Efectele admiterii actiunii in revendicare

Efectele admiterii actiunii in revendicare

In cazul admiterii actiunii in revendicare, se va recunoaste dreptul de proprietate al reclamantului asupra bunului mobil sau imobil. Cel mai important efect al hotararilor judecatoresti prin care a fost admisa actiunea in revendicare, il constituie recunoasterea dreptului de proprietate al reclamantului.

O asemenea hotarare judecatoreasca nu are insa efect constitutiv, deoarece nu da nastere la un nou drept de proprietate, drept care deja exista. Tocmai in virtutea acestui drept, reclamantul solicita restituirea bunului. Dar restituirea se dispune tocmai in virtutea unui drept de proprietate existent, pe care paratul l-a incalcat. Actiunea in revendicare are ca scop tocmai recunoasterea dreptului de proprietate asupra bunului si readucerea lui in posesia reclamantului.

S-ar putea ca paratul, in actiunea de revendicare, sa se apere, sustinand ca nu detine bunul pentru el, ci pentru o alta persoana, care se considera a fi proprietara bunului. In acest caz, va fi introdusa in proces acea persoana, in contradictoriu cu care se va solutiona litigiul.

Cele mai importante efecte ale actiunii in revendicare sunt:

a) In conditile in care actiunea in revendicare a fost admisa, paratul va fi obligat la restituirea bunului. Se realizeaza astfel restabilirea dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului, de care a fost ilegal deposedat. Desigur, fiind obligat la restituirea bunului, paratului ii revine si obligatia de a se abtine in viitor de la orice fapte de natura a stanjeni exercitiul normal al dreptului de proprietate.

Restituirea bunului va avea loc in natura si liber de sarcini (resoluto jure dantis, resolvitor jus accipientis). Restituirea bunului in natura va fi insotita si de toate accesoriile sale.

b) In timp ce admiterea actiunii in revendicare produce un efect principal, si anume cel privind restituirea bunului revendicat, se mai produce un efect secundar, care consta in obligarea paratului la restituirea fructelor. Fructele se cuvin proprietarului, in virtutea dreptului sau de proprietate si nu datorita accesiunii. Vom distinge insa intre paratul care a fost posesor de buna-credinta sau rea-credinta. Astfel, posesorul de buna-credinta va retine fructele culese pana in momentul introducerii actiunii in revendicare. Daca punerea in intarziere a avut loc anterior, printr-o alta modalitate, atunci fructele culese pana in acest moment se cuvin posesorului. In cazul in care paratul a fost de rea-credinta, el are obligatia de a restitui fructele culese din momentul in care a intrat in posesia bunului.

c) Daca in perioada in care bunul s-a aflat la parat a suferit unele deteriorari atunci paratul va fi obligat si la plata despagubirilor catre proprietar.

d) In sfarsit, chiar in cadrul actiunii in revendicare, paratul va putea cere obligarea reclamantului la plata cheltuielilor necesare si utile efectuate asupra bunului revendicat. Aceste cheltuieli vor fi achitate de reclamant, indiferent daca paratul a fost de buna sau de rea-credinta.

Cheltuielile necesare sunt acele sume de bani sau munca depusa, pentru conservarea unui bun. Cand sunt efectuate de posesorul neproprietar, ele vor trebui restituite deoarece ele ar fi trebuit facute chiar de proprietar.

Cheltuielile utile reprezinta tot sume de bani sau munca depusa, insa ele au ca scop sporirea valorii bunului. Aceste cheltuieli vor fi restituite catre posesor numai in masura sporului de valoare a lucrului.

Cheltuielile voluptorii nu vor fi restituite, deoarece ale au fost efectuate de posesor pentru a-si satisface placerea lui si care nu maresc valoarea lucrului. Proprietarul nu va putea fi obligat sa le restituie, indiferent daca posesorul a fost de buna sau rea-credinta.

Paratul va putea beneficia de un drept de retentie, in ce priveste bunul, pana la restituirea cheltuielilor necesare si utile.