Legea ca act juridic principal al Parlamentului

Legea ca act juridic principal al Parlamentului

In doctrina, notiunea de lege are doua acceptiuni: lege in sens larg care primeste toate inglobeaza actele normative, si lege in sens restrans ca act juridic al Parlamentului.

Ca act juridic al Parlamentului, legea reprezinta acea manifestare unilaterala de vointa a autoritatii unice legiuitoare facuta cu scopul de a ordona relatiile sociale la cel mai inalt nivel de reglementare dupa Constitutie. Legea este expresia puterii publice si politice a statului ca reprezentant al poporului. Asa cum s-a aratat , Constitutia defineste Parlamentul ca unica autoritate legiuitoare a tarii. Dar atat Constitutia cat si alte acte normative, de regula legi, stabilesc in sarcina multor autoritati publice, altele decat Parlamentul, competenta de a emite acte normative. Cum se stie ca actul normativ este opusul actului individual si priveste un anumit comportament al oamenilor in general, se poate trage concluzia ca actul adoptat de Parlament ca unica autoritate legiuitoare a tarii, este actul cu forta juridica cea mai mare. Doar in privinta Parlamentului se foloseste expresia de autoritate legiuitoare ceea ce presupune indubitabil ca actele sale sunt cele mai importante in ierarhia izvoarelor dreptului, dar si faptul ca si altor autoritati si institutii publice li s-a atribuit competenta de reglementare. Cat priveste controlul de constitutionalitate al actelor normative se poate observa din dispozitiile constitutionale, urmatoarele: potrivit art. 142 alin. 1 Curtea Constitutionala este garant al suprematiei Constitutiei. Potrivit art. 146 lit. a), Curtea "se pronunta asupra constitutionalitatii legilor, inainte de promulgarea acestora, la sesizarea Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a Guvernului, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a Avocatului Poporului, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori", pentru ca la lit. c). De asemenea, Curte Constitutionala "se pronunta asupra constitutionalitatii Regulamentelor Parlamentului", si "hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele" (lit. d). Art. 115 intitulat "Delegarea legislativa" reglementeaza cand, cum si pentru ce se poate ajunge ca Guvernul sa adopte acte juridice normative cu putere de lege denumite ordonante si ordonante de urgenta.

In aceste conditii, analizand intreaga reglementare constitutionala in privinta competentelor de reglementare cu caracter normativ se poate concluziona: Constitutia este si ramane Legea fundamentala a tarii, un fel de "lege a legilor". Legea adoptata de Parlament, este cel mai important act al sau prin faptul ca trebuie sa fie constitutionala si se afla pe pozitie imediata dupa Constitutie, iar Ordonantele si Ordonantele de Urgenta adoptate de Guvern dupa procedura stabilita de art. 115 din Constitutie nu fac altceva decat sa scoata in evidenta ca aceste acte ale Guvernului se situeaza pe aceeasi pozitie ierarhica cu legea, dupa Constitutie, cu amendamentul ca aceste acte ale Guvernului reprezinta exceptii de la regula ca Parlamentul reglementeaza in concret relatiile sociale, ca acesta realizeaza reglementarea primara. Ordonantele Guvernului sunt acte administrative cu putere de lege, produc efecte juridice de indata ce s-au indeplinit cerintele de publicitate dar trebuie aprobate ulterior de catre Parlament dupa procedura si in conditii stabilite de Constitutie ori de legile de abilitare a Guvernului sa adopte ordonante.

In doctrina romana si cea straina au fost enuntate o serie de definitii, diferite ca forma, insa, in fond, toate converg spre concluzia ca legea este actul autoritatii legiuitoare cu forta juridica cea mai mare dupa Constitutie .

Analizand definitiile date notiunii de lege, in sens restrans, ca act juridic al Parlamentului se poate formula urmatoarea definitie: legea este acel act juridic cu caracter normativ, definit ca atare de Constitutie si adoptat numai de Parlament prin care dispozitiile constitutionale sunt reglementate in concret si cu forta juridica cea mai mare in relatiile sociale.

Pornind de la aceasta definitie se poate observa ca notiunea de lege nu este folosita intamplator in doctrina ci, chiar Constitutia o defineste ca atare. Faptul ca in Constitutie se precizeaza ca numai Parlamentul "unica autoritate legiuitoare a tarii" adopta "legi constitutionale, legi organice si legi ordinare" denota ca legea este cel mai important act juridic si este mijlocul prin care se reglementeaza relatiile sociale. Rezulta ca legea este vointa poporului manifestata prin intermediul organului sau reprezentativ, Parlamentul.