AUDITUL SI CERTIFICAREA CALITATII - Definirea si importanta auditului calitatii

AUDITUL SI CERTIFICAREA CALITATII

1. Definirea si importanta auditului calitatii

Auditul calitatii este un proces sistematic, independent si documentat in scopul obtinerii de dovezi de audit si evaluarea lor cu obiectivitate pentru a determina masura in care sunt indeplinite criteriile de audit.

Dovezi de audit reprezinta inregistrari, declaratii ale faptelor sau alte informatii care sunt relevante in raport cu criteriile de audit si verificarile.

Inregistrari sunt documente care furnizeaza dovezi ale activitatilor realizate sau prin care se declara rezultate obtinute.

Criteriile de audit sunt constituite din ansamblul de politici, proceduri sau cerinte utilizate ca referinta.

Neconformitate reprezinta neindeplinirea unei cerinte.

Actiune corectiva este actiunea de eliminare a cauzei unei neconformitati detectate sau a altei situatii nedorite.

Prin auditurile calitatii se evalueaza:

Sistemul de management al calitatii in ansamblu al unei firme sau elemente ale acestuia.

Procesele dintr-o organizatie.

Rezultatele proceselor (produse sau servicii)

Aceasta evaluare se realizeaza in raport cu standardele in vigoare, cu manualul calitatii, cu procedurile si instructiunile de lucru pentru a stabili masura in care ele sunt respectate dar si eficacitatea dispozitiilor in realizarea obiectivelor propuse in domeniul calitatii.

Pe baza rezultatelor auditului calitatii se vor defini actiuni corective pentru eliminarea cauzelor neconformitatilor constate in scopul prevenirii repetarii lor.

Actiunile corective pot conduce la modificari in proceduri si in Sistemul de management al calitatii in vederea imbunatatirii calitatii in fiecare din etapele obtinerii produsului. Auditul nu trebuie confundat cu activitatea de supraveghere a calitatii sau cu cele de inspectie ce au ca scop tinerea sub control a unui proces, respectiv acceptarea unui anumit produs. Eficacitatea auditurilor depinde de competenta si experienta auditorilor.

Prin auditor se intelege o persoana ce are competenta necesara pentru a efectua audituri ale calitatii.

Obiectivele generale si importanta auditului calitatii sunt

Evaluarea conformitatii proceselor si rezultatelor lor (produse sau servicii) cu un anumit standard sau alt document normativ.

Evaluarea conformitatii unor elemente ale SMQ sau a sistemului in ansamblu cu cerintele specificate

Evaluarea eficacitatii SMQ al firmei privind realizarea obiectivelor stabilite.

Identificarea punctelor critice, surse ale deficientelor in desfasurarea activitatii din firma.

Formularea masurilor corective si de imbunatatire necesare privind procesele si rezultatele acestor proceduri.

Urmarirea aplicarii masurilor corective si de imbunatatire stabilite.

O organizatie stabileste singura necesitatea efectuarii unor audituri periodice in scopurile aratate mai sus. Daca aceste audituri sunt corect planificate si programate si sunt efectuate de auditori calificati se poate ajunge la micsorarea continua a abaterilor si implicit la cresterea gradului de satisfacere a cerintelor.

2. Tipuri de audituri ale calitatii

Dupa obiectul lor se deosebesc trei tipuri de audituri:

auditul calitatii produsului

auditul calitatii procesului

auditul sistemul de management al calitatii

Dupa scop se deosebesc doua tipuri de audituri:

audituri interne - au ca scop evaluarea actiunilor corective sau de imbunatatire necesare in cadrul propriei organizatii fiind efectuate de insasi firma respectiva numite audituri "prima parte". Acestea sunt o combinatie intre primele trei tipuri enumerate la punctul 1.

audituri externe - au ca scop principal obtinerea de dovezi privind capacitatea furnizorului de a asigura obtinerea calitatii cerute, dar si in vederea certificarii SMQ a unei organizatii. Ele pot fi efectuate de:

beneficiari ai firmei prin auditorii proprii in scopul evaluarii sistemului de management al calitatii numite audituri "secunda parte"

un organism neutru, la cererea firmei care doreste auditarea sistemului de management al calitatii sau la cererea unei alte parti (beneficiar sau organism neutru) numite audituri "terta parte".

3. Pregatirea si desfasurarea auditului

Pregatirea auditului consta in efectuarea urmatoarelor activitati:

1. Stabilirea obiectivelor, domeniului si limitelor auditului

2. Analiza preliminara a documentelor de referinta (standard, manual, proceduri).

3. Formularea de concluzii si decizii privind abordarea auditului.

Efectuarea de vizite si/sau sedinte prealabile (daca este cazul).

5. Intocmirea planului de audit ce trebuie sa cuprinda:

- obiectivele si domeniul auditului

- componenta echipei de audit

- documentele de referinta (standard, manual, proceduri)

- datele si durata activitatilor de audit

- compartimente, functii si persoane auditate

- sarcinile membrilor echipei de audit

- sedintele cu participarea conducerii

- cerintele de confidentialitate

- lista )si termenul) de difuzare a raportului

- punerea de acord a planului, cu organizatia auditata

6. Elaborarea documentelor de lucru.

- chestionare si liste de verificari (model Anexa 3)

- formulare de consemnare a constatarilor, observatiilor, neconformitatilor, a dovezilor obiective (model Anexa 3)

- Alte documente (ghiduri, rapoarte, etc.)

Executarea auditului necesita parcurgerea urmatoarelor etape:

1. Reuniunea (sedinta) de deschidere. Se recomanda sa aiba o durata de circa 30 minute.

- la fata locului, imediat inainte de inceperea auditului

- prezentarea obiectivelor, a domeniului si a metodelor auditului

- prezentarea echipei de audit si cunoasterea reprezentantilor celui auditat

- precizarea detaliilor auditului (program, sedinte, insotitori, utilitati, acceptarea neconformitatilor

2. Examinari sistematice

- se urmeaza planul, utilizand listele de verificari, chestionarele, formularele

- se observa activitatile desfasurate, documentele utilizate, echipamentele implicate si inregistrarile realizate

- se discuta initial cu seful sectorului auditat (daca este posibil)

- se discuta cu cate o singura persoana

- se abordeaza aspectele esentiale ale activitatii si numai in cazul in care apar probleme se intra in detalii, pentru lamurire

- informatiile obtinute prin interviuri se verifica utilizand surse (documente, masurari, observatii)

- neconformitatile aparente se noteaza si se cauta dovezi obiective pentru conformare sau infirmare (actiuni de urmarire)

- observatiile se retin in scris

a) Inregistrarea neconformitatilor.

- se identifica clar zona, faptul, cerinta, cu dovezi obiective.

- se noteaza in formularul (raportul) de neconformitati si se ia semnatura sefului compartimentului sau persoanei insotitoare

- raportul de neconformitati este avizat de catre auditorul sef.

b) Reuniuni intermediare

- la sfarsitul fiecarei zile

- analiza rezultatelor, decizii

3. Reuniunea (sedinta) de inchidere

- se prezinta constatarile si observatiile (auditorul sef si membrii echipei)

- se prezinta neconformitatile (raport) (model Anexa 3)

- se prezinta concluziile echipei, cu privire la obiectul auditului

- se raspunde la intrebari

- se stabileste termenul de rezolvare a actiunilor corective si eventual, se planifica reauditarea

Raportul de audit cuprinde: (model Anexa 3)

- obiectivul si domeniul de aplicare al auditului

- planul calendaristic de audit, data, participantii

- echipa de audit

- nominalizarea documentelor de referinta ale auditului (manualul calitatii, standardul sistemului calitatii, etc.)

- aprecieri privind gradul in care sistemul calitatii este conform standardelor de referinta, cum este el descris in documente si calitatea acestora, cum se respecta prevederile din documente

- aprecieri privind eficienta sistemului calitatii si atingerea obiectivelor calitatii

- observatii cu privire la neconformitatile constatate, detaliate in raportul neconformitatilor, care trebuie semnat si de catre seful laboratorului auditat

- eventualele propuneri sau un plan de verificare a indeplinirii actiunilor corective ale neconformitatilor constatate

Finalizarea auditului se realizeaza odata cu predarea raportului de audit.

Definirea si necesitatea certificarii

Se numeste certificare actiunea prin care se demonstreaza ca un produs/ proces/ serviciu este realizat conform anumitor specificatii tehnice.

Obiectivul esential al certificarii este de a garanta, prin intermediul unui organism neutru (tert), independent de client si furnizor, conformitatea unui produs/serviciu/proces/sistem de organizare a activitatii furnizorului, fata de un referential prestabilit.

Se mai definesc:

Certificarea conformitatii - actiunea prin care o terta parte demonstreaza ca este in mod rezonabil indreptatita sa se astepte la faptul ca un produs/proces/serviciu, complet identificat, este conform unui standard sau document normativ.

Sistem de certificare - sistem avand propriile reguli de procedura si conducere destinat sa efectueze certificarea conformitatii.

Organism de certificare - organismul care efectueaza certificarea conformitatii.

Declaratie de conformitate - declaratie facuta de un furnizor, anuntand pe propria-i raspundere ca un produs/ proces/ serviciu este conform unui standard sau altui document normativ specificat.

Certificat de conformitate - documentul eliberat conform regulilor unui sistem de certificare, indicand cu un nivel suficient de incredere ca un produs/proces/serviciu, complet identificat, este conform unui standard sau altui act normativ.

Marca de conformitate - marca protejata, aplicata sau eliberata pe baza regulilor unui sistem de certificare, indicand, cu un nivel de incredere suficient, ca produsul/ procesul/ serviciul vizat este conform unui standard sau altui act normativ specificat.

Acreditare - recunoasterea oficiala a competentei unei organizatii (laborator de incercari, organism de certificare, organism de inspectie si control), in raport cu un referential precizat, de a efectua anumite activitati specificate.

Notiuni inrudite cu certificarea sunt evaluarea calitatii si omologarea. De regula, evaluarea precede certificarea prin aspectul cantitativ, de apreciere a capacitatii unui produs/ procedeu/ organism de a satisface cerinte specificate. In contextul actual al economiei de piata, prin omologare se intelege autorizarea de a comercializa sau utiliza, in scop precizat si in conditii prestabilite, un produs/ serviciu/ proces. Deci omologarea se refera numai la fabricatia unui produs sau prestarea unui serviciu care sunt destinate comercializarii. In vederea omologarii, se efectueaza verificari asupra unor exemplare reprezentative (prototip, serie-zero). Prin omologare se recunoaste aptitudinea producatorului de a realiza produse conforme cu tipul omologat.

Sistemul certificarii s-a introdus in primul rand in tarile mai dezvoltate, conceptul aparand pe plan national in Marea Britanie, Franta, Germania, fiind apoi extins odata cu seriile de standarde ISO 9000 si EN 45000. Necesitatea sistemului certificarii a aparut ca si garantie din partea furnizorului catre clienti a calitatii produselor sau serviciilor oferite.

Se poate spune ca toti agentii economici sunt in diferite etape clienti, iar in altele furnizori.

In conditiile unei piete concurentiale, pentru a nu-si pierde clientii, un furnizor trebuie sa se asigure ca subfurnizorii sai prezinta garantii privind:

calitatea produselor/serviciilor livrate;

mentinerea calitatii odata dovedite;

promptitudinea tratarii reclamatiilor si eventual asigurarii service-ului;

promptitudinea alinierii la noi cerinte ale produselor/ serviciilor.

Efectul unui produs/serviciu neconform se manifesta intai la client si mai tarziu la furnizor, decalajul de timp mareste riscul clientului si il face sa-si recupereze mai lent pierderile. Un client serios doreste sa fie convins ca furnizorul sau nu ii va crea probleme.

Ca sa-si convinga clientul, un furnizor are cateva solutii:

efectuarea de inspectii si incercari ale produselor in laboratoare neutre sau in cele proprii;

auditarea anumitor zone sau a intregii intreprinderi a furnizorului pentru a vedea daca sistemul de organizare al acestuia tine sub control executarea produselor/serviciilor in care clientul este interesat.

Aceste solutii prezinta dezavantaje pentru ambele parti:

clientul trebuie sa plateasca personal specializat pentru acest gen de activitati (indiferent daca este intern sau extern);

furnizorul trebuie sa suporte audituri precontractuale si de supraveghere de la toti clientii mai importanti, ceea ce ii perturba activitatea, o parte din personal trebuind sa fie la dispozitia auditorilor. In plus, dovezile cerute de diferiti clienti pot fi diverse, astfel incat furnizorului ii este greu sa isi organizeze activitatea pentru a-i satisface pe toti.

Toate aceste dezavantaje sunt eliminate prin introducerea sistemului certificarii.

In prezent se constata o crestere a numarului de certificate acordate (fig. 1.) ca si a numarului de tari unde ISO 9000 este implementat. Aceasta constituie si o cuantificare obiectiva a succesului familiei de standarde ISO 9000 [28]. Astfel, pana la sfarsitul lunii decembrie 1998 (data avuta in vedere de ultima editie a statisticii ISO) au fost acordate cel putin 271966 de certificate ISO 9000 in 143 de tari de pe intreg globul. Aceasta reprezinta o crestere de 48563 certificate fata de statistica anterioara (sfarsitul lui decembrie 1997).

Figura 1. Noile certificate - Cele mai mari cresteri

Interesant este ca s-a realizat si o statistica privind numarul certificatelor ISO 9000 retrase, pe tari, precum si a cauzelor ce au determinat aceasta.

Astfel la sfarsitul lui 1998, au fost retrase aproximativ 4288 certificate. Motivul principal al retragerii a fost insasi decizia companiei care a cerut certificarea; in mod deosebit, pentru firme din Australia si Marea Britanie.

Se prezinta in figura 2. certificarile ISO 9000 pe sectoare industriale. Ultima statistica ISO furnizeaza si acest tip de informatie total noua, devenita necesara datorita unor cereri exprese ale beneficiarilor.

Figura 2. Certificari ISO 9000 pe sectoare industriale

Constient de importanta si beneficiile potentiale pe care le pot avea pentru companiile din toate sectoarele de activitate utilizarea rationala a standardelor din seria EN-ISO 9000, Consiliul Europei a adoptat inca din 1989 o rezolutie privind abordarea globala in domeniul conformitatii, recomandand utilizarea acestor standarde drept cadru de referinta pentru sistemele calitatii (aceasta neavand insa semnificatia obligativitatii certificarii sistemelor, cum a fost, uneori, interpretata aceasta rezolutie.

Un studiu efectuat la cererea Comisiei Europene privind valoarea adaugata prin certificarea sistemelor calitatii realizata de catre o terta parte a reliefat utilitatea deosebita a certificarii ISO 9000, care nu trebuie insa privita ca un scop in sine, ci ca o etapa in procesul de ameliorare continua a competitivitatii unei organizatii. Acest proces trebuie sa aiba ca obiectiv final dezvoltarea unor modele complexe de management integrat (calitate - mediu - securitate) a unei organizatii.

5 Domeniile certificarii

Activitatea de certificare, la nivel international, se intinde pe mai multe domenii si face obiectul unui mare numar de standarde (EN seria 45000, precum si alte standarde complementare). Problemele generale ale certificarii pot fi enumerate ca in tabelul 1.

Tabelul 1. Domeniile certificarii/acreditarii

6. Certificarea produselor si serviciilor

Certificarea produselor sau serviciilor consta in asigurarea, prin incercari si controale, ca produsul/serviciul este conform cu exigentele unei norme sau a unei specificatii tehnice determinata. Testele sunt organizate de catre organisme de certificare, neutre si oficiale si sunt realizate in laboratoare acreditate.

Certificarea produselor si serviciilor ofera o serie de avantaje:

contribuie la promovarea produselor/serviciilor - clientii au mai multa incredere in produse certificate, intrucat certificarea este o dovada obiectiva ca sunt respectate caracteristicile de calitate mentionate in documentul de referinta;

protejeaza consumatorii;

elimina incercarile multiple si costisitoare efectuate de furnizori, clienti si intermediari.

Certificarea produselor/serviciilor poate fi:

obligatorie (domeniul reglementat) - daca se refera la produse/servicii ce pot afecta viata, sanatatea si securitatea persoanelor, calitatea mediului ambiant, probleme reglementate prin acte legislative si standarde obligatorii;

voluntara (domeniul nereglementat) - daca se aplica la toate celelalte produse/servicii pentru care nu sunt prevazute reglementari obligatorii; acest tip de certificare are ca scop promovarea comerciala a produselor pe anumite piete.

La baza tuturor procedurilor de certificare stau norme si standarde care definesc incercarile ce trebuie efectuate pentru a garanta conformitatea produsului. Etapele parcurse in vederea certificarii sunt [20]:

depunerea de catre organizatie a documentatiei -cerere, dosar tehnic, angajament;

efectuarea de catre organismul de certificare a incercarilor asupra produsului si a unui audit la intreprinderea solicitanta;

aplicarea, daca este cazul, a unor masuri corective si de imbunatatire a produsului si proceselor (pentru care se solicita certificarea);

acordarea certificatului de conformitate si a dreptului de utilizare a marcii de conformitate;

supravegherea intreprinderii de catre organismul de certificare.

Ca rezultat al procedurii de certificare, daca cercetarile sunt concludente, se va elibera un certificat de conformitate. Certificatul de conformitate este acordat de organismul de certificare in conditii bine definite si are o valabilitate limitata in timp si spatiu. Prin recunoasterea reciproca a certificatelor date de anumite organizatii din diferite tari se asigura libera circulatie in tarile Uniunii Europene. Organismul de certificare poate retrage certificatul daca se inregistreaza abateri sau reclamatii.

Odata cu certificatul de conformitate, organismul de certificare da dreptul de utilizare a marcii de conformitate. Aceasta este un simbol grafic sau literal distinctiv care se aplica pe produsul certificat. Dintre numeroasele marci de conformitate acordate de diferite organisme de certificare, marca CE are o importanta aparte.

Marca CE este obligatorie pe plan european si se acorda ca urmare a dublei certificari - certificarea produsului/ serviciului si certificarea sistemului calitatii. Produsele purtand marca CE pot circula fara restrictii in toate tarile membre ale UE.

Daca un producator nu are posibilitatea sa-si certifice un anumit produs, el poate emite o declaratie de conformitate.

Declaratia de conformitate nu este o "auto-certificare" intrucat conceptul de certificare implica interventia unei terte parti.

Ea este intocmita in conformitate cu standardul EN 45014 si se prezinta sub forma de document, eticheta sau echivalent. De asemenea se poate imprima sau aplica intr-un comunicat, catalog, factura, manual de folosire pentru uzul utilizatorului, privind produsul in cauza. Un model de declaratie de conformitate data de furnizor este prezentat in Anexa

7. Certificarea sistemelor calitatii

Organizatiile au trei motive sa urmareasca sa obtina certificate pentru propriile sisteme ale calitatii:

pentru a demonstra si a-si imbunatati angajamentul in materie de politica a calitatii (certificare voluntara);

pentru a facilita schimburile nationale si internationale (certificare voluntara);

pentru a se conforma conditiilor obligatorii impuse intreprinderii pentru acordarea dreptului de a-si introduce produsele pe piata (certificare obligatorie). Certificatele obligatorii sunt rezervate domeniilor unde produsele si serviciile prezinta risc mare pentru public (de exemplu, domeniul jucariilor).

Certificarea sistemelor calitatii se poate face sub urmatoarele forme:

certificarea primara sau de "prima parte", pe baza unui audit intern, vizand sa creasca increderea conducerii in organizatie (pe baza voluntara). Nici o organizatie orientata spre calitate nu poate functiona fara audit intern;

certificare de catre "a doua parte", reprezentand certificarea unui furnizor de catre un client (pe baza voluntara). Forma de auditare depinde de client;

certificare de catre "a terta parte", voluntara sau obligatorie. Avantajul acestei certificari fata de certificarea de catre a doua parte, prin care fiecare client isi evalueaza furnizorii, este ca certificarea este efectuata de catre un organism neutru, ceea ce economiseste eforturi, acelasi certificat putand fi acceptat de mai multi clienti. Certificarea de catre a terta parte a sistemelor calitatii implementate in intreprinderi se mai numeste si certificarea intreprinderii, pentru a o distinge de certificarea produselor.

Certificarea de mediu este o certificare a intreprinderii in raport cu un referential standardizat (seria ISO 14000). Acest tip de certificare este intr-o sensibila extindere, tinand cont de cresterea preocuparilor in domeniul mediului pe plan international.

Prin certificarea sistemului calitatii se atesta, de obicei, ca un sistem al calitatii adoptat de un furnizor este in conformitate cu un model de referinta din familia ISO 9000. certificarea se poate face si in baza unui alt act normativ cu conditia ca organismul de certificare sa dovedeasca ca documentele respective au la baza lor standardele de mai sus.

Dovada conformitatii sistemului este certificatul sistemului calitatii.

Un certificat al sistemului calitatii contine urmatoarele informatii:

denumirea si sigla organismului neutru care acorda certificarea;

denumirea si adresa organizatiei careia i se acorda certificatul sistemului calitatii;

modelul de referinta care sta la baza sistemului calitatii certificat;

activitatile pentru care se acorda certificatul (proiectare, productie etc.);

data emiterii si termenul de valabilitate al certificatului.

Certificatul sistemului calitatii este semnat de catre reprezentantul organismului neutru si reprezentantul organizatiei.

Certificarea de produs si de sistem sunt complementare, obtinerea certificatului pentru sistem nu inseamna ca in mod automat produsele vor fi furnizate fara abateri fata de cerintele prestabilite. Certificarea de sistem este costisitoare, iar asigurarea constanta a respectarii conditiilor din referentialul stabilit necesare pentru mentinerea certificarii presupune un efort constant pe care firmele mici il pot sustine cu greu. Firmele mici opteaza initial pentru certificarea de produs si dupa implementarea sistemului si mentinerea lui, incearca certificarea de sistem.

8. Organisme de certificare

Organismele care conduc evaluarea conformitatii sunt organizate dupa criteriile generale oferite de catre urmatoarele standarde:

SR EN 45011 - pentru certificarea de produse;

SR EN 45012 - pentru certificarea sistemului calitatii;

SR EN 45013 - pentru certificarea personalului;

SR EN 45004 - pentru acreditarea organismelor de inspectie din domeniul asigurarii calitatii;

SR EN 45001, 45002, 45003 - pentru acreditarea laboratoarelor de incercari si de etalonare;

SR ISO 14001 - pentru certificarea sistemelor management de mediu.

In general, un organism de certificare trebuie sa aiba o structura administrativa care sa includa:

un comitet de directie alcatuit astfel incat sa asigure impartialitatea organismului de certificare;

personal calificat, incadrat permanent, condus de un conducator executiv.

Buna functionare a unui organism de certificare se asigura prin:

manualul calitatii;

procedurile de certificare si supraveghere;

sistemul de inregistrari prin care se demonstreaza modul de aplicare a procedurilor, incercarilor si inspectiilor efectuate;

sistemul de evidenta al autorizatiilor, certificatelor si marcilor de conformitate.

In urma activitatii de certificare, organismele de certificare elibereaza solicitantilor certificate de conformitate, marci de conformitate, autorizatii de a utiliza certificatele sau marcile de conformitate acordate.

Utilizarea incorecta a autorizatiilor, certificatelor si marcilor se trateaza prin metode adecvate (actiuni corective, publicarea infractiunii, actiuni in justitie).

In ultimii ani, in Romania se constata intensificarea preocuparilor in domeniul calitatii, atat la nivelul agentilor economici, cat si la nivelul unor organisme guvernamentale si neguvernamentale, asociatii, firme de consultanta.

Atributiile cu privire la acreditarea organismelor de certificare si a laboratoarelor revin organismului national de acreditare, si anume Asociatiei Retelei Nationale de Acreditare din Romania RENAR, asociatie independenta, neguvernamentala si non-profit.

Organismul national de acreditare RENAR acrediteaza laboratoare si organisme care desfasoara activitati atat in domeniul reglementat, cat si cel nereglementat, respectiv laboratoare de incercari si de etalonare, organisme de inspectie din domeniul asigurarii calitatii produselor si serviciilor, organisme de certificare a produselor, sistemelor calitatii, personalului, organisme de certificare a sistemelor de management de mediu. RENAR utilizeaza ca baza pentru acreditare standardele EN seria 45000, adoptate ca standarde nationale.

RENAR, organismul unic de acreditare a infrastructurii de evaluare a conformitatii in Romania, a fost acceptat ca membru cu drepturi depline al Cooperarii Europene pentru Acreditare (European Cooperation for Acreditation EA), organizatie europeana care faciliteaza cooperarea cu organisme de acreditare din terte tari si incheierea unor acorduri de recunoastere reciproca in domeniul reglementat.

9. Certificarea personalului

Certificarea personalului atesta competenta profesionala privind criterii prestabilite. Ea se efectueaza dupa procedura stabilita prin norma EN 29001, de catre organisme de certificare organizate in conformitate cu EN 45013.

Certificarea personalului presupune urmarea unui program de instruire adecvat si sustinerea unui examen. In urma certificarii, o persoana primeste un certificat, care ii atesta calificarea, valabil o anumita perioada de timp prestabilita (6 luni, 1 an, 2 ani etc.).

Pe perioada de valabilitate a certificatului, persoana detinatoare a acestuia ramane in supravegherea organismului de certificare. La expirarea termenului, certificatul se poate prelungi pe o alta perioada de timp.

Folosirea incorecta a certificatului sau alta abatere, ce tine de etica sau deontologie, conduce la anularea certificatului de catre organismul de certificare, publicarea faptului in publicatiile de specialitate etc.

RENAR a acreditat, in 1998, Registrul National al Auditorilor din Romania RENA, organism de organizare a personalului, care certifica auditori pentru sistemele calitatii si organizeaza cursuri de instruire a auditorilor interni.

In Universitatea Politehnica din Bucuresti functioneaza Centrul de Certificare a Personalului si Centrul de Perfectionare in Asigurarea Calitatii.