Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AdministratieDrept


DESPRE COMODAT

Drept



+ Font mai mare | - Font mai mic



DESPRE COMODAT

CAPITOLUL I
Despre natura comodatului

         Art. 1560. Comodatul este un contract prin care cineva imprumuta altuia un lucru spre a se servi de dansul, cu indatorire de a-l inapoia. (C. civ. 1570).
         Art. 1561. Comodatul este esential gratuit. (C. civ. 946).
         Art. 1562.
Imprumutatorul ramane proprietarul lucrului dat imprumut. (C. civ. 1577).
         Art. 1563. Obligatiile ce se formeaza in puterea comodatului trec la erezii comodantului si ai comodatarului.
            Daca insa imprumutarea s-a facut in privinta numai a comodatarului si numai persoanei lui, erezii lui nu pot sa continue a se folosi de lucrul imprumutat. (C. civ. 653, 1440).



CAPITOLUL II
Despre obligatiile comodatarului

         Art. 1564. Comodatarul este dator sa ingrijeasca, ca un bun proprietar, de conservarea lucrului imprumutat, si nu poate sa se serveasca decat la trebuinta determinata prin natura lui, sau prin conventie, sub pedeapsa de a plati daune-interese, de se cuvine. (C. civ. 1080, 1429, 1430, 1599).
         Art. 1565. Daca comodatarul se serveste de lucrul la o alta trebuinta, ori pentru un timp mai indelungat decat se cuvine, atunci ramane raspunzator de pierderea casunata, chiar prin caz fortuit. (C. civ. 1041, 1430, 1564, 1567, 1602).
         Art. 1566. Daca lucrul imprumutat piere prin un caz fortuit de la care comodatarul l-ar fi putut sustrage, subrogandu-i un lucru al sau, daca el, neputand scapa unul din doua lucruri, a preferit pe al sau, atunci este raspunzator de pierderea celuilalt. (C. civ. 1080, 1599).
         Textul trebuie citit astfel: 'Daca lucrul imprumutat piere printr-un caz fortuit la care comodatarul l-ar fi putut sustrage subrogandu-i un lucru al sau, sau daca el neputand scapa decat unul din doua lucruri, a preferit pe al sau, atunci este raspunzator de pierderea celuilalt'.
         Art. 1567. Daca lucrul s-a pretuit cand s-a imprumutat, atunci pentru pierderea lui, casunata chiar prin caz fortuit, ramane raspunzator comodatarul, intrucat nu s-a stipulat contrariul.
         Art. 1568. Daca lucrul se deterioreaza cu ocazia intrebuintarii pentru care s-a dat cu imprumutare, si fara culpa din partea comodatarului, acesta nu e raspunzator. (C. civ. 528, 547, 1102, 1431, 1434).
         Art. 1569. Comodatarul, facand speze necesare la uzul lucrului imprumutat, nu poate sa le repete1.
(C. civ. 1561, 1574)

1. Nu poate cere inapoirea lor.

         Art. 1570. Comodatarul nu poate sa retina lucrul sub cuvant de compensatie pentru creanta ce are asupra comodantului. (C. civ. 1145, 1147, 1619).
         Art. 1571. Daca mai multe persoane au luat impreuna cu imprumut tot acelasi lucru, ele sunt solidar obligate catre comodant. (C. civ. 1039, 1041, 1061, 1062, 1065).

CAPITOLUL III
Despre obligatiile comodantului

         Art. 1572. Comodantul nu poate sa ia indarat lucrul imprumutat, inainte de trecerea termenului convenit sau, in lipsa de conventie, inainte de a fi servit la trebuinta, pentru care s-a dat cu imprumut. (C. civ. 1022 si urm., 1573, 1581).
         Art. 1573. Daca insa in curgerea termenului sau mai inainte de a se fi indestulat trebuinta comodatarului, comodantul insusi ar cadea in o trebuinta mare si neprevazuta de acel lucru, judecatorul poate, dupa imprejurari, sa oblige pe comodatar la restitutiune. (C. civ. 1023).
         Art. 1574. Daca in curgerea termenului, imprumutatul a fost silit, pentru pastrarea lucrului, sa faca oarecare speze extraordinare, necesare si asa de urgente incat sa nu fi putut preveni pe comodant, acesta va fi dator a i le inapoia. (C. civ. 991, 997, 1569, 1618, 1737).
         Art. 1575. Daca lucrul imprumutat are asa defect incat sa poata dauna pe acel ce se serveste de dansul, comodantul ramane raspunzator de daune, daca cunoscand acele defecte nu a prevestit pe comodatar.
(C. civ. 998, 1352, 1422, 1580)



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1515
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved