Notiunea, formele si importanta arbitrajului privat

Notiunea, formele si importanta arbitrajului privat

Notiunea de arbitraj

Conceptul de arbitraj este folosit cel mai adesea in doua acceptiuni foarte precise, respectiv pentru a desemna organul insarcinat cu solutionarea unui litigiu pe cale amiabila si spre a determina chiar existenta unei proceduri de solutionare a litigiilor de drept privat. Institutia arbitrajului nu poate fi studiata temeinic fara cunoasterea mecanismului de organizare si constituire a acestuia, dar si a regulilor aplicabile conflictului supus spre solutionare arbitrilor.

Arbitrajul nu este o institutie noua, caracteristica dreptului modern, caci pana la organizarea statala a justitiei judecatorul nu era altceva decat o persoana aleasa de parti, adica chiar un arbitru . In dreptul nostru institutia arbitrajului a fost reglementata in Codul de procedura civila din 1865, in Cartea a IV-a, unde isi gaseste sediul si in prezent.

Din punct de vedere procedural, arbitrajul se infatiseaza ca o modalitate privata de solutionare a litigiului dintre parti de catre, o persoana aleasa de catre acestea. O definitie asemanatoare se regaseste si in unele legislatii sau documente intocmite de diferite asociatii sau organizatii arbitrale .

1.2. Formele arbitrajului

Codul de procedura civila reglementeaza in Cartea IV-a, astfel cum am aratat deja, arbitrajul privat voluntar. Normele cuprinse in Codul de procedura civila constituie dreptul comun in materie arbitrala.

Arbitrajul privat poate imbraca cele mai variate forme. O prima distinctie pe care trebuie s o facem este aceea intre arbitrajul ad-hoc s arbitrajul institutional. Distinctia enuntata tine seama de modul de organizare a arbitrajului. Astfel, arbitrajul ad-hoc sau ocazional este organizat pentru solutionarea unui litigiu determinat, functia arbitrilor incetand o data cu pronuntarea hotararii sau cu expirarea termenului de arbitraj.

Arbitrajul institutional este, dimpotriva, organizat pentru exercitarea atributiilor in mod neintrerupt, astfel ca existenta sa nu depinde de durata unui anumit litigiu. O atare forma de arbitraj se organizeaza de institutii permanente de arbitraj ori in cadrul unor institutii, cum sunt camerele de comert de diferite asociatii profesionale sau institutii specializate. In societatea moderna arbitrajul institutional a luat amploare fara precedent. De aceea, si Codul nostru de procedura civila statorniceste, in art. 341 principiul potrivit caruia partile pot conveni ca arbitrajul sa fie organizat de o institutie permanenta de arbitraj.

Arbitrajul institutional a dobandit o deosebita raspandire in legatura cu solutionarea litigiilor comerciale si a litigiilor de comert exterior . Unele institutii permanente de arbitraj si chiar unele organizatii internationale au adoptat si reguli sau regulamente proprii de procedura. Asa este cazul Regulamentului de arbitraj al Comisiei Natiunilor Unite pentru dreptul comercial-UNCITRAL .

Dupa materiile supuse judecatii arbitrale putem distinge intre arbitrajul civil, arbitrajul comercial, arbitrajul in materia litigiilor de munca (in sistemele de drept care admit calea arbitrajului privat in privinta litigiilor de munca, cum este cazul legislatiei franceze) etc. In dreptul actual, calea arbitrajului privat este aleasa cel mai adesea de catre comercianti, persoane fizice sau juridice.

In functie de normele aplicabile conflictului de catre arbitri se distinge intre arbitrajul de drept strict (strictojuris) si arbitrajul in echitate (ex aequo et bono).Arbitrajul in drept se caracterizeaza prin aceea ca arbitri sunt chemati sa aplice regulile de drept conflictului supus spre solutionare. In cazul arbitrajului in echitate arbitrii trebuie sa judece potrivit principiilor si regulilor de echitate, solutie la care se poate ajunge insa numai daca exista acordul expres al partilor (art. 360¹ Cod procedura civila).

O ultima clasificare este aceea in arbitraj intern si arbitraj international (strain). Aceasta clasificare tine seama de absenta sau prezenta unui element de extraneitate in privinta litigiului supus jurisdictiei arbitrale. Arbitrajul intern, se caracterizeaza prin absenta oricarui element de extraneitate in privinta raportului juridic care a generat litigiul. Dimpotriva, in cazul arbitrajului international litigiul supus judecatii are legatura prin unul sau mai multe elemente cu cel putin doua sisteme nationale de drept.

1.3. Importanta arbitrajului privat

Arbitrajul privat este folosit frecvent in raporturile de drept comercial. Explicatia rezida in interesul mai acut al comerciantilor de a recurge la o cale procedurala eficienta si mai rapida de solutionare a litigiilor. Institutia arbitrajului a cunoscut in tara noastra o mai ampla dezvoltare indeosebi dupa anul 1989 .

Importanta arbitrajului poate fi dedusa indeosebi din multiplele avantaje pe care institutia, desi privata, le prezinta fata de justitia statala. Sublinierea catorva din aceste avantaje este semnificativa, si pledeaza prin simpla lor enuntare in favoarea recursului la o atare forma de solutionare a litigiilor. Iata in continuare cateva din aceste avantaje :

- Partile pot alege, prin simplul lor acord de vointa, arbitri care urmeaza sa solutioneze litigiul dintre ele; o atare posibilitate, de alegere a judecatorilor, este exclusa in cadrul justitiei statale. In acest context se cuvine sa subliniem importanta si eficienta alegerii, in. calitate de arbitri, in litigiile comerciale a unor specialisti in domeniu sau chiar a unor comercianti;

- Legea recunoaste partilor libertatea de a determina modul de organizare si desfasurare a arbitrajului. In acest sens, art. 341 alin. (2) Cod procedura civila. Dispune ca :"Sub rezerva respectarii ordinii publice sau a bunelor moravuri, precum si a dispozitiilor imperative ale legii, partile pot stabili prin conventia arbitrala sau prin act scris incheiat ulterior, fie direct, fie prin referire la o anumita reglementare avand ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului arbitral,numirea revocarea si inlocuirea arbitrilor, termenul si locul arbitrajului, normele de procedura pe care tribunalul arbitral trebuie sa le urmeze in judecarea litigiului inclusiv procedura unei eventuale concilieri prealabile, repartizarea intre parti a cheltuielilor arbitrale, continutul si forma hotararii arbitrale si in general orice alte norme privind buna desfasurare a arbitrajului. Simpla reproducere a acestui text demonstreaza sfera larga de aplicare, in acest domeniu, a principiului autonomiei de vointa a partilor. Asemenea posibilitati nici nu sunt de conceput pentru a fi recunoscute partilor in legatura cu organizarea si desfasurarea procedurii judiciare.

- Procedura arbitrala este, adeseori, mult mai rapida decat judecata realizata de instantele judecatoresti. De altfel, chiar textul. citat anterior le permite partilor sa stabileasca un termen pentru solutionarea litigiului. In lipsa unui asemenea acord insasi legea determina un termen de maxim 5 luni pentru solutionarea litigiului; (art. 353³ Cod procedura civila).

- Uneori se considera ca procedura arbitrala este mai putin costisitoare decat procedura de drept comun. Acest avantaj este indiscutabil, in general in cazul arbitrajului ad-hoc, dar el este deosebit de relativ, in cazul arbitrajului institutionalizat .

- Lucrarile arbitrajului au, de regula, un caracter confidential. De altfel legea instituie chiar si raspunderea arbitrilor pentru incalcarea acestei obligatii (art. 353 lit. c) Cod procedura civila. In acest fel, reputatia partilor, indeosebi a comerciantilor, poate ramane, nestirbita, indiferent de solutia finala pronuntata in arbitraj.

1.4. Natura juridica a arbitrajului privat

Calea arbitrajului privat este posibila numai datorita acordului care intervine intre parti cu privire la solutionarea unui litigiu. Prin urmare, izvorul arbitrajului este, in mod incontestabil, de natura contractuala. Solutionarea litigiului arbitral se face potrivit regulilor alese de parti, iar in lipsa unei atari alegeri, potrivit unor norme particulare prevazute in mod special pentru aceasta materie. Pe de alta parte, decizia arbitrilor are valoarea unei hotarari judecatoresti definitive (art.363 alin. 3 Cod procedura civila).

Aceste coordonate esentiale ale arbitrajului privat au determinat si intretin si in prezent o puternica controversa asupra naturii juridice a acestei institutii . Ea s-a ivit indeosebi in legatura cu natura arbitrajului de comert exterior, dar institutia isi pastreaza aceleasi note fundamentale, astfel ca si solutiile sunt corespunzatoare. In acest context, nu ne propunem o analiza detaliata a acestor opinii, ci doar cateva sublinieri ce ni se par utile pentru o mai buna intelegere a institutiei.

O prima teza ce a fost promovata in doctrina este cea contractualista. Ea se intemeiaza pe conotatiile contractuale ale arbitrajului, si mai cu seama pe izvorul sau, care rezida, asa cum deja am subliniat, in acordul partilor cu privire la solutionarea litigiului. In opinia unora dintre autorii care sustin aceasta teza functia jurisdictionala nu poate avea decat caracter statal, iar conventia arbitrala impiedica chiar nasterea unui litigiu. Conceptia enuntata absolutizeaza totusi valoarea contractuala a intregii proceduri arbitrale si chiar a deciziei adoptate de arbitri.

A doua teza este cea jurisdictionala. Ea se intemeiaza pe faptul ca, statul detine monopolul jurisdictional,iar arbitrajul nu infaptuieste, decat o justitie delegata de puterea suverana. In favoarea acestei solutii, sunt invocate indeosebi argumente deduse din eficienta hotararii arbitrale, caci in majoritatea legislatiilor moderne li se recunoaste acestora efectele caracteristice unei veritabile hotarari judecatoresti: puterea lucrului judecat si forta executorie. De asemenea, mai sunt invocate si argumente deduse din consacrarea legislativa a unui control asupra:hotararilor arbitrale si din rolul instantei in solutionarea unor incidente procedurale (cum sunt cele privitoare la desemnarea arbitrilor etc.). Si aceasta teza este criticabila pentru aceleasi considerente, anume prin:determinarea unilaterala a naturii juridice a procedurii arbitrale. De data aceasta accentul nu este pus insa pe izvorul institutiei, ci pe caracterul actului final al  judecatii  arbitrale.

Caracterizarea unei institutii juridice nu poate fi facuta exclusiv in considerarea unor elemente unilaterale oricare ar fi importanta lor. Procedura arbitrala are un caracter complex,iar in realizarea ei un rol important revine nu numai conventiei arbitrale sau hotararii finale, ci si celorlalte acte sau activitati intermediare, cum sunt cele privitoare la: cererile partilor, exceptiile de procedura, administrarea dovezilor etc. De aceea, in caracterizarea institutiei arbitrajului privat trebuie sa se tina seama de toate aceste elemente care oscileaza intre cei doi poli : conventia arbitrala, act juridic de drept civil sau comercial si hotararea arbitrala, act juridic cu caracter jurisdictional.

Iata de ce solutia care ni se pare acceptabila, in legatura cu caracterizarea arbitrajului privat, este aceea ce considera ca arbitrajul are o natura dubla: contractuala prin izvorul sau si mai ales hotararea pronuntata de arbitri .