NATURA JURIDICA A DREPTULUI DE PROPRIETATE INTELECTUALA

NATURA JURIDICA A DREPTULUI DE PROPRIETATE INTELECTUALA

Aceasta reprezinta o problema controversata.

Opiniile care au fost exprimate in decursul anilor sunt :

1. s-a sustinut ca drepturile de creatie intelectuala se pot caracteriza ca si drepturile de proprietate, condiderandu-se aceasta in baza dreptului natural.
2. s-a precizat ca dreptul de creatie intelectuala este o categorie distincta de drept, dreptul suigeneris (particular), autorii le-au denumit dreptul intellectual.

In cadrul acestei opinii au existat mai multe orientari, asfel unii au considerat ca alaturi de drepturile reale si drepturile de creanta, trebuie sa recunoastem existenta si drepturilor intelectuale care prezinta un caracter patrimonial conferit titularului, un monopol de exploatare si care sunt opozabile erga omnes, acestea deosebindu-se de drepturile reale pentru ca au ca obiect gandirea umana.

Intr-o alta varianta s-a precizat ca deosebim drepturile reale, drepturile de creanta si drepturile intelectuale - acestea din urma avand o valoare pecuniara fara sa poarte asupra unor bunuri corporale si fara sa constituie creante in raport cu debitorii. Asemenea drepturi au ca functie aceea de atragere a clientelei si prin opozabilitate erga omnes sunt inrudite cu drepturile reale.

Intr-o alta varianta a acestei teorii s-a precizat ca prerogativele care alcatuiesc drepturile intelectuale nu mai sunt separate si este necesar ca dreptul de creatie intelectuala sa fie inteles sub aspect moral si patrimonial al acestuia, dreptul proprietatii intelectuale situandu-se in categoria drepturilor asupra bunurilor unde deosebim bunuri corporale si bunuri necorporale.

Intr-o alta teorie privind distinctia dreptului de creatie intelectuala s-a sustinut intr-o varianta denumita teoria dreptului asupra bunurilor imateriale ca trebuie avut in vedere utilitatea sociala si titularul unei opere de creatie are asupra acestuia un drept absolut. Aceasta nu are si un drept perpetuu pt ca opera destinata sa faca parte fondul comun al umanitatii.

Intr-o alta varianta, denumita teoria personalitatii dreptului, se considera ca dreptul de creatie isi are izvorul in opera intelectuala care reprezinta o prelungire a personalitatii autorului.

Intr-o alta varianta, denumita teoria dreptului de clientela, s-a sustinut ca drepturile privative urmaresc formarea unei clientele pt a obtine un castig in concurenta aceasta creand opozitie favorabila titularului lor si ajungand in lupta cu concurenta.

Intr-o alta varianta, denumita teoria dreptului de monopol, este evidentiata tot functia de concurenta ce rezulta din activitatea de creatie coroborat cu elementul esential care consta in posibilitatea titularului de a interzice tertilor care au dobandit obiectul inventie sau opera de a-l reproduce, multiplica si vinde.

Analizand aceste teorii se observa o conceptie dualista sau monoista.

In conceptia dualista, dreptul de creatie intelectuala este compus din 2 elemente : dreptul privatim de exploatare si dreptul moral la paternitatea si respectarea creatiei intelecuale.

Se considera ca exploatarea tinde a fi un drept real, iar dreptul moral este o manifestare a personalitatii.

In conceptia monoista elementul material si elementul nepatrimonial nu sunt separate, iar drepturile de creatie intelectuala sunt incadrate in categoria drepturilor reale sau in categoria drepturilor de creanta.

Doctrina romana a cunoscut si ea mai multe teorii.

Conform unei terorii, dreptul de creatie intelectuala reprezinta drepturi complexe care includ atribute patrimoniale si atribute nepatrimoniale, strans legate intre ele, iar conform unei alte teorii, ne-am afla in prezenta unor drepturi nepatrimoniale care dau nastere si unor drepturi patrimoniale, cele doua categorii formand un tot unitar.

Intr-o alta teorie, drepturile de creatie intelectuala au fost considerate drepturi personale nepatrimoniale si esenta acestora este nepatrimoniala, ceea ce in conceptia autorilor da nastere unui drept fara vreo prerogativa patrimoniala.

Conform unei alte teorii, drepturile de creatie intelectuala reprezinta drepturi reale care poarta asupra unor bunuri incorporale avand destinatia utilizarii intr-un anumit domeniu de activitate.

Ca si concluzie, observam ca dintre teoriile prezentate, teoria dualista este aceea care permite intelegerea drepturilor de creatie intelectuala ca si element de sinteza, element care cuprinde atat drepturi patrimoniale cat si drepturi personale nepatrimoniale.

Incercand sa definim drepturile de autor, recunoastem existenta a 2 acceptiuni :

in primul rand este vorba de institutia juridica a dreptului de autor care inglobeaza ansamblul normelor juridice care decurg din crearea si valorificarea operelor literare, artistice, stiintifice, sau a altor opere de creatie intelectuala.

In al doilea rand avem in vedere drepturile subiective de autor, care    reprezinta o posibilitate recunoscuta si garantata titularului dreptului de a folosi, de a dispune de opera sa de creatie, in conditiile determinate de lege.

Dreptul de autor are in vedere posibilitatea recunoscuta titularului, de a obtine foloase patrimoniale, urmare a activitatii de creatie desfasurata si posibilitatea societatii de a interveni asigurand conditiile necesare de creatie pt exploatarea lucrarilor autorului si in privinta operelor publicate.

Importanta dreptului de autor are in vedere elementul constitutiv al desavarsirii culturii universale si pt progresul umanitatii, iar protectia operei autorului, cunoaste 2 sisteme :

1. in Europa protectia este independenta de indeplinirea unei formalitati speciale ;
2. in SUA protectia este conditionata de inscrierea operei intr-un registru special, sistem copy-right unde sunt protejate interesele economice, fiind diminuata protectia laturii nepatrimoniala.

Conventia de la Berna pt protectia operelor literare si artistice, consacra sistemul european, insa cele 2 sisteme mentionate continua sa existe.

Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, reglementeaza ca au calitatea de autor, persoanele fizice sau persoanele fizice care au creat opera. Se prezuma a fi autor, prezumtia fiind relativa, persoana sub numele careia opera a fost adusa pt prima data la cunostinta publica. Asemenea prezumtie poate fi combatuta prin orice mijloc de proba.

Urmare a realizarii operei, creatorul dobandeste calitatea de subiect al dreptului de autor, iar calitatea de autor al operei si calitatea de subiect al dreptului de autor constituie notiuni diferite. Astfel, calitatea de autor rezulta dintr-un fapt juridic, este o problema de drept, iar calitatea de subiect al dreptului de autor constituie o problema de drept rezultand fie din lege, fie dintr-un act juridic.

Intre cele 2 calitati exista o corelatie si dispozitiile legale arata ca protectia dreptului de autor se acorda persoanei care are calitatea de autor.

Calitatea de autor si calitatea de subiect al dreptului de autor, nu implica in toate situatiile o identitate de persoana si se poate face distinctie intre subiectele originale, denumite si primare (adica persoanele fizice care au creat opera) si subiecte derivate, denumite si secundare, adica persoanele fizice sau juridice care au dobandit anumite prerogative fara a fi creatoare ale operei.

Legea permite ca o alta persoana sa beneficieze de protectia asigurata autorului.

Pot constitui subiecte secundare ale dreptului de autor, conform legii romane : mostenitorii autorului, cesionarii dreptului patrimonial de autor care exercita drepturi transmise prin contract, angajatorul atunci cand exercita drepturi patrimoniale de autor asupra unei opere create in indeplinirea unei atributii de serviciu, organisme de gestiune colectiva a dreptului de autor care exercita drepturi patrimoniale si unele drepturi morale atunci cand nu exista mostenitori, persoana fizica sau juridica care face publica o opera, avand consimtamantul autorului, in conditiile in care acesta nu-si dezvaluie identitatea si persoana fizica sau juridica sub initiativa si sub responsabilitatea si sub numele careia a fost creata o opera colectiva.