Notiunea si caracterele juridice ale testamentului

Notiunea si caracterele juridice ale testamentului

Institutia mostenirii este un corolar necesar al dreptului de proprietate. Daca nu ar fi existat aceasta institutie a succesiunii, oamenii nu ar fi avut nici un motiv de a-si agonisi bunuri prin munca si economie pana la sfarsitul zilelor. Daca proprietatea asupra bunurilor ar fi fost vremelnica, atunci prin moartea stapanilor lor, acestea ar fi devenit vacante si ar fi putut fi dobandite de primul ocupant. S-ar fi produs un haos social. De aceea a fost necesara prelungirea ideii de proprietate chiar dincolo de pieirea proprietarului. De vreme ce se admitea ca bunurile care faceau obiectul proprietatii individuale erau supuse vointei proprietarului, in timpul vietii sale, pe cale de consecinta, s-a admis ca aceeasi vointa va putea dispune de ele, pentru clipa motii sale[1].

Dreptul omului de a dispune de averea sa prin acte de ultima vointa, prin testament, ne este atestat de legiuirile cel mai vechi despre care azi avem cunostinta. Cel mai vechi testament se gaseste in Biblie si este cel prin care, dupa potop, din porunca lui Iehova, Noe a facut impartirea pamantului intre cei trei fii ai sai. Si in "Odiseea" lui Homer exista un exemplu de testament specific acelor timpuri. La Roma, din primele timpuri, testamentul, care trebuia neaparat sa cuprinda o instituire de mostenitor, era principalul izvor al transmisiunii ereditare. Rudele erau chemate la mostenire doar in lipsa de testament. Deci mostenirea ab intestat avea un caracter subsidiar.

Aceasta imprejurare a determinat aparitia ideii, in dreptul francez, ca mostenirea legala nu este decat un testament prezumat al defunctului. Conform acestui punct de vedere, proprietarul are puterea de a dispune de drepturile sale atat prin acte intre vii, cat si prin act de ultima vointa, iar legea in materie de succesiune se multumeste sa inlocuiasca vointa proprietarului, daca acesta n-a declarat-o.

De-abia prin Codul lui Napoleon au fost stabilite adevaratele principii ale devolutiunii testamentare care au fost adoptate apoi de intreaga lume civilizata.

In Romania nu se cunoaste sa fi existat o legislatie asupra testamentelor anterior anului 1779. Si pana atunci se dispunea, desigur, prin acte pentru cauza de moarte, dar in spiritul cutumelor. Testamentul era considerat un act juridic solemn si purta numele fie de diata, zapis sau carte izvod. In anul 1779, in Tara Romaneasca s-a publicat in greceste o Condica civila, care era de fapt mai mult o pravila bisericeasca si care cuprindea cateva aspecte legate de testamente. Astfel, se prevedea ca se putea testa in prezenta martorilor vrednici si de credinta sau a arhiereului locului, iar daca nu se putea in prezenta arhiereului, atunci a unui om al bisericii. Ceea ce era necesar, testatorul sa fi avut mintea intreaga, sa precizeze ce avere lasa si sa nu se recurga la viclesug la lasarea testamentului. Codul lui Calimach va cuprinde dispozitii complete cu privire la testamente .

In prezent, in dreptul romanesc, alaturi de devolutiunea succesorala legala, este reglementata si devolutiunea succesorala testamentara.

Astfel, in art. 650 din Codul civil se prevede ca "succesiunea se defera sau prin lege, sau dupa vointa omului, prin testament". Coexistenta asupra aceluiasi patrimoniu succesoral a celor doua devolutiuni este intarita de art. 887 din acelasi Cod, potrivit caruia "se poate dispune prin testament de toata sau de o fractiune din starea cuiva, sau de unul sau mai multe obiecte determinate".

Legea permite persoanelor fizice ca printr-un act juridic numit testament sa dispuna pentru cauza de moarte. Pentru aceasta insa, stabileste si anumite limitari ale dreptului de a dispune prin testament. In interiorul acestor limite exista libertate testamentara.

Aceste limitari ale dreptului de a dispune pentru cauza de moarte au la baza ratiuni de ordin moral, de ocrotire a intereselor generale ale societatii, a rudelor foarte apropiate ale lui de cujus si chiar protejarea dispunatorului insusi.

Astfel, orice persoana este indreptatita de legea civila sa dispuna pentru cauza de moarte, dar numai prin acte revocabile, adica prin legate cuprinse intr-un testament, fapt care are menirea sa asigure posibilitatea celui care lasa mostenirea sa dispuna cum doreste de bunurile agonisite pana in ultima clipa a vietii. Deci devolutiunea mostenirii printr-un contract propriu-zis, adica printr-un act cu caracter irevocabil este interzisa de lege prin oprirea pactelor asupra succesiunilor nedeschise (viitoare).

De asemenea, dispunatorul nu va putea stabili dupa voia sa devolutiunea succesorala din generatie in generatie - o ordine succesorala pentru urmasii sai denumita substitutie fideicomisara - aceasta fiind interzisa de lege sub sanctiunea nulitatii.

In scopul ocrotirii rudelor apropiate ale lui de cujus, legiuitorul a instituit rezerva succesorala, acea parte a mostenirii menita sa protejeze interesele unor persoane aflate in grad de rudenie apropiat cu testatorul si anume pe descendenti, ascendentii privilegiati si sotul supravietuitor care sunt mostenitori rezervatari.

Legea ii interzice lui de cujus sa faca acte cu titlu gratuit ce ar aduce atingere rezervei succesorale destinate mostenitorilor rezervatari. El poate face acte cu titlu gratuit insa numai in limitele cantitatii disponibile.

In concluzie legea prevede urmatoarele limite ale dreptului de a dispune prin acte juridice de bunurile care alcatuiesc o succesiune, si anume:

Interzicerea pactelor asupra succesiunilor nedeschise (viitoare);

Interzicerea substitutiilor fideicomisare;

Interzicerea actelor juridice care incalca rezerva succesorala.

De-a lungul timpului devolutiunea testamentara a dat nastere multor dispute doctrinare. Au existat chiar autori care au negat existenta dreptului de a testa, considerandu-l drept o exagerare a puterilor proprietarului care dispune de bunurile sale dupa moarte.

Opinia care a triumfat considera dreptul de a testa nu ca pe un privilegiu special acordat de dreptul civil, cum considerau unii autori, ci ca pe un drept natural al omului.

Potrivit acestui drept, orice persoana poate decide prin vointa sa cui sa lase mostenirea si ce cota anume i se cuvine, tinand seama de forma prescrisa de lege.

Legea noastra civila recunoaste dreptul oricarei persoane de a decide soarta bunurilor agonisite dupa stingerea sa din viata, permitand astfel posibilitatea inlaturarii chemarii succesorale legale.

Codul civil prevede in art. 800 ca "nimeni nu va putea dispune de avutul sau, cu titlu gratuit, decat cu formele prescrise de lege pentru donatiuni intre vii sau prin testament".

Testamentul reprezinta forma juridica prin care o persoana poate dispune pentru cauza de moarte.

Pornind de la art. 800 si 802 codul civil, testamentul poate fi definit ca fiind un act juridic, unilateral, gratuit, personal, solemn, pentru cauza de moarte si esentialmente revocabil, prin care o persoana dispune pentru timpul incetarii sale din viata, de tot sau de o parte din avutul sau si isi poate exprima ultima vointa in legatura cu persoana sa ori alte persoane[3].

Definitia romana a testamentului este mai larga decat cea prevazuta de Codul civil. Ea nu se limita numai la dispozitii referitoare la bunuri, ci avea ca obiect dispozitii de ultima vointa de orice fel (chiar daca nu aveau caracter patrimonial).

Din definitia testamentului rezulta urmatoarele caractere juridice ale acestuia:

Testamentul este un act juridic in care este exprimata vointa testatorului. Pentru a fi valabil testamentul trebuie sa indeplineasca conditiile generale cerute de lege pentru orice act juridic si anume sa izvorasca dintr-o vointa capabila si lipsita de vicii si sa aiba un obiect si o cauza care sa nu fie contrare ordinii publice si bunelor moravuri.

2. Testamentul este un act juridic cu titlu gratuit si anume o liberalitate. El trebuie sa indeplineasca si conditiile cerute de lege pentru liberalitate: cauza, conditiile speciale de capacitate etc.

3. Testamentul este un act juridic unilateral. El exprima o singura vointa, aceea a testatorului care produce efecte juridice indiferent de manifestarea de vointa a gratificatului. Valabilitatea si efectele testamentului nu depind de acceptarea sau neacceptarea ulterioara a acestuia de catre legatari (spre deosebire de donatie tot liberalitate care pentru a fi valida necesita vointa concordanta a partilor contractante).

Testamentul este un act juridic personal care spre deosebire de alte acte juridice ce pot fi incheiate si prin reprezentare sau cu asistarea ocrotitorului legal (ex. tutorele) nu poate fi incheiat decat personal. Deci daca o persoana nu are dreptul sa intocmeasca un testament, nici o alta persoana nu poate incheia acest act juridic in locul sau.

5. Testamentul este un act juridic solemn; pentru ca vointa testatorului sa produca efecte este necesar sa fie manifestata in formele prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute. Nu este obligatoriu ca testamentul sa fie act autentic (poate fi si olograf).

Testamentul este un act juridic pentru cauza de moarte (mortis cauza). Desi este valabil incheiat din momentul intocmirii sale, el va produce efecte doar din clipa incetarii din viata a testatorului.

7. Testamentul este un act juridic esentialmente revocabil. Cat timp traieste testatorul, poate reveni asupra manifestarii sale de vointa, modificand sau anuland dispozitiile unui testament anterior. Revocabilitatea este de esenta testamentului, in sensul ca testatorul nu poate renunta la acest drept, orice clauza de renuntare la dreptul de revocare fiind nula. Acest drept al testatorului este discretionar si nesusceptibil de abuz deoarece ii da libertatea absoluta de a reveni oricand doreste asupra testamentului.

Astfel testamentul apare ca un proiect care va deveni definitiv odata cu moartea autorului sau. Inainte de moartea testatorului, testamentul nu confera dispozitiilor cuprinse in el nici o eficacitate fiind, prin excelenta un act revocabil. Aceasta revocare poate fi expresa (atunci cand vointa declarata de revocare este cuprinsa intr-un act autentic sau intr-un testament anterior) si tacita (cand rezulta fie din incompatibilitatea sau contrarietatea dintre dispozitiile a doua testamente succesive, fie din instrainarea bunurilor ce formeaza obiectul legatului).

Dupa decesul testatorului, testamentul va putea fi revocat, la cererea mostenitorilor, prin intermediul instantelor de judecata, in conditiile si pentru cazurile prevazute de lege.

Aceste caractere juridice fac din testament un act juridic exceptional, complex, care realizeaza intr-o unitate de forma o diversitate de dispozitii avand tratamente juridice diferite.