PRINCIPIILE DREPTULUI PROCESUAL CIVIL

PRINCIPIILE DREPTULUI PROCESUAL CIVIL

Principiul legalitatii

Aflarea adevarului in pricinile civile supuse judecatii nu se poate realize decat in masura in care procesul civil se desfasoara potrivit reglementarilor legale, in toate fazele si etapele pe care aceasta le parcurge.

Fiind un principiu fundamental al activitatii tuturor organelor de stat chemate sa asigure respectarea legii si a prevederilor cerintelor democratice, legalitatea este cu atat mai mult o cerinta fundamentala a activitatii instantelor judecatoresti , fiind stipulate in Constitutia Romaniei, care la art. 123 prevede : " Justitia se infaptuieste in numele legii".

Definind principiul legalitatii putem spune ca desfasurarea intregii activitati procesuale, toate actele participantilor la procesul civil, deliberarea si hotararea pronuntata, trebuie sa aiba loc si sa se realizeze numai in conformitate cu prevederile legii. Acest principiu este un principiu cadru, inauntrul caruia trebuie sa se regaseasca toate celelalte principii.

Rezulta ca respectarea legii de catre instanta de judecata presupune, pe de o parte, o justa aplicare a normelor de drept procesual civil, iar de alta parte, legalitatea instantei, independenta judecatorilor si supunerea lor numai legii. In acest sens, art. 124 din Consitutie prevede ca " judecatorii sunt independenti si se supun numai legii".

Legalitatea instantei

Existenta acestei aplicatii specifice a principiului legalitatii presupune indeplinirea urmatoarelor cerinte: crearea instantelor prin lege si in conformitate cu dispozitiile ei. Aceasta cerinta isi gaseste consacrarea in insasi Consitutie, care, la art. 125,, prevede ca " justitia se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite prin lege".

Conform acestor reglementari din Consitutie, si a celor din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecatoreasca, in tara noastra, litigiile civile sunt solutionate de regula de judecatorii, tribunale, curti de apel si Curtea Suprema de Justitie. Legea da posibilitatea solutionarii unor pricini civile si altor organe de jurisdictie, sau cu activitate jurisdictionala, cerinta legalitatii fiind respectata si in aceste cazuri, intrucat organele respective sunt create prin lege.

Instanta sa fie organizata ca o insitutie cu caracter permanent si cu un sediu stabil si cunoscut. In acest fel, se asigura accesul fara dificultate la serviciul justitiei si se realizeaza o mai buna administrare a justitiei. Aceasta cerinta nu exclude posibilitatea judecarii cauzei in alt loc decat la sediul insitutiei si in special atunci cand judecarea aspectului civil se face odata cu solutionarea celor penale ale cauzei, ori pentru efectuarea unor activitati in legatura cu administrarea probelor, cum ar fi, de exemplu, cercetarea la fata locului, reconstituirea, experimentul, s.a .

Instanta sa aiba competenta sa judece cauza civila in legatura cu care a fost sesizata. Aceasta cerinta priveste in primul rand competenta generala si materiala a instantelor de judecata, cat si pe cea teritoriala ( intre instanta de acelasi grad) .

In acelasi timp, respectarea competentei inseamna respectarea principiului dublului grad de jurisdictie , completul de judecata sa fie in compunerea prevazuta de lege pentru organizarea judecatoreasca si de legea Curtii Supreme de Justitie . Nerespectarea acestor cerinte este sanctionata cu nulitatea hotararii ce poate fi invocata pe calea apelului sau a recursului.

Independenta judecatorilor

Este un principiu consacrat de Consitutie ( art. 123 alin 2) si de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca ( art. 1 si 2), potrivit caruia judecatorii se supun numai legii .

Asa cum am mai aratat , judecatorii din compunerea instantelor judecatoresti, indiferent de gradul acestor instante, nu ssi-ar putea indeplini misiunea decat in activitatea de judecata ar fi supusi unor ingerinte din partea unor organe judiciare sau a unor persoane, sub forma orientarilor, sugestiilor, s.a.

Ca urmare, separarea functiei jurisdictionale de celelalte functii ale organelor statului, delimitarea riguroasa a atributiilor acestor organe, scoaterea instantelor judecatoresti din sfera de interese de orice fel, stabilirea unor incompatibilitati si a unor situatii in care judecatorul, procurorul sau grefierul pot fi recuzati, incompatibilitatea cu alte functii ca si inamoivibilitatea, consituie garantii ale independentei judecatoresti, garantia ca ne aflam intr-un stat de drept . Tocmai de aceea, Consitutia prevede, la art. 123 alin. 2 ca " judecatorii sunt independenti si se supun numai legii".

Aceasta inseamna ca: in primul rand, legalitatea nu poate fi conceputa daca judecatorii, procurorii, avocatii, grefierii si alte persoane chemate sa coopereze la infaptuirea justitiei nu o respecta ei insisi. Independenta judecatorului nu-l indreptateste sa dea unele solutii gresite motivate de intima sa convingere formata prin incalcarea legii; in al doilea rand, cerinta independentei judecatorilor si supunerea lor numai legii, nu este afectata de faptul ca legea prevede obligativitatea respectarii hotararii unei instante superioare, consecinta o organizarii ierarhice a instantelor, si a obligativitatii instantelor superioare in grad de a supraveghea activitatea de judecata a celor inferioare, pentru a indrepta eventualele erori ale acestora ( art. 19 din Legea nr. 92/1992). Independenta judecatorilor nu este limitata nici de conducerea judiciara care organizeaza si dirijeaza activitatea administrative, prin care se asigura buna desfasurare a activitatii instantelor judecatoresti si punerea in aplicare a hotararilor acestora .

Independenta judecatorilor si supunerea lor numai legii, asa cum este consacrata in Consitutie, este garantata si de alte dispozitii legale (legea de organizare judecatoreasca, codul de procedura civila) si se realizeaza, in principal: inamovibilitatea judecatorilor numiti de presedintele Romaniei. In art. 124 din Consitutie si in art. 75 din Legea nr. 92/1992 se prevedea ca "judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili. Procurorii si judecatorii stagiari se bucura de stabilitate".

Inamovibilitatea judecatorilor inseamna dreptul pe care il au persoanele ce detin aceasta functie de a fi protejate fata de orice masura arbitrara care priveste: indepartarea lor din functie, retrogradarea, transferarea sau chiar promovarea, fara consimtamantul persoanei in cauza.

Reguli privind inamovibilitatea judecatorilor sunt stabilite prin Legea nr. 92/ 1992. Promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor sunt dispuse de o autoritate distincta fata de cea adminsitrativa, careia ii este subordonat judecatorului, si anume Consiliul Superior al Magistraturii, care are ca principale atributii: propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari; dispune cu privire la promovarea, transferarea, suspendarea si incetarea din functia de judecator; valideaza examenele de capacitate ale magistratilor ( judecatori si procurori); indeplineste rolul de consiliu de disciplina al judecatorilor; functia de judecator si cea de procuror, constituie in pereche, din Ministerul Public, este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior ( art. 124 alin. 2 si art. 131 alin. 2 din Consitutia Romaniei). Secretul deliberarii hotararilor ( art.56 C. proc. civ.), protejeaza pe judecator de orice amestec illegal sau interventie pentru a impune acestuia un anumit punct de vedere in solutionarea cauzei.

Verificarea solutiilor date de judecatori in cauzele cercetate se face numai dupa ce aceste hotarari au ramas definitive ( art. 19 Legea nr. 92/1992), evitandu-se astfel imixtiunea, amestecul celor cu drept de control in activitatea de judecata si de pronuntare a hotararilor.

actiunea disciplinara impotriva judecatorilor se face potrivit unor norme speciale, nefiind lasata la dispozitia organelor de conducere administrative, ori a altor factori. In acest sens, art. 124 din Consitutia Romaniei prevede ca " promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii, in conditiile legii".

Principiul aflarii adevarului

Principul aflarii adevarului exprima cerinta ca toate pricinile ce se judeca sa fie stabilite intocmai asa cum s-au petrecut in realitatea lor obiectiva .

Potrivit art. 130 alin.2 C. proc. civ. " judecatorii sunt datori sa staruie prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevarul si pentru a preveni orice greseala in cunoasterea faptelor". Asadar, principiul consta in necesitatea unei concordante depline intre realitatea imprejurarilor in care s-a produs faptul prejudiciabil, si concluziile la care a ajuns instanta, exprimate in hotararea cu privire la aceste imprejurari.

Conditii ce se cer indeplinite pentru a sigura aflarea adevarului in procesul civil:

inlaturarea formalismului excesiv, pastrand numai acele forme, reguli procesuale care asigura buna administrare a justitiei, si care garanteaza drepturile procesuale ale partier; probele sa fie apreciate de judecator potrivit convingerii sale intime, desfiintandu-se regimul probelor formale, ceea ce inseamna ca valoarea probelor era prestabilita de lege, judecatorul nemaiavand rolul de a aprecia valoarea acestora in contextul celorlalte probe sau mijloace materiale de proba, al derularii procesului in ansamblul sau; inscrierea in Codul de procedura civila a rolului active al judecatorului constituie o garantie a aflarii adevarului, deoarece acesta are posibilitatea de a solicita in instanta probele pe care le crede necesare aflarii adevarului, chiar daca partile se impotrivesc; organizarea instantelor de judecata potrivit Legii nr. 92/1992, ca judecatorii, tribunale, curti de apel si Curtea Suprema de Justitie, consituie garantia unui control judiciar pe mai multe trepte.

Astfel, art. 19 din legea nr.92/1992 pentru organizarea judecatoreasca prevede ca " ministerul justitiei, prin inspectorii generali, judecatori - inspectori de la curtile de apel, sau prin judecatori - delegate, are drept de control asupra activitatii judecatorilor de la judecatorii, tribunale si curti de apel. Acelasi drept il au si presedintii instantelor asupra judecatorilor din subordinea lor". Pentru ca acest control sa nu influenteze insa stabilirea adevarului in pricinile cercetate, alin. 2 si 3 ale aceluiasi articol reglementeaza si modalitatea de efectuare a controlului:"Controlul se exercita prin verificarea lucrarilor, a modului in care se desfasoara raporturile de serviciu cu justitiabilii si avocatii, precum si prin aprecierea asupra activitatii, pregatirii si aptitudinii profesionale. Nu pot fi supuse controlului solutiile date in process, pana la ramanerea lor definitiva".

Principiul publicitatii si principiul oralitatii dezbaterilor

Intre doua principii exista o stransa legatura rezultand din rolul pe care il au in procesul civil.

Principiul publicitatii

Este consacrat de Consitutie, care, la art. 126, prevede ca " sedintele de judecata sunt publice, afara de cazurile prevazute de lege".

Acest principiu are in vedere faptul ca procesul civil, cu exceptia deliberarii, se desfasoara inaintea instantei, in sedinta publica , in fata partilor si a altor persoane straine care doresc sa asiste la dezbateri.

Prevederi similare stabileste si legea de organizare judecatoreasca, care la art. 5 prevede ca "sedintele de judecata sunt publice, in afara de cazurile prevazute de lege", precum si art. 21 alin. 1 C. proc. civ., care prevede ca, in vederea asigurarii publicitatii, sedintele se tin, de regula, la sediul instantei, in zilele si orele stabilite din timp, iar pentru fiecare sedinta se intocmeste o lista cu procesele care se judeca in acea zi, si care afiseaza cu cel putin o ora inainte de inceperea sedintei.

Importanta principiului rezulta din aceea ca: prin acest principiu se realizeaza si principiile legalitatii si aflarii adevarului, in conditiile unei depline egalitati contradictoriale, nerespectarea principiului ducand la nulitatea hotararii ; judecata in instanta publica mobilizeaza pe judecatori in a acorda o atentie sporita modului in care judeca si motiveaza hotararile, putand fi urmariti si controlati de cei care asista la judecata, presa, radio, televiziune, reviste de specialitate, care le comenteaza solutiile. Principiul publicitatii cunoaste si exceptii.

Astfel, codul de procedura civila, in art. 121 alin 2, prevede ca instanta poate sa dispuna ca dezbaterile sa se tina in sedinta secreta, daca dezbaterea publica ar putea vatama ordinea si moralitatea publica, sau pe parti. In aceste cazuri, partile pot fi insotite, in afara de aparatorii lor, de cel mult doua persoane, desemnate de ele. Asadar pentru parti, si pentru persoanele mentionate, nu exista judecata secreta, putand astfel sa fie aparate drepturile si interesele participantilor la proces. In unele cazuri, legea prevede ca judecarea se face fara prezentarea partilor, cum ar fi, de exemplu, in cazul rezolvarii unor incidente ( recuzarea - art. 131 alin. 1 C. proc. civ.), dar in acest caz nu se are in vedere cresterea fondului cauzei.

Instanta este obligate sa motiveze luarea masurii ca judecata sa fie secreta, si aceasta masura poate fi luata la cererea uneia dintre parti sau din oficiu.

Pricipiul oralitatii

Codul de procedura civila consacra principiul oralitatii dezbaterilor la art.127, "pricinile se dezbat verbal, daca legea nu dispune altfel'. Acest principiu se completeaza cu principiul publicitatii, deoarece numai in cazul unei dezbateri care permite partilor sa-si exprime parerile lor prin viu grai se poate asigura o corecta infaptuire a justitiei.

Referiri cu privire la pricipiul oralitatii dezbaterilor se fac si in alte texte din C. proc. civ.: art. 29 alin. 1. art. 68 alin. 2, art. 82 alin. 2, art. 128, art. 146, art. 186.

Avantajele oralitatii dezbaterilor in procesele civile: asigura o publicitate reala; asigura contradictorialitatea efectiva a dezbaterilor; asigura executarea in conditii optime a dreptului la aparare, intrucat da posibilitatea partilor sa-si exprime si sa sustina toate cererile; influenta atentia judecatorilor in examinarea cauzei; face posibila nemijlocirea si exercitarea rolului active al judecatorului, intrucat aceasta poate interveni solicitand elemente noi, suplimentare, ori poate recurge la confruntarea sau alte procedee care sa-l conduca la aflarea adevarului; asigura rol educativ procesului civil.

Cel mai bun sistem de dezbatere este insa cel mixt, care imbina procedura orala cu cea scrisa. Au existat pareri potrivit carora ar trebui sa existe numai sistemul oral, dar ar crea o serie de dezavantaje. Asa, de exemplu, ar fi imposibila sau greu de realizat control judiciar al sustinerii partilor sau al depozitiei martorilor. Prin combinarea celor doua procedee oralitatea se intinde asupra intregii activitati de judecata : probleme preliminarii ca regularitatea procedurii de citate, exceptiile procedurale, se discuta oral, iar probele se pot propune oral, se dezbat in aceasta forma (sustinerea orala) depozitele scrise, expicatiile orale ale expertilor, partile isi expun oral sustinerile de fond, instanta pronunta oral hotararea citind dispozitivul ei etc.

Legislatia noastra procesual-civila a prevazut ca unele acte cum ar fi: cererea de chemare in judecata, intampinarea, cererea reconventionala, sa fie redactate, in principiu, in forma scrisa. Altele, care sunt sustinute oral, cum ar fi depozitia martorilor, sustinerile partilor, se consemneaza in forma scrisa cu ocazia dezbaterilor din proces.

Principul rolului activ al judecatorului

Pentru aflarea adevarului in pricina cercetata, in desfasurarea procesului civil, magistratul nu trebuie sa adopte o pozitie pasiva, sa asiste neputincios la desfasurarea acestuia.

Codul de procedura civila consacra rolul activ al judecatorului in art. 129 so art. 130 alin. 2.

Potrivit prevederilor art. 129 C. proc. civ. Presedintele este in drept sa puna intrebari partilor sau sa puna in dezbaterea lor orice imprejurari de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar daca nu sunt cuprinse in cerere sau intampinare.El va putea ordona dovezile pe care le va putea gasi de cuviinta, chiar daca partile se impotrivesc".Iar la art. 130 ailn. 2 C. proc. civ. Se arata ca: Jjudecatorii sunt datori sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevarul si pentru a preveni orice reseala in cunoasterea faptelor; ei vor da partilor ajutor active in ocrotirea drepturilor si intereselor lor".

Din textele de lege mentionate rezulta ca instanta trebuie sa organizeze in asa fel judecata incat hotararea ce se pronunta intr-o cauza sa exprime adevarul, rolul procesului civil fiind asigurarea respectarii legii. Aceasta nu se poate realize prin abandonarea de catre judecator a rolului sau de a conduce modul de desfasurare a procesului. Mai mult, are obligatia ca fara a impieta asupra dreptului partilor de a-si aduce probe si sustineri, sa dispuna orice fel de mijloace de proba, sa ia orice initiative care sa conduca la aflarea adevarului. Aceasta nu inseamna ca judecatorul poate sa incalce drepturile procesuale ale partilor, initiative instantei exercitandu-se in limitele legii, lamurirea aspectelor cauzei si nu pentru a favoriza una dintre parti .

In afara textelor de lege mentionate, Codul de procedura civila cuprinde si alte dispozitii cu referire la rolul activ al judecatorului: art.82, 84, 114, 118, 131, pct. 4, s.a.

Rolul activ al judecatorului in procesul civil se concretizeaza, in principal, prin: lamurirea, indrumarea sau sprijinul pe care judecatorul poate sa-l dea partilor si celorlalti participanti in procesul civil, in vederea exercitarii de catre acestia a drepturilor si obligatiilor procesuale. Aceasta obligatie revine judecatorului pe tot parcursul procesului, indiferent de faza in care se afla, si se poate realiza prin:ajutor in inlaturarea unor neregului privind completarea cererii de chemare in judecata care a fost depusa si este incomplete; explicarea modului de acoperire a acestor lipsuri, si acordarea unei prelungiri a termenului, daca legea ii permite; explicarea termenului si conditiilor in care se pot cere si contraprobe , precum si a exceptiilor, dovezilor si a mijloacelor de aparare pe care paratul poate sa le arate, daca nu a facut-o in intampinare; explicarea consecintelor juridice a unor acte de procedura de dispozitie pe care partile doresc sa le faca, cum ar fi, renuntarea la judecata sau la caile de atac, renuntarea la insasi dreptul subiectiv, tranzactia, etc. sa arate partilor ca au dreptul sa solicite cheltuieli de judecata; sa explice celui care a pierdut procesul calea de atac pe care o poate exercita si termenul avut la dispozitie.

Obligatia judecatorului de a face uz de dispozitiile legale menite sa atenueze prevederile respective ale legii, cum ar fi: admisibilitatea probei cu martori si prezumtii in cazul inceputului de dovada scrisa (art. 1197 C. civ.)

In acelasi scop, instanta poate sa admita ca partea care nu a propus probe prin cererea de chemare in judecata sau intampinare, ori la prima zi de infatisare, si care a decazut din acest drept, daca sunt indeplinite conditiile cerute de lege, sa depuna aceste probe si dupa prima zi de infatisare. Acestia la prima zi de infatisare i se va cere sa arate exceptiile, dovezile si mijloacele de aparare ce vor fi mentionate in incheierea de sedinta. Art. 131 C. proc. civ., oblige instanta, in baza rolului sau active, sa incerce impacarea partilor. Art. 138 pct. 4 lasa la aprecierea instantei sa incuviinteze probele, chiar daca nu au fost propuse in termenul prevazut de lege.

Sarcina instantei de a pune in discutia partilor orice imprejurare de fapt sau de drept care duc la rezolvarea pricinii peste apararile si sustinerile partilor din actiune si intampinare .

Instanta poate sa puna in discutie partilor largirea cadrului procesual prin introducerea in proces si a altor persoane sau prin schimbarea temeiului juridic al cererii; obligatia de a invoca, din oficiu, incilcarea normelor imperative, chiar daca partile nu face le acest lucru; obligatia instantei de apel, de recurs si a celei de recurs in interesul legii si recurs in anulare de a examina temeinicia si legalitatea hotararilor supuse cailor de atac; daca, in faza deliberarii, instanta constata o imprejurare de drept sau de fapt care nu a fost cunoscuta anterior de parti, in virtutea rolului sau active, instanta, precum a respectat principiile contradictorialitatii si dreptului la aparare, este obligate sa repuna pe rol cauza instanta este obligata sa verifice daca actele de dispozitie ale partilor (renuntarea la judecata, la caile de atac, la insusi dreptul subiectiv, tranzactia, etc) nu urmaresc un scop ilicit, potrivnic intereselor generale. Daca, in virtutea rolului sau active, instanta constata asemenea situatii, va respinge cererea si va continua judecarea cauzei.

Obligatia instantei de a dispune din oficiu prezentarea de probe, chiar daca partile se impotrivesc.

Instanta va trebui sa faca tot posibilul pentru ca o cerere sa nu poata fi respinsa ca nedovedita, ci numai ca nefondata. Proba dispusa de instanta trebuie sa fie legala, concludenta si pusa in discutia partilor pentru a fi dezbatuta.

Principiul disponibilitatii

Spre deosebire de procesul penal, care este guvernat de principiul oficialitatii (organele judiciare avand competenta de a porni din oficiu mecanismul procesului), procesul civil este caracterizat de dreptul partilor de a deispune de obiectivul procesului si de mijloacele procesuale acordate de lege.

Principiul disponibilitatii cuprinde urmatoarele drepturi:

Dreptul persoanei interesate de a porni sau nu process civil.

De regula, instanta civila nu se investeste din oficiu. Este necesar ca ea sa fie sesizata cu o cerere de chemare in judecata, intocmita de titularul dreptului subiectiv incalcat sau contestat. Persoanele respective vor aprecia daca este sau nu cazul sa porneasca procesul civil.

Legea procesual civila prevede insa ca unele persoane sau organe pot porni ele procesul in locul reclamantului.

Asa de exemplu, conform art.45 C. proc. civ., procurorul poate introduce orice actiune civila, cu exceptia celor strict personale, autoritatea tutelara poate sesiza instanta de judecata cu unele cereri pentru ocrotirea minorului (obligarea partilor la plata pensiei de intretinere, dacaderea din drepturile parintesti, s.a.), punerea sub interdictie poate fi ceruta de persoanele prevazute la art. 143 C. fam.

Dar legea prevede insasi instantei posibilitatea de a se sesiza din oficiu.

Cand cel vatamat este o persoana cu capacitate de exercitiu restrans sau fara capacitate de exercitiu (art. 17 alin. 4 C. proc. pen.); Instanta se pronunta din oficiu in cazurile de divort cu privire la incredintarea minoritatii si stabilirea contributiei partilor in intretinerea acestora (art.42 C. fam.); Punerea sub interdictie sau renuntarea la aceasta masura se face conform art. 143 si 151 C. fam., si din initiative instantei.

Dreptul de a determina limitele cererii de chemare in judecata sau ale apararii.

Limitele cererii sunt determinate de reclamant, el fiind cel care stabileste cadrul procesual, persoanele chemate in proces si obiectul procesului (pretentiile reclamantului) .

Odata stabilita sfera persoanelor din proces, numai partile (reclamantul si paratul) au dreptul de a largi sfera acestora prin chemarea in judecata a altei persoane (art.57-59 C. proc. civ.), chemarea in garantie (art.60-63) si aratarea titularului dreptului (art.64-66) In conditiile stabilite de art. 49-56 C. proc. civ., tertele persoane pot interveni in proces sub forma interventiei voluntare.

In virtutea rolului sau activ, instanta poate sa puna in discutia partilor necesitatea introducerii in proces si a altor persoane, dar daca acestea vor fi sau nu introduce vor hotari partile si nu instantele, din oficiu 27.

De asemenea, limita apararii este stabilita de parti, aceasta fiind singurul in masura sa stabileasca mijloacele si conditiile in care inteleg sa se foloseasca de dreptul sau la aparare. In baza rolului sau activ, instanta poate sa-I atraga atentia asupra drepturilor procesuale pe care le are, fara a putea interveni din oficiu in apararea paratului.

Dreptul de a renunta la judecata sau la dreptul subiectiv, de a stinge litigiul printr-o tranzactie.

In cursul obisnuit al procesului, partile, reclamantul sau paratul, pot interveni prin acte de dispozitie, facand ca acesta sa inceteze.

Renuntarea la judecata sau chiar la dreptul material dedus judecatii, la o cale de atac, achieisarea la pretentiile reclamantului la hotarare sau tranzactie, sunt forme prin care se poate pune capat procesului civil, in orice faza ar fi aceasta.

Rolul activ al judecatorului da dreptul acestuia sa lamureasca partile asupra consecintelor procedurale grave la care se expun, pentru a se evita situatii prejudiciabile pentru partea care, din ignoranta sau necunoastere, nu le-a prevazut, exercitand in acelasi timp si un control asupra actelor de dispozitie ale partilor, dar in masura in care prin aceste acte nu este incalcata legea, instanta nu le poate refuza. Daca insa instanta constata ca prin actele de dispozitie solicitate, partile urmaresc eludarea legii, fraudarea intereselor statului ori a altor persoane, va putea sa nu dea curs cererilor partilor cu privire la aceste acte, si va continua judecata .

Aceste dreturi pot fi exercitate chiar si in cazul in care actiunea a fost pornita de alte persoane sau organe, care au calitatea procesuala, cum ar fi: procurorul, autoritatea tutelara sau instanta din oficiu. In aceste cazuri titularul dreptului va fi si el introdus in proces .

In practica s-a decis ca, uneori, dreptul de a renunta nu poate fi exercitat. Asa de exemplu, in cazul in care procurorul sau autoritatea tutelara introduce o cerere pentru obligarea paratului la plata pensiei de intretinere, parintele caruia I s-a incredintat copilul, si care nu a facut el acest lucru, nu poate renunta la actiune .

Dreptul de a ataca sau nu prin caile de atac legale hotararea judecatoresca, si de a starui sau nu in calea de atac exercitata.

Este un alt drept conferit de principiul disponibilitatii, potrivit caruia, partea care a pierdut procesul in fata instantei de fond, este indreptatita sa atace cu apel sau cu recurs hotararea, sau de achiesa in mod expres sau tacit, ori de a renunta, la calea de atac exercitata.

Aceasta posibilitate o are partea interesata chiar si in legatura cu celelalte cai de atac, exceptie facand recursul in interesul legii si recursul in anulare ce poate fi introdus numai de Procurorul General. Legea recunoaste si altor organe calitatea de a exercita caile de atac, asa cum este cazul procurorului, care potrivit prevederilor art. 45 C. proc. civ., poate folosi in conditiile legii, caile de atac, chiar daca nu a participat la judecata .

Dreptul de a cere executarea hotararilor judecatoresti.

Actiunea civila nu ar avea sens daca partea care a castigat nu ar avea posibilitatea sa ceara punerea in executare a hotararii, in cazul in care cel care a pierdut procesul nu-si exercita de buna voie obligatiile ce-I revin.

In virtutea principiului disponibilitatii, partea care a castigat, poate sa renunte la executare.

Dreptul de a cere executarea silita il au uneori persoanele sau organele, caror lege le recunoaste acest drept. Asa de exemplu, in temeiul art. 45 alin. 3 C. proc. civ., procurorul poate sa ceara el executarea hotararii daca partea care a castigat procesul nu o face. Alteori, instanta, din oficiu, ordona executarea (de exemplu, art. 461 1 C. proc. civ.)

Principiul contradictorialitatii

In toate fazele sale, procesul civil, cu exceptia proceduri necontencioase, este contradictoriu , intrucat presupune doua parti cu interese contrarii, rolul procesului fiind acela de a pune capat unei asemenea stari conflictuale, si de a restabili adevarul.

Acest principiu fundamental al dreptului procesual civil da posibilitatea partilor aflate in litigiu sa participe in mod activ la aratarea drepturilor si pretentilor lor, la argumentarea si probarea acestora, in mod activ la argumentarea si probarea acestora, in cursul judecatii, prin combaterea si discutarea sustinerilor facute de fiecare din parti, precum si cu privire la initiativele instantei luate in exercitarea rolului sau activ .

In temeiul acestui principiu, partile pot formula cereri, pot propune si solicita sa fie administrate probe si pot pune concluzii cu privire la probele de fapt si de drept de care depinde justa solutionare a litigiului dintre parti .

Avand in vedere cele prezentate, putem spune ca principiul contradictorialitatii consta in posibilitatea ce o au partile de a participa in mod activ la prezentarea, argumentarea si dovedirea drepturilor in cursul desfasurarii judecatii pricinei, avand dreptul de a discuta si combate sustinerile facute de fiecare din ele, precum si de a-si expune punctual de vedere asupra initiativelor instantei, in scopul stabilirii adevarului si al pronuntarii unei hotarari legale temeinice in cauza dedusa judecarii .

Principiul contradictorialitatii se intalneste in raporturile dintre parti si in raporturile dintre parti si instanta .

Acest principiu se manifesta in toate fazele si etapele procesului civil, exceptie facand etapele deliberarii si pronuntarii hotararii.

Contradictorialitatea se manifesta chiar din etapa scrisa, prealabila pornirii dezbaterilor ce au loc in proces, intrucat prin cererea de chemare in judecata formulate de reclamant si prin intampinarea paratului, partile isi fac cunoscute pretentiile si apararile, precum si probele ce doresc sa le administreze pentru dovedirea acestora.

La primirea cererii de chemare in judecata, presedintele fixeaza un termen de judecata la care sunt citate partile, acesta neputand hotari daca dupa citarea sau infatisarea partilor (art.85 C. proc. civ.).

Caracterul contradictoriu exista si in cazul in care la judecarea pricinii se prezinta o singura parte (desi cealalta a fost si ea legal citata), instanta fiind obligate, dupa ce asculta partea prezenta, sa studieze intregul dosar al cauzei, pentru a examina probele existente. Daca presedintele constata ca una din parti nu a fost legal citata, judecata se amana pentru citarea legala a acesteia, asigurandu-se astfel participarea ei pentru a-si exprima in contradictoriu cu cealalta parte pretentiile si apararile sale.

Presedintele completului da cuvantul partilor, daca este nevoie chiar de mai multe ori, punand in discutia acestora orice imprejurare de fapt sau de drept care poate ajuta la solutionarea pricinii 9 art.128 si 129 c. proc. civ.).

Primul care are cuvantul in dezbaterea fondului cauzei este reclamantul, ultimul avand cuvantul paratul. Daca paratul formuleaza o cerere reconventionala sau ridica o exceptie, ordinea se inverseaza.

Un alt aspect al contradictorialitatii il consitutie faptul ca incuviintarea probelor se face in sedinta publica. Nici o proba nu poate fi opusa celeilalte parti daca nu I s-au dat posibilitatea de a o discuta, hotararea neputandu-se intemeia pe un act depus dupa incheierea dezbaterilor, fara ca el sa fi fost pus in discutia partilor. Din acelasi principiu rezulta obligativitatea instantei de a solutiona cererile formulate de parti, si a instantei de apel si de recurs de a se pronunta asupra tuturor motivelor ce au fost invocate, in caz contrar hotararea putand sa fie anulata pe calea contestatiei prevazuta de art. 318 C. proc. civ.

Principiul contradictorialitatii se intalneste si la judecarea cailor de atac, intrucat instanta poate sa invoce, din oficiu, motive, dar in prealabil acestea vor fi puse in discutie partilor.

Daca termenul de exercitare a cailor de atac curge de la comunicarea hotararii, instanta va dispune ca hotararea sa fie comunicata pentru ca partile sa o poata examina si sa stabileasca daca o va ataca sau nu prin calea de atac prevazuta de lege .

Contradictorialitatea isi gaseste aplicarea si in faza executarii silite, intrucat debitorul care incunostintat cu privire la exercitarea silita poate sa se apere pe calea contestatiei la executare. Judecarea acestei contestatii se poate face numai in contradictoriu cu citarea partilor implicate in faza executarii silite, si a celor ce pretind ca au fost lezati in drepturile lor in activitatea de executare . Nerespectarea acestui principiu in cursul judecatii duce la nulitatea hotararii, intrucat se incalca alte principii fundamentale ale dreptului procesual civil, respective al dreptului la aparare si al aflarii adevarului .

Principiul nemijlocirii

Este strans legat de principiul aflarii adevarului, si consta in obligatia instantei de a cerceta direct si nemijlocit toate elementele care servesc la lamurirea imprejurarilor cauzei .

In activitatea de judecata, pentru solutionarea cazului cu care este sesizata instanta, judecatorul trebuie sa reconsitutie fapte care au avut loc in trecut, trebuind sa foloseasca pentru aceasta inscrisuri, depozitii de martori, alte probe materiale. Aceasta inseamna ca judecatorul trebuie sa se sprijine pe probe primare, care implica un raport nemijlocit intre proba care se analizeaza si faptul dedus judecatii .

Asa de exemplu, potrivit art. 112 si 139 C. proc. civ., partile pot depune la dosar copii certificate de pe inscrisuri, dar judecatorul va trebui sa cerceteze si originalul acestora. Sau, la audierea martorilor sa stabileasca daca acestia au asistat personal la savarsirea faptelor pe care le relateaza, sau ele au fost auzite de la alte persoane . In alte cazuri, atunci cand este posibil, instanta poate sa-si formeze o convingere obiectiva asupra imprejurarilor de fapt dedus judecatii efectuand o cercetare la fata locului, care sa-I permita un contact si o examinare nemijlocita a acestora.

Sunt si situatii in care nu mai este posibila examinarea nemijlocita a probelor, si instanta este nevoita sa incuviinteze copii de pe inscrisuri, declaratii de martori, schite, fara o cercetare locala si altele, insa principiul se refera la faptul ca instanta este obligate sa faca tot ce-I sta in putinta pentru ca atunci cand este posibila, sa rezlizeze o cercetare nemijlocita a mijloacelor de dovada existenta in cauza.

In vederea realizarii in conditii mai bune a acestui principiu, a fost abrogate art. 169 alin. 2 C. proc. civ., care permitea instantei sa delege un singur judecator pentru adminstrarea probelor.

Conform legislatiei actuale, administrarea dovezilor se face de completul de judecata in intregul sau, fie sediul instantei, fie la locul unde se gaseste proba ce urmeaza sa fie administrate.

Exceptii de la principiul nemijlocirii:

Ascultarea prin comisie rogatorie a martorilor ce se afla in alte localitati, la distante mari fata de localitatea unde isi are sediul instanta sesizata cu judecarea pricinei (art. 169 C. proc. civ.);

Adminsitrarea de probe prin procedura asigurarii devezilor, atunci cand exista urgenta in administrarea acestor probe (art. 235 si urm. C.proc. civ.);

Dovezile administrate de o instanta necompetenta, sau intr-o cerere care s-a perimat, raman valabile pentru instanta competenta de a judeca cauza, sau intr-o noua cerere (art. 160 si art. 254 alin. 2 C. proc. civ.), daca nu este necesara refacerea lor;

In cazul admiterii cererii de stramutare, instanta care a solutionat aceasta cerere poate hotari sa actele indeplinite si probele administrate de instanta inainte de stramutare, sa ramana valabile 9art. 40 alin. 4 C. proc. civ.).

Principiul continuitatii

Ca si principiul nemijlocirii, principiul continuitatii priveste activitatea de judecata, si contribuie la aflarea adevarului.

Principiul continuitatii presupune ca judecarea pricinii sa se faca de la inceput si pana la sfarsit de acelasi complet de judecata, intr-o singura sedinta, care sa se incheie prin deliberarea judecatorilor si pronuntarea hotararii .

In acest mod sunt create conditii ca deliberarea sa se faca pe baza unor analize recente a faptelor, si sa se poata realiza rolul educativ al instantei.

Aplicarea acestui principiu, asa cum a fost el enuntat, ar duce insa uneori la incalcarea altor principii, cum ar fi cel al dreptului de aparare, in cazul in care una din parti ar trebui sa aduca noi dovezi pentru a se apara impotriva unor pretentii ridicate de cealalta parte in timpul dezbaterilor si al contradictorialitatii.

Pe de alta parte, este posibil ca judecarea unei pricini civile sa se desfasoare pe o perioada mai indelungata in timp, intrucat uneori, pentru aflarea adevarului, se impune realizarea de catre instanta sau alte persoane a unor activitati mai complexe (cum ar fi cercetarea la fata locului, ori efectuarea unor expertise care necesita timp, ori in cazul suspendarii judecatii). In aceasta perioada este posibila ca judecatorii care au format completul instantei sa fie inlocuit datorita unor cauze obiective (promovarea in functie, transferul sau pensionarea), ori sa se impuna, potrivit prevederilor Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, aplicarea unor masuri discipinare, cum sunt ele prevazute de art. 95 lit. e : suspendarea din functie a magistratului pe o perioada de pana la 6 luni, lit. z : indepartarea din magistratura.

Ca urmare, aplicarea acestui principiu in legislatia noastra este limitata la faptul ca hotararea trebuie sa fie pronuntata de aceiasi judecatori in fata carora s-au pus concluziile in fond.

In felul acesta sunt respectate si alte principii, cum ar fi principiul aflarii adevarului, al dreptului la aparare, al contradictorialitatii si al nemijlocirii .

Potrivit art. 304 pct. 1 C. proc. civ., incalcarea acestei cerinte atrage casarea hotararii. Pentru motivele de casare, pot fi invocate si acela in care hotararea s-a dat de alti judecatori decat cei care au luat parte la dezbaterea fondului pricinei.

In literatura de specialitate exista opinii cu privire la principii, fiind apreciate ca 'principii care guverneaza procesul civil' si: exercitarea cu buna credinta a drepturilor procesuale, control judiciar, colegialitatea instantei consitutie, egalitatea partilor in proces, gratuitatea justitiei, celeritatea, limba oficiala .

Intr-o alta opinie, sunt tratate separat principiile de organizare a justitiei ca serviciu public: justitia consitutie monopol de stat, organizarea justitiei pe sistemul dublului grad de jursidictie, egalitatea in fata justitiei, gratuitatea justitiei, jurisdictiile sunt permanent si sedentare, colegialitatea, unitatea functiei jurisdictionale .

Normele de procedura civila

Consideratii generale. Notiune.

Normele de procedura civila reglementeaza modul de judecata a pricinilor civile si cele privind punerea in executare silita a hotararilor judecatoresti sau a altor titluri executorii .

Normele civile se impart in doua mari categorii:

- normele de drept material (norme de fond) / normele de drept procesual civil

Prima categorie de norme (legi civile) reglementeaza raporturile sociale cu privire la persoanele (fizice si juridice) intre subiectii de drept, iar cea de-a doua categorie raporturile sociale legale de infaptuirea justitiei in cauzele civile si punerea in executare a hotararilor si a altor titlurilor executorii.

Prin norme de procedura civila intelegem, asadar reglementarile juridice privind organizarea instantelor judecatoresti si a activitati de judecata, competenta organelor de jursidictie, desfasurarea procesului civil si cele referitoare la executarea silita a hotararilor judecatoresti.

In cazul litigiilor cu element de extraneitate, se va aplica " lex fori". Ca urmare, normele dreptului procesual civil se vor aplica, in principiu, pe teritoriul statului unde se desfasoara judecata. Art. 159 din legea nr. 105/1992 dispune ca "in procesele privind raporturile de drept international privat, instantele romane aplica legea procedurala romana, daca nu s-a dispus altfel in mod expres".

Normele de procedura civila pot fi clasificate dupa mai multe criterii, clasificare ce prezinta o deosebita importanta teoretica si practica.

I.11.2     Clasificarea normelor de procedura civila

Dupa obiectul normelor:

norme de organizare judecatoreasca;

norme de competenta;

norme de procedura propriu - zise.

Normele de organizare judecatoreasca reglementeaza organizarea si functionarea instantelor judecatoresti, numirea si promovarea judecatorilor, desemnarea acestora in functii de conducere a instantelor, statutul judecatorilor, organizarea si functionarea Consiliului Superior al magistraturii, compunerea in consituirea completelor de judecata (incompatibilitatea, abtinerea si recuzarea) .

Organizarea judecatoreasca este reglementata de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca; de Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civila a Codului familiei, a Legii contenciosului administrative nr. 29/1990 si a Legii nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi. Legea nr. 56/1993, Legea Curtii Supreme de Justitie;

Normele de competenta reglementeaza sarcinile instantelor judecatoresti fata de atributiile altor organe cu activitate jurisdictionala (competenta generala), modul in care pricinile civile sunt repartizate intre instante de grad diferit (competenta materiala) si intre instante de acelasi grad (competenta teritoriala).

Sediul acestor norme de competenta se afla in; Legea nr. 56/1993 precum si in Codul de procedura civila (Cartea I).

Normele de procedura propriu- zise sunt normele care reglementeaza modul de judecata al cauzelor civile si de executare silita a hotararilor judecatoresti si a altor titluri executorii.

Norme de procedura propriu-zise pot fi clasificate in:

Norme de procedura contencioasa, care cuprinde acele reguli procesuale ce se au in vedere la solutionarea pricinilor civile dintre parti cu interese contrarii (Cartea a II-a din Codul de procedura civila);

Norme de procedura necontencioasa;

Norme de executare silita ce cuprind reguli prin care creditorul, cu ajutorul organelor de executare isi poate realize drepturile atunci cand debitorul nu intelege sa-si execute obligatiile ce-I revin de buna voie . Aceasta clasificare nu trebuie sa duca la concluzia ca sunt trei categorii distincte de norme ce reglementeaza, fiecare in parte o anumita categorie de activitate a procesului civil, in cuprinsul unor acte normative se pot intalni norme ce apartin celor trei categorii, dupa cum alteori pentru norme de aceeasi natura (spre exemplu pentru norme de competenta) pot exista mai multe acte normative. Asa de exemplu, Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca cuprinde pe langa norme organizatorice si prevederi referitoare la competenta .

Din alt punct de vedere intre aceste trei categorii de norme exista raporturi stranse care fac uneori dificila separarea dintre ele . Clasificarea prezinta insa interes nu numai din punct de vedere teoretic sau din motive didactice, ci are si importante consecinte practice privind legalitatea, ori in legatura cu calificarea corecta a unor insitutii juridice putand conduce la anularea unor hotarari judecatoresti . De asemenea prezinta interes si pentru criteriul de clasificare privind conduita pe care o prescriu pentru parti, cat si pentru rezolvarea conflictelor in timp a normelor de procedura civila.

Dupa intinderea campului de aplicare

Norme generale;

Norme speciale.

Norme generale sunt acele norme care se aplica in toate cazurile si in orice materie daca legea nu prevede altfel. In materia dreptului procesual civil, norma generala sau de drept comuna este Codul de procedura civila, care se aplica in toate cazurile in care nu exista o alta reglementare prin lege speciala. Norme speciale - sunt aplicabile numai intr-o anumita materie, cuprind dispozitiile derogatorii de la norma generala. Sunt de stricta interpretare si deci nu pot fi aplicate prin analogie.

Normele speciale sunt grupate in Cartea a VI -a a Codului de procedura civila proceduri diverse .

Norme speciale se gasesc si in alte acte normative, ele insele cu caracter special, cum ar fi Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrative, Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, Legea nr.15/1991 privind solutionarea conflictelor de munca.

Pentru a stabili care dintre norme se aplica in situatia in care avem un concurs de norme (intre norme generale si norme speciale) se au in vedere anumite reguli:

Norma speciala se va aplica cu prioritate ori se refera la un caz ce intra in prevederile sale, indiferent de data aparitiei fata de cea generala;

Norma speciala se completeaza cu cea generala intrucat de regula norma speciala deroga numai sub anumite aspecte fata de norma generala. Asa de exemplu art. 612 din cadrul cap. VI privind divortul al C. proc. civ. prevede mentiunile speciale pe care trebuie sa le cuprinda cererea de divort, dar pentru cuprinsul cererii se fac trimiteri la norma de drept comun.

Regula, nu este insa valabila si in sensul invers, norma generala neputand fi completata cu norma speciala.

Dupa caracterul conduitei pe care o prescriu:

Norme imperative

Norme dispozitive

Norme imperative impugna partilor o anumita conduita sub sanctiunea prevazuta de norma, fiindu-le interzis sa deroge de la aceasta conduita.

Normele dispozitive (supletive si permisive) sunt cele care supinesc vointa neexprimata a partilor in actele lor juridice sau protejeaza interesele uneia dintre parti, ingaduindu-le sa-si exercite dreptul de dispozitie.

Dreptul de dispozitie al partilor, expresie a principiului disponibilitatii, care este specific dreptului procesul civil, se manifesta prin posibilitatea recunoscuta partilor de a deroga prin act juridic de la normele care nu au caracter imperative si posibilitatea pentru partea proteguita intr-o norma dispozitiva de a renunta la beneficial aplicarii ei .

Cele doua categorii de norme se deosebesc datorita conduitei pe care o prescriu, aceste deosebiri avand importante consecinte:

Conduita impusa partilor este obligatorie in cazul normelor imperative, ele neputand deroga de la aceasta nici chiar cu autorizarea instantei, in cazul normelor dispozitive partilor se pot intelege expres au tacit ca in anumite limite, ale ordinii de drept sa deroge de la prevederile acestora;

Nerespectarea normei procedurale imperative atrage nulitatea absoluta, decaderea, perimarea, in cazul nerespectarii normelor procedurale dispozitive intervine nulitatea

Oricare dintre partile din proces sau procurorul poate sa ceara aplicarea normei imperative si chiar instanta de judecata din oficiu. Aplicarea normei procedurale cu caracter dispozitiv poate fi ceruta numai de partea in favoare a carei a fost prescrisa norma ;aunei norme imperative, neadmitandu-se nici renuntarea la dreptul de a se prevala de violarea unei astfel de norme, in cazul normei dispozitive, partea interesata poate renunta a invoca incalcarea ei;

Incalcarea prevederilor unei norme imperative poate fi invocate in orice faza a procesului, chiar si direct in fata instantei de apel si de recurs in timp ce incalcarea unei norme dispozitive poate fi invocate numai intr-un anumit termen si in anumite conditii.

Avand in vedere aceste concecinte, constatam particularitati la unele dintre aceste norme, in sensul ca in cadrul aceleasi norme putem intalni caracter specifice atat normei imperative cat si celei dispozitive. Avem de exemplu, art. 43 C. proc. civ. care prevede ca " lipsa capacitatii de exercitiu a drepturilor procedurale poate fi invocate in orice stare a pricinii" ceea ce este specific normei imperative.Ialin. 2 al aceluiasi articol se arata ca " actele de procedura indeplinite de cel ce nu are exercitiul drepturilor procedurale sunt anulabile", deci o sanctiune specifica normei dispozitive.

Se pune problema de a distinge caracterul imperativ sau dispozitiv al normelor de procedura. Pentru aceasta, se au in vedere anumite criterii:

Indicatia legiuitorului concretizata prin expresia folosita. Asa de exemplu, expresii ca ".va fi declarata nula" (art. 133 C. proc. civ.). "judecatorul nu poate hotara." (art.85) si altele, indica o norma imperativa, iar atunci cand se intalesc expresii ca "partile pot conveni." (art. 19 C. proc.civ.), "partile pot sa exercite."( art. 67), se arata ca avem o norma cu caracter dispozitiv, indicand o posibilitate, facultate, a uneia dintre parti sau a ambelor;

Cand exprimarea folosita de legiuitor nu permite sa dea o calificare exacta normei, este necesar sa se recurga la criteriul finalitatii rextului. Potrivit acestui criteriu, au caracter imperative normele care prin finalitatea lor depasesc interesul procesual, particular al partilor si vizeaza un interes general, iar normele cu caracter dispozitiv sunt cele prin care se ocroteste un interes procesual;

Clasificarea normelor de procedura civila dupa obiectul lor de reglementare in: norme de organizare judecatoreasca, de competenta si norme de procedura propriu-zise

Norme de organizare judecatoreasca au caracter imperativ. Nu se poate lasa la latitudinea partilor sa stabileasca ele numarul de judecatori care sa participle la judecarea pricinilor, sau categoriilor de litigii care sa fie judecate la nivelul celor patru categorii de instante.

Exceptie fac normele referitoare la recuzarea judecatorilor care au caracter dispozitiv fiind lasata la aprecierea partilor care in conditiile legii pot recuza judecatorul desemnat sa solutioneze pricina;

In privinta normelor de competenta art. 159 prevede ca necompetenta este de ordine publica cand:

- pricina nu este competenta instantelor judecatoresti ( competenta generala)

- pricina este de competenta unei instante de alt grad ( competenta materiala);

- pricina este de competenta unei instante de acelasi grad si partile nu o pot inlatura ( competenta teritoriala exceptionala sau exclusiva).

Din cele prezentate, rezulta ca au caracter imperativ normele de competenta generala, normele de competenta materiala si cele de competenta teritoriala prevazute de art. 13, 14, 15, 16". Rezulta ca in principiu, normele de competenta teritoriala au character dispozitiv, cu exceptia celor ce se refera la persoane si la bunuri, care sunt prevazute in art. 13- 16 C. proc. civ;

Datorita diversitatii lor este mai greu sa calificam normele de procedura propriu - zise din punct de vedere al caracterului imperativ.

In principiu, au caracter imperativ normele care determina ordinea fireasca a judecatii fazele si etapele pe care le parcurge procesul civil si cele care consacra principii fundamentale ale dreptului procesual civil.

Spre exemplu, au caracter imperative, regulile care stabilesc contradictorialitatea, publicitatea, oralitatea, nemijlocirea si continuitatea, rolul active al judecatorului, obligativitatea pronuntarii hotararilor in sedinta publica si altele.

Au caracter dispozitiv normele care stabilesc facilitate pentru ambele parti sau pentru una din ele - ex. Regulile ce reglementeaza posibilitatea partilor de a-si exercita drepturile procedurale personal sau prin reprezentant, de a formula cerere reconventionala, exceptiile referitoare la forma actelor de procedura civila.

Actiunea normelor de procedura civila

Actiunea normelor de procedura civila se refera la aplicarea in timp, spatiu si asupra persoanelor a normelor de procedura civila.

Aplicarea normelor de procedura civila asupra persoanelor

La aplicarea asupra persoanelor a normelor de procedura civila, se are in vedere principiul egalitatii in fata instantei judecatoresti a tuturor persoanelor, indiferent de: nationalitate etnica, limba, religie, sex, opinie, apartenenta politica, avere sau origine sociala, principiu consfintit in Consitutie art. 16 "Cetatenii sunt egali in fata legii si autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.".La alin.2 al aceluiasi articol se arata ca "Nimeni nu este mai presus de lege" prevede ce intareste principiul egalitatii in drepturi, un ecou al prevederilor Cartei de la Paris din 1990.

Egalitatea in drepturi a tuturor cetatenilor este prin ea insasi o egalitate de sanse pe care Consitutia o acorda tuturor cetatenilor fara privilegii si fara discriminari. Principiul este consacrat si in art. 2 si 4 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca .

Egalitatea in fata instantelor judecatoresti se aplica in egala masura cetatenilor romani si straini sau persoanelor fara cetatenie intrucat, in tara noastra cetatenii straini sau fara cetatenie se bucura de aceleasi drepturi ca si cetatenii romani, cu exceptia exercitarii drepturilor politici (art. 163 din Legea nr. 105/1992). Ca urmare, cetatenii straini beneficiaza in fata instantelor romane, in procesele privind raporturile de drept international privat, de scutiri sau reduceri de taxe, precum si de asistenta juridica gratuita, in aceleasi conditii ca si cetatenii romani, sub conditia reciprocitatii cu statul de cetatenie sau de domicile al persoanei straine. Sub conditia reciprocitatii, reclamantul de cetatenie straina, nu poate fi obligat sa depuna o cautiune sau alta garantie pe motiv ca este strain ori ca nu are domiciliul, resedinta sau sediul in Rominia.

Actiunea normelor de procedura civila in timp

Relativitatea in timp a dreptului este o trasatura caracteristica a acestuia.

Ca urmare, intrucat procesul civil se desfasoara pe o perioada mai indelungata de timp, este posibil ca pana la terminarea lui sa apara o noua lege de procedura civila. Se pune intrebarea: unde inceteaza puterea legii vechi care a fost abrogate si unde incepe legea noua; va trebui solutionat deci conflictul de legi, dintre legea veche si legea noua.

Consitutia Romaniei din 1991, spre deosebire de Constitutia anterioara a consacrat la art. 15 alin.2 principiul neretroactivitatii legii, cu exceptia legii penale mai favorabile , transformand astfel regula de la art. 1 C. civ. "legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactive" intr-un principiu constitutional, astfel ca legiuitorul ordinar nu mai poate deroga de la regula.

In materia dreptului procesual civil, actele de procedura efectuate sub imperiul legii vechi raman valabil efectuate daca au fost respectate dispozitiile legii respective, iar dupa intrarea in vigoare a legii noi, actele de procedura vor fi efectuate potrivit prevederilor acesteia.

Din cele prezentate, rezulta ca normele de procedura civila nu retroactiveaza si nici nu supravietuiesc, ci sunt de imediata aplicare.

Principiul aplicarii imediate a legii noi, impune unele precizari, in functie de clasificarea normelor de procedura dupa obiectul lor ;

Normele de organizare judecatoreasca sunt de imediata aplicare. In cazul desfiintarii unor instante, pricinile in curs de judecata, indiferent de faza sau etapa in care se afla, vor trece in instantele nou infiintate (art. 724 al.3 C. proc. civ.). Asa de exemplu, desfiintandu-se in anul 1968, tribunalele populare rationale si tribunalele regionale, pricinile ce se aflau in cursul judecatii, au fost trimise la judecatorii si tribunalele judetene nou infiintate. De imediata aplicare, sunt si normele ce reglementeaza compunerea completului de judecata. Daca pana la aparitia Legii. Nr. 45/1991 ce a adus modificari legii vechi de organizare judecatoreasca (Legea nr. 58/1968) completul de judecata putea fi format cu participarea si a asesorilor populari (art. 5 din Legea nr. 58/1968) dupa modificarile respective, potrivit art. 1 din Legea nr. 45/1991 " judecatorilor si tribunalele judetene judeca in complete formate numai din judecatori"

Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca prevede doua situatii de exceptie privind principiul aplicarii imediate a legii noi:

Art. 124 alin. 1 din Legea nr. 92/1992, prevede ca legea intra in vigoare pe data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, iar la alin. 2, faptul ca dispozitiile privind compunerea si functionarea instantelor judecatoresti si a parchetelor, admiterea in magistratura si raspunderea disciplinara a magistratilor, se pun in aplicare la o data ulterior, respective 1 iulie 1993.

Art. 129 alin. 1 din aceeasi lege prevede ca judecatorii sunt inamovibili pe data numirii lor de Presedintele Romaniei, iar la alin.2 ca numirea judecatorilor se face in termen de 2 ani de la data publicarii legii in Monitorul Oficiail al Romaniei si deci se proroga termenul de intrare in vigoare a legii cu privire la numirea judecatorilor de catre Presedintele Romaniei pentru a deveni inamovibili.

In privinta normelor de competenta, care modifica competenta instantelor sesizate in momentul aparitiei legii noi (prin extindere sau restrangere) sunt posibile mai multe solutii:

Instanta sesizata sa-si pastreze competenta pentru pricinile aflate in curs de judecata;

Instanta sesizata sa-si pastreze competenta numai daca procesul a ajuns in etapa punerii de concluzii in fond;

Instanta sesizata sa se dezinvesteasca si sa trimita cauza instantei noi competente .

Legea nr. 59/1993 care a modificat Codul de procedura civila, a prevazut solutia potrivit careia, pricinile in curs de judecata sa treaca imediat la instanta competenta potrivit legii noi. Art. V din Legea nr. 59/1993, la alin. 1 prevede " Cauzele aflate in curs de judecata la instantele de fond, chiar daca sunt dupa casare cu trimitere, vor fi dupa caz retinute pentru continuarea judecatii sau vor fi trimise la instanta competenta, potrivit normelor de competenta materiala din prezenta lege." La art. V alin.8 aceeasi lege prevede ca in toate cazurile in care potrivit legii, competenta materiala a instantei investite anterior, este modificata, dosarele se trimit din oficiu instantei competente, actele de procedura indeplinite inainte de punerea in aplicare a legii, raman valabile.

Cu privire la competenta teritoriala, art.V alin.2 din Legea nr. 59/1993, prevede ca instantele sesizate inainte de intrarea in vigoare a legii, vor continua sa judece chiar daca, potrivit Legii nr. 92/1992 se schimba competenta teritoriala, ceea ce presupune neaplicarea imediata a legii noi.O alta prevedere care se indeparteaza de principiul aplicarii immediate a legii noi, tot in materia competentei teritoriale, o consitutie cea de la art. V alin. 9 din aceeasi lege, care prevede ca in situatiile in care, in mod exceptional, nu au putut fi organizate unele dintre judecatoriile prevazute in anexa nr. 1 a Legii nr. 92/1992, cauzele vor fi judecate de catre judecatoriile competente teritorial, potrivit legii anterioare.

Normele de procedura prorpiu- zisa sunt de imediata aplicare, rezultand ca actele intocmite inainte de aparitia legii noi raman valabile, iar cele ce urmeaza a fi intocmite dupa aparitia legii noi, vor fi supuse regulilor stabilite de aceasta (art. 725 C. proc. civ.).

Administrarea probelor se face dupa legea in vigoare in momentul administrarii, inar in ceea ce priveste admisibilitatea distingem:

In cazul probelor privind mijloacelor tehnice (ex. Expertiza, cercetarea la faza locului si altele) admisibilitatea se examineaza in raport de norme in vigoare in momentul in care se pronunta instanta cu privire la admisibilitate;

In privinta dovezii actelor juridice, solutia diferita dupa cum forma solemna este ceruta: ad validitatem (ex. Donatii) situatie in care ne raportam la momentul incheierii actului. Viciul rezultand din neindeplinirea conditiilor de forma ceruta de lege, nu poate fi inlaturat prin faptul ca noua legi nu pretinde ad validitatem forma solemna si ar ingadui incheierea actului prin simplu consimtamant al partilor. In situatia in care la momentul incheierii actului se cere numai acordul partilor si pana la solutionarea cauzei apare o norma care pretinde forma solemna, actul ramane valabil intrucat, asa cum am aratat, se au in vedere cerintele de forma de la momentul incheierii actului nefiind posibil sa se pretinda ca partile sa fi incehiat actul in alte conditii decat cele care existau la momentul realizarii acordului de vointa;

Cand proba este ceruta ad probationem, se are in vedere daca legea noua restrange sau largeste posibilitatile de proba. Daca legea noua desfiinteaza cerinta ad probationem si ingaduie noi mijloace de probe, se va aplica aceasta. Daca legea noua ingreuneaza dovada, se va aplica legea sub imperiul careia s-a incheiat actul intrucat aceasta din urma a fost avuta in vedere de parti la incheierea conventiei. Unii autori sustin teoria " drepturilor castigate" conform careia se are in vedere faptul ca partile cand au convenit la incheierea actului au avut in vedere nu numai drepturile si obligatiile ce intra in continutul raportului juridic obligational, dar si regimul de proba al acestor drepturi si obligatii, regim cu privire la care ar avea un drept castigat .

Hotararea judecatoreasca este supusa conditiilor de fond si forma ceruta de legea ce se afla in vigoare la momentul pronuntarii hotararii. In ceea ce priveste exercitarea cailor de atac impotriva acestora, in reglementarea mai veche, anterioara modificarilor aduse de Legea nr. 59/1993, era statuata regula potrivit careia hotararile judecatoresti sunt supuse cailor de atac si termenilor prevazute de legea aflata in vigoare la momentul pronuntarii hotararilor, solutie ce nu a fost avuta in vedere si de Legea nr. 59/1993, care uneori s-a abatut de la aceasta regula .

In materia executarii silite, legea noua este de imediata aplicare - executarea facandu-se dupa legea in vogoare la momentul efectuarii ei. In acest domeniu art.V alin. 11 din Legea nr. 59/1993, a prevazut ca executarile silite incepute inainte de intrarea in vigoare a legii vor fi continuate de instantele de executare care au fost investite potrivit legii anterioare.

Actiunea normei de procedura civila in spatiu

Corelatia dintre drept si spatiu presupune analiza aplicarii normelor de procedura in spatiu ca si evidentierea rolului spatiului in cadrul normelor de procedura .

Prin conflict de norme de procedura civila in spatiu intelegem situatia creata prin aducerea in fata instantei a unui litigiu cu element de extranietate, cu posibilitatea de a alege dintre mai multe legi care sa ajute la solutionarea raportului juridic litigious.

Elementele de extranietate sunt:

Calitatea de cetatean strain a uneia din parti;

Nationalitatea partii persoana juridical;

Domiciliul sau sediul partii ori partilor in strainanate;

Contractul a fost incheiat in alt stat etc.

Aplicarea legii in procesul civil cu element de extraneietate, (Legea nr.105/1992) , denumit si proces civil international se studiaza in detaliu la dreptul international privat si comertului international .

Legile de procedura civila ( legile de organizare judecatoreasca de competenta si de procedura propriu - zisa), sunt legi teritoriale si se aplica pe teritoriul tarii unde se desfasoara judecata excuzand legea altui stat.

Administrarea probelor se face insa in conformitate cu legea forului, iar admisibilitatea lor se examineaza dupa legea locului unde a fost incheiat actul .

Executarea hotararilor judecatoresti straine este posibila numai dupa incuviintarea ei cu formula executorie de catre tribunalul judetean sau al Municipiului Bucuresti, dupa verificarea conditiilor cerute de legile internationale: hotararea este definitive potrivit legii statului unde a fost pronuntata, instanta care a pronuntat-o a avut competenta sa judece procesul si exista reciprocitate in ce priveste efectele hotararilor straine intre Romania si statul instantei care a pronuntat hotararea (art.167 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat) .

In cazul aparitiei unui confilict intre legi care se aplica in regiuni diferite ale aceleasi tari, avem de-a face cu un conflict interprovincial, care se solutioneaza dupa aceleasi metode si principii ca si cazul conflictelor dintre legile nationale.

Asemenea conflicte de competenta interprovinciala au aparut pana la unificarea legislatiei romanesti pe intreg teritoriul.

In prezent, confictele interprovinciale pot sa apara numai cu privire la regimul de publicitate imobiliara, existand regimul registrelor de transcriptiuni dar si sistemul cartilor funciare, pana la intrarea in vigoare pe intreg teritoriul tarii a Legii nr. 7/1996 .

Un asemenea conflict se rezolva dupa regula locus regit actum .