Marja de apreciere a autoritatilor nationale in aplicarea conventiei

Marja de apreciere a autoritatilor nationale in aplicarea conventiei

Din caracterul subsidiar al sistemului european de protectie al drepturilor omului curtea a dedus o consecinta nescrisa in conventie: statele au marja de apreciere in aplicarea conventiei.

Teoria marjei de apreciere confera statelor o putere discretionara in aplicarea limitarilor drepturilor protejate . Ea limiteaza aceasta putere discretionara si in consecinta intinderea controlului exercitat de curte asupra acestor masuri limitative . Rezulta ca curtea practica o autolimitare de apreciere.

Marja de apreciere reprezinta faptul ca statelor li se permite un anumit grad de discretie supus totusi supravegherii instantei europene atunci cand se iau masuri legislative , administrative sau judecatoresti in aplicarea vreunei dispozitii a conventiei.

Doctrina marjei de apreciere s-a formulat si dezvoltat datorita necesitatii recunoasterii diversitatii conditiilor de aplicare ale conventiei generata de diversitatea sistemelor de drept ale statelor parti contractante . Rezulta ca anumite conceptii ( morala sau bune moravuri ) nu au o interpretare unitara sau apropiata in sistemele de drept national.

Conventia insasi nu este un sistem rigid iar interpretarea ei in lumina unei marje de apreciere a statelor parti constituie o modalitate de a-i asigura flexibilitatea in raport cu realitatile interne ale fiecareia dintre acestea. Conventia nu defineste aceste concepte iar curtea lasa la aprecierea statelor interpretarea si aplicarea prin masuri legislative , administrative sau judecatoresti a acelor dispozitii ale conventii.

Curtea aplica marja de apreciere in acele cauze in care conventia insasi trimite la legislatia interna a statelor dau si in ipoteza in care considera ca autoritatile nationale sunt mai in masura decat judecatorul international sa aprecieze o anumita situatie de limitare a drepturilor .Este vorba de aplicarea paragrafelor 2 ale art. 8, 9, 10 , 11 .

Marja nu e fixa si se aplica in considerarea spiritului si scopului conventiei ( ex. expresia "necesar intr-o societate democratica" - marja variaza in functie de circumstantele fiecarui caz in parte ) . In general curtea recunoaste statelor marja de apreciere in a stabili restrictii necesare intr-o societate democratica .

Incepand cu 1983 ( cauza Sylver / GB ) Curtea a stabilit criterii ce determina intinderea marjei pentru ca actiunea statului sa fie necesara intr-o societate democratica . Rezulta ca restrictiile in cauza trebuie:

Sa corespunda unor nevoi sociale imperioase

Restrictia sa fie proportionala cu scopul urmarit

Paragrafele articolelor conventiei ce prevad exceptii de la un drept garantat sa fie interpretate restrictiv.

Domenii de aplicare a marjei in jurisprudenta curtii

Problema este distinctia facuta de curte intre sfera publica a exercitarii unui anumit drept si drepturile legate de aspectele intime ale vietii private a persoanei .

Restrictia adusa de state exercitiului unui drept poate fi justificata daca priveste sfera publica insa marja de apreciere e restransa atunci cand limitarea vizeaza viata privata a persoanei.

In cauza din 1984 vs. GB care privea incriminarea de catre legislatia Irlandei de nord a relatiilor homosexuale masculine , curtea a constatat o violare a art. 8 aratand ca marja de apreciere a statelor in acest domeniu e foarte restransa .

In domeniul libertatii de exprimare , marja e foarte restransa : ex. cauza din 1979 privea interdictia unui ziar ce cuprindea articole referitoare la thalidomida ( tranchilizant datorita caruia se presupune ca mai multe sute de copii s-au nascut cu malformatii grave si in legatura cu care exista un proces intentat fabricii si vanzatorilor de thalidomida , curtea a dat o semnificatie foarte restransa marjei de apreciere , apreciind ca interdictia nu poate fi considerata necesara intr-o societate democratica pentru ca nu corespunde unei nevoi sociale atat de presante care sa prevaleze fata de interesul public privind libertatea de exprimare .

Tot in acest domeniu privind libertatea de exprimare in 1986 curtea vs. Austria a retinut ca dimensiunea libertatii de exprimare este una din sferele in care statul nu poate interveni decat daca dovedeste ca exista motive temeinice pentru a justifica o asemenea interventie restrictiva . Cauza a pornit de la condamnarea penala a unui ziarist pentru defaimarea cancelarului Austriei . Curtea a retinut o incalcare a art. 10 din conventie, considerand ca limitele criticii admisibile sunt mai largi pentru un om politic decat pentru un particular si ca beneficiaza si de protectia par2 a art. 10 ; rezulta ca exigentele de protejare a reputatiei sale trebuie sa fie corelate cu interesul discutarii libere a problemelor politice .

Opus acestei aplicari restrictive se afla domeniul art. 8 (referitor la viata privata) si art. 1 din protocol (referitor la proprietatea privata).

Ex. art. 8 - in 1986 , intr-o cauza impotriva GB curtea a decis ca refuzul de a da curs cererii unui transsexual operat de a i se schimba certificatul de nastere nu constituie o incalcare a dreptului la respectul vietii private .

In 1992 intr-o cauza vs. Franta curtea a retinut contrariul stabilind o incalcare a art. 8 intr-o situatie similara . Curtea a retinut ca avandu-se in vedere marja nationala de apreciere exista o ruptura a echilibrului justificat ce trebuie pastrat intre interesul general si interesele individuale . Solutia curtii s-a fundamentat pe diferentele existente intre dreptul si practica in materie civila a Angliei si Frantei si pe faptul ca insertiile in actul de nastere a situatiile transsexualilor constituisera o practica anterioara a instantei franceze .

Art.1 din protocol : statele beneficiaza de o marja extinsa mai ales in privinta legislatiilor privind nationalizarea , exproprierea sau redistribuirea proprietatii in vederea remedierii unei injustitii sociale . Rezulta ca nu exista criterii obiective pentru aplicarea marjei si domeniul ei va varia in functie de circumstantele cauzei si istoricul ei . Aplicatia e de caz si doctrina a propus inlaturarea marjei si elaborarea unor standarde comune europene in anumite domenii reglementate de conventie ( ex. protectia vietii private , proprietatea )

Pana la configurarea acestui standard comun doctrina marjei asigura un cadru conceptual ce legitimeaza puterea de control si decizie a curtii fata de institutiile alese de statele membre.

Ea asigura interpretarea evolutiva a conventiei prin faptul ca asigura un echilibru intre reprezentantii autoritatii nationale alesi dupa regula marjei si evolutia protectiei asigurate de conventie . Ea asigura actiunea efectiva a conventiei conciliind puterile suverane si responsabilitatile guvernantilor intr-o societate democratica.

Teoria marjei contribuie la autolimitarea judiciara a curtii limitand de fapt legiferarea pe cale judecatoreasca , pastrandu-se astfel judecatorului international rolul de a interpreta conventia fara a crea reguli de sine statatoare.

Drepturile garantate

Dreptul la viata

Este un drept suprem al fiintei umane a carui respectare constituie insasi conditia de exercitare a acestui drept .

Garantia protectiei dreptului la viata nu se extinde insa si asupra dreptului la conditii de viata decente , la un nivel de trai sau la dreptul persoanei la libera dezvoltare a personalitatii sale.

Obligatiile statelor privind respectarea dreptului la viata

Conform art. 2 alin.1 din Conv. dreptul la viata este protejat prin lege .

Statul are atat obligatii negative (sa se abtina de a provoca moartea intentionat) cat si obligatii pozitive (de a lua masuri necesare pentru protectia vietii ceea ce implica o responsabilitate pozitiva a statelor )

Art. 2 poate implica in anumite imprejurari bine determinate obligatia pozitiva a statului de lua masuri operationale preventive pentru a proteja viata unui individ pusa in primejdie de acte criminale ale altui individ.

Art. 2 nu garanteaza o obligatie a statelor de a preveni orice forma de violenta si rezulta ca nu e generator de astfel de obligatii.

Statele trebuie sa intervina activ pentru a garanta dreptul la viata.

Ex. terorism - statele trebuie sa intervina activ pentru:

o       A sanctiona vinovatii

o       A lua masuri preventive necesare

o       A crea un sistem juridic independent si eficient in vederea stabilirii cauzei mortii si a pedepsirii celor vinovati

Recent curtea a retinut ca in urma unei anchete efective , disparitiile fortate de persoane constituie incalcari le dreptului la viata. Rezulta ca s-a instituit o prezumtie de cauzalitate conform careia in lipsa unei explicatii si dovezi plauzibile din partea autoritatilor , persoana disparuta e considerata ca fiind decedata in timpul arestului , atragand in consecinta raspunderea statului.

In cazul art. 1 si 2 statele au obligatia pozitiva procedurala de a organiza anchete efective impotriva celor care au    adus atingere vietii persoanei si de a institui un sistem judiciar eficient care sa permita stabilirea raspunderii si angajarea urmaririi penale a vinovatului.

Potrivit jurisprudentei curtii nu intra in categoria obligatiilor pozitive ale statelor urmatoarele:

v     Existenta unei obligatii pozitive ale statului de a impune prin lege indatorirea cetatenilor de a acorda asistenta altora in caz de urgenta medicala

v     Obligatia de a tine cont de riscul sinuciderii celor care au procedat astfel in urma luarii unor masuri administrative (evacuarea din locuinta) sau masuri judecatoresti (condamnarea penala a sotului reclamantei)

Frontierele dreptului la viata

Daca viata fiintei umane incepe de la nastere sau de la conceptie e o problema ce in jurisprudenta curtii a urmat mai multe etape.

Dreptul la viata al copilului nenascut

Intr-o prima etapa jurisprudenta aparut sa dea fatului o anumita personalitate independenta de cea a mamei : limitarile intreruperii voluntare de sarcina nu pot fi considerate o violare a art. 8 ( viata privata) .

Totusi fosta comisie a stabilit ca: avortul in a zecea saptamana de sarcina cu scopul de a proteja sanatatea fizica si mentala a mamei nu reprezinta o incalcare a art. 2 din conventie .

Ulterior in alta cauza , fosta comisie a refuzat sa recunoasca fatului un drept la viata cu caracter absolut aratand ca termenul de persoana folosit in art. 2 nu se refera si la copilul conceput (argumentul fiind varietatea sistemelor legislative nationale in privinta avortului) . Calitatea de victima in cauzele existente o avea tatal potential al copilului direct afectat de intreruperea de sarcina fara consimtamantul sau.

In alte cauze curtea a statuat ca nu se interzice prin conventie avortul terapeutic in primele luni de sarcina . Avortul practicat dupa primele luni si ne terapeutic nu a gasit un raspuns , statele avand o marja de apreciere , fosta comisie aratand ca dreptul la viata pare a se aplica doar de la nastere . Curtea a retinut ca nu e necesar sa se determine daca conventia garanteaza un drept la avort sau un drept la viata al fatului . Totusi orice restrangere de comunicare a informatiilor asupra avorturilor practicate in afara teritoriului national a fost calificat ca fiind contrara articolului 10 - garantia libertatii de expresie

Ultima frontiera , cea referitoare la eutanasie este controversata. Este abordata diferit de statele europene.

Franta ignora problema .

Olanda din 2001 permite.

Elvetia a inlaturat eutanasia activa dar unele cantoane o permit pe cea pasiva.

Curtea a precizat ca art. 2 nu poate fi interpretat ca acordand un drept diametral opus - dreptul de a muri de mana unui tert sau cu asistenta autoritatilor publice.

Restrangeri ale dreptului la viata

Art. 2 consacra 4 situatii limitative in care statul poate aduce atingeri dreptului la viata:

alin. 1 : executia unei sentinte capitale pronuntata de un tribunal in cazul in care fapta savarsita e pedepsita astfel de lege

In versiunea originala a conventiei pedeapsa cu moartea nu e interzisa cu conditia respectarii principiului legalitatii . Abolirea pedepsei cu moartea e consacrata prin ratificarea cvasiunanima a protocolului 6 ce interzice pedeapsa cu moarte in timp de pace si a protocolului 13 ce prevede abolirea pedepsei cu moartea in orice circumstante.

alin. 2 : celelalte 3 ipoteze privind situatia in care moartea nu este considerata ca fiind provocata cu incalcarea acestui art.

a.       recursul la forta considerat ca absolut necesar pentru a asigura apararea persoanei impotriva oricarei violente ilegale

b.      recursul la forta considerat ca absolut necesar pentru efectuarea unei arestari legale sau pentru a impiedica evadarea unei persoane detinute

c.       recursul la forta considerat ca absolut necesar pentru a reprima in conformitate cu legea o revolta sau insurectie

Prima exceptie vizeaza situatia legitimei aparari si priveste violarea impotriva persoanei si nu impotriva bunurilor sale .

A doua exceptie priveste arestarea regulamentara sau impiedicarea evadarii si poate justifica recursul la forta numai daca e absolut necesar . Astfel utilizarea armelor pentru a opera o arestare nu trebuie sa rezulte din intentia de a ucide iar moartea nu trebuie sa fie decat consecinta involuntara a acestei utilizari. Recurgerea la forta trebuie sa aiba loc numai dupa ce toate celelalte solutii ce ar fi putut fi avute in vedere pentru atingerea scopului prevazut de text au fost epuizate.

Exceptiile dreptului la viata sunt de stricta interpretare .

Recursul la forta trebuie sa fie strict necesar , adica folosit dupa epuizarea celorlalte mijloace . De asemenea recursul la forta trebuie sa fie strict proportional cu autorizarea scopului autorizat. Raportul de proportionalitate se stabileste in raport cu natura scopurilor urmarite cu pericolul pentru viata umana si integritatea corporala , cu luarea in considerare a amplorii riscului ca folosind forte sa se poata face victime.

Curtea examineaza astfel daca ansamblul circumstantelor cauzei pot duce la concluzia incalcarii dreptului la viata in mod special prin aprecierea modului de pregatire si control a operatiunilor .

Ultima exceptie priveste reprimarea legala a unei revolte sau insurectii. Trebuie avut in vedere criteriul necesitatii absolute in folosirea fortei.

Restrangeri ale dreptului la viata aduse prin art. 15 alin. 2 din conventie.

Prin acesta se autorizeaza decesul persoanei rezultat din acte ilicite de razboi.

Exceptia face parte din categoria masurilor derogatorii care permite statelor ca in caz de razboi sau alt pericol public ce ameninta viata natiunii sa se indeparteze sau sa se inlatura textul conventiei. Textul conventiei face trimitere in mod implicit la regulile dreptului umanitar .

Dreptul prevazut in art. 3 din conventie - dreptul de a nu fi supus torturii si altor tratamente sau pedepse inumane sau degradante

Dispozitia textului e imperativa si interdictia are un caracter absolut. E intangibil si reprezinta un atribut inalienabil fiintei umane concretizat in dreptul de a nu fi supus la tratamente contrare demnitatii.

Statele au asumat o adevarata raspundere obiectiva prin conduita agentilor sai . Rezulta ca nu intereseaza invocarea de catre autoritati a imposibilitatii lor de a respecta interdictia prevazuta de text , nu intereseaza nici comportamentul reprobabil al victimei si rezulta ca nu se aplica nici principiul proportionalitatii , iar curtea se poate sesiza din oficiu cu incalcarea acestui art. chiar daca victima nu a invocat-o distinct.

Criteriul determinant in aplicarea art.3 e dat de gradul de gravitate al suferintelor provocate . Aprecierea existentei acestui criteriu e relativa si depinde de toate circumstantele cauzei :

natura tratamentului

efectele fizice sau mentale

sexul , varsta , starea de sanatate a victimei

Intre notiunea de tortura si tratamente inumane sau degradante nu exista o deosebire de natura ci de intensitate. Orice tortura constituie in acelasi timp si un tratament inuman sau degradant. Orice tratament inuman e in mod necesar si degradant . Distinctia intre ele se impune insa pentru a determina intinderea prejudiciilor cauzate si raspunderea statelor in materie.

Obligatiile statelor privind protectia impotriva torturii si a tratamentelor inumane sau degradante.

Principala obligatie ce revine statelor e negativa si consta in abtinerea de a provoca tortura sau tratamente inumane sau degradante. In determinarea acestei obligatii negative sau degradante curtea a aratat ca statul poate fi responsabil si pentru acte comise de agentii sai , in afara atributiilor lor oficiale statul neputandu-se apara prin invocarea necunoasterii sau ignorare comportamentului agentilor sai.

Obligatii pozitive pentru stat

De a asigura protectia juridica a indivizilor impotriva relelor tratamente aplicate de persoane private . Executarea acestor obligatii impune statelor de a asigura protectia integritatii fizice si psihice a persoanelor , de a proteja orice persoana de orice pericol al incalcarii dreptului lor la integritate fizica.

De a incrimina tortura si orice alte tratamente savarsite de particulari

De a efectua investigatii oficiale eficiente atunci cand o persoana pretinde ca a fost supusa unor tratamente inumane de catre oficiali

Se urmaresc doua aspecte:

Posibilitatea victimei relelor tratamente de a solicita o ancheta interna efectiva care ar putea duce la pedepsirea vinovatilor

Obligatia conventionala de efectuare a anchetei poate constitui un obstacol prealabil in calea relelor tratamente pentru ca oficialii s-ar putea teme ca vor fi descoperiti

De a acorda tratament medical

In cauza Curtea vs. Turcia s-a stabilit ca dreptul de a cere examinarea de catre un medic ales de detinut reprezinta o garantie fundamentala pentru asigurarea prevenirii relelor tratamente in locul de detentie .

In alte cauze statul a fost considerat responsabil pentru incalcarea art. 3 pentru neindeplinirea de catre autoritati a obligatiei de a interveni pentru a opri degradarea starii de sanatate a unei detinute heroinomana (curtea vs. GB , 2003)

In cauza Pantea vs. Romania din 2003 s-a retinut obligatia autoritatilor de a proteja integritatea fizica si psihica a persoanei detinute. Aceasta implica responsabilitatea statului chiar si atunci cand atingerile integritatii fizice sau psihice a persoanei detinute au fost savarsite de alti detinuti deoarece implica obligatia gardienilor de a preveni riscurile violentei si de a asigura apararea detinutilor in cazul unor asemenea violente .

Tortura

Este definita in conventia privind tortura adoptata de Adunarea Generala a ONU in 1984 ce a intrat in vigoare in 1987 la care face trimitere jurisprudenta curtii.

"Orice act prin care se provoaca unei persoane cu intentie o durere sau suferinte puternice fizice sau psihice in scopul special de a obtine de la ea sau de la o terta persoana informatii si marturii , de a o pedepsi pentru un act pe care ea sau o terta persoana l-a comis sau este banuita ca l-a comis , de a o intimida , sau de a face presiuni asupra ei , de a intimida sau a face presiuni asupra unei terte persoane sau pentru orice alt motiv intemeiat pe orice forma de discriminare atunci cand o asemenea durere sau suferinta sunt provocate de un agent al autoritatii publice sau de orice persoana ce actioneaza cu titlu oficial sau la instigarea sa sau cu consimtamantul ei expres sau tacit."

Acte de tortura. Trasaturi

Reprezinta "Orice durere sau suferinta deosebita fizica sau morala , producerea lor intentionat, daca cel care le produce e un agent al fortei publice sau o persoana ce actioneaza la instigarea sau cu consimtamantul expres sau tacit al acestuia .

Scopul aplicarii acestor acte este obtinerea unor informatii sau marturii sau de aplicare a unei pedepse sau de o terta persoana sau de a exercita presiuni asupra lor .

Tortura se deosebeste de tratamentele inumane sau degradante prin doua trasaturi:

Intensitatea durerii care o provoaca

Caracterul intentionat al acesteia

Acte de tortura

Acte savarsite asupra detinutilor politici de fortele de politie care reprezentau o practica de tortura ( vs. Grecia 1969)

Amenintarea cu tortura

Aplicarea procedurii spanzuratorii palestiniene

Electrocutarea

Aruncarea de apa in mod continuu pe corpul gol

Batai

Smulgerea parului

Refuzul consultarii unui medic

Violul savarsit de un agent al statului asupra unei minore detinute(vs. Turcia 1997)

Multiple lovituri aplicate unei persoane aflate in detentie in absenta unei anchete efective precum si supunerea la grave umiliri , inclusiv prin folosirea de expresii vulgare , amenintari cu dispozitiv de flacara ( vs. Franta 1999)

Rezulta ca se remarca traseul evolutiv d la tratamentele inumane si degradante catre calificarea lor juridica ca apartinand actelor de tortura.

Tratamente si pedepse inumane

Tratamentele inumane provoaca in mod voluntar suferinte mentale si fizice de o intensitate deosebita.

In practica au fost considerate ca tratamente inumane :

Amenintarea cu tortura

Violenta fizica extrema

Detentia unei persoane in conditii inumane

Deportarea sau extradarea unei persoane intr-o tara in care risca sa suporte astfel de tratamente

Pentru a antrena raspunderea statului acestea trebuie sa prezinte doua caracteristici:

a.       Caracterul repetat al acestor acte contrare conventiei

b.      Tolerarea oficiala a acestor acte

Tratamentul aplicat detinutilor si bolnavilor

Desi conventia nu contine nici o dispozitie specifica , acestora nu li s-a refuzat aplicarea art. 3 fiind recunoscut dreptul detinutilor la conditii de detentie care sa nu constituie tratamente inumane sau degradante.

Constituie tratamente inumane sau degradante :

v     Mentinerea in detentie in conditii ce compromit grav sanatatea reclamantului

v     Privarea detinutilor de alimente si tratamente medicale

v     Mentinerea in detentie a unei persoane suferinde de o boala incurabila

v     Mentinerea persoanei incatusata in timpul transferului la spital sau in cursul tratamentelor primite

v     Izolarea totala a detinutului

Izolarea detinutilor poate constitui un tratament inuman daca realizeaza urmatoarele conditii:

detentia separata de ceilalti detinuti in celule fara ferestre la un etaj al inchisorii unde nu mai sunt alti detinuti

absenta oricarui contact cu alti detinuti si interzicerea vizitelor

interdictia de a consulta presa sau accesul la radio si tv.

supravegherea constanta prin circuitul intern al inchisorii

Daca unele masuri nu pot fi justificate prin masuri de securitate si au drept scop provocarea de suferinte persoanei sunt considerate tratamente inumane.

Tratamentul strainilor

Extradare. Deportare

Conventia nu garanteaza dreptul de a intra , a ramane sau a se stabili pe teritoriul unui stat contractant si nu ocroteste dreptul de azil , dreptul de a nu fi extradat si nici nu contine vreo dispozitie relativa la expulzare cu exceptia art. 4 din protocolul 4 ce interzice expulzarile colective ale strainilor.

Curtea a extins insa protectia art. 3 si asupra strainilor victime ale unor masuri de extradare , expulzare , deportare.

Expulzarea si extradarea pot constitui ele insele un asemenea tratament daca exista motive serioase sa se creada ca strainul va fi supus in tara de destinatie la un asemenea tratament sau ca persoana urmeaza a fi acuzata de statul in care se face extradarea pentru o crima politica sau pentru opiniile sale politice . Riscul relelor tratamente in statul de destinatie trebuie sa fie real.

Pedeapsa cu moartea

Curtea nu s-a pronuntat asupra caracterului de tratament inuman al pedepsei cu moartea , ci asupra riscului supunerii reclamantului la fenomenul de "culoar al mortii"de natura a provoca suferinte de o intensitate deosebita.

Astfel curtea a retinut ca modul in care pedeapsa cu moartea este aplicata sau pronuntata , personalitatea condamnatului , sau o dispozitie ce priveste gravitatea infractiunea comise ca si conditiile de detentie in asteptarea executiei sunt elemente de natura a face sa cada sub incidenta art. 3 .

Intr-o cauza vs. Turcia curtea a interpretat art. 3 prin prisma art.2 : in ciuda abolirii complete a pedepsei cu moartea in Europa nu se poate afirma ca art.3 include o interdictie generala a pedepsei cu moartea.

Fara a ajunge la concluzia ca aplicarea si executarea pedepsei cu moartea constituie in sine un tratament inuman curtea a retinut ca acestea nu pot fi autorizate daca s-au facut cu incalcarea unui proces echitabil . Astfel pronuntarea unei pedepse capitale impotriva unei persoane in urma unui proces inechitabil este asemanatoare cu supunerea in mod justificat a acelei persoane la temerea de a fi executata . Teama si incertitudinea cu privire la viitor cauzate de o sentinta de condamnare la moarte in circumstantele in care exista o posibilitate reala ca pedeapsa cu moartea sa fie executata sunt temeri si surse care pot provoca persoanei in cauza un sentiment de angoasa ce nu poate fi disociat de inechitatea unei proceduri care tinand cont ca e o viata umana in joc devine ilegala in raport cu conventia . Rezulta ca pronuntarea unei pedepse cu moartea impotriva reclamantului ca rezultata al unui proces inechitabil constituie un tratament inuman contrar art. 3 .

Tratamente si pedepse degradante

Tratamentele reprezinta umilirea grava a unui individ in fata altuia sau cand obliga persona sa actioneze impotriva vointei sau constiintei sale .

Tratamente degradante

o       tratamente discriminatorii

o       tratamente medicale experimentale

o       pedepse aplicate in scoli

o       conditii de detentie

Discriminarile

Aria de manifestare a discriminarii include probleme de imigrare daca au ca substrat politici de natura rasista ( interzicerea intrarii pe teritoriul sau) a unei persoane cu o anumita culoare a pielii sau discriminari fondate pe alte criterii decat rasa (tratament bazat pe o prejudiciere a majoritatii heterosexuale impotriva minoritatii homosexuale )

Pedepse corporale

Curtea a definit notiunea de pedeapsa degradanta.

Pedeapsa e degradanta si incalca art.3 daca umilirea implicata atinge un anumit nivel si daca e alta decat cea obisnuita ce decurge din simplul fapt de a fi condamnat .

Aprecierea depinde de toate circumstantele cauzei , in mod special de natura si contextul pedepsei precum si de modul si metoda de executare .

Se considera tratamente degradante :

aplicarea unor lovituri de nuia unui tanar de catre organele de politie

tratamente medicale experimentale efectuate fara consimtamantul persoanei

conditii de detentie considerate obiectiv inacceptabile ( detentia in celule fara aerisire , supraincalzirea , lipsa patului , conditii sanitare indecente )

Acestea au fost subordonate atingerii unui nivel de gravitate.