Subiectii actiunii penale si ai actiunii civile

Subiectii actiunii penale si ai actiunii civile

Sectiunea I. Categorii de subiecti ai actiunii penale si ai actiunii civile

Pentru a stabili categoriile de subiecti ai actiunii penale si ai actiunii civile, va trebui sa stabilim ce se intelege prin subiecti ai actiunii penale, in cadrul caror raporturi procesual penale sunt implicati si, in final, contra cui poate fi exercitata actiunea penala si civila si cine poate exercita actiunea publica penala.

a) Procesul penal, cuprinzand o pluralitate de raporturi procesuale, antreneaza o multitudine de participanti cu diferite interese. Aceste persoane care participa la procesul penal, intrand in raporturi juridice procesual penale, poarta denumirea de subiecti procesuali.

Procesul penal roman fiind guvernat de principiul oficialitatii [art. 2 alin. (2) C. proc. pen.], o prima clasificare a subiectilor procesuali se poate face in subiecti oficiali si subiecti particulari.

Subiectii oficiali sunt persoane care indeplinesc atributiile privind activitatea organelor judiciare penale. Aceasta categorie se subdivide in: subiecti oficiali judiciari (organele de cercetare penala, procurorii, judecatorii) si subiectii oficiali extrajudiciari (persoane cu atributii de inspectie din inspectiile de stat, politie sanitara, politie sanitar-veterinara, vamala s.a., de organe de control si constatarea infractiunilor, de experti oficiali etc.).

Subiectii particulari sunt persoane care participa la diferite raporturi procesuale. Ei se subdivid in doua categorii: subiectii particulari principali care sunt partile si subiectii particulari secundari care participa la celelalte raporturi procesuale. Partile sunt: inculpatul, partea vatamata, partea civila si partea responsabila civilmente. Acestia sunt singurii subiecti procesuali care pot efectua acte procesuale.

Pozitia, conditiile in care o persoana devine subiect al raporturilor procesual penale, drepturile si obligatiile, sunt strict reglementate de dispozitiile procesual penale. Este de principiu ca in aceeasi cauza o persoana nu poate ocupa in acelasi timp doua pozitii deoarece exista incompatibilitate. Daca incompatibilitatea functioneaza, de regula, pentru subiectii oficiali si pentru anumiti subiecti particulari (experti, interpreti si martori - art. 54 C. proc. pen.) este posibil ca in aceeasi cauza o persoana sa fie parte civila, parte vatamata si parte responsabila civilmente.

b) In cadrul procesului penal actiunea penala este principala, iar actiunea civila are caracter accesoriu. In raport de pozitia ocupata in cadrul raporturilor ce se nasc, vom avea subiecti care vor participa la solutionarea ambelor actiuni sau doar a uneia dintre ele.

In ambele laturi ale procesului penal vor fi implicati ca subiecti: subiectii oficiali judiciari si din subiectii particulari, inculpatul, si o parte din subiectii particulari secundari.

In latura penala a procesului penal vor fi implicati ca subiecti subiectii oficiali judiciari: inculpatul, partea vatamata si o parte din subiectii particulari secundari, atunci cand participarea lor se refera exclusiv la latura penala.

In latura civila participa ca subiecti oficiali judiciari: inculpatul, partea civila, partea responsabila civilmente si subiectii particulari secundari, cand participarea lor se refera exclusiv la latura civila.

c) Pozitia subiectilor din procesul penal este pasiva sau activa. Pentru a stabili in ce categorie se incadreaza fiecare subiect, va trebui sa raspundem la doua intrebari: contra cui poate fi exercitata actiunea penala si civila (stabilind subiectul pasiv) si cine poate exercita actiunea penala si civila (stabilind subiectul activ).

1. Subiectii pasivi ai actiunii penale si ai celei civile

Intrucat scopul principal al procesului penal este tragerea la raspundere juridica a unei persoane care a savarsit o infractiune, este evident ca actiunea publica nu poate fi dirijata decat impotriva participantilor la comiterea infractiunii, indiferent de calitatea acestora autor, coautor, instigator, complice, chiar daca ei nu au fost identificati. Principiul responsabilitatii penale individuale si cel al individualizarii pedepsei interzic exercitarea actiunii penale impotriva altor persoane decat a celor care au comis fapte cu vinovatie. Persoana care urmeaza sa fie trasa la raspundere pentru comiterea unei fapte penale savarsita cu vinovatie este inculpatul. Acesta este subiectul pasiv al exercitiului actiunii penale. Daca raspunderea penala este strict personala, in dreptul civil este reglementata si raspunderea pentru fapta altuia. Persoana fizica sau juridica care poate fi trasa la raspundere civila in procesul penal pentru prejudiciul produs prin faptele comise de inculpat este partea responsabila civilmente [art. 24 alin. (3) C. proc. pen.].

2. Subiectii activi ai actiunii penale si ai celei civile

Pentru a stabili care sunt subiectii activi ai actiunii penale trebuie sa plecam de la sistemul adoptat de legiuitor. Daca dreptul de urmarire al delicventilor si de conducere a procesului este recunoscut particularului prejudiciat de infractiune, sistemul este cunoscut ca acuzatorial. Daca, dimpotriva, acest drept este exclusiv rezervat puterii sociale sistemul este inchizitorial. Aceste doua sisteme au fost adoptate succesiv in evolutia procedurii penale. In urma evolutiei istorice a procesului penal, in principalele tari din Europa cat si in tara noastra, s-a incredintat exercitarea actiunii publice functionarilor reprezentand puterea sociala, magistratilor Ministerului Public. Deci, primul subiect activ este Ministerul Public care isi exercita activitatea prin procurori constituiti in parchete

Potrivit Legii Nr. 304 din 28 iunie 2004

privind organizarea judiciara Art. 4:

(1) In activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor.

(2) Parchetele functioneaza pe langa instantele de judecata, conduc si supravegheaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare, in conditiile legii.

ART. 1

..

(3) Ministerul Public isi exercita atributiile prin procurori constituiti in parchete, in conditiile legii.

Din sistemul acuzarii private a ramas totusi o urma in sensul acordarii partii vatamate, in unele situatii, a dreptului de a aprecia, apreciere exprimata prin plangere penala daca este cazul a se pune in miscare actiunea penala. In aceste situatii, desi Ministerul Public exercita actiunea penala, numai partea vatamata are dreptul de a dispune asupra actiunii penale, bineinteles, cu exceptia cazurilor in care legea interzice promovarea actiunii penale.

In toate cazurile, persoana vatamata nemijlocit printr-o infractiune poate participa la un proces ca parte vatamata. Partea vatamata fiind parte in proces, avand dreptul de a cere tragerea la raspundere penala a inculpatului, este un subiect activ al actiunii penale.

De la inceput trebuie observat ca in Codul de procedura penala s-a separat cu grija punerea in miscare a actiunii penale - care este rezervata Ministerului Public si uneori instantei de judecata - de dreptul de a cere punerea in miscare a actiunii penale - care este rezervata partii vatamate. Chiar si in cazul in care judecata se declanseaza prin plangere prealabila [situatii prevazute de art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.], apreciem ca partea vatamata doar solicita instantei punerea in miscare a actiunii penale, acest drept fiind exclusiv al instantei, ca reprezentant al statului cu atributii de judecata.

Persoana care a fost vatamata printr-o infractiune poate pretinde repararea prejudiciului suferit in cadrul procesului penal. Cand se alatura actiunea civila actiunii penale, partea civila devine un subiect activ in latura civila a procesului penal. In unele situatii, stabilite de art. 17, 18 C. proc. pen., actiunea civila se exercita si din oficiu, situatii in care organul de cercetare penala si procurorul devin subiecti activi in latura civila a procesului penal.

Sectiunea a II-a. Subiectii actiunii penale

Subsectiunea I. Subiectii activi ai actiunii penale

Punerea in miscare a actiunii penale este actul initial al urmaririi penale, cel prin care actiunea publica se declanseaza, dar aceasta activitate nu acopera toate actele prin care actiunea, o data pusa in miscare, se continua pana la adoptarea unei hotarari definitive. Exercitiul actiunii penale cuprinde toate activitatile de urmarire penala, judecata si actele de declansare a controlului judiciar prin caile de atac impotriva hotararilor apreciate ca nelegale si netemeinice.

Exercitiul actiunii publice apartine exclusiv Ministerului Public si functionarilor din anumite organe administrative, chiar daca subiectii activi ai actiunii publice sunt magistratii din Ministerul Public, si in unele cazuri exceptionale, functionarii anumitor administratii.

1. Ministerul Public

Dupa adoptarea Constitutiei Romaniei la 21 noiembrie 1991 si a Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, incepand din data de 1 iulie 1993, s-a reinfiintat Ministerul Public . Potrivit art. 131 Constitutie rolul Ministerului Public este:

" (1) In activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor.Aceste prevederi sunt reluate in Art.. 4 din LEGEA Nr. 304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciara)

(2) Ministerul Public isi exercita atributiile prin procurori constituiti in parchete, in supravegheaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare, in conditiile legii.

.

Prin O.U.G. nr. 43/2002 s-a infiintat la nivel national, Parchetul National Anticoruptie, ca parchet specializat in combaterea infractiunilor de coruptie. Parchetul National conditiile legii. (Art.1 al.3 din LEGEA Nr. 304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciara) (2) Parchetele functioneaza pe langa instantele de judecata, conduc si Anticoruptie a inceput sa functioneze da la data de 1 septembrie 2002. Prin OU nr.134/2005 acesta a fost transformat in Departament al Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Departamentul National Anticoruptie este specializat in combaterea infractiunilor de coruptie, potrivit legii, isi exercita atributiile pe intreg teritoriul Romaniei, prin procurori specializati in combaterea infractiunilor de coruptie si functioneaza ca parchet pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.Departamentul National Anticoruptie se organizeaza ca structura autonoma in cadrul Ministerului Public si este coordonat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Functionarii carora legea le-a incredintat o serie de prerogative ce decurg din exercitarea actiunii penale, sunt procurorii.

Potrivit art.1, 2 din LEGEA Nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statutul magistratilor ART. 1

Magistratura este activitatea judiciara desfasurata de judecatori in scopul infaptuirii justitiei si de procurori in scopul apararii intereselor generale ale societatii, a ordinii de drept, precum si a drepturilor si libertatilor cetatenilor.

ART. 2

(1) Judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, in conditiile prezentei legi.

(2) Judecatorii inamovibili pot fi mutati prin transfer, delegare, detasare sau promovare, numai cu acordul lor, si pot fi suspendati sau eliberati din functie in conditiile prevazute de prezenta lege.

(3) Judecatorii sunt independenti, se supun numai legii si trebuie sa fie impartiali.

(4) Orice persoana, organizatie, autoritate sau institutie este datoare sa respecte independenta judecatorilor.".

In ce priveste natura juridica a statutului procurorilor care fac parte din Ministerul Public, prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 339/18 iulie 1997 s-a stabilit: intrucat procurorii isi desfasoara activitatea "sub autoritatea ministrului justitiei", organ esentialmente executiv, ei insisi sunt, pe cale de consecinta, "agenti ai puterii executive".

In unele tari judecatorii mai sunt denumiti "magistrati de scaun", iar procurorii "magistrati in picioare", deoarece in fata instantei de judecata ei se ridica pentru a-si prezenta sustinerile.

Spre deosebire de judecatori care sunt inamovibili, procurorii sunt amovibili.

Procurorii ca si judecatorii, cu exceptia celor stagiari, sunt numiti prin decret al Presedintelui Romaniei, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii ( ART. 30 din LEGEA Nr. 304 din 28 iunie 2004

privind organizarea judiciara )

(1) Judecatorii inamovibili si procurorii care se bucura de stabilitate sunt numiti de Presedintele Romaniei, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

). Pentru a fi numiti in corpul magistratilor, ei trebuie sa indeplineasca conditii de cetatenie, studii, vechime, moralitate, cunoasterea limbii romane, medicale. Procurorii constituie parchetele, denumire ce se trage din timpurile cand Franta era regat si procurorii si avocatii regelui nu stateau pe aceeasi estrada cu justitiarii si reprezentantii acestora, ci pe parchetul salii de audienta. Acest nume a ramas, desi, in prezent, magistratii Ministerului Public se gasesc plasati pe podium, pe acelasi plan cu judecatorii.

1.1.Principiile care stau la baza organizarii Ministerului Public

Ministerul Public face parte din autoritatea judecatoreasca care, potrivit Constitutiei se compune din instantele judecatoresti, Ministerul Public si Consiliul Superior al Magistraturii..

Ministerul Public este independent in relatiile cu celelalte autoritati publice si isi exercita atributiile numai in temeiul legii si pentru asigurarea respectarii acesteia.

Potrivit art. 131 alin. (1) din Constitutie ,Ministerul Public este organizat potrivit principiilor legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic.

1. Principiul legalitatii

Principiul legalitatii deriva din principiul general care sta la baza oricarui stat de drept, potrivit caruia organele statului sunt stabilite de lege si isi desfasoara activitatea in temeiul acesteia. Ministerul Public, facand parte din autoritatea judecatoreasca, este obligat, potrivit art.1 alin. 5 si 123 alin. (1) din Constitutie, sa-si desfasoare activitatea cu respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor si in numele legii. In aceste conditii atributiile sale trebuie exercitate in conformitate cu principiile si dispozitiile prevazute de Constitutie si celelalte legi ale tarii.Astfel conform art. 59 din L egea nr.. 304/2004

" (1) Ministerul Public isi exercita atributiile in temeiul legii".

In procesul penal, sanctiunile pentru incalcarea acestui principiu sunt numeroase si insotesc intreaga activitate pe care o desfasoara Ministerul Public, ca reprezentant al intereselor generale ale societatii, ca aparator al ordinii de drept, al drepturilor si al libertatilor cetatenilor.

2. Principiul impartialitatii

Acesta decurge din doua aspecte: unul extern privind modul in care alte organe de stat se pot implica si pot impune o anumita conduita procurorilor si un aspect intern privind pozitia procurorului fata de parti.

In ceea ce priveste aspectul extern, impartialitatea este asigurata prin dispozitiile care asigura independenta Ministerului Public deoarece, desi s-ar parea ca el reprezinta puterea executiva, se bucura de independenta conferita autoritatii judecatoresti. Drepturile conferite ministrului de justitie, ca reprezentant al executivului, nu sunt de natura a leza impartialitatea fiecarui procuror, in exercitarea sarcinilor de serviciu.

In raport cu celelalte autoritati publice, Ministerul Public fiind independent Prin Legea Nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei in Cartea I "Reglementari generale pentru prevenirea si combaterea coruptiei" Titlul IV" Conflictul de interese si regimul incompaatibilitatilor in exercitarea demnitatilor publice si functiilor publice " Cap. V" Reglementari privind magistratii",art. 103 la pct.1 prevede: Magistratii nu se subordoneaza scopurilor si doctrinelor politice.

Ca garantie, acelasi articol la alin 2 prevede: Magistratii nu pot sa faca parte din partide politice ori sa desfasoare activitati cu caracter politic. Aceste dispozitii au fost teluate in art.8 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratilor.

In acest sens, mai trebuie retinut ca parchetele sunt independente si fata de instantele judecatoresti si, implicit, si membrii acestora (art. 32 din aceeasi lege).

Sub aspect intern, impartialitatea se concretizeaza prin pozitia de neutralitate fata de parti, interesul fiind acela al aflarii adevarului si al aplicarii corecte a legii. Credem ca, hotarator pentru ca acest principiu sa se respecte intocmai este a se stabili pozitia pe care o are Ministerul Public in proces: daca este sau nu parte in proces. Cele trei opinii sunt: Ministerul Public nu este parte; Ministerul Public este parte; Ministerul Public este parte sui generis.

Fara a relua discutiile din literatura noua sau veche, apreciem ca in conditiile actualei reglementari, Ministerul Public nu este parte in proces ceea ce ii asigura impartialitatea. El nu trebuie sa fie adversarul nimanui si nu trebuie sa intervina pentru a favoriza o parte. Procurorul, chiar cand sustine invinuirea, nu o face in numele Ministerului Public sau al unei parti, ci al legii. Impartialitatea trebuie sa conduca la neutralitatea fiecarui membru al Ministerului Public fata de parti si ea nu cunoaste limite cu toate ca este consacrat si principiul controlului ierarhic care este subordonat impartialitatii.

3. Principiul controlului ierarhic

Subordonarea ierarhica este considerata de majoritatea autorilor ca fiind trasatura fundamentala a Ministerului Public care tine de faptul ca el reprezinta puterea executiva in cadrul autoritatii judecatoresti. In timp ce judecatorii, "magistratii de scaun" nu primesc ordine de la nimeni si judeca urmand constiinta lor si legea, magistratii din cadrul Ministerului Public primesc ordine de la superiorii ierarhici de care trebuie sa asculte, fiind plasati sub directia si controlul sefilor lor ierarhici si sub autoritatea ministrului justitiei. Ministrul justitiei care reprezinta puterea executiva, fara a fi membru al Ministerului Public, este sef al acestuia in limitele pe care le vom prezenta si care decurg din principiile legalitatii si impartialitatii si altele ce se vor releva pe parcurs.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justutie, facand parte din Ministerul Public exercita conducerea operativa si, direct sau prin procurorii inspectori, controlul asupra tuturor parchetelor, motiv pentru care poate sa dea ordine obligatorii tuturor procurorilor si sa verifice executarea acestora. Pe verticala procurorii generali ai parchetelor de langa curtile de apel, prim-procurorii, pot sa dea ordine tuturor procurorilor din subordine si sa verifice modul de indeplinire a acestora. Procurorii din fiecare parchet sunt subordonati conducatorilor acelui parchet. Conducatorul unui parchet este subordonat din treapta in treapta conducatorului parchetului ierarhic superior din aceeasi circumscriptie teritoriala. Nu exista relatii de subordonare intre procurorii de la parchetul ierarhic superior si cei din parchetele inferioare din circumscriptia teritoriala ci, numai intre conducatorul acestui parchet si toti procurorii din circumscriptia teritoriala. Limitaarea acestui principiu s-a facut prim modificarea Legii nr. 304/2004 prin Legea nr. 247/2005. Asfel : 31. La articolul 61, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

'(2) In solutiile dispuse, procurorul este independent, in conditiile prevazute de lege. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, in cadrul procedurii de verificare a conduitei judecatorilor si procurorilor, interventia procurorului ierarhic superior, in orice forma, in efectuarea urmaririi penale sau in adoptarea solutiei.'

32. La articolul 61, dupa alineatul (2) se introduc doua alineate noi, alineatele (3) si (4), cu urmatorul cuprins:

'(3) Solutiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de catre procurorul ierarhic superior, cand sunt apreciate ca fiind nelegale. Masura infirmarii este supusa controlului instantei competente sa judece cauza in fond, la cererea procurorului care a adoptat solutia.

(4) Lucrarile repartizate pot fi trecute altui procuror numai in cazul suspendarii sau al incetarii calitatii acestuia, potrivit legii, ori, in absenta sa, daca exista cauze obiective care justifica urgenta si care impiedica rechemarea sa. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, in cadrul procedurii de verificare a conduitei judecatorilor si procurorilor masura dispusa de procurorul ierarhic superior.'

In virtutea drepturilor conferite de Legea de organizare judicisra si de Codul de procedura penala, procurorul ierarhic superior poate sa indeplineasca oricare dintre atributiile procurorilor din subordine si in cadrul controlului operativ, tematic, de fond sau la plangere, sa suspende ori sa infirme actele si dispozitiile acestora, daca sunt contrare legii art. 220, 275-278 C. proc. pen.]. Functioneaza principiul: cine poate mai mult, poate si mai putin. Ca efect al acestuia 'Procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot indeplini oricare dintre atributiile procurorilor din parchetele ierarhic inferioare, pot infirma actele si masurile acestora, daca sunt contrare legii, si pot prelua, in vederea efectuarii urmaririi penale, cauze de competenta acestora, din dispozitia conducatorului parchetului ierarhic superior.'

Dispozitiile date de procurorul ierarhic superior, daca sunt conforme cu legea, au caracter obligatoriu pentru procurorii din subordine. Aceste dispozitii pot atinge mai putin esenta cauzei - solutia ce urmeaza a fi adoptata - si se refera la activitatea desfasurata pentru corecta si operativa solutionare a acesteia sau luarea, mentinerea ori revocarea unor masuri preventive. Daca aceste dispozitii sunt obligatorii in faza de urmarire penala, procurorul este liber sa prezinte in instanta concluziile pe care le considera intemeiate potrivit legii, tinand seama de probele administrate in cauza

Deci, procurorul care participa la judecata este liber sa prezinte concluziile pe care le considera intemeiate si activitatea acestuia este verificata de conducerea unitatii care va putea hotari exercitarea cailor de atac sau chiar de procurorii ierarhici superiori care vor putea sesiza procurorul general pentru exercitarea cailor de atac extraordinare, in cazul in care hotararea este definitiva.

4. Alte principii care stau la baza organizarii Ministerului Public

a. Principiile unicitatii, al indivizibilitatii si al neresponsabilitatii

Pe langa principiile inscrise in Constitutie si Legea pentru organizarea judiciara, doctrina mai recunoaste si principiile unicitatii si indivizibilitatii Ministerului Public. Principiul unicitatii si al indivizibilitatii trebuie privite sub aspectul organizarii Ministerului Public si sub aspectul modului de actiune a magistratilor. Astfel, Ministerul Public este unul si indivizibil; este un organ unitar si indivizibil. Ministerul Public este unitar fiindca toti membrii sunt legati intr-o unitate, sub conducere suprema unica, au o unitate de directiune si conducere; si este indivizibil pentru ca fiecare membru reprezinta intregul. Sub acest aspect este de remarcat ca cel putin magistratii care apartin aceluiasi parchet sunt considerati ca nefiind decat una si aceeasi persoana; functia, se spune, absoarbe personalitatea fiecaruia din membrii. Cel care actioneaza sau vorbeste nu o face in numele sau ci in numele intregului parchet. Fiecare lucreaza in numele superiorului care-i controleaza intreaga activitate. Un magistrat procuror poate inlocui pe altul si se pot succeda mai multi membrii in acelasi proces. Dupa cum sublinia Garraud "Ministerul Public reprezinta totdeauna o singura si aceeasi persoana in instanta: societatea si statul" de unde unitatea si indivizibilitatea actiunii sale.

Un alt principiu este al neresponsabilitatii.

Daca in procesul civil o parte care a pierdut procesul este obligata la despagubiri, iar in procesul penal partile pot fi trase la raspundere juridica si obligate pentru actiunile lor neintemeiate, procurorii nu raspund pentru cheltuielile provocate intr-un proces in care s-a dat o solutie de achitare sau incetare a procesului penal. Desi nu este consacrat un principiu al neresponsabilitatii, acesta se impune prin faptul ca procurorul nu este parte in proces si actioneaza in numele Ministerului Public.

Desigur ca, in cazul in care procurorul a dispus o masura procesuala cu nerespectarea evidenta a legii: abuz, rea-credinta, neglijenta, el poate sa raspunda penal sau disciplinar. El va putea sa raspunda si material, in conditiile art.48 alin.1 teza a II-a din Constitutie si art. 507 C. proc. pen., aplicabil in situatia repararii pagubei in cazul condamnarii sau al luarii unei masuri preventive pe nedrept, cand statul are actiune in regres impotriva procurorului (ca si impotriva oricaror alte organe judiciare) care, cu rea-credinta sau din grava neglijenta, a provocat situatia generatoare de daune.

b. Ministerul Public si autoritatea ministrului justitiei

Singura implicare in activitatea Ministerului Public, asa cum am anticipat, o poate avea ministrul justitiei sub autoritatea careia isi desfasoara activitatea. Aceasta autoritate are un caracter complex si se refera la aspectele organizatorice, la dreptul de control asupra tuturor membrilor Ministerului Public prin verificarea lucrarilor, asupra modului cum se desfasoara raporturile de serviciu cu justitiabilii si celelalte persoane implicate in lucrarile de competenta Ministerului Public, precum si la aprecierea asupra activitatii, pregatirii si aptitudinilor profesionale ale procurorilor Ministrul justitiei poate sa ceara procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie informari asupra activitatii parchetelor si sa dea indrumari scrise, care sunt obligatorii,

.In ceea ce priveste relatiile parchetelor cu instantele judecatoresti trebuie sa scoata in evidenta totala independenta a unora fata de ceilalti, ceea ce permite ca, in cadrul separatiei functiilor de acuzare si de judecata, sa-si gaseasca loc impartialitatea si corectitudinea in aplicarea legii.

Desi Ministerul Public isi exercita activitatea sub autoritatea ministrului justitiei, procurorul nu este un simplu reprezentant al puterii executive a statului, deoarece Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Puterea Ministerului Public nu deriva de la executiv ci de la puterea judecatoreasca si de la lege, Constitutia statuand printre altele ca: "justitia se infaptuieste in numele legii" (art. 123).

Revenind la modalitatile de exercitare a autoritatii ministrului justitiei asupra Ministerului Public, ar putea fi pusa in discutie problema daca acel control asupra tuturor membrilor Ministerului Public, prin verificarea lucrarilor acestora, nu poate duce la o imixtiune care, practic, sa anuleze relativa independenta a procurorilor fata de executiv. Credem ca nu se va ajunge la aceasta deoarece controlul ministrului este exercitat prin prin procurori anume desemnati de Procurorul general al Parchrtui dpl Inalta Curte de Casatie si Justitie ori de ministrul justitiei, care trebuie sa se supuna celor trei principii ce stau la baza functionarii Ministerului Public: al legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic.

(2) Controlul consta in verificarea modului in care se desfasoara raporturile de serviciu cu justitiabilii si cu celelalte persoane implicate in lucrarile de competenta parchetelor.

(3) Ministrul justitiei poate sa ceara procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie informari asupra activitatii parchetelor si sa dea indrumari scrise cu privire la masurile ce trebuie luate pentru prevenirea si combaterea criminalitatii.

5. Compunerea si organizarea Ministerului Public

In sistemul mixt al procedurii penale, adoptat inca de Codul de procedura penala roman de la 1864, exercitiul actiunii penale a fost incredintat unui corp de magistrati numiti procurori care au facut parte in perioada 1864-1948 din Ministerul Public, in perioada 1948-1992 din Procuratura Romaniei si, dupa adoptarea Legii nr. 92/1992 privind organizarea judecatoreasca, din nou, din Ministerul Public. Desigur ca, datorita diferitelor reglementari, existente de-a lungul timpului, compunerea si organizarea Ministerului Public sau a procuraturii au cunoscut numeroase schimbari.

Daca in perioada 1864-1948 Ministerul Public a avut ca principala sarcina exercitarea actiunii penale, prin Constitutia din 1948 Parchetul a fost inlocuit cu Procuratura, ca organ specific al statului socialist, menit a asigura legalitatea in toate domeniile vietii sociale.

Prin infiintarea Procuraturii, aceasta a fost scoasa de sub autoritatea Ministerului Justitiei. Prin Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecatoreasca s-a infiintat Ministerul Public care a fost inclus in autoritatea judecatoreasca.

Compunerea si organizarea actuala a Ministerului Public este urmatoarea: Ministerul Public este organizat ierarhic, seful suprem este ministrul de justitie [art. 131 alin. (1) din Constitutia Romaniei si art. 59 din Legea nr. 304/72004 privind organizarea judiciara

Departamentul National Anticoruptie (infiintat prin O.U.G. nr. 42/2000; si a carui organizare a facut si obiectul Legiinr. 30472007 privind organizarea judiciara si OU nrf. 134/2995) este organizat ca structura autonoma, cu personalitate juridica

Corpul magistratilor insarcinati cu prerogativele Ministerului Public de pe langa o instanta, constituie parchetul acelei instante.

Parchetele de pe langa judecatorii, tribunale si parchetele militare sunt conduse de prim-procurori republicata si art. 20 din Legea nr. 54/1993 republicata, pentru organizarea instantelor si a parchetelor militare).

Prim-procurorii parchetelor de pe langa tribunale si prim-procurorii militari sunt ajutati de adjuncti. Pentru parchetele de pe langa judecatorii cu un volum mai mare de activitate, la propunerea procurorului general, ministrul justitiei stabileste unde prim-procurorii vor fi ajutati de adjuncti.

Parchetele de pe langa tribunalele si curtile de apel vor avea sectii de urmarire penala si judiciara, conduse de catre procurori-sefi.

Parchetele de pe langa curtile de apel sunt conduse de procurori generali.

In varful piramidei functioneaza Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, care este condus de procurorul general ajutat de doi adjuncti. In structura Parchetului de pe langa Inalta Curte de de Casatie si Justitie intra mai multe sectii conduse de procurori-sefi, ajutati de adjuncti. In cadrul sectiilor pot functiona servicii si birouri care sunt conduse de procurorii-sefi.

Procurorii din fiecare parchet sunt subordonati conducatorilor acelui parchet.

Procurorii generali, prim-procurorii si procurorii exercita actiunea penala in circumscriptia instantei de pe langa care functioneaza.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Cue de Casatie si Justitie este capul tuturor procurorilor din Ministerul Public, avand obligatia sa transmita dispozitiile ministrul justitiei, date in vederea aplicarii si respectarii legii); indrumarile cu privire la masurile pentru combaterea criminalitatii; dispozitiile pentru derularea procedurii de urmarire a unor infractiuni (art. 34 din aceeasi lege) si sa urmareasca executarea lor, precum si sa dea dispozitii proprii in exercitarea atributiilor ce le revin. Poate, de asemenea, exercita orice prerogative caci revin procurorului ierarhic superior din supravegherea urmaririi penale potrivit Codului de procedura penala si poate exercita caile de atac ordinare si extraordinare.

In ce priveste Departamentul National Anticoruptie, procurorul sef al acestuia este asimilat adjunctului procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie

Procurorul sef Departamentului National Anticoruptie este ajutat de procuror sef adjunct. Departamentul National Anticoruptie este organizat in sectii conduse de procurori-sefi de sectie. In cadrul sectiilor se pot organiza servvicii si birouri, prin ordin al ministrului justitiei, la propunerea procurorului sef al Departamentului National Anticoruptie, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de justitie.

La nivelul parchetelor de pe langa curtile de apel fiinteaza servicii ale Departamentului National Anticoruptie. Serviciile Departamentului National Anticoruptie sunt conduse de procurori sefi, care sunt in subordinea directa a procurorului sef al Departamentului National Anticoruptie.

Ca specific, pentru a face mai eficienta lupta anticoruptie, Departamentul National Anticoruptie se incadreaza, pe langa procurori, cu ofiteri de politie judiciara, care constituie politia judiciara anticoruptie. Ofiterii de politie judiciara isi desfasoara activitatea numai in cadrul Departamentului National Anticoruptie, sub autoritatea procurorului sef al Departamentului National Anticoruptie. Acestia efectueaza actele de cercetare sub directa conducere, supraveghere si controlul nemijlocit al procurorilor din Departamentul National Anticoruptie ale caror dispozitii sunt obligatorii pentru ofiterii de politie judiciara. Ofiterii de politie judiciara atunci cand indeplinesc o dispozitie scrisa a procurorului intocmesc acte in numele acestuia (art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002).

Pe langa procurori si ofiteri de politie judiciara, Departamentul National Anticoruptie se mai incadreaza cu: specialisti in domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic si in alte domenii.

6. Atributiile Ministerului Public

In literatura juridica, atributiile Ministerului Public sunt diferite, dupa cum acesta este considerat parte in proces sau nu. Intrucat in legislatia romana Ministerul Public nu este parte in proces, desigur ca atributiile sunt specifice unui organ al statului cu functie proprie. In exercitarea unor atributii pot sa apara unele elemente specifice partilor, dar niciodata prin pozitia sa procesuala distincta Ministerul Public nu se va confunda cu o parte din proces.

In afara de atributiunea stabilita pentru activitatea judiciara de a reprezenta interesul societatii si de a apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor, Ministerul Public are urmatoarele categorii de atributiuni:

I. - Atributiuni administrative;

II. - Atributiuni judiciare-civile;

III. - Atributiuni judiciare penale.

Ne vom referi la atributiunile judiciare penale. Atributiunea (sau functiunea) principala sau preeminenta si esentiala sau caracteristica a Ministerului Public este acuzarea, care se realizeaza prin promovarea si exercitiul actiunii penale, sau urmarire (cuprinzand ambele momente ale actiunii penale; punerea in miscare sau promovarea si exercitiul ei); adica activitatea sau functiunea de valorificare sau realizare a functiunii punitive ce deriva din infractiuni.

Legea de organizare judiciara nr. 304/2004 determina atributiile Ministerului Public dupa cum urmeaza:

a) Efectuarea urmaririi penale si, dupa caz, supravegherea acesteia; in exercitarea acestei atributii procurorii conduc si controleaza activitatea de cercetare penala a politiei si a altor organe care sunt obligate sa aduca la indeplinire dispozitiile procurorului in conditiile legii.

Aceste dispozitii se coreleaza cu dispozitiile art. 201 C. proc. pen. care stabilesc organele de urmarire penala, cu dispozitiile art. 209 C. proc. pen. care stabilesc competenta procurorului in faza urmaririi penale si art. 216 si 220 C. proc. pen. care reglementeaza supravegherea exercitata de procuror in activitatea de urmarire penala.

Modalitatile de realizare a acestor atributii vor fi examinate pe larg in capitolul "Urmarirea penala".

b) Sesizarea instantelor judecatoresti pentru judecarea cauzelor penale. Aceste dispozitii se coreleaza cu cele din art. 261 si 269 C. proc. pen.

c) Exercitarea actiunii civile in cazurile prevazute de lege, dispozitii care se refera nu numai la procesul civil, ci si la exercitarea din oficiu a actiunii civile in procesul penal, situatii prevazute de art. 17 C. proc. pen.

d) Participarea, in conditiile legii, la judecarea cauzelor de catre instantele judecatoresti. Procurorul este obligat sa participe la sedintele de judecata ale instantelor pe langa care functioneaza parchetul din care face parte. El trebuie sa puna concluzii, el este liber sa puna concluziile pe care le considera intemeiate potrivit legii, tinand seama de probele administrate [art. 64 din Legea nr. 304/2004, si art. 316 alin. (1) C. proc. pen.]. Concluziile procurorului trebuie sa fie motivate [art. 316 alin. (2) C. proc. pen.].

Daca cercetarea judecatoreasca nu confirma invinuirea sau daca a intervenit vreuna din cauzele de incetare a procesului penal, prevazute de art. 10 lit. f)-h) si j), procurorul pune, dupa caz, concluzii de achitare a inculpatului sau de incetare a procesului penal. Din examinarea art. 316 C. proc. pen. reiese ca procurorul trebuie sa puna concluzii precise (privind condamnarea sau cele doua moduri prin care ia sfarsit actiunea penala), neputandu-se referi la aprecierea instantei, adica nu este ingaduita aprecierea comoda: "dupa aprecierea instantei". In cazul in care participa la judecata unei cauze la care participarea nu este obligatorie, indiferent de modul de sesizare a instantei (rechizitoriu sau plangere prealabila), procurorul are aceleasi obligatii enuntate anterior.

e) Exercitarea cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti, in conditiile prevazute de lege, dispozitiile Codului de procedura penala intregesc aceasta prevedere. Ceea ce trebuie remarcat, este ca, desi Ministerul Public are functia de acuzare, aceasta a cunoscut atenuari si caile de atac pot fi exercitate nu numai in interesul acuzarii, ci si in favoarea partilor [art. 362 alin. (1) lit. a), art. 369 alin. ultim C. proc. pen., art. 385² C. proc. pen., art. 385⁴ C. proc. pen. si art. 396 si art. 409 C. proc. pen.].

Apelul si recursul, o data declarate, pot fi retrase numai de procurorul ierarhic superior (art. 369 si 385⁴ C. proc. pen.).

f) Supravegherea respectarii legii in activitatea de executare a hotararilor judecatoresti si a altor titluri executorii. Aceasta atributiune are un caracter mixt, administrativ si judiciar-penal si se refera la faza a treia a procesului penal - executarea hotararilor penale definitive si a altor titluri executorii, procurorul avand dreptul si obligatia de a declansa diferite proceduri in cazul neexercitarii sau intervenirii unor incidente in cursul executarii acestora (art. 420, 464 C. proc. pen.). Potrivit art.76 din Legea Nr. 304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciara, modificat prin OU nr. 134/2005, in cadrul Ministerului Public se organizeaza ca structura autonoma

Departamentul National Anticoruptie se organizeaza ca si este coordonat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Departamentul National Anticoruptie este specializat in combaterea infractiunilor de coruptie, potrivit legii, isi exercita atributiile pe intreg teritoriul Romaniei, prin procurori specializati in combaterea infractiunilor de coruptie si functioneaza ca departament al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Atributiile Departamentului National Anticoruptie, sunt:

a) efectuarea urmaririi penale pentru infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si combaterea faptelor de coruptie, in conditiile prevazute de Codul de procedura penala, in Legea nr. 78/2000 , in O.U.G. 43/2002, OU nr.134/2005 s.a;

b) conducerea, supravegherea si controlul actelor de cercetare penala, efectuate din dispozitia procurorului de catre ofiterii de politie judiciara aflati sub autoritatea procurorului ;sef al Departamentului National Anticoruptie;

c) conducerea, supravegherea si controlul activitatilor de ordin tehnic ale urmaririi penale, efectuate de specialisti in domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum si in alte domenii, numiti in cadrul Departamentuluii National Anticoruptie;

d) studierea cauzelor care genereaza si a conditiilor care favorizeaza coruptia, elaborarea si prezentarea propunerilor in vederea eliminarii acestora, precum si pentru perfectionarea legislatiei penale,

e) elaborarea raportului anual privind activitatea Departamentului National Anticoruptie si prezentarea acestuia in fata Parlamentului.

In ce priveste procurorii specializati din cadrul Departamentului National Anticoruptie, potrivit art.13 din O.U.G. nr.43/2002 si 134/2005 efectueaza in mod obligatoriu urmarirea penala in cazul infractiunilor prevazute in Legea nr. 78/2000.

(4) Urmarirea penala in cauzele privind infractiunile prevazute la alin. (1) si (2) savarsite de militari se efectueaza de procurori militari din cadrul Departamentului National Anticoruptie.

(5) Sunt de competenta parchetelor de pe langa instante, potrivit dispozitiilor Codului de procedura penala, infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000 care nu sunt date, potrivit alin. (1) si (2), in competenta Parchetului National Anticoruptie.

7. Competenta Ministerului Public in materie penala

Competenta este de imprumut de la instanta pe langa care isi desfasoara parchetul activitatea (art. 25-29 C. proc. pen.), cu mici exceptii, care decurg din principiile ce guverneaza activitatea Ministerului Public, in sensul ca procurorii din cadrul parchetului ierarhic superior pot efectua urmarirea si supravegherea in orice cauza de competenta celor din parchetele inferioare si procurorii din parchetele ierarhic inferioare.

Incompatibilitatea exista si pentru procurori, de asemenea, abtinerea si recuzarea se aplica acestor magistrati (art. 49-51 C. proc. pen.).

2. Organele de cercetare penala

a)      Activitatea organelor de cercetare penala in procesul penal

Organele Ministerului Public pot fi sesizate prin mijloacele prevazute de lege despre comiterea unei infractiuni, dar cel mai adesea daca nu s-ar desfasura o activitate de investigare acestea ar ramane nedescoperite marind "cifra neagra". Pentru descoperirea lor trebuie desfasurata o activitate de investigare si de probatiune. De asemenea, luarea unor masuri preventive sau de siguranta, impune folosirea fortei publice. Aceste activitati sunt desfasurate, de regula, de organele de cercetare ale politiei judiciare. Procurorii sunt obligati sa efectueze personal urmarirea doar pentru infractiunile prevazute de art. 209 C. proc. pen., dar si in aceste cazuri cel mai adesea se recurge la sprijinul organelor de cercetare ale politiei judiciare. Deci activitatea organelor de cercetare cuprinde activitatea de strangere a probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, identificarea faptuitorului si formularea de propuneri pentru luarea masurilor preventive sau de alta natura, precum si de trimitere in judecata sau de adoptare a unei solutii de neurmarire.

Sub controlul si indrumarea procurorului, organul de cercetare penala efectueaza actele necesare din proprie initiativa sau la indicatia acestuia.

Tot in cadrul activitatii organelor de cercetare penala se cuprinde si activitatea de culegere de informatii in vederea cunoasterii, prevenirii si combaterii infractiunilor (art.26 pct.6 din Legea privind organizarea si functionarea Politiei Romane nr. 218/2002); de constatare si efectuare a cercetarilor, potrivit legii - art. 26 pct. 8 din aceeasi lege).

Prin activitatea pe care o desfasoara in cursul procesului penal, organul de cercetare penala al politiei judiciare este un subiect al procesului penal iar calitatea sa de organ de stat il situeaza printre organele judiciare penale. Aceasta activitate se incadreaza la functia de invinuire deoarece organul de cercetare penala al politiei judiciare, actionand sub supravegherea procurorului, poate sa inceapa urmarirea penala, poate dispune retinerea individului si poate sa propuna punerea in miscare a actiunii penale, arestarea si trimiterea in judecata.

Organul de cercetare penala, desi isi desfasoara activitatea sub conducerea si controlul procurorului, care supravegheaza ca actele de urmarire penala sa fie efectuate cu respectarea dispozitiilor legale (art. 218 C. proc. pen.), are o independenta relativa, in intelesul ca nu este obligat sa ceara aprobarea procurorului pentru inceperea unor investigatii sau a urmaririi penale si apoi se fac pe parcursul urmaririi penale propunerile dictate de propria convingere.. In exercitarea atributiilor ce ii revin din activitatea de supraveghere, procurorul ia masurile necesare sau da dispozitii organelor de cercetare in scris si motivat [art. 216 alin. (4) C. proc. pen.], ceea ce evita o interventie arbitrara. Dispozitiile sunt obligatorii. In cazul in care organul de cercetare nu este de acord cu dispozitia procurorului, poate sesiza pe procurorul-conducator al unitatii sau, cand dispozitiile sunt date de acesta, pe procurorul ierarhic superior, fara a intrerupe executarea lor. Procurorul sesizat cu obiectii trebuie sa se pronunte in trei zile asupra lor.

B)Organizarea politiei judciare

Din dispozitiile art. 201 alin. (3) C. proc. pen. rezulta ca organe de cercetare

ale politiei judiciare functioneaza lucratori specializati din Ministerul de Interne anume desemnati de ministrul de interne, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, si isi desfasoara activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie sau sunt desemnati si functioneaza in alt mod, potrivit unor legi speciale.'

Aceste dispozitii sunt intregite .de art. 27 din Legea privind organizarea si functionarea Politiei Romane nr. 218/2002,

(1) Ministrul de interne, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, desemneaza politisti care au calitatea de organe de cercetare ale politiei judiciare.

Prin modificarile aduse prin Legea nr. 281 /2003 s-a pus bazele Politiei judiciare a carei activitate este intregita de Politia administrativa.

Astfel in art . 3 se stabileste ca:

1. Lucratorii din Ministerul de Interne specializati in efectuarea activitatilor de constatare a infractiunilor, de strangere a datelor in vederea inceperii urmaririi penale si de cercetare penala, prevazuti in art. 201 din Codul de procedura penala, fac parte din politia judiciara.Precizari in ce privrstr organizarea si atributiile Politiei judicare s-au adus prin Legea Nr. 364 din 15 septembrie 2004privind organizarea si functionarea politiei judiciare.

2. Organele de politie judiciara isi desfasoara activitatea, in mod nemijlocit, sub conducerea, supravegherea si controlul procurorului, fiind obligate sa aduca la indeplinire toate dispozitiile acestuia.

3. Lucratorii de politie judiciara din structurile teritoriale isi indeplinesc atributiile, in mod nemijlocit, sub autoritatea si controlul prim-procurorilor parchetelor de pe langa judecatorii si tribunale, corespunzator arondarii acestora.

Procurorii generali ai parchetelor de pe langa curtile de apel isi exercita autoritatea si controlul nemijlocit asupra lucratorilor de politie judiciara din circumscriptia curtii de apel.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie isi exercita autoritatea si controlul direct sau prin procurori desemnati asupra organelor de politie judiciara din Inspectoratul General al Politiei Romane si din intregul teritoriu.

4. Lucratorii de politie care nu fac parte din organele de politie judiciara au dreptul si obligatia de a efectua orice act de constatare a savarsirii infractiunilor, incunostintand despre aceasta, de indata, procurorul sau organele de cercetare ale politiei judiciare, cu inaintarea totodata a actelor de constatare.

5. alin.2 .Lucratorii de politie judiciara nu pot primi de la organele ierarhic superioare nici o alta insarcinare, in afara unor situatii si evenimente exceptionale sau in realizarea sarcinilor de pregatire si perfectionare profesionala.

Politistii fac parte din Inspectoratul General al Politiei - Directia Generala de Politie a municipiului Bucuresti si Inspectoratele de politie judetene. In cadrul Directiei Generale de Politie a municipiului Bucuresti functioneaza unitati de politie a sectoarelor si in fiecare sector se organizeaza si functioneaza sectii de politie. In municipiile si orasele din judete functioneaza politii municipale si orasenesti, iar in comune posturi de politie. In sectorul transporturi feroviare, navale si aeriene se organizeaza si functioneaza, cu competente specifice, Inspectoratele politiei in transporturi feroviare, aeriene si navale.

Pentru combaterea infractiunilor savarsite in conditiile crimei organizate ori in interesul urmaririi penale politia poate utiliza metoda livrarii supravegheate (art. 32 din lege). Pentru prevenirea si combaterea coruptiei, a criminalitatii transfrontaliere, a traficului de fiinte umane, terorismului, traficului de droguri, spalarii banilor, infractiunilor informatice si a crimei organizate, precum si a altor infractiuni grave care nu pot fi descoperite sau ai caror faptuitori nu pot fi identificati prin alte mijloace, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General al Politiei Romane, cu aprobarea ministrului de interne, Politia Romana poate sa foloseasca si politisti sub acoperire, in conditiile prevazute in Codul de procedura penala. In situatii exceptionale, daca exista indicii temeinice ca s-a savarsit sau ca se pregateste savarsirea uneia dintre infractiunile mentionate, care nu poate fi descoperita sau ai carei faptuitori nu pot fi identificati prin alte mijloace, Politia Romana poate folosi informatori.(art.33)

De asemenea, politistul este obligat sa intervina in si in afara orelor de program, in exercitarea atributiunilor sale de serviciu si potrivit competentei teritoriale a unitatii din care face parte, cand ia cunostinta de existenta unor infractiuni flagrante, precum si pentru conservarea probelor in cazul infractiunilor a caror cercetare va fi efectuata de organele competente (art. 28 din Legea nr. 218/2002).

Actele acestor politisti pot constitui acte de sesizare din oficiu iar procesele verbale de constatare si probele ridicate cu ocazia perchezitiei sau retinerii persoanelor suspecte pot constitui probe in procesul penal.

B) Organele de cercetare speciale

Pentru anumite infractiuni privind ordinea si disciplina militara, regimul de frontiera, navigatia pe apa, datorita specificului acestor domenii sau din nevoia pastrarii secretului militar, cercetare penala se face de organe de cercetare speciale. Cercetarile nu fac cercetari dupa alte norme decat cele prevazute in Codul de Procedura Penala ci activitatea organelor de cercetare speciale se refera la domenii speciale. Aceste organe si competenta lor este:

a) ofiterii anume desemnati de catre comandantii unitatilor militare, corp aparte si similare, pentru militarii in subordine, precum si pentru infractiunile savarsite in legatura cu serviciul de angajatii civili ai acestor unitati. Ca expresie a subordonarii militare cercetarea poate fi efectuata personal si de catre comandant. Organele de cercetare ale politiei nu pot face cercetari in aceste cazuri.

b) ofiterii anume desemnati de catre sefii comenduirilor de garnizoana pentru infractiunile savarsite de militari in afara unitatilor militare si, in aceste cazuri, cercetarea poate fi efectuata si personal de sefii comenduirilor de garnizoana. In acest caz intrucat infractiunile sunt savarsite in afara unitatilor militare organele de cercetare ale politiei sau ofiterii de graniceri si ofiterii anume desemnati de Ministerul de Interne, pentru infractiunile de frontiera, vor putea conform art.213 sa efectueze actele ce nu sufera amanare. Lucrarile vor trimise organului sa efectueze urmarirea prin procedura stabilita in art.213.

c) ofiterii anume desemnati de catre comandantii centrelor militare, pentru infractiunile de competenta instantelor militare, savarsite de persoane civile in legatura cu obligatiile lor militare. Intrucat competenta se refera la infractiunile de sustragerea de la serviciul militar (art.348 cp) sustragerea de la recrutare (art.353 cp) si neprezentarea la incorporare sau concentrare (art.354) prin care nu se atinge secretul militar, la cererea comandantului centrului militar, organul de politie efectueaza unele acte de cercetare, dupa care inainteaza lucrarile comandantului centrului militar;

d) ofiterii de graniceri, precum si ofiterii anume desemnati din Ministerul de Interne, pentru infractiunile de frontiera;

e) capitanii porturilor, pentru infractiunile contra sigurantei pe apa si contra disciplinei si ordinii la bord, precum si pentru infractiunile serviciu sau in legatura cu serviciul, prevazute in Codul Penal, savarsite de personalul navigant al marinei civile, daca fapta ar fi putut pune in pericol siguranta navei sau a navigatiei. In aceste cazuri cercetarea se poate face si de organele de cercetare ale politiei dar este recomandabil ca acestea sa se cerceteze de capitanii de porturi, datorita specificului domeniului, eventual cu sprijinul organelor de politie, deoarece in relatiile internationale autoritatile straine recunosc ca valabile, in cele mai multe cazuri, numai actele incheiate de capitanii porturilor

3. Partea vatamata

Subiectul pasiv al infractiunii este persoana vatamata. In aceasta situatie, este firesc ca legea sa ii dea acestuia posibilitatea de a participa la procesul penal in vederea tragerii la raspundere penala a inculpatului.

Potrivit art. 24 alin. (1) C. proc. pen., "persoana care a suferit prin fapta penala o vatamare fizica, morala sau materiala, daca participa in procesul penal se numeste parte vatamata".

Vocatia de a deveni persoana vatamata o are orice persoana fizica sau juridica.

In literatura s-au exprimat si opinii contrare, in sensul ca numai persoana fizica ar avea aceasta vocatie, deoarece functia indeplinita de persoana juridica depaseste scopul pentru care sunt initiate persoanele juridice.

Apreciem ca exista un argument de text pentru a se sustine ca numai persoana fizica poate fi parte vatamata in procesul penal, deoarece legea nu distinge ce fel de persoana poate fi persoana vatamata [art. 24 alin. (1) C. proc. pen.] si, pe de alta parte, in conditiile in care exista infractiuni in care o persoana juridica poate fi interesata in tragerea la raspundere penala cum este concurenta neloiala (art. 301 C. pen.), nu putem face aceasta limitare. Mai mult, in art. 24 alin. (2) C. proc. pen. se stabileste ca persoana vatamata care exercita actiunea civila devine parte civila; deci vocatia de parte vatamata trebuie lasata atat persoanei fizice cat si celei juridice.

Partea vatamata are pozitia de subiect procesual activ. Dobandirea calitatii de parte vatamata se obtine prin manifestarea vointei de a participa la procesul penal, care poate imbraca diferite forme: sesizarea organului judiciar prin plangere prealabila, prin care se cere condamnarea inculpatului, declaratie scrisa sau orala depusa sau facuta in fata organului de urmarire penala sau instantei de judecata pana la citirea actului de sesizare din care trebuie sa reiasa ca doreste sa participe la procesul penal in aceasta calitate.

In ce priveste pozitia partii vatamate ca subiect activ va trebui sa distingem doua situatii:

- cand punerea in miscare a actiunii penale nu este conditionata de existenta plangerii prealabile;

- cand punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de plangerea prealabila.

In prima situatie, se poate depune declaratie - scrisa sau orala - in care se exprima dorinta de a participa la proces ca parte vatamata in tot cursul urmaririi penale, iar in fata instantei numai pana la citirea actului de sesizare a instantei (art. 75 C. proc. pen.). In cursul procesului, partea vatamata are dreptul de a depune cereri, de a ridica exceptii, de a pune concluzii, ca orice parte.

In a doua situatie, plangerea prealabila trebuie introdusa la organele de urmarire penala in termen de doua luni de la data cand persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul (art. 284 C. proc. pen.). In ceea ce priveste participarea ca parte vatamata, trebuie scos in evidenta ca aceasta este un substituit procesual special, cu atributii limitate, titularului dreptului de a trage la raspundere penala, adica statul; legea lasand la aprecierea partii vatamate, posibilitatea ca, prin depunerea plangerii prealabile, sa declanseze punerea in miscare a actiunii penale. Deci, actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, iar nu prin plangerea prealabila [art. 131 C. pen. si art. 279 alin. (1) C. proc. pen.]. Datorita acestui rol, persoana vatamata devenita substituit procesual, pe langa drepturile unei parti vatamate are facultatea de a-si retrage plangerea prealabila sau de a se impaca cu inculpatul (art. 131, 132 C. pen.) si de a renunta la sustinerea acuzatiei exprimata prin lipsa nejustificata la doua termene consecutive in fata primei instante, fapt ce este considerat retragere a plangerii prealabile (art. 284¹ C. proc. pen.).

Partea vatamata, cand are calitatea de substituit procesual poate ataca cu apel si recurs hotararile pronuntate, dar numai in ceea ce priveste latura penala [art. 362 alin. (1) lit. c) si art. 385² C. proc. pen.].

Organele judiciare au anumite obligatii fata de persoana vatamata. Astfel, potrivit art. 76 alin. (1), organul de urmarire penala sau instanta de judecata are obligatia sa aduca, spre a fi ascultata, persoana care a suferit o vatamare prin infractiune. Incalcarea acestei obligatii este considerata lipsa de rol activ si poate atrage ca sanctiune nulitatea unor hotarari judecatoresti.

Prin LEGEA Nr. 211 din 27 mai 2004

privind unele masuri pentru asigurarea protectiei victimelor infractiunilor (PUBLICATA IN: MONITORUL OFICIAL NR. 505 din 4 iunie 2004) s-au stabilit urmatoarele obligatii pentru organele judiciare:

ART. 1

In scopul asigurarii protectiei victimelor infractiunilor, prezenta lege reglementeaza unele masuri de informare a victimelor infractiunilor cu privire la drepturile acestora, precum si de consiliere psihologica, asistenta juridica gratuita si compensatie financiara de catre stat a victimelor unor infractiuni..

ART. 4

(1) Judecatorii, in cazul infractiunilor pentru care plangerea prealabila se adreseaza instantei de judecata, procurorii, ofiterii si agentii de politie au obligatia de a incunostinta victimele infractiunilor cu privire la:

a) serviciile si organizatiile care asigura consiliere psihologica sau orice alte forme de asistenta a victimei, in functie de necesitatile acesteia;

b) organul de urmarire penala la care pot face plangere;

c) dreptul la asistenta juridica si institutia unde se pot adresa pentru exercitarea acestui drept;

d) conditiile si procedura pentru acordarea asistentei juridice gratuite;

e) drepturile procesuale ale persoanei vatamate, ale partii vatamate si ale partii civile;

f) conditiile si procedura pentru a beneficia de dispozitiile art. 86^1, , si din Codul de procedura penala, precum si de dispozitiile Legii nr. 682/2002 privind protectia martorilor;

g) conditiile si procedura pentru acordarea compensatiilor financiare de catre stat.

(2) Informatiile prevazute la alin. (1) sunt aduse la cunostinta victimei de catre judecatorul, procurorul, ofiterul sau agentul de politie la care victima se prezinta.

(3) Informatiile prevazute la alin. (1) sunt aduse la cunostinta victimei, in scris sau verbal, intr-o limba pe care aceasta o intelege.

(4) Indeplinirea obligatiilor prevazute la alin. (1) - (3) se consemneaza intr-un proces-verbal, care se inregistreaza la institutia din care face parte judecatorul, procurorul, ofiterul sau agentul de politie la care se prezinta victima.

Intrucat persoana vatamata nu valorifica pretentii materiale, la decesul acesteia nu poate fi inlocuita de succesori, fiindca se exercita un drept personal care se stinge o data cu titularul sau.

S-a pus problema daca in cazul cand s-a pus in miscare actiunea penala la plangerea prealabila si a decedat partea vatamata, actiunea penala trebuie continuata sau nu. Apreciem ca actiunea penala nu se stinge prin decesul partii vatamate, deoarece aceasta situatie nu este prevazuta de lege (ca in cazul decesului inculpatului) si pe de alta parte actiunea penala se exercita de Ministerul Public sau instanta, nu de persoana vatamata.

In cazul in care procurorul nu participa la judecarea cauzei, se sustine ca partea vatamata are rol de acuzator. Desigur ca, acest rol si-l poate exercita si cand participa procurorul, avand aceleasi drepturi in fata completului de judecata [art. 301 alin. (1) si (2) C. proc. pen.], cu limitarea la fapta care i-a cauzat vatamarea.

De asemenea, si in acest caz, partea vatamata are dreptul de a ataca cu apel si recurs, in limitele deja aratate.

Persoana vatamata poate renunta la aceasta calitate si poate fi audiata ca martor, situatie in care ea trebuie sa renunte la despagubiri si nu va putea cere nici cheltuieli judiciare (art. 82 C. proc. pen.).

4. Alti subiecti ai actiunii penale

1. Instanta de judecata [art. 336 alin. (2) C. proc. pen.]

Derogandu-se de la functia de judecata a instantei de judecata, in mod exceptional, in situatia in care procurorul, care este titularul actiunii penale, nu participa la judecata, in cazurile in care participarea nu este obligatorie, daca exista date cu privire la savarsirea de catre inculpat si a altor infractiuni avand legatura cu infractiunea pentru care a fost trimis in judecata, aceasta poate extinde procesul penal. Extinderea se face din oficiu, prin incheiere care va constitui actul de inculpare. Intrucat prin aceasta dispozitie se incalca principiul separatiei functiilor Ministerului Public (care exercita prin procurori functia de invinuire) de cea a instantelor de judecata (care exercita functia jurisdictionala), aceasta solutie legislativa a fost criticata fiind considerata o antepronuntare asupra vinovatiei.

2. Parlamentul Romaniei

Parlamentul fiind organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii are in mod exceptional si atributii de punere sub acuzare. Astfel, potrivit art. 96/1 din Constitutie, Camera Deputatilor si Senatul, ce alcatuiesc Parlamentul, in sedinta comuna, pot hotari punerea sub acuzare a Presedintelui Romaniei pentru inalta tradare, cu votul a cel putin doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor. Hotararea de punere sub acuzare ( in o opinie)are efectul de pune in miscare actiunea penala pentru infractiunea de inalta tradare si de a sesiza Inalta Curte de Casatie si Justitie,cu judecarea cauzeiData fiind separatia puterilor in stat " Punerea sub acuzare are semnificatia ridicarii imunitatii prezidentiale, prevazute de art 84 al. 2 (Constitutie)` , in domeniul penal".aceasta fiind o conditie pentru sesizarea Pachetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Dupa sesizarea Patchetului Curtii , cele doua camere isi pierd orice competenta procesuala, justitia urmandu-si cursul firesc "Astfel, Parlamentul nu indeplineste o functie jurisdictionala"

O atributie, care face parte din activitatea Ministerului Public, s-a mai dat Camerei Parlamentului , prin art.72 al. 3 al Constitutiei, limitata numai la cazul deputatilor sau senatorilor retinuti in caz de infractiune flagranta. Potrivit alin. 3 al aceluiasi articol, ministrul justitiei il va informa neintarziat pe presedintele Camerei asupra retinerii. In cazul in care Camera sesizata constata ca nu exista temei pentru retinere, va dispune imediat revocarea acestei masuri.

Subsectiunea a II-a. Subiectul pasiv al actiunii penale

Subsectiunea a II-a. Subiectul pasiv al actiunii penale

1. Inculpatul

1. Inculpatul si invinuitul - subiecti procesuali

Subiectul procesual fata de care se efectueaza urmarirea penala si judecata este inculpatul. Actiunea de tragere la raspundere penala este declansata de faptul ca impotriva acestuia exista serioase banuieli, plangeri, denunturi sau scrisori private, care verificate fiind, confirma ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala. Pana a dobandi aceasta calitate, persoana care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala poate avea si alte denumiri, cum ar fi:

- faptuitor (art. 200, 214, 215 C. proc. pen.), desemnandu-se astfel persoana care a comis o fapta prevazuta de legea penala, dar fata de care nu s-a inceput urmarirea penala;

- invinuit - potrivit art. 229 C. proc. pen., este persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala prin inceperea urmaririi penale, pana la punerea in miscare a actiunii penale;

- inculpat - este persoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala, act prin care devine parte in proces (art. 23 C. proc. pen.).

Invinuitul si inculpatul au calitatea de subiecti pasivi ai actiunii penale, intre ei existand asemanari, dar si deosebiri.

Intre asemanari: atat invinuitul cat si inculpatul sunt subiecti activi de drept penal, indiferent de forma de participatie (autor, coautor, instigator, complice); sunt ocrotiti de prezumtiva nevinovatie care nu poate fi rasturnata decat in conditiile legii; pot uza de dreptul de aparare (art. 6, 66 si 171 C. proc. pen.).

Deosebirile ies in evidenta din prezentarea drepturilor si obligatiilor procesual penale in cursul urmaririi penale: invinuitul nu este parte in proces; nu i se recunoaste aceasta calitate, deoarece participarea lui este mai redusa decat a inculpatului, avand si drepturi si obligatii inferioare acestuia.

2. Drepturile si obligatiile invinuitului si inculpatului in cursul urmaririi penale

2.1. Drepturi

Intrucat urmarirea penala se desfasoara in secret, necontradictoriu si preponderent prin acte scrise, participarea invinuitului si inculpatului se rezuma la cateva mijloace procesuale si anume: cereri, memorii, participarea uneori la efectuarea unor acte de urmarire penala si cand se considera nedreptatit, la formularea de plangeri impotriva unor acte de urmarire penala.

Invinuitul sau inculpatul poate solicita administrarea unor probe sau ca acestea sa aiba in vedere anumite situatii (confruntari pentru a stabili un anumit aspect contradictoriu, obiective de expertize) sau sa se efectueze anumite aspecte procesuale ori sa se revoce, inlocuiasca sau inceteze unele masuri procesuale ori rezolvarea intr-un mod al cauzei.

Prin memorii se explica apararile facute argumentand nevinovatia sau masura in care este vinovata, forma de vinovatie, participatia, circumstantele in care s-a comis fapta si orice alte imprejurari care justifica adoptarea unei anumite solutii. Prezentarea de cereri si memorii nu este conditionata de un termen in cursul urmaririi penale.

Participarea la efectuarea actelor de urmarire penala a invinuitului sau inculpatului este facultativa, avand dreptul sa participe la efectuarea celor ce il privesc nemijlocit, cum ar fi: perchezitia (art. 104 C. proc. pen.), cercetarea la fata locului (art. 129 C. proc. pen.), reconstituirea [art. 130 alin. (2) C. proc. pen.]. In ceea ce priveste expertizele, se prevede, in art. 120 alin. (4) C. proc. pen., ca partile pot participa la efectuarea acestora, cu exceptia situatiilor prevazute de art. 119 alin. (2) C. proc. pen. (cand expertiza urmeaza sa fie efectuata de un serviciu medico-legal, de un laborator de expertiza criminalistica sau orice institut de specialitate). Apreciem ca, in aceste cazuri, desi invinuitul nu este parte in proces, poate participa la efectuarea expertizei, asa cum trebuie sa i se aduca la cunostinta si obiectivele unei expertize pentru a face observatii cu privire la intrebari, sa ceara modificarea sau completarea lor [art. 120 alin. (2) C. proc. pen.].

Organul de cercetare nu poate interzice participarea la aceste acte, dar daca nu se prezinta la locul si data pentru care au fost incunostintati, actele pot fi efectuate si in lipsa acestora. La celelalte acte de urmarire penala participarea invinuitului sau inculpatului este posibila numai cu aprobarea organului de urmarire penala.

Invinuitul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de aparator in tot cursul urmaririi penale si al judecatii, iar organele judiciare sunt obligate sa-i aduca la cunostinta acest drept. Prin modificarea art. 172 alin. (1) C. proc. pen. prin Legea nr. 32/1990, s-au extins drepturile aparatorului, invinuitului dandu-i-se posibilitatea de a asista la efectuarea oricarui act de urmarire penala.

Plangerea impotriva actelor de urmarire penala constituie un mijloc important pe care invinuitul sau inculpatul il are la indemana, pentru a le ataca cand le apreciaza nelegale si netemeinice. Astfel, invinuitul si inculpatul pot folosi procedura prevazuta de art. 140/1,2,3 impotriva masurilor preventive luate de procuror sau judecator(art. 275, 278 C. proc. pen.), impotriva celorlalte masuri sau acte de urmarire penala ori cea prevazuta de art. 247 alin. (2) C. proc. pen. si art. 249/1 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 281/2oo3

Invinuitul sau inculpatul poate recuza procurorul sau lucratorul de cercetare penala care se afla intr-un caz de incompatibilitate.

In cursul urmaririi penale inculpatul are drepturi si garantii in plus ce decurg din extinderea dreptului de aparare.

In plus, fata de cele aratate i se aduce la cunostinta intotdeauna materialul de urmarire penala prin prezentarea acestuia, potrivit art. 250 C. proc. pen. Daca apararea este obligatorie, prezentarea materialului se va face in prezenta aparatorului, sub sanctiunea nulitatii absolute [art. 172 si art. 197 alin. (2) si (3) C. proc. pen.].

Fiind parte in proces, organele judiciare sunt obligate sa-i asigure deplina exercitare a drepturilor procesuale in conditiile prevazute de lege si sa administreze probele necesare in aparare.

In cadrul garantarii dreptului la aparare atat invinuitul cat si inculpatul trebuie sa fie incunostintati de catre organele judiciare despre fapta pentru care sunt invinuiti, despre incadrarea juridica a acesteia si sa-i asigure posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii [art. 6 alin. (3) C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 32/1990]. Invinuitul sau inculpatul va fi incunostintat inainte de a i se lua prima declaratie despre dreptul de a fi asistat de aparator. Un alt drept recunoscut este potrivit art. 70 alin. 2 :dreptul la tacere. Dreptul organului judiciar de-l a audia pe invinuit sau inculpat. nu este nelimitat . Astfel, pentru a se evita autoacuzarea , invinuitului sau inculpatului i se aduce la cunostinta fapta ce formeaza obiectul cauzei Ca urmare a alinierii legislatiei romane la legislatiile moderne, prin completarea art.70,prin Legea nr. 281/2003, invinuitului sau inculpatului i se atrage atentia ca are dreptul la tacere si ca din acel moment orice declaratie poate fi folosita impotriva sa. Daca invinuitul sau inculpatul consimte sa dea declaratie, la urmarirea penala ascultarea incepe cu declaratia scrisa personal. I se mai pune in vedere, fara consencinte doar in scopul aflarii adevarului, sa declare tot ce stie cu privire la fapta si la invinuirea ce i se aduce in legatura cu aceasta.

Dovada indeplinirii acestei obligatii se realizeaza prin consemnari in procesul-verbal de ascultare. Daca asistenta juridica este obligatorie, potrivit legii, organele judiciare sunt obligate sa ia masuri pentru asigurarea asistentei juridice a invinuitului sau inculpatului daca acesta nu are aparator ales [art. 6 alin. (5) C. proc. pen.].

2.2. Obligatii

In paralel cu aceste drepturi, invinuitul sau inculpatul are si obligatii, dintre care enumeram:

- sa se prezinte personal la chemarea organelor de urmarire penala sub sanctiunea efectuarii actelor de urmarire penala in lipsa sa (art. 237, 256 C. proc. pen.) sau a aducerii cu mandat;

- sa se supuna masurilor preventive (art. 143, 145, 148, 160² C. proc. pen.), masurilor asiguratorii (art. 163-167 C. proc. pen.), masurilor procedurale de aducere silita (art. 188 C. proc. pen.), perchezitiilor corporale si domiciliare (art. 100 si 106 C. proc. pen.), examinarii medicale (art. 114 C. proc. pen.), internarii pentru expertize intr-o institutie medicala de specialitate (art. 117 C. proc. pen.);

- sa se supuna masurilor de inregistrare penala (Legea nr.290/2004 Art.. 1O privind cazierul judiciar).

Din prezentarea ansamblului de drepturi si obligatii reiese ca in cursul urmaririi penale, invinuitul sau inculpatul este subordonat procurorului care conduce aceasta faza a procesului, avand dreptul de a exercita actiunea penala cu toate atributele sale. Partial, subordonarea exista si fata de organele de cercetare penala, in cazurile in care cercetarea se efectueaza de acestea, deoarece pot limita exercitiul unor drepturi (patrimoniale si chiar limita libertatea individuala prin masura retinerii) si admite si administra probe.

3. Drepturile si obligatiile procesuale ale inculpatului in cursul judecatii

3.1. Drepturi

In cursul judecatii inculpatul dobandeste mai multe drepturi procesuale. Acestea deriva din calitatea de inculpat cat si din principiile care guverneaza judecata: publicitatii, oralitatii, contradictorialitatii si nemijlocirii. Nu trebuie uitat ca prezumtia de nevinovatie dobandeste alte valente. Desi s-ar parea ca prin actul trimiterii in judecata este rasturnata prezumtia de nevinovatie (deoarece dosarul este "plin de probe de vinovatie"), instanta trebuie sa-l priveasca pe inculpat ca pe o persoana nevinovata, fiind obligata sa readministreze toate probele (ce pot fi administrate) de la urmarire si sa-si formeze convingerea cu privire la vinovatie pe baza tuturor probelor acumulate la urmarirea penala, cat si in cursul judecatii.

Prin introducerea prezumtiei de nevinovatie intre drepturile si libertatile fundamentale [art. 33 alin. (7) din Constitutie], acesta nu mai este doar o simpla regula de probatiune, acoperind cu efectele sale tot procesul penal pana la adoptarea unei hotarari definitive de condamnare.

In ce priveste mijloacele pe care le are la indemana, are aceleasi posibilitati ca si procurorul si celelalte parti, avand dreptul sa formuleze cereri, sa ridice exceptii si sa puna concluzii [art. 301 alin. (1) C. proc. pen.].

Pentru exercitarea acestor drepturi, sunt prevazute mai multe garantii. Astfel, inculpatul este incunostintat si chemat la sedintele de judecata prin citatii, neindeplinirea acestei obligatii de catre instanta impiedicand desfasurarea judecatii (art. 291 C. proc. pen.).

Daca inculpatul este detinut, instanta nu poate purcede la judecata decat in prezenta acestuia, sub sanctiunea nulitatii absolute [art. 314, 484, art. 197 alin. (2) si (3) C. proc. pen.].

Judecarea minorilor se face in prezenta acestora, cu exceptia cazurilor cand se sustrag de la judecata.

Inculpatii militari sau detinuti sunt citati la fiecare termen [art. 291 alin. (7) si (8) C. proc. pen.].

Intrucat participarea la sedinta de judecata a inculpatului este un drept, in cazul in care este impiedicat sa participe si incunostinteaza instanta, aceasta nu poate trece la judecarea cauzei, sub sanctiunea nulitatii relative [art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.].

Alte drepturi procesuale ale inculpatului sunt:

- de a cunoaste dosarul in tot cursul judecatii [art. 294 alin. (1) C. proc. pen.], ceea ce inseamna ca poate sa-l consulte inainte de sedintele de judecata, personal sau prin aparator, si, daca este arestat, trebuie sa i se comunice o copie dupa actul de sesizare a instantei (art. 313 C. proc. pen.);

- sa dea explicatii privitor la invinuirea ce i se aduce (art. 323 C. proc. pen.);

- sa puna intrebari in timpul ascultarii celorlalte parti si martorilor [art. 323 alin. (2), art. 327 alin. (1) C. proc. pen.];

- sa ceara administrarea de probe noi [art. 66 alin. (2), art. 320 C. proc. pen.];

- sa nu probeze nevinovatia sa (art. 66);

- sa aiba ultimul cuvant asupra fondului cauzei (art. 340);

- sa uzeze de caile de atac ordinare [art. 362 alin. (1) lit. b) si art. 385² C. proc. pen.] si extraordinare (art. 387, 386 C. proc. pen.).

Dreptul la aparare este asigurat prin posibilitatea inculpatului de a fi asistat in tot cursul procesului de un aparator ales, iar in cazurile cand asistenta este obligatorie si inculpatul nu are un aparator ales, instanta este obligata sa-i asigure asistenta din oficiu, sub sanctiunea nulitatii absolute [art. 171 si art. 197 alin. (2), (3) C. proc. pen.].

3.2. Indatoririle procesuale ale inculpatului

Constau in obligatia de a se prezenta personal la toate termenele de judecata (art. 291 C. proc. pen.), de a suporta masurile preventive (art. 186, 160² C. proc. pen.), masurile asiguratorii (art. 163 C. proc. pen.), masurile procesuale de aducere silita [art. 183 alin. (2) C. proc. pen.], sa se conformeze ordinii si solemnitatii sedintei de judecata [art. 298 alin. (3) C. proc. pen.] si masurilor de indepartare din sala de sedinta [art. 298 alin. (4) C. proc. pen.].

Datorita multitudinii de mijloace de aparare si, implicit, a contributiei pe care si-o poate aduce in cursul judecatii la aflarea adevarului, inculpatul are aceleasi mijloace procesuale ca si partile si procurorul, fiind subordonat procesual numai instantei de judecata.

4. Drepturile si obligatiile procesuale ale condamnatului

Calitatea de inculpat inceteaza in momentul in care printr-o hotarare definitiva s-a stabilit vinovatia si s-a aplicat o pedeapsa.

Fiind rasturnata prezumtia de nevinovatie a inculpatului se trece in a treia faza a procesului penal, executarea pedepsei si acesta dobandeste calitatea de condamnat penal cu obligatiile si drepturile legate de executarea pedepsei ce i s-a aplicat.

Desi are dreptul sa ceara inlocuirea sau modificarea pedepsei aplicate, in cazurile prevazute de lege (art. 449 C. proc. pen.), amanarea sau intreruperea executarii pedepsei inchisorii (art. 463, 455 C. proc. pen.), liberarea conditionata (art. 450 C. proc. pen.), aplicarea unei legi penale noi [art. 458 alin. (2) C. proc. pen.], sa introduca contestatie la executare (art. 461 C. proc. pen.), cerere de reabilitare (art. 495 C. proc. pen.), condamnatul nu este parte in proces, fiind doar subiect pentru prevederile legale referitoare la executarea hotararii penale definitive de condamnare.

In aceasta faza, condamnatul, prin procedurile referitoare la executarea pedepselor, nu poate contesta vinovatia si nici cuantumul pedepsei [exceptie, situatia prevazuta de art. 458 C. proc. pen., atunci cand a intervenit o lege penala noua, art. 459, art. 461 alin. (1) lit. d), cand a intervenit o amnistie sau o gratiere dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare].

Drepturile condamnatului sunt cele prevazute de art. 460 C. proc. pen. Daca condamnatul este prezent la judecata poate formula cereri, ridica exceptii si pune concluzii in limitele obiectului cererii, indiferent ca are o pozitie activa sau pasiva.

Cand hotararea definitiva de condamnare este desfiintata in temeiul unei decizii printr-o cale extraordinara de atac si se reia judecata, condamnatul redevine inculpat dobandind calitatea de parte in proces. Aceasta schimbare are ca efect redobandirea drepturilor si obligatiilor pe care le are inculpatul, in limitele in care s-a dispus rejudecarea.