Statul-subiect principal al dreptului international public

Statul-subiect principal al dreptului international public

1. Suveranitatea statului

Statul suveran ocupa o pozitie dominanta intre subiectele de drept international public si aceasta, pentru ca, mult timp a reprezentat unicul subiect al acestui drept si este singurul care poseda capacitatea de a-si asuma totalitatea drepturilor si obligatiilor cu caracter international.

Calitatea de subiect de drept a statului deriva din suveranitatea sa, independent de faptul ca, celelalte state le recunosc sau nu aceasta calitate. Suveranitatea este cea care confera statului personalitate juridica internationala, adica aptitudinea de a actiona in cadrul comunitatii internationale, prin exercitarea drepturilor si asumarea de obligatii. Suveranitatea este un "atribut al puterii de stat" In virtutea atributului de suveranitate, statul isi exercita autoritatea pe doua planuri: pe plan intern, el are dreptul de a exercita puterea asupra cetatenilor sai, precum si asupra tuturor persoanelor aflate pe teritoriul si sub jurisdictia sa, edictand legi si aplicand sanctiuni in cazul nerespectarii lor, iar pe plan extern, are dreptul de a reprezenta natiunea si a o angaja in raporturi cu alte natiuni .

Pentru ca o entitate sa poata constitui un stat, este nevoie de o populatie permanenta, un teritoriu determinat, un guvern independent si o ordine sociala, politica si juridica.

Drepturile si obligatiile statelor

Unele dintre drepturile si obligatiile fundamentale ale statelor au fost mentionate in Conventia de la Montevideo (1933), care reprezinta actul constitutiv al Organizatiei Statelor Americane (O.S.A.) si in Carta drepturilor si obligatiilor economice ale statelor (O.N.U., 1974). Dintre drepturile statelor se retin:

a.     dreptul la existenta si suveranitate;

b.     dreptul la pace si securitate;

c.     egalitatea in drepturi;

d.     dreptul de a participa la viata internationala;

e.     dreptul la legitima aparare in cazul comiterii unui act ilicit sau a unui act de agresiune din partea altor state;

f.      dreptul la autodeterminare, implicand dreptul de a alege si de a organiza in mod liber sistemul politic si de a dispune nestingherit de resursele sale economice si naturale;

g.     dreptul la dezvoltare si progres.

Conform reglementarilor de drept international, statele beneficiaza de imunitate de jurisdictie a lor si a bunurilor lor, in fata organelor judecatoresti ale altor state. Acesta reprezinta un drept la care statul poate sa renunte, in anumite imprejurari.

Obligatiile statelor au la baza, in primul rand, respectarea principiilor fundamentale ale dreptului international public si consta in:

a.     obligatia de a nu recurge la folosirea fortei sau la amenintarea cu forta in relatiile interstatale;

b.     obligatia de a respecta inviolabilitatea frontierelor;

c.     obligatia de a rezolva orice diferend pe cale pasnica ;

d.     obligatia de a indeplini cu buna-credinta obligatiile internationale rezultand din tratate;

e.     obligatia de a proteja mediul.

3. Tipuri de state

In societatea internationala exista mai multe tipuri de state:

a.     state unitare, cele care au un sistem unic de organe supreme ale puterii si administratiei de stat si reprezinta subiecte unice de drept;

b.     uniuni de state, reprezentand forme de asociere a doua sau mai multe state independente. Cele mai reprezentative uniuni de state sunt confederatiile si federatiile.

c.     statul permanent neutru, care are un statut propriu.

Confederatiile sunt acele uniuni de state in cadrul carora statele membre isi pastreaza calitatea de subiecte de drept, fiind state independente care isi conduc singure relatiile internationale. Statele uniunii instituie organe comune, care centralizeaza si coordoneaza activitatea acestora in anumite domenii. De exemplu, Comunitatea Statelor Independente (C.S.I.) se apropie de modelul unei confederatii regionale, constituita in baza unui acord - Acordul de la Minsk (1991) - incheiat intre statele fostei U.R.S.S. si cuprinde in structura sa mai multe organe: Consiliul Sefilor de State care este organul decizional suprem, Consiliul Sefilor de Guverne, Comitetul de coordonare si consiliere - organ permanent executiv, Consiliul Ministrilor Afacerilor Externe, care coordoneaza politica externa a statelor membre, Consiliul Ministrilor Apararii - responsabil de coordonarea politicii militare a statelor membre, un Stat Major, Consiliul comandantilor trupelor frontaliere, Tribunalul afacerilor economice, Banca interstatala si un Secretariat executiv. Prin tratatele incheiate la nivel de confederatie, statele membre vizeaza sa creeze o uniune economica in care sa fie asigurata libera circulatie a marfurilor, a capitalului, a serviciilor si a persoanelor din aceasta zona, precum si asigurarea unei zone de liber schimb

De cele mai multe ori, confederatia este o forma de tranzitie inspre constituirea unei federatii. Este cazul S.U.A., care, inainte de a deveni un stat federativ a prezentat forma unei confederatii. Federatiile reprezinta uniuni de state care au renuntat la independenta lor, transferand calitatea de subiect de drept statului federal. Statele membre isi pastreaza competenta de a administra strict probleme de interes local, statul federal fiind cel care le conduce relatiile externe. Este cazul Belgiei, a Elvetiei etc.

O situatie particulara este cea a statului permanent neutru, care dispune de o capacitate limitata de a-si asuma drepturi si obligatii, determinata de statutul sau specific. State cu neutralitate permanenta sunt Elvetia si Austria. Neutralitatea unui stat trebuie sa rezulte din acte interne ale acestuia - legi si dispozitii constitutionale. Statului neutru ii revin obligatii specifice: de a nu participa la aliante militare, politice sau economice care urmaresc pregatirea unui razboi; de a nu permite folosirea teritoriului lor drept teatru al unor operatiuni militare, sau ca loc de depozitare a munitiilor, armamentului si a trupelor militare; de a colabora activ cu celelalte state pentru asigurarea pacii si securitatii internationale.

Statul neutru are dreptul la autoaparare individuala si colectiva, precum si de a acorda sprijin statului victima, in cazul unui razboi. Acest din urma drept ii este recunoscut statului neutru, care, in societatea contemporana, nu mai este "tinut" de obligatia de impartialitate.