NORME DE DREPT UMANITAR

NORME DE DREPT UMANITAR

Cuprins

Obiectiv general

Obiective operationale

Sinteza

Bibliografie selectiva

Tema de reflectie

Teste

Raspunsuri si comentarii la teste

CUPRINS:

NOTIUNE

SEDIUL MATERIEI

DOMENIUL DE APLICARE

PERSOANELE PROTEJATE

BUNURI PROTEJATE

INFRACTIUNI SI INTERDICTII

RASPUNDEREA PENTRU NERESPECTAREA DREPTULUI UMANITAR

Obiectiv general: Cunoasterea regulilor care trebuiesc respectate in caz de conflict armat.

Obiective operationale: Insusirea unor elemente de baza privind dreptul umanitar - persoanele si bunurile protejate in caz de conflict armat, continutul protectiei, raspunderea pentru nerespectarea normelor dreptului umanitar..

Notiune

Prin ,,drept umanitar' se intelege ansamblul normelor de drept international referitoare la protectia, in timpul conflictelor armate, a persoanelor afectate de asemenea conflicte si a bunurilor care nu au legatura directa cu operatiunile militare.

Spre deosebire de ,,drepturile omului', normele dreptului umanitar se aplica numai in perioada conflictelor armate.

Sediul materiei

• Conventia pentru ameliorarea situatiei militarilor raniti din armatele de campanie, 1864,

Conventia de la Haga din 1906 pentru adaptarea principiilor conventiilor de Geneva la razboiul maritim;

Conventia de la Geneva din pentru ameliorarea situajiei ranitilor si bolnavilor in armatele de campanie,;

doua Conventii de la Geneva, din 1929 - una care acopera aceeasi materie ca cea din    1906; cealalta, cu privire la tratamentul prizonierilor de razboi;

• patru Conventii, la Geneva, din 1949, cu privire la protectia victimelor de razboi; prima si a treia, sunt versiuni revizuite ale celor din 1929; a doua, o revizuire a Conventiei de la Haga privind razboiul maritim; a patra acopera un domeniu nou, cel al protectiei persoanelor civile in timp de razboi;
• Conventia si Protocolul privind protectia valorilor culturale in caz de conflict armat, din 1954
• doua Protocoale aditionale la Conventia de la Geneva din 1949, primul referitor la protectia victimelor conflictelor armate internationale, iar al doilea la protectia victimelor conflictelor armate fara caracter international (1977).

Conventiile succesive au inlocuit, de regula, tratatul precedent in materia respectiva, iar cele doua protocoale au urmarit sa le clarifice si sa le completeze.

De la inceput s-a avut in vedere ca nici o conventie nu poate cuprinde in intregime toate problemele, datorita evolutiei in tehnica armamentului si va cuprinde lacune.

De aceea, in toate aceste conventii s-a inclus clauza ,,Martens', conform careia, in cazurile care nu au fost prevazute in reglementarile adoptate, locuitorii si beligerantii raman sub protectia principiului dreptului gintilor, asa cum rezulta ele din obiceiurile, din legile umanitatii si din imperativele publice.

Domeniul de aplicare

Regulile dreptului umanitar, ca norme conventionale, se aplica in caz de    razboi sau orice alt conflict armat intre doua sau mai multe parti contractante.

Ele se aplica si daca o parte in conflict nu este parte la o conventie, in cazul in care aceasta o accepta si aplica prevederile ei.

De asemenea, conventiile din 1949 stabileau ca unele dispozitii sa se aplice pentru un minimum de protectie si in caz de conflict fara caracter internationl.

Prin Protocolul I din 1977, conflictele armate in cadrul carora popoarele lupta impotriva dominatiei coloniale si ocupatiei straine, in virtutea dreptului lor de a-si hotara singure soarta, sunt conflicte cu caracter international. Ele intra sub incidenta tuturor normelor protectiei victimelor conflictelor armate.

Sfera dreptului umanitar s-a extins, fiind de fapt domeniul care a integrat treptat si alte entitati decat statele, si anume popoarele care lupta pentru autodeterminare, beligerantii si rasculatii.

Normele dreptului umanitar obliga statele nu numai in raport cu cetatenii altor state, ci si in raport cu proprii cetateni, ca si normele in domeniul drepturilor omului.

Ele sunt norme imperative, de la care statele nu pot deroga prin conventii intre ele.

Persoanele protejate

Prin persoana protejata se intelege orice persoana civila, bolnav sau    ranit, prizonier de razboi sau persoana lipsita de libertate, naufragiat, membru al personalului sanitar civil sau personalul Crucii Rosii si al organizatiilor asimilate acesteia, precum si oricare alta persoana cazuta sub puterea adversarului, care se bucura de protectie in virtutea dreptului international umanitar.

a) Ranitii bolnavii, naufragiatii

Pentru a fi protejate, toate aceste categorii de persoane, potrivit Conventiei din 1949, trebuie sa fie membri ai fortelor armate ale unei parti aflate in conflict, sau membrii militiilor si corpurilor voluntare care fac parte din aceste forte armate

b) Prizonierii de razboi

Odata capturati, combatantii devin prizonieri de razboi.

Aceasta problema a fost controversata, marile puteri dorind sa rezerve statutul de combatanti numai celor din fortele armate regulate, in timp ce    unele tari mici si mijlocii au urmarit sa includa in aceasta notiune si membrii miscarilor de rezistenta, chiar daca nu apartineau armatei regulate.

Potrivit Regulamentului anexa la Conventia de la Haga din 1907, urmau a fi tratati drept beligeranti nu numai militarii din armatele regulate, ci si membrii militiilor si ai corpurilor de voluntari care indeplinesc patru conditii:

sa aiba un sef care sa raspunda de subordonatii sai;

sa prezinte un semn fix, care sa poata fl recunoscut de la distanta;

sa poarte armele la vedere;

sa respecte legile si obiceiurile razboiului.

Pentru populatia aflata pe teritoriul ocupat, ultimele doua conditii sunt suficiente, daca ia armele in mod spontan, cand se aproprie dusmanul.

In anul 1929, toate problemele referitore la prizonieri au fost incluse intr-o conventie speciala, care a preluat conditiile mentionate in Conventia din anul 1907.

Principalele norme referitoare la protectia prizonierilor de razboi prevad:

limitarea informatiilor pe care trebuie sa le dea la nume, rang, data de nastere si numarul purtat in armata;

internarea in conditii care sa ofere garantii de igiena si sanatate, in lagare situate in afara zonelor de lupta;

sa le se asigure conditii egale cu cele ale trupelor statului care i-au capturat, aflate in regiunea respectiva;

raspunderea pentru disciplina in lagar sa revina unui ofiter din armata regulata;

folosirea armelor contra prizonierilor fiind restransa la cazurile de extrema necesitate;

folosirea muncii lor numai in ramuri fara caracter militar, in conditii de munca egale cu cele ale persoanelor din acel stat care presteaza o munca asemanatoare;

dreptul de a comunica cu familia si cu oficiul central al prizonierilor de razboi;

dreptul de a se adresa autoritatilor, reclamand orice situatie in legatura cu conditiile de prizonierat;

garantii de judecata echitabila, daca incalca normele de drept;

sanctiuni exclusiv disciplinare in caz de evadare.

b)      Populatia civila

Regulile anterioare celui de al doilea razboi mondial se refereau doar la protectia militarilor, si pornea de la conceptia ca razboiul trebuia sa se reduca numai la lupta dintre ei. Al doilea razboi mondial a pus in evidenta insuficienta conceptiei si a reglementarilor.

Conferinta de la Geneva din anul 1949 referitoare la protectia persoanelor civile in timp de razboi are totusi un caracter limitat; numai unele prevederi se refera la ansamblul populatiei tarilor aflate in conflict; celelalte se refera la persoanele care intr-un moment se afla sub puterea unei parti aflate intr-un conflict sau a unei puteri ocupante.

Protocolul din anul 1977 s-a straduit sa acopere aceasta lacuna. Astfel, Protocolul prevede ca partile in conflict trebuie oricand sa faca distinctie intre populatia civila si combatanti si ca populatia civila cuprinde toate persoanele civile, luate individual.

Se stabileste prezumtia in favoarea caracterului civil al oricarei persoane. Toate aceste persoane trebuie sa fie protejate impotriva pericolelor care rezulta din operatiznile militare. Se prevede acordarea unei protectii speciale femeilor si copiilor.

De asemenea, regulile referitoare la raniti, bolnavi si naufragiati au fost extinse si la civili, care au nevoie de ingrijiri medicale, datorita unor boli, traumatisme, incapacitati sau tulburari fizice sau morale. Sunt mentionati in special infimii si femeile gravide.

O serie de norme vizeaza situatia populatiei aflate sub ocupatia inamica.

Astfel:

Se interzice orice transfer sau deportare in masa a civililor din teritoriul ocupat, ca si constrangerea lor de a servi fortele armate sau auxiliare ale ocupantului.

Locuitorii isi pastreaza cetatenia, nu pot fi obligati sa dea informatii militare ocupantului sau sa depuna juramant pentru acesta. Pot fi obligati sa presteze munca numai pentru nevoile armatei de ocupatie, pentru serviciile de utilitate publica sau pentru nevoile populatiei, primind in schimb un salariu echitabil.

Se interzice luarea de ostateci.

Statutul functionarilor publici nu trebuie modificat, si nu pot fi constransi sa-si continuie activitatea, dar pot fi destituiti.

c)      Personalul sanitar si religios

Pentru a-i ingriji pe raniti, naufragiati, personalul sanitar se bucura de protectie.

Mai intai, acordurile s-au referit la personalul raspunzator de spitale sau ambulante, precizandu-se ca misiunea lor consta in cautarea, ridicarea, transportul si tratamentul ranitilor si bolnavilor, ca si alte persoane afectate in mod exclusiv acestor misiuni; soldatii instruiti pentru a actiona ca infirmieri sau brancardieri nu sunt protejati decat pe timpul indeplinirii unor asemenea misiuni.

Sunt protejati, de asemenea, preotii atasati fortelor armate.

Personalul sanitar si religios nu trebuie sa fie considerat prizonieri de rdzboi; totusi, pot fi retinuti pentru ingrijirea prizonierilor de razboi.

De asemenea, in legatura cu protectia persoanelor civile, s-a prevazut protectia personalului afectat functionarii sau administratiei spitalelor civile, inclusiv cel care se ocupa de cautarea, ridicarea, transportul si tratarea ranitilor, bolnavilor civili, infirmilor, femeilor gravide.

d)      Personalul societatilor de ajutor voluntar

In conventiile din anul 1949 sunt mentionate in mod special organismele Crucii Rosii, alaturi de personalul sanitar al fortelor armate, respectiv personalul societatilor nationale de Cruce Rosje si al altor societati de ajutor medical, recunoscute si autorizate de guvernele lor.

e)      Problema mercenarilor

Potrivit regulilor stabile, ei nu sunt protejati, desi iau parte la conflictul armat. Este vorba de persoane care lupta. pentru bani sau alte recompense materiale, alaturi de una din parji. Ei nu trebuie sa fie cetateni ai uneia din partile in conflict si sa li se fi promis de o parte o remunerare materiala net superioara celei promise combatantilor cu grade si functii similare din cadrul fortelor sale armate.

5. Bunuri protejate

a) Bunuri cu caracter sanitar

Primele vizate, deja din Conventia din anul 1864, au fost ambulantele si spitalele militare; reglementarile ulterioare vor descrie mai clar aceste bunuri: aeronave si nave spital, ca si alte mijloace de transport concepute si amenajate special in scopuri sanitare. Conventiile din 1949 au prevazut si spitalele civile, ca si transporturile sanitare civile.

Protocoalele din anul 1977 au adaugat toate punctele sau alte formatiuni sanitare, militare sau civile, iar ca mijloace de transport sanitar, vehicule sanitare, nave si ambarcafiuni si aeronave sanitare.

b) Bunuri cu caracter civil

Bunurile civile nu au fost mult timp obiectul protectiei, decat indirect, sub forma restrangerii mijloacelor folosite contra dusmanului si a comportamentului autoritatilor de pe teritoriul ocupat. Unele din acestea au fost reluate si dezvoltate in Conventia din anul 1949 referitoare la protectia populatiei civile. Protocoalele din anul 1977 au dat un sens mai larg protectiei.

Regula de baza este interzicerea atacului asupra bunurilor cu caracter civil, stabilind prezumtia ca toate bunurile care nu sunt militare sunt civile. Totodata, sunt protejate in mod expres impotriva oricarui atac, distrugere, indepartare sau scoatere din uz, bunurile indispensabile supravietuirii populatiei civile, cum sunt: articolele alimentare, zonele agricole, recoltele, vitele, instalatiile si rezervele de apa potabila, lucrarile de irigatii.

De asemenea, odata cu Protocoalele din anul 1977 se mentioneaza si bunurile culturale, pentru protectia carora fusese consacrataa Conventia de a Haga din anul 1954. Sunt protejate impotriva oricarui act de ostilitate atat monumentele istorice si operele de arta, cat si locurile de cult, precizandu-se ca ele constituie patrimoniul cultural si spiritual al popoarelor.

Infractiuni si interdictii

• Cea mai importanta regula aplicata pe timpul ostilitatilor este ca alegerea mijloacelor de a aduce daune inamicului nu este nelimitata; este interzisa atacarea localitatilor lipsite de aparare, prin orice mijloc.
• Alta norma generala este cea care interzice beligerantilor sa foloseasca arme de natura sa produca suferinte inutile. Astfel, este interzisa folosire gloantelor explozive cu greutate sub 400 g, incarcate cu substante inflamabile, a gloantelor dum-dum, a armelor si proiectilelor otravite sau care raspandesc gaze asfixiante, ca si a armelor bacteriologice, a altor substance asemanatoare, si prin analogie, armelor nucleare.
• Sunt interzise, de asemenea, atacuri ,,fara discriminare', care vizeaza protectia persoanelor si bunurilor de efectele armelor de distrugere in masa.
• Este interzisa recurgerea la mijloace perfide, cum ar fi utilizarea otravurilor, uciderea sau ranirea prin procedee fatarnice, folosirea abuziva a pavilionului parlamentarilor, a steagurilor si uniformelor inamicului, ca si a semnului distinctiv al unitatilor sanitare.
• In ceea ce priveste persoanele detinute de partea adversa, s-au prevazut garantii, cuprinzand mai ales interzicerea uciderii, torturilor, pedepselor colective, luarii de ostateci etc.

7. Raspunderea pentru nerespectarea dreptului umanitar

Statul care nu asigura respectarea normelor, trebuie sa compenseze daunele pe care le-a cauzat platind despagubiri. El raspunde pentru toate actele comise de catre persoanele care fac parte din fortele sale armate.

Incalcarea normelor dreptului international se face, totusi, de persoane. Conventiile din anul 1949 prevad angajamentul statelor parti de a lua masuri legislative pentru a stabili sanctiunile penale adecvate care sa fie aplicate persoanelor care au comis sau au dat ordin sa se comita infractiuni grave. Ele se angajeaza sa stabileasca vinovatii, pentru a-i deferi propriilor lor tribunale sau a-i extrada.

Sunt mentinute ca infractiuni grave: omuciderea intentionata; tortura sau tratamentele inumane; suferinte grave cauzate cu intentie; atingeri grave aduse integritatii fizice sau sanatatii; distrugerea si insusirea bunurilor; constrangerea de a servi in cadrul fortelor armate inamice si lipsirea de dreptul de a fi judecat regulamentar si impartial; deportarile sau transferurile ilegale; detinerea ilegala; luarea de ostateci; folosirea abuziva a semnului distinctiv.

Se prevede ca, in caz de dezacord intre partile interesate, se va proceda la o ancheta, dupa modalitati stabilite de comun acord, sau de un arbitru ales de parti.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

PREDA-MATASARU, Aurel, Tratat de drept international public, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2006.

DIACONU, Ion, Manual de drept international public, ed. a II-a, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2007;

BOLINTINEANU, Alexandru, NASTASE, Adrian, AURESCU, Bogdan - Drept international contemporan, Ed.All Beck, Bucuresti, 2000

MIGA-BESTELIU, Raluca- Drept international. Introducere in dreptul international public, Ed. All Educational, Bucuresti,1998

REUTER,Paul.- Droit international public, P.U.F., Paris,1993

TEMA DE REFLECTIE:

Faptul ca individul poate fi subiect al raspunderii penale internationale il poate transforma pe acesta in subiect de drept international?

TESTE

1.Care sunt drepturile prizonierilor de razboi?

2. Care este statutul populatiei civile aflate sub ocupatie inamica?

3. Ce este clauza Martens?

RASPUNSURI SI COMENTARII LA TESTE

1. limitarea informatiilor pe care trebuie sa le dea la nume, rang, data de nastere si numarul purtat in armata;
2. internarea in conditii care sa ofere garantii de igiena si sanatate, in lagare situate in afara zonelor de lupta;
3. sa le se asigure conditii egale cu cele ale trupelor statului care i-au capturat, aflate in regiunea respectiva;
4. raspunderea pentru disciplina in lagar sa revina unui ofiter din armata regulata;

5. folosirea armelor contra prizonierilor fiind restransa la cazurile de extrema necesitate;
6. folosirea muncii lor numai in ramuri fara caracter militar, in conditii de munca egale cu cele ale persoanelor din acel stat care presteaza o munca asemanatoare;
7. dreptul de a comunica cu familia si cu oficiul central al prizonierilor de razboi;
8. dreptul de a se adresa autoritatilor, reclamand orice situatie in legatura cu conditiile de prizonierat;
9. garantii de judecata echitabila, daca incalca normele de drept;
10. sanctiuni exclusiv disciplinare in caz de evadare.

Se interzice orice transfer sau deportare in masa a civililor din teritoriul ocupat, ca si constrangerea lor de a servi fortele armate sau auxiliare ale ocupantului.

Locuitorii isi pastreaza cetatenia, nu pot fi obligati sa dea informatii militare ocupantului sau sa depuna juramant pentru acesta. Pot fi obligati sa presteze munca numai pentru nevoile armatei de ocupatie, pentru serviciile de utilitate publica sau pentru nevoile populatiei, primind in schimb un salariu echitabil.

Se interzice luarea de ostateci.

Statutul functionarilor publici nu trebuie modificat, si nu pot fi constransi sa-si continuie activitatea, dar pot fi destituiti.

Potrivit acesteia, in cazurile care nu au fost prevazute in reglementarile adoptate, locuitorii si beligerantii raman sub protectia principiului dreptului gintilor, asa cum rezulta ele din obiceiurile, din legile umanitatii si din imperativele publice