Asigurarea cu informatori a cauzelor documentate informativ

Asigurarea cu informatori a cauzelor documentate informativ

In cazul in care din primele verificari ale informatiilor si datelor obtinute in activitatea legala desfasurata conform competentei, de catre unitatile operative, se pune in evidenta existenta unor infractiuni complexe, ori grupuri organizate de infractori, documentarea se va realiza in cadrul dosarelor de urmarire informativa.

Activitatile de investigare, verificare si documentare a faptelor si a implicatiilor acestora legate de autori, coautori sau complici, se realizeaza pe baza unui plan de masuri informativ-operative, cu termene si responsabilitati concrete, cu variante de lucru bazate pe folosirea de combinatii informativ-operative si alte metode calificate, de natura sa asigure stabilirea concreta a infractiunilor comise si a tuturor participantilor.

In acest complex de activitati informativ-operative una din principalele masuri este aceea de a stabili care sunt sursele de informare existente si posibilitatile acestora de a furniza informatiile necesare solutionarii cauzei si in functie de particularitatile concrete si concluziile desprinse se impune asigurarea cu informatori a cauzei prin completarea sau dirijarea unor surse de informare capabile si cu posibilitati reale de penetrare a gruparii infractionale, a locurilor si mediilor de interes operativ ori a grupului de suspecti.

1. Principalele imprejurari in care se recurge la asigurarea cu informatori a cauzelor documentate informativ, aflate in competenta politiei

Practica muncii informativ-operative desfasurate de organele de politie a demonstrat ca cele mai frecvente situatii in care se impune asigurarea cu informatori a urmaririi informative sunt urmatoarele:

a) cand urmarirea informativa se desfasoara in baza unor date si informatii de prima sesizare: plangerile unor cetateni sau persoane juridice (regii autonome si societati comerciale cu capital de stat sau privat, unitati bancare etc.), articole sau semnalari ale presei, radioului ori televiziunii, iar in cauza nu exista informatori ai politiei cu toate ca natura si complexitatea verificarilor impune recrutarea acestora;

b) cand urmarirea informativa s-a declansat in baza unor date si informatii obtinute de la reteaua informativa, dar informatorul sau informatorii existenti care le-au furnizat au posibilitati limitate ori nu pot asigura cunoasterea activitatii tuturor suspectilor, in sensul ca nu au legaturi stranse cu cei vizati, nu pot penetra in anturajul imediat al acestora ori in locurile si mediile pe care le frecventeaza, astfel ca nu se bucura sau nu pot obtine increderea necesara care sa le permita patrunderea in intimitatea infractionala a grupului de infractori;

c) cand informatorii existenti in cauza, furnizeaza informatii incomplete ori incearca orientarea organelor de politie pe o pista gresita sau chiar le dezinformeaza si, in acest caz, este necesara renuntarea la serviciile lor si inlocuirea cu alte surse care sa serveasca in mod real scopului propus.

Tot secretul operativitatii si al realizarii in bune conditii a activitatii de demascare si probare a activitatilor ilegale desfasurate de un grup de infractori consta in alegerea, informatorilor cu posibilitati si calitati reale de a patrunde in anturajul imediat si daca este posibil chiar intim al suspectilor, in dirijarea si instruirea informatorilor din legatura politistului in asa fel incat sa fic evitat pericolul deconspirarii si inlaturari oricaror banuieli ca acestia ar avea vreo legatura cu politia.

2. Modalitati de asigurare cu informatori a cauzelor documentate informativ

Principalele modalitati de asigurare cu informatori a cauzelor documentate informativ sunt:

a) prin introducerea in cauza a unui informator din randul celor existenti in legatura politistului ori a organului sau formatiunii de politic care instrumenteaza cauza;

b) prin recrutarea de noi informatori in cauza ce urmeaza a fi solutionata.

Alegerea uneia sau alteia din cele doua modalitati trebuie facuta de politistul sau colectivul de politisti care lucreaza in cauza eventual de comun acord cu seful lor nemijlocit care coordoneaza direct cazul aflat in urmarire informativa. Acestia urmeaza sa aprecieze, de la caz la caz, in functie de particularitatile si posibilitatile concrete, care sunt avantajele si dezavantajele uneia sau alteia din cele doua modalitati si care din acestea sunt posibil de realizat cu asigurarea tuturor conditiilor de protectie si de conspirativitate a informatorilor care au de indeplinit o asemenea sarcina.

Complexitatea legaturilor infractionale existente, calificarea, violenta, tupeul si diversitatea mijloacelor si metodelor cu care actioneaza infractorii contemporani indeosebi in cadrul criminalitatii organizate au determinat politistii ca in cadrul urmaririi informative, cu precadere in cauzele complexe, sa recurga practic la ambele modalitati de asigurare informatori a cazurilor documentate informativ.

2.1. Asigurarea urmaririi informative cu surse de informare prin introducerea unui informator din randul celor existenti in reteaua informativa a politistului, a organului sau formatiunii care instrumenteaza cauza sau a altei unitati de politie

Acest procedeu de asigurare cu informatori a urmaririi informative necesita efectuarea premergatoare a unor masuri informativ-operative, menite sa realizeze obtinerea si cunoasterea unor date si informatii cu privire la persoana suspectului sau a grupului de suspecti ce urmeaza a fi incadrat informativ. In aceasta verificare prealabila urmeaza a se obtine informatii cu privire la: componenta grupului de suspecti, pregatirea scolara sau profesionala a acestora, comportamentul moral (abilitate, vicii, slabiciuni), anturajul (locuri si medii frecventate), implicarea in activitati ilegale desfasurate si alte aspecte care sa dea posibilitatea politistului sa se orienteze si sa decida cu privire la:

- stabilirea informatorului (informatorilor) existent care se preteaza la introducerea intr-un grup de suspecti;

- alegerea celei mai eficiente modalitati de introducere a informatorului in cauza;

- pregatirea legendei sau a combinatiei informativ-operative, cea mai verosimila cu privire la prezenta informatorului in anturajul infractional al suspectului sau grupului de suspecti, care sa creeze conditiile necesare pentru castigarea increderii acestora de catre informator si accesul sau la datele, actele si faptele cu privire la care urmeaza sa transmita informatiile utile politiei;

- instruirea, dirijarea si protejarea informatorului, asupra modului in care urmeaza, sa procedeze si a conduitei pe care sa o adopte in contextul legendei sau combinatiei informativ-operative ce urmeaza a fi folosita.

Practica muncii informative a politiei a demonstrat ca se poate realiza in optime sti cu mai mari sanse de reusita introducerea unui informator in cauza, daca acesta cunoaste cel putin unul sau mai multi din suspectii vizati. In lipsa acestei imprejurari, de fapt favorabile, politistul va trebui sa faca, eforturi deosebite ca prin folosirea unor legende si combinatii informativ-operative inteligente si cat mai verosimile sa, creeze posibilitatea plasarii informatorului in anturajul suspectilor si a furnizarii de informatii.

Intr-o astfel de activitate deosebit de dificila si complexa a introducerii unui informator in cauza nu se folosesc de catre politist decat acele surse de informare cu o experienta indelungata in culegerea de informatii si colaborarea cu politia, din randul acelor persoane care au calitati si insusirile necesare si sunt dispuse sa-si asume riscul unei asemenea actiuni.

De regula, se recurge la patru procedee de introducere a informatorului in cauza:

a) introducerea directa (nemijlocita);

b) introducerea unui informator cu ajutorul altui informator fara deconspirarea acestora, unul fata de celalalt;

c) introducerea unui informator cu ajutorul altui informator cu deconspirarea unuia din ei fata de celalalt;

d) introducerea unui informator cu ajutorul altui informator, cu deconspirarea lor reciproca.

Ultimele doua procedee cu deconspirarea unuia sau a ambilor informatori se folosesc extrem de rar, numai in cazuri cu totul exceptionale si atunci cand in urma unei analize complete se ajunge la concluzia ca nu exista posibilitate de solutionare a cauzei.

2.1.1. Introducerea directa (nemijlocita) in cauza

Acest procedeu se utilizeaza in doua situatii:

- introducerea directa fara o prealabila supraveghere informativa a suspectului sau a grupului de suspecti;

- introducerea directa, cand grupul de suspecti sau persoana suspectului este deja supravegheata informativ.

In prima situatie se recurge la introducerea directa a unui informator pentru verificarea unor date si informatii de prima sesizare, incomplete si a caror documentare nu se poate realiza in bune conditiuni fara recurgerea la serviciile unui informator care sa aprofundeze informatiile obtinute prin materialele de prima, sesizare.

Este recomandabil ca informatorul vizat pentru a fi introdus in cauza, sa cunoasca domeniul de activitate, linia de munca sau problemele la care se refera materialul de prima sesizare si sa aiba cunostintele necesare pentru a putea desprinde clementele normale ale activitatii de cele cu caracter infractional.

A doua situatie introducerii directe a informatorului, cand grupul sau suspectul este deja lucrat informativ, este procedeul cel mai des uzitat in activitatea informativ-operativ a politiei.

Se foloseste atunci cand urmarirea informativa a fost declansata si se desfasoara pe baza unor informatii, dar informatorul care le-a furnizat nu are posibilitatea sa le aprofundeze fie pentru faptul ca nu poseda pregatirea si cunostintele necesare, fie ca nu poate castiga increderea suspectului ori nu poate asigura cunoasterea activitatii intregului grup de suspecti.

De asemenea, procedeul este utilizat atunci cand apare necesitatea verificarii informatiilor pe mai multe linii, inclusiv cu ajutorul altui informator.

In cazul acestui procedeu este necesar ca informatorul introdus in cauza, prin propriile posibilitati, sa reia legatura cu suspectul sau cu unii din complicii acestuia si sa adopte conduita necesara incat sa castige increderea acestora fara a se implica in mod direct si grav in activitatile ilegale ale celor supravegheati.

Informatorul, in acest caz, se introduce singur in cercul de suspecti fie prin reluarea unor relatii anterioare (daca acestea au existat) fie prin folosirea unor imprejurari favorabile de a se imprieteni sau a dobandi increderea persoanelor supravegheate informativ.

In vederea introducerii nemijlocite a informatorului in cauza informativa, politistul trebuie sa realizeze o instruire si dirijare corespunzatoare a acestuia in care sa-i indice atat modurile si locurile in care pot fi intalniti si contactati suspectii, cat si cu privire la natura informatiilor de care are nevoie.

De asemenea, trebuie sa stabileasca cu informatorul legendele si variantele in care acesta sa reia legatura sau sa contacteze suspectii in modul cel mai natural si firesc posibil.

2.1.2. Introducerea in cauza a unui informator cu ajutorul altui informator fara deconspirarea unuia fata de celalalt

Acest procedeu se utilizeaza in cazurile in care informatorul existent in cauza informativa nu este in masura prin calitatile sale personale si posibilitatile reduse de informare sa sesizeze intreaga gama a activitatii infractionale desfasurate de persoanele suspecte sau cand informatiile furnizate de el necesita verificarea prin alt informator.

Esenta acestui procedeu consta in faptul ca un informator existent in cauza, primeste sarcina din partea politistului care il are in legatura sa creeze conditiile necesare pentru ca un alt informator sa cunoasca persoanele supravegheate informativ si sa patrunda in anturajul acestora pentru a le castiga increderea.

Nici unul din cei doi informatori nu cunoaste ca ceilalti este informatorul politiei, datorita unor legende si combinatii ale politistului, care fac ca fiecare din ei sa-l considere pe celalalt ca fiind suspect. De regula, cu ajutorul informatorului existent, dar cu posibilitati reduse de informare, se introduce in cauza celalalt informator care trebuie sa fie mult mai bine pregatit si eventual cu o mai vasta, experienta in activitatea de culegere a informatiilor si de colaborare cu politia, care este capabil sa penetreze si sa descopere mai repede si mai bine documentat activitatile ilegale ale suspectilor.

Punerea in legatura a celor doi informatori de catre politist se va face tot cu ajutorul unei legende sau combinatii prin realizarea intalnirii intamplatoare ale informatorilor respectivi care vor actiona in continuare asa cum au fost instruiti in mod separat.

informatorul existent in cauza informativa va fi instruit imediat sau in mod treptat ca, in raport de situatia concreta, sa destainuiasca celuilalt informator date despre grupul infractional si faptele comise care sa-l ajute sa se apropie de suspecti si sa obtina informatii referitoare la activitatea lor ilegala.

Politistul trebuie sa-i instruiasca si sa-i dirijeze in mod separat pe cei doi informatori. Astfel ca sa creeze informatorului introdus in cauza impresia si suspiciunea implicarii lui in comiterea faptelor.

In acelasi timp, informatorul care a fost introdus, actionand in sensul instruirii si, respectiv, al legendei folosite de politist, al interesului pentru realizarea legaturii cu cei din grupul infractional, va crea pentru informatorul existent in cauza suspiciunea interesului personal in realizarea legaturii infractionale si, respectiv, a comiterii unor fapte penale.

Prin acest procedeu, noul informator se introduce in cercul persoanelor suspecte si procedeaza in continuare la supravegherea informativa in a acestora sub directa instruire si dirijare a politistului, iar informatorul initial este folosit in culegerea de informatii pe masura posibilitatilor pe care le are.

2.1.3. Introducerea in cauza a unui informator cu ajutorul altuia, prin descoperirea unuia din ei fata de celalalt

Acesta este un procedeu exceptie, care se foloseste atunci cand informatorul existent in cauza informativa, nu poate aprofunda informatiile, documenta si descoperii in intregime intentiile si faptele suspectilor, iar introducerea directa (nemijlocita) ori prin intermediul altui informator fara deconspirare, necesita o perioada de timp mai indelungata care nu da posibilitatea politistilor ce lucreaza in cauza, sa intervina pentru a curma activitatea infractionala a unui grup de infractori deosebit de periculosi. de regula, se recurge la acest procedeu in acele cauze informative in care politia are de documentat si descoperit activitatea ilegala a autorilor unor infractiuni deosebit de grave si care nu sufera amanare, cum ar fi: actele teroriste, atacurile armate, omorurile, talhariile, spargerile si sustragerea unor sume mari de bani in lei sau valuta, a unor bunuri din patrimoniul cultural national etc.

Informatorul care lucreaza, deja in cauza informativa, primeste de la politist sarcina de a introduce in anturajul suspectilor pe cel de-al doilea informator, iar unuia dintre ei ii spune ca, celalalt este informatorul politiei.

Se pune problema, care din cei doi informatori sa fie deconspirat, cel care se introduce sau cel existent deja in cauza. La rezolvarea acestei intrebari este necesar sa se tina seama ca rolul hotarator in asigurarea operativitatii si reusitei combinatiei il are in mod obiectiv informatorul care introduce in cauza informativa un nou informator.

Cand informatorul care introduce stie ca, persoana pe care urmeaza sa o introduca, in cercul suspectilor este sursa politiei va realiza mai rapid aceasta legatura si il va ajuta pe noul informator sa, cunoasca intentiile si sa, castige increderea celor aflati in atentia politiei.

De regula, este recomandabil sa fie deconspirat informatorul care urmeaza sa fie introdus in cauza fata de cel care va realiza aceasta actiune. Masura deconspirarii impune, insa, pe langa riscul asumat de informatori, si o mare raspundere din partea politistului in ce priveste pregatirea si realizarea operatiunii. El trebuie sa analizeze toate avantajele si pericolele pe care le prezinta actiunea si sa stabileasca cu mare strictete conduita si comportamentul informatorului caruia i se divulga calitatea de informator, precum si a celui caruia trebuie sa-i fie ascunsa orice legatura cu politia pentru a nu se ajunge la deconspirarea lor reciproca.

Pot exista insa si situatii cand este deconspirat informatorul care realizeaza introducerea in cauza informativa fata de cel care este nou introdus. Aceasta se intampla insa mai rar si se impune numai in acele cazuri cand informatorul ce urmeaza sa fie introdus reprezinta o valoare deosebita din punctul de vedere al posibilitatilor de informare si al calitatilor sale personale si, ca atare, trebuie neaparat protejat.

De obicei, informatorul care introduce si cel care este introdus in cauza informativa nu se cunosc, astfel ca politistul care realizeaza, combinatia trebuie sa utilizeze legendele verosimile care sa permita legatura si cunoasterea celor doi informatori in asa mod incat totul sa para absolut intamplator. Dupa realizarea contactului dintre ei fiecare din cei doi informatori va executa sarcinile si va avea conduita pe care politistul le-a stabilit in mod individual.

2.1.4. Introducerea unui informator cu ajutorul altuia, prin deconspirarea lor reciproca

Ca si procedeul anterior, acesta este un procedeu de exceptie. Deconspirarea celor doi informatori ca o masura exceptionala permite introducerea mai rapida in cauza, a unui nou informator dar se utilizeaza extrem de rar avand in vedere riscurile pe care le implica atat cu privire la persoana surselor de informare cat si a finalitatii cauzei lucrate.

Pot fi deconspirati numai acei informatori care sunt bine verificati si pe care politistul se poate bizui fiind sigur ca acestia vor fi in continuare loiali fata de ei, dar si intre ei, dupa deconspirare, prin acordarea unei increderi reciproce totale. Numai in aceste conditii si pornind de la caracterul de gravitate si operativitate a descoperirii autorilor infractiunilor comise poate fi justificata introducerea de informatori prin deconspirarea lor reciproca.

Specificul acestui procedeu consta in faptul ca informatorul care lucreaza deja in cauza primeste de la politist sarcina de a prezenta suspectilor o alta persoana, iar cu aceasta ocazie fiecaruia in parte i se spune ca este agent al politiei.

Dupa realizarea introducerii in cauza, amandoi informatorii vor actiona in continuare conform sarcinilor trasate de politist, in mod individual. Dar avand in vedere ca informatorii cunosc unul despre altul ca sunt informatori ai politiei pot fi instruiti si dirijati, daca se impune, impreuna.

Raspunderea si riscul pe care ii are politistul care utilizeaza acest procedeu este deosebita deoarece introducerea in cauza a unor informatori prin deconspirarea lor, daca sunt insuficient de siguri pe ei sau necorespunzator instruiti si dirijati, poate compromite urmarirea informativa iar daca, nu sunt tinuti sub control strict se pot intelege intre ei sa-l dezinformeze pe politist.

2.2. Recrutarea de noi informatori in cauze ce urmeaza a fi solutionate

Aceasta modalitate de asigurare a cauzelor documentate informativ cu informatori se foloseste in mod frecvent deoarece in practica nu intotdeauna exista posibilitatile si conditiile necesare introducerii unor informatori din randul celor existenti in legatura politistului ori a organului sau formatiunii din care acesta face parte.

Nu se gasesc intotdeauna in reteaua informativa a politiei informatori care sa aiba posibilitatile reale si conditii optime pentru a fi introdusi intr-o cauza lucrata informativ ori in cazurile criminalitatii organizate. Infractorii sunt deosebit de abili si evita, de regula noile relatii de prietenie sau de intimitate cu persoane insuficient cunoscute si verificate.

In asemenea cazuri, urmarirea informativa se asigura prin recrutarea de noi informatori din randul urmatoarelor categorii de persoane:

- legaturile suspectilor aflati in atentia politiei;

- legaturile intime ale suspectilor din grupul infractional;

- persoanele cu o participare secundara sau mai redusa la comiterea faptelor suspectilor.

2.2.1. Particularitati ale recrutarii de informatori din randul legaturilor suspectilor aflati in atentia politiei

In vederea folosirii acestei modalitati, politistul trebuie sa exploateze toate datele si informatiile obtinute anterior, referitoare la:

- persoanele care se afla in legatura cu suspectul sau grupul de suspecti din perioada pregatirii pentru savarsirea faptelor ilegale; sunt colegi de serviciu ai acestora ori se afla in anturajul lor apropiat sau chiar sunt in relatii de prietenie, de vizita la domiciliu; frecventeaza aceleasi locuri si medii sau se cunosc din alte imprejurari;

- posibilitatea determinarii la colaborarea cu politia a persoanelor vizate;

- posibilitatile de infiltrare si de patrundere a persoanelor vizate in grupul ori in anturajul suspectilor;

- limitele si capacitatea persoanelor vizate de a putea culege informatii despre activitatea ilegala a suspectilor;

- orice alte date care pot ajuta la alegerea si recrutarea ca informatori a persoanelor vizate.

Atunci cand politistul nu dispune de aceste date prin reteaua informativa existenta ori din verificarile si investigatiile efectuate personal, este necesar sa le obtina prin orice mijloace si posibilitati informativ operative de care dispune.

In activitatea de alegere si verificare a persoanelor vizate sa fie recrutate ca informatori in cauza concreta pe care o are de instrumentat, politistul trebuie sa tina seama de posibilitatile reale pe care le au cei punctati de a patrunde in anturajul apropiat al suspectilor, de calitatile lor personale si sa aprecieze daca pot fi determinati la o colaborare sincera.

In mod firesc, persoanele asupra carora se poate indrepta interesul politistului trebuie sa cunoasca suspectii, modul de viata si preocuparile acestora, sa se intalneasca frecvent cu ei, sa se bucure de increderea lor, ori sa fie legati prin interese ce nu ii implica in savarsirea infractiunilor, in asa masura, incat sa nu poata fi scosi din cauza.

2.2.2. Particularitatile recrutarii unui informator din randul legaturilor intime ale principalilor suspecti

De regula in aceste situatii persoana punctata si verificata in vederea recrutarii ca informator este destul de dificil sa fie determinata la o colaborare sincera, cu politia, deoarece este strans legata de suspecti prin relatiile intime pe care le are cu acestia, uneori chiar extraconjugale sau de ignorare a regulilor de etica profesionala ori are legaturi bazate pe insasi existenta sa materiala sau sociala si, din aceste cauze, nu au nici un interes sa-i denunte si sa colaboreze cu politia.

In acelasi timp, persoanele din aceasta categoric pot fi deosebit de utile pentru activitatea politistului deoarece fata de ele suspectul sau suspectii au deplina incredere, adesea se destainuie, isi exprima gandurile si intentiile, le consulta in diverse probleme, fac chiar unele proiecte impreuna, cauta ori le antreneaza efectiv la unele activitati infractionale.

Principala particularitate in recrutarea unui informator din randul acestei categorii de persoane consta in faptul ca politistul trebuie sa detina, in legatura cu cel vizat, numeroase informatii certe si verificate de natura sa-1 determine sau chiar sa-1 constranga, la colaborare.

Este vorba de asemenea date considerate compromitatoare, pentru cel vizat, in relatiile sale de serviciu, in situatia familiara sau sociala, care sa-i afecteze unele interese foarte importante ori care sa-l puna in pericol, iar politistul prin folosirea lor in discutiile pe care le poarta sa obtina acceptul de colaborare.

Pentru realizarea recrutarii unui informator in aceste conditii, politistul trebuie sa aiba o buna experienta in munca informativa, sa pregateasca temeinic discutia si abordarea persoanei vizate, astfel incat sa creeze momentul psihologic al acceptarii colaborarii cu politia in cele mai bune conditiuni.

Asemenea recrutari se fac numai in situatii extreme cand nu exista alte posibilitati de patrundere in anturajul grupului de suspecti si de documentare a faptelor ilegale iar politistul si eventual seful sau nemijlocit apreciaza ca, exista conditiile necesare care sa faciliteze o astfel de masura fara implicarea institutiei politiei intr-un scandal public si cu respectarea legislatiei in vigoare.

2.2.3. Particularitatile recrutarii unui informator din randul persoanelor cu o participare secundara sau redusa la comiterea faptelor suspectilor supravegheati informativ

Asemenea recrutari se realizeaza in practica activitatii politiei in cazurile in care nu exista, alte posibilitati de asigurare a cauzelor informative cu informatori, avand in vedere atat riscurile pe care le implica o asemenea masura, cat si posibilitatile relativ reduse de a putea evita in final tragerea la raspundere penala a celui vizat care are o anumita participare la infractiunile savarsite.

In acelasi timp, recrutarea de informatori din randul acestei categorii de persoane daca se realizeaza in bune conditii asigura succesul rapid al urmaririi informative deoarece ele cunosc foarte bine aspectele infractionale, gradul de implicare. Intentiile si actiunile concrete ale infractorilor suspecti si, in consecinta, pot obtine si furniza, politistului informatii de certa valoare operativa.

Politistii care recurg la o asemenea recrutare trebuie sa tina seama in mod deosebit de urmatoarele aspecte:

persoana vizata sa nu fi savarsit ea insasi o infractiune grava;

sa nu faca parte din randu1 organizatorilor de grupuri infractionale, al instigatorilor sau al participantilor cu o implicare profunda la savarsirea faptelor.

in legatura cu persoana vizata sa nu fi rezultat probe care sa impuna masura urmaririi penale;

persoana punctata sa dovedeasca sinceritate atat cu privire la participarea sa si activitatile desfasurate in cadrul grupului de suspecti, cat si cu privire la infractiunile savarsite de ceilalti participanti;

sa existe garantia unei colaborari sincere si loiale cu politistul care l-a punctat si verificat.

O astfel de recrutare impune din partea politistului o temeinica pregatire a acestuia. El trebuie sa studieze persoana vizata nu numai cu privire la calitatile personale, pregatirea si priceperea necesare in general unui viitor informator, dar in mod deosebit sa stabileasca gradul de implicare si rolul pe care il are in cadrul grupului de infractori.

Implicarea persoanei vizate in comiterea unor infractiuni trebuie analizata temeinic de catre politist prin prisma legislatiei in vigoare si a materialului probator existent care trebuie interpretate si folosire numai in conformitate cu posibilitatile oferite de lege pentru evitarea tragerii la raspundere penala a acesteia.

Politistul care este nevoit sa recurga la recrutarea unui informator din aceasta categoric de persoane nu poate sa-ti faca promisiuni fara acoperire legala, trebuie sa cunoasca temeinic legislatia in vigoare, iar atunci cand se pune problema scoaterii din cauza sa se gaseasca posibilitatea unei solutii legale si temeinice bazata pe latura subiectiva a faptelor, pe gradul redus de participare si conduita persoanei in cauza ce permite aplicarea de circumstante atenuante sau invocarea unor imprejurari care inlatura caracterul penal al faptelor.

Atunci cand nu este posibila evitarea tragerii la raspundere penala a informatorului implicat in faptele suspectilor, politistul trebuie sa, intrepronda masurile necesare aplicarii de circumstante atenuante ori de usurare a raspunderii si executarii pedepsei, dar numai in limitele permise de legislatia in vigoare si sa explice informatorului aceasta situatie de exceptie.