VALORILE ETICE FUNDAMENTALE IN ACTIVITATEA MAGISTRATILOR

VALORILE ETICE FUNDAMENTALE IN ACTIVITATEA MAGISTRATILOR

CONSIDERATII GENERALE

In cele ce urmeaza sunt prezentate valorile ce au fost proiectate sa stabileasca standarde pentru conduita etica a magistratilor. Aceste valori si principii au menirea sa ofere un set de indrumari pentru judecatori si procurori si sa-i permita sistemului judiciar un cadru pentru reglementarea conduitei in interiorul sau. De asemenea, se intentioneaza ca aceste valori sa influenteze membrii executivului si ai legislativului, avocatii si publicul in general in vederea unei mai bune intelegeri si sprijinirii sistemului judiciar. Ele pleaca de la premisa ca judecatorii si procurorii sunt responsabili pentru conduita lor in fata unor institutii specifice care au fost infiintate pentru a mentine standardele judiciare, ce sunt la randul lor independente si impartiale si care sunt proiectate sa completeze si nu sa deroge de la legile existente si conduita stabilite pentru magistrati.

Expunerea celor sase valori fundamentale si universale are drept scop sa ofere un set de indrumari pentru judecatori si procurori si un cadru de reglementare a conduitei judiciare printr-un cod deontologic national. Formularile privind aplicarea fiecarui principiu au fost elaborate astfel incat sa nu fie prea generale (si sa ofere astfel indrumari insuficiente) si nici prea specifice (si deci irelevante pentru problemele numeroase si variate cu care se confrunta un magistrat in activitatea cotidiana).

Este important de subliniat ca intelegerea rolului puterii judecatoresti in statele democrate, in special constientizarea ca responsabilitatea judecatorului este de a aplica legea intr-un mod corect si impartial, fara a tine cont de posibile presiuni sociale sau politice, variaza considerabil in diferite state, iar nivelul de incredere in activitatea sistemului este, in consecinta, foarte divers. Informarea corespunzatoare cu privire la functiile sistemului judiciar si la rolul sau poate de aceea contribui efectiv la cresterea gradului de intelegere a instantelor si parchetelor ca baza a sistemelor constitutionale democratice, precum si a limitelor activitatilor lor. Aceste principii sunt menite sa sprijine reprezentantii celorlalte puteri ale statului, participantii la proces si publicul in a intelege natura si specificul puterii judecatoresti, standardele inalte de conduita pe care judecatorii trebuie sa le mentina atat in cadrul instantelor cat si in afara acestora, precum si constrangerile in exercitarea functiilor, in viata sociala si privata.

Necesitatea de a identifica standarde de conduita corespunzatoare pentru sistemul judiciar a fost explicata chiar de un judecator in acesti termeni:

"Nu se indoieste nimeni de faptul ca exista asteptari ca judecatorii sa se comporte in conformitate cu anumite standarde in cadrul si in afara curtii. Sunt aceste asteptari doar de decenta voluntara, exercitate la nivel personal, sau sunt asteptari ca un anumit standard de conduita sa fie respectat de un anumit grup profesional in interesul sau si al comunitatii? Fiind o intrebare fundamentala, este necesar sa facem cateva observatii elementare. Formam un grup aparte in comunitate. Cuprindem o parte aleasa a unei profesii onorabile. Ne este incredintata, zi dupa zi, exercitarea unei puteri considerabile. Exercitarea acesteia are un efect dramatic asupra vietilor si averilor celor care vin in fata noastra. Cetatenii nu pot fi siguri ca vietile si averile lor nu vor depinde intr-o zi de judecata noastra. Acestia nu vor dori ca o asemenea putere sa fie incredintata unei persoane a carei onestitate, abilitate sau standarde personale sunt discutabile. Pentru continuitatea sistemului legii, asa cum este in prezent, este necesara existenta unor standarde de conduita, atat in cadrul cat si in afara curtii, proiectate sa mentina increderea in acele asteptari[1]".

Valoarea 1:

INDEPENDENTA

Principiu:

Independenta judiciara este o cerinta de baza pentru aplicarea legii si o garantie fundamentala pentru un proces corect. Prin urmare, judecatorul va sprijini si exemplifica independenta judiciara in aspectele sale individuale cat si institutionale.

Comentariu:

Independenta judiciara nu este un privilegiu sau un prerogativ al unui judecator. Ea semnifica responsabilitatea impusa fiecarui judecator pentru a-i permite acestuia sa solutioneze un litigiu in mod onest si impartial in baza legilor si a probelor, fara presiune sau influenta externa si fara teama de interventie din partea nimanui. Esenta principiului independentei judiciare este libertatea deplina a judecatorului de a audia si decide in cazurile ce vin in fata instantei. Nici un factor extern - fie guvern, grup de presiune, individ sau chiar alt magistrat, nu trebuie sa intervina sau sa incerce sa intervina in modul in care un judecator sau procuror solutioneaza un caz si ia o decizie.

Astfel, s-a decis[2] ca discutiile purtate de vicepresedintele tribunalului, separat, inainte de termen, cu judecatorii investiti cu solutionarea unei cauze constituie imixtiune in activitatea altui magistrat.

O asemenea fapta constituie o incalcare evidenta a principiilor independentei si impartialitatii magistratilor. De altfel, Codul deontologic prevede, in art.19 alin.2 ca magistratii cu functii de conducere nu pot folosi prerogativele pe care le au pentru a interveni in desfasurarea proceselor aflate in curs de solutionare.

Intr-o alta speta aflata pe rolul Curtii Supreme de Justitie - decizia nr.6/2001, s-a retinut ca judecatorul X de la tribunalul Z i-a solicitat judecatorului Y de la judecatoria Z sa pronunte o anumita solutie intr-un dosar ce avea ca obiect o cerere de revizuire, implicandu-se in intocmirea minutei si oferindu-se sa-l ajute la redactarea hotararii.

Acelasi judecator a intervenit pe langa presedintele tribunalului, in sensul ca acesta sa dispuna prin rezolutie restituirea garantiei depuse de societatea comerciala parte in dosar, interesandu-se de circuitul cererii si modul ei de rezolvare.

Curtea Suprema de Justitie a statuat ca astfel de fapte reprezinta abateri disciplinare, constituind imixtiune in activitatea altui judecator si respectiv incalcare a principiului secretului deliberarii.

In ceea ce priveste faptele aceluiasi judecator de a furniza presei date tendentioase, de natura sa afecteze imaginea justitiei si a magistratilor, precum si de a denigra public pe colegi, s-a retinut ca reprezinta incalcari ale normelor deontologice.

Independenta judiciara se refera atat la independenta individuala cat si la cea institutionala, necesare in procesul de luare a deciziilor. Independenta judiciara este asadar atat o stare de spirit cat si un set de aranjamente institutionale si operationale. Primul considerent este legat de independenta de facto a judecatorului. Cel de al doilea priveste definirea relatiilor dintre judiciar si alte sisteme, in special cu alte organisme guvernamentale, pentru a asigura atat realitatea, cat si forma independentei. Legatura dintre aceste doua aspecte consta in faptul ca un judecator poate avea acea stare de spirit specifica, dar daca instanta din care face parte nu este independenta de alte organisme guvernamentale in functiile sale esentiale, nu se poate spune ca judecatorul este independent.

Foarte strans legat de conceptul de "independenta" este cel de "impartialitate". Ele sunt totusi separate si distincte. "Impartialitatea" se refera la starea de spirit sau atitudinea instantei in raport de problemele si partile dintr-un anumit caz. Termenul "impartial" se refera la absenta partinirii, reale sau doar percepute. Conceptul de "independenta" reflecta sau materializeaza valoarea constitutionala traditionala a lipsei oricarui ingerinte in activitatea judiciara. Astfel, conotatia acesteia nu este doar o stare de spirit sau atitudine in exercitarea curenta a functiilor judiciare, ci un statut al relatiilor cu altii, in special cu ramura executiva a puterii, ce se bazeaza pe conditii sau garantii obiective.

In acest context este de subliniat ca proclamarea constitutionala a independentei judiciare nu creeaza si nici nu mentine puterea judecatoreasca independenta in mod automat. Independenta judiciara trebuie sa fie recunoscuta si respectata de toate organismele guvernamentale. Dar in primul rand puterea judecatoreasca insasi trebuie sa statueze si recunoasca faptul ca judecatorii nu au obligatii fata de guvernul in functie. In acest sens, cu deplin temei, se spunea:

"Acestia vad guvernele venind ca apa si plecand ca vantul. Nu datoreaza loialitate ministrilor, nici chiar loialitatea temporara pe care o datoreaza functionarii publici.

Judecatorii sunt de asemenea leii de sub tron, insa acea pozitie este ocupata in ochii lor nu de Primul Ministru ci de lege si conceptia lor cu privire la interesul public. Fata de aceasta lege si conceptie datoreaza ei supunere. In aceasta rezida puterea si slabiciunea lor, valoarea si amenintarea[3]".

Pentru a stabili daca puterea judecatoreasca poate fi considerata "independenta" de guvern, se iau in considerare de obicei, printre altele, modul de desemnare a membrilor sai, durata exercitarii functiei, conditiile serviciului, existenta unor garantii impotriva presiunilor externe. Se apreciaza in general ca exista minimum doua conditii pentru independenta judiciara:

a) Securitate financiara, respectiv dreptul la salariu si pensie stabilit prin lege, si care nu face obiectul interventiei din partea executivului intr-o maniera care sa afecteze independenta sistemului. In limitele acestei cerinte insa, guvernele pot detine autoritatea de a proiecta planuri specifice de remunerare, corespunzatoare diferitelor tipuri de instante si parchete. In consecinta, o varietate de planuri pot satisface cerinta de siguranta financiara in egala masura, cu conditia ca esenta acestei protectii sa fie asigurata.

b) Independenta institutionala, respectiv libertatea de decizie cu privire la probleme de administratie ce au legatura directa cu exercitarea functiei judiciare. Nici o forta externa nu trebuie sa fie in pozitia in care sa intervina in probleme ce sunt direct si imediat relevante pentru activitatea de judecata, de exemplu desemnarea judecatorilor, sedintele si listele instantelor. Desi este necesar sa existe unele raporturi institutionale intre sistemul judiciar si executiv, astfel de relatii nu trebuie sa interfereze cu libertatea magistratilor in judecarea litigiilor si in aplicarea legii si a valorilor Constitutiei.

Aspecte specifice ale aplicarii valorii fundamentale a independentei

Judecatorul isi va exercita functia judiciara in mod independent, pe baza evaluarii faptelor si in conformitate cu o intelegere constiincioasa a legii, liber de orice influente straine, tentatii, presiuni, amenintari sau interventii, directe sau indirecte, din orice parte sau din orice motiv.

Increderea in justitie este erodata daca luarea deciziilor in sistemul judiciar este perceputa ca fiind supusa unor influente externe. Este esential pentru independenta judiciara si pentru mentinerea increderii publicului in sistem ca nici executivul, nici legislativul si nici judecatorul sa nu creeze perceptia ca deciziile pot fi afectate de astfel de influente. Ingerintele si presiunile la care poate fi supus un judecator sunt foarte variate. Responsabilitatea lui este de a aplica legea asa cum el o intelege, pe baza evaluarii faptelor, fara teama sau favoruri si fara a tine cont de popularitatea deciziei. De exemplu, in legatura cu perceptia populatiei in Africa de Sud asupra pedepsei cu moartea, presedintele Curtii Constitutionale din aceasta tara arata: "Chestiunea pe care analizam nu este insa ce crede majoritatea sud-africanilor ca ar trebui sa reprezinte o sentinta potrivita. Problema este daca si in ce masura Constitutia permite solutia respectiva. Opinia publica poate avea o anumita relevanta, dar nu este in sine un substitut pentru responsabilitatea cu care sunt investite Curtile de a interpreta Constitutia si de a-i aplica prevederile fara teama sau favoruri"[4].

Deseori un caz poate produce controverse in randul publicului, cu larga acoperire mediatica iar judecatorul se poate regasi "in mijlocul furtunii". Sunt situatii cand presiunea publicitatii poate fi indreptata considerabil catre un rezultat dorit. In exercitarea functiei judiciare insa magistratul trebuie sa fie imun la efectele acestui tip de publicitate. El nu va tine cont de popularitatea legilor ce trebuie aplicate sau a partilor in randul publicului, presei, functionarilor guvernamentali, a prietenilor sau a familiei sale. El nu trebuie sa fie influentat de interese partizane, agitatia publicului sau critici. Independenta judiciara inseamna libertatea deplina de a lua decizii pe baza legii, in afara oricarei forme de influenta externa.

Orice tentativa de influentare a instantei trebuie sa fie facuta doar in public, in sala de judecata de catre parti sau avocatii acestora. Judecatorul poate fi supus ocazional, in afara instantei, eforturilor altora de a influenta deciziile in problemele in curs de solutionare. Fie ca sursa este ministeriala, politica, oficiala, jurnalistica, familiala sau de alta natura, toate incercarile de acest gen trebuie sa fie respinse ferm. Aceste amenintari la adresa independentei judiciare pot lua uneori forma unor tentative subtile de a influenta modul in care un magistrat abordeaza un anumit caz sau a incercarilor de a intra in gratiile sale intr-o anumita forma. Orice astfel de tendinte externe, directe sau indirecte, de a-l influenta vor fi respinse. In unele cazuri, in special daca tentativele sunt repetate, judecatorul este tinut sa le raporteze autoritatilor competente. El nu trebuie sa permita familiei, relatiilor sociale sau politice sa influenteze nici o decizie judiciara.

In practica este deseori dificila determinarea a ceea ce constituie "influenta nepotrivita". In procesul de stabilire a unui echilibru corespunzator intre, de exemplu necesitatea de a proteja procesul judiciar de ingerinte si distorsiuni (din partea sferei politice, a presei sau din alte surse) si interesele discutarii deschise a problemelor de interes public in viata sociala si intr-o presa libera, judecatorul trebuie sa accepte faptul ca este o persoana publica si nu trebuie sa aiba o fire prea susceptibila sau prea fragila. Criticile la adresa detinatorilor unor functii publice sunt obisnuite intr-o democratie. In limitele stabilite de lege, magistratii nu trebuie sa se astepte la imunitate fata de criticile aduse deciziilor, motivelor si a modului de solutionare a unui caz.

1.2 Judecatorul este independent in relatia cu societatea in general si in relatiile cu diferitele parti    dintr-un litigiu pe care trebuie sa il solutioneze.

S-a pus deseori in discutie cat de independent si "desprins" de societate trebuie sa fie un magistrat? Vocatia sa a fost descrisa la un moment dat ca fiind "asemanatoare preotiei"[5]. Un alt judecator a scris ca: "Presedintele Curtii se duce la o manastire si se inchide pentru a munci" . Astfel de constrangeri pot fi considerate mult prea severe in zilele noastre, desi regimul impus judecatorului este probabil "monahal in multe dintre aspectele sale". Unui judecator fiindu-i cerut sa mentina un mod de viata si o conduita mai severe si mai restrictive decat altor persoane, ar fi excesiv sa ne asteptam sa se retraga din viata publica in totalitate, intr-o existenta privata axata pe familie si prieteni. Izolarea completa a unui judecator sau procuror de comunitatea in care traieste nu este nici posibila si nici benefica.

Daca magistratul nu va trebui sa ramana inchis ermetic in casa sa dupa orele de program, el va fi expus, ceea ce este de dorit, unor forte formatoare de opinie si isi poate chiar crea perceptii si impresii in contextul relational cu prietenii, colegii si media. Asa cum s-a observat in mod repetat, cunoasterea realitatilor, a publicului, este esentiala pentru un act corect de justitiei. Magistratul nu este doar imbogatit de perceperea lumii reale; natura dreptului modern cere ca el sa "traiasca, respire, gandeasca si sa imparta opiniile din acea lume"[7]. In zilele noastre functia sociala a magistratului se extinde dincolo de rezolvarea litigiilor. Din ce in ce mai mult, el este chemat sa abordeze probleme cuprinzatoare legate de valori sociale si drepturile omului, sa decida asupra unor probleme morale controversate, si sa faca aceasta in societati pluraliste. Este improbabil ca un judecator sau procuror izolati de mediul social, sa fie eficienti. Nici dezvoltarea sa personala si nici interesul public nu vor fi realizate daca magistratul este izolat excesiv de comunitatea pe care o serveste. Standardele legale cer adesea, ca un criteriu important, aprecierea "persoanei rezonabile". Cercetarea judiciara, o parte importanta a muncii magistratului, necesita evaluarea probelor prin prisma bunului simt si a experientei. De aceea el trebuie sa mentina legaturi stranse cu comunitatea, intr-o masura adecvata rolului sau special. In acest context sunt discutate in literatura de specialitate asa-numitele "cazuri de dilema etica". Astfel, s-a pus problema daca "ne putem astepta ca judecatorii sa fie, pe de o parte impregnati sau sa fi dezvoltat intr-o mare masura calitati precum tact, modestie, hotarare, sensibilitate, bun simt si rigoare intelectuala, fara a parea, pe de cealalta parte, distanti, mecanici, limitati, lipsiti de umor sau ingusti la minte? Desigur, a avea simultan rolul de cetatean exemplar si de cetatean obisnuit pare un act dublu imposibil. O conduita pe care unii o vor lauda ca fiind civilizata si politicoasa va fi denigrata de catre altii ca rigida si formala. Si invers, ceea ce unii condamna ca fiind comportament nedemn, demonstrand lipsa de respect pentru judiciar, va fi aplaudat de altii pentru ca arata ca judecatorii au simtul umorului si capacitatea de a nu se lua prea in serios ."

Oliver Wendell Holmes a fost probabil mult inaintea timpului sau cand recomanda judecatorilor sa "impartaseasca pasiunea si actiunea timpului lor, existand pericolul de a fi judecati pentru a nu fi trait".

Este edificator din acest punct de vedere un exemplu de buna practica referitor la modul in care judecatorul trebuie sa raspunda in general la cererile comunitatii, cuprins in urmatorul set de indrumari al unui comitet consultativ privind conduita judiciara dintr-o jurisdictie in care judecatorii sunt adesea contactati de membri a unor grupuri speciale de interese pentru intalniri inchise[9].

1. Nu este obligatoriu ca un judecator sa raspunda unei cereri de intalnire privata.

2. Se recomanda ca judecatorul sa cerceteze care este scopul intalnirii inainte de a decide daca raspunde pozitiv solicitarii.

3. Judecatorul poate lua in considerare ca intalnirea sa includa membri ai Parchetului si ai apararii. In mod frecvent, intalnirea solicitata include probleme din ramura penala a Curtii (de exemplu, reprezentati ai "Mothers Against Drunk Driving" - "Mame impotriva Sofatului sub influenta Alcoolului").

4. Solicitarea din partea grupului special de interese trebuie sa fie in forma scrisa astfel incat sa nu apara nici o neintelegere, iar judecatorul va confirma intalnirea si regulile de baza pentru discutie tot in scris.

5. Va fi respectata interdictia absoluta a comunicarilor "ex parte" pentru cazurile particulare, iar aceasta trebuie comunicata clar solicitantului inainte de inceperea intalnirii.

6. Judecatorul poate lua in considerare prezenta unui grefier al Curtii in cadrul intalnirii. Acest fapt ar proteja de asemenea judecatorul de orice probleme daca ulterior este citat gresit ori rastalmacit.

Independenta puterii judecatoresti presupune impartialitatea totala din partea judecatorului. In cadrul procesului, judecatorul trebuie sa fie liber de orice legatura, inclinatie sau partinire care ii afecteaza - sau poate fi considerata ca ii afecteaza - capacitatea de a judeca in mod independent. In aceasta privinta, independenta judiciara este axata pe principiul fundamental ca "nici o persoana nu poate judeca in propriul sau caz". Acest principiu are de asemenea o semnificatie mult peste cea ce afecteaza partile dintr-un litigiu, societatea ca intreg trebuind sa aiba incredere in puterea judecatoreasca.

1.3 Judecatorul trebuie nu doar sa nu aiba nici o legatura necorespunzatoare sau vreo influenta din partea executivului si legislativului, ci trebuie sa si apara ca fiind liber de vreo astfel de legatura sau influenta pentru un observator rezonabil.

Esenta conceptului de independenta judiciara este teoria separarii puterilor: cea a judiciarului, ce reprezinta unul dintre cei trei stalpi fundamentali si egali dintr-un stat democratic modern, trebuie sa functioneze independent de celelalte doua: legislativul si executivul. Relatia dintre cele trei ramuri ale puterii trebuie sa fie una de respect reciproc, fiecare recunoscand si respectand rolul celorlalte. Acest fapt este necesar deoarece puterea judecatoreasca are rol si functii importante in relatia cu celelalte doua ramuri. Ea asigura ca guvernul si administratia sunt responsabile pentru actiunile lor si, cu privire la legislativ, ca este implicat in aplicarea legilor in vigoare si intr-o mai mica sau mai mare masura, verifica daca acestea sunt conforme cu Constitutia nationala si, acolo unde este cazul, cu tratatele regionale si internationale ce reprezinta parte a legislatiei interne. Pentru a-si indeplini rolul in aceste privinte si pentru a asigura exercitarea deplina si nerestrictionata a judecatii independente, puterea judecatoreasca trebuie sa fie libera de orice legaturi necorespunzatoare si influente din partea celorlalte ramuri ale puterii. Independenta functioneaza astfel drept garantie a impartialitatii.

Este important ca sistemul judiciar sa fie perceput ca fiind independent, si ca testul de independenta sa confirme aceasta viziune. Este vorba de reprezentarea cu privire la conditiile obiective sau garantiile independentei judiciare, si nu de perceptia cu privire la cum va actiona in fapt, indiferent daca se bucura de conditiile si garantiile mentionate. Un individ care doreste sa conteste independenta unui tribunal nu trebuie sa dovedeasca o lipsa reala de independenta, desi, daca este probat, acest fapt este decisiv pentru contestatie. In schimb, testul in acest scop este acelasi cu cel pentru determinarea partinirii unui factor de decizie. Intrebarea este daca un observator rezonabil ar (sau in unele jurisdictii "ar putea") percepe tribunalul ca fiind independent. Desi independenta judiciara este o stare sau o relatie ce se bazeaza pe conditii sau garantii obiective, precum si o stare de spirit sau atitudine in exercitarea functiilor judiciare, testul de independenta este apt sa stabileasca daca tribunalul poate fi perceput in mod rezonabil ca independent.

In cele ce urmeaza prezentam o serie de exemple de "legaturi improprii" si de "influenta" din partea ramurilor executive si legislative, asa cum au fost determinate de instante sau comitete consultative privind etica judiciara. In fiecare caz, rezultatul depinde de toate circumstantele concrete ale situatiei respective, in conformitate cu modul in care aceste imprejurari pot fi privite de un observator rezonabil:

a) In cazul in care un parlamentar ii scrie unui judecator si il informeaza despre interesul sau de partea unui impricinat pentru un rezultat rapid si corect in dosarul de divort si custodie al impricinatului, judecatorul nu poate raspunde scrisorii decat informand parlamentarul (sau preferabil ca altcineva sa informeze parlamentarul din partea judecatorului), ca principiile conduitei judiciare ii interzic sa primeasca, sa ia in considerare sau sa raspunda unor astfel de comunicari. Domeniul interdictiei include raspunsul la solicitarea de informatii cu privire la stadiul unui caz sau data la care se preconizeaza sa fie luata o decizie, deoarece aceasta ar crea aparenta ca parlamentarul este capabil sa influenteze judecatorul sa accelereze o decizie si astfel sa obtina tratament preferential pentru una dintre parti.

b) Acceptarea de catre un judecator, intr-o perioada de concediu prelungit, a unui serviciu cu program intreg la un nivel inalt, de elaborare a politicilor, dintr-o ramura executiva sau legislativa (de exemplu consultant special pe probleme legate de reforma administrarii justitiei) este neconforma cu independenta sistemului judiciar. Miscarea dintre pozitiile de nivel inalt din executiv/legislativ si judiciar promoveaza acel amestec de functii pe care incearca sa il evite separarea puterilor. Aceasta situatie este foarte probabil sa afecteze perceptia judecatorului si a functionarilor cu care el lucreaza, cu privire la rolul sau independent. Chiar daca nu se intampla acest fapt, un astfel de serviciu va afecta negativ perceptia publicului cu privire la independenta instantelor fata de ramurile executiva si legislativa. Aceste situatii sunt diferite de cazurile in care judecatorul a lucrat in domeniile respective inainte de a avea o astfel de postura, sau lucreaza in acele pozitii dupa ce a parasit magistratura. In aceste cazuri, procesul de desemnare si renuntare ofera o linie de demarcatie clara pentru judecator si pentru observatorii sistemului judiciar cu privire la activitatea dintr-o anumita ramura sau alta.

c) In cazul in care sotul/sotia unui judecator sau procuror este politician activ, magistratul trebuie sa mentina o separatie suficienta de conduita membrilor familiei sale pentru a asigura ca perceptia publicului nu este in sensul ca ar sprijini un candidat politic. Sotul/sotia poate frecventa adunari politice, insa judecatorul nu il/o poate insoti. In casa judecatorului nu pot fi organizate astfel de intruniri. Daca sotul/sotia insista asupra organizarii unor astfel de evenimente, el trebuie sa ia toate masurile rezonabile pentru a se disocia, inclusiv in scopul de a nu fi vazut de participanti, daca este necesar prin parasirea incintei pe durata intrunirilor. Orice contributii politice facute de sot/sotie trebuie efectuate din fondurile proprii, mentinute separat, si nu, de exemplu, dintr-un cont comun cu judecatorul. Trebuie mentionat ca astfel de activitati nu aduc beneficii imaginii publice a sistemului judiciar sau a administrarii justitiei. Pe de alta parte, intr-un astfel de caz, prezenta magistratului impreuna cu sotul/sotia la o intrunire pur ceremoniala, protocolara, de exemplu deschiderea Parlamentului sau o receptie cu ocazia vizitei unui sef de stat, poate sa nu fie improprie, in functie de circumstantele concrete.

d) Practica prin care Ministerul Justitiei ofera o distinctie sau recomanda acordarea ei pentru a onora un magistrat pentru activitatea sa profesionala incalca principiul independentei judiciare. Recunoasterea discretionara a activitatii profesionale a acestuia de catre executiv, fara consultarea sistemului in care el este inca in functie, pericliteaza independenta puterii judecatoresti. Pe de alta parte, acordarea unei distinctii civile unui judecator sau procuror de catre sau la recomandarea unui organism stabilit ca fiind independent de catre guvernul in functie nu poate fi considerata improprie, in functie de circumstante.

e) Plata de catre executiv a unor "prime" (adica a unui anumit stimulent) catre un magistrat in legatura cu administrarea justitiei este incompatibila cu principiul independentei judiciare.

f) Acolo unde, in procedurile din fata instantei, apare o controversa cu privire la interpretarea unui tratat international, iar magistratii declara ca interpretarea tratatelor nu intra in domeniul functiilor lor judiciare si solicita opinia ministerului afacerilor externe, iar apoi judeca in consecinta, ei in fapt s-au adresat unui reprezentant al executivului pentru solutionarea unei probleme legale dinaintea lor. Implicarea ministerului, ce este decisiva pentru rezultatul procedurilor legale, si care nu poate fi contestata de catre parti, semnifica faptul ca acea cauza nu a fost solutionata de o instanta independenta cu jurisdictie deplina.

1.4 In derularea sarcinilor judiciare,

judecatorul este independent de colegi in ceea ce priveste deciziile pe care trebuie sa le ia.

Sarcina de a judeca presupune o plenitudine de autonomie care implica doar constiinta judecatorului[10]. De aceea, independenta judiciara necesita nu doar independenta sistemului, ca institutie, fata de celelalte ramuri ale puterii, ci de asemenea, ca judecatorii sa fie independenti unul fata de celalalt. Cu alte cuvinte, independenta se refera si la libertatea de influente improprii care pot proveni in unele situatii din actiunile sau atitudinile altor judecatori. Un judecator poate considera ca fiind de ajutor sa se consulte cu un coleg pe o baza ipotetica. Luarea deciziilor judiciare este insa responsabilitatea magistratului respectiv, inclusiv a fiecarui judecator dintr-un complet de judecata in compunere colegiala.

In indeplinirea functiilor sale, judecatorul nu este angajatul nimanui. El raspunde doar in fata legii si a constiintei sale, pe care trebuie sa o cerceteze constant.

Este axiomatic faptul ca atunci cand judecatorul decide asupra unui caz, acesta actioneaza fara nici un ordin sau indicatie din partea unei terte parti, din cadrul sau din afara sistemului judiciar. Nici o organizare ierarhica a instantelor si nici o diferenta de grad sau rang nu va interfera cu dreptul unui judecator de a se pronunta in mod liber, neinfluentat de consideratii sau influente extrinseci.

Raspunderea fata de orice persoana, in special catre cea care poate fi afectata de actiunea judecatorului, este neconforma cu independenta judiciarului. Cu exceptia motivelor judiciare sau a altor proceduri stabilite prin lege, judecatorul nu este obligat sa raporteze cu privire la calitatea unui caz, nici chiar catre alti membri ai judiciarului.

Sistemele de inspectie ale Curtii, in statele in care acestea exista, nu ar trebui sa se ocupe de calitatea sau corectitudinea unor anumite decizii si nu ar trebui sa determine judecatorul, pe motive de eficienta, sa favorizeze productivitatea in detrimentul indeplinirii adecvate a rolului sau, ce este de a ajunge la o decizie analizata cu atentie in fiecare caz, in conformitate cu legea si imprejurarile pricinii.

1.5 Judecatorul va incuraja si sprijini masuri de protectie pentru indeplinirea sarcinilor judiciare, pentru a mentine si extinde independenta institutionala si operationala a sistemului.

Magistratul va fi extrem de vigilent cu privire la orice tentative de subminare a independentei sale institutionale sau operationale. Urmeaza sa fie luat in considerare si evitat riscul de a trivializa independenta judiciara prin invocarea acesteia fara discriminare in opozitia fata de fiecare propunere de schimbare a aranjamentelor institutionale ce afecteaza puterea judecatoreasca, insa judecatorul si procurorul trebuie sa fie aparatori fermi ai independentei lor.

Judecatorul urmeaza sa aiba in vedere faptul ca nu toata lumea este familiarizata cu aceste concepte si impactul lor asupra responsabilitatilor judiciare. Educarea publicului cu privire la sistemul judiciar si independenta acestuia devine astfel o functie importanta, atat a guvernului si institutiilor sale cat si a puterii judecatoresti, deoarece intelegerea gresita poate submina increderea publicului in actul de justitie. Cetatenii nu pot obtine o perspectiva complet echilibrata asupra principiului independentei judiciare din presa, care o poate descrie incorect, ca protejand judecatorii de verificare si dezbaterea publica a actiunilor lor. Magistratii ar trebui, asadar, in interesul publicului, sa fructifice orice oportunitati adecvate de a ajuta cetatenii sa inteleaga importanta fundamentala a independentei judiciare.

1.6 Judecatorul va demonstra si promova inalte standarde de conduita judiciara pentru a consolida increderea publicului in justitie, care este fundamentala pentru mentinerea independentei sistemului.

Acceptarea si sprijinul din partea opiniei publice pentru deciziile judecatoresti depind de increderea acesteia in integritatea si independenta magistratilor. Acestea, la randul lor, depind de promovarea de catre judecatori si procurori a unui inalt standard de conduita in cadrul instantei/parchetului. Magistratii ar trebui, asadar, sa demonstreze si sa promoveze un comportament ireprosabil ca element de asigurare a independentei justitiei.

Acest standard inalt de conduita judiciara necesita respectarea unor garantii minime pentru un proces corect, echitabil si care respecta un set de principii fundamentale. De exemplu, judecatorul trebuie sa recunoasca faptul ca orice parte are dreptul la:[11]

a) instiintare corespunzatoare cu privire la natura si scopul procedurilor;

b) oportunitate corespunzatoare de a-si pregati apararile si exceptiile;

c) prezentarea argumentelor, a probelor si raspunsul la argumentele si dovezile contrare, fie in scris, verbal, sau prin ambele cai;

d) consultare si reprezentare prin avocat sau alta persoana calificata la alegerea sa, in toate etapele procedurilor;

e) consultarea unui interpret in toate etapele procedurilor, daca el/ea nu poate intelege sau vorbi limba utilizata in cadrul Curtii;

f) drepturile si obligatiile sale sa fie afectate doar de o decizie bazata exclusiv pe probe cunoscute partilor in proceduri publice;

g) eliberarea unei decizii fara intarzieri nepotrivite si despre care partile sunt instiintate corespunzator, inclusiv cu privire la motive;

h) cu exceptia cazului instantei finale de recurs, atacarea hotararii la un tribunal mai inalt, in ierarhia sistemului judiciar.

Un judecator nu trebuie sa priveze o persoana de libertate decat pentru motivele si in concordanta cu procedurile stabilite de lege. De asemenea, nu va fi emis un ordin judecatoresc de privare a unei persoane de libertate fara o evaluare obiectiva a necesitatii si caracterului rezonabil al acestei masuri. In mod similar, detentia dispusa cu rea-credinta sau neglijand aplicarea legislatiei relevante este arbitrara, la fel ca si arestul pentru perioada procesului fara o evaluare obiectiva a probelor pertinente.

Dreptul la un proces corect si echitabil recunoaste ca "toate persoanele" sunt "egale" in fata instantei si au dreptul la "audiere corecta si publica" pentru determinarea oricarei "acuzatii penale" sau a "drepturilor si obligatiilor intr-un proces" de catre un tribunal "competent, independent si impartial", stabilit prin lege.

Valoarea 2:

IMPARTIALITATEA

Principiul:

Impartialitatea este esentiala pentru indeplinirea corecta a actului de justitie. Aceasta nu se aplica doar deciziei in sine, ci si procesului prin care este luata decizia.

Comentariu:

Independenta si impartialitatea sunt valori separate si distincte. Acestea sunt insa legate intre ele ca atribute ale actului de justitie care se consolideaza reciproc. Independenta este pre-conditia pentru impartialitate, o cerinta pentru atingerea obiectivului impartialitatii. Un judecator poate fi independent si sa nu fie impartial (de la caz la caz), insa un judecator care nu este independent nu poate fi, prin definitie, impartial (pe baza institutionala).

Impartialitatea este calitatea fundamentala ceruta unui judecator si atributul esential al sistemului judiciar. Impartialitatea poate exista ca stare de fapt si ca problema de perceptie rezonabila. Daca partinirea este perceputa pe baza unor indicii temeinice, aceasta imagine va lasa probabil sentimentul ca sunt comise nedreptati, distrugand increderea in sistemul judiciar. Impresia de impartialitate este masurata de standardul observatorului rezonabil. Opinia ca un judecator nu este impartial poate aparea in mai multe moduri, de exemplu prin impresia generata de un conflict de interese, de comportamentul acestuia in tribunal, sau de asocierile si activitatile lui in afara instantei.

Astfel, in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, impartialitatea se defineste ca "fiind absenta oricarei prejudecati ori idei preconcepute privitoare la solutia unui proces si ea reflecta un element important al preeminentei dreptului, anume ca verdictul instantei are forta obligatorie, afara daca este infirmat de o jurisdictie superioara" (cauza De Cubber impotriva Belgiei). Impartialitatea "se prezuma pana la proba contrarie, indiferent daca este vorba despre un magistrat de profesie, despre un membru al unui juriu sau de persoane specializate in diverse domenii de activitate, care participa, alaturi de magistratii de profesie, la solutionarea unor categorii de litigii" (cauza Ettll impotriva Austriei).

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a mai explicat ca exista doua aspecte ale cerintei de impartialitate. Mai intai, instanta trebuie sa fie impartiala in mod subiectiv, respectiv nici un membru al sau sa nu exprime vreo prejudecata sau partinire personala. Impartialitatea personala este presupusa in absenta unor probe contrare. Apoi, instanta trebuie sa fie impartiala si din punct de vedere obiectiv, in sensul de a oferi garantii suficiente pentru a exclude orice suspiciuni legitime de lipsa a echidistantei. In cadrul acestei aprecieri, trebuie sa se determine daca, indiferent de conduita personala a judecatorului, sunt constatate fapte care pot genera banuieli cu privire la impartialitatea sa. In acest sens, chiar si aparentele pot avea o anumita importanta. La mijloc se afla increderea pe care instantele dintr-o societate democratica trebuie sa o inspire publicului, inclusiv persoanei acuzate. In consecinta, orice magistrat in legatura cu care exista motive legitime de a se suspecta o lipsa de impartialitate trebuie sa se abtina de la judecata ori de la instrumentarea cauzei.

Atunci cand se ia decizia daca intr-un caz penal exista motive legitime de a suspecta ca un anumit judecator nu este impartial, punctul de vedere al acuzatului este important insa nu decisiv. Ceea ce este relevant este daca aceasta temere poate fi sustinuta ca justificata in mod obiectiv in fata observatorului rezonabil care este opinia publica.

2.1 Judecatorul isi va indeplini sarcinile judiciare fara favoruri, partinire sau prejudecati.

Daca un magistrat apare ca fiind partinitor, increderea publicului in sistemul judiciar este erodata. De aceea, el trebuie sa evite toate activitatile care sugereaza ca decizia sa poate fi influentata de factori externi, precum relatia personala cu o parte sau interesul in rezultat.

Astfel, intr-o speta[12] s-a retinut ca situatie de fapt ca judecatorul X s-a implicat in aplicarea unor operatiuni de natura a pune serios la indoiala impartialitatea si corectitudinea sa, procedand altfel decat ar fi facut-o un magistrat care cunoaste si respecta legea.

S-a constatat ca la rugamintea numitului G.C. i-a acordat lamuriri si sprijin in rezolvarea unei probleme juridice, respectiv constituirea titlului de proprietate pentru o suprafata de teren. Apoi s-a ocupat de inregistrarea, pe rolul instantei la care functiona, a unei actiuni in justitie privind terenul in litigiu, a platit taxa judiciara de timbru si si-a repartizat dosarul spre solutionare, motivand ulterior, pe timpul cercetarilor disciplinare, ca a dorit doar "sa-si sporeasca astfel procentul de operativitate".

Consiliul Superior al Magistraturii si apoi Curtea Suprema de Justitie au considerat ca astfel de manifestari aduc atingeri grave onoarei si probitatii profesionale, normelor cuprinse in Codul deontologic si, in acelasi timp, reprezinta incalcari ale obligatiilor decurgand din legea de organizare judecatoreasca, fiind abateri disciplinare sanctionate ca atare. (Este evident ca imprejurarile de fapt ale cauzei sunt anterioare dispozitiilor legale cuprinse in Legea nr.304/2004 cu privire la distribuirea aleatorie a dosarelor si la continuitatea completelor de judecata).

Impartialitatea nu este legata doar de perceptie, ci in mod fundamental de absenta partinirii si a prejudecatii. Acest aspect dual este redat in sintagma des repetata ca "justitia nu trebuie doar sa fie facuta, ci si sa fie vazuta efectiv ca fiind facuta". Testul adoptat de obicei este daca un observator rezonabil, care analizeaza problema in mod realist si practic, poate (sau ar putea) percepe lipsa impartialitatii judecatorului. Existenta unei suspiciuni de partinire este evaluata din punctul de vedere al observatorului rezonabil.

Partinirea sau prejudecata au fost definite adeseori ca o inclinatie sau predispozitie catre una din parti sau un anumit rezultat. In aplicarea acestei definitii la procedurile judiciare, predispozitia inseamna a decide asupra unei chestiuni sau cauze intr-un anumit mod ce nu lasa intelectul judiciar complet deschis la convingere. Partinirea este o tendinta sau stare de spirit, o atitudine ori un punct de vedere care clatina sau nuanteaza judecata si face judecatorul incapabil de a-si exercita functiile sale in mod impartial intr-un anumit caz. Acest fapt nu poate fi insa stabilit fara a tine cont de imprejurarile cauzei. Daca, de exemplu, un judecator are o inclinatie mai accentuata catre respectarea drepturilor fundamentale ale omului, in afara cazului in care legislatia cere in mod clar si vadit o anumita nuantare, aceasta nu va da nastere unei perceptii rezonabile de partinire interzisa de lege.

Partinirea se poate manifesta fie verbal, fie in mod fizic. Epitetele, insultele, poreclele degradante, stereotipurile negative, tentativele de umor, ironiile bazate pe prejudecati, legate posibil de sex, cultura sau rasa, actele de amenintare, intimidare sau ostile, sugerand o legatura dintre rasa sau nationalitate si infractiune, precum si referirile irelevante la caracteristici personale, sunt exemple in acest sens. Partinirea sau prejudecata se pot manifesta de asemenea prin limbajul corpului, infatisare sau comportament in tribunal sau in afara acestuia. Purtarea fizica poate indica neincredere intr-un martor, iar expresia fetei comunica partilor sau avocatilor, presei si altora aspectul de partinire. O astfel de atitudine poate fi directionata impotriva unei parti, a unui martor sau avocat.

Pe de alta parte, abuzul de putere privind infractiunile de audienta este o manifestare a partinirii sau prejudecatii.

Posibilitatea de a constata infractiuni de audienta si de a exercita "politia sedintei" dau puterea judecatorului de a controla sala de judecata si de a mentine ordinea. Deoarece aceasta putere poate presupune sanctiuni penale ca natura si efect, ea ar trebui sa fie folosita ca ultima masura, numai din motive legale valide si strict in conformitate cu cerintele de procedura. Este o putere care trebuie folosita cu prudenta, discernamant si atentie, iar abuzul constituie o manifestare a partinirii. Aceasta poate aparea atunci cand judecatorul si-a pierdut controlul si incearca sa puncteze o "victorie" personala, in special ca represalii impotriva unei parti, a unui avocat sau martor cu care a intrat in conflict.

Valorile personale, filosofia sau convingerile privind legea ale unui judecator nu pot constitui partinire. Faptul ca acesta are o opinie generala despre o problema legala sau sociala, legata direct de un caz, nu il face recuzabil. Opinia, care este acceptabila, trebuie diferentiata de partinire, ce este de neadmis. S-a spus ca "dovada ca mintea unui judecator este "tabula rasa" ar fi lipsa de calificare, nu lipsa partinirii". Deciziile judiciare in alte pricini sau comentariile legale asupra probelor, facute in cursul procedurilor, nu pot fi considerate ca dovezi de partinire, cu exceptia cazului in care pare ca judecatorul are "mintea inchisa" si nu mai ia in considerare toate dovezile.

2.2 Prin conduita sa in cadrul si in afara instantei, magistratul va asigura mentinerea si cresterea increderii publicului, a profesiunii judiciare si a justitiabililor in impartialitatea sa si a puterii judecatoresti.

Magistratul este obligat sa se asigure ca procedurile judiciare sunt indeplinite intr-un mod ordonat si eficient si ca nu apar abuzuri in proces. In acest sens, este necesar un nivel corespunzator de fermitate. Judecatorul este dator sa stabileasca un echilibru delicat, asteptarile fiind ca el sa deruleze procesul cu atentie si celeritate si in acelasi timp sa impiedice crearea in mintea observatorului rezonabil a vreunei impresii de lipsa de impartialitate. Trebuie evitata orice actiune care da nastere la suspiciuni temeinice cu privire la lipsa impartialitatii in indeplinirea functiilor judiciare. Atunci cand sunt create astfel de impresii, acestea afecteaza nu doar justitiabilii din fata instantei ci si increderea publicului in sistemul judiciar si in justitie in general.

Uneori lipsa impartialitatii, este, din pacate, nu doar suspicionata, ci are la baza imprejurari reale. Astfel, de pilda, prin Hotararea CSM nr.1/2000 si Decizia Curtii Supreme de Justitie nr.3/2001 s-a retinut, intre altele, ca in perioada 1995-1999, judecatorul X a primit un numar de trei cereri de chemare in judecata formulate de numitii S.M si G.M., prieteni ai sai, cereri carora le-a fixat termen in sedintele sale de judecata si le-a solutionat favorabil.

Intr-o alta speta s-a stabilit (Hotararea CSM nr.2/2005, definitiva prin neexercitarea contestatiei) ca atitudinea judecatorului de a nu se abtine de la judecarea unei cauze, desi anterior solutionase un litigiu intre aceleasi parti iar sotia sa avea un interes major in pronuntarea unei anumite solutii, constituie nu doar o incalcare a normelor deontologice, ci o abatere disciplinara.

Partile dintr-un proces au asteptari si sperante ridicate. Unii dintre acestia vor suspecta rapid partinirea, in mod nejustificat, cand o decizie nu este in favoarea lor. De aceea, trebuie depuse eforturi pentru a asigura ca sunt cel putin minimizate toate bazele rezonabile pentru o astfel de perceptie. Judecatorul va urmari sa mentina o stare de alerta pentru a evita comportamentul care poate fi perceput drept expresie a partinirii sau prejudecatii. El va evita admonestarea nejustificata a avocatilor, insultele si remarcile nepotrivite la adresa partilor si a martorilor, declaratiile ce evidentiaza prejudecati, comportamentul necumpatat si nerabdator putand distruge aparenta de impartialitate.

Astfel, s-a retinut (Hotararea CSM nr.6/2001, definitiva prin decizia Curtii Supreme de Justitie nr.2/2003), ca judecatorul X se manifesta abuziv, sicanator si partinitor in sedintele de judecata, acest comportament nefiresc facandu-i pe multi avocati sa refuze sa primeasca termen la completele pe care le prezida. S-a creat astfel o puternica stare de neincredere in justetea solutiilor pronuntate. Instantele disciplinare au tras concluzia, pe baza probatoriilor administrate, ca aceasta conduita intruneste elementele caracteristice ale unor abateri nu numai deontologice, ci si disciplinare, constand in atitudini ireventioase in timpul exercitarii atributiilor de serviciu si manifestari care aduc atingere onoarei sau probitatii profesionale, conform prevederilor Legii nr.92/1992, in vigoare la acel moment.

Judecatorul are dreptul de a pune intrebari pentru a clarifica problemele. In cazul in care el intervine excesiv si preia derularea procesului civil sau rolul procurorului intr-o cauza penala, utilizeaza rezultatele intrebarilor sale pentru a ajunge la o concluzie dinainte preconizata in solutionarea pricinii, acesta devine avocat, martor si judecator in acelasi timp, iar inculpatul nu beneficiaza de un proces corect. Rolul activ este necesar, dar excesele, ca in orice domeniu, devin daunatoare. Cu sute de ani in urma, Francis Bacon observa, ironic, ca "procesul avanseaza foarte repede cand judecatorul a stabilit dinainte sentinta".

Principiul impartialitatii interzice in general comunicarea privata dintre judecatori si oricare dintre parti, reprezentantii lor legali, martori si alti participanti la proces. In cazul in care instanta primeste o astfel de comunicare privata, este important sa se asigure ca celelalte parti implicate sunt informate pe deplin si prompt iar registrele sale sunt completate in consecinta.

Exista insa, din pacate, relativ numeroase situatii cand regula de baza a impartialitatii este incalcata.

Astfel, prin Hotararea CSM nr.6/2003, definitiva prin Decizia nr.2/2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a stabilit ca relatiile de prietenie, indelungate si statornice, dintre judecator si o persoana care a fost desemnata in repetate randuri in dosare in calitate de lichidator judiciar, a generat serioase si justificate suspiciuni asupra conduitei si probitatii profesionale a magistratului.

S-a mai decis ca raporturile dintre un judecator si o parte dintr-un dosar nu trebuie sa depaseasca in nici un caz cadrul relatiilor normale dintre magistrat si justitiabil. Desi relatiile judecatorului cu reclamanta au trecut cu mult dincolo de acest nivel, el nu s-a abtinut de la judecarea dosarului de divort al acesteia, aducand astfel atingere onoarei si probitatii profesionale (hotararea CSM nr.1/2001, definitiva prin neexercitarea contestatiei).

Si in afara instantei/parchetului, magistratul trebuie sa fie prudent in utilizarea unor exprimari sau a unui comportament ce poate da nastere in mod rezonabil unei suspiciuni de absenta a impartialitatii. De la asocierile sau interesele de afaceri ale sale la remarci pe care judecatorul le poate considera "cuvinte goale", totul poate diminua impartialitatea sa perceputa. Toate activitatile si asocierile partizane politic trebuie sa inceteze o data cu asumarea serviciului judiciar. Astfel de manifestari ale unui magistrat, in cadrul si in afara instantei ori parchetului, cu privire la controverse politice publice, pot submina impartialitatea. Aceasta poate duce la confuzie in cadrul comunitatii cu privire la natura relatiei dintre puterea judecatoreasca, pe de o parte, si executiv si legislativ pe de alta parte. Actiunile si declaratiile cu tenta politica, prin definitie, implica alegerea de catre un magistrat a unei parti dintr-o dezbatere. Perceptia de partinire va fi consolidata daca - si este aproape inevitabil - activitatile sale atrag critici si/sau respingere. Pe scurt, un magistrat care utilizeaza platforma privilegiata a serviciului judiciar pentru a intra in arena politica pune intr-o situatie de risc increderea publicului in impartialitatea puterii judecatoresti. Exista unele exceptii. Acestea se refera, de pilda, la comentariile unui judecator, in ocazii potrivite, in apararea institutiei judiciare, sau explicarea unor probleme legale specifice sau a deciziilor catre o comunitate sau un public specializat, ori promovarea drepturilor fundamentale ale omului si a aplicarii legii. Chiar si in aceste situatii insa, magistratul trebuie sa fie foarte atent pentru a evita pe cat posibil complicatii legate de controverse actuale ce pot fi privite in mod rezonabil drept partizanat politic. Judecatorul si procurorul sunt in slujba comunitatii, indiferent de puncte de vedere politice sau conflicte sociale. De aceea, el va incerca sa mentina increderea tuturor persoanelor, in masura in care acest fapt este posibil, in impartialitatea si eficienta justitiei.

Magistratul se va comporta, de o maniera rezonabila, astfel incat sa reduca la minimum numarul de situatii in care este necesar ca el sa fie recuzat sau sa se abtina de la instrumentarea ori solutionarea unor cazuri.

Judecatorul trebuie sa fie in masura sa decida in problemele prezentate in fata instantei. Pentru a proteja drepturile partilor insa, si pentru a mentine increderea publicului in integritatea sistemului judiciar, vor exista situatii in care este necesara recuzarea sau abtinerea. Pe de alta parte, recuzarea si abtinerea frecvente pot aduce discreditarea profesiei si a magistratului respectiv si vor impune sarcini sporite colegilor celui in cauza. Se poate crea aparenta ca justitiabilul poate alege judecatorul ce va decide in cazul sau, iar acest fapt nu ar fi de dorit. Este necesar, asadar, ca magistratii sa-si organizeze chestiunile personale si de afaceri astfel incat sa minimizeze potentialul de conflict cu partile din procese.

Posibilul conflict poate aparea atunci cand interesele personale ale magistratului (sau ale celor apropiati lui) intra in coliziune cu sarcina de a instrumenta ori solutiona impartial o cauza. Impartialitatea judiciara se refera atat la impartialitatea de facto cat si la cea existenta in perceptia unui observator avizat si de buna-credinta. In termeni judiciari, testul privind conflictul de interese trebuie sa cuprinda atat coliziunea reala dintre interesul propriu al judecatorului si sarcina judecarii impartiale cat si circumstantele in care un observator rezonabil ar putea percepe in mod intemeiat o asemenea contradictie. De exemplu, desi membrii familiei unui magistrat au tot dreptul sa fie activi politic, acesta ar trebui sa recunoasca faptul ca astfel de activitati ale celor apropiati lui pot uneori, chiar daca in mod eronat, sa aiba un impact negativ asupra perceptiei publicului fata de impartialitatea sa si a justitiei in general.

In mod similar, judecatorul nu trebuie sa permita ca activitatile sale financiare sa interfereze cu sarcina sa de a judeca in cazurile ce vin in fata instantei. Desi sunt inevitabile unele recuzari sau abtineri, magistratul este dator sa minimizeze conflictele de interese inutile ce pot aparea atunci cand el mentine interese financiare in organizatii si alte entitati ce apar frecvent fata justitiei, renuntand la acestea. De exemplu, simpla detinere a 1% sau mai putin din actiunile unei companii cotate public este de obicei considerat interes "de minimis" si nu necesita abtinerea judecatorului in cazuri ce privesc acea companie. Adeseori insa problema recuzarii implica mai multe considerente, oricare dintre acestea necesitand o analiza atenta. Actiunile pe care le detine un judecator pot avea o asemenea insemnatate pentru acesta, indiferent de valoarea lor "de minimis", avand in vedere dimensiunea companiei, incat este necesara recuzarea. In mod similar, judecatorul trebuie sa fie constient ca publicul poate percepe detinerea de actiuni drept interes ce conduce la incompatibilitate. El nu trebuie insa sa foloseasca actiunile "de minimis" ca o modalitate de a evita judecarea unor cazuri. Daca detinerea de actiuni duce la recuzare frecventa a judecatorului, acesta trebuie sa renunte la ele.

Pe de alta parte, exemplul urmator este elocvent pentru modul in care o anumita atitudine a unui magistrat creeaza partilor implicate si publicului suspiciune si neincredere cu privire la realizarea actului de justitie.

Astfel, s-a retinut ca judecatorul X a solutionat un dosar de partaj, atribuind imobilul in litigiu uneia dintre parti. Ulterior, pe rolul aceleiasi instante au mai existat doua procese privind imobilul respectiv, solutionate de alte complete de judecata.

Desi cunostea situatia litigioasa a bunului, in cursul anului 2001 judecatorul si-a manifestat intentia de a-l cumpara si, desi nu a incheiat contractul, s-a prezentat ca proprietar si a efectuat o serie de reparatii si imbunatatiri.

Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia nr.14/2003, a apreciat ca aceste manifestari aduc atingere onoarei si probitatii profesionale, de natura a atrage raspunderea disciplinara. Ele creeaza in randul publicului o puternica suspiciune privind lipsa de obiectivitate si un sentiment de neincredere in activitatea justitiei.

Magistratul este dator sa descurajeze angajarea membrilor familiei in activitati ce par in mod rezonabil sa exploateze pozitia sa judiciara. Acest fapt este necesar pentru a evita crearea unei aparente de folosire in interes personal a serviciului sau de favoritism si pentru a reduce potentialul de incompatibilitate.

Magistratul nu va face in mod constient, in timpul derularii unui proces, sau intr-un caz ce poate fi adus in fata sa, nici un comentariu ce poate fi privit in mod rezonabil ca afectand rezultatul sau subminand corectitudinea procedurilor. De asemenea, el se va abtine de la orice comentariu in public sau in alt mod ce ar putea afecta judecarea corecta a oricarei persoane sau probleme.

O procedura judiciara "este in fata magistratului", se deruleaza pana la finalizarea ei definitiva (irevocabila). Ea poate fi privita ca fiind "pe rol" oricand exista un motiv de a crede ca poate fi depusa o sesizare a organelor judiciare; de exemplu, cand au loc investigatii privind o infractiune dar nu s-au formulat inca acuzatii, sau cand reputatia unei persoane a fost pusa sub semnul intrebarii iar procedurile privind calomnia, desi anuntate, nu au fost inca initiate.

Un anunt al judecatorilor unei instante ca au cazut de acord sa condamne la inchisoare toti faptuitorii unui anumit tip de infractiuni, dar ca perioada de detentie este lasata in sarcina fiecarui judecator, in functie de imprejurarile si legea aplicabila faptei respective, poate da dreptul acuzatului, in functie de circumstante, sa recuze pe magistrat. Anuntul are caracter impropriu, sugerand ca judecatorii au fost influentati de opiniile publicului sau de teama de criticile sale. Aceasta ar reprezenta de asemenea un comentariu public nepermis cu privire la procedurile in derulare.

O astfel de interdictie nu se extinde la declaratiile publice efectuate in cursul indeplinirii sarcinilor judiciare ale magistratului prin care sunt explicate procedurile instantei/parchetului, sau la prezentarea stiintifica efectuata in scop educativ. De asemenea, nu ii este interzisa magistratului comentarea procedurilor in care el este parte in proces ca persoana fizica, insa in cauzele in care participa in calitate oficiala, nu trebuie sa faca nici un fel de declaratii sau remarci.

Daca dupa incheierea unui caz judecatorul ori procurorul primesc scrisori sau alte forme de comunicare din partea partilor dezamagite sau a publicului, critici ale solutiei sau ale deciziilor luate de colegi, el nu trebuie sa intre in corespondenta litigioasa cu autorii acestor mesaje.

In ceea ce priveste relatia cu mass-media, este functia si dreptul presei de a colecta si transmite informatii publicului si de a comenta cu privire la administrarea justitiei, inclusiv situatiile dinaintea, din timpul si de dupa proces, fara a incalca prezumtia de nevinovatie. Acest principiu trebuie folosit doar in circumstantele stipulate in Acordul International privind Drepturile Civile si Politice elaborat sub egida Adunarii Generale a Organizatiei Natiunilor Unite. Daca exista critici in presa cu privire la o decizie sau reprosuri aduse de membri interesati ai publicului, judecatorul trebuie sa se abtina de la a raspunde, scriind presei, sau prin comentarii ocazionale cu privire la astfel de opinii in timpul procesului. Judecatorul trebuie sa vorbeasca doar prin prisma motivelor sale de drept in ceea ce priveste cazurile in curs de solutionare. In general este impropriu ca el sa-si apere motivele judiciare in public si sa-si argumenteze decizia in presa.

Daca presa relateaza gresit cu privire la procedurile instantei/parchetului iar un magistrat considera ca ar trebui corectata o eroare, biroul de presa al institutiei poate emite un comunicat pentru a expune pozitia factuala sau lua masurile necesare in sensul efectuarii unei precizari.

In relatia cu presa pot fi identificate cel putin trei aspecte de posibil interes:

a)Primul este utilizarea presei (in cadrul si in afara instantei/parchetului) pentru a promova imaginea si cariera publica a magistratului, sau invers, exista temeri ale acestuia fata de reactia presei la o anumita decizie. Daca un magistrat ar permite sa fie influentat in oricare din aceste directii de catre presa, ar incalca in mod sigur regulile anterioare cu privire la independenta.

b) Cel de al doilea aspect este chestiunea contactului cu media in afara institutiei judiciare.

In majoritatea tarilor, presa aduna informatii din registrele oficiale si documentele disponibile, precum si din natura publica a procedurilor. In unele state (in special in cele in care registrele instantei nu sunt publice), exista un sistem prin care un magistrat este mandatat sa informeze presa privind stadiul actual in fiecare caz ce intereseaza media.

Pe langa furnizarea informatiilor in acest fel, orice comentariu al unui magistrat in afara instantei/ parchetului privind cazurile de care se ocupa sau dosarele altor colegi, este in general nepotrivit si trebuie evitat.

c) Un al treilea aspect se refera la comentariile, chiar intr-un articol stiintific, privind decizia judecatorului sau a altui magistrat. Acestea sunt in general permise doar daca reprezinta puncte de vedere pur legale, de interes general, decise sau luate in considerare intr-un anumit caz. Conceptia privind discutiile asupra deciziilor definitive intr-un context pur stiintific, doctrinar, par insa a fi intr-un proces de modificare. Diferiti judecatori vor avea puncte de vedere divergente cu privire la aceasta tema si nu pot fi stabilite norme absolute. In general, o regula de prudenta stabileste ca magistratul nu trebuie sa intre in controverse inutile cu privire la deciziile pronuntate, in special atunci cand dezbaterea poate fi considerata o tentativa de adaugare a unor motive la cele cuprinde in decizia sa publica.

Magistratul va fi incompatibil in cazurile in care nu este capabil sa solutioneze chestiunea in mod impartial sau pare astfel pentru un observator rezonabil.

"Principiile de la Bangalore" au facut referire la o "persoana rezonabila si informata" care "ar putea crede" ca magistratul nu este capabil sa solutioneze cazul in mod impartial. Aceasta formulare - "poate aparea pentru un observator rezonabil" - a fost stabilita pe baza faptului ca termenul defineste o persoana onesta, diligenta si informata.

Principiul fundamental in aceasta materie este ca o persoana nu poate fi judecator in propria cauza. Aceasta regula, asa cum a fost dezvoltata de instante si doctrina, are doua implicatii asemanatoare, insa nu identice. Primul poate fi aplicat literal: daca un judecator este in fapt parte intr-un litigiu sau are interese economice in rezultatul procesului atunci acesta este intr-adevar judecator in propria cauza. In acest caz, simplul fapt ca el este parte in proces sau are un interes economic legat de rezultatul acestuia, este suficient pentru a conduce la incompatibilitate. Cea de a doua aplicare a principiului este in cazul in care magistratul nu este parte in proces si nu are un interes economic legat de rezultatul acestuia, insa conduita sau comportamentul sau pot genera in alt fel suspiciunea ca nu este impartial; de exemplu, din cauza prieteniei cu o parte sau avocatul ei. Acest caz nu este in mod strict o aplicare a principiului conform caruia o persoana nu poate fi judecator in propria cauza, avand in vedere ca magistratul nu are avantaje in mod direct, ci furnizeaza beneficii unei persoane, nefiind impartial.

Practica in materie a Consiliului Superior al Magistraturii si a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a Romaniei (fosta Curte Suprema de Justitie), in calitatea sa de instanta disciplinara pentru magistrati, releva cateva solutii interesante.

Astfel, s-a decis (Hotararea CSM nr.5/2001, definitiva prin decizia Curtii Supreme de Justitie nr.4/2002) ca judecatorul era obligat sa se abtina in dosarul in care, desi socrii sai nu aveau calitatea de parti, acestia purtasera anterior numeroase procese cu paratul iar el cunostea in mod nemijlocit implicarea lor in litigiu.

In alta cauza (Hotararea CSM nr.3/2003 si decizia nr.10/2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie) s-a retinut ca atat anterior inregistrarii dosarului pe rolul instantei, cat si pe parcursul judecatii, judecatorul a purtat mai multe convorbiri telefonice cu inculpata. El nu s-a abtinut de la judecarea cauzei respective, creind partii vatamate o suspiciune puternica de lipsa de obiectivitate in solutionarea cauzei, ceea ce constituie nu numai o incalcare a normelor deontologice, ci si o abatere disciplinara, care a fost sanctionata ca atare.

S-a mai decis (Hotararea CSM nr.9/1999, definitiva prin decizia Curtii Supreme de Justitie nr.8/2001) ca intrucat sotia judecatorului era sef al serviciului de personal al firmei debitoare, acesta avea obligatia, pentru a nu da nastere nici unei suspiciuni, sa se abtina de la judecarea cauzei in care era parte persoana juridica respectiva.

Consimtamantul partilor nu va justifica mentinerea unui judecator intr-o situatie in care acesta considera ca abtinerea era calea corecta. Exista un alt interes, superior, in astfel de decizii, respectiv cel public in administrarea impartiala a justitiei. In majoritatea tarilor insa, partile pot renunta la orice chestiuni legate de impartialitate. Aceasta renuntare, daca este in cunostinta de cauza, reprezinta o expresie a principiului disponibilitatii si trebuie luata in considerare. In general se apreciaza ca magistratul in legatura cu care exista suspiciuni, trebuie sa faca in astfel de situatii o declaratie formala si sa invite partile sa depuna note scrise in doua cazuri. Intr-o prima situatie, daca el are vreo indoiala cu privire la motive discutabile pentru recuzare. In cea de a doua ipoteza, daca apare o imprejurare neprevazuta cu putin inainte sau in timpul procesului. Cererea de depunere a unor note scrise trebuie sa scoata in evidenta faptul ca nu se intentioneaza obtinerea de la parti sau avocatii acestora a consimtamantului, ci, de pilda, in circumstantele date, sa se afle care este opinia doctrinei si practica instantelor. In orice caz, daca exista un dubiu, el trebuie intotdeauna interpretat in favoarea partii care recuza.

S-a pus problema adeseori care trebuie sa fie gradul de credibilitate al sustinerilor celui care formuleaza o cerere de recuzare.

S-au folosit termeni ca "o mare probabilitate", "o puternica suspiciune", "o posibilitate rezonabila". Si, asa cum s-a aratat, este vorba despre presupunerea unei persoane oneste, cu mintea deschisa si informata, care va gandi ca exista destule riscuri ca judecatorul sa nu fie impartial; practica judiciara este de a proteja partile, care pot indeplinii sarcina mai putin dificila de a arata ca exista un pericol real de partinire, fara a le pretinde sa arate ca aceasta partinire exista in fapt.

Pe de alta parte, magistratul nu trebuie sa fie excesiv de sensibil si nu trebuie sa priveasca o cerere de recuzare ca pe un afront personal. Daca el face aceasta, judecata este probabil sa fie afectata de emotii, iar cand judecatorul transmite aceasta indignare in mod deschis partilor, rezultatul va fi probabil alimentarea suspiciunii solicitantului. In cazul in care este sustinuta o suspiciune rezonabila de partinire, magistratul este preocupat in principal de perceptiile solicitantului pentru recuzarea sa. Este la fel de important ca judecatorul si procurorul sa se asigure ca actul de justitie este vazut ca fiind indeplinit, acesta constituind un principiu fundamental al dreptului si al politicii publice. El trebuie sa deruleze procesul astfel incat deschiderea, impartialitatea si corectitudinea sa fie evidente pentru toti cei interesati de proces si rezultatul acestuia, in special fata de solicitantul recuzarii. Un judecator pentru care se solicita recuzarea trebuie sa tina cont de faptul ca ceea ce se cere, in special in rezolvarea cererii de recuzare, este impartialitate evidenta, echidistanta, obiectivitate.

In evaluarea impartialitatii unui judecator, trebuie luate in considerare responsabilitatile si interesele pe care acesta le-ar fi putut avea in cursul carierei sale profesionale dinaintea desemnarii in sistemul judiciar. In acele state in care judecatorii provin din profesia de avocat, el a ocupat in mod cert o pozitie in care s-a exprimat public cu privire la anumite probleme sau a actionat pentru diferite parti sau interese. Este evident cazul atunci cand magistratul a fost implicat in viata politica. Experienta in alte domenii decat cel juridic, in politica sau orice alte activitati, poate fi privita in mod justificat ca amplificand si nu invalidand calificarea judiciara. Trebuie insa recunoscut si acceptat ca asteptarile sunt ca judecatorul si procurorul sa renunte la afilierile politice sau interesele partizane atunci cand depun juramantul judiciar si confirma ca-si vor indeplini atributiile de magistrat in mod independent si cu impartialitate. Aceasta trebuie sa fie una din consideratiile pe care trebuie sa le aiba in vedere persoana rezonabila, onesta si informata, atunci cand apreciaza daca exista o perceptie justificata de partinire.

Pe de alta parte religia, apartenenta etnica sau nationalitatea, sexul, varsta, clasa sociala, averea sau orientarea sexuala ale unui judecator nu pot constitui in sine o baza solida pentru o obiectie intemeiata. De asemenea, de regula, o cerere de recuzare nu se poate baza pe serviciul anterior al magistratului din domeniul social sau educational; nu prezinta relevanta deosebita statutul de membru al magistratului in organisme sociale, sportive sau caritabile si nici deciziile judiciare anterioare ori declaratiile extracurriculare. Aceste observatii generale depind insa de circumstantele concrete ale cazurilor particulare.

In functie de imprejurari, o perceptie rezonabila de partinire poate fi considerata a aparea (a) daca exista prietenie sau animozitate intre judecator si un membru al publicului implicat in cauza; (b) daca judecatorul se cunoaste bine cu unul din membrii publicului implicat in cauza, in special cand credibilitatea persoanei respective poate fi importanta pentru rezultatul cauzei; (c) daca intr-o cauza anterioara judecatorul a negat credibilitatea unei persoane si a respins marturia ei in termeni atat de deschisi incat genereaza indoieli cu privire la capacitatea sa de a aborda ulterior marturia aceleiasi persoane fara prejudecati; (d) daca judecatorul si-a exprimat opinii, in special in cursul audierii, cu privire la orice problema relevanta in termeni atat de puternici si dezechilibrati incat genereaza suspiciunea rezonabila cu privire la capacitatea lui de a cerceta problema obiectiv; sau (e) daca, din orice cauza poate exista un motiv real de a pune la indoiala capacitatea judecatorului de a ignora consideratii externe, prejudecati si predilectii, afectand posibilitatea sa de a lua o decizie obiectiva in cazul respectiv. In conditiile in care alte fapte au pondere egala, suspiciunea va deveni progresiv mai slaba, se va estompa cu trecerea timpului dintre evenimentul sustinut a da nastere pericolului de partinire si procesul in care este facuta cererea de recuzare.

O serie de chestiuni asociate, ce necesita abordari similare, pot aparea in relatie cu propunerile oficiale de angajare post-judiciara facute unui magistrat in timp ce acesta se afla in functie. Astfel de propuneri pot veni de la firme de avocatura sau angajatori din sectorul privat sau guvernamental. Exista riscul ca interesul si sarcina magistratului sa para a fi in conflict pentru o persoana rezonabila, impartiala si informata ce analizeaza aceasta problema. Judecatorul si procurorul trebuie sa examineze astfel de propuneri din aceasta perspectiva, in special datorita faptului ca adeseori conduita unor fosti magistrati afecteaza perceptia publicului cu privire la membrii in functie ai sistemului judiciar.

De asemenea, este important de retinut ca partinirea in fapt trebuie sa fie personala si directionata catre una dintre parti, fie individual, fie ca reprezentant al unei anumite categorii. Pentru ca un magistrat sa fie recuzat din cauza partinirii, trebuie sa existe probe obiective care sa arate ca acesta nu poate solutiona cauza in mod impartial. Cu alte cuvinte, in astfel de situatii se pune intotdeauna intrebarea: ar avea un observator rezonabil, care cunoaste toate circumstantele, indoieli cu privire la impartialitatea judecatorului ori a procurorului?

In privinta cunostintelor personale cu privire la fapte din litigiu, se au in vedere in primul rand informatiile dobandite inaintea investirii ca judecator in cazul respectiv, precum si cunostintele acumulate din surse extrajudiciare sau investigatii personale din timpul derularii procesului. Aceasta suspiciune este incidenta si in cazurile in care au fost dobandite astfel de cunostinte prin cercetare independenta efectuata intr-un scop strain de litigiu (de exemplu in timpul scrierii unei carti) si nu au fost notificate partilor afectate acolo unde este relevant. Recuzarea nu este necesara daca acele cunostinte au fost dobandite din decizii anterioare din acelasi dosar, sau deoarece partea a aparut in fata magistratului intr-o cauza anterioara. Exista limitari evidente cu privire la cerintele rezonabile in acest sens. In cursul audierilor, magistratul nu este tinut, de exemplu, sa mentioneze toate articolele de lege pe care le cunoaste si sunt relevante pentru cauza respectiva sau fiecare fapt ce tine de cunostintele obisnuite si poate fi important pentru judecata.

Limita aplicabila este ceea ce este rezonabil in conformitate cu perceptia observatorului impartial si informat.

In cazul in care judecatorul a practicat anterior profesia de avocat, statutul sau de avocat independent inlatura responsabilitatea lui fata de actiunile altor membri ai aceluiasi barou, si de obicei si orice cunostinte detaliate cu privire la acestea.

Pe de alta parte insa, un avocat pledant sau un avocat similar ce practica profesia intr-o firma de avocatura poate fi responsabil legal pentru actiunile si activitatile judiciare ale partenerilor. El poate astfel avea o responsabilitate fata de clientii firmei, chiar daca nu a actionat niciodata pentru ei personal si nu cunoaste cazurile lor. In consecinta, un magistrat care a fost membru al unei astfel de firme nu trebuie sa accepte nici un caz in care el sau firma la care a lucrat a fost direct implicat in orice calitate inainte de numire, cel putin pentru o perioada de timp dupa care este justificat sa se presupuna ca a disparut orice suspiciune de cunostinte astfel dobandite.

In evaluarea potentialului de partinire ce reiese din serviciul anterior al magistratului intr-un departament guvernamental sau birou de asistenta juridica trebuie luate in considerare caracteristicile practicii judiciare din cadrul departamentului sau biroului in cauza, precum si rolul administrativ, consultativ sau de control pe care el l-a avut.

Foarte discutate in practica sunt problemele legate de "interesul economic".

In mod obisnuit magistratul trebuie sa se abtina sa solutioneze orice cauza in care el (sau un membru al familiei sale) este in situatia de a avea castiguri sau pierderi financiare de pe urma solutiei pronuntate. De exemplu, este posibil ca judecatorul sa detina o parte substantiala din actiunile unei companii parte la proces iar rezultatul cauzei poate afecta in mod real interesul sau ori o astfel de suspiciune apare in mod indreptatit. Atunci cand litiganta este o companie listata public iar judecatorul detine o parte relativ redusa din actiunile acesteia, el poate sa nu se abtina, avand in vedere ca rezultatul cauzei nu i-ar afecta in mod normal interesele. Situatia poate fi insa diferita atunci cand litigiul implica viabilitatea si supravietuirea companiei, caz in care, in functie de circumstante, rezultatul poate fi privit ca afectand in mod real interesul judecatorului.

Interesul economic nu cuprinde insa acele posesiuni sau interese pe care le poate avea de exemplu un magistrat in fonduri mutuale sau comune de investitii, depuneri la institutii financiare, asociatii mutuale de economii sau sindicate de credit, ori obligatiuni guvernamentale, decat daca procedura ar putea afecta substantial valoarea acestor bunuri sau interese. Nu este necesara abtinerea nici daca judecatorul sau procurorul este implicat doar ca un client, avand relatii obisnuite cu o banca, firma de asigurari, companie de carti de credit, sau altele similare, ce sunt parti ale unei cauze, daca nu exista nici o disputa sau tranzactie speciala care il implica pe magistrat. Faptul ca garantiile financiare pot fi gestionate de o organizatie educationala, caritabila sau civica in serviciul careia se afla sotul/sotia, parintele sau fiul/fiica magistratului ca director, functionar, consultant sau altfel de participant, nu ofera judecatorului ori procurorului, in functie de circumstante, un interes economic intr-o astfel de organizatie. In mod similar, in cauzele ce au implicatii financiare neprevazute si indepartate de momentul deciziei, e de asteptat ca aplicarea testului sa nu duca in general la recuzare. Poate fi prudent totusi ca in astfel de situatii magistratul sa notifice partile cu privire la aceste circumstante si sa inregistreze considerentele in sedinta publica, astfel incat partile si nu doar avocatii sa le ia la cunostinta. Uneori clientii sunt mai suspiciosi decat colegii de breasla ai magistratilor.

Valoarea 3:

INTEGRITATEA

Principiul:

Integritatea este esentiala pentru indeplinirea corecta a actului de justitie.

Comentariu:

Integritatea este un atribut al corectitudinii si dreptatii. Componentele integritatii sunt onestitatea si moralitatea judiciara. Un judecator trebuie sa actioneze onorabil intotdeauna, nu doar in indeplinirea sarcinilor judiciare, si intr-o maniera potrivita pentru functia judiciara, sa nu aiba implicari in acte de frauda, inselaciune sau uz de fals si sa fie bun si virtuos in comportament si caracter. Nu exista grade de integritate conform definitiei. Ea este absoluta ori lipseste. In judiciar, integritatea este mai mult decat o virtute, este o necesitate.

Idealul de integritate este usor de declarat in concepte generale. Este insa dificila, si poate fi chiar nepotrivita definirea in termeni mai specifici. Efectul conduitei asupra perceptiei comunitatii depinde in mare masura de standardele acesteia, ce pot varia in spatiu si timp. Este deci necesara analiza mediului in care o anumita conduita poate fi perceputa de catre membrii rezonabili, impartiali si informati ai comunitatii, si daca aceasta impresie este probabil sa afecteze respectul pentru magistrat si sistemul judiciar in ansamblu. Daca o conduita este probabil sa diminueze prestigiul si respectul in constiinta acestor persoane, ea trebuie evitata.

Magistratul trebuie sa asigure ca, in perceptia observatorului rezonabil, conduita sa este ireprosabila.

Un magistrat este dator sa mentina standarde inalte in viata publica precum si in cea privata. Ratiunea acestui fapt rezida in gama larga de experienta umana si conduita la care el trebuie sa apeleze atunci cand se pronunta intr-o cauza. Daca judecatorul trebuie sa condamne public ceea ce el practica in viata privata, va fi privit ca fiind ipocrit si fatarnic. Aceasta duce inevitabil la pierderea increderii publicului in magistratul respectiv, ceea ce poate afecta sistemul judiciar in ansamblu.

Unui magistratul nu ii este permis sa incalce standardele universal acceptate ale comunitatii sau sa fie antrenat in activitati care aduc in mod clar o proasta reputatie pentru instanta ori parchetul si pentru sistemul judiciar in ansamblu. In incercarea de a ajunge la un echilibru, judecatorul si procurorul pot analiza daca in perceptia unui membru onest, impartial si informat al comunitatii, conduita adoptata este probabil sa puna sub semnul intrebarii integritatea sa, sau sa diminueze respectul pentru el ca magistrat.

In anumite situatii insa, lucrurile sunt clare, nesusceptibile de interpretari.

Astfel s-a considerat (Decizia nr.3/1996 a Curtii Supreme de Justitie) ca fapta unui magistrat de a conduce autoturismul sub influenta bauturilor alcoolice il face raspunzator de incalcarea normelor referitoare la onoarea si probitatea profesionala de care judecatorii si procurorii trebuie sa se bucure in mod neconditionat, indiferent de ierarhie.

Tot astfel (Decizia nr.1/1995 a Curtii Supreme de Justitie) s-a apreciat ca refuzul nejustificat al procurorului de a se prezenta la laboratorul medico-legal pentru recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei si discutiile contradictorii cu politistii, in prezenta altor persoane, adresandu-li-se cuvinte jignitoare, constituie incalcari evidente ale normelor deontologice referitoare la integritatea magistratilor.

Este insa important de subliniat ca, avand in vedere diversitatea culturala si evolutia constanta a valorilor morale, standardele ce se aplica vietii private a unui magistrat nu pot fi stabilite precis[13]. Insa principiul nu ar trebui sa fie interpretat intr-un mod atat de rigid incat sa cenzureze sau sa sanctioneze un judecator pentru un stil de viata non-conformist sau pentru interese sau activitati din viata privata care pot fi discutabile pentru anumite segmente ale comunitatii. Deciziile in privinta unor astfel de probleme sunt strans legate de societatea si timpul in cauza. Exista putine aplicatii universale in privinta acestor subiecte.

S-a sugerat ca cercetarea corecta nu este in privinta moralitatii sau imoralitatii unui act in conformitate cu convingerile religioase sau etice, nici in privinta acceptabilitatii sau inacceptabilitatii conform standardelor comunitatii (care pot duce la impunerea arbitrara si inconstanta a unei moralitati inguste), ci in raport de modul in care actul se reflecta asupra componentelor centrale ale capacitatii magistratului de a-si indeplini functia pentru care a fost imputernicit: corectitudine, independenta si respect pentru public, si asupra perceptiei comunitatii cu privire la modul in care acesta corespunde sarcinii. In consecinta, s-a sugerat ca trebuie luati in considerare sase factori in luarea unei decizii in acest sens:

I. natura publica sau privata a actului, si, mai important, daca este contrar unei legi in vigoare;

II. masura in care conduita este protejata ca un drept individual;

III. nivelul de discretie si prudenta a magistratului;

IV. daca a fost vatamatoare conduita pentru cei direct implicati sau jignitoare intr-o masura apreciabila pentru altii;

V. nivelul de respect sau de lipsa de respect pentru public pe care-l demonstreaza conduita;

VI. gradul in care comportamentul indica partinire, prejudecata sau influenta incorecta in indeplinirea functiilor judiciare.

S-a sustinut ca utilizarea acestor factori si a unora similari ar fi de folos in realizarea unui echilibru intre asteptarile publicului si drepturile magistratului.[14]

Atunci cand insusi magistratul incalca legea, aceasta afecteaza grav credibilitatea si prestigiul justitiei, incurajeaza nerespectarea ordinii de drept si submineaza increderea publicului in integritatea puterii judecatoresti. Aceasta regula nu poate fi insa pronuntata in mod absolut. Este astfel posibil ca un judecator din Germania nazista sa nu fi incalcat principiile generale, universale ale dreptului atunci cand, in cazuri concrete, a atenuat rigorile si excesele "Legilor de la Nϋrenberg" privind discriminarea rasiala. In mod similar, judecatorul din Africa de Sud din perioada segregatiei rasiale. Un magistrat se poate confrunta uneori, in functie de natura serviciului judiciar, cu sarcina de a aplica legi care sunt contrare drepturilor fundamentale ale omului si demnitatii umane. In aceasta situatie, el se va vedea nevoit sa renunte la functia sa decat sa compromita sistemul judiciar prin aplicarea legii. Magistratul este obligat sa aplice legea. De aceea, el nu trebuie pus intr-o situatie conflictuala prin respectarea legii. Ceea ce unii pot considera o incalcare relativ minora poate insa atrage publicitate, emotie si dezaprobare in cadrul comunitatii, afectand reputatia judecatorului si ridicand semne de intrebare cu privire la integritatea lui si a intregului sistem judiciar.

3.2 Comportamentul si conduita unui magistrat trebuie sa confirme increderea populatiei in integritatea sistemului judiciar. Actul de justitie nu trebuie doar indeplinit, ci trebuie si sa fie vazut ca fiind indeplinit.

Increderea in judiciar se bazeaza nu doar pe competenta si vrednicia membrilor sai, ci si pe integritatea si probitatea morala a acestora. Magistratul nu trebuie sa fie doar un "judecator ori procuror bun", ci si o "persoana buna", desi intelesul acestor sintagme poate varia in diferitele cercuri ale societatii. Din perspectiva publicului, magistratul nu a depus doar un juramant de a servi idealurile de dreptate si adevar pe care sunt construite statul de drept si fundamentul democratiei, ci a promis sa le si intruchipeze. In consecinta, calitatile personale, conduita si imaginea pe care le proiecteaza magistratul le afecteaza pe acelea ale sistemului judiciar in ansamblu, si astfel si increderea oamenilor in justitie. Publicul ii pretinde judecatorului si procurorului sa aiba o conduita mult mai inalta decat cea ceruta cetatenilor obisnuiti, standarde de conduita mai riguroase decat cele ale societatii in ansamblu; in fapt, o conduita efectiv ireprosabila. Este ca si cum functia judiciara, de a judeca pe altii, a impus cerinta ca magistratul sa ramana deasupra judecatii rezonabile a altora pe probleme care pot, intr-o masura considerabila, afecta rolul si functia puterii judecatoresti.

Deoarece aparenta este la fel de importanta ca realitatea in indeplinirea functiilor judiciare, magistratul trebuie sa fie mai presus de orice suspiciuni. El trebuie nu numai sa fie cinstit, ci sa si para astfel. Judecatorul are datoria nu numai de a lua decizii corecte si impartiale, ci si sa faca aceasta in asa fel incat sa fie mai presus de orice banuieli cu privire la corectitudinea si impartialitatea acestora si de asemenea referitor la integritatea sa. De aceea, pe langa faptul ca magistratul trebuie sa fie calificat in domeniul dreptului pentru a interpreta si aplica legea in mod competent, este la fel de important sa actioneze si sa se comporte in asa fel incat partile implicate in litigiu sa aiba in vedere impartialitatea sa.

Valoarea 4:

DECENTA (BUNA-CUVIINTA)

Principiul:

Decenta si aparenta de decenta sunt esentiale pentru derularea tuturor activitatilor magistratului.

Comentariu:

Decenta si aparenta de decenta, atat profesionala cat si personala, sunt elemente esentiale ale vietii unui magistrat. Nu ceea ce face sau nu face acesta conteaza cel mai mult, ci ceea ce gandesc ceilalti despre ce a facut sau ar putea face. De exemplu, un judecator care are o discutie indelungata cu o parte dintr-un proces in derulare va parea ca acorda acelei parti un avantaj, chiar daca de fapt conversatia este complet straina de cauza respectiva. Avand in vedere ca publicul se asteapta la un inalt standard de conduita din partea judecatorului, atunci cand acesta are indoieli cu privire la participarea la un eveniment sau acceptarea unui cadou, oricat de nesemnificativ, trebuie sa-si puna intrebarea "Cum va arata aceasta in ochii publicului, care este imaginea care se creeaza?"

Magistratul va evita indecenta si aparenta de indecenta in toate activitatile sale.

Impresia de indecenta este data in situatiile in care conduita compromite abilitatea judecatorului de a-si indeplini responsabilitatile judiciare in conditii de integritate, impartialitate, independenta si competenta, sau este probabil sa creeze in constiinta observatorului rezonabil perceptia ca posibilitatea sa de a-si indeplini responsabilitatile in aceasta maniera este subminata. De exemplu, tratarea unui reprezentant guvernamental in mod diferit de un membru al publicului, oferindu-i-se un loc preferential, creeaza aparenta pentru observatorul obisnuit ca acesta are acces special in instanta si la mecanismele sale de luare a deciziilor. Pe de alta parte, au loc adesea vizite ale elevilor la tribunal, si acestia sunt asezati in locuri speciale. Copiii nu sunt intr-o pozitie de putere si de aceea nu creeaza aparenta unei influente improprii, in special cand se explica faptul ca prezenta lor este in scopuri pur educationale.

Judecatorul trebuie sa acorde atentie evitarii contactelor ce pot da nastere la speculatii cu privire la existenta unei relatii speciale cu cineva caruia ar fi tentat sa-i confere un avantaj. De exemplu, judecatorul si procurorul trebuie sa evite in general sa fie transportati de ofiteri de politie sau avocati, iar atunci cand utilizeaza transportul in comun este indicat sa nu se aseze langa un impricinat sau un martor.

4.2 Fiind obiectul cercetarii publice constante, magistratul trebuie sa accepte restrictii personale ce pot fi privite de cetatenii obisnuiti ca fiind apasatoare, si trebuie sa faca aceasta in mod liber si voluntar. El este dator mai ales sa se comporte intr-un mod consecvent cu demnitatea serviciului judiciar.

Magistratul trebuie sa se astepte sa constituie obiectul cercetarii si comentariilor publice in mod constant, sa isi asume statutul de persoana publica si de aceea trebuie sa accepte restrictii asupra activitatii sale - chiar si asupra acelor aspecte care nu ar provoca reactii adverse daca ar fi desfasurate de alti membri ai comunitatii sau chiar ai profesiei - ce pot fi privite ca apasatoare de cetatenii obisnuiti, si trebuie sa faca aceasta in mod liber si voluntar. Acest fapt se aplica atat conduitei profesionale cat si celei personale a magistratului. Legalitatea conduitei sale, desi este relevanta, nu acopera pe deplin exigentele speciale in aceasta materie.

Unui magistrat i se cere sa aiba o viata exemplara in afara instantei. El trebuie sa se comporte in public cu atentia si auto-controlul cerut de serviciul judiciar, deoarece etalarea unui temperament nesocotit este injositoare pentru imaginea justitiei si incompatibila cu demnitatea functiei sale.

Astfel, referindu-ne la aspecte concrete ale vietii cotidiene, este de semnalat ca in zilele noastre, in majoritatea tarilor, nu exista o interdictie pentru judecator sa frecventeze baruri sau locatii similare, insa aceasta este potrivit sa aiba loc cu discretie. Judecatorul trebuie sa ia in considerare modul in care astfel de vizite pot fi percepute de un observator rezonabil din comunitate, de exemplu din perspectiva reputatiei localului vizitat, a persoanelor ce il frecventeaza si din punctul de vedere al problemelor legate de functionarea lui in conformitate cu legislatia in vigoare.

In acest sens, exemplul urmator este ilustrativ.

Prin Hotararea fostei Comisii de disciplina a Ministerului Public nr.5/1998, definitiva prin neexercitarea contestatiei, s-a retinut intre altele, ca in perioada 1994 - 1996, procurorul X de la Parchetul de pe langa tribunalul Z a inceput sa frecventeze in mod repetat clubul de noapte al carui patron era numitul V.M.L. In anul 1995 el a solutionat o cauza penala in care invinuit era V.M.L., fara ca dosarul sa-i fi fost repartizat de catre sefii ierarhici. Procurorul a dispus scoaterea de sub urmarire penala a lui V.M.L. iar ulterior a acceptat functia de presedinte onorific la clubul de judo al carui patron era acesta. In aceasta calitate, procurorul X a incasat de la mai multi patroni ai altor firme, cercetati in cauze penale, sume de bani cuprinse intre 1.000.000 si 22.000.000 lei sub forma de sponsorizari pentru clubul de judo, semnand cinci chitante cu sigla clubului.

Comisia de disciplina a considerat ca faptele procurorului reprezinta abateri disciplinare, sub forma unor manifestari care aduc atingere onoarei si probitatii profesionale si al incalcarii prevederilor legale referitoare la interdictiile ce ii privesc pe magistrati.

Nu exista o limitare expresa pentru magistrati de a practica ocazional jocurile de noroc drept activitate de petrecere a timpului liber, insa ea trebuie exercitata cu discretie si masura, avand in vedere perceptia unui observator rezonabil din comunitate. Este normal si absolut irelevant a vizita ocazional un hipodrom sau un cazinou in timpul unei vacante in strainatate sau a juca uneori carti cu prietenii sau familia. Situatia poate fi diferita insa daca un judecator ori procuror frecventeaza prea des biroul de pariuri al curselor de cai, cazinourile ori alte locatii de acest gen, devine un jucator inrait sau joaca pe mize periculos de mari.

In Romania anilor '90 au existat numeroase situatii in care magistratii au participat la jocuri de noroc de tip piramidal. Actualul Cod deontologic prevede in art.26: "Magistratilor le este interzisa participarea directa sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investitii pentru care nu este asigurata transparenta fondurilor in conditiile legii".

Practica instantei supreme in aceasta materie (intre altele Deciziile nr.1 si 2 din 1996) este constanta, aratandu-se ca "faptele magistratilor care, in nume propriu sau al unor membri de familie, au fost inscrisi si au depus preferential, in scopul obtinerii, prin mijloace nepermise, a unor sume de bani la un joc de tip piramidal, aduc grave prejudicii imaginii justitiei, prin stirbirea prestigiului si reputatiei magistratilor".

Judecatorul si procurorul trebuie sa fie precauti si in privinta frecventarii cluburilor sau a altor locuri de divertisment. De exemplu, este necesar sa fie tratata cu atentie participarea la evenimente organizate de sau pentru membrii ai politiei, ai agentiei anti-coruptie, vamii si departamentului de impozite, avand in vedere ca aceste institutii sau membrii lor pot aparea frecvent in fata instantelor si parchetelor. Nu exista nici o obiectie fata de acceptarea de catre magistrat a unei invitatii la un dineu organizat la cantina politiei; nu este insa de dorit ca magistratul sa frecventeze sau sa devina membru al acestor cluburi si sa fie un utilizator frecvent al unor astfel de unitati. In majoritatea tarilor este considerat normal ca judecatorii si procurorii sa participe la evenimente organizate de bransa juridica si sa discute cu avocatii, socializarea fiind nu numai posibila, ci si necesara.

4.3 In relatiile sale personale cu membrii profesiei juridice ce practica frecvent in fata instantei/ parchetului, magistratul va evita situatiile ce pot genera in mod rezonabil suspiciunea sau aparenta de favoritism ori partinire.

Contactele sociale cu ceilalti membri ai sistemului judiciar si ai bransei juridice reprezinta o traditie indelungata si sunt corecte. In functie de circumstante insa, si potrivit bunului-simt, magistratul trebuie sa exercite prudenta. Avand in vedere ca judecatorii si procurorii nu traiesc in turnuri de fildes ci in lumea reala, nimeni nu se poate astepta ca acestia sa intrerupa toate relatiile cu bransa juridica atunci cand preiau functia. Nici nu ar fi intru-totul benefic pentru procesul judiciar ca ei sa se izoleze de restul societatii, ceea ce include colegi de scoala, fosti asociati sau colegi din profesia anterioara. Prezenta magistratilor la reuniuni cu avocati ofera anumite beneficii. Schimburile informale pe care le faciliteaza aceste reuniuni pot ajuta la reducerea tensiunilor dintre magistrati si avocati si reduce izolarea de fostii colegi la care sunt supusi judecatorii si procurorii la preluarea serviciului judiciar. Ca regula de bun-simt insa, magistratii trebuie sa manifeste reticenta si o anumita rezerva in ce priveste frecventa exagerata a acestor contacte.

Intretinerea unei relatii sociale cu un avocat ce apare in mod frecvent in fata judecatorului prezinta o serie de pericole si necesita un proces de echilibrare. Pe de o parte, judecatorul nu trebuie descurajat sa aiba relatii sociale sau extra-judiciare. Pe de alta parte, exista problema evidenta a aparentei de partinire si favoritism atunci cand un prieten sau alta persoana se prezinta in fata magistratului. Acestuia din urma este cel care decide in final daca are o relatie excesiv de apropiata cu un avocat, sau daca a creat o astfel de aparenta. Delimitarea este la latitudinea magistratului. Testul este daca relatia sociala interfereaza cu indeplinirea responsabilitatilor judiciare, si daca un observator dezinteresat, informat pe deplin de natura relatiei sociale, poate avea in mod rezonabil indoieli semnificative in privinta indeplinirii actului de justitie. Magistratul trebuie de asemenea sa aiba in vedere pericolul de a fi expus prin neatentie la informatii extra-judiciare cu privire la o cauza pe care o solutioneaza sau in care ar putea fi implicat. Astfel, el este dator sa evite contactul cu un avocat in conditiile in care s-ar crea o perceptie rezonabila ca au o relatie personala apropiata la momentul derularii unui proces in care avocatul apare in fata judecatorului.

Atunci cand vecinul unui judecator este un avocat ce are frecvent procese la instanta respectiva, judecatorul nu este obligat sa se abtina de la contactul social cu avocatul, cu exceptia cazului in care acesta din urma se prezinta in fata instantei pentru o cauza in derulare. In functie de circumstante, un anumit nivel de socializare este acceptabil, cu conditia ca judecatorul sa nu creeze nici necesitatea de recuzare, nici aparenta rezonabila ca impartialitatea sa a fost compromisa.

Nu pot exista obiectii justificate fata de participarea unui magistrat la o receptie organizata, de exemplu, de avocati proaspat desemnati in pozitii superioare pentru a-si sarbatori realizarile profesionale. La o astfel de reuniune, desi este foarte probabil sa fie prezenti avocati ce apar in fata instantei/parchetului respectiv, contactul social direct poate fi evitat in relatie cu cauzele in derulare. Daca are loc o astfel de intalnire, discutiile asupra proceselor trebuie sa fie evitate. In functie de circumstante, unii comentatori sustin chiar ca celelalte parti din proces ar putea fi informate cu privire la acest contact cu cea mai apropiata ocazie, ceea ce poate parea exagerat. Cel mai important considerent ce trebuie avut in vedere este daca activitatea de socializare va crea sau contribui la perceptia ca avocatul are o relatie speciala cu magistratul, si daca aceasta relatie speciala implica o dispozitie a judecatorului/procurorului de a accepta si a se baza pe prezenta si prestatia avocatului.

In privinta ospitalitatii obisnuite, magistratului i se permite in mod normal sa primeasca vizite ale avocatilor pledanti si ale altor avocati. Socializarea cu avocatii in aceste conditii este incurajata datorita beneficiilor generate de discutiile informale ce au loc in cadrul unor astfel de evenimente. Judecatorul nu poate insa primi un cadou de la un avocat ce poate aparea in fata sa, si nu poate participa la reuniuni organizate de o firma de avocatura unde ospitalitatea depaseste un nivel modest. Criteriul este cum va parea evenimentul pentru un observator onest, ce poate sa nu fie la fel de tolerant fata de conventiile profesiei judiciare precum membrii acesteia.

Sub un alt aspect, participarea unui magistrat la o petrecere organizata de o firma de avocatura depinde de cine organizeaza petrecerea si cine participa la aceasta, precum si de natura evenimentului. Atunci cand decide daca va fi prezent, magistratul se va baza pe cunostintele sale cu privire la uzantele locale si evenimentele anterioare. In functie de circumstante, poate fi necesar ca judecatorul sa-i solicite gazdei lista de invitati si informatii privind nivelul de ospitalitate. Trebuie tratata cu atentie situatia in care o firma de avocatura poate fi perceputa ca facand reclama serviciilor sale catre clienti sau potentiali clienti. Exista o diferenta evidenta intre evenimentele asociatiilor profesionale (la care judecatorii pot intr-adevar sa fie invitati frecvent pentru a tine prezentari pe probleme de interes general) si cele organizate de firme de avocatura. Magistratul trebuie sa se asigure ca prezenta la un eveniment organizat de o firma de avocatura nu afecteaza aparenta sa de impartialitate.

Pe de alta parte, trebuie evaluata cu atentie masura in care judecatorul/procurorul poate face vizite la fostul barou sau fosta firma de avocatura. De exemplu, in mod normal nu ar fi impropriu ca judecatorul sa-si viziteze fostul barou sau fosta firma de avocatura pentru a participa la o reuniune precum o receptie anuala sau o petrecere aniversara ori o receptie pentru sarbatorirea desemnarii unui membru al baroului intr-o pozitie superioara sau in serviciul judiciar. In functie de circumstante insa, vizitarea excesiv de frecventa de catre un judecator a fostului barou pentru socializare cu fostii colegi poate sa nu fie potrivita. In mod similar, un judecator ce a fost anterior procuror trebuie sa evite relatiile prea apropiate cu fostii colegi procurori si cu ofiterii de politie ce i-au fost colaboratori. Crearea chiar si a aparentei de prietenie poate fi imprudenta si este de dorit sa fie evitata.

Judecatorul trebuie sa evite de asemenea dezvoltarea excesiva a unor relatii stranse cu parti care se prezinta frecvent in fata instantei - precum ministrii sau functionarii acestora, reprezentanti ai administratiei locale, procurori si avocati din oficiu - daca aceste relatii fie tind sa creeze in mod rezonabil aparenta de partinire, fie vor necesita recuzarea. In luarea unei decizii in acest sens, judecatorul poate lua in considerare frecventa cu care functionarul sau avocatul se prezinta in fata sa, natura si gradul de interactiune sociala, cultura comunitatii juridice in care prezideaza, sensibilitatea si controversele cu privire la litigii prezente si previzibile.

Nu este recomandat nici ca un magistrat sa faca parte dintr-o societate secreta in care sunt membrii si avocati care apar in fata sa, putandu-se presupune ca acei avocati vor primi favoruri drept parte a codului de fratie.

4.4 Judecatorul nu va participa la solutionarea unei cauze in care un membru al familiei sale reprezinta un impricinat sau este asociat in vreun fel litigiului respectiv.

Astfel, judecatorul trebuie sa se abtina in cauza in care un membru al familiei sale (inclusiv logodnic sau logodnica) a participat sau s-a prezentat, chiar si la o singura infatisare ca avocat.

Se intalnesc in practica situatii in care un membru al familiei este afiliat la o firma de avocatura.

Membrii unei firme de avocatura impart in general profitul si cheltuielile intr-un anumit mod si sunt motivati sa obtina clienti, partial prin solutionarea cu succes a cauzelor lor. Insa faptul ca un avocat dintr-un proces este afiliat unei firme de avocatura din care face parte si un membru al familiei judecatorului nu necesita in sine recuzarea acestuia. In anumite situatii, faptul ca impartialitatea judecatorului poate fi pusa sub semnul intrebarii in mod rezonabil, sau faptul ca judecatorul cunoaste un interes al rudei in firma de avocatura care poate fi afectata substantial de rezultatul procesului, justifica recuzarea lui. In plus, factorii de care poate tine cont judecatorul intr-o analiza de la caz la caz cuprind, dar nu sunt limitati, la urmatorii:

a)      aparenta pentru publicul larg a lipsei recuzarii;

b)     aparenta pentru alti avocati, judecatori si membrii ai publicului a lipsei recuzarii;

c)      povara administrativa a recuzarii pentru instanta;

d)     dimensiunea interesului financiar, profesional sau de alta natura a rudei in cauza respectiva.

Se intampla in practica uneori ca un membru al familiei este angajat al unui departament guvernamental (consilier juridic).

Desii avocatii guvernamentali primesc un salariu iar rezultatul cauzelor penale sau civile nu implica in mod obisnuit nici un motiv economic sau profit, succesul profesional este un factor ce trebuie luat in considerare. De aceea, chiar daca un membru al familiei este angajat in cadrul parchetului sau al unui departament guvernamental si nu detine o pozitie de control sau administrativa in aceste structuri, trebuie manifestata prudenta si luata in considerare recuzarea din toate cauzele ce implica departamentele respective, din doua motive. In primul rand, deoarece membrii unui departament pot face schimb de informatii cu privire la cauzele in derulare, exista riscul ca, prin neatentie, membrul familiei judecatorului sa devina implicat sau sa influenteze alte cauze ce sunt repartizate departamentului respectiv, chiar fara a avea o responsabilitate directa de control. Cel de al doilea motiv pentru a lua in considerare recuzarea, strans legat de primul, este ca impartialitatea judecatorului poate fi pusa sub semnul intrebarii in mod rezonabil. Testul este: poate avea indoieli semnificative un observator lucid si informat cu privire la existenta unei partiniri constiente sau inconstiente de partea judecatorului referitor la succesul profesional al departamentului in care este angajat un membru al familiei sale?

In privinta relatiei amoroase cu un avocat, in mod cert, judecatorul trebuie sa nu judece cauzele in care este implicat avocatul, chiar daca prezentarea acestuia este pur formala. Judecatorul nu trebuie sa se recuze insa in cauzele ce implica alti membrii ai firmei sau departamentului in care activeaza avocatul respectiv.

Magistratul nu trebuie sa permita utilizarea resedintei sale de catre un membru al profesiei juridice pentru a primi clienti sau alti practicanti ai profesiei juridice.

Este impropriu ca un judecator sa-i permita unui avocat sa-i foloseasca resedinta pentru intalniri cu clienti sau avocati ce au legatura cu practica juridica. In cazul in care sotul/sotia sau alti membrii ai familiei judecatorului sunt avocati, judecatorul trebuie sa nu foloseasca aceeasi linie telefonica cu biroul juridic al acelei persoane deoarece acest fapt ar crea perceptia ca judecatorul practica de asemenea activitati juridice in cadrul biroului, si poate duce de asemenea, prin neatentie, la comunicari ex parte sau la aparenta sau suspiciunea cu privire la astfel de contacte.

Magistratul, ca orice alt cetatean, are dreptul la libertate de exprimare, credinta, asociere si intrunire, insa in exercitarea acestor drepturi el se va comporta intotdeauna in asa fel incat sa pastreze demnitatea serviciului judiciar si impartialitatea si independenta sistemului.

Este de principiu ca magistratul se bucura de aceleasi drepturi ca si ceilalti cetateni.

In cadrul serviciului, el nu renunta la dreptul la libertate de expresie, la asociere sau intrunire de care se bucura ceilalti membrii ai comunitatii, nici nu abandoneaza convingerile sale politice anterioare si nici nu renunta la interesul in probleme politice. Este insa necesara o constrangere si limitare astfel incat sa fie mentinuta increderea publicului in impartialitatea si independenta puterii judecatoresti. In definirea gradului adecvat de implicare a sistemului judiciar in dezbaterile publice, trebuie avute in vedere doua aspecte fundamentale. Primul este daca implicarea magistratului poate submina, in mod rezonabil, increderea in impartialitatea sa. Cel de al doilea este daca o astfel de implicare poate expune magistratul inutil la atacuri politice sau poate fi neconforma cu demnitatea serviciului judiciar. In oricare din aceste cazuri, judecatorul trebuie sa evite astfel de situatii.

Este cert si faptul ca sarcinile magistratului sunt incompatibile cu anumite activitati politice, precum statutul de membru al parlamentului sau al consiliului local.

Pe de alta parte, judecatorul si procurorul nu trebuie sa se implice in mod impropriu in controverse publice. Motivul este evident. Esenta calitatii de judecator este de a fi capabil sa abordeze diverse probleme ce fac obiectul disputelor intr-o maniera obiectiva si judicioasa. In egala masura este important ca judecatorul sa fie perceput de catre public ca etaland o abordare degajata, nepartinitoare, fara prejudecati, impartiala, deschisa si echitabila, ce reprezinta marca judecatorului. Daca acesta intra in arena politica si participa la dezbateri publice, fie exprimandu-si opiniile cu privire la probleme controversate, intrand in dispute cu personalitati ale comunitatii, fie criticand guvernul ori parlamentul, el nu va mai fi privit ca actionand in mod judicios atunci cand prezideaza in cadrul instantei si cand decide asupra disputelor care au legatura cu problemele asupra carora si-a exprimat opiniile public. Aceeasi lipsa de credibilitate se va produce si atunci cand personalitatile publice sau departamente guvernamentale, pe care judecatorul le-a criticat in public, sunt parti sau chiar martori in cauze pe care el le solutioneaza.

Sub un alt aspect, este neindoielnic faptul ca membrii comunitatii, ai legislativului si ai executivului, pot face comentarii publice cu privire la ceea ce considera ei ca fiind limitari sau erori ale unui magistrat sau ale deciziilor acestuia. Judecatorul respectiv, din cauza restrictiei de ordin politic, nu da in mod obisnuit replici. Dreptul de a critica un magistrat este supus regulilor privind calomnia, insa acestea sunt invocate mai rar in zilele noastre pentru a suprima sau pedepsi criticarea judiciarului sau a unui anumit judecator. Modalitatea mai buna si mai inteleapta este de a ignora orice atac scandalos si nu exacerbarea publicitatii prin initierea unor proceduri judiciare. Dupa cum s-a observat, dreptatea nu este o virtute izolata: aceasta trebuie sa fie supusa cercetarii si comentariilor decente, chiar daca deschise, ale oamenilor obisnuiti.

Exista circumstante limitate in care un judecator poate vorbi deschis despre chestiuni controversate politic, respectiv cand problema afecteaza in mod direct activitatea instantelor si parchetelor, independenta judiciarului (ce poate include salariile si statutul judecatorilor), aspecte fundamentale ale administrarii justitiei sau integritatea personala a judecatorului. Chiar si in legatura cu aceste aspecte, magistratul trebuie sa actioneze cu retinere si prudenta. Judecatorul poate prezenta aceste probleme guvernului, insa el nu trebuie sa fie privit ca deruland actiuni de "lobby" fata de guvern sau sa indice cum ar solutiona anumite situatii care ar aparea in fata instantei. In plus, judecatorul trebuie sa tina cont de modul in care comentariile sale publice pot fi privite ca reflectand punctele de vedere ale sistemului judiciar; poate fi dificil uneori ca magistratul sa-si exprime o opinie care sa fie privita drept pur personala si nu ca cea a sistemului in general.

Un judecator/procuror poate participa la discutii pe probleme juridice in scopuri educationale sau pentru a sublinia punctele slabe ale legislatiei si doctrinei. In anumite circumstante speciale, comentariile unui judecator cu privire la un proiect de lege pot fi de ajutor sau potrivite, cu conditia ca judecatorul sa evite furnizarea unor opinii controversate asupra constitutionalitatii. In mod normal, comentariile judiciare cu privire la proiecte legislative sau asupra altor probleme de politica guvernamentala trebuie sa fie legate de implicatii practice sau deficiente de redactare si trebuie sa evite probleme de controversa politica. In general, astfel de comentarii judiciare trebuie sa faca parte dintr-un efort colectiv sau institutionalizat al judiciarului, si nu sa apartina unui anumit judecator in nume propriu.

Pot aparea situatii in viata unui magistrat in care, ca fiinta umana inzestrata cu o constiinta, principii morale, sentimente si valori, el poate considera drept datoria sa etica sa se exprime. De exemplu, in exercitarea dreptului la exprimare, judecatorul poate participa la o ceremonie, purta un simbol sau semna o petitie pentru a-si exprima opozitia fata de un razboi, sprijinul pentru conservarea energiei sau independenta sau finantarea pentru o agentie anti-saracie. Acestea sunt expresii ale grijii pentru comunitatea locala si globala. Daca oricare dintre aceste probleme apar in fata instantei/parchetului, si daca impartialitatea magistratului poate fi pusa sub semnul intrebarii in mod justificat, acesta trebuie sa se abtina de la procedurile in care participarea sa anterioara aduce indoieli cu privire la impartialitatea si integritatea sa judiciara.

4.7 Judecatorul se va informa cu privire la interesele sale financiare personale si va face eforturi rezonabile pentru a cunoaste interesele financiare ale membrilor familiei sale.

Daca in urma in urma participarii sale in procedurile din fata instantei/parchetului, pare ca magistratul, sau un membru al familiei sale, sau alta persoana cu care este intr-o relatie financiara, este probabil sa aiba beneficii, el nu are alta optiune decat sa se abtina. De aceea, este necesar ca judecatorul sa fie intotdeauna constient de interesele sale financiare precum si de cele ale familiei sale.

"Interes financiar" inseamna implicarea legala sau justa, oricat de redusa, sau o relatie ca director, consultant, sau alt participant activ, in chestiunile patrimoniale ale unei institutii sau organizatii.

4.8 Judecatorul/procurorul nu vor permite familiei, relatiilor sociale sau de alta natura sa-i influenteze conduita judiciara si discernamantul ca magistrat.

Familia, prietenii si colegii magistratului din mediul social, civic sau profesional cu care acesta se asociaza frecvent, comunica pe probleme de interes comun, imparte incredere si siguranta, sunt in pozitia sa influenteze in mod impropriu, sau sa para a-l influenta in exercitarea functiilor sale judiciare. Ei pot cauta sa faca aceasta pe cont propriu sau din insarcinarea impricinatilor sau mandatarilor lor. Judecatorul va trebui sa acorde o atentie speciala acestor chestiuni pentru a se asigura ca nu este influentat de astfel de relatii in mod subconstient, in conduita sau discernamantul judiciar.

Un judecator abuzeaza de putere atunci cand foloseste serviciul judiciar pentru castiguri sau represalii personale. Judecatorul trebuie sa evite toate activitatile care sugereaza ca deciziile sale sunt afectate de interesul propriu sau favoritism, acest abuz de putere incalcand profund increderea publicului in judiciar si in impartialitatea actului de justitie.

4.9 Magistratul nu va folosi sau imprumuta prestigiul serviciului judiciar pentru a urmari interesele sale private, ale unui membru al familiei sau altei persoane, si nici nu va transmite sau permite altora sa transmita impresia ca o persoana este intr-o pozitie speciala de a-l influenta in indeplinirea sarcinilor judiciare.

Este foarte dezbatuta obligatia de a diferentia intre utilizarea corecta si cea improprie a serviciului judiciar.

Magistratul este privit in general de membrii publicului ca o persoana foarte speciala si este tratata in cadrul instantei/parchetului, si probabil si in afara acesteia, in mod respectuos, uneori servil si cu magulire. Judecatorul si procurorul trebuie astfel sa diferentieze intre utilizarea corecta si cea improprie a prestigiului serviciului judiciar. Este incorect ca un magistrat sa-si foloseasca sau sa incerce sa-si foloseasca pozitia pentru a obtine avantaje personale sau vreun tratament preferential de orice fel. De exemplu, judecatorul nu trebuie sa-si foloseasca antetul judiciar pentru a obtine vreun beneficiu in activitatile sale personale. De asemenea, magistratul nu trebuie sa-si foloseasca functia in incercarea, sau ceea ce poate fi perceput in mod rezonabil ca o incercare, de a se degaja de dificultati legale sau birocratice. Daca este oprit pentru o presupusa contraventie rutiera, judecatorul nu trebuie sa-si declare voluntar statutul fata de ofiterul de politie. Un judecator care contacteaza telefonic un procuror pentru a intreba "daca se poate face ceva" in legatura cu o amenda data unui functionar al instantei pentru o contraventie rutiera creeaza aparenta de atitudine improprie chiar daca nu se incearca utilizarea pozitiei judiciare pentru a influenta rezultatul cauzei.

Pe de alta parte insa, nu exista necesitatea de a ascunde in mod deliberat exercitarea functiei de judecator.

Magistratul va fi insa precaut pentru a evita sa dea impresia ca foloseste statutul sau pentru a obtine vreo forma de tratament preferential. De exemplu, daca fiul sau fiica judecatorului este arestata, judecatorul este supus acelorasi sentimente ca si orice alt parinte, si are dreptul, in acest context, sa raspunda oricaror acte de nedreptate cu privire la tratamentul la care este supus copilul. Insa daca un judecator, in mod direct sau prin intermediari, contacteaza functionarii de politie si foloseste pozitia sa de magistrat pentru a cere ca ofiterul ce a operat arestarea sa fie sanctionat, delimitarea dintre parinte si judecator este estompata. Desi judecatorul, ca orice parinte, are dreptul de a-i oferi sprijin fiului sau fiicei, si de a folosi caile juridice pentru a-i proteja interesele, el nu are dreptul sa urmeze o conduita care nu ar fi disponibila unui parinte ce nu detine serviciul judiciar. Folosirea serviciului judiciar in incercarea de a influenta functionarii publici in indeplinirea sarcinilor legale ale acestora presupune incalcarea demarcatiei dintre protectia si interventia parentala rezonabila si intrebuintarea gresita a prestigiului serviciului judiciar.

Chiar si o problema aparent marunta, cum este utilizarea articolelor de papetarie judiciara poate fi in anumite circumstante, relevanta.

Articolele de papetarie judiciara nu trebuie sa fie folosite in moduri care sa duca la un abuz al prestigiului serviciului judiciar. In general, acestea sunt destinate a fi folosite atunci cand magistratul doreste sa scrie in calitate oficiala. Trebuie manifestata atentie in cazul in care sunt folosite articolele de papetarie judiciara pentru a scrie in calitate particulara. De exemplu, in functie de circumstante, nu este inacceptabila trimiterea unui mesaj de multumire dupa un eveniment social utilizand astfel de articole de papetarie. Pe de alta parte, nu ar fi corecta utilizarea articolelor de papetarie judiciara in cazul in care exista o perceptie rezonabila ca judecatorul cauta sa atraga atentia asupra statutului sau pentru a-l influenta pe destinatarul scrisorii, de exemplu atunci cand transmite o plangere cu privire la o revendicare legata de o polita de asigurare.

Nu exista obiectii ca un judecator/procuror sa ofere scrisori de recomandare, insa si aici trebuie exercitata prudenta. O persoana care solicita o astfel de scrisoare poate face aceasta deoarece este un cunoscut al judecatorului insa doar pentru a beneficia de statutul acestuia. In relatie cu scrisorile de recomandare, articolele de papetarie judiciara trebuie in general folosite doar atunci cand cunostintele judecatorului cu privire la persoana in cauza provin din cadrul activitatii judiciare.

Sunt oferite urmatoarele indrumari:

1. Magistratul nu trebuie sa scrie o scrisoare de recomandare pentru o persoana pe care nu o cunoaste.

2. El poate insa, de plida, redacta o scrisoare de recomandare daca aceasta este elaborata in cursul obisnuit al activitatii (de exemplu, pentru un angajat al instantei/ parchetului, cu privire la activitatea acestuia). Scrisoarea trebuie sa includa o declaratie a sursei si a intinderii cunostintelor, si in general trebuie sa fie adresata si expediata direct persoanei sau organizatiei pentru care este redata informatia. In cazul unui angajat personal al judecatorului, precum si un functionar juridic care este in cautarea unui alt loc de munca, poate fi oferita o scrisoare de recomandare generala, "in atentia persoanei interesate".

3. Magistratul poate redacta o scrisoare de recomandare pentru o persoana pe care o cunoaste personal dar nu profesional, precum o ruda sau un prieten apropriat, daca este o scrisoare care i-ar fi solicitata in mod normal drept rezultat al relatiei personale.

Si depunerea unei marturii poate fi subiect de controversa.

Depozitia unui magistrat ca martor ocular, de pilda, introduce prestigiul serviciului judiciar in procedura in care el depune marturie si poate fi interpretata gresit, ca depozitie oficiala. In plus, atunci cand un judecator depune marturie ca martor, un avocat ce apare in mod frecvent in fata judecatorului poate fi pus in situatia incomoda de a-l supune unui interogatoriu. De aceea, judecatorul/ procurorul nu trebuie in general sa se ofere pentru a depune marturie in fata instantei. Daca acest fapt ii este solicitat, judecatorul trebuie sa accepte doar daca refuzul ar fi nedrept in mod evident pentru persoana care solicita marturia; de exemplu, pentru un alt functionar judiciar, ce are dreptul de a avea dovezi cu privire la caracterul sau din partea semenilor sai. Aceasta nu ii ofera insa judecatorului un privilegiu fata de depunerea de marturie drept raspuns la o citatie obligatorie.

A scrie sau a contacta telefonic, in mod voluntar, membri ai Baroului in cadrul unei proceduri disciplinare ce implica un avocat reprezinta, in fapt, o depozitie ca martor pe situatii de fapt si imprumuta astfel prestigiul serviciului judiciar in sprijinul intereselor private ale avocatului. In mod similar, a contacta in mod voluntar un comitet din partea unui candidat judiciar, fara a depune o cerere oficiala la acel comitet, este echivalent cu depozitia ca martor material si imprumuta prestigiul serviciului judiciar in sprijinul intereselor private ale altei persoane.

Apar unele aspecte speciale atunci cand un judecator/procuror scrie sau contribuie la aparitia unei publicatii, legata sau nu de judiciar. Magistratul nu trebuie sa-i permita nici unei persoane asociate publicatiei sa-i exploateze serviciul. In contractele pentru publicarea scrierilor sale, acesta trebuie sa mentina suficient control asupra publicitatii pentru a evita exploatarea serviciului judiciar.

In legatura cu mass-media, aparitia unui magistrat pe posturi private de radio sau televiziune poate parea a fi in sprijinul intereselor financiare ale organizatiei respective sau a finantatorilor ei. Trebuie manifestata prudenta si retinere in aceasta privinta. Pe de alta parte, multi cetateni isi iau informatiile despre evenimente, probleme sociale si judiciare din astfel de surse. De aceea, in functie de circumstante concrete, participarea la o emisiune legata de sistemul judiciar si problemele justitiei poate fi adecvata. Trebuie luati in considerare mai multi factori pentru a determina daca un magistrat ar trebui sau nu sa participe la astfel de emisiuni: frecventa aparitiei, audienta, tema, cine sunt ceilalti invitati si daca emisiunea este comerciala sau non-comerciala. De exemplu, in functie de imprejurari, poate fi potrivita o discutie cu privire la rolul puterii judecatoresti intr-un stat de drept sau relatia instantelor si parchetelor cu educatia comunitara civica si cu anumite institutii din sistemul sanitar.

Sub un alt aspect, in functie de circumstantele locale, un fost magistrat poate face referire la functia sa anterioara intr-un anunt publicitar prin care ofera servicii de mediere sau arbitraj, avand in vedere ca informatia indica experienta sa ca anchetator. Este indicat insa ca titlul sa fie insotit de cuvintele "pensionat" sau "fost" pentru a sublinia ca persoana respectiva nu mai este magistrat in functie.

4.10 Informatiile confidentiale pe care le dobandeste magistratul in calitatea sa judiciara nu vor fi folosite sau dezvaluite de catre acesta in nici un scop care nu este legat de sarcinile sale profesionale.

In cursul indeplinirii atributiilor sale judiciare, judecatorul si procurorul pot dobandi informatii cu valoare comerciala, financiara sau de alta natura care nu sunt disponibile publicului. Ei nu trebuie sa dezvaluie sau sa utilizeze astfel de date pentru obtinerea unor castiguri personale si in nici un scop ce nu este legat de sarcinile judiciare.

Aceasta interdictie este legata in principal de utilizarea improprie a unor probatorii ce nu sunt facute publice; de exemplu, dovezi ce fac obiectul unui litigiu comercial de mari proportii.

4.11 Cu conditia indeplinirii corespunzatoare a sarcinilor judiciare, un magistrat poate:

4.11.1: scrie, tine prelegeri, cursuri si participa in activitati legate de drept, sistemul judiciar, administrarea justitiei si probleme asociate;

Magistratii sunt in pozitia unica de a putea contribui la imbunatatirea legislatiei, a sistemului judiciar si a administrarii justitiei, atat in cadrul cat si in afara jurisdictiei lor. Astfel de contributii pot lua forma prelegerilor, scrierii de lucrari stiintifice, tinerii unor cursuri sau participarii la alte activitati extra-judiciare, indeosebi in domeniul invatamantului universitar. Cu conditia ca acestea sa nu afecteze indeplinirea obligatiilor judiciare, si in masura in care timpul o permite, magistratii trebuie incurajati sa intreprinda astfel de activitati, care le valorifica si completeaza atat paleta pregatirii profesionale cat si rolul social deosebit de important.

In acest sens, magistratii pot contribui la educatia juridica si profesionala tinand prelegeri, participand la conferinte si seminarii, prezidand audieri de pregatire a studentilor si activand ca examinator. Ei pot de asemenea contribui la literatura juridica, la dezvoltarea doctrinei in calitate de autori sau editori. Aceste activitati profesionale sunt in interesul public si sunt benefice. Acolo unde este necesar, magistratii este bine sa sublinieze insa faptul ca acele comentarii efectuate in forumul educational nu se intentioneaza sa fie opinii consultative sau un angajament fata de o anumita pozitie juridica in procedurile instantei si parchetului, in special deoarece judecatorii si procurorii nu isi exprima opinii si nici nu ofera indrumari privind probleme juridice ce nu sunt prezentate in fata instantei ori parchetului unde functioneaza. Inainte de prezentarea probelor, audierea argumentatiilor si, acolo unde este necesar, finalizarea cercetarii, magistratii nu pot evalua impartial probele si argumentele si nu li se permite sa pronunte o opinie judiciara definitiva. Inainte de a accepta vreo indemnizatie pentru prestatiile sale educationale ori stiintifice, magistratii sunt datori sa se asigure ca valoarea acesteia nu o depaseste pe cea primita de un alt profesor ce nu este judecator si procuror pentru responsabilitati educationale similare si ca suma respectiva este compatibila cu toate obligatiile constitutionale sau legale cu privire la o remuneratie suplimentara.

4.11.2: aparea la o audiere publica in fata unui organism oficial cu privire la probleme de drept, sistemul juridic, administrarea justitiei sau chestiuni asociate;

Magistratul se poate infatisa si depune marturie in fata unui organism oficial in masura in care perceptia generala ar fi ca experienta sa judiciara ofera expertiza speciala in domeniul in cauza si contribuie la solutionarea corecta a problemei respective.

Judecatorul si procurorul se pot infatisa in calitatea lor de cetateni in fata unor organisme oficiale pentru a depune marturie si inscrisuri pe probleme ce pot avea un efect special asupra sa in mod privat, precum propuneri urbanistice ce-i vor afecta proprietatea imobiliara, sau chestiuni legate de functionarea serviciilor locale de sanatate. Magistratii trebuie sa manifeste insa prudenta si retinere, astfel incat sa nu imprumute prestigiul sistemului judiciar pentru promovarea unor cauze generale in astfel de anchete publice, in legatura cu care nu poseda competenta judiciara speciala si nici sa-si rezolve in acest mod interese personale.

4.11.3: activa ca membru al unui organism oficial, al unor comisii, comitete sau organisme consultative guvernamentale, daca statutul de membru nu este in contradictie cu perceptia de impartialitate si neutralitate politica a magistratilor;

In multe tari, datorita reputatiei de care se bucura sistemul judiciar in comunitate si insemnatatii acordate cercetarilor si activitatii pe care magistratii le desfasoara, acestia sunt adesea chemati sa desfasoare anchete si sa realizeze rapoarte cu privire la probleme ce sunt considerate de importanta publica dar care nu intra in mod direct in sfera functiilor judiciarului. Atunci cand analizeaza astfel de solicitari, judecatorul si procurorul trebuie sa cerceteze cu atentie implicatiile acceptarii unei asemenea insarcinari asupra independentei sistemului judiciar. Exista din pacate exemple de magistrati care s-au incurcat in controverse publice si au fost criticati si stanjeniti in urma publicarii rapoartelor comisiilor de ancheta din care au facut parte. Trebuie analizati cu atentie termenii de referinta si alte conditii, precum si timpul si resursele pentru a evalua compatibilitatea acestora cu functia judiciara. Adeseori nu exista nici o obligatie pentru magistrat sa faca parte dintr-o comisie de ancheta, cu exceptia poate a unui caz de importanta nationala, aparut intr-o perioada de urgenta. In unele state, din motive constitutionale, judecatorilor si procurorilor li se interzice sa intreprinda anchete pentru guvernul in functie si, chiar daca li se permite, sunt descurajati de la aceasta, in functie de obiect si procedurile pentru desemnarea magistratului in cauza.

Desi pot fi prezentate argumente convingatoare pentru a arata ca interesele publice sau nationale cer o ancheta completa, clara si amanuntita a unei probleme ce afecteaza in mod vital publicul, si ca sarcina poate fi indeplinita cel mai bine de un magistrat, ce a acumulat de-a lungul anilor experienta necesara pentru a examina probe si evalua credibilitatea martorilor, trebuie sa fie avut in vedere ca:

I) Functia legitima si primordiala a unui judecator este de a judeca litigiile spre solutionare. Este o functie pentru care foarte putine persoane din comunitate sunt pregatite, iar numarul celor ce sunt calificate si disponibile sa indeplineasca aceasta functie la un moment dat, in afara de cei deja in serviciul judiciar, este foarte limitat. Exista, pe de alta parte, un numar suficient de persoane cu abilitati si experienta care sunt competente pentru a servi cu onoare drept comisari, anchetatori ori experti, fara a apela la sistemul judiciar sa preia aceasta sarcina;

II) Functia unei comisii de ancheta nu apartine in mod obisnuit sferei judiciarului, ci executivului. Menirea sa este una de investigare si constatare a informatiilor si dovezilor cu privire la fapte in privinta carora sunt luate masuri corespunzatoare. Aceste masuri pot implica proceduri in justitie, de natura civila sau penala, impotriva persoanelor a caror conduita a fost investigata de comisia respectiva. Alternativ, ancheta poate avea drept obiect o propunere controversata precum construirea unui aeroport sau a unei autostrazi, investigarea prabusirii unui avion, reforma unor anumite aspecte ale unei legi sau politici, necesitatile juridice ale unor grupuri speciale si asa mai departe. Ca orice actiuni executive, procedurile, constatarile si concluziile unei comisii de ancheta pot fi, si sunt frecvent, obiectul controversei publice.

In 1998, Consiliul Judiciar Canadian si-a declarat pozitia cu privire la numirea judecatorilor federali in comisii de ancheta.

Pozitia Consiliului Judiciar Canadian este ca, in lipsa unor circumstante extraordinare, nici un judecator federal nu ar trebui sa accepte desemnarea intr-o comisie de ancheta inainte ca presedintele instantei si judecatorul in cauza sa aiba posibilitatea sa ia in considerare toate aspectele relevante. Este important sa se constate ca acceptarea desemnarii nu va submina activitatea instantei si nici pe cea judiciara viitoare a magistratului.

Judecatorul si procurorul trebuie sa fie in mod normal prudenti in acceptarea desemnarii intr-un comitet sau comisie guvernamentala, sau in alta pozitie legata de fapte sau politici, altele decat cele vizand imbunatatirea legislatiei, a sistemului judiciar sau a administrarii justitiei, cu exceptia cazului in care desemnarea unui judecator este ceruta prin lege. Judecatorul nu va accepta in nici un caz o astfel de desemnare daca sarcinile sale guvernamentale ar interfera cu indeplinirea celor judiciare sau ar tinde sa submineze increderea publicului in integritatea, impartialitatea sau independenta sistemului judiciar. In plus, daca judecatorul este tinut departe de sarcinile sale obisnuite pentru perioade indelungate de timp, acesta poate constata ca intoarcerea la viata normala si reajustarea perspectivei si a modului de gandire la activitatea judiciara nu sunt deloc usoare.

In timpul exercitarii functiilor, judecatorul nu trebuie sa fie implicat in activitati executive ori legislative. Insa daca sistemul o permite, dupa finalizarea activitatii sale din sistemul judiciar, judecatorul poate exercita functii intr-un departament administrativ al unui minister (de exemplu, un departament de legislatie civila sau penala din ministerul de justitie). Problema este mai delicata in cazul in care un judecator devine parte a personalului unui birou al ministrului. Desi aceasta nu ar putea fi considerata o functie adecvata pentru un judecator intr-o tara cu practici obisnuite in domeniul dreptului, pozitia este diferita in unele state. In anumite circumstante, inainte ca un judecator sa intre in serviciu in cadrul biroului unui ministru, trebuie sa fie obtinut un aviz de la un organism responsabil pentru desemnarea judecatorilor si de la colegii din sistemul judiciar, astfel incat sa fie stabilite regulile de conduita aplicabile in fiecare caz. Inainte de a se intoarce la activitatea sa initiala, judecatorul trebuie sa renunte la toate implicarile in functiile executive sau legislative.

Pe de alta parte insa, un magistrat isi poate reprezenta tara, statul sau localitatea la ceremonii sau in legatura cu activitati nationale, regionale, istorice, educationale sau culturale.

4.11.4 sa deruleze alte activitati, daca acestea nu afecteaza demnitatea serviciului judiciar sau nu interfereaza nici un mod cu indeplinirea sarcinilor judiciare.

Un magistrat poate derula activitati extra-judiciare adecvate astfel incat sa nu devina izolat de comunitate. Astfel, judecatorul poate scrie, tine prelegeri, cursuri, poate tine discursuri pe teme non-judiciare, poate derula activitati din domeniul artelor, sportului si ale domeniului social si recreational, atata timp cat acestea nu-i submineaza demnitatea functiei si nu interfereaza cu indeplinirea sarcinilor sale judiciare. Activitatea in diverse domenii ii ofera magistratului oportunitatea de a-si largi orizontul si ii permite constientizarea problemelor societatii, ceea ce ii completeaza cunostintele dobandite in exercitiul sarcinilor profesiei juridice. Trebuie insa stabilit un echilibru rezonabil intre gradul in care judecatorii se pot implica in societate si nevoia ca acestia sa fie priviti ca fiind independenti si impartiali in indeplinirea sarcinilor lor. In analiza finala, trebuie intotdeauna sa fie pusa intrebarea daca in contextul social specific si din perspectiva observatorului rezonabil magistratul s-a implicat intr-o activitate ce poate sa-i compromita, in mod obiectiv, independenta sau impartialitatea, sau poate parea in acest fel.

Judecatorul poate participa in organizatii comunitare, non-profit de diverse tipuri, devenind membru al unei organizatii sau al forului sau de conducere. Exemplele includ organizatii caritabile, universitati si consilii scolare, organisme religioase laice, consilii ale spitalelor, cluburi, organizatii sportive si asociatii ce promoveaza interese culturale sau artistice. In privinta unei astfel de participari, trebuie insa avute in vedere urmatoarele aspecte:

a) Ar fi impropriu ca un magistrat sa participe intr-o organizatie daca obiectivele acesteia sunt politice sau daca activitatile acesteia il pot expune controversei publice, ori in situatia in care este probabil ca organizatia sa fie implicata in litigii in mod frecvent;

b) Magistratul trebuie sa asigure ca participarea nu-i solicita prea mult timp;

c) El nu trebuie in nici un caz sa activeze ca un consultant juridic. Aceasta nu-l impiedica sa-si exprime un punct de vedere ca membru al organismului in cauza, cu privire la o problema ce poate avea implicatii juridice; este insa subliniat ca aceste puncte de vedere nu trebuie tratate drept consultanta juridica. Orice astfel de prestatie juridica de care este nevoie va fi obtinuta de la un avocat;

d) Magistratul va manifesta o extrema prudenta cu privire la implicarea sau asocierea numelui sau in activitati de colectare de fonduri;

e)       Magistratul nu trebuie sa participe personal in aducerea de membri, daca acest fapt poate fi perceput in mod rezonabil ca fiind in esenta un mecanism de colectare de fonduri.

Judecatorii si procurorii nu trebuie sa detina statutul de membri in nici o organizatie care practica discriminarea pe baza de rasa, sex, religie, origine nationala, sau alte criterii irelevante, contrare drepturilor fundamentale ale omului, deoarece statutul de membru poate determina perceptia ca le este subminata impartialitatea. Determinarea faptului ca practicile unei organizatii sunt discriminatorii este adesea o problema complexa. In general, se spune despre o organizatie ca este discriminatorie daca aceasta exclude in mod arbitrar de la obtinerea statutului de membru pe baza de rasa, religie, sex, origine nationala, etnie sau orientare sexuala, acele persoane care altfel ar fi admise. Magistratii pot insa deveni membri ai unei organizatii dedicate pastrarii valorilor religioase, etnice sau culturale legitime, de interes comun, pentru membrii sai. In mod similar, magistratii nu trebuie sa stabileasca intalniri la un club despre care se stie ca practica discriminarea si nici sa le viziteze frecvent.

Magistratii au aceleasi drepturi ca si cetatenii obisnuiti cu privire la chestiunile financiare private, cu exceptia acelor limitari necesare pentru a proteja indeplinirea corespunzatoare a sarcinilor judiciare. Ei pot detine si administra investitii, inclusiv imobiliare, insa nu trebuie sa activeze ca functionari, directori, parteneri activi, manageri, consultanti, sau angajati ai vreunei companii. Participarea magistratilor intr-o afacere trebuie evitata. Este interzis ca ei sa faca parte din consiliul director al unei societati comerciale, respectiv al unei companii ale carei obiective sunt legate de profit. Acest fapt se aplica atat companiilor private cat si publice, fie ca directoratul este executiv sau non-executiv, si indiferent daca este remunerat sau nu.

In cazul in care judecatorul sau procurorul detin sau ocupa un imobil intr-o cladire ce are o asociatie de proprietari sau locatari, ei pot activa in cadrul comitetului sau de conducere insa nu trebuie sa ofere consultanta juridica. Aceasta nu-l impiedica pe judecator sau procuror sa-si exprime punctul de vedere, ca membru al organismului respectiv, cu privire la probleme ce pot avea implicatii juridice; aceste puncte de vedere nu trebuie tratate drept consultanta juridica. Orice consultanta juridica de care are nevoie organismul respectiv va fi obtinuta de la un avocat. Daca pare ca o problema poate fi sau poate deveni controversata, este prudent ca magistratul sa nu-si exprime nici un punct de vedere cu privire la aspectele contestate. Astfel de opinii pot fi difuzate, punand magistratul respectiv si instanta in situatii dificile.

Magistratul nu va "practica juridic" in timpul exercitarii serviciului judiciar.

Practica juridica este definita ca reprezentand activitati in afara unei instante/parchet si fara legatura imediata cu procedurile judiciare. Ea include pregatirea actelor juridice, consultanta juridica pe o gama larga de probleme, pregatirea si executarea instrumentelor juridice ce acopera un domeniu vast de afaceri, relatii si alte chestiuni. Un an petrecut de magistrat ca angajat cu norma intreaga drept consultant special intr-o ramura a guvernului pe probleme legate de instante si administrarea justitiei poate fi considerat ca "practica juridica". Punctele de vedere cu privire la limitele acestei interdictii variaza semnificativ intre diferitele traditii locale. In unele state, judecatorii, chiar intr-o instanta de grad inalt, pot desfasura activitati ca arbitri sau mediatori. Uneori, inainte de pensionare, li s-au permis chiar activitati remunerate ca arbitru international intr-un organism infiintat de un guvern strain.

In mod obisnuit, legislatia celor mai multe state este in sensul ca judecatorul nu trebuie sa activeze ca arbitru sau mediator si in general sa nu desfasoare functii judiciare in calitate privata decat in cazurile autorizate prin lege. Se considera in general ca integritatea si autoritatea puterii judecatoresti sunt subminate daca un magistrat obtine avantaje financiare de pe urma indeplinirii serviciului judiciar, prestand activitati de solutionare a disputelor private pentru castiguri pecuniare si ca activitate extrajudiciara . Chiar si atunci cand aceste servicii sunt desfasurate gratuit, acestea pot interfera cu indeplinirea corespunzatoare a functiilor judiciare si este bine sa fie evitate.

Judecatorul nu trebuie sa ofere consultanta juridica. In cadrul membrilor familiei sau al prietenilor apropiati insa, el poate oferi opinii personale intr-un regim prietenesc, informal, fara remuneratie, subliniind insa ca aceasta nu trebuie tratata drept consultanta juridica, si ca, daca este necesar, ea trebuie obtinuta de la un avocat.

Sub un alt aspect, magistratii au dreptul de a actiona pentru a-si proteja drepturile si interesele, inclusiv prin litigii in instanta. Ei vor fi insa precauti cu privire la implicarea intr-un litigiu personal. Judecatorul si procurorul, ca parte intr-un proces, se supun riscului de a parea ca profita de serviciul lor, si invers, riscului de a-i fi afectata credibilitatea de constatarile si solutia colegilor din sistem.

4.13 Judecatorul si procurorul poate forma sau se pot alatura unor asociatii de magistrati sau participa in alte organizatii ce reprezinta interesele acestora.

In exercitarea libertatii de asociere, magistratul poate deveni membru al unui sindicat sau al unei asociatii profesionale, infiintate pentru a promova si proteja conditiile de lucru si salariale, statutul profesiei, iar impreuna cu alti colegi, poate forma un sindicat sau o asociatie de acest fel. Sunt insa posibile - ca in legislatia romaneasca - restrictii cu privire la dreptul la greva, avand in vedere caracterul public si constitutional al serviciului judiciar.

Magistratul si membrii familiei sale nu vor solicita si nici nu vor accepta vreun cadou, mostenire, imprumut sau favoare in legatura cu o actiune efectuata, ce urmeaza a fi efectuata sau omisa in desfasurarea sarcinilor judiciare.

Magistratul nu va permite in mod constient personalului instantei/parchetului sau altor persoane supuse influentei, coordonarii sau autoritatii sale, sa solicite ori accepte nici un cadou, mostenire, imprumut sau favoare in legatura cu o actiune efectuata, ce urmeaza a fi efectuata sau omisa in cadrul sarcinilor sau functiilor acestora.

Obligatia de a informa membrii familiei si personalul instantei cu privire la constrangerile etice este deosebit de importanta.

Un cadou, o mostenire, un imprumut, sau o favoare catre un membru al familiei magistratului sau alta persoana ce locuieste in resedinta acestuia poate fi, sau poate parea, sa fie menita a-l influenta. In consecinta, acesta trebuie sa-si informeze membrii familiei cu privire la constrangerile etice relevante in aceasta privinta si sa-i descurajeze de la incalcarea acestora. In mod rezonabil, nu ne putem insa astepta ca judecatorul sa cunoasca, si cu atat mai putin sa controleze, toate activitatile financiare ale membrilor familiei ce locuiesc in resedinta comuna.

Aceleasi consideratii se aplica personalului instantei si altor persoane ce sunt supuse influentei, coordonarii sau autoritatii judecatorului.

In privinta a ceea ce poate fi sau nu acceptat, aceasta interdictie nu se refera la:

a) Ospitalitatea obisnuita in comunitatea judecatorului, in scopuri non-comerciale si limitata la furnizarea unor articole modeste, precum si alimente si bauturi racoritoare;

b) Articole cu valoare intrinseca redusa destinate doar pentru prezentare, precum diplome, certificate, trofee si felicitari;

c) Imprumuturi de la banci si alte institutii financiare in termenii normali, ce sunt disponibili, pe baza unor factori uzuali, fara a tine cont de statutul judiciar;

d) Oportunitati si beneficii, inclusiv dobanzi favorabile si reduceri comerciale, ce sunt oferite pe baza altor factori decat statutul judiciar al solicitantului;

e) Recompense si premii acordate participantilor la tombole, concursuri sau alte evenimente deschise publicului si sunt acordate pe baza altor factori decat statutul judiciar;

f) Burse si stagii de cercetare acordate pe baza acelorasi termeni si criterii aplicate candidatilor     non-judiciari;

g) Rambursarea sau renuntarea la cheltuieli de calatorie, inclusiv costuri de transport, cazare si masa pentru magistrat, legate de participarea lui la o intrunire sau activitate dedicata imbunatatirii legislatiei, a sistemului juridic, ori a administrarii justitiei.

h) Remuneratie rezonabila pentru activitatile extrajudiciare legitime si permise.

Linia de demarcatie intre "ospitalitate obisnuita" si o incercare de a dobandi o favoare din partea judecatorului,

este uneori dificil de trasat. Contextul este important, si de obicei nu este vorba de un singur factor care determina daca este impropriu ca magistratul sa participe la eveniment. Intrebarea este daca acceptarea unei astfel de ospitalitati ar afecta negativ independenta, integritatea judecatorului/procurorului, obligatia sa de a respecta legea, impartialitatea, demnitatea, indeplinirea la timp a sarcinilor judiciare sau ar parea sa implice incalcarea celor de mai sus. De asemenea: Persoana care face invitatia sociala este un prieten vechi sau o cunostinta recenta? Persoana respectiva are o reputatie nefavorabila in comunitate? Intrunirea este mare sau intima? Este spontana sau pregatita? Dintre cei ce participa la eveniment, este cineva implicat intr-o cauza in derulare in fata magistratului? Primeste magistratul un beneficiu ce nu este oferit altora, care va genera in mod rezonabil suspiciuni sau critici?

4.16 In conformitate cu legea si cerintele legale privind informatiile publice, magistratul poate primi un cadou, premiu sau beneficiu dupa cum este potrivit ocaziei, cu conditia ca acel cadou, premiu sau beneficiu sa nu fie perceput in mod rezonabil ca fiind destinat sa influenteze indeplinirea sarcinilor judiciare si sa nu creeze in nici un fel aparenta de partialitate.

Asa cum aratam anterior, un cadou catre un judecator sau catre un membru al familiei sale, ce locuieste in resedinta acestuia, ce are o valoare excesiva, da nastere la intrebari cu privire la impartialitatea judecatorului si integritatea serviciului judiciar. Se poate chiar cere recuzarea judecatorului in cazuri in care altminteri o astfel de solicitare nu ar fi fost necesara. De aceea, astfel de cadouri nu trebuie sa fie acceptate, iar magistratul le va refuza politicos. Uneori aceste cadouri sunt oferite in mod spontan, fara a lua in considerare regulile si conventiile carora i se supune magistratul. De pilda, o oferta de abonament la un centru de sanatate, dupa ce judecatorul conduce o ceremonie de dobandire a cetateniei, poate fi bine intentionata, insa el trebuie sa refuze oferta, explicand ca acceptarea poate fi descrisa ca implicand primirea unei taxe sau recompense pentru indeplinirea unei functii publice. Pe de alta parte, oferirea unei sticle de whisky sau a unor cd-uri cu muzica preferata a judecatorului nu ar genera in mod probabil, o incalcare a normelor deontologice.

Asa cum aratam, magistratului nu i se interzice sa accepte onorarii, de pilda plata pentru activitatea didactica universitara, cu conditia ca remuneratia sa fie rezonabila si comparabila cu sarcinile indeplinite. El se va asigura insa ca nu sunt create conflicte prin aranjamentul respectiv. Magistratul nu isi va folosi - si nici nu va lasa aceasta impresie - pozitia judiciara in beneficiul personal. De asemenea, el nu trebuie sa petreaca perioade semnificative de timp departe de sarcinile judiciare pentru a-si indeplini angajamente de vorbitor sau de a scrie pentru remuneratie. In plus, sursa platii nu trebuie sa genereze probleme legate de vreo influenta improprie sau de abilitatea si dorinta judecatorului de a fi impartial in cauzele ce apar inaintea sa.

Valoarea 5:

EGALITATEA

Principiul:

Asigurarea egalitatii de tratament pentru toti cei din fata instantei este esentiala pentru indeplinirea corespunzatoare a serviciului judiciar.

Comentariu:

Judecatorul trebuie sa cunoasca instrumentele internationale si regionale ce interzic discriminarea grupurilor vulnerabile din comunitate, precum Conventia Internationala privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasiala din 1965, Conventia Internationala privind Eliminarea Formelor de Discriminare impotriva Femeilor din 1979, Declaratia privind Eliminarea Tuturor Formelor de Intoleranta si Discriminare pe baza Religiei sau Credintei din 1981 si Declaratia Privind Drepturile Persoanelor Apartinand unor Minoritati Nationale sau Etnice, Religioase si Lingvistice din 1992. De asemenea, judecatorul trebuie sa cunoasca faptul ca I.C.C.P.R. 14 (1) garanteaza ca "Toate persoanele sunt egale in fata instantelor". I.C.C.P.R. 2(1), coroborata cu I.C.C.P.R. 14(1), recunoaste dreptul tuturor persoanelor la un proces corect, fara nici o diferentiere in termeni de rasa, culoare, sex, limba, religie, convingeri politice sau de alta natura, origine nationala sau sociala, mijloace materiale, statut sau alte circumstante. Sintagma "alte circumstante" (sau "alt statut") a fost interpretata ca incluzand de exemplu, nelegitimitate, orientare sexuala, statut economic, dizabilitate si statut HIV. Astfel este statuata obligatia magistratului de a-si indeplini functiile judiciare respectand principiul egalitatii de tratament, evitand partinirea si discriminarea, mentinand un echilibru intre parti si asigurandu-se ca fiecare beneficiaza de o audiere corecta.

Tratamentul egal si corect a fost considerat mult timp atributul esential al justitiei, o caracteristica a procesului judiciar strans legata de impartialitate. Un judecator care de exemplu, ajunge la un rezultat corect insa foloseste stereotipuri, face aceasta in dauna impartialitatii, reala sau perceputa. El nu trebuie sa fie influentat de atitudini bazate pe stereotipuri, mit sau prejudecati, ci este dator sa depuna toate eforturile pentru a recunoaste si demonstra sensibilitate la astfel de atitudini si pentru a le corecta.

In privinta discriminarii sexuale, judecatorul are de jucat un rol in a asigura ca instanta ofera acces egal la justitie pentru barbati si femei. Aceasta obligatie se aplica relatiilor judecatorului cu partile, avocatii si personalul instantei, precum si raporturilor personalului instantei si ale avocatilor cu altii. Cazurile de partinire sexuala fatise din partea judecatorilor fata de avocati nu mai apar in instanta frecvent in zilele noastre, desi limbajul, gesturile si alte forme de conduita pot fi uneori percepute ca hartuire sexuala. De exemplu, utilizarea unor termeni nepotriviti in adresarile catre avocatii de sex feminin ("draguta", "draga", "fetito", "surioara") sau comentariile cu privire la infatisarea fizica sau imbracamintea avocatilor de sex feminin in moduri ce nu ar fi folosite, in relatia cu un avocat barbat. Conduita ironica din partea unui magistrat ("aceasta pledoarie trebuie sa fi fost pregatita de o femeie") afecteaza eficienta femeilor ca avocati, uneori reducand respectul de sine sau nivelul de incredere in abilitatile proprii. Tratamentul insensibil si grosolan al impricinatilor de sex feminin("femeia aceea proasta") poate de asemenea afecta in mod direct drepturile lor legale, in realitate si in aparenta. Hartuirea sexuala a personalului instantei, a avocatilor, a impricinatilor sau colegilor este ilegala, precum si non-etica.

Astfel, intr-o speta[15] s-a retinut ca in cursul lunii noiembrie 1993, intre procurorii X si Y, colegi la acelasi Parchet, a avut loc o discutie in legatura cu o cauza penala, aflata pe rolul instantei, in care procurorul X intocmise rechizitoriul iar procuroarea Y urma sa puna concluzii. Pe fondul unor tentative anterioare de hartuire sexuala, procurorul X i-a reprosat colegei sale ca nu a studiat in mod temeinic dosarul si este nepregatita profesional, apoi i-a adresat injurii si amenintari de o asemenea gravitate incat aceasta, puternic alarmata, a suferit un soc, fiind internata in spital timp de mai multe saptamani.

Curtea Suprema de Justitie a considerat ca prin amploarea si gravitatea lor, aceste manifestari depasesc nivelul unor simple incalcari a normelor deontologice, constituind abateri disciplinare sanctionabile ca atare.

Magistratul trebuie sa fie constient si sa inteleaga diversitatea din societate si diferentele generate de aplicarea a numeroase criterii, ce includ, dar nu se limiteaza, la rasa, culoare, sex, religie, origine nationala, dizabilitate, varsta, stare civila, orientare sexuala, statut social si economic si alte cauze similare ("baze irelevante").

Obligatia magistratului nu este numai de a recunoaste si de a fi familiarizat cu diversitatea culturala, rasiala si religioasa din societate, ci si de a fi liber de orice partinire sau prejudecata pe orice baze irelevante. El va trebui sa incerce, prin mijloace potrivite, sa ramana informat cu privire la schimbarea atitudinilor si valorilor din societate si sa profite de oportunitati educationale adecvate (puse la dispozitie in mod rezonabil), ce il vor ajuta sa fie si sa para ca este impartial. Este necesara insa manifestarea prudentei astfel incat aceste eforturi sa mareasca, iar nu sa reduca impartialitatea perceputa a judecatorului.

5.2 In indeplinirea sarcinilor sale judiciare, magistratul nu va manifesta, prin limbaj sau conduita, partinire sau prejudecata vadita fata de persoane sau grupuri pe baze irelevante.

Magistratul este dator sa se straduiasca sa aiba o asemenea conduita incat orice observator rezonabil ar avea incredere justificata in impartialitatea sa. El trebuie sa evite comentariile, expresiile, gesturile sau comportamentul ce pot fi interpretate ca demonstrand insensibilitate sau lipsa de respect fata de o persoana. Exemplele includ comentarii irelevante sau peiorative bazate pe stereotipuri rasiale, culturale, sexuale sau de alt gen, si alte tipuri de conduita ce implica faptul ca persoanele dinaintea instantei nu beneficiaza de consideratie si respect egal. Comentariile defaimatoare ale unui judecator cu privire la originile etnice sunt de asemenea nedemne si nepoliticoase. In special, judecatorul va fi atent ca remarcile sale sa nu aiba nuante rasiste si sa nu insulte, nici fara intentie, grupurile minoritare din comunitate.

In privinta observatiilor si a modului de adresare, acestea trebuie sa fie moderate si efectuate cu prudenta si politete.

Judecatorul se va abtine sa faca observatii improprii sau insultatoare cu privire la impricinati, avocati, parti si martori. Observatiile judiciare trebuie sa fie intotdeauna moderate cu prudenta, si politete. Condamnarea unei persoane ce a fost acuzata de comiterea unei infractiuni este o responsabilitate serioasa, ce implica indeplinirea unui act legal din partea comunitatii, si nu o ocazie pentru judecator sa-si reverse resentimentele, fapt care ar dauna imaginii justitiei si ar pune in discutie calitatea intregii activitati judiciare.

Magistratul isi va indeplini atributiile judiciare cu consideratie adecvata pentru toate persoanele, precum parti, martori, avocati, personalul instantei si colegii din judiciar, fara diferentiere pe baze irelevante, pentru indeplinirea corecta a acestor atributii.

Judecatorul este cel care stabileste tonul si creeaza mediul pentru un proces corect in instanta sa. Tratamentul inegal sau diferentiat pentru justitiabili, real sau perceput, este inacceptabil. Toti cei care apar in fata instantei, avocatii, consilierii, impricinatii si martorii, au dreptul de a primi acelasi tratament care respecta demnitatea umana si drepturile fundamentale ale omului. Judecatorul trebuie sa asigure ca toate persoanele sunt protejate de orice discriminare bazata pe rasa, sex, religie, sau alte baze irelevante.

5.4 Judecatorul nu va permite in mod constient personalului instantei sau altor persoane aflate sub influenta, coordonarea sau controlul sau, sa diferentieze intre partile in litigiu.

Primul contact pe care il are un membru al publicului cu sistemul judiciar este adesea cu personalul instantei/parchetului. De aceea, este foarte important ca magistratul sa asigure in cea mai mare masura, conform atributiilor sale, conformarea conduitei personalului instantei si parchetului, aflat in coordonarea si sub controlul sau, cu standardele de conduita de mai sus. Atitudinea personalului trebuie sa fie intotdeauna ireprosabila si in special acesta trebuie sa se abtina de la un limbaj nepotrivit din toate punctele de vedere, precum si de la un comportament ce poate fi privit drept abuziv, insultator, amenintator, exagerat de familiar sau in orice alt fel impropriu.

5.5 Judecatorul le va cere avocatilor in cadrul procedurilor in fata instantei sa se abtina de la manifestarea, prin limbaj sau conduita, a partinirii sau prejudecatilor, cu exceptia cazului in care acestea sunt relevante juridic pentru o problema din cadrul procedurilor si pot face obiectul unei aparari legitime.

Judecatorul trebuie sa reprime in mod clar comentariile irelevante facute de avocati in instanta, ce au conotatii de discriminare sexuala sau rasiala, ori sunt in alt mod insultatoare sau improprii. Limbajul, gesturile si inactiunea ce pot fi interpretate in mod rezonabil ca aprobare tacita a unor astfel de comentarii sunt de asemenea interzise. Nu este cazul insa acelor situatii ce privesc apararea corespunzatoare sau a marturiilor admisibile in cazul in care, de exemplu, problemele legate de sex, rasa sau alti factori similari sunt aduse in fata instantei ca obiect al litigiilor. Acest fapt este in concordanta cu sarcina generala a judecatorului de a audia in mod corect, insa, daca este necesar, acesta trebuie sa exercite control asupra procedurii si sa actioneze cu fermitatea adecvata pentru a mentine o atmosfera de egalitate, solemnitatea si ordinea in sala de judecata. "Fermitatea adecvata" va depinde de circumstante. In unele situatii, o masura corectiva politicoasa poate fi suficienta. O conduita rauvoitoare sau deosebit de jignitoare va necesita insa o actiune mai consistenta, precum o admonestare privata ori consemnata in incheierea de sedinta sau, daca avocatul repeta conduita gresita dupa ce a fost avertizat, in limitele legii, sanctionarea lui pentru desconsiderarea instantei.

Valoarea 6

COMPETENTA SI SARGUINTA

Principiul:

Competenta si sarguinta sunt cerinte de baza pentru indeplinirea serviciului judiciar.

Comentariu

Competenta in indeplinirea sarcinilor judiciare necesita cunostinte juridice, abilitati, meticulozitate si pregatire. Competenta profesionala a unui magistrat trebuie sa fie evidenta in indeplinirea atributiilor sale. Competenta judiciara poate fi diminuata si compromisa atunci cand un judecator se afla sub influenta alcoolului, a drogurilor sau este in altfel afectat mintal sau fizic. Intr-un numar redus de cazuri, aceasta poate fi rezultatul experientei inadecvate, a problemelor de personalitate si temperament, al desemnarii pentru serviciul judiciar a unei persoane nerecomandate pentru aceasta functie si care demonstreaza nepotrivire si incapacitate in indeplinirea atributiilor. In unele cazuri, aceasta poate fi produsul necorespunderii profesionale sau a dizabilitatii, pentru care singura solutie, una extrema, poate fi indepartarea legala din cadrul serviciului.

A analiza in mod cumpatat, a decide impartial si a actiona rapid sunt aspecte ale sarguintei judiciare. Sarguinta include de asemenea tendinta catre aplicarea impartiala si echitabila a legii, precum si prevenirea tergiversarii procesului. Abilitatea de a etala sarguinta in indeplinirea sarcinilor judiciare poate depinde de volumul de lucru, caracterul adecvat al resurselor, inclusiv asigurarea personalului auxiliar si a asistentei tehnice, timpul pentru cercetare, deliberare, scris si alte sarcini judiciare, pe langa prezidarea sedintelor instantei

Din acest punct de vedere, jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie a Romaniei, ca instanta disciplinara, este relevanta.

Astfel, s-a stabilit (Decizia nr.9/1999), ca fapta judecatorului de amanare nejustificata, in mod repetat, a pronuntarii unei hotarari judecatoresti, este susceptibila de examinare prin prisma abaterii disciplinare prevazute de lege. Insa o asemenea analiza nu trebuie sa porneasca de la prezumtia constatarii unei abateri disciplinare, ci aprecierea trebuie sa aiba in vedere intregul context al imprejurarilor de fapt, inclusiv urmarile produse si situatia personala a celui in cauza.

In acelasi timp (Decizia nr.7/2000), s-a aratat ca nesocotirea dispozitiilor procedurale privitoare la administrarea probelor, acordarea a numeroase termene fara a se dispune vreo masura procesuala, amanarea repetata a pronuntarii si redactarea cu intarziere a hotararii, au drept consecinta tergiversarea judecatii si, in functie de gravitate si de celelalte imprejurari de fapt, pot constitui nu numai incalcari ale normelor deontologice, ci abateri disciplinare, sanctionabile ca atare.

Pe de alta parte, documentele internationale relevante si doctrina subliniaza importanta odihnei, a relaxarii si a vietii de familie pentru ca magistratul sa fie in masura sa-si indeplineasca atributiile.

Trebuie recunoscuta importanta responsabilitatii magistratului fata de familia sa. El trebuie sa aiba timp suficient pentru a permite intretinerea formei fizice si mentale si oportunitati rezonabile pentru a-si cultiva abilitatile si cunostintele necesare pentru indeplinirea functiilor judiciare. Stresul indeplinirii serviciului judiciar este acum recunoscut din ce in ce mai mult. Dupa caz, magistratului ce sufera de stres trebuie sa-i fie oferite facilitati de consiliere si terapie. In trecut, magistratii si ati participanti la fenomenul judiciar aveau tendinta de a desconsidera sau minimaliza aceste consideratii. Cercetari empirice si cazuri notorii de caderi nervoase ale unor magistrati in perioada recenta au adus aceste probleme in atentia publicului.

6.1 Sarcinile judiciare ale magistratului au prioritate fata de celelalte activitati.

Principala sarcina a magistratilor este indeplinirea corespunzatoare a functiei judiciare, ale carei elemente principale implica instrumentarea si solutionarea cazurilor ce necesita interpretarea si aplicarea legii. Judecatorul trebuie sa reziste oricaror tentatii de a acorda atentie in mod excesiv unor activitati extra-judiciare, atunci cand acest fapt reduce capacitatea sa de a-si indeplini serviciul judiciar. Exista evident astfel de riscuri daca aceste activitati sunt desfasurate pentru o recompensa. In aceste cazuri, observatorii rezonabili pot suspecta faptul ca magistratul a acceptat sarcinile extra-judiciare pentru a-si mari veniturile oficiale. Sistemul judiciar este o institutie in serviciul comunitatii, si nu doar un alt segment al economiei de piata, astfel incat aceste activitati trebuie privite cu prudenta si rezerva.

6.2 Magistratul isi va dedica activitatea profesionala functiilor judiciare, ce cuprind nu doar indeplinirea atributiilor si responsabilitatilor din cadrul instantei/parchetului si luarea deciziilor, ci si alte sarcini relevante pentru sistem.

Cel putin intr-o oarecare masura, fiecare magistrat trebuie nu numai sa decida, ci si sa administreze cazurile. Astfel, judecatorul este responsabil pentru administrarea eficienta a justitiei in instanta sa. Aceasta implica managementul cauzei, inclusiv pregatirea dosarelor, efectuarea inregistrarilor, administrarea fondurilor si controlul asupra personalului instantei. Daca el nu este sarguincios in monitorizarea si administrarea cauzelor, ineficienta va creste costurile si va submina administrarea justitiei. Astfel, judecatorul trebuie sa mentina competenta profesionala in administrarea justitiei si sa faciliteze indeplinirea responsabilitatilor administrative ale functionarilor instantei.

Cu privire la numeroasele relatari referitoare la plati neoficiale solicitate indeosebi si in mod deschis de personalul instantei, pentru motive precum aducerea dosarelor, emiterea de citatii, eliberarea unor copii a unei probe, obtinerea unei cautiuni, regasirea unor inscrisuri pierdute, judecatorul trebuie sa ia in considerare:

a) afisarea unor anunturi in cladirea instantei si in alte locuri unde pot fi vazute de public, prin care sunt interzise astfel de plati si sunt stabilite proceduri confidentiale pentru reclamatii referitoare la asemenea practici;

b) sisteme corespunzatoare de inspectie pentru a combate astfel de plati informale;

c) introducerea digitalizarii si informatizarii inregistrarilor instantei, inclusiv a termenelor si a listelor de sedinta;

d) utilizarea unor limite temporale fixe pentru etapele legale ale punerii cauzei pe rol;

e) raspunsul prompt si eficient al instantei la reclamatiile publicului.

Aceste cerinte sunt deopotriva valabile in cazul parchetelor.

6.3 Judecatorul/procurorul va lua toate masurile rezonabile pentru a-si mentine si extinde cunostintele, abilitatile si calitatile personale necesare pentru indeplinirea sarcinilor judiciare, profitand in acest sens de instruire si alte facilitati ce a trebui sa fie disponibile, sub control judiciar, pentru magistrati.

Independenta sistemului judiciar ii confera magistratului drepturi, insa ii impune de asemenea obligati etice. Ele includ indatorirea de a realiza activitatea judiciara cu profesionalism si sarguinta. Acest fapt implica in fapt ca magistratul trebuie sa aiba abilitati profesionale substantiale, dobandite, mentinute si dezvoltate in mod regulat prin cursuri si stagii de instruire, pe care are datoria de a le urma. Este de dorit, daca nu esential, ca la momentul investirii in functie judecatorul/procurorul sa fie instruit in mod detaliat si corespunzator experientei sale astfel incat sa fie capabil sa-si indeplineasca sarcinile judiciare in mod satisfacator. Cunostintele ce sunt necesare pot acoperi nu numai aspecte procedurale si formale ale legii, ci si impactul din viata reala al legii si instantelor.

Increderea cetatenilor in sistemul judiciar este intarita daca magistratul are cunostinte profunde si diverse ce trec dincolo de domeniile tehnice ale legii, catre aspecte de interes social important, precum si abilitati si intelegere

ce-i permit sa gestioneze cauzele si sa trateze cu persoanele implicate in mod corect si cu sensibilitate. Instruirea este esentiala pentru indeplinirea obiectiva, impartiala si competenta a functiilor judiciare, si pentru a proteja magistratii de influente improprii.

Uneori un judecator este selectat din randul celor mai buni si experimentati avocati. "Un avocat bun poate fi un rau judecator, iar un avocat mediocru poate fi un bun judecator. Calitatea discernamantului si purtarii in instanta poate fi mult mai importanta decat a fi erudit in domeniul dreptului". [16]

Indeplinirea sarcinilor judiciare este o profesie noua atat pentru un novice cat si pentru un avocat experimentat, si implica o abordare speciala in multe domenii, in special cu privire la etica profesionala a judecatorilor, organizarea instantei si relatiile cu toate persoanele implicate in proceduri. In functie de nivelul de experienta profesionala al proaspetilor judecatori, pregatirea nu trebuie sa reprezinte doar instruirea in ceea ce priveste tehnicile de administrare a cauzelor, ci va lua in considerare necesitatea constientizarii aspectelor sociale si intelegerea diferitelor probleme ce reflecta complexitatea vietii in societate. Pe de alta parte, este important de avut in vedere caracteristicile specifice ale metodelor de recrutare pentru a directiona si adapta programele de instruire in mod corespunzator. Un avocat experimentat are nevoie de instruire doar cu privire la ceea ce este necesar pentru noua profesie. Avocatul poate avea cunostinte complete cu privire la procedurile instantei, regimul probelor, conventiile obisnuite si ceea ce se asteapta de la un judecator. Este posibil insa ca o astfel de persoana sa nu se fi intalnit niciodata cu o persoana infectata cu HIV/SIDA, sau sa nu fi luat niciodata in considerare nevoile juridice sau de alta natura ale unei astfel de persoane. In acest sens, educatia judiciara continua poate fi revelatoare. Desi acest fapt este nou in multe state, experienta arata ca, daca este controlat de sistemul judiciar, acest tip de instruire poate fi benefic pentru noii judecatori si pune bazele unei cariere de succes ca magistrat.

Pe langa cunostintele fundamentale pe care un magistrat trebuie sa le dobandeasca la inceperea carierei sale judiciare, acesta se angajeaza la studiu si invatare continua. Instruirea este indispensabila datorita schimbarii permanente din domeniul legislatiei, tehnologiei, si, in multe tari, datorita posibilitatii ca judecatorul/procurorul sa dobandeasca noi responsabilitati atunci cand preia un post nou. Programele din timpul serviciului trebuie astfel sa ofere posibilitatea instruirii pentru cazul schimbarii carierei, precum trecerea de la instante sau cazuri penale la instante sau cazuri civile, atribuirea unei jurisdictii specializate (de exemplu, intr-o instanta de familie sau pentru cauze cu minori) ori atribuirea unui post precum presedintia unei sectii sau instante. Se doreste ca instruirea continua sa acopere toate nivelurile judiciarului. Acolo unde este posibil, diferitele niveluri trebuie sa fie reprezentate in aceleasi sesiuni, oferind posibilitatea unui schimb de puncte de vedere intre acestea. Se faciliteaza divizarea tendintelor ierarhice excesive, se mentin informate toate nivelurile sistemului judiciar cu privire la problemele si preocuparile fiecaruia si se promoveaza o abordare mai apropiata si consecventa a serviciului in intregul sistem.

In timp ce statul are obligatia de a asigura resursele necesare si de a acoperi costurile, cu sprijinul comunitatii internationale daca este necesar, sistemul judiciar trebuie sa joace un rol major si sa fie responsabil pentru organizarea si controlul instruirii judiciare. Aceste responsabilitati este potrivit sa fie incredintate, in fiecare tara, judiciarului sau altui organism independent, precum Consiliul Superior al Magistraturii si Institutul National al Magistraturii, nu ministrului justitiei sau altei autoritati ce raspunde fata de legislativ sau executiv. Asociatiile magistratilor pot de asemenea juca un rol important in incurajarea si facilitarea instruirii pentru judecatorii in functie. Avand in vedere complexitatea societatii moderne, nu se poate presupune ca experienta prezidarii cotidiene a instantei pregateste judecatorul pentru toate problemele ce apar si in privinta celei mai bune modalitati de raspuns. Schimbarile tehnologice din domeniul sistemelor informatice au pus chiar si magistrati foarte experimentati in situatia de a necesita re-instruire si sprijin, fapt ce trebuie incurajat sa fie recunoscut si acceptat.

Se sustine, potrivit experientei din mai multe tari, ca pentru a asigura o separare adecvata a rolurilor, este de dorit ca autoritatea de instruire sa nu fie aceeasi cu cea care sanctioneaza judecatorii. Responsabilii cu instruirea nu trebuie sa fie si direct responsabili cu desemnarea sau promovarea judecatorilor. Sub autoritatea sistemului judiciar sau a altui organism independent, instruirea trebuie incredintata unei institutii speciale autonome, cu buget propriu, care sa fie capabila, in urma consultarii cu judecatorii, sa elaboreze programe de instruire si sa asigure implementarea acestora. Este important ca instruirea sa fie oferita de judecatori si experti pentru fiecare disciplina. Instructorii trebuie sa fie alesi dintre cei mai buni din profesia respectiv si selectati cu atentie de organismul responsabil de instruire, avand in vedere cunostintele lor cu privire la temele de instruire si abilitatile lor educationale. In Romania aceste atributii revin in cea mai mare masura Institutului National al Magistraturii.

6.4 Magistratii trebuie sa se informeze cu privire la evolutia relevanta a dreptului international, inclusiv referitor la conventiile internationale si alte instrumente ce stabilesc norme vizand drepturile omului.

In contextul globalizarii, al internationalizarii societatilor si cresterii relevantei dreptului international in relatiile dintre individ si stat, este necesar ca puterile incredintate magistratilor sa fie exercitate nu numai in conformitate cu dreptul national, ci si, in masura permisa de legislatia interna, intr-un mod consecvent cu principiile dreptului international, recunoscut de societatile democratice moderne. In functie de cerintele dreptului intern, oricare ar fi natura sarcinilor sale, judecatorul/procurorul nu pot ignora sau pretinde necunoasterea dreptului international, inclusiv a legislatiei internationale privind drepturile omului, chiar daca este derivata din dreptul international uzual, a tratatelor internationale aplicabile sau a conventiilor regionale privind drepturile omului, acolo unde sunt incidente. Pentru a promova acest aspect esential al obligatiilor magistratului, studiul legislatiei privind drepturile omului trebuie inclus in programele de instruire initiala si din timpul serviciului, in special cu privire la aplicarea practica a acesteia in activitatea obisnuita a judecatorului/procurorului, in masura in care legislatia nationala o permite.

6.5 Magistratul trebuie sa-si indeplineasca toate sarcinile judiciare, inclusiv emiterea deciziilor si a celorlalte acte procesuale, in mod eficient, corect si cu promptitudine rezonabila.

In instrumentarea si solutionarea eficienta, corecta si prompta a cauzelor, magistratul trebuie sa demonstreze consideratie pentru drepturile partilor de a fi audiate si de a li se solutiona litigiile fara costuri sau intarzieri inutile. El va monitoriza si va exercita controlul asupra cauzelor astfel incat sa reduca sau sa elimine practicile de tergiversare, intarzierile ce pot fi evitate si cheltuielile inutile. Judecatorul trebuie sa incurajeze si sa caute sa faciliteze solutionarea amiabila, insa partile nu trebuie sa se simta fortate sa renunte la dreptul de a solutiona disputa in instanta. Obligatia de a parcurge toate procedurile in mod corect si cu rabdare nu este in contradictie cu indatorirea de a solutiona prompt chestiunile instantei. Judecatorul poate sa fie eficient si, expeditiv si in acelasi timp, rabdator si chibzuit.

Solutionarea prompta a chestiunilor instantei necesita ca judecatorul sa fie punctual la sedintele de judecata si sa analizeze cu celeritate problemele prezentate, insistand ca functionarii instantei, impricinatii si avocatii lor sa coopereze cu el in acest scop. Programul dezordonat, lipsa de rigoare, contribuie la intarzieri si creeaza o impresie negativa asupra publicului. Astfel, in statele in care este prescris un program regulat, judecatorii trebuie sa il respecte punctual, asigurand in acelasi timp indeplinirea rapida a chestiunilor din afara sedintelor instantei.

Judecatorul trebuie sa emita deciziile cat de rapid posibil, avand in vedere urgenta problemelor si alte circumstante speciale, precum durata si complexitatea cauzei. Motivele deciziei in special, trebuie redactate fara intarzieri nerezonabile.

Judecatorul trebuie sa instituie mecanisme transparente pentru a permite avocatilor si impricinatilor sa cunoasca procedurile instantei. La randul lor, instantele au indatorirea sa introduca protocoale publice prin care avocatii sau impricinatii ce se reprezinta singuri pot inainta cereri de informatii cu privire la decizii ce li se par a fi intarziate excesiv. Astfel de proceduri trebuie sa permita inaintarea unor reclamatii catre o autoritate relevanta din cadrul instantei in cazul in care intarzierea este excesiva sau aduce prejudicii serioase unei parti.

6.6 Judecatorul va mentine ordinea si solemnitatea in procedurile instantei si va fi ingaduitor, demn si politicos in relatie cu impricinatii, martorii, avocatii si alte persoane cu care trateaza in calitate oficiala. Judecatorul va cere o conduita similara personalului instantei si altor persoane supuse influentei, coordonarii sau controlului sau.

Rolul judecatorului a fost redat de un magistrat mai varstnic in urmatorul mod:[17]

de a asculta marturiile, chestionand martorii cand este necesara clarificarea unui aspect ce a fost omis sau lasat nelamurit, de a asigura ca avocatii se comporta decent si respecta regulile stabilite prin lege, de a exclude aspectele irelevante si de a descuraja repetitia; de a asigura prin interventie inteleapta ca urmareste argumentele avocatilor si poate evalua valoarea acestora; si, la sfarsit, de a decide care este adevarul. Daca trece mai departe de aceasta, el lasa haina judecatorului si preia roba avocatului; iar schimbarea aceasta nu i se potriveste. Acestea sunt standardele noastre".

"Ordinea" se refera la nivelul de respectare a solemnitatii si politetei necesare pentru a garanta ca activitatea instantei se deruleaza in conformitate cu regulile ce guverneaza procedura. Solemnitatea are in vedere atmosfera de atentie si efort sincer, ce comunica atat participantilor cat si publicului ca problema din fata instantei este tratata in mod serios si corect. Judecatorii pot avea idei si standarde diferite cu privire la caracterul potrivit al comportamentului, limbajului si imbracamintei avocatilor si impricinatilor din fata lor. Ceea ce un judecator poate percepe ca fiind o deviatie de la norme, un altul, o poate considera ca fiind fie excentricitate excesiva, ori irelevanta sau nici macar abatere. De asemenea, unele proceduri presupun un caracter mai formal decat altele. Astfel, in orice moment, salile de judecata dintr-o tara pot prezenta in mod inevitabil o gama larga de "variatiuni ale ordinii" si "solemnitatii". Nu este de dorit, si este imposibil in orice caz, a propune un standard uniform pentru ceea ce reprezinta "ordine" si "solemnitate". Este necesar insa ca judecatorul sa ia masurile rezonabile pentru a atinge si mentine acel nivel in sala de judecata necesar pentru desfasurarea activitatii instantei intr-o maniera atat normala cat si corecta, in acelasi timp asigurand avocatii, impricinatii si publicul de normalitatea si corectitudinea respectiva.

Astfel, intr-o cauza[18] solutionata definitiv de Curtea Suprema de Justitie, s-a retinut ca prin conduita adoptata in cadrul instantei, pe parcursul mai multor sedinte de judecata prezidate, judecatorul X a dovedit un mod gresit de intelegere si respectare a exigentelor impuse, potrivit Codului deontologic al magistratilor, conduitei acestora.

S-a constatat ca prin modul inadecvat in care a condus dezbaterile in sedintele de la 15 si respectiv 25 august 2001, a produs in sala de judecata o atmosfera total improprie desfasurarii in conditii de solemnitate a actului de justitie.

Astfel, s-a retinut ca prin stilul de formulare a exigentelor privind respectarea ordinii si a disciplinei, prin discutiile contradictorii angajate cu avocatii pe aceasta tema si prin amenzile judiciare aplicate discretionar, judecatorul a creat, in timpul dezbaterilor, situatii umilitoare, vexatorii pentru mai multi justitiabili si aparatori ai acestora.

Cu privire la conduita judecatorului in cadrul instantei s-a constatat ca fata de grefierul M.V. a adoptat, intr-o imprejurare data, o atitudine lipsita de calm, rabdare si politete.

Curtea Suprema de Justitie a retinut ca aceste incalcari ale normelor deontologice au, prin intensitate, imprejurarile concrete in care s-au produs si repetabilitate, caracterul unei abateri disciplinare, sanctionandu-l in consecinta.

Comportamentul judecatorului este crucial pentru mentinerea impartialitatii sale, deoarece este ceea ce vad ceilalti. Comportamentul impropriu poate submina procesul judiciar, dand impresia de partinire sau indiferenta. Conduita nerespectuoasa fata de un impricinat incalca dreptul acestuia de a fi audiat si compromite demnitatea si solemnitatea salii de judecata. De asemenea, lipsa de politete afecteaza gradul de satisfactie al justitiabilului fata de modul in care a fost gestionata cauza si creeaza o impresie negativa fata de actul de justitie si instante in general.

Judecatorul trebuie sa-si directioneze reactiile in mod corect. Indiferent de imprejurari, raspunsul judiciar trebuie sa fie unul ponderat. Chiar daca este provocat de conduita nepoliticoasa a unui avocat, judecatorul va lua masurile corespunzatoare pentru a tine sub control sala de judecata fara represalii. Daca este necesara o admonestare, uneori este indicat ca aceasta sa aiba loc separat de dispunerea audierii chestiunii in fata instantei. Este impropriu ca judecatorul sa intrerupa un avocat fara justificare, sau sa insulte sau ridiculizeze conduita sau argumentele avocatului. Pe de alta parte, judecatorul nu este nevoit sa asculte fara a intrerupe argumente in mod clar fara valoare juridica sau abuzuri la adresa lui sau a altor avocati, parti sau martori.

In sala de judecata si in biroul sau, judecatorul trebuie sa se comporte intotdeauna politicos si sa respecte demnitatea tuturor celor ce desfasoara activitati in acest cadru. El trebuie de asemenea sa solicite politete celor ce se prezinta in fata sa, personalului instantei si altor persoane din coordonarea sau de sub controlul sau. Judecatorul trebuie sa fie mai presus de animozitati personale si nu trebuie sa aiba favoriti in randul avocatilor ce se prezinta in fata instantei. Admonestarea nejustificata a avocatilor, remarcile jignitoare la adresa impricinatilor sau martorilor, glumele crude, rauvoitoare, sarcasmul si comportamentul nestapanit din partea unui judecator submineaza atat ordinea cat si solemnitatea in sala de judecata. Atunci cand judecatorul intervine intr-o chestiune, trebuie sa asigure ca impartialitatea, si perceptia de impartialitate, nu sunt afectate negativ de maniera in care este facuta interventia.

Judecatorul trebuie sa aiba reactii corespunzatoare in cazul in care i se aduc la cunostinta dovezi demne de incredere ce indica o conduita neprofesionista din partea altui judecator sau avocat. Aceste reactii pot include comunicarea nemijlocita cu judecatorul sau avocatul despre care se presupune ca a comis o incalcare a normelor, alte actiuni directe daca sunt disponibile si raportarea catre autoritatile competente.