Stabilirea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat potrivit Codului de procedura fiscala

Stabilirea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat potrivit Codului de procedura fiscala

Impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat
se stabilesc astfel:

a) prin declaratie fiscala atunci cand contribuabilul are obligatia de a calcula cuantumul obligatiei fiscale[art. 82 alin. (2)];

b) prin decizie emisa de organul fiscal in celelalte cazuri.

Dispozitiile anterioare sunt aplicabile si in cazurile in care impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat sunt scutite la plata conform reglementarilor legale, precum si in cazul unei rambursari de taxa pe valoarea adaugata. .
O forma des uzitata a actului administrativ fiscal este decizia de impunere. Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de cate ori aceasta modifica baza de impunere.

Pentru creantele administrate de Ministerul Economiei si Finantelor prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala, prin ordin al ministrului economiei si finantelor pot stabili si alte competente pentru emiterea deciziilor de impunere ca urmare a inspectiei fiscale.

Decizia de impunere se emite, daca este necesar, si in cazul in care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impunere potrivit art. 89 C.proc.fisc.

Declaratia fiscala intocmita potrivit art. 82 alin. (2) este asimilata cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificari ulterioare, si produce efectele juridice ale instiintarii de plata de la data depunerii acesteia.

In situatia in care legea nu prevede obligatia de calculare a impozitului, declaratia fiscala este asimilata unei decizii referitoare la baza de impunere.

Decizia de impunere si decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii constituie si instiintari de plata, de la data comunicarii acestora, in conditiile in care se stabilesc sume de plata.

Forma si continutul deciziei de impunere. Decizia de impunere trebuie sa indeplineasca conditiile privind continutul si motivarea actului administrativ fiscal (art. 43). Decizia de impunere trebuie sa cuprinda, pe langa elementele prevazute la art. 43 alin. (2), si categoria de impozit, taxa, contributie sau alta suma datorata bugetului general consolidat, baza de impunere, precum si cuantumul acestora, pentru fiecare perioada impozabila.

Sunt asimilate deciziilor de impunere si urmatoarele acte administrativ fiscale:

a) deciziile privind rambursari de taxa pe valoarea adaugata si deciziile privind restituiri de impozite, taxe, contributii si alte venituri ale bugetului general consolidat;

b) deciziile referitoare la bazele de impunere;

c) deciziile referitoare la obligatiile de plata accesorii;

d)procesele-verbale prevazute la art. 142 alin. (6) si art. 168 alin. (2);
e) deciziile privind nemodificarea bazei de impunere.

Bazele de impunere se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impunere, in urmatoarele situatii:

a)  cand venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia va cuprinde si repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoana care a participat la realizarea venitului.

b)  cand sursa venitului impozabil se afla pe raza altui organ fiscal decat cel competent teritorial. in acest caz, competenta de a stabili baza de impunere o detine organul fiscal pe raza caruia se afla sursa venitului.

Daca venitul impozabil este realizat de mai multe persoane, atunci acestea pot sa-si numeasca un imputernicit comun in relatia cu organul fiscal.

Cuantumul obligatiilor fiscale se stabileste sub rezerva verificarii ulterioare.

Decizia de impunere sub rezerva verificarii ulterioare poate fi desfiintata sau modificata, din initiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului, pe baza constatarilor organului fiscal competent.

Rezerva verificarii ulterioare se anuleaza numai la implinirea termenului de prescriptie sau ca urmare a inspectiei fiscale efectuate in cadrul termenului de prescriptie.

Dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie in termen de 5 ani. cu exceptia cazului in care legea dispune altfel.

(Termenul de prescriptie incepe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala potrivit art. 23, daca legea nu dispune altfel.    Dreptul de a stabili obligatii fiscale se prescrie in termen de 10 ani in cazul in care acestea rezulta din savarsirea unei fapte prevazute de legea penala.

Acest termen curge de la data savarsirii faptei ce constituie infractiune sanctionata ca atare printr-o hotarare judecatoreasca definitiva.

Termenele de prescriptie se intrerup si se suspenda in cazurile si in conditiile stabilite de lege pentru intreruperea si suspendarea termenului de prescriptie a dreptului la actiune potrivit dreptului comun.

Termenul de prescriptie a dreptului de stabilire a obligatiei fiscale se suspenda pe perioada cuprinsa intre momentul inceperii inspectiei fiscale si momentul emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuarii inspectiei fiscale.

Daca organul fiscal constata implinirea termenului de prescriptie a dreptului de stabilire a obligatiei fiscale, va proceda la incetarea procedurii de emitere a titlului de creanta fiscala.