Trasaturile esentiale ale infractiunii

Trasaturile esentiale ale infractiunii

1. Preliminarii

Asa cum rezulta din prevederile art. 17 alin. (1) C. pen., pentru ca o fapta sa fie considerata infractiune trebuie sa intruneasca trei trasaturi esentiale: sa prezinte pericol social, sa fie savarsita cu vinovatie si sa fie prevazuta de legea penala.

Retinem deci, ca in sistemul nostru penal, infractiunea este definita in mod expres, legiuitorul utilizand procedeul enumerarii trasaturilor sale esentiale, prin intermediul carora a relevat atat caracterul complex al infractiunii, cat si subordonarea stricta a conceptului respectiv fata de principiul legalitatii, cu toate implicatiile ce decurg de aici.

2. Notiunea de pericol social

Nu ar putea fi socotite ca trasaturi esentiale numai "atributele" faptei, fara a fi luata in considerare si fapta ca atare.

Infractiunea se caracterizeaza in primul rand prin aceea ca este o fapta, in acceptiunea cea mai cuprinzatoare a cuvantului, o manifestare reala, cu o existenta obiectiva, capabila a fi perceputa si caracterizata.

Fapta presupune o manifestare a faptuitorului in sfera relatiilor sociale, o interventie a acestuia impotriva valorilor sociale ocrotite de lege, de natura a le leza integritatea sau a le pune in pericol.

Fapta se poate manifesta sub forma de actiune sau inactiune.

Actiunea reprezinta o forma de manifestare a faptei, o conduita pozitiva din partea faptuitorului prin care acesta isi mobilizeaza intreaga energie pentru a face ceva, pentru a produce o modificare in realitatea ce‑l inconjoara.

Inactiunea consta intr‑o comportare negativa, in neindeplinirea unei obligatii impuse de lege.

Pentru ca fapta sa constituie infractiune, trebuie sa prezinte pericol social.

Codul penal roman a prevazut in dispozitiile art. 18 ca: "fapta care prezinta pericol social este orice actiune sau inactiune prin care se aduce atingere uneia din valorile sociale enumerate in art. 1 C. pen. si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse".

Prin fapta care prezinta pericolul social intelegem acea manifestare exterioara, de natura a vatama sau a pune in pericol valorile sociale de a caror integritate si siguranta este conditionata desfasurarea normala a relatiilor sociale.

Periculoase pentru societate in intelesul legii penale sunt faptele care lezeaza sau pun in pericol cele mai importante valori ocrotite de legea penala, ca siguranta statului, patrimoniul, persoana si drepturile acesteia, sistemul economic si alte valori sociale ocrotite de lege. Datorita pericolului lor deosebit, legea penala a caracterizat ca infractiuni faptele prin care se aduce atingere sigurantei nationale (tradarea, art. 155; subminarea economiei nationale, art. 165); patrimoniului (furtul, art. 208, inselaciunea, art. 215); persoanei sub aspectul tuturor atributelor sale (omorul, art. 174, vatamarea corporala grava, art. 182, violul, art. 197, calomnia, art. 206) si altor valori sociale importante.

Pericolul social se poate exprima, de asemenea, in starea de neliniste si insecuritate sociala pe care fapta penala o creeaza, subliniindu‑se in acest fel una din implicatiile negative ale vatamarii pe care infractiunea o presupune.

Pentru a forma o trasatura esentiala a infractiunii, pericolul social trebuie sa aiba caracter penal, adica sa prezinte un anumit grad, specific infractiunii, ca ilicit penal, distingand‑o de alte forme de ilicit juridic (administrativ, civil etc.) si sa determine aplicarea unei pedepse.

Pericolul social al infractiunii prezinta grade deosebite, unele infractiuni avand un grad mai mare de pericol social (de ex. omor, talharie etc.) si atragand o pedeapsa mai aspra, altele un pericol social mai mic (de ex. lovirea, amenintarea, insulta etc.), fapt pentru care legiuitorul a prevazut pedepse mai usoare.

Gradul de pericol social penal este determinat de o serie de factori ca: valoarea relatiei lezate, valoarea cauzala a actiunii‑inactiunii, marimea si natura urmarilor produse sau care s‑ar fi putut produce, persoana infractorului, forma vinovatiei, mobilul ori scopul cu care s‑a actionat, mijloacele folosite etc.

3. Felurile pericolului social

In stiinta dreptului penal si in practica legislativa, pericolul social este cunoscut sub doua forme: pericolul social generic (abstract) si pericolul social concret.

I. Pericolul social generic sau abstract este acel pericol general, asa cum este fixat in legea penala. De exemplu, pericolul infractiunii tip omor, furt, fals intelectual etc.

Pericolul social generic este evaluat in mod abstract de legiuitor, care ia in consideratie o multitudine de factori, privind importanta valorii ocrotite, gravitatea lezarii posibile, starea si dinamica manifestarilor infractionale vizate, imprejurarile in care se pot savarsi astfel de fapte etc. Rezultatul evaluarii se exprima in pedeapsa inscrisa de legiuitor in legea penala pentru acea infractiune.

II. Pericolul social concret al infractiunii se refera la pericolul social al faptei savarsite, al unei infractiuni individuale.

Daca pericolul social generic este stabilit de legiuitor, pericolul social concret urmeaza sa fie identificat de instanta de judecata cu prilejul judecarii faptei si se reflecta in sanctiunea penala aplicata.

Determinarea pericolului social concret se face in functie de vatamarea cauzata obiectului infractiunii, de imprejurarile concrete ale comiterii faptei, de trasaturile ce caracterizeaza elementul material, precum si de alte imprejurari ale continutului concret al infractiunii.

Evaluarea lui este importanta, pe de o parte pentru ca lipsa in concret a gradului de pericol social specific infractiunii duce, potrivit legii in vigoare, la inexistenta infractiunii (art. 18 C. pen.), iar pe de alta parte pentru ca in procesul de individualizare a pedepsei, gradul de pericol social al faptei este unul din criteriile generale de individualizare (art. 72 C. pen.).