DREPTUL SECURITATII SOCIALE IN SISTEMUL DREPTULUI

DREPTUL securitatii sociale in sistemul dreptului

1. Acceptiunea notiunilor de securitate si protectie sociala

F Denumirea generica de securitate sociala, sau de protectie sociala- notiuni identice

In multe tari cu traditie, sistemul asigurarilor sociale si al asistentei sociale este cunoscut sub denumirea generica de securitate sociala, iar nu de protectie sociala, dat fiind sinonimia care apreciem ca exista intre aceste notiuni. Tocmai aceasta constatare indreptateste la clarificarile terminologice de mai jos.

In literatura juridica referitor la temenii de protectie (securitate) sociala, in perioada postdecembrista atat in legislatie, cat si in doctrina, in tara noastra, a existat si mai exista o anumita confuzie, atat cu referire la continutul acestor termeni (notiuni), dar si in legatura cu sfera de cuprindere, principiile de organizare si functionare si nu in ultimul rand finantare.

S-a mentionat doar confuzia care se face de multe ori intre protectia sociala si una sau cealalta dintre componentele sale: asigurarile sociale sau asistenta sociala ori o anumita ambiguitate cu privire la delimitarea, tratarea separata a conceptelor de protectie sociala si securitate sociala, ca si cum acestea ar constitui institutii juridice distincte, iar nu sinonime, sau uneori, alternarea lor pleonastica.

Trebuie admis, ca o evidenta, ca, pentru activitatea de protectie pe care societatea o acorda membrilor sai printr-un ansamblu de acte normative impotriva mizeriei economice si sociale care ii ameninta si care duc la situatii de dificultate, se uziteaza fie termenul de protectie sociala, fie cel de securitate sociala, iar, alteori, termenii alaturati: protectie (securitate) sociala, evident cu aceeasi semnificatie (continut).

In acest caz se pune firesc intrebarea daca o astfel de folosire a termenilor este gresita sau nu? Intr-o opinie s-a afirmat ca exista sinonimie intre termenul de protectie sociala si cel de securitate sociala, si ca acesti termeni se refera la continutul aceleiasi institutii juridice si pot fi folositi separat (independent), fara a afecta fondul conceptului, apreciindu-se ca, dimpotriva, "se greseste" atunci cand s-ar folosi atare sintagme simultan, in scopul de a desemna, in fond, acelasi concept.

Semnificativ este faptul ca, atat limbajul obisnuit, cat si in legislatie, aceste expresii sunt frecvente, dar nu intotdeauna au coerenta, rigoarea adecvata. Astfel, termenii "protectie" si "securitate", semnifica: protectie: a ocroti, a apara, a proteja; securitate: protectie, aparare.

Este lesne de observat ca ambele expresii se refera la acelasi obiect: a proteja, protectie, aparare. Acest inteles larg l-am putea ilustra prin sintagmele folosite in legislatia noastra, ca spre exemplu: protectia civila, protectia contra incendiilor, protectia muncii etc.

Ambele expresii, care se constituie ca gen, le gasim folosite atat in doctrina romana, cat si in cea straina, fie sub forma de securitate sociala fie sub forma de protectie sociala, fie sub forma de: asigurare sau asistenta sociala ce se constituie ca specii ale genului.

Nu mai putin adevarat este ca aceste expresii: protectia - securitatea sociala le gasim folosite frecvent si in cuprinsul actelor internationale in materie, iar in legislatia tarii noastre doar sub denumirea de protectie (sociala, speciala).

Astfel, in Constitutia Romaniei din 1991 republicata, se prevede ca: statul trebuie sa asigure protectia sociala a muncii (art. 41 alin. 1), protectia speciala a persoanelor cu handicap (art. 50), protectia copiilor si tinerilor, acestia bucurandu-se de un regim special de protectie si asistenta (art. 49 alin. 1).

Sintagma de protectie sociala a fost institutionalizata si consacrata ca denumire incepand din anii 1833-1839, iar cea de securitate sociala a fost introdusa expres intr-o lege din Statele Unite ale Americii abia in anul 1935.

Termenul de securitate sociala este mai ales folosit in actele internationale cu caracter universal, cele cu caracter regional preferandu-l pe cel de protectie sociala, fara insa a le folosi exclusiv, la fel ca si doctrina straina.

Constitutia Romaniei nu foloseste termenul de securitate sociala si, in consecinta, nici legile organice sau ordinare in materie nu folosesc acest termen, preferandu-l pe cel constitutional de protectie sau cel de protectie sociala sau speciala, ceea ce nu impiedica doctrina romaneasca de a folosi frecvent sintagma "securitate sociala".

F Dreptul securitǎtii sociale apartine ca ramurǎ dreptului plublic

2. Notiunea, obiectul si metoda dreptului securitatii sociale

Dreptul securitatii sociale a fost definit ca fiind "acea ramura autonoma a sistemului nostru de drept, ce apartine dreptului public si care este alcatuita din ansamblul normelor juridice ce reglementeaza relatiile de asigurari sociale cat si pe cele de asistenta sociala".

Pe de alta parte, sfera securitatii sociale s-a largit continuu, prin adaugarea de noi prestatii si acordarea acestora atat nationalilor, cat si cetatenilor altor tari sau apatrizilor aflati pe teritoriul unuia dintre statele membre Uniunii Europene, dand nastere, incipient evident, a unui drept european al securitatii sociale.

Amplificarea permanenta a sistemului de securitate sociala, prin multiplicarea prestatiilor si mai ales de plasarea sub incidenta riscurilor protejate a unui numar sporit de subiecte, duce inevitabil la crearea unei noi ramuri de drept, care sa ordoneze, atat norme de drept public, privind protectia salariatilor, asigurarile sociale si asistenta sociala, cat si norme de drept privat care permit subiectilor de drept sa realizeze acorduri (sa incheie conventii) cu privire la unele prestatii de securitate sociala sau la altele decat cele prevazute de lege ori in cuantumuri superioare celor prevazute de lege.

In prezent, reglementarile legale in temeiul carora se asigura prestatiile sociale la ivirea riscurilor protejate si pe toata durata acestora, au evoluat catre dobandirea unei specificitati proprii, care le confera individualitatea necesara constituirii intr-o ramura de drept de sine statatoare. Pe de alta parte, constructia unei "Europe sociale, a progresului social", impune abordarea acestei ramuri noi in perspectiva elaborarii de catre Comunitatea Europeana a Cartei drepturilor sociale fundamentale.

F Dreptul securitatii sociale

Constituirea dreptului securitatii sociale intr-o noua ramura de drept confirma o cerinta a evolutiei sistemului de drept, marcata de aparitia unor ramuri noi, aparitia lor facand dovada incontestabila a dependentei sistemului dreptului de evolutia relatiilor sociale, data fiind amplificarea, fara precedent, a activitatii normative.

Pornind de la ideea ca ramura de drept este ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale dintr-un anumit domeniu al vietii sociale, in baza unei metode specifice de reglementare si a unor principii comune, in actualul stadiu de reglementare a protectiei sociale este posibil sa sustinem ca suntem in prezenta unui drept al securitatii sociale, ca ramura de drept distincta de dreptul muncii si solidaritatii sociale.

Relatiile sociale reglementate nu mai au cvasidependenta fata de prestatiile sociale (asigurari sociale si asistenta sociala) care reprezinta interventia statului, astfel cum aceasta obligatie a statului rezulta din Constitutie (art. 33 alin. 3) si din instrumentele internationale ratificate de Romania si nici nu mai pot fi privite ca raporturi conexe ale raportului juridic de munca, incluse ca atare in dreptul muncii, ci ca raporturi sociale distincte, care se aplica tuturor persoanelor, fara a se avea in vedere calitatea acestora, de persoana incadrata in munca, de beneficiar al protectiei sociale, de cetatean roman, strain sau apatrid.

Mai mult, asemenea raporturi juridice pot lua nastere prin manifestarea de vointa a partilor in cadrul multiplelor forme de protectie si solidaritate sociala, atat prin negocierea contractelor colective de munca, cat si prin incheierea de contracte de solidaritate individuale. Chiar daca sunt reglementate de lege, asemenea contracte nu pot in nici un caz apartine dreptului securitatii sociale sau dreptului muncii, nici dreptului civil, ci prin scopul, si mai ales prin efectele lor apartin, dreptului social.

Metoda reglementarii este proprie dreptului securitatii sociale, ceea ce il diferentiaza de dreptul muncii cat si de celelalte ramuri de drept, cunoscand o modalitate de influentare a conduitei partilor cu totul deosebita fiind raporturi juridice complexe in care intalnim norme juridice de drept al securitatii sociale care reglementeaza constituirea fondurilor de securitate sociala (prestatii asigurate din contributii obligatorii) sau indicarea sursei bugetare de la care se asigura efectuarea prestatiilor (prestatii necontributive), organizarea acestei activitati, precum si norme juridice care diriguiesc conduita partilor in momentul aparitiei riscului social protejat, pe de o parte, si norme juridice in virtutea carora se pot negocia alte forme de protectie si solidaritate sociala, pe de alta parte.

Dreptul securitatii sociale este evident guvernat de principii comune normelor de drept ce-l compun, avand o configuratie de sine statatoare in sistemul unitar al dreptului, alaturi de principii ca: principiul universalitatii, principiul asigurarii obligatorii, principiul finantarii de la bugetul statului a prestatiilor necontribuitive, principiul indexarii si compensarii cuantumului prestatiilor, intalnim si principiul consensualismului, al egalitatii partilor, al fortei obligatorii, principiul irevocabilitatii si relativitatii efectelor actului juridic, al ocrotirii si garantarii drepturilor subiective etc. , proprii institutiilor dreptului civil.

Aceasta ramura distincta de drept care contureaza sporirea interesului pentru protectie si solidaritate sociala a tuturor persoanelor aflate pe teritoriul tarii, cu scopul vadit de a le crea conditii de viata demne, trebuie sa aiba in vedere o alta viziune privind riscurile sociale, considerate in literatura de specialitate:"evenimente inerente vietii sociale care apar atunci cand forta de munca este alterata, redusa sau pierduta sau in situatiile in care forta de munca, fara sa fie alterata, este imposibil de exercitat datorita lipsei de locuri de munca disponibile".

Dreptul securitatii sociale nu este izolat, ci el este in stransa legatura si se coreleaza cu alte ramuri, in special cu dreptul constitutional, dreptul muncii, dreptul administrativ, dreptul financiar si dreptul civil.

3. Riscurile sociale

F Riscurile sociale sunt evenimente legate de conditia umanǎ

Riscurile sociale sunt "evenimente" mai mult sau mai putin previzibile, legate de conditia umana si de desfasurarea vietii, modificand nevoile individului si familiei sale. O parte din riscurile sociale care intra in sfera mai larga a conceptului de securitate sociala, sunt specifice domeniului asigurarilor sociale, iar altele, asistentei sociale.

Riscurile sociale se refera cu siguranta si la alte imprejurari si situatii care trebuie protejate (marginalizarea sociala, egalitatea de sanse intre barbati si femei) sau pe care persoanele interesate doresc sa le protejeze (plati compensatorii in cazul concedierilor colective, daune interese in executarea necorespunzatoare a contractului de munca, un cuantum sporit peste cel fixat de lege al unor indemnizatii pentru survenirea de riscuri sociale, incheierea unor contracte de solidaritate etc.).

In actuala perioada trebuie redefinita notiunea de "risc social" care, in mod traditional, este contracarat prin asigurari sociale. In perioada de tranzitie au aparut riscuri pe care societatea romaneasca nu le cunostea anterior: somaj, inflatie, lipsa locuintei, cresterea galopanta a pretului locuintelor etc.

Riscurile sociale care intra in sfera larga a protectiei si solidaritatii sociale sunt mult mai numeroase decat cele specifice domeniului asigurarilor sociale sau domeniului asistentei sociale, iar protejarea acestora excede desigur dreptului securitatii sociale.

Persoanele interesate pot sa acorde si altor situatii caracterul de riscuri sociale si sa le protejeze prin forme specifice care rezulta ca efect al negocierii, al acordului de vointa, cu agenti economici, societati comerciale, organe si organisme ale statului si ale administratiei etc.

Riscurile pot fii clasificate in doua mari categorii: 1. riscurile care maresc nevoile materiale ale familiei: boala necesitand hrana mai buna si serviciile medicale; nasterile marind consumul obisnuit al menajului; 2. riscurile care diminueaza veniturile menajului: boala, prin oprirea lucrului, necesitand venituri pentru inlocuire; batranetea care conduce la pierderea productivitatii, survenind in plus sau in minus in functie de individ; invaliditatea, decesul, somajul, riscurile economice care schimba domeniul social.

Organizatia Internationala a Muncii, in conventia sa nr. 102 examineaza noua tipuri de risc: boala, somajul, batranetea, accidentele de munca si boala profesionala, maternitatea, invaliditatea, decesul, obligatiile (impozitele) familiale.

In functie de tara, numarul riscurilor acoperite si nivelul acoperirii fiecaruia dintre ele sunt extrem de variabile; aceasta va depinde de bogatia economica si de optiunile ideologice dominante (liberal / socialist).

Se disting doua mari tipuri de cauze de riscuri sociale:

F Clauzele clasice

A. Cauzele clasice:

Sunt legate de "ciclul vietii". O societate se compune din indivizi apartinand unei sute de generatii (in functie de anul nasterii). Fiecare isi urmeaza propriul sau ciclu de viata, de la nastere pana la moartea sa in cursul caruia nevoile sale si resursele, nu pot sa echilibreze spontan riscurile individuale si sociale. Pana la 20 de ani, consumam fara sa castigam; in urmatorii 30 de ani, veniturile din munca permit sa economisim; pensia, unde veniturile din activitate dispar provoaca o "dezarmonie". Statul Providenta modern gireaza riscurile ciclului vietii datorandu-i acestuia decalajul intre perioadele de economisire si non - economisire, intre varsta adulta si copilarie sau batranete cat si boala, pe panta transferurilor.

Aceste riscuri traditionale si-au schimbat natura dupa aparitia asigurarilor sociale, din cauza cresterii perioadei de viata si din cauza progresului tehnic medical.

B. Cauzele "moderne":

Acestea sunt legate de evolutiile recente din societatea industriala in doua directii contradictorii:

- riscul social sau "hazardul moral", termen imprumutat asiguratilor, care consta in incurajarea comportamentelor periculoase prin simplul fapt de a-l lua in sarcina colectivului: accidentele de transport si de sport, boala datorata tabagismului, alcoolismului, toxicomaniei etc. si care este deci un efect pervers de extensie a protectiei sociale;

- "criza economica" sau mai exact mutatia socio-economica pe care o traversam aduc in plus probleme ca somajul, precaritatea si excluderea care prin clasificare aduc schimbare in protectia sociala. Singuratatea datorata somajului si excluderea din lumea vietii active intre 20-25 ani si 55-65 ani, sau izolarea persoanelor varstnice, legate de disocierea crescuta a familiilor, provoaca, in marile concentrari urbane si in zonele rurale disperare morala sau financiara: exemplu sinuciderea, mortalitatea crescuta datorita accidentelor rutiere.

Componentele securitǎtii sociale

F Sistemul de securitate socialǎ are in vedere protectia prin asigurǎri sociale si asistenta socialǎ

Protectia sociala reprezinta ansamblul mijloacelor puse in opera de o colectivitate pentru a-si proteja membrii impotriva numeroaselor riscuri existente.

In prezent, in Romania nu exista un program politic coerent in aceasta privinta. Sistemul de protectie sociala, bazat mai mult pe securitate sociala, are o logica interna ce favorizeaza mecanismele caracteristice asigurarilor sociale. Statul ofera astfel o minima protectie in fata unor riscuri riguros determinate: boala; batranete; incapacitate de munca; maternitate; somaj etc.

Franta, de exemplu, are un sistem de protectie sociala complet, care tine cont de toate riscurile sociale, de unde si denumirea de stat de providenta. Este unul din sistemele cele mai vaste si cele mai complexe care exista. Asigura un nivel de prestatii ridicate, in natura sau in bani in functie de obiectivele Constitutiei celei de a IV-a republici: "statul asigura individului si familiei conditiile necesare dezvoltarii sale. El garanteaza tuturor, copilului, mamei si batranilor, protectia sanatatii, securitatea materiala, repausul si timpul liber. Totul este uman: in functie de varsta, de starea psihica si mentala, de situatia sa economica, aflat in incapacitate de munca, are dreptul de a obtine de la colectivitate, mijloacele necesare existentei. "

In literatura juridica de specialitate au fost exprimate mai multe puncte de vedere in legatura cu definirea asigurarilor sociale, vazute ca un ansamblu de norme menite sa contracareze riscurile sociale in caz de batranete, boala, accidente de munca, recuperare sociala si integrare profesionala etc.

Astfel, acestea sunt definite "ca o veriga importanta a sistemului financiar si de credit", ele cuprinzand "acele relatii economice, exprimate in forma baneasca, prin mijlocirea carora se repartizeaza si se utilizeaza fondurile banesti necesare ocrotirii personalului muncitor, cooperatorilor si membrilor lor de familie in caz de pierdere temporara sau definitiva a capacitatii de munca, la batranete si in multe alte cazuri".

Un alt autor, corectandu-l oarecum pe cel de mai sus, a precizat ca "in expresie baneasca" se prezinta cel mult fondurile si prestatiile de asigurari sociale, dar nu totalitatea relatiilor sociale pe care acestea le presupun cu necesitate.

Intr-o alta opinie, se acrediteaza ideea ca prin raporturile de asigurari sociale, se au in vedere relatiile juridice care se nasc, se modifica si se sting in legatura cu acoperirea unor riscuri sociale ca atare determinate de lege.

Alti autori precizeaza ca asigurarile sociale sunt cel mai important mijloc de realizare a protectiei populatiei active (in special salariati si nu numai) in caz de pierdere a veniturilor din cauza de somaj, maternitate, imbolnaviri, invaliditate, batranete sau decesul asiguratului cu mostenitori dependenti (fara posibilitatea de a se intretine pe cont propriu).

Ca institutie juridica, asigurarile sociale constituie un ansamblu de norme obligatorii privind asigurarea materiala de batranete, boala sau accident persoanelor care sunt subiecte intr-un raport juridic de munca sau a altor categorii de persoane prevazute de lege sau urmasilor acestora. S-a apreciat ca in notiunea de asigurari sociale se cuprind si normele juridice privind recuperarea sociala si profesionala a persoanelor care nu mai pot lucra, datorita accidentelor sau bolilor profesionale, in meseria sau profesia lor precum si reglementari privind masurile pe care angajatorii sunt obligati sa le ia cu privire la salariati.

In Romania asigurarile sociale se realizeaza prin intermediul mai multor sisteme, forma tipica constituind-o asigurarile sociale de stat, asigurari care iau nastere in temeiul legii avand ca obiect asigurarea materiala. Aceste asigurari au un caracter social, deoarece sarcina asigurarii materiale este preluata de colectivitate.

Analiza sociologica a nivelului de trai si a saraciei in tara noastra arata ca riscurile majore de vulnerabilitate isi au originea in plan social si nu individual.

Cerintele unei bune guvernari impun conferirea unui rol clar si activ in politica sociala tuturor partilor din proces, participarea statului, a autoritatilor locale, a partenerilor sociali, a societatii civile si a intreprinderilor la gestionarea politicii sociale. Tocmai de aceea, in cele mai multe dintre componentele oricarui program social, dialogul si cooperarea dintre autoritati, societatea civila, comunitatile locale, sindicate si patronate sunt foarte importante, deoarece coeziunea sociala si regionala, solidaritatea si echilibrul social ne privesc si ne implica pe toti. Calitatea sociala inseamna calitatea vietii tuturor, calitatea muncii si calitatea viitorului nostru in interiorul Uniunii Europene.

F Politica sociala si nivelul ridicat al saraciei

Prin impactul social pozitiv care se va regasi in ameliorarea starii sociale a unor segmente importante ale populatiei tarii, acest program social reprezinta o componenta esentiala a programului de reforma economica. El este o etapa importanta in proiectul Guvernului destinat sustinerii increderii cetatenilor in succesul tranzitiei si al eforturilor pentru integrarea in structurile Uniunii Europene.

Politica sociala din ultimii ani, desi a primit o atentie constanta, constituind unul dintre punctele forte ale procesului confuz al tranzitiei, reprezinta, datorita unor importante dezechilibre, unul dintre factorii care explica explozia saraciei.

Procesul de reforma a sistemului este practic incheiat: sistemul de asistenta a somerilor, sistemul de pensii, sistemul de beneficii sociale, urmand o faza de consolidare a lor.

Rezistenta fata de procesele dezagregative si o anumita vointa de a rezolva, in ciuda dificultatilor, principalele sisteme de protectie sociala au functionat cu o anumita coerenta si de regula peste un minim acceptabil.

Declansarea unui proces ferm de descentralizare si de constituire a capacitatilor locale de a prelua o mare parte a problemelor de protectie sociala In raport insa cu provocarile dramatice ale tranzitiei, se poate considera ca Romania s-a caracterizat printr-un deficit de politica sociala. Pe de o parte, resursele alocate programelor sociale au fost reduse, nu numai in raport cu nevoile accentuate ale tranzitiei, dar si cu posibilitatile efective.

Din acest punct de vedere, reactia Romaniei a fost singulara in raport cu cea a celorlalte state europene in tranzitie, care au optat pentru o protectie sociala extraordinara, accentuata. O asemenea optiune de politica sociala a reprezentat o sursa a costurilor sociale si umane excesive ale tranzitiei. Pe de alta parte, politica sociala s-a caracterizat prin dezechilibre si zone ramase neacoperite sau slab acoperite, fapt care a afectat negativ eficienta utilizarii resurselor modeste alocate.

Efortul financiar a fost insuficient pentru sustinerea politicii sociale, in raport cu standardele Uniunii Europene, dar si cu practica celorlalte tari europene in tranzitie. In momentul de fata Romania se afla departe de nivelul angajarii sociale al tarilor din Europa Occidentala, precum si al celorlalte tari europene in tranzitie.

Concluzia practica este ca, printr-o reconsiderare a politicii sociale, se poate resorbi o parte importanta a problemelor sociale acumulate.

Pe langa necesara relansare economica, o revedere a optiunilor de politica sociala reprezinta o resursa importanta a solutionarii problemelor sociale grave acumulate.

De aici, necesitatea unei strategii globale care sa ofere o abordare unitara si coerenta a fenomenului saraciei cu care se confrunta societatea noastra.

Asistenta sociala reprezinta, in inteles general, o prestatie cu banii statului sau ai societatii, care se adreseaza celor aflati in stare de nevoie, prin natura sa fiind un ajutor acordat, de regula, de catre stat.

Asistenta sociala are ca obiectiv principal protejarea persoanelor care, datorita unor motive de natura economica, fizica, psihica sau sociala, nu au posibilitatea sa isi asigure nevoile sociale, sa isi dezvolte propriile capacitati si competente pentru integrare sociala.

Nevoia sociala reprezinta ansamblul de cerinte indispensabile fiecarei persoane pentru asigurarea conditiilor de viata in vederea integrarii sociale. Evaluarea nevoilor sociale se realizeaza potrivit reglementarilor stabilite prin acte normative.

Conceptul de asistenta sociala este apt de doua intelesuri, respectiv, totalitatea principiilor generale pe care se intemeiaza ajutorul acordat comunitatilor sociale aflate in nevoie sau ansamblul mijloacelor tehnico-financiare utilizate de puterea publica pentru aplicarea politicilor sociale.

F Definitie

Asistenta sociala s-a afirmat ca reprezinta componenta sistemului national de protectia sociala in cadrul caruia, in baza legii, statul si societatea civila se angajeaza prin masuri active pentru prevenirea, limitarea sau inlaturarea efectelor temporare sau permanente ale unor evenimente considerate drept riscuri sociale care pot genera marginalizarea sau excluderea sociala a persoanelor sau a unor categorii de persoane aflate in nevoie.

Astfel, asistenta sociala desemneaza un serviciu public complex, specializat, care asigura prin metode si tehnici specifice un sistem unitar de protectie sociala.

Fata de toate aceste considerente, asistenta sociala a fost definita ca o componenta esentiala a securitatii (protectiei) sociale, reprezentata de un sistem de norme juridice prin care se pun in aplicare programe de protectie sociala pentru sustinerea unor prestatii destinate beneficiarilor de asistenta sociala.

In sensul legii, asistenta sociala cuprinde drepturile acordate prin prestatii in bani sau in natura, precum si serviciile sociale, astfel ca, defintia cea mai potrivita, ni se pare cea consacrata legal, potrivit careia, asistenta sociala, componenta a sistemului de protectie sociala, reprezinta ansamblul de institutii si masuri prin care statul, autoritatile publice ale administratiei locale si societatea civila asigura prevenirea, limitarea sau inlaturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situatii care pot genera marginalizarea sau excluderea sociala a unor persoane.

Din analiza acestor aspecte, rezulta trasaturile caracteristice, care individualizeaza asistenta sociala in contextul politicilor sociale. In primul rand ea este o componenta esentiala a securitatii sociale, facand parte din sistemul complex de protectie sociala a tuturor membrilor societatii care ajung in stare de nevoie pentru a li se asigura un nivel de trai la nivelul minim impus de demnitatea umana. In al doilea rand, prin sistemul de acte normative care o reglementeaza, ea pune in aplicare programe de protectie sociala utilizate de puterea publica pentru promovarea politicilor sociale, in al treilea rand, se poate constata ca in cazul asistentei sociale, finantarea se realizeaza de la bugetul de stat, bugetele locale si alte surse, cu conditia ca subventiile sa nu scada sub nivelul minim de subzistenta.

Asistenta sociala este in responsabilitatea institutiilor publice specializate ale autoritatilor administratiei publice centrale si locale si a organizatiilor societatii civile.

Sarcina traditionala a asistentei sociale in intreaga lume este aceea de a proteja si ajuta persoanele aflate in nevoie ori in stare de dependenta, fara a le stirbi in nici un fel personalitatea, ori a le altera sanatate si posibilitatile de participare la viata sociala.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1. S. Ghimpu, Al. Ticlea, C. Tufan Dreptul securitatii sociale, Editura All Beck, Bucuresti, 1998

Constantin Tufan Dreptul securitatii sociale, Editura Global Lex, 2001

3. Dan Top, Dreptul securitǎtii sociale, Editura Bibliotheca, Targoviste, 2005

4. Gheorghe Brehoi, Dreptul securitatii sociale, ramura distincta de drept, in Dreptul nr. 7/1994

5. Alexandru Athanasiu, Dreptul securitatii sociale Editura "Actami', Bucuresti, 1995

. Elena Zamfir, Catalin Zamfir (coordonatori), Politici sociale, Romania in context european, Editura Alternative, Bucuresti, 1995

TEST DE AUTOEVALUARE

TEMA DE REFLECTIE

MODELE DE INTREBARI

1. Dreptul securitǎtii sociale apatine:

a.       ramurii dreptului privat

b.      ramurii dreptului public

c.       atat ramurii dreptului public cat si provat

2. Dreptul securitatii sociale este alcatuit din

a.       ansamblul normelor juridice ce reglementeaza relatiile de

asigurari sociale;

b. ansamblul normelor juridice care reglementeaza asistenta sociala;

c.    ansamblul normelor juridice care reglementeaza atat relatiile

de asigurari sociale cat si pe cele de aisstenta sociala;

3. Normele dreptului securitatii sociale reglementeaza

a.numai relatiile de asigurari sociale;

b.numai relatiile de asistenta sociala;

c.atat relatiile de asigurari sociale cat si pe cele de asistenta sociala;

RASPUNSURI LA INTREBARI

1. Punctul b

2. Punctul c

3. Punctul c