Organizarea Curtii Permanente de Arbitraj

Organizarea Curtii Permanente de Arbitraj

"Organizand Curtea Permanenta de Arbitraj, cea de-a doua Conferinta de la Haga n-a renuntat, in lucrarile pregatitoare, la principiul obligativitatii arbitrajului. Totusi, in forma finala a conventiei, acest principiu a fost abandonat, arbitrajul devenind, potrivit formulei inscrise in conventie, "de dorit" (art.38). In conventie, se face o neta demarcare intre bunele oficii si mediatie, pe de o parte si arbitraj, pe de alta. Comisii internationale de ancheta[1] pot fi instituite potrivit vointei partilor in litigiu. Arbitrajul international ramane in permanenta in competenta de solutionare a Curtii Permanente de Arbitraj, in afara de cazul in care statele in litigiu n-au gasit sa se adreseze unei alte jurisdictii (art.42)."

Sediul Curtii Internationale de Justitie a ramas orasul Haga. Lucrarile de grefa ale Curtii sunt asigurate de un Birou International Permanent, datorita faptului ca desi organul este calificat prin insasi denumirea lui, drept permanent, in fapt permanent este doar Biroul. Exista sansa ca unii dintre membrii Curtii sa nu aiba niciodata prilejul de a desfasura vreo activitate pe timpul exercitarii functiei lor.

"Potrivit Conventiei din 1907, fiecare stat contractant desemneaza patru persoane, care trebuie sa aiba "o competenta recunoscuta in problemele de drept international, sa se bucure de cea mai inalta consideratie morala si sa fie dispuse sa accepte functii de arbitru" (art.44). Doua sau mai multe state ce se afla intr-un litigiu, pe care cad de acord sa-l supuna spre solutionare Curtii Permanente de Arbitraj, isi aleg judecatorii din lista membrilor Curtii. Prezinta interes evidentierea faptului ca din anul 1956, Curtea Permanenta de Arbitraj nu a mai fost solicitata sa arbitreze vreunul dintre conflictele internationale ivite intre timp. O ultima comisie internationala de ancheta si-a depus raportul in anul 1962.

Prin Conventia din 1907 a fost instituit un alt organ permanent al Curtii, Consiliul Administrativ, format din sefii de oficii ai statelor contractante acreditati la Haga si Ministrul de Externe al Olandei, care indeplineste de drept functia de presedinte al Consiliului. Conventia prevede ca indrumarea si controlul activitatii Biroului International Permanent se face de catre Consiliu. In realitate, de mai multi ani, Consiliul Administrativ se intruneste odata pe an, pentru a asculta un scurt raport al Secretarului general, raport care se refera aproape in exclusivitate la problemele administrative si de personal. Cheltuielile Biroului sunt suportate proportional de statele contractante, cota fiecarui stat fiind stabilita de Biroul International al Uniunii Postale Mondiale.

Se considera util sa se opreasca asupra principalelor reguli procedurale ale arbitrarii. Desi acestea sunt prevazute in conventie, partile au latitudinea sa deroge, de comun acord, de la aplicarea lor. Inainte de a se trece la arbitraj, reprezentantii statelor-parti incheie un act preliminar - denumit compromis - in care se precizeaza obiectul litigiului, numele arbitrilor, eventuale reguli speciale de procedura ce urmeaza a fi aplicate in rezolvarea litigiului, precum si orice alte conditii privind modalitatile de solutionare a litigiului, modalitati asupra carora partile au cazut de acord."

Actul este denumit compromis, iar in intelesul Conventiei din 1907, consemneaza acordul a doua sau mai multe state cu privire la supunerea spre solutionare a diferendului existent arbitrajului Curtii. In afara intelegerii care are loc intre parti, completul Curtii se constituie, in fiecare caz, prin numirea de catre parti a cate doi arbitri, care si ei la randul lor aleg un supraarbitru, ca presedinte al completului de judecata. In caz de dezacord, partile ajung sa prefere numirea supraarbitrului dintr-un stat tert. Daca si de aceasta data se constata lipsa unui acord, persoana supraarbitrului va fi desemnata prin tragere la sorti dintre alte patru persoane numite de parti. Dupa cum se vede, procedura constituirii completelor arbitrale este destul de complicata. Sefii de state pot fi arbitri dar si supraarbitri, iar istoria arbitrajului international cunoaste numeroase cazuri de acest gen.

"Procedura arbitrala cuprinde doua faze[2]:

a)    O faza scrisa, care consta in depunerea de catre parti si in comunicarea reciproca, prin grija Curtii, de memorii, contramemorii si eventual, replici, precum si a tuturor documentelor ce pot servi drept probe;

b)    Faza orala, in cadrul careia dezbaterile, conduse de presedinte, pot fi publice, daca partile isi dau asentimentul si in care reprezentantii partilor pot prezenta toate argumentele pe care le considera necesare in apararea tezei ce o sustin. Deliberarea este secreta, sentinta Curtii este motivata si citita in sedinta publica. Aceasta hotarare este definitiva, dar partile isi pot rezerva dreptul - prin compromisul preliminar - de a putea cere Curtii revizuirea pentru fapte care, daca ar fi fost cunoscute de instanta la incheierea dezbaterilor, ar fi putut exercita o influenta hotaratoare asupra solutiei pronuntate prin sentinta arbitrala."

De-a lungul anilor, activitatea Curtii Permanente de Arbitraj de la Haga a fost destul de restransa. Astfel de la infiintarea ei si pana in anul 1956, cand a pronuntat ultima sentinta arbitrala, Curtea a dat 24 de hotarari.

"In trei alte cazuri au activat comisii internationale de conciliere ad-hoc care, desi nu au actionat in numele Curtii, au lucrat in stransa legatura cu Curtea, fiind alcatuita din membrii acesteia. In alte patru cazuri, comisii internationale de ancheta consituite prin vointa partilor au stabilit anumite fapte si si-au depus raportul."