TEORIA GENERALA A DREPTULUI

TEORIA GENERALA A DREPTULUI

Cuprins:

Definitia dreptului, comentariu.

Normele tehnice, definitie comentariu.

Morala, definitie, comentariu.

Normele organizatiilor sociale, concept, caracter.

Conceptul de norma juridica, analiza sumara.

Structura norme; logica juridica, tehnica juridica, analiza si caracter.

Clasificarea normelor

Dupa obiectul si metoda reglementarii juridice,

Dupa forta juridica a actului normativ in care sunt cuprinse,

Dupa sfera aplicari si gradul de generalitate,

Dupa redactare,

Dupa cracterul conduitei prescrise.

Conceptul de izvor al dreptului.

Obiceiul ca izvor de drept,

Legea ca izvor de drept,

Contractul normativ ca izvor al dreptului,

Practica juridica ca izvor al dreptului,

Doctrina ca izvor al dreptului.

Actiunea actelor normative in timp

Actiunea actelor normative in spatiu.

Conceptul de raport juridic. Trasaturi si premise.

Subiectele raportului juridic, notiuni si clasificare.

Statul; definitie, comentariu, premisele aparitiei.

Forma de guvernamant.

Forma de structura.

Regimul politic al statului.

Tehnica juridica, notiuni si metodologie.

Fazele aplicari dreptului.

Formele de interpretare a dreptului.

Metodele de interpretare a dreptului.

Analogia.

Definitia dreptului, comentariu.

Dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat, in scopul reglementari relatiilor sociale conform vointei de stat, a caror respectare obligatorie este garantata de forta coercitiva a statului.

Dreptul poate fi asemanat cu un arbore din a carui simpla tulpina se desprind numeroase ramuri care la randul lor, toate i-si trag seva din tulpina si radacina de care nu se pot detasa. Dreptul ca sistem al normelor juridice nu constituie un scop in sine. El este creat pentru a reglementa conduita oamenilor Aceasta se realizeaza prin reglementari juridice ce obliga oameni sa se comporte dupa anumite norme juridice. Aceste norme le dau oamenilor drepturi si obligatii. Dreptul ca sistem al normelor creaza raporturi sau relatii juridice. Dreptul ca expresie a vointei de stat reprezinta un obiectiv important al multor curente juridice si este privit ca un fenomen volitional sau nevolitional si il situeaza in sfera normativului si/sau al ralatiilor sociale. Dreptul se przinta ca o unitate intre continut si forma.

Continutul conditioneaza formele de exprimare denumite: -izvoare ale dreptului sau izvoare formale ale dreptului.

Formele de exprimare ale dreptului sunt acte normative si in primul rand legile, obiceiul juridic, precedentul juridic, contractul normativ.

Dreptul cuprinde elemente de natura ideologica relationala si institutionala. Continutul aparitia si dezvoltarea normelor ce sunt realizate prin drept, pot fi intelese numai prin cunoasterea mecanismului factorilor ideologici, a politici. Prin drept sunt aduse la indeplinire cele mai importante masuri politice formulate ca fiind ale statului. Dreptul, constiinta juridica si politica este un fenomen social si psihologic complex de natura rationala, afectiva si volitiva. El reprezinta totalitatea ideilor si sentimentelor cu privire la drept, dreptate legalitate. In cadrul constiintei juridice cel mai important rol il are ideologia juridica. Aceasta este determinanta in furnizarea cunostintelor cu privire la fenomenele juridice de valoare, si a atitudini fata de ele. Corelatia dintre constiinta juridica si drept constituie o premiza de elaborare a dreptului. Continutul si forma dreptului este rezultatul mai multor factori si au loc in conditiile impletiri acestora . Prin drept sun aduse la inplinire cele mai importante masuri ale statului. Politica se realizeaza numai prin elaborarea dreptului si a normelor juridice.

Normele tehnice, definitie, comentariu

Actiunea statului asupra relatiilor sociale are loc in cadru unui sistem de reglementare al relatiilor sosiale, compuse dintr-un ansamblu de reguli sau norme sociale. Termenul de norma desemneaza o categorie de baza a stiintelor sociale, cum sunt; stiintele juridice economice sociologice si lingvistice. Exprimarea normei se face in functie de mijloacele cu care opereaza fiecare stiinta in parte: cuvinte, cifre, desene, grafice etc. Cu toate acestea termenul de norma are o semnificatie de baza si o regula generala, o unitate de masura un criteriu de apreciere si un sistem de referinta in comportamentul indivizilor in societate.

Normele tehnice reglementeaza comportarea oamenilor in procesul de productie, fata de natura, fata de mijloacele de productie, unelte de munca, in societate. Ele sunt expresia raportului dintre legile naturii si conduita umana. Scopul normelor tehnice este de a obtine cu minimul de efort maximul de rezultate. Normele tehnice pot fi incalcate sau nesocotite drept urmare se sanctioneaza, deoarece, nerespectarea acesto norme pot cauza pagube materiale si morale oamenilor si proprietatilor acestora. Mormele tehnice sunt reglementari juridice. Totusi ele asigura forta coercitiva a statului Normele tehnice reprezinta o categorie a normelor de drept si sunt benefice pentru dezvoltarea productiei si in procesele tehnologice. In general normele tehnice ajuta la prelucrarea datelor in laboratoare, a unor date si fapte juridice pentru eficientizarea luptei impotriva infractionalitati.

Morala; definitie, comentariu.

Reprezinta un ansamblu de conceptii si reguli, cu privire la bine si la rau, drept sau nedrept, permis sau nepermis. Normele de morala sunt creatia societati sau grupurilor sociale. Morala este un ansamblu de norme izvorate din experienta societati pe parcursul dezvoltarii sale, in stransa legatura, tot o data, cu gradul de cultura, civilizatie, avutie si chiar influenta asupra comunitati, determinand tot o data conceptul despre bine si rau. Normele de morala indica conduita oamenilor in societate si familie indica consecintele nerespectari acestora si sanctiunile morale si punitive. Mediul social in speta institutiile grupurile sociale, familia, reactioneaza la faptele imorale si sunt un reflex al consecintei imoralitati prin oprobiul public si prin sanctiuni de constrangere fizica. Morala si dreptul au influentat gandirea in antichitate (Roma si Grecia Antica). Fiind gandiri usor diferite, Grecia antica nu face o delimitare stricta intre cele doua norme sociale. Roma antica perfectioneaza sistemul juridic, mai laborios, tinand cont si de de forma de guvernamant si experienta. In elaborarea doctrinei juridice s-au intampinat greutati in a delimita dreptul de etic. Astfel dupa unele conceptii cele doua sfere ale dreptului si moralei ar coincide, sau dreptul; ar avea, radacinile in morala. O alta grupa de autori, exclud legatura dintre cele doua considerand ca cercetarea dreptului si eleborarea lui, trebuie ferit de influentele moralei. Trebuie tinut cont ca sfera moralei este mai variata decat cea a dreptului. Dreptul fiind de sine mult mai pragmatic, avand caracter tehnic dar cuprinzand aprecieri de ordin moral. Normele morale sunt de regula nescrise si nu sunt in mod obligatoriu cuprinse in acte. Normele de drept in schimb imbraca forme oficiale de stat. Normele morale nu sunt acte oficiale ce trebuie respectate si nu sunt garantate de forta coercitiva a statului ci de factori sociali, opinie publica si gupuri sociale si se transmite in general prin educatie.

Normele organizatiilor sociale, concept, caracter, analiza

Reprezinta transpunerea integral sau parte a vointei si gandiri unor anume categorii sociale grupate in organizatii sociale nestatale, partide politice, organizatii profesionale, economice, culturale, sportive etc. Normele organizatiilor sociale difera dupa tipul lor si poarta amprenta gradului de organizare si al scopului bine determinat, pe care il urmaresc. Respectarea normelor organizatiilor sociale tine de forta de care dispune aceasta organizatie si de obicei nu depaseste sfera membrilor sai. Normele organizatiilor sociale sunt stabilite de ele insele si sunt de regula corelate la normele organizatiilor statale. Exzista si organizatii sociale cu norme atipice, de obicei sunt interzise sau nu sunt recunoscute oficial de societate. Acestea presteaza activitati oculte, extremiste sau teroriste. In trecut existau organizatii ca biserica, inchizitia, ce aplicau sanctiuni de constrangere fizica ( tortura ). Normele organizatiilor sociale ce emana caracter politic sunt caracterizate ca fiind norme politice. Normele organizatiilor sociale produc efecte juridice atunci cand ele produc acte normative ce sunt cuprinse si aprobate de stat. Actele ce sunt elaborate concomitent si ulterior aprobate de stat devin acte normative juridice. Actele juridice ale organizatiilor nu-si pierd caracterul social si au natura mixta de acte sociale si juridice.

Conceptul de norma juridica

Normele juridice constituie structura interna a dreptului. Dreptul este alcatuit din totalitatea normelor juridice organizate in sistem

Trasaturile normei. Este o regula de conduita generala si impersonala. Este stabilita si recunoscuta de stat, ca expresie a vointei sale. Obligativitatea sa este garantata de forta coercitiva a statului. Telul normei juridice este de a stabili anumite modalitati de comportare in societate, intarirea dezvoltarea randuielilor si relatiilor sociale in folosul comunitati sau al unui grup social. Normele au ca trasatura principala , caracterul general, stabilesc drepturile si obligatiile subiectilor raporturilor sociale. Normele se aplica in principiu in cazuri nelimitate. Se aplica de fiecare data cand apare ipoteza ei iar cand conditiile nu se ivesc, nu se aplica. Teoretic normele juridice sunt adresate tuturor cetatenilor de pe teritoriul statului indiferent daca sunt autohtoni sau straini indiferent de domiciliu stare civila religie sau etnie. Normele sunt edictate de organele centrale ale puteri de stat si sunt cuprinse in legi, decrete si hotarari guvernamentale. Asemenea norme sunt cuprinse in Consitutie.

Norme ce se adreseaza unei anumite categorii de cetateni cu anumit statut social; casatoriti, functionari, diplomati.

Normele care se adreseaza unor organe unipersonale -Presedintele Tari, Procurorul General, Avocatul Poporului-.

Norme ce se refera la institutii de stat.

Caracterul general, obligatoriu, imperativ al normei este esential pentu asigurarea ordini de drept in societate, stabilind dezvoltarea relatiilor in conformitate cu interasele sociale. Normele juridice sunt grupate in entitati -sistem, ramuri, institutii care se completeaza si dezvolta reciproc.

Normele juridice si dispozitii individuale Pentru elucidarea normei juridice o insemnatate deosebita o are delimitarea ei de dispozitiile juridice individuale. Norma juridica are caracter general dar in ultima instanta este vorba de un raport intre general si particular. Conduita normei juridice se realizeaza prin intermediul dispozitiilor individuale. O situatie aparte o constituie normele de organizare ce se refera la functionarea unui organ. Dispozitiile ce se refera la organizarea si functionarea unui organ, au caracter normativ. Unele dintre aceste organe, prin insasi natura lor, nu pot fi reglementate generic fiind unice, exemplu; Ministerul Educatiei, Ministerul Justitiei, etc fiind unice. Sunt dispozitii generale, referitoare la aceste organe, dar unele, ce se refera la anumite organe vor avea un subiect concret.

Structura normei juridice

Norma juridica are o structura interna si una externa

1.Structura interna sau logico-juridica arata din ce elemente componente, ce sun reciproc dependente, este logi organizata prescriptia. Acestea sunt : ipoteza, depozitia si sanctiunea.

a. Ipoteza este acea parte a normei juridice ce stabileste imprejurarile sau faptele in prezenta carora se aplica normele juridice, precum si categoria subiectelor la care se refera prevederile dispozitiei. In functie de precizia cu care este formulata ipoteza normei juridice se disting ipoteze determinate si relativ determinate.

-Ipoteza determinata stabileste exact conditiile de aplicare a dispozitiei

-Ipoteza relativ determinata este acea care indica imprejurarile de aplicare a dispozitiei dar continutul concret este lasat a fi dat de organul de stat abilitat. In dreptul modern se urmareste ca ipotezele sa fie pe cat posibil complet si concret aceasta obiectivitate fiind garantia aplicari in tocmai a dispozitiei.

Ipoteza poate fi simpla si sa prevada o singura imprejurare in care se aplica, sau complexa cuprinzand mai multe imprejurari. Conduita interzice sau permite o anumita comportare. Dispozitia este partea sau elementul normei ce prevede conduita.

b. Norma.

-Norma determinata, stabileste categoric fara posibilitati de derogare

-Norma relativ deteminata prevede variante posibile de conduita, intre anumite limite.

In literatura juridica se disting sanctiuni penale, administrative, disciplinare si civile. Sanctiunile sunt in functie de natura raporturilor sociale de pericolul ce-l reprezinta si importanta valorilor aparate. Clasificarea sanctiunilor pot urmari anularea actului ilicit, restabilirea situatiei legale, repararea prejudiciului , constrangeri in vederea ispasiri vinovatiei.

-Dupa scopul urmarit se clasifica astfel:

--Se impart in : -sanctiuni de anulare a actelor ilicite

- disciplinare, contraventionale si penale.

-Dupa gradul de determinare sanctiunile pot fi: -absolut determinante

-relativ determinante

-alternative si cumulative.

2.Structura tehnico-juridica se refera la forma exterioara de exprimare a continutului structuri logice a normei. Normele juridice sunt o parte a unui act normativ care la randul sau este structurat in capitole, sectiuni, articole. Articolul este elementul structural de baza. Un articol nu coincide de cele mai multe ori cu intreg continutul normei. Intelegerea diferita a structuri logice a normei juridice este cauzat de descumpunerea raportului complex dintre norma juridica si formularea ei in text. Structura general logica a normei juridice are doua elemente: ipoteza si dispozitia sau dispozitia si sanctiunea. Ipoteza, dispozitia si sanctiunea, i-si schimba sensul in functie de unghiul din care este analizata norma. Sanctiunea nu este o alternativa a conduitei stabilita in norma pe care oameni s-o poata alege in caz ca nu sunt de acord cu dipozitia. Structura logica a normelor de drept asigura traducerea in viata a tuturor normelor juridice de catre stat. Normele juridice se gasesc intr-o legatura de interdependenta, intr-un sistem, in cadru caruia, unele dintre ele prevad anumite masuri organizatorice sau sanctiuni concrete impotriva actelor ilegale. Normele constitutionale stabilesc drepturile si libertatile cetatenilor, contin in acelas timp prevederi care reprezinta garanti juridice materiale pentru realizarea acestor drepturi. Sanctiunile sunt stabilite prin prevederile Codului Penal. Sanctiunile sunt prevazute, in principiu intr-un act normativ distinct. Prin norme penale este garantata respectarea normelor juridice. Prin aplicarea sanctiunilor penale si a unora contraventionale, se urmareste, in principiu, un caracter coercitiv.

7

Clasificarea normelor juridice

Cunoasterea temeinica a normelor, corecta interpretare, determina necesitatea impartiri normelor de drept in mai multe grupe potrivit unor criterii:

    Dupa obiectul si metoda reglementarii juridice, se disting normele de drept constitutional, civil, administrativ, penal etc.

    Dupa forta juridica a actului normativ in care sunt cuprinse: legi, decrete, hotarari ale guvernlui, ordine si instructiuni ale ministrilor.

    Dupa sfera aplicarii si gradul lor de generalitate: generale, specifice si de exceptie.

    Dupa modul de redactare: complete si incomplete.

    Dupa caractrul conduitei prescrise: onerative, prohibitive si permisive.

Normele onerative prescriu in mod expres obligatia unei actuni.

Normele prohibitive interzic cu desavarsire anumite actuni

Normele permisive permit fara a obliga sau a interzice savarsirea unei actiuni, prevazand posibilitatea ca subiectul sa uzeze de anumite drepturi.

    Norme de imputernicire, formuleaza anumite drepturi subiectilor si da posibilitatea savarsiri anumitor actiuni in numele si pentru anumiti subiecti.

    Suplitive, o categorie a normelor permisive in care subiectului i se da posibilitatea sa aleaga anumite variante. Aceste norme suplinesc vointa atunci cand ea nu se manifesta.

    Norme stimulative, ce intituie decoratii si titluri de onoare.

    Norme de recomandare, prevad o anumita conduita pe care statul o recomanda de obicei organizatiilor sociale.

Normele ce nu sunt complete in acelas act sunt norme de trimitere.

Normele ce au elemente lipsa sunt norme albe.

Conceptul de izvor al dreptului

Dreptul constituie un sistem de norme ce imbraca o anumita haina juridica, sunt cuprinse in anumite acte juridice, iau o forma denumita "izvor al dreptului". In literatura juridica notiunile de izvor de drept si forma a dreptului ar fi sinonime. Mai potrivita ar fi expresia "forma de exprimare a normelor" sau "forma de exprimare a dreptului".

Izvor de drept are mai multe acceptiuni: "Izvor de drept" in sens material si forma "izvor direct si indirect", "izvor intern si extern" etc. Se vorbeste despre izvoarele dreptului in sensul cunoasteri surselor de unde provine dreptul cum sunt; izvoarele scrise sau nescrise, date arheologice etc, ce furnizeaza date dintr-o anumita epoca istorica dintr-o anumita tara. Prin izvoare materiale sau interne se are in vedere activitatea organului emitent de stat. Prin izvoare formale sau externe se au in vedere conditiile, activitatea organelor de stat la calitatea juridica.

Obiceiul juridic ocupa primul loc in succesiunea istorica a izvoarelor de drept. Normele obisnuielnice recunoscute de puterea de stat formeaza dreptul obisnuelnic sau dreptul cutumiar. Obiceiul exprima mai bine ca orice alt izvor de drept particularitatile locale, precum si framatarea politica, specifica perioadelor istorice premergatoare unei vieti economice si politice centralizate. Exemplu ; in epoca sclavagista si feudala: la romani "legea celor 12 table" si la franci "legea salica". Obiceiul juridic i-si pastreaza importanta si in dreptul modern, constituind un important izvor de drept. Totusi obiceiul juridic are o pondere din ce in ce mai mica deoarece are o trasatura conservatoare si tinde sa perpetueze relatiile ce l-au generat. In dreptul roman obiceiul juridic se mentine doar in reglementari ce fac trimitere la obiceiul local.

Legea ca izvor de drept : Denumirea de lege a fost folosita in doctrina si politica judiciara pentru a desemna un act normativ adoptat de un organ de stat, unipersonal, sau colegial, indiferent de tipul istoric de drept si regimul social al statului. Primele forme de drept nescrise, dreptul cutumiar, cu timpul nu a mai asigurat reglementarea, conservarea si apararea unor relatii noi. Astfel apar primele acte normative ce au cuprins pe langa cele cutumiare si cele referitoare la relatiile de proprietate, situatia sclavilor si impartirea populatiei dupa caste, cel mai important rol avandu-l LEGEA. In dreptul feudal importanta legi creste odata cu centralizarea vieti economice si politice. Incep sa fie edictate legi si coduri: "Codul maritim", "Codul comercial" etc. In perioada de pregatirii revolutiei burgheze, suprematia legi in cadrul reglementarilor juridice, reprezenta o cerinta de baza.

Doctrina judiciara a jucat un rol important in stabilirea trasaturilor definitorii ale legii. Astfel legea apare ca un act normativ ce reglementeaza la un nivel ridicat de generalitate cele mai importante relatii din stat creandu-se continutul ei volitional. O larga circulatie si aplicatie o au termeni ca "lege in sens material" si "lege in sens formal". Pot fi considerate legi actele normative cu continut general indiferent de organul care le adopta.

Practica judiciara. Hotararile judecatoresti nu sunt de regula, izvor de drept ci solutii concrete date in baza unor acte normative si in vederea aplicarii lor. Atunci cand ofera solutii pentru instante sau pentru alte organe ale statului in solutionarea altor cauze asemanatoare ele devin izvor de drept, purtand denumirea de precedent juridic sau practica juridica. Dreptul pretorian cunoscut inca din dreptul roman cuprindea norme ce veneau sa corecteze sa adapteze sau sa completeze vechiul drept civil roman.

Contractul normativ ocupa un loc secundar in comparatie cu celelante izvoare. Este un act ce stabileste drepturile si obligatiile unor subiecte precis determinate, capatand valoare de izvor de drept in cazul in care partile se vor obliga sa actionezre conform lui. In dreptul intern, contractul normativ s-a mai folosit si ca drept constitutional cu prilejul formarii statelor confederative. Contractul normativ, ca izvor de drept, i-si gaseste aplicare pe scara larga si in dreptul internetional purtand denumirea de ; acord, carta, pact, tratat, conventie.

9

Actiunea actelor normative in timp si spatiu asupra persoanelor

In timp actele normative sunt adoptate pentru a actiona asupra relatiilor sociale in determinarea conduitei si comportamentului subiectilor de drept. Actul normativ trebuie adus la cunostinta cetatenilor organelor de stat, organizatiilor, tuturor celor ce vor trebui sa le respecte. Aceasta se face prin publicarea in "Monitorul Oficial". Pentru determinarea actiuni normelor juridice este necesar ca sa se cunoasca momentul in care intra in vigoare cat si cel al incetari sau iesiri din vigoare.

Intrarea in vigoare : Modalitatile determinari acestui moment pot fi diferite. Actul normativ are o prvedere speciala in cuprinsul sau care specifica data inceperi actiuni, data publicari sale oficiale. Exista posibilitatea ca legiuitorul sa considera ca actului normativ ii trebuie o perioada de timp pentru asigurarea pregatirii organizatorice si atunci se stabileste data intrari invigoare dupa o parioada ce o considera necesara organizari. In tara noastra legile si actele normative intra in vigoare odata cu publicarea lor in "Monitorul Oficial al Romaniei". Un aspect important al actiuni in timp al actelor normative se refera la principiul neretroactivitatii actelor normative. In mod logic noua reglementare juridica poate face referiri la relatiile sociale ce vor apare sub imperiul legi respective. Exista unele exceptii ale retroactivitati ce are principii de ordin umanitar.

In tara noastra principiul retroactivitati are urmatoarele situatii:

Cand actul normativ prevede in mod expres ca se aplica unor fapte petrcute anterior.

Lege penala mai favorabila sau mai blanda.

Legi interpretative. Retroactivitatea nu poate fi admisa decat in interesul statului si pentru apararea unor interese legitime ale cetatenilor. Exista legi interpretative ce vin a da explicatii exacte la legile aparute anterior.

Iesirea din vigoare a actelor normative sau incetarea actiuni lor ia de asemenea mai multe forme. Se disting insa doua situatii:

Cand durata de timp a actului normtiv nu a fost limitata si atunci incetarea actiuni sale are loc prin abrogare.

Cand durata in timp a unui act normativ i-si inceteaza actiunea prin ajungerea la termen.

Abrogarea este conceptul prin care se exprima incetarea actiuni unui act normativ. Se cunosc mai multe forme de abrogari:

-Abrogarea expresa directa cand actul normativ prevede ca vechiul act normativ se abroga;

-Expresa indirecta, cand nu se numeste expres actul normativ abrogat dar prevede abrogarea actelor normative anterioare.;

-Tacita sau implicita cand noul act normativ se deosebeste atat de mult de cele anterioare incat acestea nu se mai aplica;

-Caderea lui in desuetitudine, acestea au fost complet depasite datorita relatiilor sociale, politice si economice in transformare.

Principiul abrogari actului normativ are o exceptie cunoscuta prin expresia de ultraactivitatea legi si apare pentru a rezolva cazuri ce apar ulterior abrogari.

Actiunea actelor normative in spatiu. Actul normativ are actiune bine determinata prin faptul ca are aplicatie pe teritoriul unui stat intr-o perioada bine determinata. Se aplica persoanelor aflate pe un teritoriu deoarece obiectul reglementarilor juridice il reprezinta tocmai oameni. Se disting doua aspecte:

Latura interna a suveranitati statului. Se ajunge la concluzia obiectivitati legilor si altor acte normative pentru toti cetateni, organismele si organizatiile din stat. Actiunea actelor normative in spatiu este conditionata de competenta teritoriala a organului emitent. Actele normative adoptate de organele locale de stat au o actiune limitata.

Aspectul international constituie obiectul de studiu al unor discipline cum sunt : drept international privat, penal si comercial. Acestea au survenit datorita necesitati reglementari si dezvoltari relatiilor inter state in conditiile egalitati intre ele. Ele reglementeaza si statutul persoanelor straine de pe teritoriu ce au in principiu statut diplomatic. Este vorba despre imunitatea diplomatica, statutul juridic al consulului, regimul juridic al unor categorii de straini. Imunitatea diplomatica consta in exceptarea personalului diplomatic de la jurisdictia statului resedinta, inviolabilitatea cladirilor, reprezentantelor mijloacelor de transport. Persoane ce incalca grav legile tarilor de resedinta pot fi declarate "persona non grata" . Reprezentanti consulari ai statelor straine sunt scutiti de unele impozite sau prestatii. Regimul strainilor se manifesta de regula sub trei aspecte:

-regimul national constand in faptul ca straini au aceleas drepturi ca si cetateni statului resedinta;

-regimul special, potrivit caruia drepturile strainilor sunt stabilite in mod special prin legi sau tratate internationale;

-regimul clauzei natiuni celei mai favorizate, statul de resedinta acorda cetatenilor unui alt stat dar aflati pe teritoriul lui, anumite drepturi care nu pot fi mai restransa decat drepturile acordate cetatenilor oricarui alt stat tert.

Statul nostru acorda persoanelor straine drepturi, pretinde ca cetateni sai aflati pe teritoriul altor state sa aiba aceleas privilegii. Cetatenii statului nostru sunt datori oriunde s-ar afla sa respecte legile organelor de stat ale tari noastre. Codul penal prevede sanctiuni pentru delicte savarsite de romani in strainatate, cat si pentru cetateni straini ce comit delicte, pe teritoriul statului nostru.

Actiunea actelor normative asupra persoanelor a fost elucidata odata cu cercetarea actiuni teritoriale a legilor atat sub aspect intern cat si sub aspect international. Legile se aplica tuturor cetatenilor statului, in mod egal fara deosebire de nationalitate sau sex. Exista categorii de cetateni cu capacitate juridica diferita pentru care s-au elaborat legi dupa specific; studenti, mame, copii.

Raportul juridic

Conceptul de raport juridic: Dreptul nu constituie un scop in sine, el este creat in vederea reglementari conduitei oamenilor. Aceasta functie se realizeaza prin elaborarea unor norme juridice ce sunt obligatorii in compotramentul oamenilor in societate si cuprind deopotriva drepturi si obligatii. Aceste relatii interumane au caracter de relatii sau raporturi juridice. Raporturile juridice sunt o treapta necesara in realizarea functiei dreptului. Astfel participanti la aceste raporturi apar ca titulari de drepturi si obligatii juridice in egala masura.

Trasaturi fundamentale ale raportului juridic. Apartin domeniului relational, faptic al juridicului, au trasaturi generale avand caractere proprii ce se deosebesc de raporturile sociale, politice, morale, obsnuielnice si religioase.

a. Raporturile juridice sunt raporturi sociale.Fiind raporturi dintre oameni, care se manifesta ca indivizi (persoane fizice) fie ca societati sau organizatii colective. Raporturile juridice pot exista intre oameni si/sau intre oameni si lucruri. Dreptul i-si indeplineste functia prin supunerea si influenta vointei membrilor societatii, asa incat lucrurile ne avand vointa relatiile ce implica lucruri se determina tot prin comportamentul oamenilor in diferite imprejurari

b.Raporturile juridice au caracter volitional ca expresie a vointei de stat. Sunt rezultatul reglementarilor sociale. Iau nastetre si se desfasoara potrivit vointei de stat. In lipsa normei juridice nu se pot crea raporturi juridice. Raportul juridic va lua nastere numai prin producerea unor acte de vointa ale subiectilor de drept. Stingerea sau modificarea relatiilor juridice are loc ca urmare a produceri unor evenimente.

c.Raporturile juridice cuprind o varietate larga de relatii sociale. Acestea sunt relatii de proprietate, relatii de schimb si alte relatii economice; relatii sociale cum ar fi: relatii de munca, de familie, relatii politice de organizare stat. In concluzie, raporturile juridice pot fi definite ca raporturi sociale volitionale. Participanti sau subiectele apar ca titulari de drepturi si obligatii juridice si sunt garantate de forta coercitiva a statului.

Premisele raportului juridic Pentru crearea unor raporturi juridice, este necesara existenta unor factori a unor premise: normele juridice, subiectele raportului juridic, faptele juridice. Normele juridice si subiectele raportului juridic, sunt denumite premise generale iar faptele premise concrete. Majoritatea covirsitoare a raporturilor juridice reprezinta realizarea dispozitiei normei juridice.

Subiectele raporturilor juridice

Subiectele raporturilor juridice sunt numai oameni. Acestia sunt luati ca indivizi sau organizatii Obiectul reglementarilor juridice fiind conduita acestora. Dreptul nostru stabileste capacitatea juridica generala si speciala a statului, a organelor de stat a persoanelor juridice, indica sfera drepturilor de care se pot bucura acestia, dar si obligatiile ce si le asuma.

Capacitatea juridica Pentru ca persoanele sa poata participa intr-un raport juridic, trebuie sa aiba capacitate juridica .Prin aceasta intelegem aptitudinea generala si abstracta a persoanei de a avea drepturi si obligatii in cadru raportului juridic

Capacitatea juridica se ramifica in: -civila

-administrativa

-constitutionala

-dreptul munci

-familiala etc.

Cpacitatea juridica generala, reprezinta posibilitatea de a avea anumite drepturi care se incadreaza intr-o categorie dependenta de situatia subiectului de drept.

Cpacitatea juridica speciala o au numai organizatiile.

Divizarea capacitati juridice in capacitate de folosinta si cea de exercitiu este studiata si consacrata in cadru dreptului civil si a legislatiei civile.

Capacitatea de folosinta este aptitudinea generala de a avea drepturi si obligatii in cadru unor raporturi juridice.

Capacitatea de exercitiu este aptitudinea de a exercita drepturile de a-si asuma obligatiile prin acte juridice.

Aptitudinea persoanei de a-si exercita drepturi si de a-si asuma obligatii incheind personal acte juridice, precu si de a participa la dezbaterea procesului civil ca reclamant sau parat.

Clasificarea subiectelor raporturilor juridice. Prin aceasta se intelege participarea la raporturile juridice care dispun de capacitati juridice, pentru a fi titulari de drepturi si obligatii, ce formeaza continutul raportului juridic. Clasificarea se face in : cetateni (persoane fizice) si organizatii (persoane juridice). Persoana juridica apare in toate ramurile dreptului, fiind definiti ca cetateni ai tari si in anumite conditii straini si persoanale fara cetatenie. Judecatoriile sunt subiecte ale raporturilor juridice dar nu au personalitate juridica. Capacitatea juridica si civila a organelor si organizatiilor obstesti nu se poate epuiza aceste organe intrand in sfera raporturilor juridice constitutionale, administrative, financiare, procesual penale, drept al munci etc. Acestea sunt organe ale statului deci statul. Statul este subiect de drept international; statul federal, subiect de drept unional cat si ca membru al federatiei.

Statul

Statul este organizatia politica care detinand monopolul fortei de constrangere, al elaborari si aplicarii dreptului, exercita intr-o comunitate umana, de pe un anumit teritoriu, puterea suverana din societatea data.

-Statul constituie o organizatie politica a puteri suverane

-Statul este unica organizatie politica catre detine monopolul fortei de constrangere si se poate sprijini, in exercitarea functiei, pe aceasta forta coercitiva.

-Statul este organizatia care detine monopolul elaborari si aplicari dreptului a carei respectare este garantata de stat prin forta coercitiva a sa.

Caracteristici definitorii ale statului.

Existenta puteri publice sau politice organizata in aparatul de stat.

Organizarea administrativ-teritoriala a populatiei constituita intr-o forma de comunitate umana.

Srangerea de la populatie de impozite si de alte taxe (biruri )

Elaborarea si aplicarea dreptului.

Suveranitatea de stat.

Puterea politica este o caracteristica esentiala a statului si consta in existenta puteri publice, care nu coincide nemijlocit cu populatia. Este posibilitatea de a-si impune vointa , altora si de a determina subordonarea unor legi. Puterea sociala este necesara in orice colectivitate. Ea inlocuieste puterea gintei din comuna primitiva. Este singura care detine monopolul constrangeri fizice si dispune de mijloace necesare. Puterea de stat si aparatul de stat constituie un fenomen indispensabil legate care impreuna ne ofera conceptul statului. Puterea de stat se intemeiaza pe factori psihologici, adica recunoasterea de catre oameni a importantei, binelui, echitati, a caracterului rational sau moral al statului.

Este o caracteristica esentiala prin care organizatia statala a societatii se deosebeste de organizarea gentilio-tribala. Se face prin impartirea societati dupa criterii teritoriale si exercitarea puteri publice pe un anumit teritoriu. In doctrina politico-juridica statul este unitatea a trei elemente: populatia, teritoriul si puterea politica sau suveranitatea. Conceptul de stat este prin excelenta un concept politic. Conceptul de tara este un concept social-geografic. Populatia asupra caruia se exercita autoritatea constituie o anumita continuitate istorica umana. Comunitati umane constituite dea lungul istoriei sunt: ginta si tribul, neamuri si popoare- antichitate si evul mediu, natiunea - epoca moderna.

Existenta puteri de stat presupune cheltuieli legate de intretinerea aparatului de stat de catre populatia asupra careia se exercita aceasta putere

Dreptul este mijlocul elaborari statului iar principala activitate a organelor de stat imbraca forma actelor juridice, normative sau nenormative. Vointa de stat cunoaste si alte forme de exprimare cum sunt : actele politice, sau masuri nemijlocite ale statului. Statul este un instrument politic, o organizatie de exercitare a conduceri societatii, care dispune de mijloace coercitive pe care le poate folosi la nevoie. Dreptul reprezinta modalitatea prin care se pune la dispozitia societati un sistem de norme de conduita obligatorie pentru toti membri societati. Dreptul apare ca un instrument al statului pentru reglementarea relatiilor sociale. Normele juridice care alcatuiesc structura statului sunt: Constitutia, legile organice, legi si acte normative, diferite regulamente. Elaborarea lor este in principiu monopolul statului ca expresie a suveranitati sale.

Suveranitatea. Statul este organizatia principala a societati. Intre stat si alte organizatii ca si intre el si cetateni, se stabilesc anumite relatii caracterizate prin faptul ca in cadrul lor statul apare ca o organizatie a puterii politice.

Suprematia este o caracteristica a puteri de stat care se refera la latura interna , ea exprima faptul ca puterea de stat este superioara oricarei alte puteri interioare din stat. Ea se vadeste prin calitatea de a emite acte generale obligatorii in societate. Suprematia puteri de stat se exprima, prin dreptul exclusiv de a decide asupra populatiei care locuieste pe teritoriul sau. Suprematia se manifesta in suveranitatea asupra teritoriului sau integritatea teritoriului si inviolabilitatea frontierelor.

Independenta , este al doilea aspect al categoriei univoce a suveranitati. Suprematia puteri de stat presupune in mod necesar neatarnarea fata de puterea altor state. In relatiile internationale statul duce politica pe care singur si-o stabileste. Independenta nu trebuie inteleasa nici ea in mod absolutizant, ci in cadru unor relatii internationale. Realizarea independentei depline si reale se asigura prin independenta politica si economica. Suveranitate si independenta sunt doua notiuni inseparabile care se presupun reciproc si se interconditioneaza. Suveranitatea este acea calitate a puterii de a fi suprema si independenta, in virtutea careia statul are dreptul sa rezolve singur dupa propia sa apreciere problemele sale interne si externe si de a indeplini functiile sale fara a incalca drepturile corespunzatoare ale altor state sau principiile si normele dreptului international. Suveranitatea nationala se exprima in dreptul natiunilor la autodeterminare, concept care devine un principiu al dreptului international.

Premisele aparitiei statului ; Schimbarile succesive in domeniul procurarii celor necesare traiului, au dus la inlocuirea principalelor preocupari comune; vanatoarea, pescuitul, culesul, cu altele noi. Astfel omul primitiv face o cotitura de la economia pradalnica la economia productiva devenind producator. Aceste noi preocupari au permis, o dezvoltare mai rapida a fortelor de productie. Descoperirea metalelor mai ales folosirea fierului la confectionarea uneltelor, permit extinderea agriculturi, pe suprafete mai mari. Dezvoltarea schimbului regulat de produse necesare dezvoltari economiei de marfuri si a economiei banesti duce la aparitia unei categorii sociale noi; negustorii. Schimbarile profunde in sfera productiei umane, au dus succesiv la aparitia inegalitatilor sociale. Noile preocupari economice sunt atat de productive incat permit producatorilor sa creeze si un surplus de productie, care poate fi insusit si de alte persoane. Apare posibilitatea transformarii oamenilor liberi in sclavi. Prizonierii de razboi se transforma in sclavi, iar sclavajul tinde sa devina o forta principala de munca. Toate acestea favorizeaza aparitia comunitatilor obstesti. Ea este compusa din mai multe familii si sunt conduse de mai marii familiilor inrudite. Apare dualismul pentru proprietate si anume ; pamantul pentru casa , gradina, si cel arabil sunt proprietati private, iar pasunile padurile, proprietate colectiva. Urmatoarea forma pe care o cunoaste omenirea este democratia militara. Ea este axata pe formatiunea economica a comunitati satesti dar duce o politica de jaf si pradaciune. Astfel bogatiile s-au acumulattot mai mult in mainile unora formandu-se o aristocratie gentilico tribale. Seful lor dobandind tot mai multe prerogative iar puterea lui devenind ereditara.

Formele de guvernamant

Prin forma de guvernamant se intelege modul de organizare a puteri supreme de stat, competenta organelor supreme de stat, caracterul autoritatii pe care o exercita asupra populatiei.

Cea mai generala clasificare a statelor este in republici si monarhii.

-Monarhia este forma de guvernamant in care seful statului este stabilit pe cale succesorala. O monarhie poate fi de tip nelimitata, cand monarhul are puteri nelimitate si este cazul despotilor sau a monarhiilor feudale si monarhii limitate, cand alaturi de monarhi exista si alte organe ale puteri de stat. Asemenea monarhii limitate sunt monarhia reprezentativa pe stari, in feudalism si monarhia constitutionala in societatea moderna.

-Republica este o alta forma de guveramant in care puterea suprema apartine unui organ ales pe un timp limitat.

Se constata ca in statele de tip antic si feudal le sunt proprii formele de guvernamant de tip monarhic iar in statele moderne cele de tip republicane.

Forma de structura

Forma de structura a statului se refera la faptul ca avem de-a face cu o singura entitate statala, sau cu o grupare intr-un stat a mai multor entitati statale, precum si la organizarea teritoriala a puteri de stat.

Formele structuri de stat

Statul simplu sau unitar - care presupune existenta unei singure entitati statale si a unui singur rand de organe legislative.

State compuse (complexe) - pe acelas teritoriu exista mai multe entitati statale. Exercitarea puterii este impartita intre organele supreme ale puterii. Cele mai cunoscute sunt federatia si confederatia.

-Prin federatie se intelege statul unional

-Prin confederatie se intelege uniunea statelor.

Forma federativa presupune transferul celor mai importante atributii asupra organelor intregii federatii, existenta a cel putin doua organe ale puterii de stat O dubla legislatie si anume legislatia intregii federatii si legislatia fiecarei formatiuni statale, doua cetatenii.

Confederatia ca forma de structura este o unitate de state fara o coeziune atat de stransa , fiecare pastrandu-si suveranitatea integrala. In cadru confederatiei relatiile intre statele componente, sunt mai slabe decat in statele federale. Confederatia nu are organe proprii supreme.

Forme ale uniuni complexe sunt si uniunea personala si uniunea reala de date.

-Uniunea personala este rezultatul unei intelegeri intre doua state constand in desemnarea unui sef de stat comun.

-Uniunea reala de date este o uniune mai stransa intre doua state, legate nu numai prin persoana aceluias sef, ci si prin existenta unor institutii comune.

Istoria cunoaste si alte forme de structuri complexe ; vasalitatea, protectoratul, uniunea dintre metropole si teritorii de peste mari (colonii).

Forma structurii de stat are si o latura buna si anume impartirea administrativ-teritoriala a statului, problema raportului organelor locale ale puterii cu organele centrale.Organizarea administrativ-teritoriala a statelor nu este o simpla impartire geografica, ea se realizeaza cu scopul exercitarii cat mai bune a puteri de stat.

Regimul politic al statului

Regimul politic este acea latura a formrei de stat prin care se defineste sistemul metodelor si principiile de infaptuire a puteri de stat. O clasificare generala a regimurilor politice este acea in :

Regimuri autocratice

Regimuri democratice.

1.Regimul autocratic se concretizeaza prin inexistenta atat a conditiilor juridice formale cat si a conditiilor reale pentru manifestarea vointei poporului. Asemenea regimuri politice au existat in satele antice si feudale si de asemeni in unele state moderne. Astfel in Orientul antic domnea despotismul oriental, in statele grecesti si la Roma, dictatori si tiranii. In epoca moderna sunt cunoscute ca fasciste, profasciste si comuniste.

2.Regimul politic democratic presupune existenta unor conditii care sa faca posibila participarea maselor de cetateni la viata politica, influenta politici interne si externe a statului, exercitarea unui control asupra modului in care organele de stat indeplinesc vointa lor. Ele se impart in doua criterii: democratii directe si indirecte.

-In democratiile directe poporul exercita nemijlocit puterea in stat.

-In democratiile indirecte conducerea de stat se realizeaza prin reprezentanti prin organele alese. Pentru o abordare stiintifica a conceptului democratiei este necesar sa evidentiem trei laturi:

-In interesul cui se exercita puterea de stat.

-Care este modul de exercitare a puteri de stat.

-Care este conditia cetateanului in stat si societate.

Tehnica juridica

    Notiunea tehnici juridice se intelege ansamblul normelor al procedeelor si si regulilor care imbinate cu o anumita maiestrie personala, sunt aplicate in vederea executari unei operatii, sau lucrari in practica unei profesii oarecare. Tehnica juridica are srcina de a gasi mijloacele optime, pentru a transpune in drept, norme juridice vointa de stat careia conducerea politica vrea sa-i dea forta juridica si sa o ridice la rang de lege. O prima sarcina in determinarea conceptului este sa se stabileasca corelatia ei cu stiinta juridica. In literatura juridica s-au depus eforturi pentru a face distinctie intre stiinta juridica si tehnica juridica. S-a ajuns la o delimitare intre cele doua prin conceptul "dat" si "construit". "Datul" este realitatea existenta, faptul obiectiv pe care stiinta cauta sa il descopere. "Construitul" este rezultatul vointei oamenilor. Tehnica juridica a aparut odata cu dreptul si mai ales cu cel scris. Studiile despre tehnica juridica au aparut mult mai tarziu. Tehnica juridica reprezinta ansamblu sau totalitatea procedurilor si metodelor folosite intr-un sistemde drept, cu scopul elaborarii actelor normative si aplicari acestora in viata. Tehnica juridica este un concept complex, care coprinde atat tehnica elaborarii dreptului, tehnica legislativa, cat si tehnica realizari aplicari si intrpretati dreptului.

    Tehnica elaborari dreptului Actul normativ are intotdeauna mai multe parti constructive menite sa-i dea forma finala. Aceasta regula nu este obligatorie ci se adapteaza functie de caracterul si intinderea actului normativ. Actul normativ cuprinde de regula; titlu, preambul si forma introductiva, cand este cazul dispozitii sau principii generale si dispozitii de continut, dispozitii finale, dispozitii tranzitosii.

-Titlul trebuie sa fie concis si sa exprime precis obiectul reglementari.

-Preambulul actului normativ reprezinta o succinta introducere unde se arata consideratiile sociale, economice politice, avute in vedre la elaborarea actului.

-Forma introductiva este acea parte a actului normativ unde se arata temeiul constitutional sau juridic legal in baza caruia este data reglementarea respectiva

-Reglementarea propiuzisa, in functie de volumul reglementarilor, se divide in mai multe parti; o parte este data de "dispozitii" sau "principii generale" si o parte de "dispozitii de continut" care pot fi mult mai numeroase si sa se imparta in "subdiviziuni" .

-Partea finala contine, dispozitii finale propiuzise ce se refera la data intrari in vigoare .

In textul legii pot exista si dispozitii tranzitorii. Acestea se unifica de obicei cu dispozitiile finale, alteori se alcatuiesc distinct.

Elementele de structura ale actelor normative. Elementul structural de baza este "articolul". Articolul cuprinde mai multe aliniate, cand dispozitia cuprinde mai multe propozitii si contine mai multe variabile. Articolele sunt numerotate cu cifra arabe. Exista si articole unice ce nu cuprind aliniate.

Modificarea actelor normative se face printr-un act normativ sau print-un act de aceeas categorie. Cand se adauga sau se modifica un act normativ astfel incat din vechiul act normativ nu mai ramane nimic sau aproape nimic, este bine sa se inlocuiasca vechiul act normativ.

Stilul si limbajul. O cerinta elementara este claritatea actelor normative. Ele terbui sa fie accesibila maselor prin precizia si termeni folositi cu sensuri de exprimare fara echivoc.

O alta modalitate tehnica folosita pentru reglementarea juridica este aceea a prezumtiilor juridice. Prezumtia juridica presupune ca ceva fara a fi fost dovedit exista cu adevarat. Se disting : prezumtii absolute - irefragabile si prezumtii relative - refragabile.

Un alt procedeu este acela al fictiunilor juridice. Potrivit acestui procedeu un anumit fapt este considerat ca existent sau ca stabilit desi el nu a fost stabilit sau nu exista inca in realitate.

    Tehnica sistematizari actelor. Structuira interna a dreptului cuprinde urmatoarele parti independente: norma juridica, institutia juridica, ramura de drept. Astfel sistematizarea actelor normative contine o activitate juridica importanta ce se sprijina pe aceasta structura. Elaborarea dreptului consta in primul rand in activitatea normativa a statului. Unitatea de baza a sistemului actelor normative consta in actul normativ in diverse forme ca: lege, decret, hotarare, ordin, instructie. Organizarea actelor normative se fac pe verticala in functie de organele ce le emana si pe orizontala in functie de categoriile sau modalitatile actului normativ. Sistematizarea are drept obiect o anumita asezare a actelor normative in vigoare conform unor criterii obiective si/sau subiective. Sistematizarea actelor normative are ca efect elaborarea unor colectii, culegeri de acte normative a codurilor.

Formele principale ale sistematizari : acte normative -incorporate

-codificate

-In incorporare este considerata ca fiind forma simpla de sistematizare a actelor normative prin care legile decretele, hotararile de guvern si alte acte normative se grupeaza in anumite colectii dupa institutia juridica sau ramura de drept : oficiala, neoficiala.

-Codificarea este forma superioara de sistematizare a actelor normative si se deosebeste de sistematizarea incorporata atat dupa obiectul sistematizari, subiectele sistematizari cat si dupa forta juridica a rezultatului sistematizati.

Fazele aplicari dreptului

    Aplicarea dreptului constituie forma juridica de realizare a dreptului prin interventia organelor de stat. Termenul "aplicarea dreptului" este rezervat in literatura juridica, activitati care imbraca anumite forme juridice si necesita o anumita procedura. Aplicarea dreptului se caracterizeaza ca fiind activitatea practica prin care se realizeaza prevederile normei juridice. Aplicarea dreptului constituie o forma a activitati statale care se desfasoara in forme juridice oficiale, stabilite prin acte normative. Fiecare act aflat pe o anumita scara ierarhica se comporta fata de un act superior ca un act de aplicare, iar fata de un act inferior , ca un act normativ. Distinctia dintre un act de aplicare al dreptului si un act normativ poate fi formulata prin urmatoarele aspecte:

a. Actele de aplicare a organelor de stat constituie mijloace juridice de infaptuire a prevederilor actelor normative de concretizare la cazuri individuale.

b. Actele de aplicare sunt temeiul legal juridic al aparitiei modificari sau singeri de raporturi juridice, in timp ce publicarea unor acte normative nu creaza de regula automat raporturi juridice.

c. Este diferita actiunea in timp a actelor de aplicare fata de cea a actelor normative. Actiunea actelor normative incepe odata cu publicarea lor in anumite publicatii oficiale iar in cazul actelor de aplicare actiunea lor in timp coincide cu elaborarea lor si comunicarea partilor direct interesate.

d. Comportarea celor doua categorii de acte scoate in evidenta faptul ca fiecare dintre ele au principii care stau la baza legalitatilor .

Clasificarea se face dupa ramura de drept si sunt : acte de aplicare constitutionale, civile, penale , administrative etc. O alta clasificare se face dupa structura normei si sunt acte de aplicare a dispozitiei normei juridice, acte de aplicare a sanctiuni normei juridice.

    Fazele procesului de aplicare a dreptului . Varietatea actelor normative presupun mai multe faze de aplicare a dreptului, ce constituie un proces unic deci nu au aceeas succesiune in timp.

a. Stabilirea stari de fapt este prima faza in care se intreprind cercetari pentru a cunoaste situatia concreta a imprejurarilor cauzelor ce trebuie sa capete solutionare juridica. Organul de aplicare, cercetand starea de fapt, trebuie sa cunoasca situatia reala astfel incat cauza ce este supusa solutionari sa fie lamurita din toate punctele de vedre. Concluziile sa fie in perfecta concordanta cu realitatea concreta. O deosebita importanta o constituie strangerea de probe pe baza de documente, declaratii ale martorilor si alte materiale.

b. Alegerea normei de drept denumita si "critica". Determinarea mormei la care se refera situatia si asigurarea unei corecte calificari juridice, in temeiul actului de aplicare. Legalitatea normei juridice corespondenta ei fata de actele normative superioare.

c. Implementarea normelor juridice constituie o activitate pe care organul de aplicare recurge pemntru a stabili intelesul adevarat si deplin al normei juridice.

d. Elaborarea actului de aplicare constituie faza finala a procesului de aplicare, constand in elaborarea deciziei juridice, care va atrage dupa sine stabilirea modificarea sau stingerea unor raporturi juridice.

Interpretare a dreptului

In aplicarea dreptului organul de aplicare trebuie sa recurga adesea la unele procedee de analiza logico-rationala sau social-istorica, gramaticala a actului normativ pentru a-i dezvalui si intelesul corect. Aceasta se explica pentru urmatoarele considerente:

-norma juridica are un caracter general, impersonal, si nu poate oricat de perfecta ar fi exprimarea ei, sa cuprinda toate situatiile.

-norma juridica trebuie sa fie coroborata cu celelalte norme. Nu poate fi pe deplin inteleasa daca este privita in stransa legatura cu reglementarile de principiu din partea generala a codului.

-existenta unor texte normative confuz redactate a caror limbaj si stil nu se ridica la exigentele tehnici normative.

Formele de interpretare a normelor juridice

Interpretarea dreptului constituie o activitate la care participa diferite subiecte, avand fiecare un rol deosebit, solutiile de interpretare la care se ajunge neavand aceeas importanta si forta juridica. Astfel s-a ajuns la cea mai cunoscuta forma de interpretare si anume : interpretarea oficiala si interpretarea neoficiala.

a. Interpretarea oficiala sau obligatorie provine de la un organ de stat competent, ea se subdivide in :

- Interpretarea generala ce se caracterizeaza prin faptul ca este data in forma unui act normativ, este de principiu ca atunci cand o dispozitie sau un act normativ apare neclara sau confuza, organul emitent al actului normativ da acelei dispozitii interpretarea autentica printr-un nou act normativ.

-Inerpretarea cauzala -denumita si cauzala sau judiciara - este acea forma interpretarii oficiale care este facuta de organele de aplicare a dreptului cu prilejul solutionari unei cauze concrete. Subiectele acestei interpretari sunt organele de stat care aplica dreptul

b.Interpretarea neoficiala poarta si denumirea de interpretarea facultativa sau stiintifica sau doctrinara, in functie de faptul daca se au in vedere natura sau sudiectele interpretari.

Metodologia interpretari normelor juridice

Tehnica interpretarii dreptului poarta denumirea de metodologia interpretarii, deoarece procedeele tehnice utilizate au semnificatia unor metode. Au caracter general aplicabil intregului sistem de drept, patru metode tehnice de interpretare:

Interpretarea gramaticla, consta in folosirea procedeelor de analiza morfologica si sintactica a textelor normativelor. Intelesul unor termeni si expresii in formularea textului normei de drept poate fi identificat cu cel din limbajul obisnuit sau poate avea un sens specifi juridic.uneori legiuitorul, pentru a asigura intelegerea corecta si uniforma a unor termeni folositi, recurge la explicarea acestor termeni.

Interpretarea sistematica consta in lamurirea unor norme juridice, a textului normativ, prin coroborarea acestei norme sau acestui text cu alte dispozitii normative apartinand aceleias institutii juridice sau ramuri de drept.

Interpretarea istorica consta in stabilirea sensului advarat si deplin al normelor juridice, recurgandu-se la cercetarea conditiilor istorice si social-plitice ce au determinat adoptarea actului normativ

Interpretarea logica constituie procedeul care se bazeaza pe analiza textului actului normativ prin adoptarea legilor logicii formale. Metoda logica poate fi separata de celelante metode sau procedee tehnice, deoarece orice lamurire a sensului normei juridice se sprijina pe utilizarea rationamentelor si judecatilor logice.

Aplicarea dreptului prin analogie.

In mai multe sisteme de drept este cunoscuta institutia analogiei, aceasta ofera organului de aplicare a dreptului ca dupa constatarea stari de fapt si a adevarului obiectiv sa gaseasca solutie juridica chiar daca nu se gasesc norme care sa se refere la cauza data. Se recurge astfel la doua forme de analogie:

Analogia legii este procedeul la care se recurge atunci cand se constata lipsa normei juridice, in cazul ce urmeaza a fi solutionat. In dreptul nostru procedeul analogiei legii nu are, in principiu, aplicare, deoarece legislatia nu are lacune. Cerintele legalitatii impun rezolvarea cauzelor supuse reglementarii juridice numai pe baza normelor juridice.

Analogia dreptului constituie o alta forma a analogiei, la care se recurge atunci cand in solutionarea unei cauze lipseste norma juridica si nici nu se pot gasi norme sau texte juridice care sa reglementeze cauze asemanatoare.