Natura juridica a ordonantelor

Natura juridica a ordonantelor

Ordonantele sunt acte juridice cu un caracter normativ emise de Guvern, care reglementeaza primar unele raporturi social-economice, sau modifica, completeaza, abroga unele norme juridice, dar numai intr-un "domeniu susceptibil de legiferare" prin lege ordinara sau intr-un "domeniu legiferat" printr-o asemenea lege si in care poate actiona forta de reglementare a unei legi ordinare .

Problema naturii juridice a ordonantelor este viu discutata in literatura juridica . Unii autori, fara sa mai faca nici o distinctie, considera ca ordonanta are un caracter specific de act administrativ de autoritate, adoptata in baza unei delegari legislative acordate de Parlament si in anumite conditii fara abilitarea prealabila a acestuia . Alti autori, incercand sa nuanteze, sustin ca, desi suntem in prezenta unor acte normative ale Guvernului care au caracter legislativ, ordonanta nu isi pierde caracterul de act administrativ, ca orice act juridic al guvernului, dar o data cu aprobarea ei de catre Parlament, aceasta trece din sfera actelor executivului in sfera actelor legislativului . Prin urmare, la data publicarii, ordonanta este un ca act administrativ normativ, iar la data ratificarii de catre Parlament, aceasta nu mai poate fi modificata sau abrogata decat prin lege .

Evident, avand in vedere natura juridica a organului emitent, ordonantele nu pot fi considerate decat acte administrative . Dar, in functie de procedura prevazuta cu ocazia adoptarii lor, ordonantele fie isi pastreaza caracterul de act administrativ normativ, atunci cand ele nu sunt supuse aprobarii de catre Parlament, fie, prin absorbtie, o data cu aprobarea capata caracter de lege .

Prin urmare, ordonantele care nu au nevoie de aprobarea Parlamentului, sunt si raman acte administrative normative, dar au valoarea juridica a unei legi ordinare , si, ca atare, pot fi modificate sau abrogate dupa intrarea lor in vigoare numai printr-o alta ordonanta emisa conform Constitutiei, printr-o lege ordinara sau printr-o lege organica. Tocmai pe considerentul ca sunt acte administrative normative, credem ca aceste ordonante ar putea fi controlate si de instantele de drept comun si de contencios administrativ, pe calea exceptiei de ilegalitate, cand contravin unei legi organice, deoarece in aceasta situatie "ordonantele Guvernului se analizeaza ca acte normative pe care Constitutia nu le mai asimileaza, din punctul de vedere al efectelor juridice, cu legile carora le contravin, caci Constitutia nu permite ca legile organice sa fie modificate, abrogate sau suspendate prin ordonante guvernamentale" .

De aici concluzia ca ordonantele emise in baza unei legi de abilitare nu pot actiona ca legi speciale fata de legile organice, insa au acest caracter si produc aceste efecte fata de legile ordinare.

Acelasi tratament credem ca este valabil si in cazul ordonantelor de urgenta, astfel ca nu intotdeauna specialia generalibus derogat.

Este adevarat, pe de alta parte ca, potrivit art. 144 lit. c din Constitutie ordonantele pot fi supuse si controlului Curtii Constitutionale pe calea exceptiei de neconstitutionalitate.

In cazul ordonantelor supuse aprobarii Parlamentului, fie ca aceasta operatiune este ceruta prin legea de abilitare, fie de Constitutie, pentru cele de urgenta, daca sunt aprobate (inclusiv cu modificari), continutul lor este absorbit de legile de aprobare, dobandind astfel valoarea juridica de legi. In cazul respingerii lor prin lege (art. 114 al. 5 din Constitutie), ordonantele nu mai devin legi, raman acte administrative normative care isi inceteaza efectele pe data intrarii in vigoare a legii prin care au fost respinse. Dar, chiar respinse, ele produc efecte juridice pentru timpul cat au fost in vigoare.

In literatura juridica franceza se arata ca pana ce Parlamentul statueaza asupra proiectului de ratificare, ordonantele isi conserva natura lor proprie de acte ale puterii executive. Ratificarea are drept efect sa confere ordonantei natura juridica a unei legi .