Notiuni generale. Definitia. Obiectul disciplinei. - DREPT COMERT INERNATIONAL

Notiuni generale. Definitia. Obiectul disciplinei. - DREPT COMERT INERNATIONAL

In conditiile dimensiunilor actuale ale globalizarii, in conditiile dimensiunilor actuale ale revolutiei informationale si ale revolutiei tehnico-stiintifice, producerea in una si aceeasi tara a tuturor bunurilor si serviciilor necesare traiului cotidian este economic nerentabil si tehnic imposibil, ratiune pentru care statele lumii sunt determinate obiectiv sa participe la circuitul mondial de valori materiale si spirituale. Cu alte cuvinte comertul international se defineste ca un fenomen obiectiv al relatiilor internationale, participarea statelor lumii la acest fenomen obiectiv, la comertul mondial este disciplinata, neputandu-se desfasura in mod haotic. Revine intre altele, dreptului comertului international misiunea de a disciplina aceste relatii. Din pacate nu exista nici pana astazi o definitie sintetica unanim acceptata a dreptului comertului international. Pasii cei mai avansati au fost facuti in cadrul Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa prin Actul de la Helsinski, 1975, cand la nivelul expertilor s-a stabilit caracterul interdisciplinar si pluridisciplinar al materiei noastre. Aceasta este opinia imbratisata astazi de covarsitoarea majoritate a doctrinarilor.

Astfel, dreptul comertului international reprezinta totalitatea normelor juridice care reglementeaza raporturile ce se stabilesc in sfera comertului mondial si a cooperarii economice si tehnico-stiintifice internationale, in sensul cel mai cuprinzator al acesteia, intre state suverane si egale in drepturi, intre state pe de o parte si comerciantii persoane fizice si/sau persoane juridice din alte state pe de alta parte, in sfarsit intre comerciantii persoane fizice si/sau persoane juridice din state diferite.

Dreptul comertului international se prezinta ca o materie interdisciplinara si pluridisciplinara, situata la confluenta sistemelor nationale de drept cu dreptul international public, ratiune pentru care dreptul comertului international va cuprinde deopotriva norme de drept international public si norme de drept intern, respectiv acele norme de drept intern care, pentru fiecare stat in parte, organizeaza si reglementeaza comertul exterior al acestuia, precum si norme de drept uniform.. In consecinta in structura dreptului comertului international vom regasi, pe langa norme de drept international public, norme de drept constitutional, norme de drept administrativ, norme de drept fiscal, norme de drept financiar, norme de drept vamal, norme de drept penal, dar mai ales norme de drept comercial, norme de drept civil si norme de drept international privat, din acest unghi de vedere, vom sublinia caracterul inter si pluridisciplinar al materiei noastre. Desi o totalitate de norme juridice provenite din sisteme de drept diferite, materia dreptului comertului international nu se prezinta ca un conglomerat haotic, ca o juxtapunere mecanica de reguli de conduita. Dreptul comertului international se defineste totusi ca o materie de sine statatoare avand un obiect propriu de reglementare si metode de reglementare specifice.

Obiectul de reglementare este dat de relatiile ce se stabilesc in sfera comertului mondial, in sfera comertului international propriu-zis, in sfera cooperarii economice si tehnico-stiintifice internationale. In obiectul de reglementare al disciplinei sunt cuprinse, deopotriva, raporturi de drept public si de drept privat.

Obiectul dreptului comertului international este dat de raporturile juridice de comert international.

Ca expresie a caracterului de sine statator al disciplinei, aceste raporturi juridice se caracterizeaza prin prezenta, concomitent,a doua trasaturi specifice:

A.   Comercialitatea

B.   Internationalitatea

A.   Comercialitatea

Diferitele sisteme nationale de drept retin criterii diferite pentru definirea comercialitatii:

- unele sisteme de drept (ex. Dreptul german si sistemele de influenta germanica) o definesc in baza unui criteriu subiectiv, pornind de la calitatea de comercianti a participantilor la raporturile juridice in cauza. Astfel, prezinta aceasta trasatura raporturile juridice la care participa societatile comerciale si comerciantii persoane fizice ce au o firma inmatriculata in Registrul comertului;

- alte sisteme de drept (ex. Cele de inspiratie franceza) retin drept criteriu principal natura intrinseca a actelor si faptelor juridice savarsite. Aceste sisteme procedeaza, de regula, la definirea prin legea comerciala, la enumerarea prin lege a actelor si faptelor pe care le califica drept comerciale.

Fenomenul juridic e totdeauna in urma fenomenului economic, ratiune pentru care enumerarea in lege a actelor si faptelor de comert nu poate fi niciodata exhaustiva. Din aceasta cauza, a revenit doctrinei sarcina sa stabileasca criteriile care permit includerea unui act sau fapt juridic in categoria faptelor de comert: un act sau fapt juridic ce reprezinta interpunere in schimb; activitatea organizata sub forma de intreprinderi; un act sau fapt juridic grefate pe primele doua ca accesoriu al acestora.

B. Internationalitatea - consta in prezenta, in structura raportului juridic, a unui element strain, international, de extraneitate, de asemenea intensitate incat face posibila supunerea raportului juridic in cauza, concomitent, la cel putin doua sisteme de drept diferite. Nu orice element de extraneitate face ca raportul juridic considerat sa fie un raport de comert international. Astfel, din economia legii romane in vigoare, rezulta ca sunt considerate internationale raporturile comerciale incheiate cu strainatatea sau incheiate pe piete straine.

In general, internationalitatea este definita de sistemele de drept nationale.

Datorita faptului ca prezenta elementului de extraneitate antreneaza conflictul de legi, in instrumentele interstatale care cuprind norme uniforme reglementand materia comerciala s-a evidentiat si preocuparea definirii internationalitatii, astfel:

- Conventia de la Viena (1980) - vanzarea internationala de marfuri - se considera a fi international contractul de vanzare-cumparare, daca vanzatorul si cumparatorul isi au sediul, domiciliul sau resedinta pe teritorii statale diferite la momentul incheierii contractului;

- Conventia de la Haga (1978) - privind legea aplicabila intermedierii - considera un contract de intermediere ca avand caracter international daca reprezentantul si reprezentatul isi au sediul pe teritorii statale diferite.

- Conventia de la Montreal (1996) - privind transportul international aerian de marfuri, calatori si bagaje - considera un transport aerian ca avand caracter international, daca locurile de imbarcare sau de debarcare, incarcare sau descarcare se gasesc pe teritorii statale diferite sau daca in executarea transportului aeronava survoleaza un teritoriu tert cu escala.

Asadar, raportul juridic de dreptul comertului international se defineste concomitent prin comercialitate si internationalitate.

Metoda de reglementare

In dreptul comertului international se folosesc:

- Metoda conflictuala, imprumutata din Dreptul international privat, antrenata tocmai de prezenta elementului de extraneitate in raportul juridic considerat;

- Metoda dreptului uniform, metoda specifica, ce castiga teren, se realizeaza in principal prin efortul statelor, prin instrumente interstatale:

- Conventiile de la Geneva - 1930/1931 - cambia, biletul la ordin (1930), cecul (1931);

- Conventiile de la Haga - 1955 revizuita in 1986 - privind legea aplicabila vanzarii internationale de bunuri mobile corporale sau a marfurilor; 1964 - legea uniformizarii asupra vanzarii internationale a bunurilor mobile corporale;

- Conventiile de la Ottawa - 1988 - contractul international de leasing financiar; contractul international de factoring;

- Conventia de la New York - 1974 - privind prescriptia extinctiva in vanzarea internationala de marfuri;

- Conventia de la Geneva - 1983 - privind reprezentarea in vanzarea internationala de marfuri;

- Conventia de la Viena - 1980 - privind vanzarea internationala de marfuri;

- Conventia de la Montreal - 1996 - privind transportul international aerian de marfuri, calatori si bagaje

- Regulile de la Hamburg - 1978 - privind transporturile internationale de marfuri pe mare si conosament.

Asadar, tendinta pe plan mondial cat priveste dreptul comertului international este aceea a elaborarii de norme uniforme in principal de drept material, dar si de drept conflictual.

In sfarsit, caracterul inter si pluridisciplinar al materiei ne obliga sa facem delimitarea acestui sistem de ramurile de drept conexe.