PROBA PRIN DECLARATIA MARTORILOR

PROBA PRIN DECLARATIA MARTORILOR

Martorii sunt persoane straine de proces care insa au receptat si memorat fapte ce sunt concludente in rezolvarea unui proces civil si pe care le relateaza instanta de judecata, ajutand-o la stabilirea adevarului[1]. Mijlocul de proba nu este martorul ci depozitia sa, marturia, care poate fi definita ca fiind o relatare facuta de o persoana, oral, in fasa instantei judecatoresti despre un fapt trecut, precis si concludent pe care il cunoaste .

Marturia este unul din cele mai vechi si mai raspandite mijloace de proba, fiind cunoscut in toate sistemele probatorii. Desi nu este la fel de exact si sigur ca proba prin inscrisuri, acest mijloc de proba prezinta o importanta deosebita pentru ca, in numeroase litigii, nu se pot administra alte probe.

1. ADMISIBILITATEA PROBEI CU MARTORI

De lege lata, problema admisibilitatii este reglementata in art.1191-1198. Prin art.1191 se instituie doua interdictii in legatura cu dovada prin martori a actelor juridice.

1. Art.1191 alin.1 instituie interdictia de a dovedi cu martori actele juridice a caror valoare depaseste 250 de lei, dispunand ca dovada unui act juridic de o suma sau de o valoare mai mare de 250 de lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decat sau prin act autentic sau prin act cu semnatura privata[3]. Deci, pentru dovada acestor acte juridice nu se primesc nici un alt fel de probe, nici alte inscrisuri, nici martori si nici prezumtie, aceasta dispozitie severa fiind explicata prin dorinta legiuitorului de a obliga partile care incheie acte juridice sa-si preconstituie probe care sa asigure certitudine si stabilitate raportului juridic pe care le creaza. Pentru acelasi motiv, legile speciale prevad ca anumite contracte se incheie in scris desi valoarea este mai mica de 250 lei: contracte de tranzactie, de inchiriere de locuinte, de asigurare etc. Evaluarea obiectului actului juridic se face in momentul incheierii lui, pentru ca in acest moment partile trebuie sa stie daca este necesara sau nu preconstituirea inscrisului.

Din moment ce art.1191 alin.1 nu face nici o referire la actele juridice pe care le are in vedere (in afara celei privind valoarea lor), inadmisibilitatea probei cu martori se aplica la toate actele juridice, indiferent de felul lor: conventii sau acte unilaterale, acte prin care se creeaza rapoarte juridice sau prin care se recunosc, se confirma, se modifica, se transmit sau se sting rapoarte juridice preexistente[4]. Cu exceptia acelor acte pentru care inscrisul se cere ad validitatem - ipoteca, donatia, testamentul - exigenta acestor articole este numai de ordin probator astfel incat, actul juridic exista desi nu s-a intocmit inscrisul, dar nu poate fi dovedit cu martori ci, eventual, prin marturisire.

Restrictia se aplica atat in materiile civile cat si in materiile penale in ce priveste dovada actului juridic in legatura cu care s-a savarsit infractiunea. Ea nu se aplica insa in materia dreptului familiei, in ceea ce priveste dovada bunurilor proprii in relatiile dintre soti - art.5 alin.1 din Decretul nr. 32/ 54.

Regula din alin.1 nu se refera insa la dovada faptelor materiale, fie ele naturale, fie fapte ale omului, acestea putand fi dovedite cu martori. Totusi, exista si unele fapte naturale (nasterea, moartea) care, in principiu, nu pot fi dovedite cu martori, ci cu alte mijloace de proba.

2. Art.1191 alin.2 instituie interdictia de a dovedi cu martori impotriva si peste cuprinsul unui inscris, prevazand ca nu se va primi nicioada nici o dovada prin martori, in contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis inaintea, la timpul sau in urma confectionarii actului, chiar cu privire la o suma sau valoare ce nu depaseste 250 lei. Aceata regula ar fi o conventie tacita a partilor prezumata de lege, pe care insa o pot combate sau inlatura printr-o conventie contrara si, de fapt cuprinde 2 restrictii:

- in primul rand, nu se poate face dovada cu martori in contra unui inscris; de exemplu, ca pretul ar fi altul decat cel prevazut in inscris sau ca pretul n-ar fi fost platit la incheierea contractului asa cum se arata in inscris;

- in al doilea rand, nu se poate dovedi cu martori peste cuprinsul unui inscris adica, partile ar fi adus verbal modificari actului indiferent de momentul in care ar fi intervenit aceasta intelegere.

In literatura si in practica judiciara s-au adus urmatoarele precizari cu privire la aceasta regula:

a. fiind de natura conventionala, aceasta regula priveste numai partile contractante, tertii putand folosi proba cu martori pentru a combate cele trecute in inscris;

b. conventia tacita a partilor, fiind in mod necesar cuprinsa numai in inscrierile preconstituite, inseamna ca regula se refera in mod exclusiv la aceste inscrisuri;

c. se poate totdeauna dovedi cu martori eroarea, dolul, violenta, absenta cauzei, cauza falsa, ilicita sau imorala, frauda la lege, chiar daca actul juridic a fost constatat prin act autentic;

d. dovada cu martori va fi admisa pentru stabilirea cu acte sau fapte distincte de actul constatat prin inscris si ulterioare incheierii lui, care nu sunt in contradictie cu inscrisul si nu constituie modificari ale acestuia ci, moduri de executare sau stingere a obligatiilor partilor (plata, compensatia, remiterea de datorie) daca aceste fapte sau acte, privite in mod distinct, pot fi dovedite cu martori in conditiile stabilite de art.1191 alin.1;

e. proba cu martori este admisibila pentru a lamuri sensul exact al unora din clauzele inscrisului, cand acestea sunt obscure, confuze sau susceptibile de mai multe intelesuri caci, a interpreta nu inseamna a proba in contra sau peste cuprinsul inscrisului.

In materie comerciala, restrictiile date de art.1191 alin.1 si alin.2 nu se aplica deoarece, dupa cum am precizat, art.46 din Codul com. incuviinteaza proba cu martori ori de cate ori "autoritatea judecatoreasca ar crede ca trebuie sa admita proba testimoniala si aceasta chiar in cazurile prevazute de art.1191 din C.civ.". Aceasta dispozitie derogatorie din C.com. se explica prin necesitatea de a asigura modalitati simple de proba intr-o materie in care celebritatea si increderea joaca un rol deosebit. Pentru a tempera insa neajunsurile admiterii fara restrictii a probei cu martori, legiuitorul a lasat judecatorului facultatea de a uza cum va crede de cuviinta de acest mijloc de proba. Se spune ca puterea data de lege este absoluta si discretionara. Deci, nu in orice litigiu comercial, de partea care invoca proba cu martori, judecatorul trebuie sa o si admita. De altfel, in doctrina mai veche, judecatorii erau sfatuiti sa uzeze cu multa atentie de facultatea pe care le-o da legea de a admite martori contra sau peste un inscris si sa nu uite ca, de regula, inscrisurile sunt mai aproape de adevar decat cele povestite de martori, prea adesea binevoitori fata de partea care i-a propus.

Deci, aprecierea admisibilitatii se face in mod concret, la speta si, in orice caz, fie ca incuviinteaza proba testimoniala, fie ca o respinge, judecatorul trebuie sa motiveze solutia sa. In sfarsit, in materie comerciala, proba testimoniala este admisibila in conditiile art.1191 din C.civ., daca Legea comerciala cere in mod expres proba prin act scris (art.55 din C.com.).

Regulile stabilite de art.1191 alin.1 si 2 nu au caracter imperativ deoarece, textul, in alin.3, prevede ca partile pot conveni sa se poata face dovada cu martori daca aceasta priveste dreptul de care ele pot sa dispuna. Conventia partilor poate fi expresa sau tacita.

Astfel, judecatorul este obligat sa atraga atentia partii ca se poate opune la admiterea probei cu martori. Se considera ca neopunerea partii potrivnice la administrarea probei cu martori trebuie considerata o achitare, iar interventia judecatorului ar fi de natura sa restranga mijloacele de proba si, prin aceasta, sa ingreuneze stabilirea adevarului.

Potrivit art.1192 din C.civ., dispozitiile art.1191 nu se aplica in cazul in care cererea depaseste 250 lei numai prin unirea capitalului cu dobanzile.

Pentru a nu se eluda dispozitiile art.1191, prin fragmentarea creantei, restrangerea obiectului cererii sau introducerea cererii succesive, art.1193 - 1196 din C.civ. stabilesc urmatoarele restrictii:

a. celui care a introdus cererea de chemare in judecata, pentru o suma mai mare de 250 lei, chiar daca va dori sa-si restranga cererea la 250 lei, nu i se va incuviinta proba prin martori (conform art.1193).

b. dovada prin martori nu se poate admite nici in cazul in care cererea de chemare in judecata este introdusa pentru o suma mai mica de 250 lei, dar care este un rest dintr-o creanta mai mare, necontestata prin inscris (conform art.1194).

c. cand o parte face la aceeasi instanta mai multe cereri pentru care nu are inscrisuri, daca toate aceste cereri unindu-se, trec peste suma de 250 lei, dovada prin martori nu poate fi admisa, desi creditorul ar pretinde ca aceste creante provin din cauze diferite si ca s-au nascut la momente diferite , cu exceptia in care creditorul a dobandit acest drept de la alte persoane (conform art.1195).

d. toate pretentiile, sub orice titlu, care nu sunt justificate prin inscris, trebuie formulate prin aceeasi cerere, iar alte pretentii ulterioare neprobate prin inscris si care se puteau solicita la introducerea cererii, nu se vor mai primi (in conformitate cu art.1196).

Chiar daca nu exista o conventie a partilor, proba cu martori devine admisibila in cazurile expres prevazute de lege, analizate ca exceptii de regulile prevazute de art.1191 din C.civ.:

- inceputul de dovada scrisa da posibilitatea administrarii probei cu martori. Daca pe baza inceputului de dovada scrisa se tinde a se dovedi cu martori impotriva sau peste cuprinsul actului scris, el trebuie sa fie ulterior datei actului respectiv, pentru ca numai astfel poate constitui o dovada concludenta cu privire la ultimul acord al partilor.

Pentru a exista inceputul de dovada scrisa, art.1197 din C.civ. prevede ca trebuie indeplinite 3 conditii:

a) sa existe o scriere (o scriptura);

b) scriptura sa emane de la partea careia i se opune;

c) sa se faca demn de crezare faptul pretins.

a) Sunt considerate inceputuri de dovada scrisa orice fel de scriere, insemnari, note, declaratii extrajudiciare, chitante ce atesta primirea unei sume de bani. O copie cu indigo sau o fotocopie nu pot fi considerate inceput de proba scrisa deoarece pot ascunde o frauda.

b) Aceasta conditie este indeplinita daca inscrisul este scris in intregime de parte, desi nu a fost semnat. La fel, daca inscrisul a fost intocmit in fata unui functionar ce ii atesta continutul ca fiind corespunzator declaratiei partii.

c) Inscrisul emanand de la partea careia i se opune si care, fara a atesta expres existenta unei obligatii a acesteia este totusi de natura sa o faca verosimila, constituie inceput de proba scrisa. Un inscris sub semnatura privata care cuprinde in mod clar, neechivoc si excusiv promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare a apartamentului, iar nu si a terenului pe care este amplasat, s-a decis ca nu poate constitui un inceput de dovada scrisa referitor la promisiunea vinderii - cumpararii a terenului.

Potrivit art.225 din C.proc.civ., inceput de dovada scrisa poate constitui si refuzul nejustificat al partii de a se prezenta la interogatoriu, refuzul de a raspunde si raspunsul fragmentar.

- imposibilitatea preconstituirii probei scrise - reprezinta a doua exceptie. Potrivit art.1198 pct. 1-3 din C.civ., regulile din art.1191 din C.civ. nu se aplica totdeauna cand creditorului nu i-a fost cu putinta a-si procura o dovada scrisa despre obligatiunea ce pretinde, precum:

a) la obligatiile ce se nasc din cvasicontracte, delicte sau cvasidelicte;

b) la depozitul necesar in caz de incendiu, ruina sau naufragiu si la depozitele ce fac calatorii in ospataria unde trag;

c) la obligatiile contractate in caz de accidente neprevazute, cand era cu putinta partilor de a face inscrisuri.

Practica judiciara a extins aceste cazuri, adaugand la imposibilitatea materiala si cea morala de a preconstitui inscrisul datorita calitatii partilor (rude, prieteni, afini).

Recent s-a dedus, indreptatit, ca in situatia in care creditorul si-a probat creanta cu inscrisuri, nu se poate admite debitorului sa probeze executarea obligatiei de restituire cu martori, datorita imposibilitatii morale de a-si constitui un inscris.

- imposibilitatea conservarii probei scrise - este reglementata de art.1198 pct.4 din C.civ., ca o alta exceptie de la reglementarile inscrise in art.1191. Potrivit textului, dovada cu martori este admisibila in situatia in care creditorul a pierdut titlul ce ii servea de dovada scrisa, dintr-o cauza de forta majora neprevazuta. In aceasta situatie, trebuie dovedit ca inscrisul exista. Notiunea de forta majora a fost interpretata larg in practica, decizandu-se ca textul este aplicabil si in cazul sustragerii, distrugerii sau retinerii inscrisului de partea potrivnica, al pierderii dosarului.

Exceptiile prevazute de art.1197 si art.1198 din C.civ. isi gasesc aplicare numai atunci cand inscrisul este cerut ad probationem deoarece, daca forma este ceruta ad validitatem, lipsa ei atrage nulitatea absoluta a actului juridic. Un asemenea act juridic ar putea fi dovedit cu martori numai in ipoteza in care, la incheierea sa, a fost respectata forma, dar inscrisul a fost pierdut dintr-o imprejurare de forta majora.

2. PERSOANELE CARE POT FI ASCULTATE CA MARTORI

Astfel cum rezulta din definitia marturiei, martori pot fi numai persoane fizice care au cunostinta despre faptele ce formeaza obiectul judecatii. Legea nu pune o conditie de varsta, dar prevede ca la aprecierea depozitiei minorului sub 14 ani, ca si la aceea a persoanelor care din pricina debilitatii mintale sunt in mod vremelnic lipsite de discernamant, instanta va tine seama de situatia speciala a martorului (in conformitate de art. 195 din C.proc.civ.).

Daca regula este ca orice persoana poate fi martor, sa examinam exceptiile.

Art.189 din C.proc.civ. prevede ca nu pot fi ascultati ca martori:

- rudele si afinii pana la gradul III, inclusiv;

- sotul sau fostul sot;

- interzisii judecatoresti;

- cei condamnati pentru marturie mincinoasa.

In ceea ce priveste primele doua categorii, norma are caracter dispozitiv si, deci, partile pot cadea de acord sa fie ascultate ca martori si aceste persoane. Interdictia este absoluta in ceea ce priveste interzisii si cei condamnati pentru marturie mincinoasa. Potrivit art.190 din C.proc.civ., in pricinile privitoare la starea civila sau divort, se vor putea asculta rudele sau afinii, cu exceptia descendentilor.

Legea se refera si la persoanele care ar putea fi martori, dar pe care le scuteste sa depuna marturie:

- cei tinuti de secretul profesional (preotii, medicii, moasele, farmacistii, avocatii, notarii) cu privire la faptele incredintate lor in exercitiul profesiei;

- cei tinuti de secretul de serviciu, asupra imprejurarilor secrete de care au avut cunostinta in timpul serviciului;

- cei care prin raspunsurile lor s-ar expune pe ei insisi sau ar expune pe vreuna din persoanele aratate la art.189 pct. 1 si 2 la o pedeapsa penala sau la dispretul public.

Primele doua categorii, cu exceptia preotilor, vor fi obligate sa depuna marturie daca au fost dezlegate de indatorirea pastrarii secretului de catre cei interesati in pastrarea lui (conform art.191).

3. ADMINISTRAREA PROBEI CU MARTORI

Propunerea unei probe se face in conditiile pe care le-am examinat. Daca proba se solicita in cursul judecarii, in conditiile art.138 pt. 2 si 4, lista martorilor se va depune, sub pedeapsa decaderii, in termen de 5 zile de la incuviintare (conform art.186 alin.2). In aceste cazuri, dovada contrara va fi ceruta, sub pedeapsa decaderii, in aceeasi sedinta daca amandoua partile sunt de fata (art.167 alin.4).

Instanta va putea limita numarul martorilor propusi (in conformitate cu art.187), dar cu respectarea principiului egalitatii partilor, iar martorii care au fost incuviintati vor fi ascultati, neputandu-se renunta la ei. Inlocuirea martorilor nu se va incuviinta decat in caz de moarte, disparitie sau motive bine intemeiate, lista cu noii martori depunandu-se, sub sanctiunea decaderii, in termen de 5 zile de la incuviintare (conform art.186 alin.3).

Dupa incuviintarea probei, instanta va dispune citarea martorilor (in practica se incuviinteaza uneori ca martorii sa fie adusi de parti. S-a decis insa, pe buna dreptate, ca citarea nu poate fi inlocuita prin aceasta masura extraprocesuala.), ei urmand sa fie ascultati in instanta sau la locuinta lor, cand sunt impiedicati sa vina in instanta. Deci, instanta audiaza nemijlocit martorii si nu este ingaduit sa ia in considerare depozitiile de martori luate intr-o alta cauza.

Impotriva martorului care lipseste la prima citare, instanta va da mandat de aducere, iar daca exista urgenta se poate recurge la mandat chiar la primul termen. Instanta poate aplica martorului prin incheiere executorie si o amenda de la 300.000 lei la 5.000.000 lei care poate fi ridicata pentru motive temeinice de catre aceeasi instanta. Daca, dupa mandatul de aducere, martorul nu se infatiseaza, instanta va putea trece la judecare (in conformitate cu art.188 din C.proc.civ.). Asumarea de o parte a obligatiilor de a aduce martorii neavand suport juridic nu poate fi sanctionata si instanta nu poate trece la judecare numai in conditiile art.188 din C.proc.civ. deci, daca dupa emiterea mandatului martorul nu se prezinta.

Fiecare martor va fi ascultat deosebit, cei neascultati neputand fi de fata, in ordinea stabilita de presedinte care va tine seama si de cererea partilor.

Presedintele, inainte de a lua marturia, va cere martorului sa arate numele, profesia, domiciliul si varsta, daca este ruda sau aferi cu una din parti si in ce grad, daca se afla in serviciul uneia din parti si daca este in judecata, in dusmanie sau in legaturi de interes cu vreuna din parti, iar apoi il va pune sa depuna juramintul, atragandu-i atentia ca nespunand adevarul, savarseste infractiunea de marturie mincinoasa. Formula juramantului este inscrisa in art.193 alin.1 din C.proc.civ.: "Jur ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu. Asa sa-mi ajute Dumnezeu". Referirea la divinitate din formula juramantului se schimba potrivit credintei religioase a martorului. In timpul depunerii juramantului, martorul de religie crestina tine mana pe cruce sau pe Biblie. Martorul fara confesiune depune urmatorul juramant: "Jur pe onoare si constiinta ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu", iar cel care, din motive de constiinta sau confesiune nu depune juramant, va rosti in fata instantei urmatoarea formula: "Ma oblig ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde numic din ceea ce stiu". Diferitele situatii la care se refera art.193, se retin de instanta pe baza afirmatiilor facute de martor, facandu-se mentiunea corespunzatoare in declaratia scrisa (art.193 alin.2-8). Potrivit art.193 alin.9, minorul care nu a implinit 14 ani nu depune juramant, dar i se atrage atentia sa spuna adevarul.

Martorul care fara motiv intemeiat refuza sa depuna marturia, va fi sanctionat prin incheiere executorie, cu amenda de la 300.000 lei la 5.000.000 lei, putand fi obligat si la despagubiri fata de partea vatamata.

Martorul va arata imprejurarile pe care le cunoaste si va raspunde la intrebarile presedintelui, ale partii care l-a propus, ale partii adverse si, eventual, ale procurorului. El nu are voie sa citeasca un raspuns scris de mai inainte pregatit dar, cu incuviintarea presedintelui, se poate folosi de insemnari cu privire la cifre sau denumiri. Daca presedintele gaseste ca intrebarea pusa de parte nu este concludenta, este jignitoare sau tinde sa dovedeasca un fapt a carui dovedire este oprita de lege, o va respinge. La cererea partii, se va trece in incheierea de sedinta, atat intrebarea cat si motivul respingerii.

Marturia se face oral, dar ea se consemneaza in scris de grefier, dupa dictarea presedintelui si va fi semnata pe fiecare pagina si la sfarsitul ei de catre judecator, grefier si martor, dupa ce acesta a luat cunostinta de cuprins. Daca martorul nu poate sa semneze sau refuza sa o faca, se mentioneaza acest lucru.

Cand cel care urmareste sa fie ascultat este mut sau surd si nu poate fi inteles, va fi pus sa scrie raspunsul. Daca nu stie sa scrie se va folosi un talmaci, aplicandu-se dispozitiile referitoare la experti, conform art.143 din C.proc.civ.. Adaugirile, stersaturile sau schimbarile in depozitie trebuie incuviintate si semnate de judecator, de grefier si martor, sub pedeapsa de a nu fi tunite in seama.locurile nescrise se bareaza pentru a nu putea adauga nimic (art.198 alin.2 si 3).

Dupa ascultare, martorul ramane in sala de sedinta pana la sfarsitul cercetarilor, daca instanta nu decide altfel. El poate fi din nou intrebat daca instanta gaseste de cuviinta, iar daca depozitiile martorilor se contrazic, ei pot fi confruntati. Daca instanta are banuieli puternice ca martorul depune mincinos sau ca a fost mituit, incheie proces - verbal si sesizeaza procurorul (conform art.198).

Martorul poate cere sa i se plateasca cheltuieli de drum si sa fie despagubit. Incheierea instantei este executorie (in conformitate cu art.200).

4. APRECIEREA PROBEI CU MARTORI

Si proba cu martori se apreciaza dupa regulile pe care le-am aratat dar, exista si anumite particularitati, deoarece trebuie stabilit in primul rand daca martorul este sincer, iar apoi, daca de buna credinta fiind, marturia lui corespunde realitatii.

Prima problema se rezolva cu ajutorul unor aspecte asupra carora martorul este interogat de presedinte inainte de audiere:

- daca este ruda sau afin cu una din parti[5]. Faptul ca martorul este ruda cu partea nu trebuie sa duca in mod automat la concluzia ca el nu este sincer si instanta este datoare sa cerceteze cu multa atentie depozitiile deoarece, in unele procese, indeosebi de divort, alte probe decat acelea de la rude nu exista.;

- daca se afla in serviciul vreuneia din parti ori daca este in dusmanie sau judecata, in raport cu izvorul informatiilor martorului.

In cazul in care instanta ajunge la concluzia ca marturia nu este sincera, o inlatura din proces. Atunci cand inlatura depozitiile martorilor favorabili uneia din parti pe considerentul ca cele declarate nu inspira destula incredere, instanta trebuie sa dea partii respective posibilitatea de a audia eventual si alti martori care ar putea sa confirme teoriile ei. Numai dupa completarea in acest fel a materialului probator, ceea ce implica si drepturile celeilalte parti de a propune noi martori in combaterea celor ce se vor declara de catre martorii partii potrivnice, instanta va putea ca, reapreciind intregul material probator, sa pronunte o solutie temeinica.

Odata stabilita sinceritatea martorului, instanta trebuie sa aprecieze in ce masura marturia sa reflecta realitatea. Din punct de vedere psihologic, marturia consta in observarea si memorarea involuntara a unui fapt, iar apoi reproducerea acesteia in fata instantei. Judecatorii, apreciind depozitiile martorilor, vor trebui sa urmareasca aceste trei momente pentru ca, in functie de varsta, profesie, grad de cultura, intervalul de timp care s-a scurs intre observare si reproducere etc., sa aprecieze valoarea depozitiei.