PRINCIPIILE EFECTELOR ACTULUI JURIDIC CIVIL

Actul juridic civil

Notiunea actului juridic civil

Izvoarele raportului juridic civil cuprind, pe langa evenimentele juridice (fapte care se petrec independent de vointa omului si de care legea leaga nasterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice), si actiunile oamenilor, cele care produc rapoartele juridice. Acestea din urma, actiunile oamenilor, sunt impartite, dupa existenta sau nu a intentiei, in actiuni omenesti savarsite fara intentia de a produce efecte juridice si actiuni savarsite cu intentia de a produce efecte juridice, cunoscute si sub numele de acte juridice.

Codul civil nu cuprinde nici o definitie a actului juridic civil, dar in literatura de specialitate acesta este definit ca manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, respectiv de a naste, modifica ori stinge raportul juridic civil concret.

Notiunea de act juridic are doua intelesuri si anume: act juridic civil in sens de negotium (operatiunea juridica in sine) sau act juridic civil in sens de instrumentum (documentul care atesta manifestarea de vointa).

Clasificarea actelor juridice civile

Exista o diversitate de acte juridice civile in viata civila si de aceea este necesara o clasificare a lor in functie de anumite criterii. Unul dintre aceste criterii este cel al numarului partilor care imparte actele juridice in acte unilaterale (consta in manifestarea de vointa a unei singure parti, ex. testamentul, promisiunea publica de recompensa etc.), bilaterale (sunt rezultatul acordului de vointa a doua parti si mai poarta denumirea de contract sau conventie, ex. donatie, imprumut, mandat, contracte civile de vanzare-cumparare) si multilaterale (implica acordul de vointa ce provine de la trei sau mai multe parti, ex. contractul de societate). Importanta acestei clasificari este data de aprecierea valabilitatii actului juridic, dar si regimul juridic diferit pe care le au viciile de consimtamant.

Un alt criteriu de clasificare este cel al scopului urmarit la incheierea actelor juridice. Intalnim in acest caz actul juridic cu titlu oneros (cel in care in schimbului folosului patrimonial procurat de o parte celeilalte, se urmareste obtinerea unui folos patrimonial, ex. contractul de vanzare-cumparare, imprumutul cu dobanda) si actul juridic cu titlu gratuit (acela in care se procura un folos patrimonial fara a se urmari obtinerea altui folos patrimonial in schimb, ex. donatia, imprumutul fara dobanda, depozitul neremunerat).

Dupa efectul lor, avem acte juridice constitutive (dau nastere la un subiect de drept civil care nu a existat anterior), acte translative (au ca efect stramutarea unui drept subiectiv civil dintr-un patrimoniu in alt patrimoniu), si acte declarative (au ca efect consolidarea sau definitivarea unui drept subiectiv preexistent).

Dupa importanta sau gravitatea lor distingem acte juridice civile de conservare (preintampinarea pierderii unui drept subiectiv civil), de administrare (se realizeaza o normala punere in valoarea a unui bun ori a unui patrimoniu) si acte de dispozitie (au ca rezultat iesirea din patrimoniu a unui bun sau a unui drept).

Criteriul continutului imparte actele juridice in patrimoniale si nepatrimoniale, iar criteriul formei de incheiere in consensuale(se incheie prin simpla manifestare de vointa a partilor), solemne (pentru incheierea lor nu este suficienta simpla manifestare de vointa, este necesara in plus respectarea unor cerinte de forma prevazute de lege) si reale (manifestarea de vointa este insotita de predarea bunului ce formeaza obiectul actului).

In functie de momentul producerii efectelor se disting acte intre vii (acele acte ce isi produc efectele neconditionat de moarte autorului sau autorilor lor) si acte pentru cauza de moarte (actele care isi produc efectele dupa moartea autorului lor). Modul de executare separa actele in acte juridice cu executare dintr-o data si acte juridice cu executare succesiva (executarea lor implica mai multe prestatii, esalonate in timp). Ultimul criteriu, cel al legaturii cu modaliltatile, diferentiaza acte juridice pure si simple (nu cuprind o modalitate: termen, conditie sau sarcina) si acte afectate de modalitati.

Forma actului juridic civil

Prin forma actului juridic civil se intelege acea conditie de validare a actelor juridice care consta in modalitatea de exteriorizare a manifestarii de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice.

In sens restrans, forma actului juridic civil reprezinta modalitatea de exteriorizare a vointei reale si este guvernata de principiul consensualismului. In sens larg, forma, sinonima cu "conditii de forma", are trei acceptiuni: forma ceruta ad validatem - necesara pentru valabilitatea actului juridic; forma ceruta ad probationem - necesara pentru probarea actului juridic; forma ceruta pentru opozabilitatea actului juridic fata de terti (in caz de nerespectare terta persoana poate face abstractie de actul juridic).

Efectele actului juridic civil

Notiunea si determinarea efectelor actului juridic civil

Scopul pentru care se incheie un act juridic este producere de efecte juridice, acestea desemnand drepturile subiective si obligatiile civile la care da nastere, pe care le modifica sau le stinge un asemenea act[1]. Aceste efecte reprezinta continutul unui act juridic civil. De aici rezulta ca a stabili efectele unui act juridic inseamna a cunoaste continutul acestuia, a cauzelor care precizeaza drepturile si obligatiile civile nascute, modificate sau stinse.

Efectele actului juridic civil sunt reglementate de Codul Civil prin doua grupe de norme:

norme care reglementeaza efectele conventiilor sau contractelor, in general

norme care reglementeaza efectele diferitelor contracte civile (ex. contractele de vanzare-cumparare, schimbul, societatea, mandatul, depozitul, amanetul, tranzactia, donatia) dar si efectele actului unilateral

Pentru a stabili efectele unui act juridic trebuie mai intai sa se stabileasca existenta acestuia. Atunci cand exista mijloace de proba suficiente si concludente, dovedirea existentei actului juridic atrage dupa sine stabilirea efectelor sale, acestea fiind clar exprimate. In practica, insa, desi se poate dovedi existenta actului juridic sunt intampinate dificultati la stabilirea efectelor acestora pentru ca acestea nu apar cu claritate, existand indoieli cu privire la continutul acelui act. In astfel de situatii se pune problema calificarii actului, adica stabilirea daca acesta este civil, comercial sau apartine altui domeniu.

Pentru stabilirea efectelor actului juridic in situatia prezentata mai sus se apeleaza la reguli de interpretare a actului juridic civil. Aceste reguli sunt:

"Conventiile obliga nu numai la ceea ce este expres in ele, dar la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei dupa natura sa."

"Clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg, desi nu sunt exprese intr-insul" (art.981 C.civ)

"Interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literar al termenilor" (art.977 C.civ)

"Cand este indoiala, conventia se interpreteaza in favoarea celui ce se obliga" (art.983 C.civ)

"Cand o clauza este primitoare de doua intelesuri, ea se interpreteaza in sensul ce poate avea un efect, iar nu in acela in care nu ar putea produce nici unul" (art. 978 C.civ)

"Toate clauzele conventiilor se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecareia intelesul ce rezulta din actul intreg" (art.982 C.civ.)

"Termenii susceptibili de doua intelesuri se interpreteaza in intelesul ce se potriveste mai mult cu natura contractului" (art.979 C.civ)

"Dispozitiile indoioase se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul" (art.980 C.civ)

"Conventia nu cuprinde decat lucrurile asupra carora se pare ca partile si-au propus a contracta, oricat de generali ar fi termenii cu care s-a incheiat" (art.984 .civ)

"Cand intr-un contract s-a pus anume un caz pentru a se explica obligatia, nu se poate sustine ca printr-acesta s-a restrans intinderea ce angajamentul ar avea de derept in cazurile neexprese" (art. 985 C.civ)

Principiile efectelor actului juridic

Efectele actului juridic civil sunt guvernate de trei principii (reguli de drept civil), in functie de care se stabileste cum si fata de cine se produc aceste efecte.

Exceptiile de la principii sunt situatii in care,pentru anumite ratiuni,regulile mentionate nu-si gasesc aplicatie.

Principiul fortei obligatorii

Acest principiu este dat de art. 969 alin.1 din Codul Civil: "conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante. Ele se pot revoca prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege". [2]

Actul juridic odata incheiat nu este facultativ si este obligatoriu, adica da nastere la drepturi si obligatii care se impun partilor precum legea. Astfel, principiul fortei obligatorii reprezinta reflectarea in plan juridic a obligativitatii respectarii cuvantului dat.

Pentru contractele bilaterale, acest principiu este sinonim cu formularea: "contractul este legea partilor", acestea trebuind sa execute obligatiile pe care si le-au asumat contractual. Libertatea contractuala presupune posibilitatea partilor de a incheia orice contract doresc, insa odata acesta incheiat contractul trebuie respectat precum legea.

De la acest principiu exista si exceptii, si anume atunci cand efectele actului juridic nu se produc asa cum au intentionat partile.

Ca si cazuri de extindere a fortei obligatorii includem urmatoarele ipoteze:

-prorogarea (prelungirea) efectelor actului juridic, prin efectul legii,peste termenul stipulat de parti; este cazul prelungirii contractelor de inchiriere la care se refera art.1 din Legea nr.17/1994; art.7 alin.1 din Legea nr.112/1995 (ambele stabilesc un termen de 5 ani);

-prelungirea efectelor actului cu executare succesiva, datorita suspendarii temporare a executarii lui pe tot timpul cat dureaza cauza de suspendare (spre exemplu, un caz de forta majora, situatie in care intervine tot o prelungire, dar fortata a efectelor actului);

-revizuirea efectelor actului juridic din cauza ruperii echilibrului contractual in schimbarea imprejurarilor avute in vedere de parti, la data incheierii actului juridic; este vorba de asa-zisa teorie a impreviziunii (rebus sic non stantibus) adica aimprejurarilor(lucrurilor)care nu mai stau asa cum au fost si care implica, prin aceasta necesitatea revizuirii (modificarii) clauzelor initiale ale actului in scopul restabilirii echilibrului valoric al prestatiilor lui

Principiul irevocabilitatii actului juridic

Art.969 alin.2 Codul civil: actului bilateral nu i se poate pune capat prin vointa unei singure parti, iar actului juridic unilateral nu i se poate pune capat prin simpla manifestare de vointa a autorului actului.[3]

In momentul incheierii unui act juridic se naste obligatia respectarii acestuia iar cel care incheie un astfel de act nu se poate razgandi, nerespectandu-l. Daca actul este bilateral anularea acestuia se poate face doar daca exista acordul ambelor parti, dar daca actul este unilateral desfiintarea acestuia este imposibila.

Putem spune ca principiul irevocabilitatii actului juridic este un corolar al principiului fortei obligatorii a actului juridic civil

Staruim putin asupra cazului contractelor, in care, cum am vazut, desfiintarea este posibila, daca ambele parti sunt de acord. Aceasta raspunde asa-numitului "principiu al simetriei": un contract legat prin intelegere, prin consimtamantul mutual al partilor va putea fi dezlegat, in mod simetric, prin consimtamantul mutual in sens contrar al partilor.

►Spre exemplu, daca debitorul si creditorul unei rente decid de comun acord sa puna capat contractul de renta, acordul lor de vointa conduce la incetarea efectelor contractuale in acelasi fel si cu aceleasi conditii (consimtamant neviciat, obiect, cauza etc.)cu care acordul lor initial de vointe condusese la nasterea acestor efecte.[5]

De la principiul irevocabilitatii exista unele exceptii, intre care vom distinge dupa cum sunt:

- exceptii de la irevocabilitatea actelor bilaterale (sau multilaterale) sau

- exceptii de la irevocabilitatea actelor unilaterale.

Exceptiile de la irevocabilitatea contractelor

Exceptiile de la irevocabilitatea contractelor apar in situatiile in care contractul isi inceteaza efectele prin voia uneia singure dintre parti. Ele sunt expres reglementate de lege si au motivatii diferite, in functie de categoria de interese pe care legiuitorul a urmarit sa o protejeze prin prevederea respectivei derogari de la regula. Astfel:

- orice donatie realizata intre soti, in timpul casatoriei, este revocabila. Intr-adevar, daca s-ar permite sotilor sa-si faca, unul altuia, donatii irevocabile, s-ar putea eluda (ocoli) normele Codului familiei privind comunitatea de bunuri.

Daca se ajunge la partaj (cand este de presupus ca partile nu se mai afla in relatii atat de bune ca atunci cand au incheiat donatiile) donatorul isi poate solicita inapoi bunurile daruite sotului/sotiei pe parcursul casatoriei;

- contractul de locatiune fara termen poate inceta prin manifestarea de vointa a oricareia dintre parti.

De observat ca, dimpotriva, daca s-a prevazut un termen in contractul de locatiune, acesta va trebui respectat si numai acordul partilor va face cu putinta incetarea anticipata a contractului;

- depozitul se restituie de indata ce s-a pretins restituirea. Intr-adevar, chiar daca s-ar fi prevazut un termen pentru depozit, si cu atat mai mult daca nu s-a prevazut, depozitarul (cel la care bunul este lasat in depozit) trebuie sa-i restituie bunul deponentului, in orice moment l-ar cere acesta;

- stingerea mandatului, in anumite imprejurari.

Potrivit Codului civil, "mandatul se stinge:

1. prin revocarea mandatarului;

2. prin renuntarea mandatarului la mandat".

Observam ca mandatul se poate stinge, asadar, prin manifestarea de vointa a oricareia dintre parti. Mandantul nu poate fi silit sa fie reprezentat in continuare de catre manadatar, daca nu mai doreste, dupa cum mandatarul nu poate fi silit sa-l reprezinte pe mandant in continuare. Aceasta prevedere de exceptie se explica prin faptul ca mandatul este un

contract incheiat intutu personae (cu luarea in considerare a calitatilor celeilalte parti) si presupune un anume grad de incredere reciproca a partilor. Daca aceasta incredere inceteaza, nici contractul nu mai poate fi mentinut.

Incetarea manadatului la initiativa oricareia dintre parti este admisibila indiferent daca mandatul s-a incheiat cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Daca insa incetarea contractului a fost decisa in mod unilateral de catre una dintre parti in conditii pagubitoare pentru cealalta parte, se vor putea stabili despagubiri.

► Spre exemplu, X, in calitate de mandant, a emis o procura prin care il numeste pe Y reprezentant (mandatar) al sau la incheierea unui contract de vanzare. In mijlocul unor negocieri esentiale pentru incheierea contractului de vanzare, Y renunta sa il mai reprezinte pe X, punand astfel in pericol vanzarea. Y va raspunde pentru

prejudicierea intereselor mandantului, dar nu va putea fi constrans sa continue negocierea..

Exceptiile de la irevocabilitatea actelor unilaterale

Exceptiile de la irevocabilitatea actelor unilaterale sunt cazurile in care actul juridic unilateral este desfiintat prin manifestarea de vointa, in sens contrar, a celui care l-a incheiat:

- testamentul este esentialmente revocabil, potrivit art. 922 din Codul civil.

Aceasta insemna ca testatorul isi poate modifica testamentul de cate ori doreste; va fi valabil ultimul testament incheiat. Trebuie totusi sa pastram in minte rezerva ca, atunci cand vorbim despre principiul irevocabilitatii actelor juridice avem in vedere acte cu o

minima eficienta juridica, acte care au intrat deja in viata juridica, care au produs sau au devenit apte sa produca efecte juridice. Ori, testamentul nu are o asemenea valoare. Pana la moartea testatorului el nu poate produce nici un efect. Abia dupa moartea testatorului testamentul intra, propriu-zis, in viata juridica si atunci el, prin forta imprejurarilor, nu mai este revocabil!

- renuntarea la mostenire este revocabila. Avem in vedere un mostenitor care a renuntat la succesiune si care, ulterior, se razgandeste, si doreste sa o accepte. Aceasta este posibil, daca sunt indeplinite doua conditii: mostenirea sa nu fi fost acceptata, intre timp,

de catre alt mostenitor si de la data deschiderii succesiunii sa nu fi trecut 6 luni.

Trebuie notat ca, dimpotriva, acceptarea mostenirii nu este revocabila. O persoana care a acceptat mostenirea nu va putea, ulterior (de exemplu, pentru ca descopera ca mostenirea cuprinde multe datorii) sa se razgandeasca si sa nu o mai accepte;

- oferta de a contracta poate fi revocata, pana in momentul

ajungerii ei la destinatar. Dupa ce a ajuns la destinatar, revocarea ofertei poate duce la obligarea ofertantului de a acoperi prejudiciile produse astfel destinatarului.[6]

Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil

Art.969 alin.1 Codul civil spune ca puterea de lege a conventiilor legal facute au putere numai intre partile contractante. Art.973 Codul civil: conventiile produc efecte numai intre partile contractante nu si fata de al treilea.

Prin raportare la pincipiul obligativitatii un individ este obligat sa respecte actele juridice incheiate de el dar nu si pe acelea incheiate de alte persoane. Conform acestui principiu, actul juridic are efecte relative, adica nu ii poate afecta decat pe cei care il incheie.

Acest principiu presupune existenta a trei notiuni: parte, avanzi-cauza si terti. Parte este persoana care incheie, personal sau prin reprezentant, un act juridic civil. Avanzii-cauza sunt persoanele care nu sunt nici parti nici terti si care suporta efectele actului juridic din cauza legaturii existente intre ei si parti.

Sunt trei categorii de avanzi-cauza, si anume: succesorii universali si cei cu titlu universal; succesorii cu titlu particular; creditorii chirografari.

Succesorul universal este fie o persoana fizica ce dobandeste un patrimoniu la decesul altei persoane fizice, fie o persoana juridica ce obtine un patrimoniu prin fuziune sau absorbtie. Succesorul cu titlu universal este persoana fizica ce dobandeste o fractiune din patrimoniul unei alte persoane fizice ce a decedat, sau este persoana juridica care dobandeste o parte din patrimoniul unei persoane juridice divizate. Succesorii cu titlu particular sunt cei care dobandesc un anumit drept individual. Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu au o garantie reala pentru creanta lor, dar au drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului lor.

Tertii sunt persoanele care nu au incheiat nici personal, nici prin reprezentant un act juridic civil. Asupra lor nu se produce nici un fel de efecte ale incheierii actului juridic.

Exceptii aparente de la principiul relativitatii efectelor actelor juridice civile

De la principiul relativitatii exista insa o serie de exceptii. Sunt astfel de exceptii acele cazuri in care actul juridic civil produce efecte si fata de alte persoane decat partile, ca o consecinta a vointei partilor ce au incheiat actul.

Unele situatii nu constituie insa propriu-zis exceptii de la principiul relativitatii efectelor actului juridic. Pentru ca numai la prima vedere par ca se abat de la principiul relativitatii, in realitate efectele actului subordonandu-se acestui principiu, aceste exceptii se numesc aparente. Constituie exceptii aparente de la principiul relativitatii efectelor actelor juridice civile:

. Situatia avanzilor-cauza.

Dupa cum am vazut, succesorii universali si cei cu titlu universal sunt, practic, "continuatori" ai autorilor lor; pentru succesorii cu titlu particular, dobandirea calitatii de avand-cauza se face cu voia lor; pentru creditorii chirografari dreptul de a ataca actul fraudulos izvoraste din lege, si nu din actul incheiat intre debitor si tert. Asadar, avanzii-cauza reprezinta o categorie intermediara de persoane, asupra carora efectele actului juridic se produc nu prin derogare de la principiul relativitatii, ci tocmai in virtutea acestui principiu.

. Promisiunea faptei altuia este conventia prin care o parte (denumita promitent) se obliga fata de cealalta parte sa determine un tert sa aiba o anumita conduita.

►Spre exemplu, X se obliga fata de Y sa-l convinga pe Z, un bun prieten al lui X, sa-i vanda automobilul lui Y, la un pret mai mic. Avem de-a face cu o intelegere intre X si Y, dar care priveste conduita unui tert, a lui Z, care nu a participat nici personal, nici

prin reprezentare la contractul incheiat intre X si Y. Suntem oare in prezenta unei exceptii de la principiul relativitatii? Sa decurga din contractul incheiat intre X si Y obligatii pentru Z? Nu, in realitate, ceea ce se promite este fapta promitentului (a lui

X): aceea de a depune staruinte pentru a determina tertul (pe Z) sa adere la un anumit act.

Daca Z nu va fi de acord sa-i vanda autoturismul lui Y la un pret mai mic, el nu va putea fi silit sa o faca. Nu se poate angaja raspunderea unui tert, in temeiul unui contract la care nu a participat. In schimb, va raspunde X, pentru ca nu si-a indeplinit obligatia contractuala, aceea de a-l convinge pe Z sa actioneze intr-un anume fel. De observat ca obligatia lui

X este o obligatie de rezultat; ea se considera neindeplinita daca rezultatul urmarit de parti (adica convingerea lui Z de a vinde la un anumit pret) nu a fost indeplinit, indiferent daca X a depus sau nu staruinte in acest sens.

. Simulatia. Uneori partile unui act juridic civil nu doresc sa isi faca publice intentiile, nu doresc ca tertii sa cunoasca fie adevarata natura a actului incheiat, fie adevarata identitate a celor care il incheie. Ele simuleaza atunci incheierea unui act juridic, care este facut public, si incheie in ascuns un alt act, care ramane necunoscut tertilor. De multe ori simulatia ascunde o intentie de frauda.

►Spre exemplu, pentru a nu plati impozitele datorate corespunzator pretului imobilului vandut, vanzatorul si cumparatorul se inteleg sa incheie doua acte: un prim contract de vanzare-cumparare public, in care este trecut un pret mai mic, care va fi luat in calcul la stabilirea impozitului si un al doilea contract, ascuns, in care este

trecut pretul real. Simulatia se utilizeaza si pentru fraudarea creditorilor.

► Spre exemplu, pentru a nu face posibila introducerea actiunii pauliene, care tinde sa anuleze liberalitatile incheiate de debitor, acesta din urma poate masca donatiile sub chipul unei vanzari. Dar simulatia nu este, in sine, interzisa de lege. Nu intotdeauna

partile sunt animate de intentia de frauda.

►Un caz de simulatie poate fi si acela care intervine atunci cand donatorul, spre exemplu, nu intentioneaza sa isi faca cunoscuta identitatea, dorind sa ramana anonim.

Asadar, simulatia este cladita pe doua operatii juridice: una sincera, dar secreta; alta publica, dar mincinoasa. Ca urmare, simulatia poate avea una din urmatoarele trei forme:

a) actul fictiv (cand actul public este incheiat doar de forma, el fiind contrazis de actul secret, numit si "contrainscris").

►Spre exemplu, X, dorind sa evite executarea silita a unui imobil al sau, i-l vinde lui Y printr-un contract facut public fata de terti, dar incheie in ascuns cu Y un al doilea act, care il contrazice pe primul, si in care se arata ca dreptul de proprietate nu se transfera de la X la Y, imobilul ramanand al acestuia din urma;

b) actul deghizat (cand in actul public se vorbeste de un anumit act juridic, iar prin actul secret se arata adevaratul act dorit de parti).

► Spre exemplu, in dreptul nostru, o persoana nu isi poate lasa intrega avere mostenire unuia dintre copii, dezmostenindu-i pe ceilalti, deoarece fiii sunt "mostenitori rezervatari" (au o anumita fractiune din avere rezervata, pe care o vor mosteni obligatoriu). Ca sa favorizeze totusi unul dintre copii si sa-i dezmosteneasca pe ceilalti,

X incheie cu unul dintre fiii sai un contract de donatie a terenului, casei si celorlalte bunuri importante. In felul acesta, la deschiderea succesiunii lui X (la moartea lui X), aceste bunuri nu se vor mai afla in masa succesorala, spre a fi impartite intre mostenitori. Intr-o

asemenea situatie insa, legea permite mostenitorilor rezervatari sa ceara "raportul donatiilor", adica readucerea la patrimoniul initial al lui X a bunurilor donate pe parcursul vietii acestuia, spre a putea fi impartite intre mostenitori. Raportul donatiilor poate fi evitat, daca X incheie o simulatie: un act public, care este contract de vanzare-cumparare si un act secret cu fiul privilegiat, care este donatie. Contractul de vanzare-cumparare nu poate fi anulat de catre mostenitori, astfel incat scopul urmarit de X (dezmostenirea

celorlalti fii) a reusit, afara doar daca acestia vor putea dovedi existenta actului secret;

c) interpunerea de persoane, in situatia in care adevaratele parti rezulta doar din actul secret.

► Spre exemplu, societatea comerciala X isi scoate la vanzare unele bunuri imobile. Ea nu doreste sa i le vanda lui Y, care este o societate concurenta. Y incheie contractul prin interpunere de persoane, astfel incat in contractul public, de care are cunostinta X, apare in calitate de cumparator Z. Intre Y si Z s-a incheiat insa un

act secret in care se arata ca dreptul de proprietate se transfera lui Y, care reuseste astfel sa cumpere bunuri pe care altminteri X nu I le-ar fi vandut. Potrivit art. 1175 din Codul civil, referitor la simulatie, "actul secret, care modifica un act public, nu poate avea putere decat intre partile contractante si succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici

un efect in contra altor persoane". Asadar, intre parti produce efecte actul adevarat, secret, real, dar, fata de tertul de buna credinta, produce efecte actul public. Daca insa tertul ia cunostinta despre actul secret, el va avea dreptul de a opta intre invocarea actului public si a celui secret. Cu alte cuvinte, tertul (fie el creditor, mostenitor etc.) Poate sa

intenteze o actiune in instanta intemeiata pe un act juridic la care nu a luat parte: actul incheiat in secret de catre partile participante la simulatie, cel mai adesea in scopul fraudarii sale. Dar este simulatia o exceptie de la principiul relativitatii efectelor

actului juridic? Nu, deoarece dreptul tertului de optiune intre actul public si actul

secret izvoraste din lege si nu din conventia partilor participante la simulatie. Ca urmare, aceasta situatie se include in randul exceptiilor aparente de la principiul relativitatii.

. Reprezentarea. Reprezentarea constituie un procedeu juridic prin care o persoana (reprezentant) incheie un act juridic in numele si pe seama altei persoane (reprezentat), efectele actului respectiv producanduse direct in persoana reprezentatului.

Dupa izvorul ei, reprezentarea poate fi:

a) conventionala. In acest caz, ea izvoraste din vointa partilor, care au incheiat un contract de mandat. In temeiul acestuia, una dintre parti, denumita mandatar, se obliga sa incheie

unul sau mai multe acte juridice pe seama unei alte persoane, denumita mandant, care ii da aceasta imputernicire (procura) si pe care o reprezinta. Stim deja ca

mandatul este un contract unilateral atunci cand se incheie cu titlu gratuit (iar gratuitatea este de esenta sa) si bilateral atunci cand se incheie cu titlu oneros.

b) legala. In acest caz, ea izvoraste din lege.

►Spre exemplu, persoana lipsita de capacitate de exercitiu incheie acte juridice prin reprezentantul sau legal. Observam ca reprezentatul nu participa personal la incheierea

actului juridic respectiv. Totusi, efectele acestuia se produc in persoana sa, in sensul ca va fi obligat sa execute obligatiile contractuale care decurg din acest act, si va beneficia de drepturile care decurg din acesta. Pe de alta parte, reprezentantul, desi a incheiat propriu-zis actul juridic, nu va suporta consecintele acestuia. Cu toate acestea, reprezentarea nu constituie o derogare nici de la principiul relativitatii efectelor actului juridic, nici de la

cel al obligativitatii acestora. Reprezentarea este doar o exceptie aparenta de la principiul

relativitatii deoarece, daca reprezentarea este conventionala, reprezentatul este considerat parte a actului juridic civil. Prin incheierea contractului de mandat, el si-a dat consimtamantul la a deveni titularul drepturilor si obligatiilor care vor rezulta din actul juridic incheiat de mandatar in numele sau.[7]

►Spre exemplu, X emite o procura pentru Y, prin care prevede ca Y il va reprezenta la incheierea contractului de vanzare-cumparare a casei sale. Vanzarea casei este perfectata de Y, el este cel care negociaza incheierea contractului si tot el este cel care semneaza actul doveditor al acestuia. Dar suma obtinuta ca pret nu ii apartine

lui Y, ci lui X; tot astfel, nu Y, ci X va avea obligatia de a elibera casa si de a o pune la dispozitia cumparatorului, ca si obligatia de ai garanta utila si linistita folosinta a acesteia.

X suporta aceste efecte nu ca exceptie de la principiul relativitatii, ci in virtutea propriei lui vointe contractuale; consimtamantul exprimat la incheierea contractului de mandat este cel care il leaga de aceste efecte. Daca reprezentarea este legala, reprezentatul (spre exemplu,

minorul mai mic de 14 ani) devine in temeiul legii titular al drepturilor si obligatiilor care decurg din actul juridic incheiat in numele si pe socoteala sa de catre reprezentant.

. Actiunile directe. Uneori, cand exista doua contracte succesive, legea permite unei persoane care este parte in primul contract sa introduca actiune impotriva unei alte persoane, care este parte in cel de al doilea contract.

► Spre exemplu, Codul civil prevede ca "mandantul poate sa intenteze direct actiunea contra persoanei ce mandatarul si-a substituit". Asadar, ipoteza este aceea in care mandatarul, la randul sau, emite o procura prin care imputerniceste o alta persoana sa

incheie actul juridic pentru care primise el insusi, initial, procura de la mandant pentru a-l incheia. Mandantul, daca este prejudiciat, va putea actiona, direct, impotriva mandatarului sau, desi nu este parte decat la primul contract de mandat, dintre cele doua care s-au

incheiat succesiv. Si de aceasta data ne aflam in prezenta unei exceptii aparente de la principiul relativitatii, intrucat dreptul la actiune izvoraste din lege.[8]

Nulitatea actului juridic civil

Literatura juridica este cea care a formulat o definitie a nulitatii actului juridic civil, spunand despre aceasta ca este sanctiunea de drept civil ce lipseste actul juridic civil de acele efecte contrarii normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila.

Nulitatea indeplineste doua functii: una preventiva si una sanctionatorie. Functia preventiva consta in efectul inhibitoriu pe care il are asupra subiectilor de drept tentati sa incheie un act juridic fara a respecta conditiile de validitate ale acestuia. Functia sanctionatorie intervine in momentul in care s-a incheiat un act juridic ce nu respecta conditiile de validitate.

Nulitatea partiala este aceea care anuleaza numai anumite efecte ale actului juridic, celelalte producandu-se doar daca nu contravin legii. Nulitatea totala anuleaza intregul act juridic civil.

Nulitatea expresa este prevazuta intr-o dispozitie legala (Codul civil sau alt izvor de drept civil), in timp ce nulitatea virtuala nu este prevazuta expres de lege, dar rezulta din exprimarea normei legale sau din scopul ei.

Nulitatea de fond se aplica in cazul lipsei sau a nevalabilitatii unei conditii de fond a actulu juridic. Nulitatea de forma intervine in cazul in care nu este respectata forma ceruta ad validitatem.

Nulitatea absoluta este sactiunea aplicata in cazul in care este nerespectata o norma ce apara un interes general. Cauzele ce conduc la aplicarea acestui tip de nulitate sunt lipsa unei conditii esentiale a actului juridic; frauda legii; incheierea actului juridic cu incalcarea normelor imperative ale legii, ordinii publice sau a bunelor moravuri.

Nulitatea relativa intervine in momentul in care nu este respectata o norma ce ocroteste un drept privat. Cauzele acestui tip de nulitate pot fi: existenta unui viciu de consimtamant; lipsa discernamantului uneia dintre parti; una dintre parti nu are capacitate de exercitiu.

BIBLIOGRAFIE

Raluca Dimitriu, Drept civil , Editura ASE , BUCURESTI

Drept civil - curs pentru pregatirea examenului de licenta, Editura Lumina Lex, 1997 BUCURESTI

B.Stefanescu, R.Dimitriu, Drept civil pentru invatamantul superior economic , Editura Lumina Lex, 2002, BUCURESTI

4.Codul Cvil

Calitatea procesuala a Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara in plangerile de carte funciara

Prin Decizia nr. 72/2007, Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a decis ca in cauzele ce au ca obiect plangerile privind cartea funciara intemeiate pe dispozitiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicata, Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI) nu are calitate procesuala pasiva.

Decizia ICCJ nr. 72/2007 privind examinarea recursului in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la calitatea procesuala pasiva a OCPI in plangerile de carte funciara intemeiate pe dispozitiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 685 din 07.10.2008.

Prin Decizia nr. 72/2007, ICCJ a admis recursul in interesul legii si a stabilit ca in cauzele ce au ca obiect plangerile privind cartea funciara intemeiate pe dispozitiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicata, OCPI nu are calitate procesuala pasiva.


Practica neunitara a instantelor judecatoresti

ICCJ a constat ca in practica instantelor judecatoresti s-a ivit o diversitate de solutii referitoare la calitatea procesuala pasiva a Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara.

1. Astfel, unele instante au considerat ca Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara are calitate procesuala pasiva in plangerile privind cartea funciara.

S-a relevat, in acest sens, ca activitatea de carte funciara este o procedura necontencioasa, insa solutionarea de catre instanta a plangerii fomulate cu privire la aceasta activitate, fiind o procedura jurisdictionala ulterioara activitatii de carte funciara, are caracter contencios.

In cadrul acestui punct de vedere, s-a considerat ca actul atacat este administrativ, iar Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara trebuie citat in proces, avand calitate procesuala pasiva, deoarece litigiul urmeaza a fi solutionat dupa o procedura speciala, in cadrul careia judecata trebuie sa se desfasoare in contradictoriu cu emitentul actului.

2. Alte instante, dimpotriva, au considerat ca, in cauzele ce au ca obiect plangeri privind cartea funciara, Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara nu are calitate procesuala pasiva, deoarece procedura aplicabila nu este contencioasa.

In motivarea acestui punct de vedere s-a invederat ca, din moment ce in cauzele care au ca obiect plangeri formulate impotriva incheierilor de carte funciara instanta nu trebuie sa stabileasca existenta sau inexistenta unui drept al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara, ci doar legalitatea si temeinicia incheierii date in cauza, acesta nu poate fi citat ca parte in proces, singurele persoane susceptibile sa aiba calitate fiind cele prevazute in dispozitiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, republicata, respectiv persoanele interesate potrivit mentiunilor din cartea funciara.

Prin Decizia nr. 72/2007, ICCJ a constat ca aceste din urma instante au interpretat si aplicat corect dispozitiile legii.


Argumentele Inaltei Curti de Casatie si Justitie:

Potrivit art. 17 alin. (1) din Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996, republicata, 'publicitatea imobiliara intemeiata pe sistemul de evidenta al cadastrului general are ca obiect inscrierea in cartea funciara a actelor si faptelor juridice referitoare la imobilele din acelasi teritoriu administrativ si se realizeaza de catre oficiile teritoriale pentru imobilele situate in raza teritoriala a acestora'.

In acest cadru de reglementare, prin art. 20 alin. (1) din aceeasi lege se prevede ca 'dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor inscrie in cartea funciara pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis in mod valabil', iar in cuprinsul art. 21 s-a subliniat ca 'modificarea continutului unui drept ce greveaza un drept real imobiliar se inscrie, daca legea nu dispune altfel, potrivit regulilor stabilite pentru dobandirea si stingerea drepturilor reale'.

In conformitate cu principiul relativitatii, pe care il consacra, in art. 22 din legea mentionata se mai prevede ca inscrierea unui drept se poate efectua numai 'impotriva aceluia care, la inregistrarea cererii sale, era inscris ca titular al dreptului asupra caruia inscrierea urmeaza sa fie facuta', precum si 'impotriva aceluia care, inainte de a fi inscris, si-a grevat dreptul, daca amandoua inscrierile se cer deodata'.

Caracterul necontencios al procedurii de inscriere in cartea funciara este subliniat in dispozitiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, republicata, potrivit carora 'inscrierile in cartea funciara se efectueaza la cererea partilor interesate, cu exceptia cazurilor in care legea prevede inscrierea din oficiu', precum si in alin. (6) al aceluiasi articol, prin care se precizeaza ca 'intabularea sau inscrierea provizorie poate fi ceruta de orice persoana care, potrivit inscrisului original, hotararii judecatoresti sau hotararii autoritatii administrative, urmeaza sa stramute, sa constituie, sa modifice, sa dobandeasca sau sa stinga un drept tabular'.

Acest caracter necontencios al activitatii de publicitate imobiliara mai rezulta si din faptul ca incheierile prin care sunt solutionate cererile de inscriere de catre registratorul de carte funciara, care este functionar public si nu judecator, sunt, prin natura lor juridica, acte administrative provizorii ce nu au putere de lucru judecat din moment ce adoptarea lor nu are loc in cadrul unei proceduri administrative jurisdictionale.

De altfel, o asemenea incheiere, desi act administrativ, nu este supusa controlului instantelor judecatoresti de contencios administrativ, in conditiile Legii nr. 544/2004, ci contenciosului administrativ special reglementat prin Legea nr. 7/1996, republicata.