Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AdministratieDrept


Reglementarea juridica a combaterii traficului si a consumului ilicit de droguri

Drept



+ Font mai mare | - Font mai mic



REGLEMENTAREA JURIDICA A COMBATERII TRAFICULUI SI A CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI



1.    Scurt istoric



1.1.    Reglemantari si organisme internationale





Urmarile „razboiului opiului”, desfasurat la mijlocul secolului al XX-lea intre Anglia si China, au facut inteleasa necesitatea adoptarii unor masuri cu caracter international in sfera de cuprindere a controlului drogurilor. Guvernul Statelor Unite ale Americii au avut initiativa organizarii in anul 1900, la Shanghai, a primei „Conferinte internationale asupra stupefiantelor”, la care au participat 13 state ce aveau interese in Orient. Cele 9 rezolutii adoptate, desi fara obligativitate pentru tarile semnatare, au pregatit terenul pentru consacrarea problemei drogurilor ca o chestiune de drept international. China a interzis in anul 1906 cultivarea macului opiaceu, iar in Filipine a fost prohibita utilizarea opiului in alte scopuri decat cele medicale.


La 23 ianuarie 1912, un numar de 12 state semneaza la Haga prima „Conventie internationala privind stupefiantele”, care marcheaza inceputul cooperarii internationale in domeniul controlului drogurilor.Preconizata a intra in vigoare cel mai tarziu la 31 decembrie 1914, conventia a fost ratificata si a inceput sa-si produca efectele odata cu Tratatul de la Versailles, semnat la 28 iunie 1919, dupa incheierea primului razboi mondial. Prevederile Conventiei de la Haga vizau adoptarea unor legi nationale prin care productia, desfacerea si distributia opiului brut sa fie supuse controlului, trebuind sa indeplineasca formalitatile inregistrarii si licentierii si putandu-se adresa exclusiv scopurilor medicale ori legitime.


Dupa crearea, de catre puterile invingatoare in razboi, a Ligii Natiunilor, care ingloba un „Comitet consultativ pentru traficul opiului si altor droguri periculoase”, va fi semnata la Geneva, la 19 februarie 1925, „Conventia internationala asupra opiului”, care – reglementand licentele de export si import pentru substantele si produsele cu continut stupefiant – solicita guvernelor sa prezinte anual rapoarte statistice referitoare la productia, stocurile, consumul si comertul international de droguri.


Aceasta conventie fusese precedata de semnarea la 1 151b116b 1 februarie 1925, tot la Geneva, a „Acordului privind producerea, comertul interior si folosirea opiului preparat”. O alta „Conventie internationala privind limitarea fabricarii si reglementarea distribuirii narcoticelor”, semnata la Geneva la 13 iulie 1931, avea scopul de a reduce cantitatile de droguri disponibile in fiecare tara sau teritoriu.


La 26 iunie 1936 a fost incheiata, la Geneva, „Conventia pentru pedepsirea traficului ilicit de droguri daunatoare”, intrata in vigoare la 26 septembrie 1939 si care prevedea masuri de asistenta huridica internationala, pe lannga sanctiunile severe ce trebuiau sa aplicate traficantilor. Anterior acestei conventii fusese semnat la Bangkok, la 27 noiembrie 1931, „Acordul privind controlul consumului de opiu fumat in Extremul Orient”.


Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial va duce la infiintarea Organizatiei Natiunilor Unite (prin Carta adoptata la Conferinta de la San Francisco din 1945), care isi asuma in totalitate responsabilitatile Ligii Natiunilor in privinta controlului si a combaterii traficului de droguri. Astfel, la prima sa sesiune din luna februarie 1946, Consiliul economic si social, a creat Comisia pentru Stupefiante – compusa initial din 15 membrii, apoi din 21 in anul 1961 si din 30 de persoane in anul 1973-, a carei prima activitate notabila a fost „Protocolul din 1946”, semnat la 11 decembrie la Lake Success si prin care s-au adus amendamente conventiilor si acordurilor anterior incheiate.


„Protocolul de la Paris”, semnat la 19 noiembrie 1948 si intrat in vigoare la 1 decembrie 1949, autorizeaza Organizatia Mondiala a Sanatatii sa supuna controlului international orice drog nou, susceptibil de a crea dependenta si nereglementat in Conventia dein 1931.


La 23 iunie 1953 se semneaza la New York „Protocolul asupra opiului”, intrat in vigoare la 8 martie 1963, care viza reglementarea si limitarea culturilor de mac, precum si producerea, utilizarea si comertul  en-gros ale opiului ,autorizand doar 7 tari sa produca opiu pentru export.


„Conventia unica asupra stupefiantelor”a fost adoptata la 30 martie 1961, intrand in vigoare la 13 decembrie 1964 si a inlocuit toate conventiile, acordurile si protocoalele incheiate pana atunci, aducand un suflu nou in lupta contra narcoticelor prin simplificarea organizarii controlului international, sub care au fost puse prima data si plantele din care se extrag drogurile naturale.Dispozitiile acestei conventii vizeaza infiintarea Organului International de Control al Stupefiantelor (O.I.C.S),tratamentul medical si readaptarea toxicomanilor,reglementarea exportuluisi a importului de droguri. „Protocolul din 1972”, intrat in vigoare la 8 august 1975, amendeaza Conventia din 1961, prevazand limitarea productiei de opiu si a fabricarii stupefiantelor sintetice,distrugerea suprafetelor cultivate ilegal cu mac opiaceu si cannabis, precum si masuri de protectie sociala a toxicomanilor.


„Conventia asupra substantelor psihotrope”, adoptata la Viena in data de 28 februarie 1971 si intrata in vigoare la 16 august 1976 ,dispune restrictii in materia drogurilor ce nu se regasesc in prevederile Conventiei din 1961 si interzice operatiunile comerciale de export si import de substante  psihotrope, cu exceptia cazului in care contractele se incheie la nivel interguvernamental sau intre entitati legal abilitate in acests sens,fiind necesara o licenta speciala pentru detinerea,producerea ori desfacerea pe piata a drogurilor.


Catre sfarsitul anilor 1970 ,la sugestia Adunarii Generale a ONU ,Comisia pentru Stupefiante a inceput studierea posibilitatilor lansarii unei strategii globale ,pe termen lung, privind controlul abuzului de droguri, activitate finalizata in 1981.”Strategia internationala pentru controlul abuzului de droguri”,viza, pe o perioada de cinci ani (1982-1986) toate segmentele luptei antidrog.La 14 decembrie 1984 a fost adoptata de catre Adunarea Generala a ONU „Declaratia privind controlul traficului si abuzului de droguri” care adresa indemnul de imbunatatire a legislatiei in materie, la nivel national,zonal si international.


In perioada 25noiembrie-20decembrie 1988 s-a desfasurat la Viena conferinta internationala in urma careia a fost adoptata „Conventia impotriva traficului ilicit de stupefiante si substante psihotrope”, care a intrat in vigoare la 11 noiembrie 1990 si a carei specificitate rezida in dispozitiile referitoare la depistarea, sechestru si confiscarea bunurilor si mijloacelor financiare ale infractorilor , la operatiunea „livrari supravegheate”, la extradarea si asistenta judiciara mutuala;la aceasta conventie au aderat, pana la 1 noiembrie 2001, 162 de state reprezentand 85% din ansamblul tarilor lumii.


La data de 13 decembrie 1990,Consiliul de Ministrii ai Comunitatii Europene edicteaza „Regulamentul nr. 3677/90 privind masurile de descurajare a deturnarii folosirii anumitor substante in fabricarea ilicita a narcoticelor si substantelor psihotrope”, act a carui ultima amendare ,dintr-o lunga lista de modificari succesive, a fost Regulamentul Comisiei Europene nr.260/2001 din 8 februarie 2001, care a inlocuit anexa primului regulament . In aceiasi categorie de masuri legislative se inscrie si „Directiva Consiliului de Ministrii ai Comunitatii Europene nr.92/109 din 14 decembrie 1992 privind producerea si desfacerea pe piata a anumitor substante folosirea in fabricarea ilicita a narcoticelor si a substantelor psihotrope”;ultima modificare adusa a acestei directive o constitue Regulamentul Comisiei europene nr.1533/2000 din 13 iulie 2000.


Organizatia Natiunilor Unite se dovedeste a fi cel mai activ-dar nu si unicul-organism international in lupta antidrog.In cadrul structurilor sale functioneaza Comisia pentru Stupefiante-una din cele 6 comisii tehnice ale Consiliului economic si social ,infiintata in 1946-compusa din experti reprezentand 40 de state, cu atributii de organ director insarcinat cu toate problemele ce vizeaza lupta impotriva abuzului de droguri si avand in subordine cateva subcomisii regionale ,ce se reunesc in cadrul sesiunilor anuale .


Organul International de Control al Stupefiantelor(O.I.C.S.);infiintat in 1961 sub egida ONU, este compus din 13 membrii alesi de Consiliu economic si social, cu titlul personal, in calitate de experti care au ca principala atibutie supravegerea producerii si a comercializarii drogurilor in sensul observarii diponibilitatilor existente la nivel mondial pentru cercetarea stiintifica ori scopuri medicale; O.I.C.S. administreaza regimul evaluarilor privind stupefiantele- analizand informatiile furnizate de diferite guverne.carora le acorda asistenta necesara depasirii dificultatilor in aplicarea la nivel national a tratatelor si a conventiilor internationale- si intretine relatii de colaborare cu toate organismele a caror competenta vizeaza controlul drogurilor: Secretariatul O.I.C.S.(unitatea administrativa)a P.N.U.C.I.D. –Programul natiunilor Unite pentru controlul international al drogurilor, care elaboreaza in cadrul Oficiului ONU pentru controlul drogurilor si prevenirea crimei ,statistici anuale referitoare la productia traficul, si consumul de droguri ilicite la nivel regional si mondial)are relatii de cooperare, sub forma rapoartelor si a avizelor consultative,cu O.I.C.S. si cu Comisia pentu Stupefiante;O.I.C.S. dispune de o legatura directa de natura constitutionala/administrativa ,cu Consiliul economic si social si Comisia pentru Stupefiante, colaborand- in egala masura- cu alte organisme specializate ale ONU:(Organizatia Mondiala a Sanatatii-OMS) sau care nu apartin sistemului Natiunilor Unite (INTERPOL si Organisatia Mondiala a Vamilor)


Cea de-a douazecea sesiune extraordinara a Adunarii Generale a ONU, desfasurata in luna iunie 1988 la New York si care s-a bucurat de o numeroasa participare a sefilor de stat si guvern, a aprobat o declaratie politica dedicata luptei comune impotriva problemei mondiale a drogurilor, impunand statelor elaborarea de strategii nationale care sa asigure coordonarea perfecta a actiunilor si participarea tuturor autoritatilor si a sectoarelor sociale pertinente, pe o perioada cuprinsa intre anii 2001 si 2008.


O sarcina deosebit de importanta in realizarea obiectivelor strategiei antidrog o are INTERPOL-ul. Aparut in urma celui de al doilea „Congres international al politiei criminale” in 1923,la Viena, sub denumirea de Comisia Internationala de Politie Criminala(C.I.P.C.)autodesfiintat in timpul celui de al doilea razboi mondial ca urmare a acapararii sale e catre nazisti si renascut in 1956 sub numele de Organizatia Internationala de Politie Criminala (O.I.P.C.),Interpol isi propune facilitarea colaborarii internationale a politiilor nationale in lupta pentru prevenire si reprimarea criminalitatii prin coordonarea activitatiilor birourilor infiintate in fiecare stat membru al acestei organizatii.


Preocuparile pentru combaterea stupefiantelor se manifesta si la nivel comunitar european ;Biroul European de Politie(EUROPOL)apare in decembrie 1991,ca urmare a acordului de la Haga,si are ca atributie principala centralizarea si analizarea informatiilor provenite de la statele membre cu privire la evolutia „mortii albe” ;Centrul european de monitorizare a drogurilor si toxicomaniilor (OEDT)-agentie autonoma a UE infiintata la Lisabona in 1993 pentru afurniza Comunitatii europene date obiective de incredere si comparabile in acest domeniu –are un rol esential in aplicarea „Planului de actiune antidrog al UE”(2001-2004),care-des fusese aprobat de Consiliul European la 11 decembrie 1999 ,la Helsinki-a fost adoptat in mod oficial in urma summit-ului european din iunie 2000(Portugalia)Actualul plan european este o continuare a celui adoptat in iunie 1995 la Cannes,pentru perioada 1995-1999.



1.2 Evolutia legislatiei romane in materie



Preocuparea pentru reglementarea juridica romana a combaterii traficului ilicit de droguri apare inca din secolul al XVII-lea ,odata cu Pravila lui Vasile Lupu si capata amploare pe masura trecerii timpului .


Astfel, diferite regulamente (1830-1864)privind exercitarea profesiunii de spiter sau farmacist,legile sanitare din 1874,1885,1893 si revizuirile lor din 1886 si1893, referitoare la regimul toxicelor,impuneau autorizarea prin obtinerea unei diplome de specialitate; „Regulamentul drogurilor si vanzarii substantelor medicamentoase brute”edictat la 21aprilie 1921, dispunea instituirea controlului asupra drogurilor de catre Directiunea Generala a Serviciului Sanitar din cadrul Ministerului sanatatii si Ocrotirii Sociale,infiintat in acelasi an.


Romania va adera la „Conventia internationla asupra opiului” din 1925 de la Geneva,prin Decretul nr.1578 din 21 iunie 1928,promulgand apoi legea nr.58/1928 pentru combaterea abuzului de stupefiante - in categoria carora sunt incluse opiul si derivatele sale - care interzicea consumul in public ori cel abuziv, detinerea, producerea, comercializarea fara autorizatie medicala si facilitarea traficului ilicit de stupefiante,prevazand si necesitatea colaborarii proceselor-verbale constatatoareale infractiunii flagrante cu alte mijloace de proba. In iunie 1933 va fi instituit monopolul de stat al stupefiantelor.


Prin legea nr.84 din 9 aprilie 1933, Romania adera la „Conventia internationala privind limitarea fabricarii si reglementarea distribuirii narcoticelor” semnata la Geneva ,la data de 13 iulie 1931.


Decretul nr.456din 18 decembrie 1952 prevedea obligativitatea inregistrarii la organul Militiei a agentilor economici ce urmau a desfasura activitati in care se folosesc substante si produse toxice;la 7 noiembrie 1960,HCM nr.1626 ratifica Protocoalele incheiate la 11 decembrie 1946 si 19 noiembrie 1948, care amendasera conventiile anterioare, privind instituirea controlului drogurilor;Decretul nr.12 din 27 ianuarie 1865 prevede sanctiunile aplicabile in cazul savarsirii faptei de comercializare a drogurilor.


Legea nr.73/1969 privind regimul produselor si substantelor stupefiante si Instructiunile nr103/1970 pentru executarea prevederilor acestei legi incadreaza in categoriainfractiunilor „producerea, detinerea sau orice operatie privind circulatia produselor ori a substantelor stupefiante, cultivarea in scop de prelucrare a plantelor care contin asemenea substante, prescrierea de catre medic, fara a fi necesar,a produselor sau a substantelorstupefiante,organizarea sau ingaduirea consumului acestora in anumite locuri” prevazandu-se o lista a acestor droguri si a organelor competente sa efectuezecontrolul in aceasta materie.


„Conventia unica asupra stupefiantelor” semnata la 30 martie 1961 la New York si „Protocolul din 1972”ce amendeaza aceasta conventie au fost ractificate de Romania la 31 decembrie 1973.


Decretul nr.476/1979 privind regimul produselor si substantelor toxice va preciza distinctia intre stupefiante,pe de oparte, si produsele si substantele toxice, pe de alta parte.


Romania a aderat, prin legea nr.118/1992 din 8 decembrie 1992, la „Conventia asupra substantelor psihotrope” – incheiata la 28 februarie 1971 la Viena – si la „Conventia impotrivatraficului ilicit de stupefiante si substante psihotrope” semnata la 20 decembrie 1988 la Viena.


Pana la aparitia legii nr.143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri,traficul de stupefiante era sanctionat prin art321 din Codul penal, modificat prin legea nr140/1996;inclus in capitolul II -„Infractiuni contra sanatatii publice” – al titlului IX(„infractiuni care aduc atingere unor relatii privind convietuirea socila”)din Codul penal,acest articol avea urmatorul continut:


„Producerea ,detinerea sau orice operatiune privind circulatia produselor ori a substantelor stupefiante sau toxice,cultivarea in scop de prelucrare a plantelor care contin astfel de substanteori experimentarea produselor sau substantelor toxice,toate acestea fara drept,se pedepsesc cu inchisoare de la 3la 15 ani si interzicerea unor drepturi.


Daca fapta prevazuta in aliniatul 1 a fost savarsita organizat,pedeapsa este detentiunea pe viata sau inchisoarea de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.


Prescrierea de catre medic, fara a fi necesar a produselor sau substantelor stupefiante, se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 5 ani, iar organizarea sau îngaduirea consumului de asemenea produse ori substante in locuri anumite se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 15 ani si interjzicerea unor drepturi.


Tentativa se pedepseste.”


Actiunile diferitelor organizatii internationale constituie un adevarat catalizator al raspunsurilor nationale la fenomenul drogurilor, dovedind necesitatea unui cadru legislativ pan-european si chiar si mondial, ce beneficiaza de o sfera de cuprindere infinit mai larga decât reglementarile juridice specifice fiecarui stat, justificând participarea Romaniei la politica antidrog internationala. Insasi Constitutia României prevede in art.11 ca „Statul roman se obliga sa îndeplineasca întocmai si cu buna credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”


Astfel, pe langa aderarea la conventiile internationale din 1925, 1931,1961,1971 si 1988, Romania a incheiat numeroase protocoale, memorandumuri de intelegere si acorduri bi sau multilaterale privind eradicarea traficului ilicit de stupefiante si reprimarea celor ce se fac vinovati de proliferarea lui.


Asemenea acte internationale au fost semnate de Romania, in anul 1995, in parteneriatul Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, al Regatului Maroc in 1997, cu Bulgaria si Grecia in anul 1998, cu Peru si Austria in 1999 si cu Slovenia in 2000; „Scrisoarea de intelegere intre Guvernul Romaniei si Guvernul Statelor Unite ale Americii, privind controlul drogurilor si aplicare legii” – semnata la 3 iulie 2001 la Bucuresti – reprezinta inca un exemplu al eforturior cooperarii internationale.


Comitetul Interministerial de lupta impotriva drogurilor, infiintat prin H.G. nr. 534/1999, se constituie intr-un organism international menit sa asigure durabilitatea, inlesnirea si coordonarea lucrarilor dialogului dintre Ministerul de Interne si alte autoritati statale in ceea ce priveste eficientizarea masurilor ce se impun a fi luate in cadrul razboiului declarat stupefiantelor.


In cadrul politiei Romane, la nivelul Inspectoratului General al Politiei, functioneaza Directia de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog – D.C.C.O.A. –, alcatuita din doua brigazi (Brigada de Combatere a Crimei Organizate si Brigada Antidrog); portrivit dispozitiilor art.26 din Legea nr. 143/2000, D.C.C.O.A. este singura institutie romana competenta a centraliza si valorifica totalitatea informatiilro referitoare la droguri, substantelor chimice esentiale, precursori si inhalanti chimici toxici, in vederea coordonarii actiunilor luptei impotriva traficului si consumului ilicit de droguri.


„Initiativa de cooperare pentru Europa de Sud-Est” a infiintat, la Bucuresti, Centrul de lupta impotriva criminalitatii transfrontaliere, care foloseste o baza comuna de date a statelor din aceasta parte a continentului pentru a trasa liniile directoare generale ale luptei antidrog la nivel zonal.



2.    Incriminarea actuala a traficului ilicit de stupefiante in Romania



Fenomenul drogurilor in Romania a inceput sa dobandeasca in perioda actuala proportii deosebit de ingrijoratoare, care ar trebui sa puna pe ganduri toti factorii din tara noastra implicati in prevenirea si contracararea flagelului mortii albe. Se remarca o severa accentuare a problematicii drogurilor traficate in mod ilicit pe teritoriul statului roman, cu precizarea necesara – si deloc linistitoare – ca numarul constatarilor efectuate, separat ori in comun, de catre vamesi si politie nu se identifica, niciodata si in nici o tara de pe mapamond, situatiilor reala de trafic ilicit de droguri ce se desfasoara in mod efectiv de catre organizatiile infractionale ori de persoane in interes propriu. Masiva si surprinzatoarea implicare a cetatenilor romani in comiterea infractiunii de trafic de stupefiante, in continuare crestere – in progresie geometrica –, a facut necesara o actualizare si o reglementare juridica mai amanuntita in aceasta materie.


Astfel a fost adoptata de catre Parlamentul Romaniei   legea nr.143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, care abroga dispozitiile art.312 din Codul Penal, in ceea ce priveste produsele sau substantele stupefiante, precum si alte dispozitii contrare. Astfel, din capitolul II intitulat „Sanctionarea traficului si a altor operatiuni ilicite cu substante aflate sub control national” din legea nr.143/2000 subliniem urmatoarele articole :


Art.2.  (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, preapararea, transformarea, oferierea, punerea in vanzare, vanzarea, distribuirea, vanzarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpararea, detinerea ori alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc, fara drept, se pedepsesc cu inchisoarea de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.


(2) Daca faptele prevazuta la alin (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este inchisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 226
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved