Procedura extradarii pasive

Procedura extradarii pasive

Definitie si caracterizare

Pentru prima data in legislatia de specialitate, se da in mod expres definitia extradarii pasive , ca fiind procedura de extradare in care Romania are calitatea de stat solicitat.

Astfel, activitatea procedurala si procesuala ce se desfasoara in statul solicitat de la primirea cererii de extradare si pana la solutionarea definitiva a acesteia poarta denumirea de extradare pasiva.

Indiferent caruia dintre cele trei sisteme i-ar apartine, guvernamental, mixt sau jurisdictional, aceasta activitate se desfasoara potrivit legii statului solicitat si a conventiei incheiata cu statul solicitant.4

Conditiile necesare acordarii extradarii pasive

- Conditiile de fond

A. Conditii referitoare la persoana infractorului

Conform art. 22 din legea 302/2004, modificata prin legea 224/2006 pot fi extradate din Romania, cu respectarea conditiilor legale, la cererea unui stat strain, persoanele aflate pe teritoriul sau care sunt urmarite penal sau sunt trimise in judecata pentru savarsirea unei infractiuni ori sunt cautate in vederea executarii unei pedepse sau a unei masuri de siguranta in statul solicitant.4 Legea 302/2004 in art. 2, defineste expres notiunile de persoana extradabila ca fiind persoana care formeaza obiectul unei proceduri de extradare si extradat sau persoana extradata ca fiind persoana a carei extradare a fost aprobata.5

Aceasta prima reglementare are un caracter pur general, care precizeaza ca regula posibilitatea extradarii tuturor cetatenilor care se incadreaza in tiparul de mai sus.

Conditiile privind persoana extradabila au fost in mod expres prevazute si in dreptul penal roman din prima jumatate a secolului XX. Potrivit Codului penal roman Carol al II-lea din 1936, "nationalul nu se extradeaza". O asemenea prevedere era prezenta in toate conventiile semnate de statul roman in care era reglementata problema extradarii.

Existenta reglementarilor privind neextradarea nationalilor in legislatia noastra penala a fost intens criticata ca fiind rigida si lipsita de eficienta juridica. In doctrina si practica de specialitate se precizeaza ca cea mai buna judecata a infractorului se face de catre instanta locului unde s-a comis infractiunea, deci acolo unde ordinea juridica a fost lezata. Desi majoritatea statelor preferau, pana nu demult, sa-si judece sigure infractorii, chiar daca savarseau infractiuni in afara tarii, acum lucrurile s-au schimbat datorita dezvoltarii si amplificarii increderii reciproce intre state si a globalizarii continue a spatiului european si mondial.

In jurul anului 1930, Anglia, statele sud-americane, Norvegia si Italia au inceput sa admita si extradarea propriilor nationali. In acest mod s-au inlaturat inconvenientele ce apareau cu ocazia schimbarii cetateniei infractorilor dupa comiterea faptei pe un anumit teritoriu si refugierea pe teritoriul altui stat a carui cetatenie o puteau obtine pana la momentul formularii cererii de extradare de catre statul solicitant.

Doctrina juridica penala poate demonstra faptul ca pana in secolul XXI majoritatea tratatelor bi sau multilaterale care aveau ca obiect reglementarea extradarii, precum si legile speciale cuprindeau conditia ca persoana a carei extradare se solicita sa nu aiba cetatenia statului solicitat.

Totusi, de la aceasta regula unele state faceau derogari. Este cazul Angliei si Statelor Unite, care erau intru totul de acord cu extradarea propriilor cetateni in cazul unor infractiuni bune determinate. Acest lucru s-a explicat prin aceea ca intre cele doua state au existat asemanari majore a sistemului judiciar si nu in ultimul rand datorita legaturilor etnice si traditionale.

In ultimele doua decenii, in Uniunea Europeana, s-a renuntat la aceasta conditie intre statele membre, motivandu-se uniformizarea legislativa in spatiul Schengen, specifica unui stat federativ.

In Romania, pentru prima data in istoria sa legislativa, s-a renuntat la aceasta conditie prin Legea de reviziuire a Constitutiei Romaniei, nr. 429/23.10.2003. Ca formulare de principiu, nu pot fi extradati din Romania cetatenii romani, daca nu sunt intrunite conditiile prevazute la art. 24 din Legea 302/2004.

Astfel, conform art. 24 din legea 302/2004, cetatenii romani pot fi extradati din Romania in baza conventiilor internationale multilaterale la care aceasta este parte si pe baza de reciprocitate, daca este indeplinita cel putin una dintre urmatoarele conditii:

a) persoana extradabila domiciliaza pe teritoriul statului solicitant la data formularii cererii de extradare;

b) persoana extradabila are si cetatenia statului solicitant;

c) persoana extradabila a comis fapta pe teritoriul sau impotriva unui cetatean al unui stat membru al Uniunii Europene, daca statul solicitant este membru al Uniunii Europene.

Asadar, calitatea de cetatean al statului roman nu mai poate fi invocata in respingerea cererii de extradare, Romania aliniindu-se si sub acest aspect legislatiei europene in materie. Astfel, principil neextradarii propriilor cetateni a dobandit un caracter relativ.

Prin sentinta penala nr. 29/12.07.2006, Curtea de Apel Bacau, in temeiul art. 54 alin. 3 din Legea nr. 302/2004, a admis cererea de extradare formulata de Procuratura Generala a Republicii Moldova privind pe numitul M.M., avand dubla cetatenie, romana si moldoveneasca si a depus cererea acestuia in Republica Moldova.

Instanta a retinut ca Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bacau, la solicitarea Procuraturii Generale a Republicii Moldova, a cerut extradarea lui M.M.

Cererea de extradare a fost insotita de copii certificate de autoritatea competenta a statului solicitant, conform art. 38 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 302/2004, de pe ordonanta de punere sub invinuire, mandatul de arestare, dovada cetateniei moldovenesti, extras al textului de incriminare, dovezi privind domiciliul din Romania si cetatenia romana a persoanei extradabile.

Instanta a motivat ca, in raport cu prevederile art. 22, 24 si art. 54 alin. 3 din Legea 302/2004, cererea de extradare este intemeiata, iar faptul ca persoana extradabila are cetatenie romana nu constituie un inpediment pentru extradare, conform art. 23 si 24 din Legea 302/2004.

Recursul declarat de persoana extradabila, care critica hotararea de extradare cu motivarea ca are cetatenia romana nu este fondat.

Potrivit art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea 302/2004, nu pot fi extradati din Romania cetatenii romani, daca nu sunt intrunite condidiile prevazute in art. 24 din aceeasi lege.

Conform art. 24 lit. c) din Legea 302/2004, cetatenii romani pot fi extradati din Romania in baza conventiilor internationale la care aceasta este parte si pe baza de reciprocitate, daca persoana extradabila are si cetatenia statului solicitat.

Legea nu cere indeplinirea cumulativa a tuturor conditiilor inscrise in art. 24, ci potrivit acesteia cetatenii romani pot fi extradati din Romania daca este indeplinita cel putin una dintre conditii, intre care legea enumera si pe aceea de la art. 24 lit. c). Or, din actele dosarului rezulta ca M.M. este si cetatean al Republicii Moldova.

Examinand din oficiu cauza, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca instanta de fond a respectat in intregime si celelalte conditii prevazute de lege pentru extradarea din Romania, in cauza neexistand nici un motiv de casare a hotararii atacate si, in consecinta recursul a fost respins.

Referitor la strainii care au obtinut dreptul de azil pe teritoriul statului solicitat, daca acest stat isi extradeaza proprii cetateni in anumite conditii stabilite prin conventii internationale, in aceleasi conditii statutul de azilant nu poate constitui impediment de la extradare. Acordarea dreptului de azil se face in urma unor cereri adresate de persoana interesata statului de refugiu, insotita de documente justificative prin care sa demonstrseze si sa convinga autoritatile statului de refugiu ca viata, sanatatea si integritatea sa corporala sunt puse in pericol sau libertatile sale fundamnetale, recunoscute oricarei fiinte umane, ii sunt ingradite din motive politice, religioase, etnice, daca ar ramane in statul al carui cetatean este sau in care isi are domiciliul.

Potrivit art. 18, alin. 2 din Constitutia Romaniei "dreptul de azil se acorda si se retrage in conditiile legii, cu respectarea tratatelor si a conventiilor internationale la care Romania este parte."

Prin Ordonanta Guvernului nr. 102/31.08.2000 privind statutul si regimul refugiatilor din Romania s-au stabilit care sunt formele de protectie acordate refugiatilor, conditiile pentru dobandirea acestui statut, procedura acordarii, incetarii, anularii sau retragerii statutului de refugiat. Potrivit art. 4 din Ordonanta, nu se acorda statutul de refugiat strainului care:

a) a comis o infractiune contra pacii si omenirii ori o infractiune la care se refera conventiile internationale la care Romania este parte;

b) a comis o infractiune grava de drept comun in afara Romaniei inainte de a fi admis pe teritoriul acesteia ca refugiat;

c) a comis fapte care sunt contrare scopurilor si principiilor enuntate in Carta O.N.U. sau in conventiile internationale privitoare la refugiati, la care Romania este parte.

In statele in care in anumite conditii speciale isi extradeaza proprii cetateni, in aceleasi conditii pot sa-i extradeze si pe azilanti, fiindca strainii nu pot avea mai multe drepturi si nu pot beneficia de o protectie mai mare decat cetatenii statului de refugiu.

Calitatea de cetatean roman sau de refugiat politic in Romania se apreciaza la data ramanerii definitive a hotararii asupra extradarii. Daca aceasta calitate este recunoscuta intre data ramanerii definitive a hotararii de extradare si data convenita pentru predare, se va pronunta o noua hotarare in cauza.

Cu privire la conditiile pe care o persoana trebuie sa le indeplineasca pentru a putea fi extradata, Legea 302/2004 prevede o serie de conditii cu caracter absolut sau relativ. Astfel, pentru a putea fi extradata, o persoana trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii, prevazute in cadrul art. 22-25 din legea sus mentionata:

1. cetatenia si calitatea

Aceasta conditie, pana nu demult rigida si lipsita de flexibilitate nu mai poate reprezenta un impediment la extradare, decat daca nu este indeplinita cel putin una din cerintele prevazute in art. 24 din legea 302/2004. Asadar, chiar daca persoana solicitata este cetatean roman sau persoana azilanta in tara noastra ea poate fi extradata la solicitarea unui alt stat. Desi aceste reglementari sunt trecute in lege la "persoane exceptate de la extradare", aceasta regula are un caracter relativ, deoarece in art. 24 din lege se prezinta cazurile in care aceste categorii de persoane pot fi extradate.

De observat ca Legea 302/2004 nu face nici o precizare cu privire la situatia apatrizilor cu sau fara domiciliul in Romania. Dar din moment ce se pot extrada proprii cetateni, pe cale de consecinta se pot extrada si apatrizii cu domiciliul in Romania, deoarece in anumite situatii legea penala asimileaza aceasta categorie de persoane cu cetatenii romani,3 impunandu-le respectarea legii penale romane si cand sunt plecati peste hotare.

Nici in Constitutie, art. 19 nu se fac precitari despre apatrizii cu domiciliul in Romania. In alin. 3 al art. 19 din legea fundamentala se vorbeste despre posibilitatea extradarii apatrizilor, dar legea nu distinge care categorii de apatrizi cu sau fara domiciliul in Romania. In acest caz cum putem interpreta adagiul latin ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus? Din aceste considerente propunem, de lege-ferenda a se face aceasta precizare intr-un mod clar si lipsit de orice dubii.

In ceea ce priveste calitatea persoanei extradabile, aceasta putea participa la comiterea infractiunii care formeaza obiectul extradarii in calitate de autor, coautor, instigator, complice, fara ca legea generala sau speciala in materie sa faca vreo astfel de precizare.

Cooperarea internationala, ca efect al globalizarii fenomenelor social-economice, impune o diluare a conceptului de suveranitate, context in care se inscrie si cedarea exclusivitatii de jurisdictie asupra propriilor cetateni sau apatrizilor domiciliati pe teritoriul statului solicitat, pentru infractiunile comise de acesta instrainatate, in favoarea unuor solutii care sa satisfaca in mai mare masura interesele statului solicitant, pe teritoriul caruia, sau impotriva intereselor ori cetatenilor caruia s-a comis infractiunea.

2. persoana cu privire la care se solicita extradarea sa nu aiba calitatea de justitiabil in statul solicitat,

3. persoana reclamata sa nu fi fost judecata definitiv de autoritatile judiciare ale statului solicitat pentru fapta sau faptele pentru care se cere extradarea,

4. persoana reclamanta sa nu beneficieze de imunitate de jurisdictie, in conditiile si in limitele conferite prin conventii sau prin intelegeri internationale

5. persoana straina a carei extradare se cere sa nu aiba calitatea de participant (parte, martor, expert) la un proces in statul solicitat,

6. extradarea persoanelor reclamate sa nu afecteze grav starea sanatatii lor.

B. Conditii referitoare la fapta

1. fapta sa fi fost savarsita pe teritoriul statului solicitant sau impotriva intereselor acestuia si sa nu fie aplicabila legea statului solicitat

2. fapta sa fie prevazuta ca infractiune atat de legea statului solicitant, cat si de legea statului solicitat (dubla inctiminare

3. infractiunile sa prezinte un grad sporit de pericol social, gravitate exprimata in general in limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege pentru fapta respectiva

4. infractiunile care motiveaza cererea de extradare sa nu fie de natura politica

Potrivit art. 24^1 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, nu sunt considerate infractiuni de natura politica:

a) atentatul la viata unui sef de stat sau a unui membru al familiei sale;

b) crimele impotriva umanitatii prevazute de Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid, adoptata la 9.12.1948 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite;

c) infractiunile prevazute la art. 50 din Conventia de la Geneva din 1949 pentru imbunatatirea soartei ranitilor si bolnavilor din fortele armate in campanie, la art. 51 din Conventia de la Geneva din 1949 pentru imbunatatirea soartei ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor fortelor armate maritime, la art. 129 din Conventia de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de razboi si la art. 147 din Conventia de la Geneva din 1949 cu privire la protectia persoanelor civile in timp de razboi;

d) orice violari similare ale legilor razboiului, care nu sunt prevazute de dispozitiile din conventiile de la Geneva prevazute la lit. c);

e) infractiunile prevazute la art. 1 al Conventiei europene pentru reprimarea terorismului, adoptata la Strasbourg la 27.01.1997, si in alte instrumente internationale pertinente;

f) infractiunile prevazute in Conventia impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, adoptata la 17.12.1984 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite;

g) orice alta infractiune al carei caracter politic a fost eliminat de tratatele, conventiile sau acordurile internationale la care Romania este parte.

infractiunea sa nu faca parte din categoria altor fapte exceptate de la extradare

In categoria faptelor exceptate de la extradare, unele tratate prevad infractiunile de presa, infractiunile militare ori infractiunile fiscale .

6. infractiunea sa nu fi fost amnistiata in statul solicitat

Aceasta regula este precizata in art. 36 din Legea 302/2004: "Extradarea nu se admite pentru o infractiune pentru care a intervenit amnistia in Romania, daca statul roman avea competenta sa urmareasca aceasta infractiune, potrivit propriei sale legi penale".

C. Conditii privind pedeapsa

1. neaplicarea pedepsei capitale in statul solicitant

Potrivit art. 11 din Conventia europeana de extradare din 1957: "daca fapta pentru care se cere extradarea este pedepsita cu pedeapsa capitala de catre legea partii solicitante si daca, in atare caz, aceasta pedeapsa nu este prevazuta de legislatia partii solicitate, sau in mod normal aici nu este executata, extradarea nu va putea sa fie acordata decat cu conditia ca partea solicitanta sa dea asigurari considerate ca indestulatoare de catre partea solicitata ca pedeapsa capitala nu se va executa."

Potrivit art. 22 alin. (3) din Constitutia Romaniei "pedeapsa cu moartea este interzisa".

Legea nr. 302/2004 in art. 29 consfinteste ca: "Daca fapta pentru care se cere extradarea este pedepsita cu moartea de catre legea statului solicitant, extradarea nu va putea fi acordata decat cu conditia ca statul respectiv sa dea asigurari considerate ca indestulatoare de catre statul roman ca pedeapsa capitala nu se va executa, urmand sa fie comutata."

Justificarea existentei acestei conditii absolute, de la care nu exista derogari este aceea ca pedeapsa capitala nu respecta principiul umanismului sanctiunilor de drept penal si in acelasi timp este considerata barbara, inutila si uneori gresit aplicata, caz in care nu s-a mai putut face nimic.

2. pedeapsa la care a fost condamnata pesoana solicitata sa nu fie susceptibila de executare prin aplicarea unor tratamente inumane, degradante sau care sa-i produca violente suferinte fizice sau psihice in statul solicitant

Aceasta reglementare isi are sursa principala in art.3 din Conventia impotriva torturii si a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante "nici un stat nu va putea expulza, respinge si nici extrada o persoana catre alt stat, cand exista motive serioase de a crede ca acolo aceasta risca sa fie supusa la tortura".

O alta sursa a acestei precizari o constituie si art. 22 alin. 2 din Constitutia Romaniei: "nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant".

pedeapsa ce urmeaza a fi executata de persoana extradabila sa fie privativa de libertate

Potrivit art. 28 din Legea 302/2004: "Extradarea este acordata de Romania, in vederea urmaririi penale sau a judecatii, pentru fapte a caror savarsire atrage potrivit legislatiei statului solicitant si legii romane o pedeapsa privativa de libertate de cel putin un an, iar in vederea executarii unei pedepse, numai daca aceasta este de cel putin 4 luni

executarea pedepsei sa nu fie prescrisa

Aceasta regula este prevazuta expres in art. 35 din Legea 302/2004. Astfel, "extradarea nu se acorda in cazul in care prescriptia raspunderii penale sau prescriptia executarii pedepsei este implinita fie potrivit legislatiei romane, fie potrivit legislatiei statului solicitant. Depunerea cererii de extradare intrerupe prescriptia neimplinita anterior".

Astfel, nu se cere indeplinita prescriptia potrivit legislatiilor ambelor state ci alternativ, fie in statul solicitatnt, fie solicitat.

Implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei se calculeaza potrivit art. 125-130 din Codul penal.

Conform art.10 din Conventia Europeana de extradare din 13.12.1957: "Extradarea nu se va acorda, daca prescriptia actiunii sau a pedepsei este implinita potrivit legislatiei fie a partii solicitante, fie a partii solicitate".

In legislatia Uniunii Europene extradarea nu poate fi refuzata pe motiv ca s-a implinit prescriptia executarii pedepsei potrivit legislatiei statului membru solicitat.

pedeapsa aplicata infractorului sa nu fi fost gratiata sau executarea sa suspendata in intregime in statul solicitant

Aceasta regula este prevazuta expres in art. 37 din Legea 302/2004. Astfel, "actul de gratiere adoptat de statul solicitant face inoperanta cererea de extradare, chiar daca celelalte conditii ale extradarii sunt indeplinite".

Este posibil ca in intervalul de la formularea si transmiterea actelor de extradare, pana la ramanerea definitiva a hotararii de admitere a acesteia in statul solicitat, sa fie emis un act de gratiere in statul solicitant cu incidenta si asupra pedepsei aplicate infractorului, situatie in care cererea de extradare in vederea executarii pedepsei ramane fara obiect.

Conform art. 30 din Legea 302/2004, "persoana condamnata la o pedeapsa privativa de libertate cu suspendarea conditionata a executarii poate fi extradata in caz de suspendare partiala, daca fractiunea de pedeapsa ramasa de executat raspunde exigentelor de gravitate prevazute la art. 28 si nu exista alte impedimente legale la extradare".

- Conditiile de forma

A. Cererea de extradare

Legea 302/2004, ca si Legea 296/2001, nu defineste conceptul de "cerere de extradare", deoarece legiuitorul a considerat, pe drept cuvant, ca nu este nevoie, acesta fiind un termen ce nu ridica dificultati in practica de specialitate. Totusi, in lege se prevede ce anume trebuie sa cuprinda aceasta, precum si actele ajutatoare. Legea 302/2004 cuprinde mai multe art. ce fac referire la cererile din domeniul cooperarii judiciare internationale in materie penala. In art. 38 din legea sus mentionata, se precizeaza cum trebuie intocmita o cerere de extradare si ce anume trebuie sa cuprinda pentru a se putea acorda extradarea.

Din analiza textului legal, dar si a doctrinei de specialitate rezulta ca cererea de extradare este actul prin care statul solicitant isi manifesta dorinta de a obtine extradarea unei persoane si pe baza caruia statul solicitat acorda extradarea.

Aceasta poate privi o singura persoana dar este admis ca prin aceeasi cerere sa se solicite extradarea mai multor persoane pentru aceeasi fapta penala sau pentru mai multe fapte penale, ori condamnate prin aceeasi hotarare sau prin mai multe hotarari definitive.

Din continutul cererii de extradare trebuie sa rezulte clar dreptul statului solicitant de a exercita jurisdictia penala fata de persoana a carei extradare se cere.

In general, actele care insotesc cererea de extradare sunt inscrisuri care certifica situatia juridica a persoanei a carei extradare este certuta. Daca cererea priveste o persoana urmarita, inscrisul necesar este copia certificata a mandatului de arestare. Daca cererea priveste o persoana condamnata, inscrisul necesar este copia certificata a sentintei ramase definitiva.

De asemenea, actele care insotesc cererea de extradare trebuie sa indice despre ce infractiune este vorba, calificarea faptei si textul de lege care o incrimineaza, date ce sunt extrem de importante atat pentru corecta incidenta a principiului dublei incriminari cat si a principiului specialitatii.

Cererile privind extradarea, transferul de proceduri in materie penala si de asistenta juridica in materie penala adresate Romaniei si actele anexe trebuie insotite de o traducere in limba romana sau in limba engleza ori franceza. In cazul in care documentele mentionate sunt traduse intr-o alta limba decat limba romana, autoritatea centrala competenta ia masuri pentru traducerea acestora in regim de urgenta.

Cererile formulate de autoritatile romane si actele anexe vor fi insotite de traduceri in una dintre limbile prevazute in instrumentul juridic aplicabil in relatia cu statul solicitat. Cererile formulate in temeiul curtoaziei internationale si actele anexe se vor traduce in limba oficiala a statului solicitat. Traducerea cererilor si a actelor anexe se realizeaza de autoritatea care are competenta de a formula cererea.

Raspunsul la cererile adresate Romaniei va fi redactat in limba romana, traducerea acestuia in limba oficiala a statului solicitant sau in una dintre limbile engleza ori franceza fiind facultativa, cu exceptia cazului in care prin instrumentul juridic international aplicabil se dispune altfel.

In cazul in care raspunsul la cererile formulate de autoritatile romane nu este redactat in limba romana sau insotit de o traducere in limba romana, autoritatea centrala competenta sau autoritatea judiciara competenta, in cazul transmiterii directe, ia masuri pentru traducerea acestuia.

B. Lipsa plangerii prealabile

In literatura de specialitate , plangerea prealabila a fost definita ca fiind incunonstiintatea organelor judiciare de catre persoana vatamata cu privire la fapta comisa si vatamarea suferita de aceasta. Plangerea prealabila reprezinta o conditie pentru tragerea la raspundere penala si deci pentru pornirea procesului penal in toate acele cazuri in care este in mod expres prevazuta in cuprinsul normei de incriminare. Astfel, lipsa plangerii prealabile apare ca o cauza care inlatura raspunderea penala.

Daca infractiunea care motiveaza cererea de extradare face parte din categoria celor care conditioneaza actiunea penala pentru existenta si mentinerea unei plangeri prelabile si persoana vatamata de infractorul refugiat nu a formulat o astfel de plangere, extradarea nu se acorda. Intr-o asemenea situatie, daca insasi persoana vatamata nu este interesata ca raportul sau de conflict sa fie facut public prin procesul penal, preferand o aplanare extrajudicioara a acestuia sau renuntand la pretentii fata de infractor, nu mai exista ratiunea solicitarii ori acordarii extradarii.

Legea 302/2004 prevede in mod expres ca extradarea nu se acorda in cazul in care, potrivit atat legislatiei romane, cat si legislatiei statului solicitant, actiunea penala poate fi angajata numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, iar aceasta persoana se opune extradarii. Asadar, ca in cazul invers prescriptiei, posibilitatea nu mai este alternativa, una din doua tari, ci in ambele state trebuie indeplinita aceasta conditie. Deci se observa ca prevederile legale nu sunt in favoarea infractorului.

In Conventia europeana de extradare nu este prevazuta o asemenea cerinta, iar in legislatia care guverneaza relatiile dintre tarile membre ale Uniunii Europene se observa tendinta renuntarii la unele conditii de forma prezentate in acordurile bilaterale anterioare Acordului de la Schengen .

C. Prescriptia, amnistia, gratierea si decesul infractorului

Despre prescriptie, amnistie si gratiere am facut referire mai sus, ca fiind institutii de drept penal care fac sa fie inlaturata fie raspunderea penala, fie executarea pedepsei, acestea avand toate un caracter persoanal. Legea 302/2004 face referie la toate in art. 35, 36, 37.

Astfel, extradarea nu se acorda in cazul in care prescriptia raspunderii penale sau prescriptia executarii pedepsei este implinita fie potrivit legislatiei romane, fie potrivit legislatiei statului solicitant. Depunerea cererii de extradare intrerupe prescriptia neimplinita anterior.

Prin sentinta penala atacata cu apel de catre inculpat, Tribunalul a admis cererea de extradare formulata de statul german si a dispus extradarea cetateanului turc B.S., invinuit de comiterea, in anul 1986, a doua infractiuni de trafic de stupefiante si impotriva caruia autoritatile germane au emis mandat de arestare la 17.11.1987.

Declarand apel, inculpatul solicita respingerea cererii de extradare, sustinand ca raspunderea penala pentru trafic de strupefiante este prescrisa potrivit art. 121 C. pen.

Conform art. 5 lit. c) din Legea 4/1971, privind extradarea (actualmente art. 35 din Legea 302/2004) - ale carei prevederi referitoare la conditiile de fond ale extradarii erau in vigoare, extradarea nu se admitea daca fapta pentru care se cerea luarea acestei masuri, era, potrivit statului solicitat ori legii penale romane prescrisa sau amnistiata ori exista o alta cauza legala care inlatura raspunderea penala sau consecintele condamnarii. Or, in raport cu data comiterii infractiunilor de care este acuzat inculpatul - anul 1986, a operat prescriptia raspunderii penale conform art. 122 lit. d) C. pen.

Este adevarat ca in conformitate cu prevederile C. pen. german infractiunea de trafic de stupefiante se pedepsea cu inchisoare de la 2 la 15 ani si ca pentru faptele sanctionate de lege cu pedeapsa privativa de libertate mai mare de 10 ani, termenul de prescriptie era de 20 de ani; potrivit dispozitiilor C. pen. roman insa, infractiunea de trafic de stupefiante prevazuta in art. 312 C. pen. se pedepsea cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani, (actualmente de la 3 la 15 ani, sau de la 15 la 25 de ani), iar termenul de prescriptie a raspunderii penale prevazut in art. 122 lit. d) C. pen. era de 5 ani cand legea prevedea pentru fapta comisa pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an, dar care nu depasesete 5 ani.

Cum in speta nu s-a facut dovada ca s-a intrerupt cursul prescriptiei prin indeplinirea vreunui act procesual, rezulta ca termenul de prescriptie a raspunderii penale pentru faptele comise in anul 1986 se implinise.

In consecinta, raspunderea penala privind infractiunile pentru care se cere extradarea inculpatului fiind prescrisa potrivit legii penale romane, apelul declarat de inculpat a fost admis, iar cererea de extradare respinsa.

Extradarea nu se admite pentru o infractiune pentru care a intervenit amnistia in Romania, daca statul roman avea competenta sa urmareasca aceasta infractiune, potrivit propriei sale legi penale.

Actul de gratiere5 adoptat de statul solicitant face inoperanta cererea de extradare, chiar daca celelalte conditii ale extradarii sunt indeplinite.

In timp ce amnistia si gratierea sunt acte de clementa, care intervin datorita vointei unui organ al statului, prescriptia intervine prin simpla trecere a timpului, nefiind nevoie de un act, ci numai de constatarea acesteia si retinerea efectelor pe care le produce.

Actiunea penala pusa in miscare se stinge in mod normal prin pronuntarea unei hotarari definitive de catre instantele de judecata carora le-a fost dedus spre solutionare conflictul de drept nascut in urma savarsirii infractiunii. Stingerea actiunii penale poate avea loc insa si pe parcursul urmaririi penale, inainte ca activitatea procesuala sa se epuizeze prin desfasurarea judecatii. Solutiile prin care actiunea penala se stinge fara ca sa fie epuizata intreaga activitate procesuala normala sunt: scoaterea de sub urmarire penala, incetarea urmaririi penale, incetarea procesului penal si clasarea cauzei penale. Stingerea actiunii penale poate intervenii numai in masura in care se constata existenta uneia din cazurile expres prevazute de legea penala care, de altfel, impiedica si punereea sa in miscare.

Avand in vedere ca extradarea presupune predarea fizica a unui infractor statului solicitant, prin decesul autorului infractiunii, cererea de extradare ramane fara obiect.

In ceea ce priveste incidenta prescriptiei actiunii penale sau a amnistiei asupra extradarii, constatarea existentei unor asemenea situatii reprezinta motive de respingere a cererii de extradare. In general se opune extradarii atat termenul de prescriptie al actiunii penale din statul solicitat, cat si cel din statul solicitant. In ultima perioada s-a observat insa o tendinta accentuata de raportare a termenului de prescriptie numai la legislatia statului solicitant, cel mai interesat in restabilirea ordinii sale de drept lezate prin fapta infractorului fugar. Astfel, extradarea nu se va acorda daca prescriptia raspunderii penale sau prescriptia executarii pedepsei este implinita conform legislatiei unuia dintre cele doua state implicate in actul de extradare (solicitat sau solicitant).

Procedura extradarii pasive

Primirea cererii de extradare si a actelor conexe

1. Solicitarea extradarii

Conform legii 302/2004, art. 38 cererea de extradare, formulata in scris de autoritatea competenta a statului solicitant, se adreseaza Ministerului Justitiei. Daca cererea se adreseaza pe cale diplomatica, ea se transmite neintarziat Ministerului Justitiei. O alta cale va putea fi convenita prin intelegere directa intre statul solicitant si statul roman solicitat.

Cererea de extradare formulata in scris de statul solicitant reprezinta actul de sesizare adresat statului solicitat in vederea arestarii provizorii si remiterii persoanei care s-a refugiat pe teritoriul acestuia din urma. Aceasta cerere marcheaza sfarsitul primei faze, cea a extradarii active, si initiaza procedura extradarii pasive.

Cererea de extradare a unei persoane care s-a refugiat in strainatate si incearca sa se sustraga tragerii la raspundere penala sau executarii pedepsei se formuleaza in scris, pe baza unei ordonante sau incheieri motivate a organelor judiciare din statul solicitant, dupa care se materializeaza intr-o cerere oficiala a Ministerului Justitiei ce se transmite fie direct ministerului omolog din statul solicitat, fie acestuia prin Ministerul Afacerilor Externe. La randul sau, Ministerul Afacerilor Externe din statul solicitant o transmite Ministerului Afacerilor Externe sau Ministerului Justitiei din statul solicitat si astfel cererea ajunge la autoritatea judiciara competenta sa se pronunte asupra admisibilitatii ei.

Prin intelegeri bilaterale sau multilaterale, statele pot insa conveni ca Ministerul Justitiei din statul solicitant sa transmita cererea direct autoritatii judiciare din statul solicitat, iar in ultimul timp intre tarile membre ale U.E. s-a legiferat posibilitatea transmiterii directe intre autoritatile judiciare ale celor doua state.

Conventia europeana de extradare din 1957 mentine inca regula transmiterii cererii pe cale diplomatica, dar in acelasi timp prevede posibilitatea derogarii de la aceasta prin intelegeri directe intre state (art. 12).

Cererea, formulata potrivit uzantelor internationale, trebuie sa precizeze obiectul sau, persoana urmarita si informatiile privind identitatea acesteia (nume, prenume, sex, nationalitate, data si locul nasterii, domiciliul si resedinta, antecedente penale, semne particulare, etc.), infractiunea savarsita si pedeapsa aplicata, autoritatea judiciara care a pornit actiunea penala sau a pronuntat hotararea de condamnare, data formularii si autoritatea centrala emitenta. In sustinerea si fundamentarea cererii se anexeaza urmatoarele acte ajutatoare:

"a) in functie de faza procesului penal, originalele sau copiile autentice ale hotararii de condamnare definitive, cu mentiunea ramanerii definitive, deciziilor pronuntate ca urmare a exercitarii cailor legale de atac, mandatului de executare a pedepsei inchisorii, respectiv originalele sau copiile autentice ale mandatului de arestare preventiva, rechizitoriului sau ale altor acte avand putere egala. Autentificarea copiilor acestor acte se face gratuit de instanta sau parchetul competent, dupa caz;

b) o expunere a faptelor pentru care se cere extradarea. Data si locul savarsirii lor, calificarea lor juridica si referirile la dispozitiile legale care le sunt aplicabile se vor indica in modul cel mai exact posibil;

c) o copie a dispozitiilor legale aplicabile sau, daca aceasta nu este cu putinta, o declaratie asupra dreptului aplicabil, precum si semnalmentele cele mai precise ale persoanei extradabile si orice alte informatii de natura sa determine identitatea si nationalitatea acesteia;

d) date privind durata pedepsei neexecutate, in cazul cererii de extradare a unei persoane condamnate care a executat numai o parte din pedeapsa".

Atunci cand informatiile cuprinse in cererea de extradare si in actele ajutatoare care o insotesc sunt insuficiente pentru verificarea indeplinirii conditiilor de fond si de forma ale extradarii, se acorda statului solicitant un termen rezonabil pentru furnizarea de date suplimentare. Necompletarea informatiilor suplimentare in termenul convenit intre state poate conduce la respingerea cererii de extradare.

Autoritatea competenta a statului solicitant adreseaza cererea de extradare si actele ajutatoare fie direct Ministerului Justitiei, fie indirect prin Ministerul Afacerilor Externe sau pe o alta cale convenita prin acord bilateral.

Cererea si documentele anexate se redacteaza in limba statului solicitant si sunt insotite de traduceri in limba statului solicitat sau in limba franceza ori engleza, statele putand stabili prin intelegere directa intre ele si asupra traducerii intr-o alta limba. In Romania, procedura de extradare pasiva are un caracter urgent si se desfasoara si in timpul vacantei judecatoresti.

2 Concursul de cereri

In prezent, Legea 302/2004 cuprinde precizari cu privire la concursul de cereri , astfel: "Daca extradarea este ceruta de mai multe state fie pentru aceeasi fapta, fie pentru fapte diferite, statul roman hotaraste, tinand seama de toate imprejurarile si, in mod deosebit, de gravitatea si de locul savarsirii infractiunilor, de data depunerii cererilor respective, de cetatenia persoanei extradabile, de existenta reciprocitatii de extradare in raport cu statul roman si de posibilitatea unei extradari ulterioare catre alt stat solicitant.

Despre existenta concursului de cereri Ministerul Justitiei va instiinta de urgenta autoritatile competente ale statelor solicitante".

In dreptul extraditional (cum se mai numeste practica extradarii) au fost intalnite cazuri cand s-au formulat mai multe cereri de extradare din partea mai multor state cu privire la acelasi infractor.

In asemenea situatii, extradarea poate fi solicitata de catre:

a) statul pe teritoriul caruia s-a comis infractiunea;

b)     statul impotriva caruia este indreptata infractiunea comisa in strainatate, fie ca aceasta aduce atingere intereselor sigurantei sale, fie drepturilor sau libertatilor cetatenilor sai;

c)     statul caruia ii apartine infractorul, desi infractiunea nu s-a comis pe teritoriul sau.

In practica internationala preferinta este in general favorabila competentei determinate de principiul teritorialitatii, fata de cea determinata de principiul personalitatii sau de principiul realitatii legii penale.

Un alt criteriu de prioritate in acordarea extradarii in cazul concursului de cereri poate sa fie si data transmiterii solicitarii catre statul de refugiu, mai ales cand cererile concrete privesc competente similare, ca in cazul infractiunii continuate savarsite pe teritoriul multor state sau al infractiunii indreptate impotriva intereselor sau cetatenilor mai multor tari, in astfel de situatii al competentelor egale, extradarea va fi acordata acelui stat care a solicitat-o primul.

Trebuie mentionat ca in prezent nu exista o ordine sau o regula comuna cu privire la ordinea de preferinta, putand sa difere de la tratat la tratat, in legile nationale intalnindu-se mai multe variante, in unele lipsind chiar o prevedere referitoare la concursul de cereri. Astfel, unele conventii lasa aceasta ordine la aprecierea statului solicitat, altele acorda prioritate statului ale carui interese au fost lezate (art. 6 din legea franceza din 1927). Unele conventii prevad un termen inauntrul caruia statul care are prioritate trebuie sa solicite extradarea. Daca nu s-a solicitat in acest termen, el decade din beneficiul preferintei, daca un alt stat il solicita pe infractor intre timp.

Astfel, potrivit art. 41 din Legea nr. 302/2004 si in concordanta cu art. 17 din Conventia europeana de extradare din 1957, daca extradarea este ceruta de mai multe state, fie pentru aceeasi fapta, fie pentru fapte diferite, partea romana hotaraste tinand seama de toate imprejurarile, dar in mod deosebit de gravitatea si locul savarsirii infractiunilor, de datele depunerii cererilor respective, de nationalitatea persoanei reclamate, de existenta reciprocitatii de extradare in raport cu statul roman si de posibilitatea unei extradari ulterioare catre alt stat solicitant.

Criteriile consacrate de legea romana in stabilirea ordinii de preferinta a extradarii se refera in primul rand la gravitatea faptei comise, deci la gradul de pericol social concret al faptei, iar in situatia unor fapte de aceeasi gravitate, va fi activat principiul teritorialitatii. Cand faptele intra in competenta teritoriala a autoritatilor judiciare din mai multe state, prioritate va avea statul care a trimis primul cererea de extradare, iar daca acestea au fost primite la aceeasi data, starul al carui national este infractorul, daca prin acorduri bilaterale sau declaratii de reciprocitate nu se prevede altfel.

La admiterea cererii se are in vedere si posibilitatea reextradarii persoanei reclamate de catre statul solicitant preferat, astfel ca, in situatia formularii ulterioare a solicitarii de extradare adresate acestuia, legislatia statului respectiv sa permita predarea infractorului unui alt stat solicitant.

Existenta concursului de cereri este adusa la cunostinta tuturor statelor solicitante de catre Ministerul Justitiei, acestea fiind informate totodata despre statul caruia i s-a acordat prioritate in admiterea cererii de extradare.

Totusi, in cazul concursului de cereri, statul solicitat decide in mod suveran caruia din aceste state sa le acorde preferinta. De obicei se acorda preferinta statului pe teritoriul caruia a fost comisa fapta, deoarece el suporta daunele produse de infractiune.

Examenul de regularitate internationala

Legea 302/2004 prevede in mod expres ca dupa ce se primeste o cerere de extradare, statul roman are obligatia sa verifice daca sunt indeplinite toate conditiile de fond si de forma pentru acordarea extradarii. Acest control se numeste examen de regularitate internatioanla.

Scopul examenului de regularitate internationala consta deci in verificarea conformitatii cererii de extradare si a actelor anexate acesteia cu dispozitiile tratatelor internationale aplicabile, inclusiv cu declaratiile formulate de Romania in baza dispozitiilor unor conventii multilaterale.

Ministerul Justitiei, prin directia de specialitate, efectueaza, in termen de 3 zile lucratoare de la data primirii cererii, examenul de regularitate internationala, spre a constata daca:

a) intre Romania si statul solicitant exista norme conventionale ori reciprocitate pentru extradare;

b) la cererea de extradare sunt anexate actele prevazute de tratatul international aplicabil;

c) cererea si actele anexate acesteia sunt insotite de traduceri, conform prevederilor art. 17;

d) exista una dintre limitele acordarii cooperarii judiciare prevazute la art. 3.

De asemenea, in cadrul examenului de regularitate internationala, Ministerul Justitiei verifica existenta reciprocitatii in privinta extradarii propriilor cetateni, in cazul in care se solicita extradarea unui cetatean roman.

In cazul in care constata neindeplinirea conditiilor de regularitate internationala mentionate la lit. a) si b) si lipseste reciprocitatea in cazul solicitatii cetatenilor romani, precum si in cazul in care se constata existenta situatiei prevazute lit. d), Ministerul Justitiei restituie cererea si actele anexe, explicand motivele. In situatia in care cererea de extradare si documentele anexe nu sunt insotite de traduceri in limba romana, urmeaza ca parchetul competent sa ia masuri pentru efectuarea unei traduceri cat mai urgente.

In cazul cererilor de arestare provizorie in vederea extradarii, examenul de regularitate internationala se efectueaza in termen de 24 de ore de la primirea cererii.

Cu prilejul efectuarii acestui examen de regularitate internationala, Romania nu va acorda extradarea in cazurile in care persoana extradabila ar fi judecata in statul solicitant de un tribunal care nu asigura garantiile fundamentale de procedura si de protectie a drepturilor la aparare sau de un tribunal national instituit anume pentru cazul respectiv, ori daca extradarea este ceruta in vederea executarii unei pedepse pronuntate de acel tribunal.

Astfel, Legea 302/2004 stabileste in mod expres ca motive obligatorii de refuz al extradarii daca:

"a) nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil in sensul Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, incheiata la Roma la 4.11.1950, sau al oricarui alt instrument international pertinent in domeniu, ratificat de Romania;

b) exista motive serioase sa se creada ca extradarea este solicitata in scopul urmaririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasa, religie, sex, nationalitate, limba, opinii politice sau ideologice ori de apartenenta la un anumit grup social;

c) situatia persoanei risca sa se agraveze din unul dintre motivele enuntate la lit. b);

d) cererea este formulata intr-o cauza aflata pe rolul unor tribunale extraordinare, altele decat cele constituite prin instrumentele internationale pertinente, sau in vederea executarii unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal;

e) se refera la o infractiune de natura politica sau la o infractiune conexa unei infractiuni politice;

f) se refera la o infractiune militara care nu constituie infractiune de drept comun".

Legea mai precizeaza si o serie de motive optioanale de refuz , astfel "extradarea poate fi refuzata atunci cand fapta care motiveaza cererea face obiectul unui proces penal in curs sau atunci cand aceasta fapta poate face obiectul unui proces penal in Romania.

Extradarea unei persoane poate fi refuzata sau amanata, daca predarea acesteia este susceptibila sa aiba consecinte de o gravitate deosebita pentru ea, in special din cauza varstei sau a starii sale de sanatate".

In cazul in care se solicita extradarea unei persoane in vederea executarii unei pedepse pronuntate printr-o hotarare data in lipsa impotriva sa , statul roman poate refuza extradarea in acest scop, daca apreciaza ca procedura de judecata a nesocotit dreptul la aparare recunoscut oricarei persoane invinuite de savarsirea unei infractiuni. Totusi, extradarea se va acorda daca statul solicitant da asigurari apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a carei extradare este ceruta dreptul la o noua procedura de judecata care sa ii salvgardeze drepturile la aparare. Hotararea de extradare indreptateste statul solicitant fie sa treaca la o noua judecata in cauza, in prezenta condamnatului, daca acesta nu se impotriveste, fie sa il urmareasca pe extradat, in caz contrar.

Cand statul roman comunica persoanei a carei extradare este ceruta hotararea data in lipsa impotriva sa, statul solicitant nu va considera aceasta comunicare ca o notificare care atrage efecte fata de procedura penala in acest stat.

Daca fapta pentru care se cere extradarea este pedepsita cu moarteade catre legea statului solicitant, extradarea nu va putea fi acordata decat cu conditia ca statul respectiv sa dea asigurari considerate ca indestulatoare de catre statul roman ca pedeapsa capitala nu se va executa, urmand sa fie comutata.

Etapele procedurii extradarii pasive

Procedura de extradare pasiva cuprinde o etapa administrativa si una judiciara4. Etapa (procedura) administrativa se refera, in esenta, la indeplinirea de catre Ministerul Justitiei, prin directia de specialitate, a urmatoarelor activitati :

a) primirea cererii de extradare;

b) examinarea cererii de extradare si a actelor anexate acesteia din punctul de vedere al regularitatii internationale, in conditiile prevazute la art. 40;

c) transmiterea cererii de extradare si a actelor anexate acesteia procurorului general competent, in conditiile prevazute la art. 42;

d) restituirea motivata a cererii de extradare si a actelor anexate acesteia, in cazurile prevazute la art. 40 alin. (4);

e) punerea in executare, in colaborare cu Ministerul Administratiei si Internelor, a hotararii definitive prin care s-a dispus extradarea;

f) comunicarea catre autoritatea centrala a statului solicitant a solutiei date cererii de extradare sau a cererii de arestare provizorie in vederea extradarii, pronuntata de autoritatea judiciara competenta.

Etapa (procedura) judiciara este cuprinsa intre momentul primirii cererii de extradare sau a cererii de arestare provizorie in vederea extradarii de catre procurorul general competent si momentul ramanerii definitive a hotararii judecatoresti asupra cererii de extradare.

Procedura judiciara de extradare este de competenta curtii de apel in raza teritoriala a careia domiciliaza sau a fost identificata persoana extradabila si a parchetului de pe langa aceasta.

Cererea de extradare se solutioneaza de sectia penala a curtii de apel competente, in complet format din doi judecatori.

Sesizarea procurorului competent

Urmand ordinea cronologica prevazuta in art. 39 lit. c) Ministerul Justitiei, prin directia de specialitate, indeplineste, cu precadere, urmatoarele activitati:

c) transmiterea cererii de extradare si a actelor anexate acesteia procurorului general competent, in conditiile prevazute la art. 42;

Conform acestui text de lege cererea de extradare si actele anexe se transmit de Ministerul Justitiei, in cel mult 48 de ore, procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel in a carei circumscriptie domiciliaza ori a fost semnalata prezenta persoanei extradabile sau, in cazul cand nu se cunoaste locul unde se afla persoana, procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, cu exceptia cazurilor de restituire prevazute la art. 39 alin. (2) ,

Astfel, in practica, momentul imediat urmator examenului de regularitate internationala, efectuat de Ministerul Justitiei, priveste cautarea, identificarea, retinerea si arestarea persoanei a carei extradare este ceruta. Aceasta masura se impune a fi luata de urgenta, pentru ca infractorul sa nu se refugieze intre timp intr-o alta tara si sa ramana la dispozitia statului solicitat, pentru a putea fi predat statului solicitant.

Arestarea provizorie si sesizarea instantei

In caz de urgenta, autoritatile competente ale statului solicitant pot cere arestarea provizorie a persoanei urmarite, chiar inainte de formularea si transmiterea cererii formale de extradare. Masura procesuala a arestarii provizorii din procedura extradarii si arestarea preventiva reglementata in art. 136,146-156, 160 din Codul de procedura penala nu trebuie confundate.

Dupa identificare, procurorul general competent sesizeaza de indata curtea de apel competenta, pentru a aprecia asupra luarii masurii arestarii provizorii in vederea extradarii si continuarea procedurii judiciare de solutionare a cererii de extradare.

a) Arestarea unei persoane in temeiul cererii de extradare si a actelor ajutatoare

Potrivit art. 45 din Legea nr. 302/2004, punerea in executare a actului international de arestare (hotarare sau mandat) este de competenta procurorului general al parchetului curtii de apel in a carei raza locuieste ori a fost semnalata prezenta persoanei reclamate. Sesizarea parchetului se face de catre Ministerul Justitiei, sesizat la randul sau in conformitate cu art. 42 din Legea nr. 302/2004.

Daca nu se cunoaste locul unde se afla persoana reclamata, cererea de extradare si actele anexe se trimit de Ministerul Justitiei procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti.

In temeiul art. 45 din Legea nr. 302/2004, in termen de 48 de ore de la sesizare, procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel procedeaza la identificarea persoanei reclamate si retinerea sa in vederea extradarii, persoana careia ii inmaneaza actul de arestare (hotarare judecatoreasca executorie, mandat de executare, mandat de arestare etc.) precum si celelalte acte transmise de autoritatile statului solicitant.

Dupa indeplinirea formalitatilor legate de notificarea actelor de extradare, procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel, in termen de maxim 24 de ore de la retinerea infractorului, este obligat sa asigure prezenta acestuia la curtea de apel pe langa care functioneaza, pentru ca judecatorul de la aceasta instanta sa se pronunte cu privire la masura arestarii.

Curtea de apel competenta, in complet din doi judecatori, examineaza si se pronunta cu privire la starea de arest a persoanei extradabile. Potrivit art. 45. alin. (3) din Legea nr. 302/2004 "arestarea provizorie in vederea extradarii se dispune si este prelungita de acelasi complet investit cu solutionarea cererii de extradare, printr-o incheiere data in camera de consiliu Incheierea poate fi atacata separat cu recurs, in termen de 24 de ore de la pronuntare. Dosarul va fi inaintat instantei de recurs in termen de 24 de ore, iar recursul se judeca in 24 de ore. Recursul declarat impotriva incheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv de executare".

Masura arestarii se dispune pentru o perioada de maxim 30 de zile. In termenul de 30 de zile se include si intervalul de timp scurs de la retinerea sa efectiva, pana la prezentarea in fata judecatorului.

Persoana extradabila cu privire la care s-a luat masura arestarii provizorii este depusa in arestul politiei.

In cursul solutionarii cauzei, instanta, din oficiu, va reexamina la fiecare 30 de zile necesitatea mentinerii masurii arestarii provizorii, putand dispune, dupa caz, prelungirea acesteia ori inlocuirea cu masura obligarii de a nu parasi tara sau localitatea. Fiecare prelungire acordata nu va putea depasi 30 de zile. Durata totala a masurii arestarii provizorii nu va putea depasi 180 de zile.

In situatia in care s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului in lipsa, iar ulterior acesta este prins in strainatate si extradat in Romania, durata maxima a arestarii preventive in cursul urmaririi penale, de 180 de zile, se calculeaza incepand cu data la care inculpatul este adus in fata judecatorului care a emis mandatul.

In caz de admitere a cererii de extradare, arestarea provizorie in vederea extradarii se prelungeste, la fiecare 30 de zile pana la predarea extradatului, arestarea provizorie inceteaza de drept daca persoana extradata nu este preluata de autoritatile competente ale stalului solicitant, in termen de 30 de zile de la data convenita pentru predare.

Instanta, din oficiu, la sesizarea procurorului competent sau la cererea persoanei extradabile, poate dispune incetarea starii de arest in vederea extradarii daca persoana extradata nu va fi preluata de autoritatile competente ale statului solicitant, in termen de 15 zile de la data convenita pentru predare.

In cazul in care impotriva persoanei extradabile autoritatile judiciare romane competente au emis un mandat de arestare preventiva sau un mandat de executare a pedepsei inchisorii, pentru fapte savarsite pe teritoriul Romaniei, mandatul de arestare provizorie in vederea extradarii devine efectiv de la data la care persoana in cauza nu se mai afla sub puterea mandatului de arestare preventiva sau de executare a pedepsei inchisorii.

b) Arestarea provizorie a persoanei urmarite, in caz de urgenta

In caz de urgenta, autoritatile competente ale statului solicitant pot cere arestarea provizorie a persoanei urmarite, chiar inainte de formularea si transmiterea cererii de extradare.

Cererea de arestare provizorie in vederea extradarii trebuie sa indice existenta unui mandat de arestare preventiva sau a unui mandat de executare a unei pedepse aplicate printr-o hotarare judecatoreasca definitiva impotriva persoanei urmarite, o expunere sumara a faptelor, care trebuie sa precizeze data si locul unde au fost comise si sa mentioneze dispozitiile legale aplicabile, precum si datele disponibile asupra identitatii, cetateniei si localizarii acestei persoane.

Cererea de arestare provizorie in vederea extradarii se transmite Ministerului Justitiei, in vederea efectuarii examenuluide regularitate internationala, care se aplica in mod corespunzator. Ca modalitate de transmitere se poate utiliza orice mijloc care lasa o urma scrisa si a carui autenticitate poate fi verificata.

Nu se poate da curs unei cereri de arestare provizorie in vederea extradarii decat atunci cand nu exista nici o indoiala asupra competentei autoritatii solicitante si cererea contine toate elementele prevazute de lege.

Punerea in libertate provizorie nu exclude o noua arestare provizorie in vederea extradarii si nici extradarea, daca cererea de extradare este primita ulterior.

Cererea de arestare provizorie primita de Ministerul Justitiei se transmite procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel in a carei raza teritoriala locuieste ori a fost semnalata prezenta persoanei urmarite sau in cazul in care nu se cunoaste locul unde grafia persoana, procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti.

Procurorul general competent sau procurorul desemnat de acesta dispune, prin ordonanta motivata, retinerea pentru cel mult 24 de ore, in conditiile prevazute de Codul de procedura penala, a persoanei urmarite prin Organizatia Internationala a Politiei Criminale (Interpol), a carei arestare provizorie in vederea extradarii este ceruta de autoritatile competente ale statului solicitant.

Instanta, din oficiu ori la sesizarea procurorului competent sau la cererea persoanei extradabile, poate dispune incetarea arestarii provizorii in vedereav extradarii daca, in termen de 18 zile de la luarea masurii, statul roman nu a fost sesizat prin cererea de extradare, insotita de documentele justificative prevazute la art. 38 din Legea 30272004. Arestarea provizorie inceteaza de drept dupa trecerea unui termen de 40 de zile, daca in acest interval de timp nu se primesc cererea de extradare si inscrisurile necesare, cu exceptia cazului in care printr-un tratat bilateral este prevazut un alt termen privind durata maxima a perioadei de arestare provizorie. Luarea altei masuri preventive sau punerea in libertate nu exclude o noua arestare provizorie in vederea extradarii si nici extradarea, daca cererea de extradare este primita ulterior.

Arestarea provizorie in vederea extradarii se dispune de instanta potrivit reglementarilor nationale in materie , sub conditia ca aceste reglementari sa nu contravina conventiilor de extradare semnate de statul roman.

Din continutul prevederilor legale amintite mai sus rezulta ca:

pentru a lua masura arestarii, judecatorii curtii de apel competente trebuie sa verifice daca, in afara conditiilor prevazute de Constitutie si de Codul de procedura penala, sunt indeplinite si conditiile prevazute de art. 22-40 din Legea nr. 302/2004;

cel urmarit va fi audiat in camera de consiliu si i se vor aduce la cunostinta motivele arestarii si invinuirea;

in cursul procedurii de luare a acestei masuri se vor asigura dreptul la aparare si dreptul la interpret;

persoana extradabila nu poate contesta legalitatea arestarii si exercita caile de atac impotriva acestei masuri decat in acelasi timp cu recursul declarat impotriva hotararii de extradare;

dupa retinerea celui urmarit, in termen de 24 de ore de la luarea acestei masuri procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel va sesiza instanta competenta teritorial pentru a se pronunta cu privire la masura arestarii. Aceeasi instanta va informa neintarziat autoritatea straina solicitanta, prin intermediul Ministerului Justitiei, despre arestarea preventiva. Competenta de judecata apartine curtii de apel.

Durata arestarii provizorii

In majoritatea cazurilor de extradare, persoana urmarita este tinuta in stare de arest pana la finalizarea procesului de extradare in statul solicitat si predarea sa - manu militari - catre reprezentantii statului solicitat.

In concordanta cu Conventia europeana de extradare, durata de 40 de zile a arestarii provizorii, se refera tot la termenul in care partea solicitata trebuie sa primeasca cererea de extradare si inscrisurile necesare solutionarii cauzei. Daca documentele prevazute in art. 38 alin.2 din aceeasi lege au fost primite de instanta in termenul de 40 de zile, arestarea provizorie dureaza, in continuare, pana la solutionarea definitiva a cauzei privind cererea de extradare, respectiv pana la preluarea persoanei extradate de catre autoritatile competente ale statului solicitant.

In sustinerea celor de mai sus, se apreciaza ca sunt obligatorii si in cazul extradarii dispozitiile art. 159, alineat ultim din Codul de procedura penala, conform carora instanta poate dispune prelungirea arestarii preventive, fiecare prelungire neputand depasi 30 zile, iar in cursul judecarii cererii de extradare, verificarea legalitatii si temeiniciei masurii preventive se face periodic, la intervale de maxim 60 de zile.

Prin urmare, daca instanta competenta (curtea de apel) poate sa dispuna amanarea solutionarii cererii de extradare cu maxim 4 luni, durata ce depaseste cu mult termenul de 40 de zile prevazut in art.46, alin. (6) din lege, nu exista nici un impediment care sa se opuna prelungirii arestarii din 30 in 30 de zile si respectiv din 60 in 60 de zile, pana la finalizarea procesului de extradare, neputandu-se motiva logic incalcarea dispozitiilor art. 23 din Constitutia Romaniei, cu atat mai mult cu cat legea statului roman este singura aplicabila procedurii de extradare, precum si celei a arestarii provizorii.

Procedura la Curtea de Apel

La primul termen, instanta procedeaza la luarea unei declaratii persoanei extradabile, care va fi asistata gratuit de un interpret si de un aparator din oficiu, daca nu exista un avocat ales.

Prezenta procurorului este obligatorie. Procedura este publica, daca persoana extradabila sau procurorul nu se opune, orala si contradictorie.

Persoana extradabila sau procurorul de sedinta poate cere instantei un termen suplimentar de inca 8 zile, pentru motive suficient justificate. Parchetul este obligat sa contribuie la procurarea datelor si actelor necesare pentru a se stabili daca sunt indeplinite conditiile extradarii si sa dispuna ridicarea si depunerea la instanta a obiectelor la care se refera art. 21.

Dupa interogatoriu, persoana extradabila poate sa opteze fie pentru extradarea voluntara , fie pentru continuarea procedurii, in caz de opunere la extradare.

Persoana extradabila are dreptul sa declare in fata instantei ca renunta la beneficiile pe care i le poate conferi legea de a se apara impotriva cererii de extradare si ca isi da consimtamantul sa fie extradata si predata autoritatilor competente ale statului solicitant. Declaratia sa este consemnata intr-un proces-verbal, semnat de presedintele completului de judecata, grefier, persoana extradabila, avocatul ei si de interpret. Dupa ce instanta constata ca persoana extradabila este pe deplin constienta de consecintele optiunii sale, instanta, luand si concluziile procurorului, examineaza daca nu exista vreun impediment care exclude extradarea. Daca se constata ca extradarea voluntara este admisibila, instanta ia act despre aceasta prin sentinta si dispune totodata asupra masurii preventive necesare sa fie luata pana la predarea persoanei extradabile. Sentinta este definitiva, se redacteaza in 24 de ore si se transmite de indata, in copie legalizata, Ministerului Justitiei, pentru a proceda conform legii. In aceste conditii, persoana extradabila poate declara ca renunta la aplicarea regulii specialitatii, prevazuta la art. 73^1.

In cazul extradarii voluntare prezentarea unei cereri formale de extradare si a actelor prevazute la art. 38 alin. (2) nu mai este necesara daca se prevede astfel prin conventia internationala aplicabila in relatia cu statul solicitant sau in cazul in care legislatia acelui stat permite o asemenea procedura simplificata de extradare si aceasta a fost aplicata unor cereri de extradare formulate de Romania.

Arestarea provizorie in vederea extradarii se dispune si este prelungita de acelasi complet investit cu solutionarea cererii de extradare, printr-o incheiere data in camera de consiliu si care nu poate fi atacata cu recurs decat impreuna cu hotararea pronuntata asupra cererii de extradare.

Persoana extradabila cu privire la care s-a luat masura arestarii provizorii va fi depusa in arestul politiei.

In cazul in care impotriva persoanei extradabile autoritatile judiciare romane competente au emis un mandat de arestare preventiva sau un mandat de executare a pedepsei inchisorii, pentru fapte savarsite pe teritoriul Romaniei, mandatul de arestare provizorie in vederea extradarii devine efectiv de la data la care persoana in cauza nu se mai afla sub puterea mandatului de arestare preventiva sau de executare a pedepsei inchisorii.

In cursul solutionarii cauzei, instanta, din oficiu, va reexamina la fiecare 30 de zile necesitatea mentinerii masurii arestarii provizorii, putand dispune, dupa caz, prelungirea acesteia ori inlocuirea cu masura obligarii de a nu parasi tara sau localitatea. Fiecare prelungire nu va putea depasi 30 de zile. Durata totala a masurii arestarii provizorii nu va putea depasi 180 de zile .

In cazul concursului de cereri, instanta poate dispune conexarea dosarelor, chiar daca se refera la fapte diferite sau sunt inregistrate la curti de apel diferite, competenta teritoriala apartinand curtii de apel cea dintai sesizata.

Extradarea obisnuita se realizeaza dupa procedura normala, reglementata de Conventia europeana de extradare si de legea interna privind extradarea, persoana a carei extradare se solicita beneficiind de posibilitatea conferita de aceste norme interne si internationale de a se apara impotriva cererii de extradare, inclusiv prin exercitarea caii de atac a recursului.3

Daca persoana extradabila se opune la cererea de extradare, ea isi va putea formula apararile oral si in scris; totodata va putea propune probe.

In urma audierii persoanei extradabile, dosarul cauzei este pus la dispozitia aparatorului acesteia pentru a putea prezenta, in scris si in termen de 8 zile, opozitia motivata la cererea de extradare si a indica mijloacele de proba admise de legea romana, numarul de martori fiind limitat la doi.

Opozitia nu poate fi intemeiata decat pe faptul ca persoana arestata nu este persoana urmarita sau ca nu sunt indeplinite conditiile pentru extradare.

O data prezentata opozitia sau a expirat termenul de prezentare a acesteia, procurorul poate solicita un termen de 8 zile pentru a raspunde opozitiei sau a administra probe, in conditiile prevazute la alin. (2).

Mijloacele de proba incuviintate de instanta vor fi administrate in termen de maximum 15 zile, in prezenta persoanei extradabile, asistata de aparator si, daca este nevoie, de interpret, precum si a procurorului.

Daca informatiile comunicate de statul solicitant se dovedesc insuficiente pentru a permite statului roman sa pronunte o hotarare in aplicarea prezentei legi, instanta competenta va solicita complinirea informatiilor necesare. In acest scop, va fixa un termen de 2 luni.

Transmiterea solicitarii privind informatiile suplimentare, precum si a raspunsului se realizeaza pe una din caile prevazute la art. 38.

In procedura de extradare pasiva, statul solicitant este reprezentat de autoritatea centrala si de Ministerul Public din Romania. La cererea expresa a statului solicitant, reprezentanti ai acestuia pot participa, cu aprobarea instantei competente, la solutionarea cererii de extradare.

Solutionarea cauzei

Dupa examinarea cererii de extradare, a materialului probator si a concluziilor prezentate de partea extradabila si de procuror, curtea de apel poate:

a) sa dispuna, in cazul concursului de cereri prevazut la art. 40, conexarea dosarelor, chiar daca se refera la fapte diferite sau sunt inregistrate la curti de apel diferite, competenta teritoriala apartinand curtii de apel cea dintai sesizata;

b) sa dispuna, in cazul necesitatii de a primi informatii suplimentare de la statul solicitant potrivit art. 53, amanarea solutionarii cererii de extradare pentru un termen de 2 luni, cu posibilitatea reiterarii cererii, si acordarea unui ultim termen de inca 2 luni;

c) sa constate, prin sentinta, daca sunt sau nu sunt intrunite conditiile extradarii.

Curtea de apel nu este competenta sa se pronunte asupra temeiniciei urmaririi sau condamnarii pentru care autoritatea straina cere extradarea, nici asupra oportunitatii extradarii.

In cazul in care curtea de apel constata ca sunt indeplinite conditiile de extradare, hotaraste admiterea cererii de extradare, dispunand totodata mentinerea starii de arest provizoriu in vederea extradarii, pana la predarea persoanei extradate, conform art. 59 .

Hotararea prin care s-a dispus extradarea se motiveaza in termen de 5 zile de la data pronuntarii. In cazul extradarilor temporare sau sub conditie, instanta va mentiona in dispozitivul sentintei conditiile prevazute in acele articole.

In cazul admiterii cererii de extradare, daca se remit si obiecte conform art. 21, se va face mentiune despre acestea in cuprinsul sentintei, anexandu-se eventual un inventar.

Daca instanta constata ca nu sunt indeplinite conditiile pentru extradare, respinge cererea si dispune punerea in libertate a persoanei extradabile. Hotararea se motiveaza in 24 de ore si este transmisa procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel, care o remite, de indata, compartimentului de specialitate al Ministerului Justitiei.

Hotararea asupra extradarii poate fi atacata cu recurs de procurorul general competent si de persoana extradabila, in termen de 5 zile de la pronuntare, la Sectia penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Procurorul general competent poate declara recurs din oficiu sau la cererea ministrului justitiei.

Recursul declarat impotriva hotararii prin care s-a respins cererea de extradare este suspensiv de executare. Recursul declarat impotriva hotararii prin care s-a dispus extradarea este suspensiv de executare, cu exceptia dispozitiilor referitoare la starea de arest provizoriu in vederea extradarii.

Dupa motivarea sentintei curtii de apel, dosarul cauzei se inainteaza, de indata, Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Presedintele Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, primind dosarul, fixeaza termen de judecata independent de inscrierea pe rol a altor cauze, cu prioritate.

Judecarea recursului se face intr-un termen de cel mult 10 zile, de un complet format din 3 judecatori. In scopul solutionarii recursului, presedintele completului poate desemna pe unul din judecatori sau pe un magistrat asistent sa faca un raport scris.

Dosarul cauzei se restituie curtii de apel in cel mult trei zile de la solutionarea recursului. Hotararea definitiva asupra extradarii se comunica procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel care a judecat cauza in prima instanta si directiei de specialitate din Ministerul Justitiei.

Aceeasi procedura se aplica si in cazurile in care instanta se pronunta cu privire la amanarea extradarii, admiterea sub conditie a extradarii, consimtamantul extinderii obiectului extradarii si reextradarea catre un stat tert.

Extradatul care, dupa ce a fost predat statului solicitant, fuge inainte de solutionarea cauzei sau de executarea pedepsei pentru care a fost acordata extradarea si care se intoarce sau este identificat pe teritoriul Romaniei va fi din nou arestat si predat, in baza unui mandat emis de autoritatea judiciara competenta a statului solicitant, cu exceptia cazului in care acesta a incalcat conditiile in care extradarea a fost acordata.

Atunci cand persoana extradabila face obiectul unei cereri in vederea urmaririi sale pentru o infractiune sanctionata cu moartea in statul solicitant sau in vederea executarii unei asemenea pedepse, curtea de apel va admite extradarea numai cu conditia ca statul respectiv sa dea suficiente asigurari ca pedeapsa capitala nu se va executa.

In tacerea legii si a absentei unor astfel de cazuri in practica judiciara, consideram ca pentru a fi apreciate ca indestulatoare, aceste asigurari trebuie sa imbrace forma solemna ceruta de dreptul international, instanta putand sa dispuna amanarea pronuntarii hotararii pana la primirea documentelor respective pe cale diplomatica, autentificate de autoritatile centrale competente ale statului solicitant, in aprecierea asigurarilor primite, statul roman trebuie sa aiba in vedere si jurisprudenta statului solicitant in cazuri similare.

In cazul in care se solicita extradarea unei persoane in vederea executarii unei pedepse pronuntate printr-o hotarare data in lipsa impotriva sa, statul roman poate refuza extradarea in acest scop, daca apreciaza ca procedura de judecata a nesocotit dreptul la aparare recunoscut oricarei persoane invinuite de savarsirea unei infractiuni. Totusi, extradarea se va acorda daca statul solicitant da asigurari apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a carei extradare este ceruta dreptul la o noua procedura de judecata care sa ii salvgardeze drepturile la aparare. Hotararea de extradare indreptateste statul solicitant fie sa treaca la o noua judecata in cauza, in prezenta condamnatului, daca acesta nu se impotriveste, fie sa il urmareasca pe extradat, in caz contrar. Cand statul roman comunica persoanei a carei extradare este ceruta hotararea data in lipsa impotriva sa, statul solicitant nu va considera aceasta comunicare ca o notificare care atrage efecte fata de procedura penala in acest stat.

Asigurarile statului solicitant cu privire la un nou ciclu procesual trebuie sa imbrace aceeasi forma solemna ceruta de uzantele internationale si se transmit pe cale diplomatica.

Instanta poate sa admita cererea de extradare si in situatia in care numai o parte din infractiunile care o motiveaza intrunesc conditiile de fond privitoare la faptele respective, fiind in interesul bunei administrari a justitiei in statul solicitant ca prin acelasi proces penal sa fie judecata intreaga activitate infractionala a persoanei extradabile, in astfel de cazuri verificandu-se daca solicitarea extradarii pentru o fapta nu ascunde intentia ocolirii unui impediment cu privire la o alta fapta (de natura politica, de exemplu), care s-ar opune extradarii.

Instanta va aprecia incidenta principiului specialitatii si in functie de conventia sau acordurile bilaterale ori declaratia de reciprocitate dintre cele doua state, in ultima perioada in spatiul european manifestandu-se tendinta admisibilitatii extradarii si pentru infractiuni asa-zise "pecuniare", daca sunt conexe faptelor ce indeplinesc conditiile extradarii sub aspectul limitelor minime de pedeapsa prevazute de lege.3

Tot in competenta curtii de apel intra si admiterea extradarii cu posibilitatea reextradarii infractorului catre un stat tert sau cu conditia reextradarii din statul solicitant statului roman, ca in cazurile de extradare temporara sau provizorie. Instanta poate sa pronunte admiterea extradarii cu conditia ca persoana extradabila, solicitata de mai multe state, sa nu fie extradata apoi de statul solicitant unui alt stat unde nu sunt respectate drepturile si libertatile fundamentale ale omului sau unde exista alte impedimente ce ar justifica respingerea acesteia.

Atunci cand instanta dispune respingerea cererii de extradare, intrucat nu sunt indeplinite cumulativ conditiile de forma si de fond ale acesteia, va notifica Ministerului Public obligatia legala de a supune cauzele respective spre examinare autoritatilor judiciare romane competente, potrivit principiului universalitatii legii penale. Parchetul competent va efectua sau va supraveghea urmarirea penala a persoanelor a caror extradare a fost refuzata si va dispune potrivit dreptului intern, fie trimiterea lor in judecata, daca este cazul, fie neinceperea, incetarea sau scoaterea de sub urmarire penala, in situatia in care extradarea a fost refuzata, statul solicitant va fi instiintat la timpul potrivit, prin Ministerul Justitiei, despre modul in care autoritatile judiciare romane au solutionat cauza.

Instanta dispune respingerea cererii de extradare si atunci cand informatiile suplimentare solicitate pentru verificarea conditiilor de forma si de fond ale extradarii nu sunt trimise intr-un termen rezonabil de catre statul solicitant. Prin termen rezonabil se intelege intervalul de timp scurs pana la epuizarea ultimei amanari acordate de instanta in scopul completarii informatiilor esentiale ce-i sunt necesare, dupa implinirea caruia va dispune atat respingerea cererii de extradare, cat si punerea in libertate a celui arestat provizoriu. Aceasta solutie nu exclude insa formularea ulterioara a unei noi cereri de extradare privind aceeasi persoana. Hotararea prin care s-a respins o cerere de extradare nu are autoritate de lucru judecat, ca atare, cererea ulterioara de extradare a aceleiasi peroane, pentru comiterea aceleiasi infractiuni, poate fi admisa, constatandu-se ca exista dubla incriminare a faptei, pentru lipsa careia prima cerere a fost respinsa.

Cheltuielile ocazionate cu solutionarea cererii de extradare, inclusiv cele efectuate in faza administrativa a procedurii, sunt suportate, de regula, de statul solicitat.