Sistemele electorale

Sistemele electorale

Alegerile populare reprezinta forma cea mai puternica de legitimare a elitelor politice in cadrul unui regim democratic. Sistemul electoral este alcatuit din ansamblul de legi, reguli, reglementari ce realizeaza transformarea voturilor in mandate (locuri in legislativ).

Exista doua tipuri principale de sisteme electorale:

sistemul de vot majoritar (VM)

reprezentarea proportionala (RP)

fiecare cu avantajele si dezavantajele lui.

Pe langa acestea doua, in practica democratica exista o serie de sisteme electorale mixte.

5.1 Votul majoritar

1) Sistemul majoritar de vot are trei sub-tipuri:

a) sistemul majoritar cu un singur tur de scrutin

b) sistemul majoritar cu doua tururi de scrutin

c) votul alternativ

Este cel mai vechi sistem de vot, este foarte simplu de inteles si asigura o legatura directa intre candidatii pentru mandatele parlamentare si cei care voteaza. Este folosit de regula in circumscriptii uninominale, adica tara este impartita in atatea circumscriptii cate locuri (mandate) exista in Parlament, iar pe fiecare circumscriptie se poate castiga un singur mandat. De aceea VM mai este denumit si vot uninominal. La stabilirea circumscriptiilor electorale se urmareste de obicei ca acestea sa fie echilibrate din punct de vedere al numarului de alegatori ce sunt alocati fiecarei circumscriptii. In fiecare dintre aceste circumscriptii uninominale, candidatii se prezinta in fata alegatorilor in mod individual (nu pe liste comune), desi ei pot fi sprijiniti de un partid sau altul, sau pot apartine unui partid sau altul.    In fiecare circumscriptie iese invingator un singur candidat, cel care va ocupa mandatul respectiv in Parlament.

1a) scrutinul majoritar cu un singur tur: pentru a castiga mandatul pus in joc in circumscriptia respectiva nu e nevoie de castigarea majoritatii absolute (50%+1) a voturilor. O majoritate simpla (adica o simpla pluralitate) e suficienta pentru a stabili invingatorul competitiei electorale: cine are cele mai multe voturi, indiferent de procentul acestora din totalul voturilor, a castigat mandatul pus in joc pe circumscriptia respectiva. De aceea, in limba engleza acest tip de vot mai este cunoscut si sub forma "the winner takes all" sau "first-past-the-post" sau "plurality".

1b) scrutinul majoritar cu doua tururi: pentru a castiga mandatul pus in joc este necesara castigarea unei majoritati absolute a voturilor. Daca nici un candidat nu obtine 50%+1 din voturi se organizeaza un al doilea tur de scrutin. Exista doua variante in continuare: - in al doilea tur de scrutin intra doar primii doi clasati in urma primului tur de scrutin (in engleza mai intalnim formula "majority run-off" pentru aceasta varianta);

- in al doilea tur de scrutin intra toti candidatii din primul tur, insa de data aceasta e nevoie doar de majoritatea simpla a voturilor pentru ca un candidat sa castige mandatul pus in joc ("majority-plurality").

1c) votul alternativ este un tip de vot majoritar in care e necesara (ca si in cazul 1b, scrutinul majoritar cu doua tururi) obtinerea majoritatii absolute a voturilor (50%+1) pentru a castiga mandatul pus in joc intr-o anumita circumscriptie. Spre deosebire insa de 1a) si 1b) in cadrul acestui tip de vot, votantii au posibilitatea de a ierarhiza (pe buletinele de vot) candidatii in ordinea descrescatoare a preferintelor. Se numara primele optiuni de pe buletinele de vot si daca nici unul dintre candidati nu a obtinut jumatate plus unul din voturi, candidatul cu cele mai putine voturi (ca prima preferinta) este eliminat si voturile obtinute de el sunt redistribuite celorlati candidati in functie de celelalte preferinte de pe buletinele de vot ce i-au fost acordate. Se recalculeaza acum numarul de voturi obtinute de cei ramasi in cursa; daca nici acum nici unul dintre candidatii ramasi nu a trece de 50%+1, procedeul se repeta pana ce unul dintre candidati obtine majoritatea absoluta.

Scutinul majoritar are avantajele mentionate mai sus (simplitate, legatura direct ales-alegator) are insa si un dezavantaj major. El este (in mare masura) injust, deoarece nu exista o proportionalitate intre numarul de voturi obtinute de candidatii unui partid si numarul de mandate obtinute de acesta. Pentru a intelege mai bine, sa discutam urmatoarea situatie ipotetica: avem doua partide A si B si sa presupunem ca in toate circumscriptiile din tara, candidatii partidului A castiga mandatele puse in joc (cate unul pe fiecare circumscriptie) cu aproximativ 50%+1 din voturi exprimate in fiecare circumscriptie. Pentru ca a castigat in toate circumscriptiile mai mult de jumatate din voturi, candidatii partidului A vor ocupa toate mandatele din parlament, in timp ce partidul B, desi a castigat aproape jumatate din electorat (49% aproximativ), nu are nici un reprezentant in legislativ. Desigur o astfel de situatie nu se poate intalni in practica electorala reala, insa ea ne ajuta sa intelegem dezavantajul sistemului majoritar. Pentru a elimina caracterul injust a fost propus un alt mod de vot, si anume votul de reprezentare proportionala.

Reprezentarea proportionala

RP incearca sa pastreze o proportionalitate intre voturile obtinute de un partid si mandatele alocate acestui partid in parlament. Candidatii unui partid sau altul se prezinta la alegeri grupati pe liste de partid (si nu individual ca in cazul VM), alegatorii votand liste de partid. Circumscriptiile sunt plurinominale, de regula sunt puse in joc cam 8-10 mandate pentru o circumscriptie. Alocarea mandatelor se face proportional cu numarul de voturi obtinute de catre fiecare lista de partid. Exista mai multe metode de a face aceasta translatie proportionala: metoda celor mai mari resturi (sau a coeficientilor) si metoda celor mai mari medii (sau a divizorilor).

Metoda coeficientilor: in primul rand se calculeaza un coeficient electoral de circumscriptie Cec = V/M, prin impartirea numarului total de voturi valide exprimate pe circumscriptia respectiva (V) la numarul de mandate puse in joc in acea circumscriptie M (formula V/M este cea mai des intalnita in practica electorala si mai poarta denumirea de "coeficientul Hare"; exista si variante usor modificate: V/(M+1) - "coeficientul Droop", V/(M+2) - "coeficientul Imperiali"). Partidele concurente castiga atatea mandate pe circumscriptia respectiva de cate ori se cuprinde Cec in numarul de voturi exprimate pentru listele de partid. Mandatele ramase nealocate in urma acestei operatiuni se distribuie partidelor care au cele mai multe voturi rest.

Exemplu ipotetic: fie patru partide A, B, C, D pe o circumscriptie cu 10 mandate. Sa presupunem ca partidul A obtine 300 000 de voturi valide, B obtine 150 000 valide, C obtine 250 000 voturi voturi valide si D obtine 50 000 voturi valide[1]. Se calculeaza coeficientul electoral de circumscriptie (presupunem formula Hare) astfel: Cec=V/M, adica, Cec = (350 000 + 100 000 + 250 000 + 50 000) / 10 mandate = 750 000 / 10 = 75 000. Partidul A obtine 350 000 / 75 000= 4 mandate + 50.000 voturi rest, partidul B obtine 150.000 / 75.000 = 2 mandate, partidul C obtine 250 000 / 75 000 = 3 mandate + 33.333 voturi rest, partidul D obtine 50 000 / 75 000 = 0 mandate si 50 000 voturi rest. S-au alocat pana acum 4+2+3= 9 mandate din 10 disponimbile. Mandatul ramas se aloca partidului care are cele mai multe voturi rest, deci lui D.

Metoda celor mai mari medii: cea mai des folosita este metoda d'Hondt (utilizeaza ca divizori sirul numerelor naturale: 1, 2, 3, 4, 5.    ), o alta metoda este metoda Saint-Lague (utilizeaza ca divizori sirul numerelor naturale impare: 1,3,5,7 ). Mandatele sunt alocate succesiv listelor de partide care au cele mai mari medii. Media pentru fiecare lista de calculeaza dupa formula V / (m + 1), unde V este numarul total de voturi valid exprimate pentru lista partidului in circumscriptia respectiva, iar m este numarul de mandate deja obtinute de partid, initial m este o pentru fiecare partid.

Sa pastram acelasi exemplu ipotetic: fie patru partide A, B, C, D pe o circumscriptie cu 10 mandate de impartit. Sa presupunem ca partidul A obtine 300.000 de voturi valide, B obtine 150.000 valide, C obtine 250.000 voturi voturi valide si D obtine 50 000 voturi valide. Initial m este 0, deci mediile fiecarui partid sunt egale de fapt cu voturile obtinute V/(0+1)=V, deci fiecare partid porneste la drum cu voturile obtinute: vezi prima linie a tabelului de mai jos. Dintre acestea partidul A are media cea mai mare, deci primeste primul mandat. Din acest moment media partidului A se modifica, pentru ca a primit deja un mandat: media_A = V_A /(1+1)= 300 000/ 2= 150 000. De aceea in linia a doua a tabelului, in dreptul partidului A trecem noua sa medie, 150 000. Celelate partide raman la aceleasi medii, pe care le trecem in linia a doua a tabelului. Comparand mediile observam ca partidul C are cea mai mare medie, deci primeste un mandat. Din acest moment media sa se modifica media_C    = V_C / (1+1)= 250 000/2=125 000, acesta fiind noua medie pe care o trecem in linia a treia a tabelului. Pasul urmator este sa comparam din nou noile medii. Pe linia a 3-a a tabelului observam ca partidele A si B au medii egale deci vor primi fiecare cate un mandat si mediile lor vor fi calculate in mod corespunzator: media_A = V_A / (2+1) = 300 000/3= 100 000, media_B = V_B/(1+1)= 250 000/2=125 000. Acestea le vom trece pe linia urmatoare, linia 4 a tabelului in dreptul partidelor A si C. Mediile celorlalte partide (B si D) raman neschimbate (pentru ca nu au primit inca nici un mandat). Comparand din nou mediile, observam ca B si C au cele mai mari medii, deci vor primi cate un mandat. Mediile lor se vor modifica in consecinta: media_B = V_B/(2+1)= 150 000/3= 50 000 iar media_C = V_C/(2+1)=250 000/3=50 000. Comparand (pe linia 5) mediile, partidul A primeste urmatorul mandat, caci are cea mai mare medie. Noua sa medie este calculata media_A = V_A / (3+1) = 300 000/4 = 75 000. Comparand din nou (pe linia 6), tot partidul A are cea mai mare medie si primeste mandatul urmator. Noua sa medie este media_A = V_A / (4+1) = 300 000/5=60 000. Comparand noile valori (linia 7), din nou partidul A are cea mai mare medie, astfel incat primeste inca un mandat. Noua sa medie este: media_A = V_A / (5+1) = 300 000/6=50 000 pe care o trecem in linia urmatoare a tabelului. Daca ne uitam pe aceasta linie, toate valorile sunt egale si deci suntem in imposibilitatea de a aloca ultimul mandat. O atfel de imposibilitate nu poate fi insa intalnita in practica electorala reala pentru ca voturile obtinute de partide sunt arareori numere atat de rotunde (300 000, 150 000, 250 000, 500) precum cele din exemplul nostru, astfel incat nu exista aceasta problema a unei egalitati perfecte a mediilor si alocarea mandatelor nu intampina probleme.

Ca mod de scrutin, reprezentarea proportionala se bucura de avantajul justetii, existand o proportionalitate (niciodata perfecta, insa) intre numarul de voturi primite de un partid si mandatele parlamentare castigate de acest partid. De aceea RP este mai favorabila partidelor mici, in comparatie cu votul majoritar. Dezavantajul RP este ca permite patrunderii in parlament a multor partide (virtual a tuturor partidelor), putand duce la fragmentarea excesiva a vietii politice si la imposibilitatea constituirii unei majoritati politice puternice, si deci la fragilitate si instabilitate in actul de guvernare. Pentru a limita aceste dezavantaje, RP utilizeaza praguri electorale, de la 0.5-0.7% din totalul voturilor si pana la 8-10% din voturi in unele sisteme (pragul pentru coalitii putand fi si mai ridicat). Astfel, nu orice formatiune politica care primeste voturi la alegeri accede in parlament, ci doar cele care trec pragul electoral impus.