CONTINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACTIUNII DE ABUZ DEINCREDERE

CONTINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACTIUNII DE

ABUZ DEINCREDERE

SECTIUNE I

LATURA OBIECTIVA A INFRACTIUNII

Abuzul de incredere fiind o infractiune comisiva si materiala (de rezultat), latura obiectiva a continutului sau este formata dintr-un element material, din anumite cerinte esentiale, dintr-o urmare imediata si din legatura de cauzalitate dintre elementul material si aceasta urmare.

1. Elementul material: A. insusirea; B. Dispunerea pe nedrept; C. Refuzul de restituire a bunului altuia

Elementul material consta in actiunea abuziva a persoanei ce detine bunul altuia. Aceasta actiune, potrivit alineatului 1 al art. 213 se poate realiza printr-unul din urmatoarele acte: insusirea bunului, dispunerea pe nedrept de acel bun si refuzul de a-l restitui.

Pentru realizarea elementului material este suficienta savarsirea unuia din aceste acte. Deci, nu este suficient ca detinatorul bunului altei persoane sa savarseasca doar acte abuzive de folosinta temporara, ci este necesar sa savarseasca acte de dispunere sau insusire a bunului, care exprima o comportarea fata de el ca fata de bunurile proprii.

Asadar "insusirea unui bun mobil al altuia, detinut cu orice pret" sau "dispunerea de acel bun pe nedrept" ori "refuzul de a-l restitui", incrimineaza conduita abuziva a faptuitorului care se realizeaza in aceste trei forme mentionate. Aceasta conduita abuziva reflecta tocmai intervertirea unei simple detineri a bunului intr-o stapanire deplina pe care faptuitorul in mod ilicit si-o atribuie.

Abuzul de incredere este savarsit daca elementul material al infractiunii se realizeaza prin una din formele enumerate si care au caracter limitativ, dar, in acelasi timp, si alternativ.

Actiunea sau inactiunea faptuitorului se raporteaza totdeauna la continutul conventiei din care a rezultat translatia detentiei. Faptuitorul are anumite obligatii pe care si le-a asumat in legatura cu bunul si, in conexiune cu acesta, are si drepturi. Astfel, bunul se poate incredinta detentorului pentru a-l folosi, situatie in care nu putem vorbi de o dispunere pe nedrept    daca detentorul isi limiteaza actele la simpla folosinta ingaduita de proprietar.

Ceea ce este comun tuturor ipostazelor elementului material al faptei consta in intervertirea frauduloasa a titlului cu care agentul poseda bunul. Detentorul precar incepe sa se comporte fata de bun ca un adevarat proprietar.

A. "Insusirea" reprezinta luarea in stapanire a bunului mobil de catre cel care, de drept, nu avea decat detentia acestuia. Faptuitorul considera ca bunul este al sau si implicit nu recunoaste dreptul persoanei care ar pretinde ca bunul ii apartine.

Pe langa "corpus", faptuitorul isi aroga in mod fraudulos si "animus" comportandu-se cu bunul ca un adevarat proprietar. El intelege deci sa-l excluda de la posesia bunului pe proprietar, caruia, in fapt, i se anuleaza aceasta calitate.

Sunt abuzuri de incredere, savarsite in aceasta modalitate al elementului material al faptei: sustragerea unui bun mobil incredintat faptuitorului pentru transport, ori a unor sume de bani pe care detinatorul lor avea obligatia sa le depuna la CEC pe numele proprietarului lor, ori insusirea sumelor de bani inmanati agentului pentru a procura platitorilor anumite servicii (excursii, spectacole, etc.)

In comparatie cu infractiunea de furt, la care insusirea bunului este scopul actiunii, la infractiunea de abuz de incredere actiunea este un mod de realizare a elementului material.

B. "Dispunerea pe nedrept" presupune efectuarea de acte de dispozitie pe care, potrivit titlului detentiei, nu avea dreptul sa le faca asupra bunului mobil, altele decat cele care se regaseau in continutul juridic al conventiei in baza careia subzista detentia. Spre exemplu, faptuitorului ii este incredintat bunul pentru a-l transporta, iar acesta l-a vandut fara incuviintarea persoanei care i-a incredintat acel bun. Dimpotriva, efectuarea unui act de dispozitie asupra bunului are un caracter licit si, in consecinta, exclude existenta abuzului de incredere, atunci cand faptuitorul urma sa-l efectueze in temeiul titlului cu care a primit bunul in detentie (de exemplu, faptuitorul a primit o suma de bani pentru a cumpara un bun), sau atunci cand a avut incuviintarea persoanei care i-a incredintat bunul (faptuitorul a avut ingaduinta de a vinde bunul pe care l-a avut in gaj.).

Simpla folosire a bunului detinut, atunci cand s-a convenit interzicerea folosirii, nu constituie un act de dispunere pe nedrept. Astfel, de exemplu, nu constituie infractiunea de abuz de incredere fapta unui meserias care, primind in baza unei conventii autovehiculul unei persoane pentru a-l repara, foloseste pentru sine acel autovehicul, cata vreme nu a fost stipulata o asemenea interdictie in conventia incheiata intre parti.

Aceasta dispunere de bun constituie modalitatea de manifestare categorica a atitudinii abuzive si ilegale a detentorului bunului altuia, prin savarsirea unor acte de dispozitie pe care nu le poate face decat proprietarul, acte de dispozitie ce pot consta in acte de instrainare, consumare, folosire, ori in acte de dispozitie pe care nu le poate face decat proprietarul, ca atribut esential al dreptului de proprietate.

"Instrainarea" constituie forma tipica de manifestare a dispunerii de un bun, care s poate concretiza in acte juridice translative de proprietate.

"Consumarea" este modul specific de manifestare a dispunerii cu privire la bunurile fungibile si consumptibile (alimente, fructe, combustibil, etc.), aflate in detentiunea licita a infractorului, a caror substanta se consuma sau epuizeaza la prima intrebuintare.

Caracterul ilicit , infractional, al consumarii apare numai in cazurile in care infractorul obtinuse in baza raportului juridic, respectiv numai detentiunea licita, iar nu si dreptul de folosinta asupra acelor bunuri.

"Folosirea" bunului consta in intrebuintarea temporara abuziva a bunurilor altuia care duce in mod inerent la alterarea sau deprecierea exagerata si vizibila a valorii lor, in cazurile in care prin titlul juridic nu i se conferise detinatorului si dreptul de folosinta asupra bunului.

Nu constituie abuz de incredere:

a) folosirea bunului cand a fost dat in detentiunea licita a unei persoane tocmai in acest scop, chiar daca prin aceasta se produce o uzura bunului (cazul imprumutului de echipament sportiv);

b) folosirea sau intrebuintarea temporara a bunului ce a fost incredintat detentorului care nu produce o uzura remarcabila, chiar daca odata cu detentiunea nu i s-a transmis si folosinta; in acest caz poate avea loc o raspundere civila;

c) pierderea bunului de catre persoana care-l obtinuse in posesiunea temporara licita; de asemenea, si in aceasta situatie poate opera raspunderea civila;

C. "Refuzul de a restitui" bunul consta intr-un act de vointa prin care se exprima hotararea detinatorului temporar al bunului de a nu-l restitui si de a-l retine pentru a-l trece in patrimoniul sau.

Pentru acest lucru nu este necesar ca refuzul nejustificat de restituire sa fie insotit de un act de dispozitie asupra bunului in care sa se exprime intentia faptuitorului de a-si apropia lucrul, simpla abtinere de a restitui bunul la epuizarea termenului pana la care subzista detentia nu constituie "refuz de restituire". De aceea, pentru a inlatura aceasta neechivocitate a conduitei detentorului este necesar a refuzul sa constituie un raspuns la o cerere ferma, indubitabila a celui care a transferat detentia, in sensul ca doreste sa i se restituie bunul.

Refuzul se adreseaza nu oricarei persoane (chiar daca aceasta are un drept asupra bunului), ci acelui care a incredintat bunul in detentie, mandatarului acestuia ori proprietarului bunului.

Pentru ca refuzul ilegal de restituire a bunului sa poata duce la realizarea infractiunii este necesar ca infractorul sa aiba posibilitatea obiectiva de restituire a bunului.

Refuzul de restituire poate fi expres, direct si categoric dar poate fi si tacit, indirect (implicit), exprimat intr-o formula imprecisa, intr-o disimulare, prin afirmarea unui neadevar sau prin invocarea unor motive care nu pot constitui o justificare valabila, legala (de exemplu, afirma ca bunul a fost furat, predat altuia pentru a-l restitui, etc).

2. Cerinte esentiale atasate elementului material

Pentru existenta laturii obiective a infractiunii de abuz de incredere, actiunea care constituie elementul material in cuprinsul acestei laturi trebuie sa indeplineasca anumite cerinte.

In primul rand, aceasta actiune trebuie sa priveasca raportul juridic patrimonial care formeaza obiectul situatiei premisa. Asadar, actiunea de insusire, de dispunere pe nedrept sau de refuz de a restitui trebuie sa aiba ca obiect un bun mobil al altuia, detinut de catre autorul actiunii cu orice titlu.

In al doilea rand, fiecare dintre modalitatile actiunii, adica insusirea, dispunerea pe nedrept sau refuzul de restituire trebuie sa aiba un caracter abuziv. Pentru modalitatile de insusire si refuz de a restitui, caracterul abuziv este inerent naturii lor: "insusirea" este un act unilateral care, atunci cand este efectuata asupra bunului altuia, implica abuz; de asemenea "refuzul" de a restitui bunul altuia implica un act abuziv. Pentru modalitatea "dispune" de bunul altuia, legea cere ca aceasta dispunere sa fie facuta pe nedrept.

Bineinteles, in cazul insusirii sau refuzului faptuitorul are dreptul sa dovedeasca ca aceste actiuni nu au fost efectuate abuziv sau ca s-au produs ca urmare a unor erori de fapt. In cazul dispunerii trebuie, dimpotriva, ca cel care reclama bunul sa faca dovada ca dispunerea s-a facut pe nedrept.

3. Urmarea imediata

Actiunea care constituie elementul material al infractiunii de abuz de incredere trebuie sa aiba ca urmare imediata modificarea situatiei bunului si crearea unei situatii contrara celei care ar fi trebuit sa existe daca nu ar fi fost incalcata in mod abuziv increderea acordata faptuitorului[1]. Subiectul pasiv nu mai poate sa-si exercite drepturile asupra bunului care ii apartine, in privinta caruia s-a savarsit infractiunea, cauzandu-i-se in acest fel un gol in sfera patrimoniului sau si, pe cale de consecinta, un prejudiciu material.

Urmarea imediata, adica schimbarea situatiei de fapt, nu trebuie confundata cu prejudiciul material, care este subsecvent producerii consecintelor mentionate, adica schimbarea bunurilor materiale. Pentru existenta infractiunii este suficienta urmarea imediata. Prejudiciul apare dupa consumarea infractiunii, iar infractiunea nu este inlaturata prin acoperirea ulterioara a prejudiciului.

De asemenea, nu are relevanta pentru existenta infractiunii daca faptuitorul a tras sau nu vreun profit din comiterea infractiunii.

4. Legatura de cauzalitate

Urmarea imediata, adica schimbarea situatiei de fapt in caz de savarsire a actiunilor abuzive de insusire, de dispunere ne nedrept sau de refuz de restituire a bunului altuia, fiind o consecinta inevitabila a acestor actiuni, legatura de cauzalitate dintre ele si urmarea imediata rezulta de la sine din insasi aptitudinea cauzala a actiunilor mentionate.

Pentru a exclude deci existenta urmarii imediate si a legaturii de cauzalitate, va trebui sa se dovedeasca ca nu a fost savarsita nici una dintre actiunile care constituie elementul material al infractiunii sau ca acele actiuni nu au fost savarsite in mod abuziv.

De exemplu, proprietarul bunului detinut de catre faptuitor vanzand acel bun a suferit daune din cauza ca nu a putut preda la timp cumparatorului bunul vandut si aceasta datorita faptului ca detinatorul a refuzat sa restituie bunul; legatura de cauzalitate dintre urmarea imediata, adica schimbarea situatiei de fapt si actiunea de refuz va fi inlaturata daca faptuitorul va dovedi ca avea legal un drept de retentie si deci refuzul sau nu a fost abuziv.

SECTIUNEA A II-A

Latura subiectiva a infractiunii

1. Specificul elementului subiectiv

Din punct de vedere al laturii subiective, infractiunea de abuz de incredere trebuie savarsita cu vointa si intentie. Elementul subiectiv al infractiunii de abuz de incredere il formeaza "intentia" sub ambele modalitati, directa si indirecta; faptuitorul prevede, urmareste sau accepta ca prin actiunile sale abuzive, sa-l puna pe proprietarul bunului in imposibilitatea de a-si exercita drepturile privitoare la acel bun si sa-i produca in acest mod o paguba.

Culpa nu poate deci constitui elementul subiectiv al infractiunii de abuz de incredere.

Vointa de a efectua vreuna din actiunile abuzive prin care se realizeaza latura obiectiva a infractiunii (insusire, dispunere pe nedrept, refuz de a restitui) trebuie sa fie insotita de intentie, adica faptuitorul sa-si fi dat seama ca aceste actiuni sunt efectuate in mod abuziv si ca prin savarsirea lor se creeaza, cu privire la bunul altuia, o situatie de fapt contrarie situatiei de fapt, cauzandu-se astfel prejudicii patrimoniale.

In Conform celor mentionate, in lipsa intentiei, fapta nu constituie infractiune. Astfel, simpla intarziere in restituirea bunului, sau neputinta de a restitui bunul, datorita pierderii din neglijenta, a sustragerii lui de catre altul, etc., fara constatarea intentiei faptuitorului de a-si insusi bunul, nu constituie infractiunea de abuz de incredere.

De aceea, in practica judiciara s-a aratat ca pentru existenta abuzului de incredere nu este suficient sa se constate refuzul sau neputinta inculpatului de a restitui bunul incredintat, ci trebuie sa se constate si intentia lui de a si-l insusi pe nedrept . De exemplu, nu comite abuz de incredere, sotia care refuza sa restituie lucrurile sotului ei, plecat de la domiciliu, dar nu pentru ca nu le-ar detine in baza unui titlu, ci datorita lipsei intentiei. Refuzul sotiei se explica prin aceea ca ea nu l-a considerat pe sotul ei ca proprietar unic al bunurilor, crezand ca ele fac parte din averea lor comuna.

2. Mobilul si scopul

Legea nu conditioneaza existenta elementului subiectiv de vreo cerinta privind scopul sau mobilul faptei.

Totusi, scopul si mobilul, atunci cand sunt cunoscute, acestea vor putea servi nu numai la individualizarea pedepsei, ci si la constatarea caracterului abuziv sau legitim al actiunii savarsite de faptuitor si deci existenta vinovatiei. De exemplu, faptuitorul si-a insusit bunul in scopul de a asigura compensarea cu o creanta pe care o avea fata de proprietarul bunului; in acest caz, chiar daca faptuitorul a crezut eronat ca poate opera compensatia, vinovatia lui va putea.

Cu toate acestea, se poate intalni situatia dreptului de relatie, in virtutea caruia "cel ce detine un bun mobil sau imobil al altuia, pe car trebuie sa-l restituie, are dreptul sa retina lucrul respectiv, sa refuze deci restituirea, pana ce creditorul titular al bunului ii va plati sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, intretinerea ori imbunatatirea acelui bun."

In aceasta situatie, intereseaza bunul mobil, deoarece bunurile imobile (prin natura lor) nu pot forma obiectul material al abuzului de incredere.

Conditia esentiala spre a putea fi invocat dreptul de retentie este aceea ca datoria pe care detinatorului lucrului o pretinde de la creditorul restituirii sa se afle in conexiune, sa aiba legatura cu lucrul.

Pentru ca dreptul de retentie sa fie aplicabil, se cere ca bunul referitor la care se invoca sa fie "proprietatea exclusiva" a celui ce este debitorul detinatorului, cat priveste cheltuielile pretinse.

Astfel, dreptul hotelierului si cel al carausului de a retine lucrurile calatorului pana la plata cazarii ori, dupa caz, a transportului (art. 1730 punctul 7, Cod civil).

Ar mai fi de mentionat ca dreptul de retentie confera o simpla detentie precara, deci nu o posesie; detentorul nu are dreptul la fructe, iar in cazul dispunerii pe nedrept de bun (savarsirea unor acte de dispozitie), savarseste infractiunea de abuz de incredere.