IZVOARELE DREPTULUI CIVIL. APLICARE LEGII CIVILE

IZVOARELE DREPTULUI CIVIL. APLICARE LEGII CIVILE

1. Conceptul de izvor de drept; izvoare materiale si izvoare formale.

Teoria dreptului, evaluand si unele considerente de ordin semantic si etimologic, acorda sintagmei " izvor de drept" doua sensuri :

in sens material sau real, social, prin izvor de drept se inteleg factorii care influenteaza nasterea dreptului, respectiv conditiile materiale de existenta sociala;

in sens formal - cel care prezinta interes pentru stiinta dreptului - sunt avute in vedere mijloacele prin care se exprima izvorul material si forma pe care o imbraca dreptul in ansamblul normelor sale.

In cea de-a doua acceptiune - folosita exclusiv in continuare - prin izvor de drept se intelege forma in care se exprima dreptul, modalitatea in care puterea de stat elaboreaza normele juridice.

Varietatea si dinamica relatiilor sociale supuse reglementarii legislative,dar mai ales diversitatea formelor de organizare si functionare a organelor statului fac sa existe o pluralitate de izvoare de drept.

Izvoarele (formale) dreptului civil roman - intr-o enumerare aproape exhaustiva - sunt urmatoarele: legea si celelalte acte normative, contractul si obiceiul sau cutuma.

Rolul fiecarui izvor este mai mic sau mai mare, in functie de sistemul de drept, de perioada istorica de referinta sau de forma de organizare a puterilor si organelor statului.

De pilda, rolul cutumei s-a restrans simtitor, dar diferentiat in epoca moderna si contemporana; in dreptul anglo-saxon se pastreaza intr-o pondere apreciabila, sub forma dreptului comun (comun law), pe cand la noi influenta sa este extrem de redusa..

1. Legea si celelalte acte juridice normative

Notiunea de act juridic normativ cuprinde toate formele sub carea apar normele juridice: lege, decret, ordonanta, hotarare etc. Fiecare tara isi stabileste formele de acte normative si denumirile lor, precum si competenta organelor emitente.

Legea este actul normativ cu valoare juridica superioara si constituie cel mai important izvor. Ea se distinge de celelalte acte normative prin urmatoarele trasaturi:

este edictata de organul suprem reprezentativ al puterii de stat,Parlamentul;

elaborarea ei presupune parcurgerea unei proceduri speciale,nespecifica celorlalte acte normative;

are un continut normativ superior,aria sa de reglementare fiind mai larga ca a celorlalte acte normative.

Dupa criteriul fortei juridice, legile sunt:

- fundamentale: Constututia,aflata in varful piramidei legislative si care dispune de o forta juridica superioara,astfel incat toate celelalte acte normative trebuie sa corespunda intrutotul literei si spiritului ei;

- organice, care reglementeaza domenii de mare importanta pentru societate ca de exemplu: legea electorala, legea privind organizarea si functionarea partidelor politice, legea invatamantului etc.

- ordinare, categorii in care intra toate celelalte legi adoptate de Camerele legiuitoare si promulgate de seful statului.

Tot in categoria legilor intra si codurile care prin forma de sistematizare deosebita si aria de reglementare,ocupa un loc distinct.

Decretul-lege, are un caracter sui generis si oarecum, hibrid,deoarece,desi nu este emis de parlament, prin domeniul larg de reglementare, are forta normativa a unei veritabile legi.

Este o creatie a sistemului politico-juridic modern, izvorand din necesitatea asigurarii unei continuitati in activitatea puterii publice si a depasirii situatilor de criza parlamentara, ezitandu-se astfel vidul de putere legislativa.

Pe de alta parte, exacerbarea practicii decretelor-legii dauneaza grav democratiei si deschide orizonturile totalitarismului si dictaturii.

3. Decretele - emise de presedintele Romaniei si care intr-un numar foarte redus, au caracter normativ - sunt de asemenea, izvoare de drept civil. Hotararile de guvern,ordonantele de guvern,instructiunile si ordinele ministrilor si hotararile organelor locale.

Contractul colectiv de munca, in conditiile privatizarii si ale economiei de piata,dobandeste, de asemenea,valoarea unui izvor de drept.

Obiceiul sau cutuma, atat la noi, cat si pe tot continentul european, au o valoare redusa, deoarece au fost depasite de ritmul alert al transformarilor sociale, iar siguranta tranzactiilor a fost si este mai bine asigurata de reglementarile juridice scrise. La noi, obiceiul - ca izvor de drept - se regaseste in zone destul de restranse, ca de exemplu:

in dreptul maritim, cu referire expresa la uzantele portuare;

in materia servitutilor si a raporturilor de vecinatate;

a uzufructului sau interpretarii si executarii contractelor.

Astfel, potrivit art. 980 C.Civ., dispozitiile echivoce si indoielnice dintr-un contract, se interpreteaza in spiritul obiceiului locului unde s-a incheiat contractul.

Sau, conform art.600 C.Civ., inaltimea ingradirii dintre proprietatile vecine, se stabileste, in principal, prin reglementari speciale, rar, in lipsa acestora,dupa obiceiul locului... De remarcat ca obiceiul,ca izvor de drept, are un caracter subsidiar sau,in cel mai fericit caz, complementar.

APLICAREA LEGII CIVILE

I.Determinari si concepte

Notiuni generale

Legea civila actioneaza (se aplica) sub 3 aspecte:

pe o anumita perioada de timp;

pe o arie sociala bine determinata si

fata de anumite categorii de persoane.

In timp, legea civila fiinteaza - se aplica - din momentul intrarii in vigoare si pana la data abrogarii, functionand principiul potrivit caruia legea noua inlocuieste pe cea veche si-i exclude acesteia, aplicarea viitoare.

In spatiu, fiecare stat isi instituie propriul sistem legislativ unic, unitar si coerent ierarhizat.

In principiu, potrivit art.16 alin.1 din Constitutie "cetatenii sunt egali in fata legii", dar, de multe ori legea civila se aplica doar acelor persoane care indeplinesc conditiile cerute de ipoteza normei juridice respective. Spre exemplu, exista numeroase norme civile care se aplica anumitor categorii de persoane: vecini, colocatari, rude etc.

Identificarea - in timp si spatiu a fenomenelor juridice reglementate de legea civila

Criteriile avute in vedere la localizarea si identificarea fenomenelor juridice se refera la urmatoarele aspecte:

a)Intrarea in vigoare a legii civile, care de regula coincide cu data publicarii in Monitorul Oficial, exceptie facand situatiile in care prin lege s-a dispus explicit un alt moment. Din ziua intrarii in vigoare, legea devine obligatorie pentru toata populatia tarii, nimeni neputandu-se apara ca nu a cunoscut norma respectiva " nemo consetur ignorare lege". De la aceasta regula instituita printr-o prezumtie legala absoluta, exista doua exceptii:

cand, dintr-un caz de forta majora, o parte din teritoriu a ramas fara legaturi cu tara, locuitorii respectivi sunt exceptati de la regula mai sus amintita;

atunci cand un cocontractant se afla intr-o majora eroare de fapt sau de drept, indusa de cealalta parte si care i-a viciat grav vointa.

b)          Abrogarea legii poate fi expresa sau tacita.

Este expresa atunci cand rezulta explicit din noul text de lege, fiind, astfel, simultana cu intrarea in vigoare a acestuia.

Atunci cand rezulta din nepotrivirea sau contradictia dintre legea veche si cea noua, abrogarea este tacita. Abrogarea tacita se fundamenteaza pe o prezumtie de progres legislativ si de imbunatatire a reglementarii juridice, astfel incat este firesc sa fie preferata noua lege civila.

c)Localizarea temporala a situatiilor juridice supuse reglementarii normelor de drept civil, se face de regula, dupa data trecuta in actul juridic respectiv.

Sunt insa si situatii cand localizarea se face prin prezumtii. Spre exemplu: teoria comorientilor sau durata conceptiei legale intre a 300 si 180 zi, inainte de nasterea copilului.

II. ALICAREA LEGII IN TIMP

Notiuni generale

a)Timpul juridic - notiune si caracteristici.

In sens larg, Timpul Juridic insumeaza toate raporturile de simultaneitate sau de succesiune aparute intr-o lege noua si alta veche, intre aceste legi si diferite situatii juridice sau doar intre cele din urma.

Intr-o acceptiune restransa - care prezinta interes pentru stiinta dreptului civil, Timpul Juridic se refera doar la raporturile legii cu trecutul, prezentul si viitorul privite in considerarea situatiilor juridice ce urmeaza a fi reglementate.

Din aceasta perspectiva, legea noua are doua posibilitati:

sa produca efecte imediate, in sensul ca se aplica de indata si doar pentru viitor;

sa retroactiveze, adica sa se aplice si pentru situatii juridice anterioare;

b)            Clasificarea legilor dupa criteriul Timpului Juridic

In raport de acest criteriu, legile civile se impart in legi de aplicare generala si legi cu o arie de aplicabilitate redusa.

Cele din urma, la randul lor, se subdivid in:

legi abrogative care, fara sa dea o reglementare noua raporturilor juridice, se limiteaza doar la a abroga expres vechile acte normative;

legi interpretative, care au drept scop stabilirea si lamurirea intelesului neclar, echivoc sau discutabil al unui alt act normativ aflat deja in vigoare;

legi tranzitorii, care au aplicabilitate limitata la perioada de tranzitie dintre legea veche si cea noua si care asigura o corelare a acestora.

c)Clasificarea situatiilor juridice dupa criteriul Timpului Juridic.

Dupa durata in timp, situatiile juridice pot fi:

unidependente, care incep si se epuizeaza sub imperiul unei singure legi. De exemplu: contractul de inchiriere a unui spatiu locativ ....

pluridependente, ale caror efecte se nasc sub domnia unei legi dar se deruleaza si se sting sub imperiul altei (altor) legi. De pilda, contractul de inchiriere se incheie sub imperiul unei legi si-si produce efectele pe timpul noii legi.

Sub aspectul conflictului de legi sau, altfel spus, al aplicarii legilor in timp, interes prezinta doar cele din urma (cele pluridependente).

Principiile aplicarii legilor civile in timp

Aplicarea legii civile in timp este guvernata de 2 principii fundamentale: cel al neretroactivitatii si cel al nesupravietuirii sau al aplicarii imediate.

a)           Principiul neretroactivitatii legii noi - consacrat de Constitutie si prevazut expres de Codul Civil - stabileste ca legea civila se aplica doar fenomenelor juridice nascute dupa intrarea sa in vigoare.

Stabilitatea si siguranta raporturilor juridice - atribute indispensabile oricarei societati democratice - impun ca actele juridice, incheiate cu respectarea cerintelor legilor in vigoare, sa-si pastreze valabilitatea, indiferent de modificarile legislative ulterioare.

Esenta acestui principiu, aparent simpla, se rezuma la urmatoarele trei aspecte:

legea noua reglementeaza numai actele si faptele juridice ivite din zona intrarii ei in vigoare;

legea veche se aplica tuturor actelor si faptelor juridice aparute inainte de a fi abrogata;

sferele de aplicare in timp, ale celor doua legi - veche si noua - sunt doar tangente, fara a avea puncte de intrepatrundere sau de confluenta.

Un element care apare ca imperios necesar este gasirea unor criterii ale neretroactivitatii, care sa stabileasca "hotarul" dintre trecut si prezent.

Solutia moderna, adoptata de majoritatea teoreticienilor si aplicata de practicieni, este una complexa si care priveste situatia juridica in dezvoltarea sa critica.

Astfel, legea noua - fara sa retroactiveze - se aplica tuturor efectelor produse de situatii juridice obiective (derivate de lege) dar guverneaza selectiv si restrictiv efectele actelor juridice contractuale constituite anterior (sub legea veche).

Prezentarea exemplificativa a unor aplicatii practice ale principiului neretroactivitatii legii noi.

Conditiile de fond si de forma ale actului juridic civil sunt guvernate de legea aflata in vigoare in momentul intocmirii actului ("tempus regis actum") fiind irelevante modificarile legislative ulterioare.

Spre exemplu: inscrisul sub semnatura privata care, potrivit legii in vigoare la acel moment, transmitea proprietatea imobilului, ramane valabil chiar daca ulterior, legea noua impune conditia ad validitatem a autenticitatii (adica a intocmirii actului in forma autentica).

▫ Mijloacele de proba a actului juridic sunt cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii actului, chiar daca legea noua impune un regim mai restrictiv.

De pilda, in prezent, potrivit art. 1191 C. civ., proba cu martori nu este admisa in cazul actelor juridice cu o valoare mai mare de 250 lei. Regula ramane valabila pentru toate actele incheiate sub imperiul ei, chiar daca ulterior, dispozitia din Codul civil va fi modificata.

Exceptii de la regula neretroactivitatii

In conditiile actuale, in care regula neretroactivitatii legii civile are si un caracter constitutional, exceptiile de la ea sunt extrem de limitate.

Legile interpretative - care explica si lamuresc intelesul unor dispozitii legale preexistente si cu care, in final face corp comun - au efecte retroactive, intrucat se aplica la actele si fapte juridice intervenite inainte de intrarea lor in vigoare.

Legile prin care se infiinteaza noi institutii de drept se aplica tuturor faptelor juridice existente in acel moment, chiar daca unele s-au nascut inainte.

Exemplu: legea plasamentului familial (nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului).

b) Principiul nesupravietuirii legii vechi sau al aplicarii imediate a legii noi.

Potrivit acestui principiu, o lege iesita din vigoare nu se poate aplica situatiilor viitoare, sau efectelor nerealizate alte situatii juridice trecute. Altfel spus, legea noua se aplica imediat atat faptelor si actelor juridice aparute dupa intrarea sa in vigoare, dar si efectelor nerealizate pana in acel moment, ale unor situatii juridice anterioare.

Aplicarea in practica a acestui principiu nu este lipsita de interptretari si dificultati.

Cazul actelor sau faptelor juridice a caror nastere presupune intrunirea cumulativa a cel putin doua elemente complementare, cu valoare juridica proprie si care se realizeaza pe rand, sub legi diferite.

Spre exemplu: actul de vanzare-cumparare al unui teren parcurge, de regula, doua etape: prima, a intalnirii acordului de vointa materializat de regua intr-o chitanta si cea de-a doua, a incheierii actului la notariat.

Ce se intampla cand dupa incheierea chitantei apare o lege noua, care impune alte conditii? Se aplica legea noua, fara a se putea spune ca aceasta retroactiveaza.

Situatiile in care dobandirea sau stingerea unui drept este conditionata de o stare de fapt care se prelungeste in timp.

De exemplu: Decretul 185/30 aprilie 1949 care, modificand dispozitiile art.434 C. civil, a schimbat varsta de majorat de la 21 ani la 18 ani. Legea noua (D.185/1949) s-a aplicat de indata, tuturor persoanelor care la 10.04.1949 aveau 18 ani.

Situatiile juridice constituite prin reunirea unor elemente succesive, dintre care unul de durata.

Spre exemplu, divortul este dependent de doua elemente si anume: existenta unor motive de despartire si pronuntarea unei hotarari judecatoresti. Daca in intervalul de timp cuprins intre data producerii motivului de divort si momentul judecarii, apare o lege noua, este evident ca aceasta se va aplica de indata.

Pentru conturarea unei imagini foarte clare asupra principiului neretroactivitatii legii noi vom avea in vedere ca aplicarea legii vechi si dupa intrarea in vigoare a legii noi, constituie o exceptie si trebuie prevazuta expres in legea noua.

III. APLICAREA LEGII CIVILE IN SPATIU

Notiuni introductive

Aplicarea teritoriala a legii este strans legata de principiul suveranitatii statale, potrivit caruia actele normative care formeaza sistemul juridic unic si unitar al unui stat, se aplica tuturor cetatenilor dar si celorlalte persoane - fizice sau juridice - aflate pe teritoriul sau.

Principiul comporta nuantari si dificultati, determinate de unele situatii practice particulare.

De pilda, ce legi se aplica strainilor aflati pe teritoriul tarii noastre? Sau, ce lege reglementeaza situatia romanilor aflati pe teritoriul altor state?

In general, statele au tendinta de a pastra sub jurisdictie proprie toti cetatenii sai, chiar daca unii se afla in strainatate. Dar, in acelasi timp trebuie sa admita - cel putin din considerente de reciprocitate - ca cetatenii straini, aflati pe teritoriul sau, raman sub puterea legii statului lor.

Astfel apare o intrepatrundere a legilor unui stat pe teritoriul altui stat care da nastere unui conflict teritorial de legi.

Asemenea conflicte au aparut din cele mai vechi timpuri si au primit rezolvari diferite.

Reglementarea conflictului de legi in spatiu

In cazul raporturilor juridice aparute intre cetateni romani si derulate in limitele teritoriului nostru, problema nu prezinta dificultate, deoarece se aplica legea civila romana.

Specificitate prezinta raporturile juridice civile care contin cel putin un element de extraneitate, ca de exemplu: un subiect este cetatean roman, raportul s-a nascut in alta tara sau efectele si consecintele se deruleaza in afara spatiului roman.

In aceste situatii, legea romana se aplica si in afara teritoriului tarii noastre? Sau, pe teritoriul nostru se aplica o lege straina?

In toate aceste situatii, rezolvarea o dau normele de drept international privat, care sunt niste norme conflictuale, in sensul ca, indica doar legea care urmeaza sa solutioneze fondul cauzei.

Insa, principiul care domina aceasta materie este cel al teritorialitatii, in baza caruia legea civila a unui stat se aplica pe tot teritoriul sau.

In sensul si spiritul principiului enuntat, teritoriul unui stat inglobeaza:

spatiul geografic delimitat de granitele statale;

navele fluviale si maritime, aeronavele si cosmonavele care navigheaza sub pavilion romanesc;

ambasadele noastre aflate pe teritoriul altor state.

■ Codul civil roman (art.2 completat de art.880, 885, 1773 si 1789 C. civil) si Legea nr.105/1992 care reglementeaza raporturile de drept international privat, contin norme conflictuale, clasificate in urmatoarele categorii:

a)Situatia juridica a oricarui bun corporal - mobil sau imobil - este reglementata de legea tarii pe teritoriul careia se afla (lex rei sitae);

b)           Statutul persoanei juridice - stare si capacitate civila - este guvernat de legea nationala (lex patriae). Situatia persoanei juridice este reglementata de legea statului pe teritoriul caruia isi are sediul social.

c)Conditiile de fond si de forma ale actului juridic sunt carmuite de legea statului pe teritoriul careia s-a incheiat actul (locus regit actum);

d)           Delictul si cvasidelictul civil sunt supuse reglementarii date de legea statului pe teritoriul caruia s-a produs, sau pe teritoriul caruia s-a produs paguba.

Chiar daca regulile mai sus enuntate au un caracter obligatoriu, totusi nu sunt excluse unele derogari, ca urmare a unor conventii incheiate intre subiectele de drept.

Exemple de asemenea derogari voluntare:

partile, fara a indica dispozitiile imperative din locus regit actum, pot sa-si aleaga legea care sa guverneze contractul incheiat (lex voluntatis);

legea locului unde se incheie actul, poate fi inlocuita de parti, referitor la conditiile de forma ale actului, cu legea lor nationala sau cu legea organului care instrumenteaza actul (lex autoris).

De precizat ca, pe teritoriul Romaniei, legea straina se poate aplica, doar daca sunt intrunite cumulativ urmatoarele conditii:

nu incalca ordinea publica din Romania;

daca intre Romania si cealalta tara exista o conventie de reciprocitate.

III.APLICAREA LEGII ASUPRA PERSOANELOR

Cu privire la destinatarii ei - persoane fizice si juridice - legea civila se aplica dupa urmatoarele doua principii inscrise si in Constitutia Romaniei:

Principiul egalitatii in fata legii civile;

Cel al generalitatii, in sensul ca legea romana se aplica, in genere, tuturor raporturilor de drept civil, deci tuturor persoanelor.

Exista insa si acte normative care au o sfera de reglementare limitata, prin aceea ca se adreseaza unor categorii distincte de persoane.

Exemple: statutul cadrului didactic, statutul magistratului, legea sanatatii, etc.