Mijloacele de proba

Sectiunea I-a

Notiunea de mijloc de proba

Mijloacele de proba sunt mijloacele legale prin care se constata elementele de fapt ce pot servi ca proba in procesul penal. Conform art.64 al.1, mijloacele de proba ce pot fi folosite in procesul penal sunt: declaratiile invinuitului sau ale inculpatului, declaratiile partii vatamate, ale partii civile si ale partii responsabile civilmente, declaratiile martorilor, inscrisurile, inregistrarile audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de proba, constatarile tehnico-stiintifice, constatarile medico-legale si expertizele.

Fiecare mijloc de proba, in functie de specificul sau, isi are procedeele sale de administrare. Cele mai des intalnite procedee probatorii sunt ascultarea (audierea), confruntarea, ridicarea de obiecte si inscrisuri, perchezitia, cercetarea la fata locului si reconstituirea.

Sectiunea a II-a

Declaratiile invinuitului sau ale inculpatului

1. Notiune

Declaratiile invinuitului si inculpatului constituie mijloace de proba daca sunt facute in cursul procesului penal, in fata organelor judiciare si doar daca au fost obtinute prin procedeele prevazute de lege si cu respectarea tuturor prevederilor legale.

Declaratiile invinuitului si inculpatului sunt obtinute in procesul penal prin trei procedee probatorii: luarea unei declaratii scrise personal, ascultarea si confruntarea. Dintre acestea, rolul cel mai important il are ascultarea, folosirea celorlalte doua procedee fiind conditionata de ascultare.

2. Ascultarea invinuitului sau inculpatului

Procedura de ascultare a invinuitului sau inculpatului este, in principiu, aceeasi atat in faza de urmarire penala cat si in faza de judecata. Ca regula generala, invinuitul si inculpatul sunt ascultati la sediul organului judiciar. Fiecare invinuit sau inculpat este ascultat separat.

Inainte de a fi ascultat, invinuitul sau inculpatul este intrebat cu privire la unele date necesare pentru stabilirea situatiei sale personale.

I se aduce apoi la cunostinta fapta care formeaza obiectul cauzei, dreptul de a avea un aparator, precum si dreptul de a nu face nici o declaratie, atragandu-i-se atentia totodata ca ceea ce declara poate fi folosit impotriva sa.

Invinuitul sau inculpatul este lasat mai intai sa declare tot ce stie in cauza. Dupa terminarea expunerii libere, invinuitului sau inculpatului i se pot pune intrebari cu privire la fapta care formeaza obiectul cauzei si la invinuirea care i se aduce, de natura a completa sau a preciza relatarea facuta sau pentru a se verifica exactitatea celor declarate. De asemenea, este intrebat cu privire la probele pe care intelege sa le propuna in sustinerea celor declarate.

3. Consemnarea declaratiilor

Declaratiile invinuitului sau inculpatului se consemneaza in scris, complet si exact. Declaratia scrisa se citeste apoi celui ascultat sau, daca cere, i se da sa o citeasca. Cand acesta este de acord cu continutul ei, o semneaza pe fiecare pagina si la sfarsit. Invinuitul si inculpatul pot reveni asupra declaratiilor date anterior sau pot aduce completari, rectificari sau precizari la declaratiile date anterior.

4. Valoarea probatorie a declaratiilor invinuitului sau inculpatului

Conform art.69, declaratiile invinuitului sau ale inculpatului pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza. Declaratia inculpatului luata independent de celelalte mijloace de proba nu are valoare probatorie.

Sectiunea a III-a

Declaratiile celorlalte parti din proces

(art.75-77)

Art.64 enumera in categoria mijloacelor de proba ce pot fi folosite in procesul penal si declaratiile partii vatamate, ale partii civile si ale partii responsabile civilmente.

Daca persoana vatamata alege sa participe la proces ca parte vatamata sau/si ca parte civila, ea va fi ascultata in aceasta calitate. In cazul contrar, persoana vatamata va fi ascultata ca martor, aplicandu-i-se toate dispozitiile prevazute de lege pentru aceasta calitate.

Ascultarea acestor persoane se face potrivit dispozitiilor privitoare la ascultarea invinuitului sau inculpatului. Si declaratiile partii vatamate, ale partii civile si ale partii responsabile civilmente au o valoare probatorie conditionata de existenta unor probe care sa le sprijine.

Sectiunea a IV-a

Declaratiile martorilor

1. Calitatea de martor

Martorul este persoana care are cunostinta despre vreo fapta sau despre vreo imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului si care este chemata de organele judiciare pentru a fi ascultata cu privire la acestea (art.78).

Nu pot fi ascultate ca martor urmatoarele categorii de persoane:

persoanele care au calitatea de parti in cauza.

persoanele obligate a pastra secretul profesional (art.79).

sotul si rudele apropiate ale inculpatului, daca acestea nu consimt sa dea declaratii (art.80).

Dobandirea calitatii de martor atrage dupa sine si unele drepturi si obligatii procesuale.

2. Masurile de protectie a martorului

Masurile de protectie a martorilor vizeaza urmatoarele aspecte:

protectia datelor de identitate a martorului;

ascultarea martorului protejat de catre organele judiciare, sub o alta identitate decat cea reala sau prin modalitati speciale de distorsionare a imaginii si vocii;

masuri sporite de siguranta la domiciliu, precum si de protejare a deplasarii martorului la si de la organele judiciare.

3. Ascultarea martorilor

Ascultarea martorilor se face in ambele faze ale procesului penal, la sediul organului judiciar sau acolo unde se afla, atunci cand deplasarea sa nu este posibila. Martorii sunt ascultati pe rand, fara a fi de fata martorii care nu au fost deja ascultati pentru a nu se influenta unii pe altii.

Inainte de a fi ascultat martorul este intrebat cu privire la nume, prenume, varsta, adresa si ocupatie si cu privire la raporturile in care se afla cu partile in proces, daca este sot sau ruda apropiata cu vreuna dintre ele sau daca a suferit vreo paguba de pe urma infractiunii.

Martorul este invitat apoi sa depuna juramantul.

Dupa depunerea juramantului sau a formulei prevazute de lege, martorului i se pune in vedere ca, daca nu spune adevarul, savarseste infractiunea de marturie mincinoasa. Martorul este lasat apoi sa faca o relatare libera, fara a fi intrerupt. Dupa ce martorul a facut declaratii, i se pot pune intrebari cu privire la faptele si imprejurarile care trebuie constatate in cauza, cu privire la persoana partilor, precum si in ce mod a luat cunostinta despre cele relatate.

4. Consemnarea declaratiilor

Consemnarea declaratiilor se face de organul judiciar care a procedat la ascultarea martorului dupa aceleasi reguli ca si consemnarea declaratiei invinuitului sau inculpatului. In declaratia scrisa se va face mentiune si despre juramantul care a fost depus si despre indeplinirea obligatiei organului judiciar de a-i atrage atentia asupra consecintelor ascunderii adevarului.

5. Valoarea probatorie a declaratiilor martorului

Declaratiile martorilor sunt guvernate de regula generala a liberei aprecieri a probelor, avand o valoare probatorie independenta. Pentru declaratiile date de martorii cu identitate protejata, codul a conditionat insa valoarea probatorie de existenta unor alte probe care sa ateste veracitatea lor.

Sectiunea a V-a

Confruntarea

Confruntarea este un procedeu probatoriu complementar prin care se urmareste lamurirea contrazicerilor care exista intre declaratiile date anterior de doua sau mai multe persoane in aceeasi cauza.

Confruntarea se realizeaza prin intrebari formulate de catre organul de urmarire penala sau de instanta de judecata si va privi doar faptele si imprejurarile in privinta carora declaratiile date anterior se contrazic.

Declaratiile date ca si intrebarile formulate se consemneaza intr-un proces verbal ce va fi semnat atat de persoanele confruntate cat si de organul judiciar care a realizat confruntarea.

Sectiunea a VI-a

Interceptarile si inregistrarile audio sau video

Interceptarile si inregistrarile audio sau video sunt mijloacele de proba din al caror continut rezulta fapte sau imprejurari de natura sa contribuie la aflarea adevarului in cauzele penale. Aceste mijloace de proba pot fi folosite in procesul penal doar in cazurile si conditiile prevazute expres de lege.

1. Conditiile si cazurile de interceptare si inregistrare a convorbirilor si comunicarilor

Pentru a se putea dispune efectuarea de interceptari si inregistrari audio sau video se cer a fi indeplinite urmatoarele conditii:

interceptarea sau inregistrarea sa fie necesara pentru aflarea adevarului si realizarea scopului procesului penal;

sa existe date sau indicii temeinice privind pregatirea sau savarsirea unei infractiuni ce se urmareste din oficiu;

sa existe o autorizare din partea organelor competente.

Interceptarea si inregistrarea convorbirilor sau comunicarilor poate fi autorizata doar in cazul infractiunilor ce se urmaresc din oficiu, expres aratate de cod in art.91 al.2.

2. Autorizarea interceptarilor si inregistrarilor

Autorizarea interceptarilor si inregistrarilor pe banda magnetica sau pe orice alt tip de suport se dispune, la cererea procurorului, de catre presedintele instantei careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta, in camera de consiliu. Autorizarea poate fi ceruta si de partea vatamata pentru interceptarea si inregistrarea comunicarilor ce ii sunt adresate.

Autorizarea se da, prin incheiere, pentru durata necesara inregistrarii pana la cel mult 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputand depasi 30 de zile. Durata maxima a inregistrarilor autorizate este de 4 luni.

3. Efectuarea interceptarilor si inregistrarilor

Efectuarea interceptarilor si inregistrarilor este de competenta procurorului care poate proceda personal la aceasta sau poate dispune efectuarea lor de catre organul de cercetare penala.

4. Certificarea inregistrarilor

Dupa efectuarea interceptarilor si inregistrarilor, procurorul sau organul de cercetare penala intocmeste un proces-verbal cu privire la inregistrarile efectuate.

Convorbirile inregistrate sunt redate integral in forma scrisa si se ataseaza la procesul-verbal, cu certificarea pentru autenticitate de catre organul de cercetare penala, verificat si contrasemnat de procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala in cauza. Banda magnetica sau orice alt tip de suport, insotita de transcrierea integrala si copii de pe procesele-verbale, se pastreaza la grefa instantei, in locuri speciale, in plic sigilat.

5. Valoarea probanta a interceptarilor si inregistrarilor

Interceptarile si inregistrarile audio sau video autorizate au o valoare probanta independenta, de sine statatoare.

Sectiunea a VII-a

Inscrisurile

Inscrisurile constituie mijloace de proba daca in continutul lor se arata fapte sau imprejurari de natura sa contribuie la aflarea adevarului in cauza.

Cele mai des folosite inscrisuri in cauzele penale sunt procesele verbale. Pot incheia procese verbale cu privire la faptele care constituie infractiuni sau la imprejurarile referitoare la acestea, organele de cercetare penala, procurorul, instanta de judecata, investigatorii sub acoperire, organele de constatare precum si alte organe si persoane, daca legea prevede aceasta.

Pentru a servi ca mijloc de proba, procesul verbal trebuie sa cuprinda fapte si imprejurari legate de savarsirea infractiunii, constatate prin propriile simturi de catre persoana care il incheie.   

Inscrisurile au valoare probanta independenta, putand servi la aflarea adevarului in cauza fara a fi necesara coroborarea lui obligatorie cu alte probe.

Sectiunea a VIII-a

Mijloacele materiale de proba (art.94-95)

Mijloacele materiale de proba sunt obiecte care orin legatura lor cu infractiunea savarsita ajuta la aflarea adevarului in cauza.

Din definitia data notiunii de mijloace materiale de proba de art.94 rezulta ca exista 5 categorii de mijloace de proba:

obiecte care contin sau poarta o urma a infractiunii

obiecte care au fost folosite sau au fost destinate sa serveasca la savarsirea infractiunii;

obiecte care sunt produsul infractiunii

orice alte obiecte    care servesc la aflarea adevarului.

Obiectele care pot constitui mijloace materiale de proba ajung la indemana organelor judiciare ca urmare a descoperirii lor cu ocazia unei cercetari la fata locului, unei ridicari de obiecte si inscrisuri sau a unei perchezitii sau ca urmare a prezentarii lor de catre parti.

Mijloacele materiale de proba nu au o valoare probatorie dinainte stabilita.

Sectiunea a IX-a

Procedeele de descoperire si de ridicare a inscrisurilor si

mijloacelor materiale de proba

Codul de procedura penala reglementeaza 3 procedee probatorii prin intermediul carora inscrisurile si mijloacele materiale de proba pot ajunge la indemana organelor judiciare: ridicarea de obiecte si inscrisuri, perchezitia si cercetarea la fata locului.

1. Ridicarea de obiecte si inscrisuri (art.96-99)

Ridicarea de obiecte si inscrisuri este procedeul probatoriu prin intermediul careia organele judiciare procedeaza la strangerea obiectelor si inscrisurilor ce pot servi ca mijloc de proba in procesul penal despre a caror existenta si situare au cunostinta.

Organul de urmarire penala se prezinta personal la persoana fizica sau juridica la care se afla mijloacele de proba respective, le solicita de la aceasta si le ridica, incheind despre aceasta un proces verbal. Instanta de judecata solicita, prin adresa, persoanei juridice sa predea obiectele sau inscrisurile necesare cauzei ori dispune partii prezente sa le infatiseze.

In ipoteza in care se refuza predarea, organul de urmarire penala sau instanta de judecata va dispune ridicarea silita. Procedura ridicarii silite a obiectelor si inscrisurilor este aceeasi cu procedura efectuarii perchezitiei domiciliare.

2. Perchezitia (art.100-111)

Perchezitia este procedeul probatoriu prin intermediul caruia sunt cautate si ridicate obiecte sau inscrisuri ce pot servi ca mijloace de proba in procesul penal a caror existenta sau situare este doar banuita de organele judiciare.

Perchezitia poate fi corporala sau domiciliara.

Perchezitia corporala poate fi dispusa, dupa caz, de organul de cercetare penala, de procuror sau de judecator si se efectueaza de organul judiciar care a dispus-o, cu obligatia de a se legitima in prealabil, sau de persoana desemnata de acest organ. Persoana care procedeaza la efectuarea perchezitiei corporale trebuie sa fie de acelasi sex cu persoana perchezitionata.

Perchezitia domiciliara poate fi dispusa numai dupa inceperea urmaririi penale, numai de catre judecator, prin incheiere motivata. Ea se efectueaza de catre procuror sau de organul de cercetare penala, insotiti dupa caz, de lucratori operativi.

3. Procedura efectuarii perchezitiei si a ridicarii de obiecte si inscrisuri

Ridicarea de obiecte si inscrisuri, precum si perchezitia domiciliara se pot efectua numai intre orele 6-20, iar in celelalte ore, numai in caz de infractiune flagranta sau cand perchezitia urmeaza a se efectua intr-un local public. Perchezitia inceputa intre orele 6-20 poate continua si in timpul noptii.

Ambele procedee probatorii se efectueaza in prezenta persoanei de la care se ridica obiecte sau inscrisuri ori la care se face perchezitia, a unui reprezentant, a unui membru al familiei sau a unui vecin cu capacitate de exercitiu.

Inainte de a proceda la efectuarea perchezitiei organul judiciar este obligat sa se legitimeze si sa prezinte, daca este cazul, autorizatia data de judecator. Se procedeaza apoi la cautarea obiectelor si inscrisurilor, organul judiciar avand dreptul de a deschide orice incaperi sau alte mijloace de pastrare in care s-ar putea gasi obiecte sau inscrisuri.

Despre efectuarea perchezitiei sau a ridicarii de obiecte si inscrisuri se intocmeste un proces verbal.

4. Cercetarea la fata locului (art.129, art.131)

Cercetarea la fata locului este procedeul probatoriu care consta in deplasarea organului judiciar la locul unde s-a savarsit infractiunea, unde s-a produs rezultatul acesteia sau unde au ramas urme, in vederea constatarii situatiei locului savarsirii infractiunii, a descoperirii si fixarii urmelor infractiunii si a stabilirii pozitiei si a starii mijloacelor materiale de proba si a imprejurarilor in care a fost savarsita infractiunea.

Cercetarea la fata locului se poate efectua atat in cursul urmaririi penala cat si in cursul judecatii.

Activitatea desfasurata cu ocazia cercetarii la fata locului se consemneaza intr-un proces verbal la care se pot anexa schite, desene sau fotografii facute cu aceasta ocazie.

5. Reconstituirea

Reconstituirea este procedeul probatoriu care consta in reproducerea, in intregime sau in parte, a modului si conditiilor in care a fost savarsita fapta, in scopul verificarii sau precizarii unor date de la locul faptei.

Despre efectuarea reconstituirii se intocmeste un proces verbal care va trebui sa arate cu precizie modul in care s-a desfasurat reconstituirea si rezultatele ce au fost obtinute.

Sectiunea a XI-a

Constatarile tehnico-stiintifice si constatarile medico-legale

1. Constatarea tehnico-stiintifica

Efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice poate fi dispusa numai in faza de urmarire penala, de organul de urmarire penala, din oficiu sau la cerere, printr-o rezolutie.

Organul de urmarire penala il cheama pe specialist sau tehnician in fata sa si ii pune in vedere sa efectueze constatarea tehnico-stiintifica si sa raspunda la intrebarile puse, prezentandu-i totodata si datele si materialele necesare. Constatarea tehnico-stiintifica se efectueaza asupra materialului si datelor puse la dispozitie de catre organul de urmarire penala.

2. Constatarea medico-legala

Constatarea medico-legala se efectueaza de organele medico-legale competente potrivit normelor de organizare a institutiilor si serviciilor medico-legale.

Potrivit art.114, este obligatorie efectuarea unei constatari medico-legala in urmatoarele cazuri:

in caz de moarte violenta;

in caz de moarte a carei cauza nu se cunoaste ori este suspecta;

cand este necesara o examinare corporala asupra invinuitului sau asupra persoanei vatamate pentru a se constata pe corpul acestora existenta urmelor infractiunii.

Procedura dispunerii si efectuarii constatarii medico-legale se desfasoara dupa aceleasi reguli ca si constatarea tehnico-stiintifica.

3. Raportul de constatare tehnico-stiintifica sau medico-legala

Operatiile efectuate de specialist sau tehnician si concluziile la care acesta a ajuns se consemneaza intr-un raport ce va fi depus la organul de urmarire penala care a dispus efectuarea constatarii (art.115).

Daca raportul depus nu raspunde la toate intrebarile puse sau daca raspunsurile date nu sunt precise, organul de urmarire penala, din oficiu sau la cererea uneia dintre parti, dispune prin rezolutie completarea sau refacerea constatarii efectuate sau efectuarea unei expertize daca nu mai exista urgenta.

4. Valoarea probatorie a constatarilor

Rapoartele de constatare tehnico-stiintifica si medico-legala nu au o valoare probatorie preferentiala fata de celelalte mijloace de proba, ci au o valoare probatorie egala cu cea a celorlalte mijloace de proba, putand fi retinute numai daca formeaza increderea ca sunt conforme cu adevarul.

Sectiunea a XII- a

Expertizele

1. Notiune

Efectuarea unei expertize poate fi dispusa, din oficiu sau la cererea partilor interesate, atat in faza de urmarire penala cat si in faza de judecata.

De regula, expertiza este facultativa. Exista insa si unele situatii in care legea impune, in mod expres, efectuarea obligatorie a unei expertize.

Organele de urmarire penala dispun efectuarea expertizei prin rezolutie sau prin ordonanta (expertiza tehnica si cea contabila), iar instanta de judecata prin incheiere.

2. Desemnarea expertului si efectuarea expertizei

In ceea ce priveste numirea expertului, codul utilizeaza doua sisteme: fie expertul este desemnat de organul judiciar din lista expertilor oficiali in specialitatea respectiva, fie organul judiciar se adreseaza unei institutii specializate pentru efectuarea expertizei, urmand ca aceasta sa desemneze unul sau mai multi experti.

Expertiza este efectuata pe baza materialului pus la dispozitia expertului de catre organul judiciar.

3. Raportul de expertiza

Dupa efectuarea expertizei, expertul intocmeste un raport scris care se depune la organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei. Raportul de expertiza cuprinde, potrivit art.123, trei parti.

Daca se constata ca expertiza nu este completa va dispune efectuarea unui supliment de expertiza de catre acelasi expert sau de catre un altul.

Daca organul judiciar are indoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiza, se poate dispune efectuarea unei noi expertize.

4. Valoarea probatorie a raportului de expertiza

Raportul de expertiza nu are o valoare probatorie superioara altor mijloace de proba, cu toate ca el este fundamentat pe niste cunostinte de specialitate. Aprecierea lui se va face de catre organul de urmarire penala sau de instanta de judecata in urma examinarii tuturor probelor administrate in cauza.

Bibliografie

Apetrei, Mihai. Drept procesual penal, Editura Victor, Bucuresti, 2004, p.114-157.

Buneci, Petre, Butoi, Ioana Teodora. Martorul pe taramul justitiei, Editura Pinguin Book, Bucuresti, 2004, 168p.

Doltu, Ioan. Probele si mijloacele de proba, cu privire speciala la declaratiile invinuitului si ale inculpatului ca mijloace de proba si de aparare in procesul penal, Editura Dobrogea, Constanta, 1997, 210p.

Doltu, Ioan. Martorul in procesul penal, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004, 144p.

Neagu, Ion, Paraschiv, Carmen, Lazar, Mugurel, Damaschin, Mircea. Drept procesual penal, Editura Global Lex, Bucuresti, 2001, p.154-173.

Pamfil, Mihaela Laura. Drept procesual penal. Partea generala, Editura Venus, Iasi, 2005, p.137-190.

Pavaleanu, Vasile. Drept procesual penal. Partea generala, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001, p.292-371.

Radu, Constantin. Expertizele - mijloc de proba in procesul penal, Editura Tehnica, Bucuresti, 2000, 275p.

Theodoru, Grigore. Drept procesual penal. Partea generala, vol. I, Editura Cugetarea, Iasi, 1996, p.313-350.

Tulbure, Adrian Stefan, Tatu Angela. Tratat de procedura penala, Editura All, Bucuresti, 2001, p.180-209.

Vaduva, Nicolae. Mijloace de proba in procesul penal roman, Editura Little Star, Bucuresti, 2004, 96p.

Volonciu, Nicolae. Tratat de procedura penala, vol.I, Editura Paideia, Bucuresti, 1996, p.358-398.