni pornesc de la consecintentele ce decurg din aplicarea acestui principiu, si anume: impiedicarea judecarii faptuitorului la locul savarsirii faptei impiedica si infaptuirea justitiei in statul pe teriroriul caruia s-a comis infractiunea; diluarea efectului preventiv-educativ al pedepsei; evitarea tragerii la raspundere penale in unele cazuri de impunitate stabilite de statul al carui cetatean este infractorul; restrangerea sferei de cooperare a statelor in lupta impotriva criminalitatii. Aceste consideratii au creat puternice curente de opinii in favoarea extradarii cetatenilor.

Potrivit modificarilor aduse art. 19 din Constitutia Romaniei prin Legea de revizuire nr. 429/2003, cetatenii romani pot fi extradati in baza conventiilor internationale la care Romania este parte, in conditiile legii si pe baza de reciprocitate, renuntandu-se astfel la principiul absolut al neextradarii propriilor cetateni, principiu care a guvernat institutia extradarii in dreptul intern, de la aparitia ei pana in prezent. Pentru ca extradarea cetatenilor romani sa reprezinte o exceptie, Legea nr. 302/2004 stabileste conditii stricte si limitative in care cetatenii romani pot fi extradati, pentru a asigura acestora o protectie reala .

Aparuta ca o necesitate in cadrul procesului de integrare in cadrul UE, extradarea propriilor cetateni, catre tari care impartasesc aceleasi valori democratice si respecta drepturile fundamentale ale omului, a fost reglementata, ca exceptie, in legea de revizuire a Constitutiei.

Astfel, pentru a opera extradarea unui cetatean roman trebuie indeplinite trei conditii cumulative:

extradarea propriilor cetateni sa fie permisa de conventia aplicabila in relatia cu statul solicitant;

statul solicitant sa acorde, la randul lui, extradarea propriilor cetateni;

sa fie intrunita cel putin una din conditiile mentionate in art. 24.

Nu pot fi extradati din Romania, potrivit art. 23 din Legea nr. 302/2004, cetatenii romani, daca nu este intrunita cel putin o conditie prevazuta la art. 24, persoanele carora li s-a acordat dreptul de azil in Romania, persoanele straine care se bucura in Romania de imunitate de jurisdictie, in conditiile si in limitele stabilite prin conventii sau prin alte intelegeri internationale si persoanele straine citate din strainatate in vederea audierii ca parti, martori sau experti in fata unei autoritati judiciare romane solicitante, in limitele imunitatilor conferite prin conventie internationala.

Conform art. 23 alin. (2) din legea 302/2004, calitatea de cetatean roman sau de refugiat politic in Romania se apreciaza la data ramanerii definitive a hotararii asupra extradarii. Daca aceasta calitate este recunoscuta intre data ramanerii definitive a hotararii de extradare si data convenita pentru predare, se va pronunta o noua hotarare in cauza.

Desi, ni se pare o chestiune noua si pentru unii oarecum absurda, problema extradarii propriilor nationali a existat si in timpul Antichitatii, cand romanii isi extradau proprii conationali in caz de comitere a unei fapte grave (spionaj, omor).

In prezent, extradarea propriilor cetateni a devenit o regula, o practica uzuala si normala in conditiile unei lumi globalizate care apara interesul general al natiunilor. Daca pana acum neextradarea propriilor cetateni era o regula absoluta, acum asistam la o relativizare a acestui principiu, iar in viitor cu siguranta va devenii o exceptie de la regula extradarii propriilor cetateni.

In situatia in care partea solicitata nu-si extradeaza propriul resortisant, ea va trebui, la cererea partii solicitante, sa supuna cauza autoritatilor competente, conform principiului aut dedere aut judicare , astfel incat sa se poata exercita urmariri judiciare, daca este cazul. In acest scop, dosarele, informatiile si obiectele privind infractiunea se vor transmite gratuit pe calea diplomatica si in scris. Partea solicitanta va fi informata despre rezultatul cererii sale

Din cele prezentate mai sus, rezulta ca neextradarea propriilor cetateni este un principiu prevazut expres in legile ce au ca obiect extradarea, are caracter relativ, se refera la conditia privind persoana extradabila, este specific extradarii si are un caracrer principal.

B. Principiul neextradarii propiilor justitiabili

Cadrul juridic. Aceasta regula este precizata in art. 23 din Legea 302/2004 si in cuprinsul conventiilor si tratatelor pe care Romania le-a incheiat cu diferite tari,    nefiind prezenta nici in Conventia de extradare si nici in Constitutie sau in Codul penal.

Notiune. Acest principiu stabileste regula conform careia, proprii justitiabili nu pot fi extradati, deoarece statul solicitat are prioritate in raport cu acestia, din moment ce ei, la momentul formularii cerereii, fac deja obiectul unui proces in Romania.

Caracterizare. Principiul se refera la extradarea pasiva, nu si pe cea activa. Asadar, daca persoana a carei extradare se cere a savarsit o infractiune si pe teritoriul statului solicitat, unde urmeaza sa fie judecata cu prioritate potrivit principiului teritorialitatii legii penale (art. 3 din Codul penal), principiu admis si aplicat de catre toate statele.

Persoana ceruta nu va fi extradata decat dupa ce va fi judecata definitiv in statul solicitat, iar in caz de condamnare dupa ce va executa pedeapsa, altfel nu s-ar mai atinge scopul procesului penal.

C. Principiul neextradarii azilantilor politici

Cadrul juridic. Aceasta regula este precizata in mod indirect in art. 18 din Constitutia Romaniei si in mod direct, expres in art. 23 lit. b) din Legea 302/2004, astfel ca nu pot fi extradate "persoanele carora li s-a acordat dreptul de azil in Romania"

Notiune. Acest principiu stabileste regula conform careia, azilantii politici nu pot fi extradati, deoarece, conform art. 18 din Constitutia Romaniei, se precizeaza ca azilul este un drept pe care Romania il acorda strainilor care sunt persecutati in tara lor si are scopul de a-i proteja pe acestia impotriva abuzurilor la care pot fi supusi in tara lor.

Dreptul de azil reprezinta permisiunea pe care un stat o acorda celui care s-a refugiat pe teritoriul sau, de a ramane pe acest teritoriu si de a se bucura de protectia statului respectiv, refuzandu-se predarea lui statului care-l urmareste pentru activitatea sau opiniile sale politice, religioase, culturale, sociale, etc. Neextradarea azilantilor politici este o consecinta fireasca a acordarii dreptului de azil.

Azilul reprezinta dreptul unui stat de a acorda intrarea si stabilirea pe teritoriul sau a unor persoane straine urmarite in tara lor pentru activitatea politica, stiintifica, religioasa etc, care nu este in concordanta cu normele juridice interne si contravine ordinii de drept a statului respectiv.

Caracterizare. Termenul de azil este de origine latina "asylum", provenind din grecescul "asilon" si are doua sensuri:

a) locul, suprafata, teritoriul unde o persoana nu poate fi prinsa de urmaritori;

b) protectia personei fata de urmaritori.

Potrivit documentelor internationale in materie, azilul este un act pasnic si umanitar si nu poate fi considerat ca un act inamical fata de un stat. In ceea ce priveste statutul persoanelor care solicita azil, nu a fost adoptata o conventie generala, ci o Declaratie a Adunarii generale privind azilul teritorial.

Prevederi referitoare la azil au fost inscrise si in conventiile regionale africana si americana. Conventia Organizatiei Unitatii Africane din 1969 cu privire la aspecte specifice ale problemei refugiatilor include si prevederi referitoare la acordarea azilului. Desi, aceasta notiune a evoluat in timp, nu exista totusi documente internationale care sa defineasca in termeni juridici, conceptul de azil.

In literatura de specialitate, Pravo Kluit a fost primul care a formulat principiul neextradarii refugiatilor politici.

Un caz devenit celebru inainte de primul razboi mondial, in care Romania a aplicat principiul neextradarii azilantilor politici, este cel al matelotilor de pe vasul rusesc de razboi "Potemkin", care a ancorat in portul Constanta , fiind apoi parasit de militari. Vasul a fost restituit, dar Romania a respins cererea de extradare a marinarilor rusi razvratiti impotriva regimului politic din tara lor. Acordarea azilului implica, pentru statul primitor, dreptul de a refuza extradarea persoanei in cauza.

Principalele documente juridice internationale, precum si practica statelor in acest domeniu sunt in sensul ca orice persoana are dreptul de a cere azil si de a obtine azilul intr-o alta tara. In general, azilul poate fi acordat strainilor care sunt supusi unor persecutii grave pe teritoriul statului lor de apartenenta (cel mai adesea avand caracter politic) si in nici un caz celor care sunt urmariti pentru savarsirea de infractiuni de drept comun sau pentru comiterea unor crime internationale. Art. 18 alin. (2) din Constitutia Romaniei reglementeaza dreptul la azil: "Dreptul de azil se acorda si se retrage in conditiile legii, cu respectarea tratatelor si a conventiilor internationale la care Romania este parte."

Azilul se acorda numai celor urmariti pentru activitati politice si nu pentru fapte de drept comun. Persoanele carora li se acorda azil de catre Romania se bucura de toate drepturile si au toate obligatiile, cu exceptia celor care apartin in totalitate cetatenilor romani. Totodata, aceste persoane nu pot fi extradate. Din examinarea textului constitutional mentionat rezulta urmatoarele :

a) recunoasterea dreptului de azil ca un drept fundamental;

b) obligatia legiuitorului de a stabili printr-o lege cazurile si conditiile in care dreptul de azil se acorda sau se retrage;

c) Romania acorda si retrage dreptul de azil in concordanta cu tratatele si conventiile la care este parte.

In conformitate cu art. 14 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, precum si Declaratia asupra azilului teritorial , aprecierea asupra motivatiei azilului revine statului care-l acorda, in exercitiul suveranitatii sale.

Azilul poate fi politic sau teritorial, dar si diplomatic. Majoritatea statelor nu recunosc azilul diplomatic, intrucat acesta aduce atingere suveranitatii lor. Azilul diplomatic a fost practicat insa in calitate de cutuma locala sau pe baza de conventii internationale intre statele latino-americane; astfel, prin Conventia de la Havana din 1928 si o alta conventie incheiata la Caracas in 1954 este prevazuta posibilitatea ca statele respective sa acorde refugiu in localurile ambasadelor lor din strainatate unor cetateni ai statului de resedinta persecutati pentru activitati politice. Dreptul international nu recunoaste aceasta forma de azil.

Azilantii se bucura de drepturi si pot sa isi asume obligatiile oricarui strain (cetatean strain sau apatrid), inclusiv in Romania. In concluzie, azilul poate fi:

a) Azilul teritorial se acorda unor persoane, la cerere, in cazuri de persecutii politice exercitate asupra unei persoane in propriul lor stat. Acordarea azilului teritorial reprezinta un drept suveran al statului, insa, o data ce l-a acordat, statul este tinut sa asigure o protectie activa vizand asimilarea azilantului in societate, precum si o ocrotire din ratiuni umanitare. Dreptul de a solicita azil este considerat un drept fundamental al omului, inscris in Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de O.N.U. in 1948.

b) Azilul diplomatic se refera la primirea si protectia acordata in localurile ambasadelor straine, a cetatenilor statului pe langa care este acreditata misiunea diplomatica, cetateni urmariti de propriile autoritati, ori a caror viata este in pericol din cauza unor evenimente interne exceptionale. Acordarea azilului diplomatic poate fi considerata un act de incalcare a suveranitatii statului de resedinta. In general, azilul diplomatic se acorda in baza unor conventii, sau pe baza de reciprocitate.

c)    Protectia diplomatica reprezinta protectia pe care un stat o acorda cetatenilor sai aflati in strainatate, in scopul de a proteja interesele acestora in raporturile cu autoritatile locale. Autoritatea statului se exercita asupra propriilor cetateni si in afara teritoriului national, in baza legaturii juridice permanente ce se stabileste intre stat si resortisantii sai. Statul poate sa le impuna anumite obligatii, decurgand din legislatia sa nationala, cum ar fi obligarea cetatenilor de a presta serviciul militar si totodata, statul are dreptul sa inculpe si sa condamne o persoana chiar in contumacie (in lipsa), insa nu poate sa efectueze acte de urmarire penala si arestare pe teritoriul unui alt stat, decat daca intre state exista un tratat, care sa permita aceasta. Finalitatea protectiei diplomatice consta in supravegherea situatiei cetatenilor unui stat pentru ca statul strain pe teritoriul caruia se afla, sa le asigure un standard minim de drepturi.

Paradoxal insa, acest principiu este absolut, neexistand exceptii prevazute in legi. O critica ce o aducem acestui principiu consta in rigiditatea lui in raport cu cel al neextradarii propriilor cetateni. Astfel, in timp ce proprii cetateni pot fi extradati, azilantii nu, lucru ce ar trebui remediat intr-o legislatie viitoare.