CASATORIA SI DIVORTUL IN RELIGIA IUDAICA

CASATORIA SI DIVORTUL IN RELIGIA IUDAICA

1. Introducere

Sinagoga si caminul, sunt locurile unde se marcheaza marile etape ale vietii. Casatoria , implinirea barbatului si a femeii prin cuplu, este o indatorire sacra, bazata pe recomandarea Torei. Intalniea a doua fiinte pe plan intelectual, spiritual, afectiv si sexual este considerata necesara pentru intemeiarea unui camin durabil. Pentru a avea loc o casatorie evreiasca, cei doi soti trebuie sa fie evrei, practicanti ai iudaismului.

2. Casatoria la iudei

In textul biblic si in textele talmudice, expresia folosita pentru desemnarea casatoriei este "a lua femeie". In special in Talmud[1], notiunile de achizitie si de sfintire sunt reunite. Femeia este in acelasi timp dobandita cu ajutorul unei sume de bani simbolice, pastrata pentru barbatul ei in exclusivitate, fapt consemnat ca atare printr-un document si prin coabitare. Casatoria este precedata de logodna, stabilita printr-un contract si prin schimbul unui obiect de valoare simbolica, dat de catre logodnic logodnicii sale in prezenta a doi martori.

Cele doua evenimente, casatoria si logodna, de obicei sunt diferentiate de un termen de un an de zile, ca in timp a fost redus din ce in ce mai mult, astazi fiind reunite total. Potrivit Talmudului, femeia trebuie sa isi dea consimtamantul, pentru casatorie, tacerea ei fiind considerata o acceptare. Pentru iudei, alegerea sotiei nu trebuie facuta in functie de situatia materiala pe care aceasta o poseda; e preferabil ca tatal ei sa fie un invatat, iar barbatul trebuie sa isi vada sotia inainte de casatorie, ca nu cumva sa descopere la ea ceva care sa-i displaca.

Ziua casatoriei este comparata cu ziua de Kipur, cand sunt sterse toate greselile logodnicilor. Din aceasta cauza, in ziua casatoriei mirii puteau sa posteasca, pentru ca toate greselile lor sa fie ispasite, apreciindu-se ca ei pornesc din nou in viata. Casatoria este mai mult decat un contract, este o taina a carei semnificatie cosmica este legitimata de motive religioase. Casatoria contract este numita kidusin (sfiintire), iudaismul conferindu-i sfintenie si dandu-i o recunoastere divina.

Principalul obiectiv al unei casatorii este construirea unui camin, a unei unitati independente, a unei familii si, prin insusi acest fapt, evreul participa la perpetuarea naeamului omenesc.

Pentru a incheia o casatorie in iudaism, o persoana trebuie sa fie corespunzatoare din punct de vedere fizic, mintal si sa aiba varsta apta pentru casatorie; criteriul determinant insa este capacitatea viitorulor miri de a incheia un contract si de a-si exprima vointa. Nu se pot face casatorii in Sabat sau de sarbatori, interdictia avand la baza o ordonanta rabinica de a nu amesteca doua bucurii. Ziua cea mai populara pentru casatorie este martea, care este considerata o zi norocoasa deoarece, in vremea genezei, Dumnezeu a spus de doua ori in acea zi ca lucrurile atunci create erau bune.

Ceremonia nuptiala are loc fie la sinagoga, fie in orice alt loc, unde se poate ridica baldachinul nuptial care simbolizeaza caminul pe care il vor intemeia cei doi viitori soti. Dupa o prima sanctificare, logodnicul ii pune logdnicei verigheta pe deget. Citirea si emanarea contractului de casatorie este urmata de o a doua sanctificare care cuprinde sapte binecuvantari care simbolizeaza unirea lor religioasa. In incheierea ceremoniei, sotul sparge un pahar, pentru a impletii in bucuria lor amintirea tuturor suferintelor care au jalonat istoria poporului iudeu.

Iudeii au dat mereu o importanta deosebita sentimentelor de afectiune dintre soti si obligatiilor de fidelitate ale acestora. Orice relatie sexuala extra-conjugala este strict interzisa in prezent, amintind ca iudaismul a decretat monogamia abia in sec. XI-lea in Germania, aceasta fiind acceptata treptat de toate comunitatile evreiesti.

Incepand din sec. al XV-lea casatoriile sunt, in general oficiate de rabini. O data cu emanciparea, rabinul a fost recunoscut si ca ofiter de stare civila, ceea ce confera legitimitate casatoriei oficiate de el.

3. Divortul

In ceea ce priveste divortul la iudei, nu exista in Biblie reglementari care sa ne permita sa discutam in amanunt institutia. Totusi in legea orala sunt stabilite cateva reguli: 1) dreptul de a divorta apartine in exclusivitate barbatului; 2) actul de divort sa fie sub forma unui document scris.

Exista insa in Biblie si douaa situatii in care barbatul nu isi poate lasa nevasta: daca o acuza ca nu a fost fecioara si acuzatia se dovedeste falsa si daca a fost obligat sa se insoare cu ea pentru ca o violase. In general, religia iudaica nu aproba divortul decat in conditii foarte grele, considerandu-l un act de perfidie, o tradare a legamantului dintre sot si sotie. Conform unor norme, barbatul iudeu avea dreptul sa dea nevestei lui inscrisul de divort daca avea motive intemeiate sa ca il inseala.

O data faptul stabilit, barbatul trebuia sa divorteze de femeia necredincioasa, chiar daca el ar vrea sa o ierte, iar ea, la randul ei, nu se poate marita cu amantul. Conform acelorasi principii, legatura dintre un barbat insurat si o femeie nemaritata, desi condamnata cu asprime, nu constituie adulter, iar copilul rezultat dintr-o asemnea relatie nu sufera nici o sanctiune religioasa.

Interesant este ca iudaismul apreciaza ca vinovata de adulter si principala raspunzatoare este femeia, intrucat ea il abate pe barbat de la drumul cel drept.

Talmudul explica ce reprezinta o carte de divort. Acest act are dept scop eliberarea femeii si acordare posibilitatii ca sa se poata recasatorii cu cine doreste. Tot in Talmud, procedura divortului este descrisa pana in cele mai mici detalii. Se stabilesc astfel situatiile in care barbatul putea fi obligat de tribuna sa-i acorde nevestei sale divortul: Cand dupa 10 ani de casatorie nu aveau copii; cand sotul contracta o boala respingatoare; cand sotul nu dorea sau nu putea sa isi intretina sotia; cand refuza sa aiba relatii conjugale cu ea; cand continua sa o bata, desi fusese avertizat de tribunal sa inceteze.

Dupa o alta opinie, o femeia ar avea dreptul sa ceara divort in trei imprejurari: daca sotul ei era atins de maladii fizice, daca practica o meserie pe care sotia lui nu putea sa o suporte, daca nu isi indeplinea indatoririle conjugale. La aceasta opinie, unii rabini adauga si existenta intre ci doi soti a unei inconpatibilitati sexuale.

In ceea ce priveste violenta in casnicia, mare majoritate a tribunalelor rabinice apreciaza ca sotul care isi violenteaza sotia trebuie obligat sa divorteze, iar unii specialisti, apreciaza ca " sa-ti bati nevasta este o forma de disciplina".

Actul de divort se redacteaza de catre un scrib, el trebuie legalizat si semnat de doi martori. Dupa ce sotul il inmaneaza oficial sotiei, actul este supervizat de rabini. Acesta taie documentul in cruce ca sa nu mai poata fi folosit din nou, apoi da femeii un alt certificat care atesta ca este divortata si ca se poate casatorii.[2]