Principiile fundamentale ale dreptului penal

Principiile fundamentale ale dreptului penal

Problema sistemului principiilor dreptului penal, in doctrina juridica din tara noastra, a fost controversata, exprimandu-se opinii diferite cu privire la numarul si continutul acestora.

A. Principiul legalitatii

Principiul legalitatii in dreptul penal a fost formulat si inscris pentru prima oara in Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 1789 de catre ideologii revolutiei franceze. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, principiul legalitatii a fost din nou afirmat in Declaratia universala a drepturilor omului, adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948, si, ulterior, in Pactul International cu privire la drepturile civile si politice, adoptat de acelasi organism la 16 decembrie 1966.

Conventia europeana privind protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, intrata in vigoare in 1953, acorda, la randul ei, o atentie deosebita acestui principiu, cu implicatiile sale pe planul dreptului penal si al respectarii drepturilor, in mod deosebit. Semnificative sunt, in acest sens, si formularile generale folosite in textul Conventiei, cum ar fi: "in conditiile legii", "conform legii", "prescrise de lege", "stabilite prin lege", "potrivit cailor legale" etc., dar, mai ales, prevederile art. 7 care stipuleaza la pct. 1 ca: "Nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau o omisiune care, in momentul in care a fost comisa, nu constituia infractiune, potrivit dreptului national sau international. De asemenea, nu se va aplica o pedeapsa mai severa decat aceea aplicabila in momentul in care infractiunea a fost comisa".

Principiul legalitatii in domeniul dreptului penal imbraca doua aspecte, si anume:

a) legalitatea incriminarii, exprimata prin regula "nu exista infractiune fara lege" (nullum crimen sine lege), ceea ce presupune ca nici o persoana nu poate fi trasa la raspundere penala pentru o fapta care, in momentul savarsirii ei, nu era prevazuta de lege ca infractiune. Astfel formulat, principiul legalitatii incriminarii constituie o puternica garantie juridica a respectarii drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Legalitatea incriminarii are implicatii asupra mai multor institutii ale dreptului penal, astfel:

- dispunand ca numai legea prevede ce fapte constituie infractiuni, decurge consecinta ca izvor al dreptului penal nu poate fi decat legea in sensul art. 141 C. pen.;

- in materia aplicarii legii penale in timp, legalitatea impune aplicarea principiului activitatii legii penale, in sensul ca legea penala poate fi aplicata numai acelor fapte care in momentul comiterii lor erau prevazute de lege ca infractiuni;

- prin interpretarea legii penale, adica prin operatiunea logico-juridica de stabilire a intelesului ei, nu se pot crea infractiuni, nu se pot adauga sau suprima elemente din lege;

b) legalitatea pedepsei si a masurilor ce se pot lua in cazul savarsirii faptelor prevazute de legea penala este cunoscuta in doctrina sub dictonul "nulla poena sine lege" (nu exista pedeapsa fara lege). Potrivit acestui principiu, persoanei care a savarsit o infractiune trebuie sa i se aplice numai pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune si numai in conditiile stabilite de lege.

Principiul legalitatii mai este caracterizat si de faptul ca pedepsele aplicabile infractiunilor sunt stabilite dinainte de lege, instanta avand posibilitatea sa aleaga o pedeapsa de o anumita natura si durata.

B. Principiul reactiei sociale impotriva infractiunilor

Normele dreptului penal din orice stat al lumii urmaresc sa apere impotriva infractiunilor anumite valori sociale, ocrotirea corespunzatoare a intregii ordini de drept, o protectie pertinenta a persoanei fizice si a drepturilor acesteia.

In conditiile existentei statului de drept, principiul reactiei sociale impotriva infractiunilor capata, de asemenea, o semnificatie deosebita, deoarece dreptul penal, alaturi de celelalte ramuri de drept, trebuie sa contribuie la afirmarea si consolidarea structurilor statale, sa apere suveranitatea, independenta, unitatea si indivizibilitatea statului.

Apararea tuturor valorilor sociale ce cad sub incidenta legii penale se realizeaza intr-un proces continuu, din momentul legiferarii normelor juridice penale, al incriminarii faptelor ca infractiuni si pana la punctul in care se aplica legea penala, culminand cu sanctiunile care sunt dispuse in mod definitiv de instanta judecatoreasca. Totodata, principiul fundamental al reactiei sociale impotriva infractiunilor orienteaza activitatea de elaborare si de aplicare a normelor dreptului penal, deoarece in raport de importanta valorilor sociale ce pot fi periclitate prin infractiuni se va stabili continutul normei juridice, iar, ulterior, instantele judecatoresti vor realiza procesul de individualizare a raspunderii penale.

C. Principiul umanismului

Potrivit acestui principiu, intreaga reglementare penala trebuie sa porneasca de la interesele fundamentale ale omului.

In materia dreptului penal, principiul umanitar actioneaza intr-un dublu sens:

- in primul rand, protectia pe care dreptul penal trebuie sa o asigure persoanei fizice, incriminand faptele ce sunt indreptate impotriva vietii, integritatii corporale, sanatatii, libertatii si demnitatii persoanei, dar si alte categorii de fapte care pot afecta interesele omului, cum sunt: infractiunile contra avutului particular, infractiunile contra familiei, infractiunile contra sanatatii publice, infractiuni privitoare la asistenta celor aflati in primejdie etc.;

- in al doilea rand, principiul umanitar ii vizeaza pe cei care au incalcat legea penala, constrangerea penala avand un caracter uman, respectandu-se drepturile infractorului la asistenta juridica, asistenta medicala, demnitatea acestuia. Executarea pedepsei in orice sistem de drept urmareste, intr-o mai mare sau mai mica masura, reeducarea celui condamnat si reintegrarea sociala a acestuia.

D. Egalitatea in fata legii penale

In stransa legatura cu principiul umanitar, trebuie analizat si principiul egalitatii in fata legii penale. Desi nu-si gaseste o reglementare explicita in normele dreptului penal, egalitatea in fata legii are o semnificatie deosebita in conditiile statului de drept, cu consecinte importante pe planul tuturor ramurilor de drept.

In contradictie cu practicile dreptului totalitar, noua conceptie de infaptuire a justitiei penale exclude privilegiile, imunitatile sau inegalitatile de tratament in aplicarea legii penale. Toti membrii societatii, incepand cu presedintele tarii si pana la ultimul locuitor, fie ca este cetatean roman, cetatean strain sau persoana fara cetatenie, se afla intr-o pozitie egala vizavi de prevederile legii penale, atat in calitate de beneficiari ai ocrotirii juridico-penale, cat si in calitate de destinatari ai exigentelor acestei legi.

E. Infractiunea este unicul temei al raspunderii penale

Este unul din principiile importante ale dreptului penal, in conformitate cu care nimeni nu poate fi tras la raspundere penala decat daca a savarsit o fapta prevazuta de lege ca infractiune.

In legislatia noastra penala acest principiu este consacrat in art. 17 alin. (2) C. pen., ce prevede ca infractiunea este singurul temei al raspunderii penale.

Avand in vedere trasaturile esentiale ale infractiunii prevazute de art. 17 alin. (1) C. pen., si anume ca este vorba de o fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala, principiul ca infractiunea este singurul temei al raspunderii penale functioneaza ca o garantie a libertatii persoanei. De aici concluzia ca fara savarsirea unei fapte, fara ca aceasta fapta sa prezinte pericolul social al unei infractiuni si fara vinovatia persoanei care a savarsit-o nu poate exista raspundere penala. Simpla intentie a unei persoane de a savarsi o infractiune ori posibilitatea ca ea sa o savarseasca in viitor, precum si asa-zisa imputabilitate obiectiva, respectiv comiterea unei fapte periculoase fara existenta vinovatiei, nu constituie temei pentru tragerea ei la raspundere penala.

F. Principiul raspunderii penale personale

Potrivit acestui principiu, pot fi trase la raspundere penala numai persoanele care au savarsit o infractiune si care sunt vinovate de aceasta. Asa, de exemplu, in cazul savarsirii unei infractiuni de omor va fi pedepsita nu numai acea persoana care a ucis victima, precum si aceea care a determinat sau a ajutat in orice mod la savarsirea acestei infractiuni.

Responsabilitatea penala personala a faptuitorului decurge in mod obiectiv din savarsirea infractiunii care naste dreptul statului de a aplica pedeapsa si obligatia personala a infractorului de a suporta consecintele juridice ale faptei savarsite. Aceasta demonstreaza specificul raspunderii penale care este personala si care nu poate fi transferata niciodata altei persoane (parinti, tutori, institutori etc.), posibilitate existenta spre exemplu in dreptul civil.

Raspunderea penala personala este determinata si de scopul pedepsei, care impune ca masurile de reeducare prin aplicarea unor sanctiuni de drept penal sa fie luate numai fata de persoana care a savarsit o infractiune.

G. Prevenirea faptelor prevazute de legea penala

Acest principiu presupune ca intreaga reglementare juridico-penala trebuie sa asigure prevenirea savarsirii faptelor periculoase, atat prin conformare, cat si prin constrangere fata de cei care savarsesc astfel de fapte.

Reglementarile juridico-penale si politica penala a statului de drept urmaresc reducerea infractionalitatii in limite rezonabile, protejarea valorilor sociale ce cad sub incidenta legii penale si asigurarea sentimentului de protectie si aparare sociala pentru toti membrii societatii. Aceste obiective se realizeaza prin efectuarea demersurilor necesare pentru prevenirea infractiunilor.

Legea penala, prin continutul sau si sanctiunile prevazute, asigura asa-numita preventie generala, iar in masura in care sunt pronuntate pedepse in cauze penale concrete, se realizeaza preventia speciala vizavi de cel condamnat. Prevenirea infractiunilor se realizeaza, prin urmare, atat prin sensibilizarea tuturor persoanelor asupra severitatii legii, ceea ce presupune masuri speciale de publicitate la data promulgarii acesteia si o sustinuta propaganda juridica ulterioara, cat si prin pedepsirea corespunzatoare a celor ce au nesocotit obligatia de a respecta prevederile imperative ale legii penale.