PRINCIPIILE SI FUNCTIILE DREPTULUI

PRINCIPIILE SI FUNCTIILE DREPTULUI

Sectiunea I - Principiile generale ale dreptului

1. Consideratii generale

Principiul reprezinta un element fundamental, o prescriptie de baza vizand continutul normei juridice. El are un rol constructiv, dar si valorizator pentru sistemul de drept.

Principiile generale ale dreptului reprezinta ideile calauzitoare pe care le regasim in continutul normei juridice, cuprind cerintele obiective ale societatii, cerinte cu manifestari specifice in procesul de constituire, dar si de realizare a dreptului.

Rolul constructiv al principiilor dreptului este subliniat in relatia ce se manifesta in momentul crearii dreptului: influenta traditiei, dar si a inovatiei. Traditia are rolul consistent, de liant al dreptului, de respectare a vechilor modele, creare a unui respectabil proces social de acumulare, in vreme ce inovatia aduce plusul de experimentare a unor idei novatoare, tendintele stiintei in domeniul dreptului si cerintele impuse de transformarile sociale produse.

O definitie sintetica a principiilor generale ale dreptului s-ar contura astfel: "ansamblul propozitiilor directoare carora le sunt subordonate atat structura, cat si dezvoltarea sistemului de drept".

Rolul cel mai important al principiilor dreptului se manifesta in procesul de creare a dreptului, in modalitatile in care aceste principii de drept sunt transpuse in norme juridice. Cu cat normele juridice vor raspunde, prin continutul si principiile pe care le inglobeaza, nevoilor sociale prezente si viitoare, cu atat adeziunea cetatenilor la ordinea juridica va fi mai pronuntata.

2. Importanta studierii principiilor dreptului

Importanta studierii principiilor dreptului consta in legatura dintre acestea si realitatile concrete din societate. Societatea se dezvolta sinuos si imprevizibil, principiile de drept sunt influentate de evolutia societatii si, ca un corolar, sistemul juridic trebuie sa se dezvolte in stransa legatura cu dezvoltarea comunitatii analizate. In aceste conditii principiile dreptului nu fac altceva decat sa creioneze linia calauzitoare pentru "construirea" acestui sistem juridic.

Asadar, putem delimita utilitatea practica a studierii principiilor dreptului:

a) - principiile dreptului traseaza liniile directoare pentru sistemul juridic. Fara ele dreptul n-ar putea fi conceput.

b) - principiile dreptului au un rol si in administrarea justitiei. Cei insarcinati cu aplicarea dreptului, trebuie sa cunoasca nu numai "litera" legii, ci si "spiritul" ei, iar principiile de drept alcatuiesc chiar "spiritul legii";

c) - principiile de drept, in unele cazuri, tin loc de norme de reglementare, atunci cand, intr-o cauza civila sau comerciala, legea tace, judecatorul putand solutiona cauza in temeiul principiilor generale de drept.

In concluzie, actiunea principiilor dreptului are ca rezultat conferirea certitudinii dreptului - garantia de care beneficiaza indivizii in fata imprevizibilului normelor coercitive - si a congruentei sistemului legislativ - concordanta legilor, caracterul lor social aplicabil, oportunitatea lor.

Pentru a intelege mai profund rolul principiilor generale ale dreptului se impune prezentarea lor.

Facem precizarea ca fiecare ramura de drept are la randul ei principii specifice, corespunzatoare domeniului si realitatilor sociale reglementate.

3. Principiile generale ale dreptului - prezentare analitica

A. Asigurarea bazelor legale de functionare a Statului.

Actiunea acestui principiu constituie premisa existentei statului de drept. Statul este creatorul dreptului si, in acelasi timp, cu ajutorul dreptului, statul isi asigura baza legala, legitimitatea puterii si functionarii sale. Intr-un stat de drept, dreptul indeplineste misiunea de intermediar intre idealurile morale, filosofice si fortele reale, sociologice, intre ordine si viata, intre "ceea ce este" si "ce trebuie sa fie".

In statul de drept se impune o regula de aur a democratiei - intre "forta puterii" si durata in timp a acestei puteri trebuie sa existe un raport invers proportional, adica "puterea trebuie sa limiteze puterea".

Guvernarea implica deci reprimarea tendintelor abuzive, discretionare, ea presupune construirea unui climat in care individul sa se manifeste intr-o ordine juridica activa, intr-o deplina siguranta garantata de el insusi, de Stat.

B. Principiul egalitatii si libertatii

Intr-o societate democratica, statul garanteaza juridic si efectiv libertatea si egalitatea indivizilor, adica, isi autolimiteaza exercitarea puterii in raport cu subiectele de drept.

Libertatile - garantii pe care statul le creeaza si le recunoaste cetatenilor, trebuie sa nu ramana doar pur teoretice, declarative, se cere si o aplicare efectiva a acestora din partea statului. Aceasta s-ar traduce intr-o atitudine categorica si operativa impotriva oricarei persoane care ar atenta la limitarea sau eliminarea acestor drepturi.

Principiul libertatii trebuie coroborat cu principiul egalitatii. Oamenii sunt egali in fata legii si aceasta egalitate isi are fundamentul in regulile dreptului natural, recunoscut de dreptul obiectiv. Egalitatea nu trebuie confundata cu egalitarismul, ea trebuie privita ca o "protectie egala" oferita de stat individului.

Libertatea si egalitatea duc la echilibrul vietii, adica la capacitatea oamenilor de a se manifesta in plenitudinea fiintei lor, de a actiona in limitele nealterarii egalitatii si libertatii celorlalti.

Legile reprezinta, de fapt, esenta idealurilor de libertate si egalitate ale omenirii si ale societatii date.

C. Principiul responsabilitatii

Responsabilitatea insoteste libertatea. Responsabilitatea este un fenomen social, ea reprezinta gradul de angajare al individului in cadrul societatii, in procesul integrarii acestuia in colectivitate.

Responsabilitatea revine numai omului liber, care-si asuma in mod constient comportamentul, care rationeaza in orice domeniu al socialului.

Fiind strans legata de actiunea omului, responsabilitatea apare intim corelata cu fenomenul normativ. Nivelul si masura responsabilitatii sunt apreciate in functie de gradul si continutul procesului de transpunere constienta in practica a prevederilor normelor sociale.

Responsabilitatea se raporteaza, pe de o parte, la actiunea angajanta a persoanei, iar, pe de alta parte, la sistemul social consacrat, la normele etice, religioase, politice si juridice.

In contextul transformarilor sociale, dar si juridice din societatea contemporana, putem afirma ca omul nu mai are doar nevoie de reglementarea libertatii ci, mai ales, de masuri juridice eficace pentru garantarea participarii la libertate. De aici situatia noua: nu mai vorbim de supunerea "oarba" fata de lege, ci de raportarea la normele si valorile sociale in mod activ si constient.

D. Principiul echitatii si justitiei

Acest principiu readuce in prim plan problema existentei unor prescriptii, fundamente preexistente, desprinse din ratiune sau dintr-o ordine supraindividuala. Intre aceste prescriptii se numara echitatea si justitia.

Echitatea vine din latinescul aequitas si semnifica potrivire, cumpatare, dreptate.

Justitia reprezinta acea stare generala ideala a societatii, realizabila prin asigurarea pentru fiecare individ in parte si pentru toti, stare care reprezinta satisfacerea drepturilor si intereselor legitime ale tuturor.

Acest principiu, al echitatii si justitiei, isi gaseste aplicarea atat in activitatea legiuitorului, cat si in cea a celui care aplica dreptul.

Intrebari evaluatoare

1. Ce reprezinta principiile generale ale dreptului ?

2. De ce este necesara studierea principiilor dreptului ?

3. Care sunt principiile generale ale dreptului ?

Sectiunea a II-a - Functiile dreptului

1. Conceptul de functie a dreptului

Dreptul are ca scop regularizarea raporturilor sociale, canalizarea activitatilor oamenilor in cadrul unor relatii de interes major, in conformitate cu o vointa generala. Acest scop este servit de o suma de functii.

Functiile dreptului reprezinta directiile fundamentale ale actiunii mecanismului juridic, in indeplinirea carora participa intregul sistem al dreptului, instantele sociale special abilitate, institutii cu competente in domeniul realizarii dreptului.

Dreptul regleaza relatiile sociale in limitele unui "normal social", constata o stare generala fireasca, iar acest "normal social" pe care-l instituie dreptul trebuie sa fie acceptat si de acceptat si de societate.

Statul la randul lui trebuie sa explice "de ce" si "pentru ce" exista un act normativ sau altul, care este scopul acestei interventii normative, ce "binefaceri" aduce pentru fiecare respectarea lui.

Statul intervine bunaoara si pentru restrangerea competentelor autoritatilor locale sau pentru sanctionarea abuzurilor acestora atunci cand sunt prejudiciate interesele colectivitatii pe care le reprezinta.

Asadar, dreptul se manifesta pe doua mari directii de actiune:

a) regleaza, stabileste modul de desfasurare al raporturilor sociale, asigurand astfel functionalitatea mecanismului social general;

b) sanctioneaza pe cei care nu se conformeaza conduitei prescrise de norma juridica.

Dreptul este conceput, organizat si functioneaza ca un sistem, are anumite parti componente ( structuri ) cum ar fi: ramuri de drept, institutii juridice, norme juridice.

Dreptul mai trebuie privit si ca un instrument de solutionare a litigiilor "de reglementare a relatiilor complexe dintre indivizi si grupurile existente".

2. Analiza functiilor dreptului

A.     Functia normativa

Functia normativa deriva din rolul superior al dreptului, din faptul ca este destinat sa asigure subordonarea actiunilor individuale fata de o conduita-tip. Aceasta reprezinta de fapt o functie de sinteza, implicand toate celelalte functii.

Norma este o unitate de masura, iar normativitatea juridica este o parte a normativitatii sociale. Alaturi de alte forme de reglementare normativa, dreptul, prin ansamblul normelor si institutiilor sale, este un factor de programare a libertatii de actiune a omului.

Aceasta functie distincta, absolut necesara, se regaseste transpusa in fundamentala relatie drept - stat: dreptul este creat de stat ca un comandament impus de societate, statul este aparat si consolidat de catre drept.

B.     Functia de institutionalizare a organizarii social-politice

Dreptul - in special Constitutia si legile organice - asigura cadrul de functionare legala a intregului sistem de organizare sociala.

Organizarea si functionarea puterilor publice, precum si a institutiilor politice fundamentale sunt concepute in maniera juridica, iar mecanismul raporturilor ce se nasc in procesul conducerii politice este reglat prin intermediul dreptului.

Dreptul cuprinde in sfera sa un domeniu vast - domeniul organizarii sociale. Fara drept, statul nu ar rezolva nimic, i-ar lipsi forta organizatorica de impunere a propriei vointe.

Ori de cate ori statul doreste sa raspunda unei nevoi sociale, incredinteaza aceasta noua cerinta uneia din structurile sale existente ( organ, institutie, serviciu public, etc. ) sau creeaza o noua structura de putere care preia noua misiune sociala a statului.

Putem afirma deci ca statul institutionalizeaza noi ordini politice si juridice in societate, ori de cate ori este in interesul sau sau al cetatenilor sai.

C.     Functia de conducere a societatii

Conducerea societatii este un concept politic si juridic desavarsit daca asimilam notiunea de conducere cu un demers politic, adica o actiune rationala a unui grup de persoane de dirijare, de ordonare, de indreptare a activitatii unui grup social spre o anumita directie, finalitate.

Dreptul exercita un rol important in conducerea societatii. Actul normativ juridic este un act de conducere sociala. Legea este forma universala de exprimare a dezideratelor sociale majore.

Statul cu ajutorul dreptului stabileste pentru fiecare autoritate a sa o anumita competenta - capacitate juridica de drept public - pentru ca fiecare din aceste structuri de putere sa stie ce au de facut, care le este puterea.

Fiecare cetatean trebuie sa se supuna dreptului si autoritatii de stat. Orice norma juridica reprezinta o decizie a statului, incorporeaza o anumita politica materializata in decizie normativa.

Dreptul este instrumentul fundamental al statului in conducerea societatii. Si totusi, dreptul nu este o simpla tehnica ce vizeaza staturile superficiale ale societatii. Dreptul este o imbinare de acte de gandire, de viata, de experienta; este un act de decizie si conducere ce concentreaza cerintele esentiale ale vietii in comun.

D.    Functia de aparare si garantare a valorilor esentiale ale societatii

Ocrotind si garantand ordinea constitutionala, proprietatea, individul, dreptul apare ca un factor implicat in procesul dezvoltarii sociale.

Ca instrument al controlului social, dreptul previne dezorganizarea, asigura coeziunea interioara a colectivitatilor, defineste cadrul general de desfasurare a proceselor sociale si sanctioneaza conduitele deviante.

Dreptul apara prin mijloace specifice fiecarei ramuri, viata, securitatea persoanei, proprietatea, etc. Aceste valori, ocrotite de lege, sunt nemijlocit legate de buna functionare a mecanismelor sociale.

Intrebari evaluatoare

1. Ce reprezinta functiile dreptului ?

2. Care sunt principalele functii ale dreptului ?

BIBLIOGRAFIE

1. Corbeanu Ion, Corbeanu Maria, Teoria generala a dreptului, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p. 74-94;

2. Djuvara Mircea, Teoria generala a dreptului. Drept rational, izvoare si drept pozitiv, Ed. All Beck, Bucuresti, 1999, p. 79-134;

3. Mazilu Dumitru, Teoria generala a dreptului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000, p. 114-148, 154-164;

4. Popa Nicolae, Teoria generala a dreptului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, p. 104-126;

5. Voicu Costica, Teoria generala a dreptului, Ed. Sylvi, Bucuresti, 2000, p. 110-124, 125-130;