Efectele posesiei

Efectele posesiei

Consideratiuni generale privind efectele posesiei

Efectele pe care le produce posesia pot fi grupate in patru mari categorii:

a) dobandirea proprietatii asupra bunului posedat.

b) prezumtia de proprietate.

c) dobandirea fructelor de catre posesorul de buna-credinta.

d) protejarea posesiei prin intermediul actiunilor posesorii.

In ce priveste primul grup de efecte juridice ale posesiei, vom distinge dupa cum posesia se exercita in materie imobiliara. Prin intermediul prescriptiei achizitive se vor dobandi proprietatea sau alte drepturi reale, ca efect al unei posesii prelungite, in conditiile determinate de lege. Referitor la bunurile mobile, legiuitorul nu a considerat necesar sa conditioneze dobandirea proprietatii prin trecerea unei perioade de timp; s-a considerat ca posesia valoreaza titlu de proprietate (conform art.1909 alin 1 Cod civil, 'Lucrurile miscatoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fara sa fie trebuinta de scurgere de timp).

Atat timp cat posesia nu este viciata, ea produce anumite efecte juridice. Spre deosebire de posesia de rea-credinta, posesia de buna-credinta produce mai multe efecte.

Buna-credinta consta in credinta pe care o are posesorul ca el este proprietarul bunului pe care il poseda, fara ca sa aiba vreun titlu.

In materia imobilelor, art.1898 Cod civil prevede ca 'Buna-credinta este credinta posesorului ca, cel de la care a dobandit imobilul, avea toate insusirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea'. Buna-credinta trebuie sa existe 'in momentul castigarii imobilului' (art.1828 alin.2 Cod civil). La randul sau, art.486 Cod civil prevede ca posesorul este de buna-credinta atunci cand poseda ca proprietar in temeiul unui titlu translativ de proprietate, ale carui vicii nu-i sunt cunoscute. Buna-credinta va inceta in momentul in care viciile ii sunt cunoscute (art.487 Cod civil).

Posesia de buna-credinta este necesara si in materia dobandirii bunurilor mobile, concluzie care rezulta implicit din continutul art.1909 Cod civil.

Atat in cazul bunurilor mobile, cat si al celor imobile, buna-credinta se prezuma intotdeauna (art.1899 alin.2 Cod civil). Este vorba insa de o prezumtie simpla, care va putea fi inlaturata prin proba contrarie.

Intr-adevar, fata de posesorul de rea-credinta, este normal ca posesorul de buna-credinta sa beneficieze de o serie de avantaje. Morala este cea care impiedica sa se puna semnul egalitatii intre buna si reaua credinta. Cu toate acestea, mai multe ratiuni obliga la protejarea chiar si a posesiunii de rea-credinta. Un tert care trateaza chiar cu un posesor de rea-credinta doreste ca drepturile sale sa fie consolidate.

Se considera ca posesia de rea-credinta produce urmatoarele efecte: permite posesorului sa recurga la actiunile posesorii, pentru apararea posesiei sale; determina sa se poata dobandi proprietatea asupra bunului posedat prin prescriptia achizitiva de 30 ani.

Posesorul de buna-credinta poate recurge si el la actiunile posesorii, insa consecintele juridice ale bunei credinte sunt diferite de cele ale relei credinte. In primul rand, buna-credinta constituie o prezumtie de proprietate. Spre deosebire de posesorul de rea-credinta, posesorului de buna-credinta ii vor reveni fructele lucrului. In timp ce posesorul de rea-credinta nu poate dobandi proprietatea asupra bunurilor decat prin uzucapiunea de 30 ani, posesorul de buna-credinta, in cazul bunurilor mobile, este prezumat proprietarul lor, prin simplul fapt al posesiei; avand si un just titlu, in cazul imobilelor, va putea dobandi proprietatea asupra bunurilor respective prin uzucapiunea de 10-20 ani.