MANAGEMENTUL FUNCTIUNII DE CERCETARE-DEZVOLTARE

In actuala etapa organizarea si desfasurarea eficienta a activitatii de cercetare-dezvoltare a devenit un factor hotarator de progres. Necesitatea ei este pusa in evidenta de complexitatea activitatilor economice ale societatilor aflate sub influenta puternica a conjuncturii pietei internationale si a imperativelor generate de pozitia stiintei care a devenit o principala forta de productie. De aici rezulta rezulta o indatorire majora pentru manager sa organizeze temeinic activitatea de cercetare-dezvoltare si sa valorifice la maximum progresul tehnico-stiintific.

Dimensiunea manageriala a activitatii de cercetare-dezvoltare

In managementul firmelor activitatea de cercetare-dezvoltare are un rol decisiv, subliniat de faptul ca nivelul, ritmul si directiile sale influenteaza toate laturile vietii economico-sociale a organizatiei si in mod deosebit productivitatea muncii, nivelul si structura productiei, eficienta intregii activitati economico-sociale. Succesul - activitatii de cercetare - dezvoltare se concretizeaza prin innoiri tehnologice, prin cresterea ritmului de dezvoltare si a productivitatii, mentinerea nivelului de competitivitate pe piata printr-un grad ridicat al profitului si indeosebi printr-o riguroasa si eficienta desfasurare a intregului proces productiv.

In legatura cu semnificatia activitatii de cercetare-dezvoltare, apare necesar ca managerul sa apeleze la tehnici distincte manageriale si metope speciale de planificare care sa tina seama de particularitatile acestei activitati si care constau in urmatoarele:

a)      spre deosebire de procesul de productie, desfacere, financiar-contabil, care cauta sa transforme cunostintele intr-o utilizare concreta si profitabila, activitatea de cercetare-dezvoltare constituie un instrument de investigare pentru dobandirea de noi cunostinte care conduc la numeroase proiecte de studii de dezvoltarea a firmei;

b)     legata de cercetarile fundamentale, aplicative si de introducerea in fabricatie, activitatea de cercetare-dezvoltare reprezinta o secventa de etape distincte si diferite care incep cu descoperirea si descrierea noilor fenomene si se termina cu produsele noi care urmeaza a se vinde;

c)      proiectele de cercetare-dezvoltare nu au caracter repetitiv, productivitatea acestei activitati masurata prin noutatea rezultatelor sale;

d)     activitatea de cercetare-dezvoltare fundamenteaza si orienteaza schimburile comerciale, modificand pozitia de desfacere a unitatii economice si investigand noi surse de profit;

e)      dificila de masurat, eficienta activitatii de cercetare-dezvoltare poate fi urmarita prin parcurgerea etapelor de productie, desfacere, propaganda comerciala si vanzari.

Intr-o firma, activitatile de cercetare-dezvoltare se grupeaza:

a)      cercetarea produselor, lucrarilor, serviciilor si tehnologiilor de realizarea acestora;

b)     proiectarea produselor;

c)      pregatirea tehnologica a produselor, lucrarilor si serviciilor;

d)     organizarea manageriala;

e)      realizarea si incercarea prototipurilor, proiectarea sculelor, dispozitivelor si verificatoarelor;

f)       dezvoltarea capacitatilor de productie, investitii;

g)      documentarea;

h)      inventii, inovatiile si rationalizarile;

i)        elaborarea normelor de consum de materii prime, materiale, combustibili si energie;

j)       elaborarea normativelor si a normelor de munca.

Acoperind totalitatea activitatilor ce preced fabricatia, se considera ca cercetarea-dezvoltarea devin componente cu pondere tot mai mare in activitatea companiilor.

In procesul de cercetare-dezvoltare, in cresterea eficientei acestuia un rol important revine managementului. Un management eficient, atat in domeniul cercetarii-dezvoltarii, cat si in acela al relatiilor interpersonale, este esential pentru realizarea programului si pentru controlul rezultatelor.

Managementul activitatii de cercetare stiintifica

Activitate complexa de cautare sistematica a noului, de dezvoltare a stiintei si tehnicii si de valorificare a cunostintelor dobandite in activitatile economice si sociale, cercetarea stiintifica reprezinta factorul de baza al procesului de retehnologizare si dezvoltare al firmelor, in concordanta cu cerintele revolutiei tehnico-stiintifice contemporane, cu necesitatea intensificarii laturilor calitative si cresterii profitabilitatii unitatilor economice.

Interrelatii manageriale intre dezvoltarea tehnologiei si obiectivele cercetarii stiintifice

In etapa de tranzitie la economia de piata obiectivul central al managementului activitatii de cercetare stiintifica consta in ridicarea substantiala a nivelului tehnic si calitativ al intregii productii, prin intensificarea lucrarilor de reproiectare si modernizare, imbunatatirea structurii sortimentale si asimilarea de noi produse cu performante superioare in toate domeniile.

Implementarea tehnologiei de inalt randament, concomitent cu omologarea si punerea in fabricatie de serie a unor produse noi cu caracteristici tehnico-functionale superioare implica un management care sa sa caracterizeze prin flexibilitate si rapiditate decizionala si factuala. Este nevoie ca managerul sa orienteze cercetarea stiintifica spre principalele domenii ale productiei materiale: dezvoltarea bazei proprii de materii prime, combustibil si energie; extinderea mecanizarii complexe, a automatizarii si introducerii robotilor industriali pe baza intensificari utilizarii microelectronicii si microprocesoarelor; diversificare productiei si cresterea competitivitatii; reducerea consumurilor specifice; ridicarea nivelului tehnic si calitativ al produselor si serviciilor, cresterea profitului.

Transpunerea in fapt a acestor obiective cere managerului actiuni competente pentru reconsiderarea de fond a mecanismelor de functionare a managementului cercetarii-dezvoltarii, precum si a politicii manageriale in domeniul stiintei si tehnologiei unitatii. Apare necesar ca managerul sa abordeze separat cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica, pe de o parte, si cea de asimilare in fabricatie, pe de alta parte, care se prelungeste pana la realizarea comerciala, ca act de finalizare a procesului de inovare tehnologica. In acelasi scop, apare util ca in cadrul firmelor sa se creeze cabinete de informare si prospectare economica, carora sa li se incredinteze elaborarea unor prognoze tehnologice si economice pe termen mediu si lung care sa vizeze produsele de importanta economica deosebita.

Determinarea eficientei cercetarii stiintifice, ca cerinta manageriala

Din punct de vedere al managementului, rezultatul final al cercetarilor stiintifice il reprezinta ridicarea eficientei economice a societatii comerciale, concretizata prin cresterea productivitatii muncii, reducerea pretului de cost, micsorarea consumurilor la materii si materiale si prin sporirea profitului.

Intensificarea si concentrarea eforturilor pe aceste coordonate presupun mutatii in configuratia structurala, functionalitate si formele de manifestare a managementului cercetarii stiintifice. In acest acest cadru, un loc insemnat revine conturarii componentelor eficientei cercetarii stiintifice ce se desfasoara in cadrul firmelor. Acestea constau in urmatoarele: pastrarea cheltuielilor la un nivel rational; b) sporirea productivitatii muncii si diminuarea pretului de cost al produselor; c) imbunatatirea caracteristicilor produselor existente pentru acoperirea unor noi necesitati; d) cucerirea unor noi piete straine sau stabilizarea pozitiilor pe pietele externe deja existente; cresterea profitului.

Determinarea eficientei economice a cercetarii stiintifice si exprimarea acesteia in mod sintetic si unitar constituie o problema deosebit de complexa. Dificultatea este generata, in principal de prezenta riscului in cercetarea stiintifica si de nevoia de a fi tratat de catre manager ca un factor de stimulare ce poate fi insotit de consecinte pozitive, dar si de urmari negative. Ca urmare, riscul in cercetarea stiintifica trebuie acceptat si inteles ca o necesitate. Ca si in alte domenii ale societatii comerciale si in cercetarea stiintifica expresia cea mai sintetica a riscului o reprezinta costurile. Ca modalitati concrete menite sa contribuie la realizarea unei activitati de cercetare stiintifica cu costuri cat mai reduse mentionam: a) evaluarea realista a resurselor umane si financiare existente; b) luarea in considerare a cerintelor si potentialului stiintifico-tehnic disponibil; c) stabilirea judicioasa a prioritatilor care trebuie acordate domeniilor specifice ale cercetarii stiintifice; d) conturarea precisa a responsabilitatilor participantilor la activitatea de cercetare stiintifica; e) alocarea mijloacelor necesare cercetarii.

Fenomene manageriale in cercetarea stiintifica

Complexitatea si amploarea cercetarii stiintifice in conditiile tranzitiei economice si a actualei revolutii tehnico-stiintifice, ponderea si influenta ei asupra vietii tehnico-economice a firmelor solicita din partea managerului o atentie deosebita in tratarea factorului uman din acest sector. Dintre problemele care se pun managerului din acest punct de vedere retinem: a) implicatiile umane ale procesului de creatie in cercetarea stiintifica; b) particularitatile selectiei, orientarii profesionale, a pregatirii si perfectionarii personalului ce lucreaza in cercetarea stiintifica; c) factorii psihosociali ai managementului cercetarii stiintifice; d) sistemul motivational si problemele satisfactiei si insatisfactiei in procesul de cercetare; e) aspectele psihosociale ale folosirii intereselor in cresterea eficientei activitatii de cercetare stiintifica.

In munca de cercetare stiintifica mai apar si alte probleme ce se cer a fi cunoscute si solutionate in mod competent de catre manager. Ne referim la necesitatea si modalitatea eficace de stimulare a personalului din cercetarea stiintifica, implicatiile umane ale co-actiunii in cercetarea stiintifica, la necesitatea si modalitatea de utilizare a factorilor psihosociali, la invingerea rezistentei fata de schimbari, la situatiile connflictuale in laboratorul de cercetare stiintifica si la caile de interventie a managerului, atunci cand situatia o cere.

Managementul si stimularea creativitatii si inovarii

Multi manageri sunt capabili si obtin rezultate asteptate in productia sau in desfacerea produselor, dar putini sa desfasoare o activitate creatoare, inovatoare, sau sa stimuleze creativitatea si spiritul inovator al personalului care lucreaza in cercetarea stiintifica. Implicatiile sunt cu atat mai evidente, daca avem in vedere faptul ca forta dezvoltarii moderne rezida in capacitatea de a inventa si apoi in capacitatea de a crea noi produse pe baza acestor inventii. Pentru a raspunde acestor imperative, managerul trebuie sa caute sa fie receptiv la tot ce e nou. Pentru a obtine rezultate bune, nu este suficient ca managerul sa reactioneze in fata noului, ci trebuie "sa provoace noul". In incercarea de a se manifesta in acest domeniu managerul trebuie sa influenteze dezvoltarea inovarii prin cercetarea fundamentala si aplicativa, servicii si produse noi, procese tehnologice noi, piete noi, diversificarea productiei si a prestatiilor, noi metode de management ale activitatii de cercetare stiintifica.

Preocupat de stimularea creativitatii si inovarii, managerul are obligatia de a urmari cu multa atentie curbele de viata ale produselor sale pentru a fi gata sa lanseze la timp pe piata noi produse. Aceasta ii va permite sa finanteze noi cercetari si sa continue sa se dezvoite in acelasi ritm.

In acest proces managerul trebuie sa cunoasca in permanenta stimulenteie si piediciie care stau in calea creativitatii si spiritului inovator din unitatea sa. Ne vom referi in continuare la cei mai importanti factori care favorizeaza sau defavorizeaza aparitia ideiior noi in firme. Obisnuinta, inteleasa ca experienta anterioara reprezinta una dintre piedicile semnificative in caleas aparitiei ideilor noi. Climatul este factorul care exercita influenta asupra ideiior noi. El trebuie sa fie adaptat la metodele folosite, in sensul ca cu cat metoda este mai evoluata cu atat atmosfera are mai multa importanta si cu atat grupul creator are conditii mai propice de munca.

Gradul de reusita a stimularii imaginatiei creatoare depinde in mare masura si de informarea participantilor la grupul creator cu date tehnice, economice, de management si marketing, precum si privire la experienteie reusite sau nereusite anterioare in domeniul respectiv.

In vederea aplicarii creativitatii si inovarii in unitatea sa, managerui poate apela la patru modalitati:

a) organizarea saptamanii creativitatii si inovarii, care reuneste pe cei ce se ocupa de probiema pentru aspectele prezente si cele viitoare si a contura masurile concrete si necesare ce urmeaza a fi supuse atentiei managerului pentru a decide;

b) constituirea unei echipe speciale, reunita doar atunci cand este nevoie pentru a mobiliza ideile si inteligenta lor in vederea stimularii creativitatii in firma;

c) constituirea unui compartiment permanent cu creativitatea, a carui responsabil primeste, regrupeaza, triaza si prelucreaza ideile noi pe care le prezinta apoi managerului;

d) selectarea unui grup permanent de creativitate care se reuneste o data pe saptamana si caruia ii sunt expuse toate problemele societatii comerciale.

Managementul activitatii de proiectare

Componenta initiala de baza in ciclul dezvoltare-productie, proiectarea tehnologica si constructiva are ca principal obiectiv de a asigura utilitate, functionalitate si competitivitate produselor create prin performantele tehnico-economice ridicate, cu o durata de finalizare si un cost cat mai reduse.

In fata acestui deziderat cu largi deschideri strategice, managerul se simte obligat sa ceara proiectarii tehnologice si constructive sa promoveze o atitudine ferma de gospodarire rationala a materiilor si materialelor, sa elaboreze noi solutii constructive in vederea reducerii greutatii si imbunatatirii caracteristicilor functionale, diminuarii pierderilor de prelucrare etc. In acelasi scop, managerul situeaza printre obiectivele majore ale proiectarii si interventia sa pentru cresterea gradului de valorificare a resurselor materiale si energetice, perfectionarea proceselor tehnologice, ridicarea nivelului tehnic al productiei, imbunatatirea performantelor produselor.

Preocupat de acest domeniu, managerul trebuie sa aiba In vedere faptul ca activitatea de proiectare cere eforturi deosebite pentru a adapta proiectele ia om. Solutionarea acestor dificile probleme solicita contributia a numeroase ramuri ale stiintei, printre care ergonomia se situeaza pe un loc central. Pledand pentru insusirea de catre proiectanti a cunostintelor de ergonomie si pentru aplicarea acestora in activitatea de proiectare, managerul trebuie sa sustina, in aceiasi timp, si necesitatea conlucrarii proiectantilor cu psihologi medici, ingineri, sociologi, economisti, tehnicieni, esteticieni si alti specialisti care si-au completat pregatire profesionala cu cunostinte de baza din domeniul ergonomiei. O asemenea preocupare de colaborare da posibilitatea proiectantilor ca, aplicand principiile ergonomiei in proiectele lor sa puna in valoare posibilitatile omului, sa contribuie la imbunatatirea conditiilor de munca, ia reducerea timpilor neproductivi, sa previna starea de oboseala a executantilor si sa influenteze favorabil rezultatele cantitative ale muncii.

Managerul nu poate scapa din vedere eficienta muncii de proiectare. Incercand sa o influenteze el va tine seama de faptul ca eficienta muncii de proiectare nu depinde numai de randamentul in activitate, de numarul si calitatea proiectelor intocmite, ci si de satisfactia care rezulta din aceasta munca, de tipul si necesitatea motivelor care o sustin. In analiza motivatiei si satisfactiei in munca de proiectare managerul trebuie sa tina seama de particularitatile acestei activitati. El trebuie sa ceara si sa cultive la proiectanti o atitudine activa in fata dificultatilor, o sensibilitate ridicata fata de nou, curiozitate si atitudine stapanita fata de riscurile rezonabile.

Managementul activitatii de investitii

Semnificatia manageriala a procesului investitional

In strategia redresarii economico-sociale si a retehnologizarii, investitiile reprezinta suportul material al progresului societatilor comerciale si regiiior autonome. In economia de piata bazata pe libertatea economica investitia constituie, prin excelenta, un atribut al spirituiui intreprinzator, capabil sa-si asume un anumit risc, conturat in principal in optiunea privitoare ia marirea raportului consum-economii, la investirea capitalului in scopul realizarii de profit in vederea sporirii dimensiunilor acestuia. Declansarea spiritului intreprinzator in procesui investitional este de natura sa intretina o stare de emulatie individuala si de grup, benefica procesului de crestere a eficientei activitatii investitionale.

Implicatiile manageriale in procesul de stabilire a prioritatilor si orientarii investitiilor

Politica investitionala constituie un atribut al autonomiei si o unitate de masura a competentei si capacitatii de orientare a managerului. Acesta trebuie sa aiba in vedere ca atat investitiile de dezvoltare - modernizare, cat si problemele care se pun firmelor in calitate de producator de bunuri sunt influentate de deschiderea catre piata internationala si aparitia unor forme de concurenta pe piata interna. In aceste conditii managerul se va preocupa sa diversifice strategia sa investitionala si sursele de finantare, se va pregati sa accepte riscul investitional cauta si va cauta modalitati prin care sa asigure un nivel ridicat, efectiv al eficientei investitiilor.

Una din trasaturile de baza ale investitiilor consta in faptul ca ele mobilizeaza pe intreaga durata de executie mari resurse materiale si de munca ale caror efecte utile se fac resimtite in plan economic si social dupa terminarea lucrarilor si intrarea in functiune a obiectivului respectiv. In aceste conditii managerului nu-i poate fi deloc indiferent modul de stabilire a optiunilor in materie de investitii, pe ce termen aloca resursele, cum preconizeaza sa fie folosite, ce rezultate vor fi si dupa cat timp.

Acest proces de stabilire a prioritatilor si orientarii investitiilor are largi dimensiuni manageriale. De aceea, asezarea acestei activitati pe criterii stiintifice si in conditii de eficienta economica sporita necesita din partea managerului preocupari insistente pentru implantarea unor cerinte manageriale in procesul investitional si indeosebi in stabilirea prioritatilor si orientarea investitiilor.

Intre problemele privitoare la dimensionarea investitiilor productive, un rol semnificativ il detin aspectele manageriale ale desfacerii produselor ca si cunoasterea produselor ce vor fi solicitate de catre consumatori. Elaborarea studiilor necesare in acest scop solicita efectuarea unor cercetari prospective, precum si documentarea complexa asupra tuturor fenomenelor si proceselor ce vor insoti actul investitional. Cele doua componente ale optiunilor respectiv nevoile si resursele ridica probleme tot mai serioase si mai complicate managerului. Cel mai adesea, stabilirea prioritatilor si orientarea investitiilor are loc intr-un context managerial multicriterial. Pentru a formula optiuni bine si eficient ancorate, managerul trebuie sa ia in considerare factorii de cointeresare, precum si posibilitatile de folosire a potentialului material si uman din zona, sa puna in evidenta cerintele microclimatului cu consecinte directe asupra prevenirii accidentelor, a noxelor, a cresterii randamentului, a imbunatatirii starii de sanatate, de cazare si de trai, sa asigure un nivel sporit al eficientei sociale.

Influentarea manageriala a procesului de folosire deplina si eficace a instalatiilor existente

Retehnologizarea reprezinta un mod de actiune a societatilor comerciale dorinta de sporire a competitivitatii si rentabilitatii lor. Printre numeroase domenii de interventie se inscrie si acela al modernizarii capacitatilor de productie. In solutionarea acestei probleme, managerul trebuie sa aiba in vedere practica tarilor cu economie de piata care pune in evidenta modalitati diferite de analiza si solutionare a acestei problematici, care se pot constitui in elemente deosebit de utile pentru constituirea unui sistem de interventii in societatile comerciale. Aceasta experienta subliniaza un invatamant si anume ca, cresterea eficientei economice a investitiilor presupune nu numai inzestrarea sectiiior de productie cu cele mai perfectionate masini, utilaje, instalatii, ci si folosirea la capacitatea lor maxima si cu inait randament. In legatura cu pierderile determinate de existenta locurilor inguste, apare necesar ca managerul sa antreneze factorii de specialitate (ingineri mecanici, proiectanti, cercetatori stiintifici, ingineri si economisti din aparatul functional, psihologi si sociologi industriali s.a.) la analiza concreta, in fiecare caz in parte, pentru a stablii eficienta inlaturarii lor, tinand seama de uzura utilajelor, nivelul tehnologiei aplicate, volumul investitiilor pentru eliminarea locului ingust, posibilitatile de desfacere a sporului de productie.

Actiuni manageriale de reducere a duratei de executie a noilor capacitati

Durata de realizare a investitiilor se situeaza printre factorii determinanti ai eficientei economice a investitiilor. Conducand procesul de continua reinnoire a echipamentelor industriale, managerul poate retine ca surse importante de reducere a duratei de executie a noilor capacitati urmatoarele: a) stabilirea in mod concret, prin documentatia tehnica, a termenelor de realizare a capacitatilor de productie ce urmeaza sa fie date in exploatare, in stricta concordanta cu necesitatile de productie; b) reducerea la nivelul optim a frontului de lucru in constructii; c) eliminarea timpului consumat pentru completarea sau refacerea unor lucrari de proiectare; d) asigurarea la timp a utilajelor, prin stabilirea unei corelatii corespunzatoare a termenelor de livrare a utilajelor cu graficul de esalonare a executarii lucrarilor pe santiere; e) imbunatatirea calitatii muncii in unitatile de constructii-montaj; f) promovarea mai larga a progresului tehnic in constructii, prin cresterea gradului de tipizare si prefabricare. Pentru a putea sa influenteze in mod corespunzator actiunea de reducere a duratei de executie a noilor capacitati, managerul trebuie sa se implice competent si eficace in relatia beneficiar -proiectant - constructor - unitate bancara finantatoare-furnizori de echipament si utilitati. Relatiile manageriale care apar intre organele care participa la procesul investitional pot avea, in functie de natura lor, un insemnat rol de motor sau de frana a procesului respectiv. Tinand seama de directia acestor actiuni si de factorii care le genereaza, managerul trebuie sa stimuleze factori cu influenta pozitiva pentru crearea si consolidarea unor relatii interpersonale preferentiale, de realizare a unui climat prielnic in procesul de reducere a duratei de executie a noilor capacitati.

Conducerea activitatilor de cercetare-dezvoltare

In conditiile progresului tehnic contemporan, una dintre trasaturile definitorii ale economiilor moderne este continua consolidare si proliferare a organizatiilor inovative caracterizate, la randul lor, prin intensitatea deosebita a activitatilor de cercetare-dezvoltare (C-D) pe care le desfasoara si prin rezultatele apreciabile ale acestor activitati. Forta inovativa a acestor organizatii constituie masura cea mai relevanta a vitalitatii lor economice, a capacitatii lor de a contribui substantial la cresterea economica de ansamblu si de a crea progres tehnologic, economic si managerial.

Organizatiile, indiferent de profilul lor si de domeniul in care opereaza, joaca, concomitent si cu intensitati diferite, dublul rol de efect si cauza ale schimbarilor ce se produc si care dau continut progresului tehnic. Organizatiile inovative performante armonizeaza insa la niveluri superioare cele doua roluri, dovedindu-se sensibile si reactive la schimbari. Evidentierea mecanismelor conducerii activitatilor de cercetare-dezvoltare in organizatiile performante constituie obiectul acestui capitol.

Creativitatea - factor esential al activitatilor de C-D

Creativitatea este o facultate superioara a omului, un proces psihic de identificare a posibilitatilor noi, originale de combinare a unor elemente disparate, mai mult sau mai putin departate, constand in cunostinte acumulate prin studii sau experienta, combinarea realizata reprezentand o creatie stiintifica, tehnica sau artistica ce constituie un bun material sau spiritual, util societatii o anumita perioada.

O asemenea definitie necesita unele completari:

actul de creatie este individual si consta intr-o descoperire facuta intr-un proces combinatoriu;

posibilitatile de gasire a unor combinatii noi, originale, intre elementele cunoscute disparate, deci potentialul creativ al unei persoane, sunt determinate de volumul si calitatea cunostintelor posedate;

cu cat elementele ce se combina sunt mai distantate cu atat originalitatea produsului creativ este mai accentuata, iar acesta reprezinta un progres mai semnificativ fata de nivelul existent;

utilitatea produsului creativ este limitata in timp ca urmare a uzurii morale a cunostintelor si a bunurilor materiale in care se concretizeaza acesta.

Analiza modului de manifestare a creativitatii si, pe aceasta baza, identificarea celor mai eficace cai pentru stimularea sa presupun cunoasterea factorilor care o influenteaza, a actiunii lor si a posibilitatilor de intensificare a acesteia in sensul dorit. Gama larga a factorilor creativitatii poate fi materalizata in trei grupe:

factorii psihici, in randul carora se inscriu cei intelectuali (aptitudinali, atitudinali si de stil cognitiv) si cei non-intelectuali ai personalitatii (motivatii, interese etc.);

factorii socio-culturali educativi, de mediu socio-economic etc.;

factorii biologici (varsta, sex).

Studiul factorilor psihici ai creativitatii s-a focalizat la inceput asupra inteligentei si a cunoscut apoi o deschidere treptata spre analiza si a altor factori, indeosebi cei atitudinali si motivationali, ceea ce a asigurat explicarea mai cuprinzatoare a creativitatii si a probabilitatiior de dezvoltare a aptitudinilor creatoare. In randul factorilor intelectuali care determina, in masura semnificativa, capacitatea creativa, se inscriu fluenta gandirii (fluiditatea, asociativitatea acesteia), flexibilitatea acesteia, sensibilitatea fata de probleme, originalitatea, aptitudinea de redefinire, de transformare, de gasire a noi posibilitati de folosire a elementelor existente, capacitatea analitica si sintetica, coerenta si disciplina gandirii, intuitia - proces de iluminare spontana, de "cunoastere imediata opusa analizei logice si gandirii reflexive a subiectului" , imaginatia - proces psihic de creare a unei reprezentari sau idei noi pe baza cunostintelor anterioare. Completarea studiului factorilor intelectuali cu cei al factorilor nonintelectuali ai personalitatii - sistemul de nevoi, trebuinte si afecte, a permis conturarea profilului psihic al persoanelor creatoare, care a pronuntat spirit de initiativa, frecvente manifestari de independenta, o motivatie interna puternica, care fac din emiterea ideilor prilej de reala satisfactie si se intereseaza, destul de frecvent, prea putin de modul in care sunt primite aceste idei; avand un nivel ridicat de inteligenta, aceste persoane manifesta o vie curiozitate intelectuala, au o mare capacitate de asimilare a numeroase informatii diverse, pe care le triaza cu mult discernamant in functie de domeniile prioritare de interes, le combina, le disociaza si le extrapoleaza cu deosebita usurinta.

In randul factorilor sociali se inscriu conditiile de mediu economico-social (nivelul de trai, conditiile de viata, nivelul de educatie si cultura), scoala, mediul familial, mediul organizational (care cuprinde specificul activitatii organizatiei, structura sa organizatorica, comunicatiile din cadrul acesteia, caracteristicile factorului uman, stilul conducerii, climatul de munca, politicile de personal).

In sfarsit, factorii biologici se refera la varsta - care determina modificari importante ale capacitatii creative si ale modalitatilor specifice de afirmare a creativitatii - si sex, in privinta acestui ultim factor trebuind evidentiat faptul ca intre potentialul creativ al barbatilor si cel al femeilor nu s-au constatat, practic, diferente in cadrul acelorasi categorii de varsta.

Dupa trecerea in revista a factorilor determinanti ai creativitatii, interesant este de a cunoaste procesul de manifestare a acesteia, adica demersul desfasurat de creator pentru identificarea unor elemente cunoscute ca fiind disparate, depistarea unor noi posibile legaturi intre acestea, unor noi combinatii care sa conduca, in final, la produsul respectiv - creatia, indiferent ce forma imbraca aceasta. Complexitatea deosebita a acestui proces, determinata de faptul ca activitatea superioara a creierului uman reprezinta cea mai complexa forma de miscare a materiei, explica diversitatea apreciabila a punctelor de vedere cu privire la modul de desfasurare a procesului creativ si la posibilitatile de etapizare a acestuia. Impartirea procesului creativ pe etape care apare cu cea mai mare frecventa in literatura de specialitate este cea care cuprinde urmatoarele patru secvente:

pregatirea, etapa in care creatorul receptioneaza si inregistreaza in memorie intr-un mod dezordonat, informatii foarte diverse, dupa care se distanteaza de problema care il preocupa;

incubatia, pregatita de distantarea de problema, consta in proiectarea acesteia din campul constientului in cel al preconstientului in care se produce activitatea combinatorie, ceea ce elibereaza atentia, permitandu-i sa capteze noi informatii care devin elemente suplimentare de referinta pentru noi asocieri in preconstient cu problema proiectata;

iluminarea, etapa care se poate produce oriunde si oricand si in care se realizeaza combinarea de cele mai multe ori instantanee, intr-un mod nou, a elementelor disparate, precum si proiectarea combinatiei rezultate in campul constientului;

realizarea, etapa in care are loc revenirea ia realitate, creatorul apeland la logica si la mijloace concrete pentru a comunica rezultatul creatiei sale si a-i verifica valabilitatea.

Studierea temeinica a procesului creativ, chiar daca a generat opinii foarte diverse, a conturat clar ideea ca creativitatea reclama calitati native (inteligenta superioara, spirit de intuitie, imaginatie bogata etc.) care se manifesta plenar in cadrul procesului creativ si care, cultivate si dezvoltate corespunzator amplifica simtitor capacitatea creativa. Creativitatea necesita, deci, existenta unui fond de baza intelectual si nonintelectual, corespunzator, fara de care nu se poate manifesta, dar, in acelasi poate fi cultivata, stimulata, dezvoltata prin masuri si instrumente adecvate capabile sa fertilizeze gandirea, sa o faca sa se manifeste creator, sa incite spiritul de cunoastere si propensiunea catre nou.

In aceasta optica au fost elaborate si experimentate numeroase metode de stimulare a creativitatii individuale si de grup, a productiei de idei noi de interes si cu aplicabilitate evidente, cunosterea acestora fiind indispensabila conducerii eficace, cu rezultate apreciabile a activitatilor de C-D.

Metodele de stimulare a creativitatii, prezentate in continuare, pot fi impartite in doua grupe:

a) Metodele rationale, care se bazeaza pe un demers logic si sistematic si urmaresc identificarea tuturor combinatiilor posibile intre diferitele elemente, obiecte sau proprietati. Folosirea acestor metode comporta faza aplicarii lor propriu-zise pentru obtinerea numarului maxim combinatii posibile si faza evaluarii si selectarii acestor combinatii.

metoda inventarelor de atribute consta in aplicarea unui atribut al unui obiect si aplicarea acestuia la alt obiect; aplicabila la ameliorarea produselor existente prin substituirea, combinarea, divizarea, multiplicarea, relansarea unora dintre proprietatile acestora.

incrucisarea fortata consta in gasirea unor asocieri intre elementele departate prin fortarea combinatiilor dintre acestea. Metoda comporta fazele: de listare a elementelor privind obiectul a carui schimbare se urmareste; de alegere a altui obiect departat de primul si de listare a elementelor ce il definesc; de incrucisare a elementelor privind cele doua obiecte.

analiza morfologica se bazeaza pe principiul ca solutia optima a unei probleme se obtine prin determinarea tuturor elementelor cunoscute si a relatiilor dintre acestea; metoda consta in: listarea factorilor privind problema ce trebuie rezolvata si inscrierea lor pe fise independente; impartirea la intampinare a fiselor in grupe de cate 42 si citirea lor de cateva ori in scopul transferarii ideilor in preconstient; parasirea timp de cateva minute a problemei prin efectuarea altor activitati de relaxare, pentru a permite efectuarea combinatiilor noi in pre-constient; listarea combinatiilor rezultate si examinarea fiecareia in functie de anumite criterii prestabilite; metoda este foarte eficace si se aplica la analiza produselor existente in scopul perfectionarii lor constructive si functionale.

matricea descoperirilor, varianta simplificata a analizei morfologice, se aplica in cazul schimbarii sau combinarii functiilor unei game de produse si comporta: listarea produselor sau a functiilor acestora a caror schimbare este dorita; construirea unei matrice patratice in care se inscriu produsele sau functiile dorite; evaluarea si selectionarea combinatiilor posibile.

metoda catalogului consta in consultarea listelor, prospectelor, cataloagelor de produse pentru obtinerea de idei ce vor aduce alte idei de modificare sau adaptare a produselor existente.

metoda input-output consta in descompunerea unui sistem, dinamic in trei parti - intrari, transformarea produsa, iesiri - si in modificarea uneia dintre parti in conditiile pastrarii constante a celorlalte doua si luarii in consideratie a anumitor restrictii.

metoda edisoniana consta in efectuarea unui mare numar de incercari si experimentari potrivit regulii "incercare-eroare", prin analogie cu metodele de cercetare ale lui Th. A. Edison.

etiologia se bazeaza pe decelarea cauzelor fenomenelor si se aplica in cercetarea originilor unei probleme complexe (de exemplu, imaginarea cauzelor posibile ale unei pene in functionarea unui sistem tehnic si reprezentarea grafica a acestora intr-un arbore de cauzalitate).

b) Metodele intuitive sau psihosociale se bazeaza pe inlaturarea restrictiilor afective si intelectuale care se exercita asupra individului sau grupului creativ, ca de exemplu:

metoda brainstorming propusa de A. Osborn are la baza furtuna ideilor unui grup omogen sau eterogen pentru gasirea de noi solutii de proiectare a unui obiect, piesa etc.

confruntarea punctelor de vedere, aplicabila la solutionarea problemelor complexe, a caror abordare trebuie facuta din toate unghiurile posibile.

jocul rolurilor consta in interpretarea de catre mai multe persoane a unor roluri desemnate in prealabil si urmarirea lor de catre alte persoane ce actioneaza ca observatori si care stabilesc relatiile dintre replicile spontane ale actorilor si datele problemei ce trebuie rezolvata.

scenariul teratologic consta in deformarea unei probleme prin modificarea unora dintre datele ei si transformarea ei in alte conditii de mediu sau de timp, in scopul de a o percepe intr-o viziune noua, eliberata de constrangeri asociate logic problemei respective.

sinectica propusa de W.J.Gordon, combina scenariul cu etiologia si simularea.

retro-prospectiva, indicata pentru analiza previzionala a factorilor probabili de succes sau esec al unei decizii, consta in folosirea metodei brainstorming sau a confruntarii punctelor de vedere pentru rezolvarea problemei proiectata insa nu in viitor, ci in trecut. Metoda este justificata de faptul ca viitorul inhiba gandirea creativa, in timp ce trecutul nu prezinta restrictii. Analiza semantica se bazeaza pe constatarea ca intelegerea lumii reale se face prin inter-mediul cuvintelor si consta in asigurarea dimensiunii semantice si etimologice a cuvintelor asa cum acestea o au in realitate si nu cum sunt redate prin definitia lor academica. De exemplu, respectand regulile metodei brainstorming, se pot lista toate elementele - obiecte, situatii, procese pe care le evoca un cuvant.

metoda visului provocat se bazeaza pe ideea ca in starile de reverie nu opereaza modelele de logica ale creierului, functionarea acestuia fiind eliberata de restrictiile logicii constiente.

notarea ideilor din timpul somnului (sleep-writing) se bazeaza pe aceeasi idee ca metoda precedenta si consta in: insusirea datelor de baza ale problemei inainte de culcare; notarea spontana inainte de a adormi sau la trezire a oricarei imagini aparute in minte; dezbaterea notarilor in echipa si gasirea posibilitatilor de utilizare a acestora la rezolvarea problemelor.

asocierea libera este foarte eficace in etapa iluminarii din procesul creativ si consta in definirea unui stimul; exprimarea spontana si libera a tot ceea ce evoca stimulul, fara o selectare prealabila; obtinerea unui lant de informatii, imagini sau simboluri asociate stimulului:

rea din lant a elementelor ce permit rezolvarea problemei.

bionica se bazeaza pe raporturile ce se pot imagina intre obiecte sau legi fizice si chimice ale acestora si organismele lumii vii si consta in rezolvarea unei probleme tehnice prin alegerea la intamplare a unui organism viu (planta, animal) si incercarea de a aplica modul de comporte sau de actiune al acestuia din urma la problema ce trebuie rezolvata.

Imbinarea principiilor si regulilor operatorii ale metodelor brainstorming si sinectica a determinat aparitia unor noi orientari in tehnologia stimularii creatiei - inventica, propusa de A. Kaufmann, M. Fustier si A. Drevet care reprezinta o metodologie unitara de abordare multidisciplinara si de sistematizare a metodelor de stimulare a inventivitatii tehnice. Inventica include doua categorii de metode:

intuitive, intre care se numara: concasarea (descompunerea problemei de rezolvat in elementele sale componente pe baza unei grile de cercetare propusa de Osborn in vederea gasirii posibitatilor de utilizare noua, de modificare, substituire, rearanjare, inversare, combinare, amplificare, diminuare), analiza semantica, asocierea libera, analogia (utilizata pentru crearea de obiecte fizice, intelegerea fenomenelor naturii si a celor sociale); in functie de tipul problemei ce trebuie rezolvata, utilizarea acestor metode se poate face potrivit figurii urmatoare:

Utilizarea metodelor intuitive pentru rezolvarea diferitelor tipuri de probleme

analitice, bazate pe o serie de concepte matematice, incluse in combinatorica, domeniu propus de A.Kaufmann, al fenomenelor combinatorii care cuprind aranjamente sau combinari in multimilor formate din elemente discrete, teoria grafurilor, teoria jocurilor, programarea in intregi, tipuri de retele vectoriale si grile finite etc. Utilizarea metodelor combinatorii se face in construirii si analizarii matricelor de descoperiri - elaborate de A.Moles in cadrul Centrului de s~ cercetari de metodologie aplicata (CERMA) din Franta - care se desfasoara in trei etape: listarea elementelor constitutive, stabilirea variabilelor supuse combinarii si a criteriilor de combinare; combinatorie, constand in determinarea existentei si a naturii relatiilor dintre variabile si inscrierea acestora intr-o matrice; evaluarea solutiilor, constand in determinarea existentei si a naturii relatiilor dintre variabile si inscrierea acestora intr-o matrice; evaluarea solutiilor, constand in analiza din matrice si stabilirea celor optime.

Mai trebuie adaugata metoda analizei valorii, preconizata de L.D.Miles, care constituie o abordare creatoare sistematica prin care se urmareste minimizarea costurilor functiilor esentiale ale unui produs potrivit cerintelor economico-sociale, precum si imbunatatirea calitatii acestuia si a functiilor sale.

Continutul si rezultatele activitatilor de C-D

Activitatile de C-D, printre ale caror trasaturi definitorii creativitatea este cea primordiala, reprezinta un ansamblu prin care se operationalizeaza si se transfera in practica economica si sociala cunostintele noi care concretizeaza progresul stiintific realizat intr-o anumita perioada.

In masura in care aceste cunostinte noi se dovedesc necesare si oportune in procesul dezvoltarii societatii, ele trebuie transpuse in forme adecvate pentru a fi integrate in procesul respectiv, realizandu-se, astfel, progresul tehnic, care constituie o puternica forta motrice a cresterii economice si nsta in perfectionarea bazei tehnice a productiei, in perfectionarea tehnologiilor si a formelor e organizare, cost si in innoirea sau modernizarea continua a produselor.

Progresul stiintific si progresul tehnic, ca produsul stiintific cel mai semnificativ si mai concret al primului, interfera din ce in ce mai profund si isi accentueaza, fiecare, dublul roi de cauza si efect al celuilalt element. In raporturile dintre progresul stiintific si cel tehnic s-au produs, cu deosebire in ultimile decenii, modificari de esenta, sintetizate in ceea ce se defineste ca "devansarea de catre stiinta a pogresului tehnic", in sensul existentei unor ritmuri de dezvoltare a stiintei superioare celor de evolutie a tehnicii care, la randul lor, depasesc ritmurile de crestere a productiei ce incorporeaza progresele tehnicii. In aceiasi timp, s-a accentuat, in actualul secol, si relatia in sens invers intre tehnologie si stiinta, numeroase dezvoltari in zone noi ale stiintei realizandu-se ca efect al cereriior tot mai diversificate ale tehnologiei moderne.

Aceste precizari preliminare sunt necesare intelegerii delimitarilor dintre activitatile de C-D, a continutului acestora si a relatiilor numeroase si complexe dintre ele. In cadrul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), ia sistemul careia s-au aliniat rapoartele si statisticile rnationale, politica stiintei in tarile componente se refera la trei categorii de activitati de C-D:

cercetarea de baza, care cuprinde cercetarea de baza pura - in care interesul stiintific al cercetatorului determina subiectul studiat - si cercetarea de baza orientata spre un domeniu de interes stiintific, economic sau social prezent sau de perspectiva;

cercetarea aplicativa este efectuata pentru determinarea posibilelor folosiri ale rezultatelor cercetarii de baza sau a metodelor si cailor de realizare a unor obiective specifice si predeterminate, adica pentru dezvoltarea ideiior in forme operationale, rezultatele desfasurarii acestei activitati fiind valabile pentru un numar de produse, procente si sisteme;

dezvoltarea experimentala consta in folosirea cunostintelor stiintifice in scopul de a produce materiale, dispozitive, produse, procese, sisteme sau servicii noi sau substantial imbunatatite. Desi nu toata activitatea de dezvoltare este de natura experimentala, experimentarea este caracteristica ei dominanta.

Potrivit metodologiei OCDE, de la masurarea rezultatelor activitatilor de C-D se exclud: activitatile de educatie stiintifica, informare stiintifica si tehnica, culegere de date in scopuri generale, testare si standardizare; studiile de fezabilitate pentru proiectele de inginerie; munca administrativa privitoare la brevete si licente; productia industriala; distribuirea bunuriior si serviciilor.

Potrivit impartirii din tara noastra, activitatile de cercetare stiintifica, dezvoltare tehnologica si cere a progresului tehnic au obiectivele si continutul prezentate in tabelul urmator:

Obiectivele si continutul activitatilor de cercetare stiintifica, dezvoltare tehnologica si introducere a progresului tehnic

Activitati Obiective Lucrari

Cercetarea stiintifica

fundamentala  Dezvoltarea cunostintelor despre Studii

natura si societate Experimentari de laborator

aplicativa Descoperirea de cunostinte informare-documentare
stiintifice si de metode noi in Studii
vederea aplicarii acestora pentru Modele experimentale
solutionarea unor probleme ale Experimentari de laborator
activitatii practice, indeosebi ale Micropilot
productiei materiale

Dezvoltarea

tehnologica

inginerie tehnologica  Elaborarea documentatiilor tehnice Proiecte de prototip industrial -
si tehnologice Experimentari la instalatii pilot,
semiindustriale si industriale
- activitatea de Omologarea tipurilor constructive si Realizarea de machete, modele
constructie creativa si a solutiilor tehnologice elaborate functionale, prototipuri
experimentala experimentale, instalatii
experimentale etc.

Introducerea

progresului tehnic

pregatirea fabricatiei  Asigurarea tehnica si material- Documentatiile de executie
organizatorica a fabricatiei Executia prototipului
Omologarea prototipului
Omologarea seriei zero
Realizarea pregatirii tehnologice,;
executarea SDV-urilor, cooperari
- punerea in fabricatie Asimilarea propriu-zisa in fabricatie Lucrari specifice

a produselor, aplicarea

in productie a

tehnologiilor

Cercetarea stiintifica reprezinta o investigare sistematica cu caracter original desfasurata in institutii specializate, in institute de invatamant superior si in unitati productive - regii autonome si societati comerciale, care consta intr-un ansamblu de actiuni desfasurate pe baza unui program si care urmareste extinderea fondului de cunostinte stiintifice si tehnice cu caracter fundamental (cercetarea stiintifica fundamentala) sau aplicativ (cercetarea stiintifica aplicativa), precum si dezvoltarea si perfectionarea metodelor de cercetare stiintifica.

Dezvoltarea tehnologica urmareste crearea conditiilor necesare in vederea aplicarii sistematice a rezultatelor cercetarii stiintifice si a inventiilor, pentru introducerea in productie de noi produse, tehnologii si sisteme.

Introducerea progresului tehnic este activitatea desfasurata pentru asimilarea in fabricatie a noilor produse si pentru aplicarea de tehnologii noi si modernizate, de sisteme de mecanizare automatizare. Faza de punere in fabricatie, care urmeaza celei de pregatire a fabricatiei si care finalizeaza activitatea de introducere a progresului tehnic, se considera incheiata in momentul omologarii seriei zero (omologare finala) confirmata prin proces-verbal aprobat de organeie competente, iar cea de punere in fabricatie a produselor noi sau modernizate se considera reaiizate astfel: pentru produsele de serie mare dupa executarea si receptionarea primuiui lot de produse realizat ulterior pregatirii fabricatiei (dupa seria zero); pentru produsele de serie mica sau unicate se iau in considerare produseie executate in cadrul pregatirii fabricatiei care au fost utilizate pentru omologarea acesteia.

Facand o paralela intre cele doua modalitati de impartire a activitatilor de C-D, rezulta urmatoarele corespondente:

Sistemul OCDE Conceptia romaneasca

Cercetarea de baza  Cercetarea fundamentala
Cercetarea aplicativa Cercetarea aplicativa
Dezvoltarea experimentala Dezvoltarea tehnologica + pregatirea tehnica a fabricatiei

(partea din pregatirea fabricatiei care consta in realizarea documentatiilor de executie a prototipului, executia si omologarea prototipului)

Pregatirea material-organizatorica a fabricatiei

Punerea in fabricatie a produselor, aplicarea in productie a tehnologiilor

Rezultatele semnificative ale CD se concretizeaza in descoperiri, inventii si inovari.

Descoperirea consta in identificarea, stabilirea, formularea si explicarea unor legi si fenomene, din lumea materiala si sociala, care exista in mod obiectiv dar erau necunoscute pana in momentul punerii lor in evidenta. Produsul descoperirii se concretizeaza in noi cunostinte care se adauga celor acumulate in tezaurul stiintei si care rezulta din activitatea de cercetare stiintifica fundamentala. Descoperirea reprezinta, deci, o creatie perceptiva intrucat pune in evidenta legi sau fenomene existente care constituie insa elemente de noutate absoluta fata de stadiul atins al stiintei.

Inventia reprezinta o creatie intelectuala concretizata intr-o idee, o schita sau un model pentru produs, proces sau sistem nou sau imbunatatit, care prezinta noutate si progres fata de stadiul cunoscut al tehnicii mondiale si care nu a mai fost brevetata sau facuta publica in tara sau in strainatate. Inventia constituie o creatie care adauga ceva nou la ceea ce exista.

Descoperirea si inventia sunt produse ale unei activitati intelectuale creatoare si, in consecinta, fac obiectul unui sistem specific de protectiei consacrat in Conventia privind instituirea Organizatiei Mondiale pentru Proprietate intelectuala, prin care se stabileste proprietatea asupra acestor produse a autorilor lor reali, acestia avand dreptul exploatarii si valorificarii produselor respective.

Inovarea este o realizare care consta in aplicarea unor idei sau inventii, a unor produse, tehnologii sau sisteme in activitatea economica. In conceptia lui Ch. Freeman, "inovarea este realizata in sens economic numai in momentul primei tranzactii comerciale referitoare la noul produs, proces, sistem sau mecanism, desi termenul este utilizat pentru a desemna intregul proces". Iar B.Twiss, considera ca "pentru ca inventia sa devina inovare trebuie sa aiba succes pe piata".

Functiile conducatorului activitatilor de C - D

A. Planificarea

In urma cu patru-cinci decenii conceptia existenta era ca activitatile de C-D, prin caract complex si probabilistic, nu ofera terenul adecvat pentru planificare. Aceasta conceptie a fost inlaturata treptat de patrunderea initial in marile companii si apoi de generalizarea planificarii activitatilor respective realizata cu metode si tehnici tot mai evoluate si mai sigure. Faptul ca activitatile de C-D nu se pot inscrie, prin natura lor, in tiparele unei planificari riguroase determina necesitatea adoptarii unui sistem de planificare suficient de elastic, care sa permita reactii rapide la schimbarile adesea imprevizibile produse in mediul de actiune al organizatiei si adaptarea operativa la presiunile determinate de aceste schimbari.

Planificarea activitatilor de C-D consta in precizarea obiectivelor, strategiilor, programelor si bugetelor activitatilor si deriva din perspectiva stabilita pentru dezvoltarea viitoare a organizatiei.

a) Obiectivul general al activitatilor de C-D este de a asigura contributia sustinuta a acestora la realizarea obiectivelor generale ale organizatiei. Contributia activitatilor de C-D la realizarea obiectivelor organizatiei, se apreciaza prin prisma aportului economic al proiectelor de inovare; in acest scop, fiecare proiect de inovare este apreciat in functie de contributia sa la realizarea obiectivelor organizatiei acordandu-i-se, in consecinta, un anumit grad de prioritate.

Obiectivele de dezvoltare si asimilare in fabricatie, legate nemijlocit de activitatea productiva, se exprima in termeni cuprinzatori, mai dificil de masurat - contributia la profit si al volumului vanzarilor, economii obtinute prin cresterea productiei si reducerea volumului de munca, perioada de rambursare a creditelor - sau specifici, imediati, mai usor de masurat -- performantele tehnice ce trebuie sa caracterizeze dus sau noua tehnologie, costul proiectului, costul estimat al produsului, termenul de realizare a acestuia.

Pentru cercetarea aplicativa obiectivele deriva din cele ale unitatii si se exprima in termeni de noutate pentru noile produse si tehnologii ce constituie contributia concreta la sporirea competitivitatii institutiei etc.

Cercetarea fundamentala nu se realizeaza, cu exceptia companiilor foarte mari reputate pe plan mondial, in cadrul organizatiilor productive; aceasta activitate este cea mai departata de cea productiva, iar obiectivele ei se exprima in termeni foarte generali ca, de exemplu, gradul de noutate absoluta a proiectelor, nivelul cercetarilor comparativ cu concurentii etc.

b) Strategia activitatilor de C-D se determina in lumina obiectivelor stabilite pe baza luarii in consideratie a urmatorilor factori determinanti: mediul politic, economico-social, tehnologic si comercial al organizatiei: potentialul creativ-inovativ, productiv si de marketing al organizatiei; resursele disponibile ale acesteia.

Tipurile de strategii inovationale prezentate in continuare au rezultat din sistematizarea numeroaselor posibilitati de actiune ale unei organizatii, practica demonstrand ca intre aceste tipuri exista o varietate apreciabila de nuante si ca in strategia reala a unei organizatii se regasesc curent elemente definitorii pentru doua sau chiar mai multe tipuri de strategii.

Strategia ofensiva este proprie organizatiei care urmareste dobandirea unei pozitii fruntase pe plan tehnic sau comercial intr-un domeniu, prin introducerea pe piata a noilor produse sau tehnologii inaintea altor unitati competitoare.

Strategia defensiva este caracteristica organizatiei care urmareste mentinerea pozitiei dobandite pe plan tehnic, tehnologic si comercial, o asemenea strategie putand fi intens inovativa chir daca organizatia isi propune mentinerea in curentul cofltinuu al schimbarilor tehnice si exploatarea eventualelor insuccese ale adoptarii unei strategii ofensive de catre alte unitati.

Strategia imitativa consta in preluarea pe baza de licente si achizitii de know-how a realizarilor inovationale ale organizatiilor cu pozitii de varf in domeniu, organizatia care o adopta urmand, cu un anumit decalaj pe cele fruntase.

Stratategia dependenta este adoptata de o organizatie de mica dimensiune care are rol de satelit sau de subordonat al unei unitati mari si puternice, careia ii furnizeaza, in calitate de subcontractant componente sau ii efectueaza diverse servicii tehnice.

Strategia interstitiala este cea proprie organizatiei care, analizand punctele tari si cele slabe ale unei organizatii intens inovative, identifica slabiciuni ale acesteia pe care le poate exploata convenabil in cazul in care corespund propriilor puncte tari.

Caracterizarea sintetica a acestor tipuri de strategii prin prisma intensitatii actiunii factorilor care le conditioneaza, amintiti mai sus, este facuta in tabelul urmator.

Caracterizarea comparativa a tipurilor de strategii inovationale prin prisma factorilor determinanti ai acestora

Notari: FI - foarte inalt; I - - inalt; M-mediu; S-scazut.

Planurile de perspectiva si curente folosite in planificarea activitatilor de C-D concretizeaza obietivele si strategia stabilite pentru aceste activitati in lumina concluziilor prognozelor stiintifice si tehnice si potrivit actiunii anticipate a factorilor de inlluenta mentionati.

Planul de perspectiva al activitatilor de C-D contureaza directiile esentiale si necesare de orientare a acestor activitati care, ulterior, detaliaza in orientari mai precise pe probleme si pe teme specificate in planuri multianuale si apoi in planuri pe termen scurt, anuale. In consecinta, elementele specificate prin aceste categorii de planuri vor marca trepte progresive de detaliere si anume:

in planurile de perspectiva: directiile si problemele de cercetare, anul inceperii si anul terminari cercetarii, executantii;

in planurile multianuale: problemele si temele de cercetare, obiectivele cercetarii, fazele de cercetare anul inceperii si anul terminarii cercetarii, coordonatorul si colaboratorii;

in planurile pe termen scurt (de regula anuale): problemele si temele de cercetare, fazele de cercetare in cazul perioadei respective si termenele de finalizare a acestor faze, anul inceperii si anul terminani cercetarii, coordonatorul si colaboratorii, beneficiarul cercetarii, scopul urmarit prin rezolvarea problemei, nivelul finantarii pe total, pe faze si ani, sursele de finantare a cercetarii, actiuni si masuri necesare aplicarii rezultatelor cercetarii, efectele economice obtenabile prin aplicarea cercetarii.

Legatur dintre activitatile de C-D si cea de productie se realizeaza prin planul tehnic (de asimilare in rezulatelor C-D) care cuprinde elemente privind produsele sau lehnologiile ce trebuie asimilate, caracterul omologarii acestora, termenele omologarii prototipului, pregatirii fabricatiei, punerii in fabricatie, responsabilul actiunii. Trebuie prevazute, de asemenea, mijloacele materiale necesare (investitii etc.), situatia asigurarii mijloacelor materiale necesare, efectele economice anticipate ca obtenabile.

d) Bugetul activitatilor de C-D se stabileste in functie de strategia inovationala adoptata de organizatie si, implicit, de relatia produs-piata ce rezulta din acestea, potrivit tabelului urmator, corespondenta dintre marimea bugetului alocat si strategia urmata fiind evidenta.

Relatia produs-piata si tipul strategiei inovationale a organizatiei

Bugetul alocat activitatilor de C-D se repartizeaza pe proiecte, fiind indicata urmarirea concomitenta a acestuia pe trei planuri: al activitatilor specifice (cercetare stiintifica, dezvoltare tehnologica, introducerea progresului tehnic), al relatiei produs-piata si al stadiului realizarii fiecarui proiect (planificare si evaluare, executie, aplicare). Totodata, este necesara evidentierea raportului dintre volumul vanzarilor pentru C-D pe baza experientei anterioare a organizatiei si, atunci cand este posibil, prin comparare cu organizatiile concurente.

B. Organizarea

Specificul acestor activitati - caracterul lor accentuat creator, inovator, nerepetitiv - impune adoptarea unor forme de organizare flexibila, caracterizata, la randul ei, prin descentralizarea decizionala avans~~ definirea functiilor si descrierea posturilor facute in termeni generali, sporirea rolului comunicatiilor formale. Flexibilizarea structurii organizatorice necesara activitatilor creative se bazeaza pe existenta un~ principii, reguli si norme rationale a caror importanta nu este supraevaluata, ci apreciata realist si incadrata in anumite limite impuse de insasi complexitatea si dinamismul activitatilor respective. O asemenea viziune corespunde tipului de structura numita de T. Burns si G. Stalker'21 "organica, opusa celei "mecaniciste~ si caracterizata prin:

definirea difuza a tiniilor ierarhice, cu frecvente incalcari ale principiului unitatii de conducere;

compartimentarea pe obiective (pe produse, pe piete, pe clienti etc.);

descrierea functiilor si a posturilor in termeni generali, flexibita, oferind largi posibilita~ ocupantului fiecarui post pentru organizarea propriei munci si tuarii ad-hoc a unor decizii

corespunzatoare situatiilor in continua schimbare;

specializarea redusa a functiilor, cu accent pe diversificare si creativitate;

numarul mare al subordonatilor directi pentru ca, in ciuda diversificarii specializarii acestora, se practica un control general al realizarii sarcinilor.

Realizarea functiei de C-D a unei organizatii productive poate fi centralizata, descentralizata (cand fiecare unitate a organizatiei poseda un sector propriu de C-D) sau de tip matriceal, in cadrul caruia coexista diviziuni functionale (care dispun de autoritate specializata asupra tuturor problemelor si actiunilor din domeniul activitatii lor) si echipe la proiecte (formate din membri ai diviziunilor functionate plasati in subordinea unor sefi de proiect); in raport cu modul de realizare a functiei de C-D in cadrul organizatiei se adopta structura organizatorica corespunzatoare. In cadrul sectorului de C-D, organizarea se face pe teme de proiect, rezolvarea lucrarilor corespunzatoare acestor teme fiind asigurata de echipe multidisciplinare care se restructureaza in functie de cerintele temelor.

C. Coordonarea

Mobilitatea structurala specifica acestor activitati si mediului competitiv si dinamic in care actioneaza organizatiile moderne si, cu atat mai mult cele inovative, sporesc apreciabil importanta legaturilor educationale interne si exterioare - ca element esential al indeplinirii functiei de conducere. Activitatile de C-D le este propriu un flux de informatii care se transfera dintr-o activitate in alta de-a lungul traseului ce duce de la idee la tabricarea si comercializarea unui nou produs si care presupune existenta unor comunicatii intense, cu deosebire intre:

personalul din cercetare, cel din dezvoltarea tehnologica si cel din asimilarea in fabricatie;

personalul din activitatile de C-D si cel din activitatea de desfacere;

personalul din activitatile de C-D si cel din activitatea de productie.

Pentru programarea si coordonarea desfasurarii activitatilor de C-D si actiunile specifice fiecarei teme de proiect se stabilesc programe de lucru elaborate folosind instrumente adecvate de tipul graficului Gantt, grafului PERT si grafului CPM. De exemplu, aplicarea grafului CPM (analiza drumului critic) la programarea etapelor de dezvoltare si asimilare ale unui produs, prin estimarea pe baza investigatiilor efectuate a timpilor de realizare a permis reducerea cu circa 10% a duratei etapelor respective prin suprapunerea unor faze.

D. Controlul

In domeniut acestor activitati, controlul se desfasoara pe doua planuri majore:

al activitatitor respective, al stadiului in diferite momente ale avansarii lucrarilor de cercetare stiintifica, dezvoltare tehnologica si asimitare in fabricatie; controlul exercitat trebuie sa fie suficient de general, flexibil, uneori nedispunand de existenta unor criterii de referinta riguros masurabile;

al cheltuielitor alocate, urmarindu-se modul in care au fost efectuate si in care s-au respectat reglementarite, precum si corelarea cheltuielilor electuate cu stadiul realizarii lucrarilor. Prin rapoarte financiare intocmite pentru fiecare proiect se evidentiaza tucrarite in cadrul liecarei perioade si faze de realizare a proiectului si, prin cumularo, de la inceperea acestuia; pe aceasta baza se poate compara nivelul cheltuietilor cumulate atins la un anumit moment din desfasurarea unui proiect cu bugetul alocat pentru activitatea desfasurata pana in acel moment.

Intrucat realizarea proiectelor de inovare se extinde pe perioade mai lungi decat un an finan este necesara urmarirea pe termen lung a bugetetor stabilite pentru fiecare proiect, cheltuielile inregistrandu-se si cumulandu-se de la inceputut acestuia.

De asemenea, este necesara tinerea evidentei sumelor cheltuite pentru proiectele la care s-a renutat sau care au fost amanate: pentru primele in scopul evaluari pierderitor determinate de a abordarea unor proiecte abandonate pe parcurs, de cete mai multe ori pentru ratiunea de a nu depasi bugetul stabitit; pentru secundele - in scopul de a oferi posibilitatea cumularii in continuare a cheltuielilor dupa ce proiectele vor fi reluate.

Programul cercetarii-dezvoltarii pentru transfer tehnologic al calitatii

In cadrul actuatei etape de tranzitie, un obiectiv important il reprezinta dezvoltarea relatiilor cooperare dintre organizatiite cu profil industriat si de cercetare romanesti si organizatiile similare din Uniunea Europeana. Stabilirea unor parteneriate bazate pe relatii de alaceri viabile va permite cresterea eficientei activitatii intreprinderilor din Romania si ridicarea nivelului catitativ al produselor acestora la ni vetul exigentelor impuse de mediul dinamic, competitiv, vest-european.

In sustinerea acestui efort, Ministerul Cercetarii si Tehnologiei si Programut PHARE pentru Romania au initiat un amplu program denumit "Transfer Tehnologic si Managementul Calitatii (T.T.Q.M.). Programul se adreseaza in primul rand intreprinderilor industriale si organizatiitor de cercetare aplicativa din Romania. De asemenea, et este util pentru organizatiile care pot sprijini proiecte de transler de tehnologie si de management al calitatii, organizatii ca: centre teritoriale inovare si transfer tehnotogic, asociatii patronate, asociatii profesionate, firme de consuttanta etc.

Obiective:

Obiectivul general

Obiectivul general urmarit in desfasurarea programului este imbunatatirea modului in care este constientizat conceptul de calitate in Romania. Programul urmareste apticarea transferurilor de tehnologie si a managementului calitatii pentru cresterea competitivitatii intreprinderilor romanesti pe plan national si international, precum si acordarea de asistenta organizatiilor de cercetare aplicativa Romania in vederea adaptarii la noile cerinte ale industriei.

Obiective imediate Obiectivele pe termen scurt au in vedere:

sprijinirea intreprinderilor industriale in scopul:

perfectionarii managementului calitatii;

aplicarii de noi tehnotogii si modernizarii celor existente;

imbunatatirea potentialului de cooperare cu parteneri vest-europeni.

sprijinirea organizatiilor de cercetare aplicativa pentru ca acestea:

sa poata asista intreprinderile in procesul de imbunatatire a calitatii;

sa poata asista intreprinderile in vederea aplicarii de noi tehnologii si modernizarii celor existente;

sa se poata adapta mai usor la economia de piata.

cresterea gradului de constientizare asupra conceptului de calitate prin:

dezvoltarea si imptementarea de programe educative privind conceptut de calitate;

actiuni de promovare a conceptutui de calitate in cadrut intreprinderilor romanesti si in randul publicului.

Programul a fost astfel formulat incat sa se incadreze in obiectivele programelor de reforma la nivel national, urmarindu-se cu prioritate:

promovarea exporturilor;

modernizarea unitatilor de cercetare-dezvoltare;

crestereaproductivitatii;

contributia la stabilitatea macro-economica;

crearea unui mediu deschis si de inatta competitivitate pentru firmele industriale;

contributia la lormarea infrastructurii necesare in industrie;

implicarea companiilor industriale private;

crearea conditiitor favorabile cooperarii industriale cu statete Uniunii Europene;

conformitatea cu obtigatiile derivate din Acordul de Asociere si Cartea Alba.

Componentele programului

Asistenta tehnica pentru intreprinderile industriate si organizatiite de cercetare apticativa;

Sprijinirea intreprinderilor industriale si a organizatiilor de cercetare.

In cadrul programului se urmareste promovarea unui numar de aproximativ 80 de proiecte. Sprijinul financiar acordat pentru fiecare proiect de parteneriat va fi pana la 70% din costut total al proiectului si este limitat la maximum 50.000 ECU/proiect.

In mod suplimentar, in cazuri speciale, acest sprijin va include si achizitionarea echipamontelor de cercetare/industriale daca acestea au stransa legatura cu propunerea de proiect transmisa. In acest caz propunerea de finantare poate reprezenta maxim 20% din costul total de achizitie al echipamentului, respectiv 20.000 ECU pentru fiecare proiect.

Realizarea programelor educative referitoare la calitate.

Programut va sprijini realizarea de materiale didactice ce vor fi utilizate la toate nivelurile sistemului educativ din Romania;

Cresterea gradului de constientizare asupra conceptului de catitate.

In cadrul acestei componente se va institui "Premiul National pentru Calitate cu scopul de a incuraja managerii intreprinderilor si institutelor de cercetare sa implementeze in cadrul organizatiilor un management al calitatii modern. La lansarea premiului va fi initiata o campanie privind importanta calitatii.

Participanti agreati

Parteneriatete sustinute prin TTQM se vor baza pe dezvoltarea unei relatii de afaceri intre o intreprindere industriata sau organizatie de cercetare aplicativa din Romania si o intreprindere sau o organizatie de cercetare din Uniunea Europeana. Parteneriatele triple: intre o intreprindere romaneasca, o organozatie de cercetare aplicativa si o intreprindere sau o organizatie din Europa de Vest vor beneficia de o atentie sporita.

Domenii prioritare

Participantii romani trebuie sa isi desfasoare activitatea, de preferinta, intr-unul din urmatoarele sectoare industriale sau stiintifice: constructii de masini, masini electrice, electronica, mecanica fina, textile, pielarie, chimie, petrochimie, anvelope si produse tehnice din cauciuc.

Proiecte care provin de la organizatii ce isi desfasoara activitatea in alte sectoare decat specificate vor fi acuplate si vor beneficia de aceleasi conditii de evaluare in cazul in care ace corespund obiectivelor generale ale programului si sunt viabile din punct de vedere stiintific, tehnic si economic.

Structura propunerii de proiect

O propunere de proiect va contine:

profitul organizatiei pentru fiecare partener insotit de: bilant (situatie patrimoniala) si contul de profit si pierderi pentru ultima perioada de raportare;

descrieredetaliataaproiectului;

o scrisoare de angajament a tuturor partilor implicate in proiect.

Urmatoarea lista (neexclusiva) include activitati care vor putea fi sprijinite:

cooperare in productie;

acordare de licente pentru know-how si tehnologie;

subcontractare de componente, subansamble etc.;

cooperare in proiocte si activitati de marketing desfasurate in Romania, in Europa si in terte t~
. comercializare in comun de produse;

proiecte de investitii reciproce;

cooperare in activitati de cercetare-dezvoltare.

Masurile de sprijin pot fi:

asistenta tehnica, de exemptu pentru stabilirea de cooperari cu parteneri din UE'
. training; de exemplu: training cu caracter general sau training on the job pe termen lung;
. consultanta: de exemplu consultanta acordata de experti UE oferita in paratel cu consultanta locala in cadrul unor scheme de cooperare;

resurse materiale (echipament): de exemplu achizitionarea de catre organizatiile de cercetare aplicativa a echipamentelor utilizate in procesul de transfer de tehnologie.

Aceste masuri pot primi sprijin doar daca ele corespund obiectivelor imediate ale programutui.

Criterii de evaluare

Propunerite de proiecte primite de ta intreprinderile industriate si de la organizatiite de cercetare aplicativa vor fi evaluate de catre o Comisie de Evaluare, pe baza unor criterii de evaluare defi

Evaluarea va fi impartiata si nu va aduce prejudicii partenerilor implicati. O evaluare de ansamblu va lua in considerare beneficiul adus participantului roman, rezultatele pozitive obtinute in urma realizarii transferului de tehnologie si a implementarii managementului calitatii, precum si importanta finalizarii proiectului asupra dezvoltarii de viitor a intreprinderii.

Propunerile vor fi evaluate tinandu-se seama de (inventar partial):

Conformitatea proiectului cu scopul si obiectivete programului.

Bugetul proiectului si planul de desfasurare a proiectului corespund conditiilor din descrierea programului TTQM?

Proiectul imbunatateste pozitia pe piata europeana si/sau mondiala a organizatiei ?

Proiectul propus sprijina strategia organizatiei, iar aceasta strategie este realista?

Proiectul este adecvat pentru a sustine cresterea cifrei de afaceri si a profiturilor anuale ate organizatiei?

Organizatia poate dispune de finantarea necesara proiectului?

Cum sunt asigurate performantele economice dupa finalizarea finantarii?

Organizatia are capacitatea de a-si asuma managementul proiectului si de a-l finaliza cu rezultatele anticipate?

Proiectarea si realizarea unui produs nou prin C-D

In examinarea modului in care, intr-o economie de piata, se naste (de la conceptie la executie), se dezvolta si apoi moare un nou produs de mare consumatie trebuie avute in vedere cele doua faze principale conceperea (nasterea) produsului si viata propriu- zisa a produsului.

Conceperea produsului

Se pune, pe buna dreptate, intrebarea: cui i se incredinteaza aceasta sarcina? Legat de unsul la aceasta problema s-au evidentiat doua puncte de vedere.

Primul, potrivit caruia, conceperea unui produs apartine aceluia sau acetora care au sarcina de care au sarcina de a-l face sa traiasca, adica managerului de produs si eventual colectivului sau de lucru, care este in permanenta in contact fie cu realitatea de pe "teren", fie cu cea din intreprindere, reprezentand in acelasi timp persoana cea mai autorizata pentru a descoperi imediat nevoile si oportunitatile pietei careia urmeaza sa i se adreseze (piata interna si externa), precum si masura in care raspunde cerintelor tehnice si comerciale ale intreprinderii.

Conform celui de al doilea punct de vedere se precizeaza ca managerul de produs si colectivul sau de lucru ar fi prizonierii solutionarii problemelor curente ale firmei, nesesizand decat nevoile imediate si uneori artificiale, legate de noul produs si ca deci nu stapanesc situatia pe termen lung si mediu, intrucat preocuparile lor sunt axate doar pe termen scurt.

De aceea, partizanii acestei teorii considera ca pentru aceasta activitate este indicat un om detasat de preocuparile imediate ale firmei si care este specializat in problemele dezvoltarii. El va apartine staffului, fiind direct afiliat directorului general al companiei si dirijat permanent de departamentele operationale, asa cum managerul de produs este dirijat de compartimentele de marketing, de cercetare, de publicitate etc.

Remarcam desigur caracterul usor abstract al diferentei ce separa aceste teorii; in realitate alegerea solutiei depinde de structurile organizatorice proprii intreprinderii si de personalitatea, mai mult sau mai putin puternica, a animatorilor marketingului angajat si a oamenilor dezvoltarii.

Ceea ce trebuie mentionat este legat de faptul ca managerul care raspunde de conceperea isului va trebui sa fie o persoana cu mult bun simt, cu imaginatie, modesta, obiectiva, abila, sa aiba capacitatea de analiza si sinteza, capacitate previzionala, perspicacitate si in plus sa stie sa-si programeze timpul sau de asa maniera incat sa se poata desprinde de preocuparile curente de rutina in favoarea celor de conceptie.

O astfel de persoana nu poate exista decat in cadrul unei intreprinderi care si-a fixat deja iatele de expansiune si care prin aceasta optica apreciaza ca, trebuind sa actioneze, trebuie sa cunoasca permanent.

In legatura cu programul de perspectiva se ridica probleme specifice:

a) Ideea noului produs va putea sa se nasca din spiritul de dezvoltare astfel:

marketologul va trebui sa scoata la iveala noi trebuinte ale consumatorilor sau chiar sa le creeze; in acest scop va efectua anchete in randul acestora, paralet insa cu urmarirea indeaproape a tot ce se fabrica similar in tari mai avansate. De exemplu, se apreciaza ca S.U.A. si Suedia sunt cu cel putin 5 ani inaintea altor tari in privinta produselor de igiena;

atunci cand compartimentut de cercetari fundamentale din intreprindere (cand el exista) au gasit o formuta noua, legata de produs, cum ar fi, de exemplu, descoperirea noilor proteine avand ca punct de plecare petrolul;

compartimentul de marketing poate descoperi rapid "pe teren" noite trebuinte ale consumatorilor putand da nastere astfel la noi produse.

Este necesar ca reprezentantii marketingului din intreprinderi, prezentatorii si vanzatorii din magazine sa fie in mod frecvent consultati, iar eforturite sa fie indreptate spre realizarea unui climat de schimb de opinii si incredere intre acestia. Astfel, s-a stabilit ca in S.U.A. aproape jumatate din ideile legate de noile produse proveneau "din strada";

din toate compartimentele intreprinderii, fie prin luarea de contact direct cu acestea, fie prin intermediul "cutiilor cu idei" prin care se stabilesc noile posibilitati de comunicare si de participare la crearea unui nou produs.

b) Caracterul noutatii produsului poate i1 absolut sau relativ. Legat de aceasta pr apar cei putin doua intrebari: unde se canalizeaza noutatea, si cat timp produsului i se atasa atributul de "nou"?

Prima intrebare ne obtiga la delimitarea produselor care sunt noutati absolute, pe plan mondial, de cele care sunt noi doar pentru o intreprindere sau o piata oarecare. De exemplu, televizorut color lansat la noi in tara in 1983 a fost atunci un produs absolut nou atat pentru intreprinderea "Electronica" Bucuresti, cat si pentru distribuitori si cumparatori, dar el a aparut pe plan mondial cu decenii inainte.

Cat priveste a doua intrebare, se poate raspunde astfet: in unete cazuri caracterul de noutate se limiteaza la cateva tuni, un sezon, sau alteori produsul se considera inca nou 1 -2 ani de la prima sa aparitie pe piata.

Caracterul relativ al noutatii indica faptut ca produsul este nou in raport cu piata atunci cand asistam la reinnoirea lui fie prin modul de prezentare, de exemplu uleiul de masa cand a aparut prezentat in ambalaj de plastic, fie din punct de vedere tehnic, sau cand prin oportunitatea sa adauga la gama produselor existente un nou produs, dar care figureaza deja la alt concurent, sau prin completare, va imbogati linia de fabricatie cu un produs nou, care insa apartinea aceleiasi familii, de exemplu un fabricant de sampoane care lanseaza o lotiune pentru par.

Planul de perspectiva va schita doar liniile de orientare ale programului de studiu al produsului pe care il propune lansarii, programul interesand:

produsul insusi la care se vor referi caracteristicile de ordin tehnic, economic, estetic, si de exptoatare etc;

concurenta, care va face obiectul comparatiei; la ce pret este vandut un produs similar, produsul nostru este destul de diferentiat pentru a nu risca din partea competitorilor o acuzare de concurenta neloiala, prin ce retea de distributie a fost difuzat produsul rival, ce cantitati s-au produs pana in prezent, ce volum de publicitate s-a afectat, care segment de piata il va asimila ?

politica comerciala de urmat: ce pret ar sugera produsul, ce limita a cifrei de afaceri ar accepta distribuitorul pentru primul an, carei categorii de clienteta i se adreseaza, prin ce retele de distributie se va difuza si prin ce metode?;

programul de lansare va urmari concomitent si producerea si distributia pe produsului;

publicitatea si retatiile publice arata carui buget i se adreseaza, prin ce medii, pe cedurata, ce stil, ce argumente adopta.

Subliniem ca, oricat de mare ar fi priceperea, seriozitatea, experienta, ingeniozitatea responsabilului de produs, exista si o serie de riscuri pe care si le asuma in crearea unui nou produs.

ln acest sens se estimeaza ca ¾ din studiile referitoare la crearea unui nou produs se bazeaza pe stiintele exacte si ¼ pe "fler". Conform unui studiu al firmei americane de consultanta ALLEN si HAMILTON in S.U.A., din 58 de idei, 13 sunt cercetare, 7 se materializeaza in proiecla sunt lansate si doar una este un succes. Desigur ca o lansare este mai greu de realizat in S.U.A. decat in Europa, datorita faptului ca piata este suprasaturata de produse.

Apoi apare contradictia - trebuie ca un produs sa se lanseze pe piata cat mai repede cu putinta pentru a contracara concurenta sau, dimpotriva, este necesar sa se astepte pana ai un produs pertect la punct (cu riscul de a ajunge prea tarziu pe piata la confruntarea cu aceasta) si apoi sa apari pe piata. Este edificatoare in acest sens lansarea de catre firma FORD a masinii EDSEL, facuta cu mu~a g dupa ampte studii, care s-a soldat cu un mare esec, necorespunzand preferintelor clientilor, cu toate ca fusesera pe larg consultati.

Deci durata lansarii unui nou produs este un element esential pentru succesul pe piata. Lungirea fazei lansarii se afla in legatura directa cu natura produsului, cu gradul sau de noutate si comportamentul cumparatorului. Prelungirea excesiva a acestei etape mareste riscul esecului noului produs pe piata.

Planul de lansare a noului produs implica colaborarea tuturor compartimentelor intreprinderii in vederea asigurarii succesului. Dupa stabilirea planului de lansare si inainte de a se incepe cu adevarat viata produsului, se va proceda la o prelansare, ce urmareste sa supuna produsul si programul de lansare la probe care au drept scop corectarea eventualelor greseli inainte de trecerea la lansarea propriu-zisa.

O prima proba are in vedere vanzarea produsului pe o "piata de proba" sau "piata test" care poate fi un oras sau o regiune considerata reprezentativa la nivelul teritoriului. Dar aceasta are insa anumite limite:

"Piata de proba" aleasa este cu adevarat reprezentativa? Aceasta poate fi reprezentativa pentru un produs, dar practic niciodata pentru toate produsele. De exemplu, consumul deodorantelor este mai mare in Estul Frantei decat in Vest, in timp ce la produsele de bronzare, situatia este inversa.

Publicitatea joaca un rol important in succesul unei lansari; ea fundamenteaza alegerea unui anumit mediu, suport si mesaj publicitar, a acelor forme de promovare a vanzarii cu mare audienta la public, dar si aici apar probleme, intrucat aceste informatii nu sunt destul de numeroase si detaliate pentru a raspunde preocuparilor precise ale firmei.

De exemplu, o intreprindere care tabrica aparate de ras electrice diversifica productia sa catre produse cum ar fi, de pilda, cremele de ras. Deci, intreprinderea nu dezvolta numai produsul sau initial, masina de ras, ea exploateaza trebuinta "toaleta matinala a barbatilor". Continuand, ea va viza piata cu deodorante.

Aici doua categorii de informatii ii sunt necesare pentru a crea si vinde noul deodorant:

care este volumul pietei actuale a deodorantelor masculine?, care este viitorul sau?, cine cumpara aceste produse? (sex, varsta etc.), cine distribuie sau cine va trebui sa distribuie acele produse?

care este comportamentul cumparatorului, cand si unde il va utiliza: atitudinea cu privire la mirosurile corporale, imaginea de a utiliza deodorantul (pentru cineva care il toloseste si pentru cineva care nu-l foloseste), care este comportamentul cumparatorului, potentialut sau in functie de pretul de vanzare?

Analiza comportamentului sau va permite sa se descopere, intre altele: daca omul are frica de a mai fi considerat barbat utilizand un deodorant parfumat. El va trebui sa primeasca un deodorant avand un miros usor, pentru a atesta existenta produsului, dar disparand rapid. Dimpotriva, un produs de toaleta masculin este judecat de femei ca fiind functional, lejer, discret, necompromitand caracterul masculin.

Aici va interveni publicitatea, care va informa consumatorul de existenta produsului, si-i va crea o agine motivata, predispunandu-l la cumparare.

Pentru a fi eficace o prelansare, ar trebui ca aceasta sa se prelungeasca pe cel putin cateva luni astfel incat sa se poata constata interesul cumparatorilor pentru acel produs, interes materializat mai intai in cumpararea, apoi la incercarea lui si in final in acceptarea sau respingerea lui. Pe baza constatarilor facute in etapa de prelansare si tinand seama de limitele pe care le prezinta, se va putea da produsului forma definitiva si viata sa va incepe.

Viata produsului

Fara a fi de "rutina", rolul marketingului este de aici inainte banal. El poate sa se sprijine pe metode de control si supraveghere (urmarire) a comportarii noilor produse in consum, dar nemai-facand practic apel decat la ratiunea pura. Aceasta urmarire se va exercita pe termen scurt, mediu sau lung si va avea in vedere realizarea urmatoarelor obiective:

a) Urmarirea pe termen scurt: produsul face primii sai pasi. Daca in planul de lansare s-a strecurat vreo eroare, ea poate fi corectata in masura in care este descoperita la timp.

Urmarirea se refera, printre altele, la:

cumpararea produsului. Legat de aceasta se examineaza: cine cumpara, cine nu cumpara, cine nu mai cumpara si de ce?, care este frecventa cumpararii?, unde se cumpara? Aceste informatii vor putea fi furnizate tie din compartimentele proprii ale intreprinderii, fie prin panelele detailistilor - care evidentiaza segmentele pietei unde a fost lansat noul produs, precum si produsele concurente - fie din zona geografica sau din retelele de distributie, ori prin studierea clientelei si din rotatia stocurilor;

utilizarea produsului, care are in vedere daca modul de intrebuintare este respectat, daca produsul este folosit pana in momentul prevazut;

planificarea comerciala, prin care se evidentiaza daca prevederile vanzarii sunt respectate si daca sunt suficiente fortele vanzarii;

publicitate, verificandu-se daca este indeajuns de apreciata, daca aduce ea argumer necesara si ce infatisare da ea produsului.

Aceasta faza se realizeaza intr-un interval de 3 sau 4 luni, in care se va putea sti daca produsul este bine primit de cumparatori. In acest stadiu al vietii produsului, este inca posibil, daca acest nu s-a facut, sa se procedeze prin sondaje, prin studii de motivare, prin studii cantitative la evidentierea trebuintelor cumparatorilor.

b) Urmarirea pe termen mijlociu: buletinul de sanatate permanenta a produsului urmarirea "pe viu" se va declansa, folosind un mare numar de anchete, acea actiune care va permite sa se modifice strategia produsului atunci cand cerintele pietei o impun. In acest scop se utilizeaza:

anchetele obisnuite: cum se foloseste produsul?, ce se gandeste tehnic despre el ? ce prezentare i se face?;

anchetele pietei: cum evolueaa piata?, este in expansiune rapida?, ramane o parte importanta de castigat?, produsul este pe cale de a se "deforma", adica de a deveni mai popular;

anchetele concurentei: cum se situeaza produsul nostru comparativ cu altele similare ?, pierde sau castiga teren?, ce metode de publicitate foloseste concurentul nostru cel mai prestigios?

anchete de imagine asupra pietei: cum este perceputa, inteleasa marca noastra?, carei categorii de cumparatori i se adreseaza in mod special?, este placut la infatisare produsul nostru?, daca nu, de ce?;

anchete de pubticitate: ce relatie exista intre notorietatea si consumatia produsului?.produsul este cunoscut de 50% si consumat de 10 % din populatie, poate sa i se amelioreze calitatea ?

c) Urmarirea pe termen lung: intinerirea produsului. Pe termen lung nu exista decat o solutie, si anume: urmand natura sa, piata sa, pozitia sa de distributie, un produs are nevoie de timp sa fie intinerit. Insa aceste "cure de intretinere" nu trebuie sa fie:

nici prea precipitate: a modifica un produs imediat dupa lansare inseamna fie ca planul de lansare a fost intocmit in graba, fie ca cineva il lipseste de increderea in produs si in sine insusi;

nici prea tardive: trebuie sa ai curajut sa modifici un produs grav bolnav, chiar daca rezultatul imediat ar fi o serie de masuri dezagreabile, cum ar fi, de exemplu, caderea cifrei de afaceri;

nici prea frecvente: un produs care isi schimba prea des infatisarea nu este recunoscut de cumparatori;

nici sistematic: soseste un moment cand este mai bine sa abandonezi in mod deliberat un produs, in favoarea altui produs, original, sau asa cum am spune este inutil sa practici medicina la morti.

Adesea este foarte dificil sa suprimi un produs, chiar muribund, intrucat vor exista totdeauna in intreprindere rezistente, adesea nefondate, si care se vor opune acestei disparitii.