Izvoarele dreptului comunitar european

Cel mai important criteriu de clasificare e criteriul fortei juridice a normelor dreptului comunitar astfel, avand cinci categorii de izvoare:

a) izvoare primare/principale (originare)

b) izvoare derivate/secundare

c) norme ce provin din angajamentele externe ale CE

d) izvoare complementare

e) izvoare nescrise

1. Izvoare primare/originare

1. Clasificarea izvoarelor primare

Formeaza dreptul primar european si sunt urmatoarele:

1) tratatele institutive:

Tratatul de la Paris (CECA -1952)   

Tratatele de la Roma (CEE si EURATOM - 1958)

2) tratatele modificatoare:

Actele prin care s-au pus bazele institutiilor comune

a) Conventia cu privire la anumite institutii comune, semnata si intrata in vigoare in acelasi timp cu Tratatele de la Roma;

b) Tratatul instituind un Consiliu unic si o Comisie unica pentru Comunitati si Protocolul unic cu privire la imunitati si privilegii, semnate la Bruxelles, la 8 aprilie 1965 si intrate in vigoare la 1 iulie 1967;

Tratatele bugetare', cu privire la cresterea puterii financiare a Parlamentului European, semnate la Luxemburg, la 22 aprilie 1970 (intrat in vigoare la 1 ianuarie 1971) si la Bruxelles, la 22 iulie 1975 (intrat in vigoare la 1 iunie 1977);

Decizia din 21 aprilie 1970, cu privire la inlocuirea contributiilor financiare prin resurse proprii Comunitatilor, fondata pe articolele 2692 din Tratatul instituind C.E. si 173 din Tratatul instituind C.E.E.A., intrata in vigoare la 1 ianuarie 1971, inlocuita ulterior prin Decizia nr. 24 din 31 decembrie 1998;

Decizia din 20 septembrie , cu privire la alegerea reprezentantilor Adunarii prin sufragiu universal direct, fondata, in special, pe articolul 190 din Tratatul instituind C.E.4, intrata in vigoare la 1 iulie 1978;

Actele de aderare care adapteaza si completeaza tratatele anterioare:

a) Actele cu privire la aderarea la Comunitatile europene a Regatului Danemarcei, a Irlandei si a Regatului Unit al Marii Britanii, din 22 ianuarie 1972, intrate in vigoare la 1 ianuarie 1973;

b) Actele cu privire la aderarea Republicii Elene la Comunitati, din 24 mai 1979, intrate in vigoare la 1 ianuarie 1981;

c) Actele cu privire la aderarea Regatului Spaniei si a Republicii Portugheze, din 12 iunie 1985;

d) Actele cu privire la aderarea Republicii Austria, a Republicii Finlanda: si a Regatului Suediei, din 24 iunie

tratate 'compozite'

Actul unic european, semnat la Luxemburg si la Haga, la 17 si 28 februarie 1986, intrat in vigoare la 1 iulie 1987,

Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la Maastricht, la 7 februarie 1992

Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997

Tratatul de de modificare a Tratului privind Uniunea Europeana, a Tratatelor care instituie Comunitatile Europene si a unor Acte conexe, semnat in februarie 2001, la Nisa.

Sunt izvoare ale dreptului comunitar si au un caracter compozit. Ele nu constituie dreptul comunitar asimilat Tratatelor comunitare decat in masura in care acestea, prin dispozitiile pe care le contin, modifica Tratatele comunitare (de exemplu, Titlurile II, III, IV, VII din Tratatul de la Maastricht). In schimb, celelalte dispozitii, in special cele care sunt inscrise laTitlurile V, VI, care corespund pilonilor doi si trei, fac parte, in cel mai fericit caz, din categoria dreptului comunitar complementar.

2. Autonomia Tratatelor Comunitare

Tratatul de la Bruxelles, denumit 'Tratatul de fuziune', nu a unificat decat institutiile celor trei Comunitati europene, dar prevede faptul ca aceste institutii isi vor exercita atributiile si puterile in cadrul fiecarei Comunitati, conform dispozitiilor din fiecare Tratat. Astfel, in lipsa unei 'unificari a Tratatelor', ramase a se realiza la o data inca neprecizata, Tratatele comunitare constituie trei angajamente distincte, independente unele de altele.

Raporturile intre ele raman guvernate de articolul 3052 din Tratatul instituind C.E., care, conform regulilor dreptului international, stipuleaza faptul ca dispozitiile Tratatului instituind C.E. (tratat-cadru, general) nu le modifica pe cele din Tratatul instituind C.E.C.O. si nu deroga de la dispozitiile Tratatului instituind C.E.E.A. (tratate speciale).

Astfel, regulile speciale din Tratatul instituind C.E.C.O. nu se vor aplica in cadrul C.E. Tot astlel, de fiecare data cand Tratatul instituind C.E.C.O. reglementeaza intr-un mod exhaustiv, Tratatul instituind C.E. nu se va aplica. In schimb, in cazul in care ar exista o lacuna in Tratatele speciale, dispozitiile Tratatului, ca si cele ale dreptului derivat din cadrul C.E.E. se pot aplica produselor din Tratatul instituind C.E.C.O., fara ca un act special sau o alta interpretare ori declaratie interpretativa sa fie necesara.

In prezent, aceasta independenta a Tratatelor este temperata de Curtea de Justitie prin faptul ca aceasta promoveaza o mai mare armonie in interpretarea dispozitiilor celor trei Tratate in lumina unuia dintre ale. Trebuie remarcat faptul ca, in fata analogiei evidente care exista intre cele trei Tratate, principiul interpretarii a permis Curtii de Justitie sa recurga la dispozitiile dintrun Tratat pentru interpretarea dispozitiilor obscure din altul.

3. Durata tratatelor comunitare

Tratatul de la Paris a fost incheiat pentru o perioada de 50 de ani

Tratatele de la Roma sunt incheiate pentru a durata nedeterminata, ceea ce exprima dorinta autorilor de a releva caracterul lor de angajament irevocabil.

Tratatul asupra Uniunii Europene nu prevede nici o procedura de denuntare a Tratatului si nici o procedura de excludere a unui stat.

Curtea de justitie a subliniat caracterul definitiv al limitarii drepturilor suverane ale statelor. Insa, nu se peate imagina situatia in care unui stat care doreste sa se retraga din Comunitati sa i se opuna caracterul definitiv al angajamentelor sale, iar retragerea sa se poata interveni numai pe baza unui acord incheiat intre statele membre.

In realitate, amploarea efectelor concrete ale participarii statelor membre la Comunitati apare ca un veritabil factor de ireversibilitate a angajamentelor comunitare.

4. Sfera de aplicare teritoriala

In lipsa unei definitii a sferei de aplicare teritoriala a Tratatului asupra Uniunii Europene, este bine ca referirile sa se faca cu prudenta in ceea ce priveste notiunea de 'teritoriu comunitar'.

Teritoriul comunitar, la care, adeseori, face referire Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, apare ca fiind un teritoriu functional, cu o geometrie variabila, potrivit competentelor comunitare.

Dreptul comunitar se aplica oricarui teritoriu in care statele membre actioneaza in campul de competente atribuite Comunitatilor europene

5. Structura tratatelor comunitare

Cele trei Tratate Comunitare au o structura aproape identica care se ordoneaza in jurul a 4 categorii de clauze.

1.Preambulul si dispozitiile preliminarii

Obiectivele finale, statale si politice, care i-au animat pe sefii statelor fondatoare, apar in termeni similari la inceputul si la finalul preambulurilor.

Obiectivele socio-economice, proprii fiecareia dintre cele trei Comunitati, sunt enuntate intr-unul din pasajele preambulurilor si reluate, apoi, in mod concis, in articolele preliminarii ale Tratatelor, care enumera diferitele actiuni care trebuie sa fie intreprinse de catre institutiile comunitare pentru realizarea lor.

Toate aceste dispozitii contin obiective si principii cu caracter general si nu sunt aplicabile direct; totusi, ele nu trebuie considerate simple declaratii de intentie.

In situatia in care Curtea de Justitie face referire la acestea, exact ca la orice altadispozitie din Tratate, ea le confera un loc specific in aplicarea metodei de interpretare finaliste. Caracterul 'fundamental' al obiectivelor Tratatelor rezulta din faptul ca autorii lor le-au mentionat si definit chiar din primele randuri ale Tratatelor. Astfel, 'deoarece ei fixeaza obiectivele fundamentale ale Comunitatii', aceste dispozitii trebuie sa fie respectate intotdeauna; realizarea lor prezinta un caracter 'imperativ'; efectul util nu poate fi compromis.

Trebuie remarcat faptul ca Tratatele nu stabilesc o ierarhie cu privire la obiectivele fundamentale, care au un caracter imperativ.

2. Clauzele institutionale

Clauzele institutionale sunt cele care asigura buna functionare a sistemului institutional' al Comunitatilor europene, in sans larg, asa cum este el descris in prima parte (fondarea Comunitatilor; organizarea, functionarea si puterile institutiilor; finantele; functia publica; relatiile externe).

De regula, acestea sunt considerate ca fiind 'Constitutia' Comunitatilor. Cea mai mare parte dintre ele apare in cele trei Tratate sub numele de 'Institutii'. Curtea de Justitie a folosit chiar denumirea de 'Constitutie' cu privire la Tratatul instituind Comunitatea europeana sau pe cea de 'carte constitutionala'.

Clauzele materiale

Din punct de vedere cantitativ, clauzele materiale reprezinta cea mai mare parte a Tratatelor. Acestea sunt dispozitii care definesc regimul economic si cel social instituite de catre Tratate.

In mod firesc, aceste clauze sunt substantial diferite, de la un Tratat la altul (in special in ceea ce priveste libera circulatie), in functie de domeniul pe care-l reglementeaza si de solutiile oferite; mai mult, in cadrul Tratatului instituind C.E. figureaza diferente, mai ales in ceea ce priveste sectoarele si activitatile economice.

Clauzele finale

Ca in orice tratat international, clauzele finale vizeaza modalitatile de angajarea partilor, precum si intrarea in vigoare si revizuirea lor.

Tratate solemne, cele comunitare pot fi supuse ratificarii de catre fiecare stat contractant, conform regulilor lor constitutionale si nu pot intra in vigoare decat dupa depunerea instrumentului de ratificare de catre toate statele semnatare.

Tratatul de la Paris a fost redactat intr-o singura limba, cea franceza, dar depozitarul acestuia este Guvernul francez; in schimb, Tratatele de la Roma, al caror depozitar este Guvernul italian, au fost redactate in patru limbi (germana, franceza, italiana si olandeza), toate cele patru texte avand aceeasi forta juridica.

In virtutea actelor de aderare, textele stabilite in limbile englaza, daneza, irlandeza, greaca, spaniola, finlandeza, portugheza si suedeza au

aceeasi forta obligatorie ca si textele originale.

2. Izvoare derivate

A)Regulamentul

Este similar legilor din dreptul intern

Este obligatoriu in toate elementele sale, adica atat cu privire la scopul final propus, cat si cu privire la formele si mijloacele prin intermediul carora se poate ajunge la indeplinirea scopului final; orice aplicare incompleta e interzisa

Se adreseaza subiectelor de dr. intern din toate statele membre

B)Decizia

Este obligatorie pt. destinatarii desemnati

Decizia, asemanator regulamentului si spre deosebire de directiva, e obligatorie in toate elementele sale, adica atat cu privire la scopul final, cat si cu privire la formele si mijloacele prin intermediul carora se poate ajunge la indeplinirea ac. scop; orice aplicare incompleta e interzisa

Spre deosebire de regulament si asemanator directivei, e obligatorie pt. subiectele de drept intern din anumite state membre, ca regula generala

C)Directiva

Spre deosebire de regulament, cunoaste tehnica legilor cadru completate cu decrete de aplicare; directiva e obligatorie numai cu privire la scopul final propus, lasand la dispozitia statelor membre posibilitatea de a folosi acele forme si mijloace pe care le considera oportune

Este obligatorie, dar numai pt. subiectele de dr. intern din anumite state membre, ca regula generala, pt. ca, ca exceptie, aceeasi directiva se poate adresa si subiectelor de dr. intern din toate statele membre, dar, in ac. caz, ac. lucru se specifica/precizeaza in continutul ei

D)Recomandarile si avizele

Nu sunt izvoare derivate in sensul celor de mai sus, adica acestea nu tin, nu leaga, nu obliga, si au numai un rol orientativ pt. conduita subiectelor de dr. carora li se adreseaza.

3. Norme care provin din agajamente externe ale Comunitatilor europene

Fac parte din categoria izvoarelor de dr. international si sunt acorduri, conventii incheiate de CE cu alte subiecte de dr. international, in temeiul calitatii lor de subiect de dr. international

Nivelul pe care il ocupa ac. norme in ansamblul ordinii jur. internationale e un nivel inferior izvoarelor primare, dar superior izvoarelor derivate

1. Clasificare

acordurile incheiate de comunitati cu statele terte sau cu organizatii internationale

2) actele unilaterale adoptate de organele infiintate prin acordurile externe ale Comunitatilor.

unele tratate incheiate de statele membre ale omunitatilor cu statele terte

angajamente externe

Izvoare complementare

Sunt acele norme ce se gasesc in campul si in prelungirea izvoarelor primare; fac parte atat din categoria izvoarelor de dr. intern, cat si din categoria celor de dr. international

Cu privire la izvoarele complementare, distingem 3 situatii:

1) materii ce sunt reglem. exclusiv la nivelul CE, fiind de compet. exclusiva a ac.; in cazul ac. materii, orice amestec, sub aspectul reglem., e interzis

2) materii ce sunt in compet. exclusiva a statelor membre ale CE; orice amestec din partea CE e interzis, fiind considerat incalcare a tratatelor institutive/modificatoare

3) materii guvernate de compet. concurenta a CE si a statelor membre, sub aspectul reglem., caz in care daca exista conflict, prioritatea apartine dr. comunitar european

1. Clasificare

Conventia comunitara

Deciziile si acordurile convenite prin reprezentantiiguvernelor statelor membre reunite in Cadrul Consiliului

Declaratiile, rezolutiile si luarile de pozitie relative ale Comunitatilor

4) Dreptul complementar si ordinea juridica comunitara

1. Izvoare nescrise

a)   metodele de interpretare ale Curtii de Justitie

b)     principiile generale de dr. ale statelor membre si tehnice