Minoritatea

Minoritatea

1. Notiuni si caracterizare

Potrivit dispozitiilor din art. 50 C. pen., nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita de un minor, care la data comiterii ei nu indeplinea conditiile legale pentru a raspunde penal.

Minoritatea este o problema cu numeroase implicatii in materia dreptului penal..

Minorul, in limitele stabilite de art. 99 C. pen., se afla in cadrul unui proces natural de dezvoltare organica si psihica pe o treapta inferioara si este lipsit de capacitatea de a intelege si de a-si manifesta vointa potrivit cerintelor legii penale. Lipsa discernamantului inlatura vinovatia faptuitorului si, pe cale de consecinta, si caracterul penal al faptelor savarsite.

2. Conditiile minoritatii

a) Sa se fi comis o fapta prevazuta de legea penala.

Neprevederea ei in legea penala constituie, ea insasi, o cauza care face ca fapta sa nu fie infractiune, prin lipsa uneia din trasaturile esentiale prevazute de art. 17 alin. (1) C. pen.

Nu are importanta daca fapta a fost executata printr-o actiune sau o inactiune, daca a fost realizata in forma consumata sau doar sub forma tentativei.

b) Fapta sa fie savarsita de un minor care nu indeplineste conditiile legale pentru a raspunde penal.

Potrivit art. 99 C. pen., minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu raspunde penal, iar minorii intre 14-16 ani raspund penal numai daca se dovedeste ca au savarsit fapta cu discernamant. Dupa implinirea varstei de 16 ani, minorii raspund penal, dar potrivit unui sistem specific de sanctiuni.

Prin urmare, vorbim de minoritate ca o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, in cazul minorilor sub varsta de 14 ani sau intre 14-16 ani daca nu au actionat cu discernamant.

In cazul minorului intre 14-16 ani, lipsa discernamantului trebuie sa fie dovedita cu ajutorul unei expertize medico-legale psihiatrice si al unei anchete sociale. Sarcina dovedirii discernamantului revine acuzarii, organele judiciare avand obligatia de a tine seama de posibilitatile minorului de a-si da seama de consecintele faptei savarsite, de dezvoltarea mintala a acestuia, de gradul lui de pregatire, de imprejurarile savarsirii faptei etc. Prin urmare, pentru aceasta categorie intermediara de minori, intre 14-16 ani, atribuirea caracterului penal faptelor ce le savarsesc este conditionata de dovedirea faptului ca au actionat cu discernamant.

c) Minoritatea faptuitorului trebuie sa existe in momentul savarsirii faptei.

Aceasta conditie se refera la faptul ca starea minorului de natura sa inlature caracterul penal al faptei (sub 14 ani sau intre 14-16 ani, dar nu are discernamant) trebuie sa existe in momentul savarsirii faptei si pe intreaga perioada de executare a acesteia.

In cazul cand minorul a savarsit, in timpul cat nu raspunde penal, o parte din actele succesive componente ale unei infractiuni continue ori continuate sau ale unei infractiuni de obicei, pe care le repeta sau le prelungeste in timp in perioada in care a devenit raspunzator potrivit legii, va fi tras la raspundere penala numai pentru activitatea infractionala savarsita in aceasta ultima perioada. In cazul cand a savarsit, in timpul cand nu raspundea penal o fapta prevazuta de legea penala cu urmari progresive realizate in perioada cand a devenit raspunzator, el nu va fi tras la raspundere penala.

3. Efectele minoritatii

Minoritatea face ca fapta sa nu constituie infractiune si, pe cale de consecinta, sa nu puna problema raspunderii penale a faptuitorului. Avand in vedere ca minoritatea se refera la o persoana determinata, ea va produce efecte numai fata de faptuitorul minor (in personam).

Inlaturarea incidentei legii penale, cat il priveste pe minor, nu exclude raspunderea civila a persoanelor care, la data savarsirii faptei, il aveau pe acesta in supraveghere.