Managementul in asigurari

Modul de organizare si conducere a activitatii de asigurare este determinat atat de actiunea unor factori comuni si altor domenii de activitate, cat si a unor factori specifici care genereaza anumite particularitati. Aceste particularitati rezida, in faptul ca asigurarile de bunuri, persoane si raspundere civila apar, pe de o parte, ca relatii de relartie in forma baneasca, care mijlocesc formarea unor fonduri la dispozitia societatilor de asigurari destinate acoperirii unor cheltuieli determinate de producerea riscurilor asigurate care au un pronuntat caracter aleatoriu, iar pe de alta parte, ca prestatii de servicii efectuate in baza contractului de asigurare in favoarea unor persoane fizice si juridice, care au calitatea de asigurati.

Rezulta ca in activitatea de asigurare riscul isi face simtita prezenta intr-o masura mult mai mare decat in alte domenii. Acest fapt determina ca, in proiectarea si realizarea managementului in asigurari, sa se aiba in vedere influenta deosebita pe care o exercita acest factor. Mai mult decat atat, se impune luarea in considerare atat a influentei pe care o exercita asupra organizarii si conducerii activitatii de asigurare, riscurile preluate de asiguratori prin contractele de asigurare, cat si a influentei pe care o genereaza riscurile globale.

Riscurile asumate prin contractele de asigurare conduc la efecte financiare directe pentru asiguratori numai in masura in care evenimentele si fenomenele asigurate se produc in perioada de valabilitate a raporturilor contractuale.

Riscurile globale, care sunt determinate de o serie de cauze de ordin tehnic, economic, social, financiar, monetar etc. si care pot avea caracter obiectiv sau uneori si subiectiv, se interpun in activitatea curenta de asigurare, putand conduce in final la insolvabilitatea si chiar la ruinarea societatilor de asigurari.

1. Particularitati privind managementul in asigurari

1.1 Influenta riscurilor asigurate si a altor factori specifici asupra managementului

Managementul in asigurari este necesar sa fie astfel conceput incat sa creeze conditii optime pentru: constituirea la timp si in cuantumul prevazut a fondului de asigurare; acordarea operativa a despagubirilor si, respectiv a sumelor asigurate la care au dreptul asiguratii, atunci cand se produc riscurile asigurate; adaptarea continua a formelor de asigurari (facultative si obligatorii) de bunuri, persoane si raspundere civila la cerintele care apar pe piata de asigurari si reasigurari, interna si internationala. Daca aceste conditii de baza sunt intrunite, se creeaza premisele necesare pentru ca eventualele consecinte negative ale producerii calamitatilor naturale sau a accidentelor, cat si in ceea ce priveste evenimentele neprevazute ce apar in viata asiguratilor sa poata fi mai usor depasite, facand posibila, totodata, continuarea procesului de productie vremelnic intrerupt.

Deoarece prin intermediul asigurarilor de bunuri, persoane si raspundere civila se constituie fondurile ce se utilizeaza pentru acoperirea unor daune (pagube) produse de riscuri care au un pronuntat caracter aleatoriu, este necesar ca managementul in acest domeniu sa fie proiectat tinand cont atat de actiunea acestui factor, cat si de actiunea altor factori, cum sunt: forma juridica de realizare a asigurarii (asigurari obligatorii sau asigurari facultative); ramura de asigurare (asigurari de bunuri, asigurari de persoane sau asigurari de raspundere civila);sfera de cuprindere in profil teritorial a asigurarii (asigurari interne sau asigurari externe si reasigurari); dimensiunea fondurilor pe care si le poate constitui o societate de asigurari etc.

Societatile de asigurari isi asuma - prin incheierea asigurarii si incasarea primelor de asigurare - raspunderi in legatura cu acoperirea unor daune care se produc intamplator si ulterior si al caror volum nu se cunoaste, ci se poate doar aproxima, prin calcule bazate pe teoria probabilitatilor. Pentru ca aceste calcule sa poata fi efectuate in mod stiintific, este necesara existenta unui sistem informational cat mai complet, care sa cuprinda inclusiv date privind frecventa si intensitatea riscurilor pe perioade de timp cat mai indelungate. Cu ajutorul acestor date societatea de asigurari poate sa stabileasca nivelul primelor de asigurare, apeland la metodele statistico-matematice.

Existenta unui asemenea sistem informational - conceput ca un ansamblu de procedee si mijloace de colectare, prelucrare si transmitere a informatiei - permite, totodata, efectuarea unor calcule privind evolutia in perspectiva a cheltuielilor cu plata despagubirilor si a sumelor asigurate. Cunoasterea acestei evolutii creeaza conditii favorabile pentru stabilirea pe termen mediu si lung a marimii fondurilor necesare realizarii echilibrului financiar si valutar al activitatii de asigurare.

In cadrul sistemului informational, un loc important il ocupa evidenta statistica privind daunele produse de diferite riscuri asigurate sau asigurabile fara de care, practic, nu poate fi vorba de calcularea, pe baza unor criterii stiintifice, a primelor de asigurare.

Sistemul informational prezinta importanta si in ceea ce priveste fundamentarea temeinica a deciziilor care se adopta de consiliile de administratie ale societatilor de asigurari in problemele de baza privind dezvoltarea, organizarea si conducerea activitatii de asigurare. Este vorba de adoptarea unor decizii, cum sunt cele privind introducerea de noi forme de asigurari facultative de bunuri, persoane si raspundere civila ori de decizii legate de normele de functionare si structura organizatorica a societatii de asigurari si a unitatilor teritoriale ale acesteia.

In ceea ce priveste forma juridica de realizare a asigurarii, aceasta influenteaza, de asemenea, modul de organizare si conducere a activitatii, deoarece intr-un fel stau lucrurile cand este vorba de asigurarea obligatorie si altfel la asigurarea contractuala (facultativa).

In cazul unei anumite asigurari obligatorii, dat fiind faptul ca ea cuprinde totalitatea bunurilor de acelasi fel sau toate persoanele prevazute in lege, nu se mai pune problema luarii masurilor necesare pentru dezvoltare. Aici se urmareste, in principal, ca prin masuri adecvate sa se realizeze incasarea primelor de asigurare la termenul prevazut de lege si crearea conditiilor necesare privind constatarea, evaluarea pagubelor, stabilirea si plata despagubirilor de asigurare sau a sumelor asigurate, astfel incat toate acestea sa se efectueze pe baze reale si intr-un timp cat mai scurt.

In unele cazuri, incasarea primelor de asigurare aferente asigurarilor obligatorii (este vorba, de exemplu, de asigurarea de raspundere civila auto, unde apar in calitate de asigurati si un numar foarte mare de persoane fizice), se poate realiza si de catre alte organe, cum ar fi unitatile C.E.C., care apoi le varsa in contul asiguratorului. Aceasta modalitate de incasare a primelor impune o conlucrare permanenta intre organele asiguratorului si organele respective, pentru luarea din timp a masurilor ce se impun, astfel ca intreaga actiune sa se, poata desfasura in cele mai bune conditii. In acest sens, este necesar ca identificarea persoanelor detinatoare de autovehicule cuprinse in asigurarea obligatorie sa se efectueze in timp util, pentru ca apoi pe baza ei sa se poata actiona pentru incasarea conform prevederilor legale a primelor de asigurare pe care le datoreaza fiecare asigurat in anul respectiv.

Managementul in cazul asigurarilor facultative este, necesar sa permita: realizarea unui grad de cuprindere in asigurare cat mai ridicat, respectiv cat mai apropiat de suta la suta, deoarece altfel nu se poate realiza o dispersare optima a riscurilor; efectuarea in conditii calitative corespunzatoare a operatiilor de contractare a asigurarii si de incasare a primelor de asigurare; efectuarea intr-un timp cat mai scurt si in concordanta cu realitatea a operatiilor de constatare, evaluare a daunelor si de stabilire si achitare a despagubirilor si a sumelor asigurate cuvenite asiguratilor.

Pentru a se putea realiza un grad de cuprindere in asigurare cat mai ridicat, este necesar sa fie luate o serie de masuri organizatorice atat in perioada premergatoare introducerii asigurarii respective, cat si ulterior.

In perioada premergatoare introducerii unei asigurari facultative societatea de asigurari trebuie sa procedeze la studierea si analiza minutioasa a conditiilor economice, financiare si sociale existente pe plan intern si/sau international. Astfel, de exemplu, este necesar sa se cerceteze si analizeze in ce masura asigurarea respectiva intereseaza un numar suficient de mare de persoane fizice si/sau juridice si posibilitatile acestora in ceea ce priveste plata primelor de asigurare.

In cazul in care cele doua conditii mentionate mai inainte sunt intrunite, este necesara organizarea unei publicitati adecvate a asigurarii respective, prin intermediul mass-media. De foarte mare importanta, in reusita actiunii de incheiere a unei asigurari, este si calitatea activitatii pe care o desfasoara organele asiguratorului (agenti de asigurare, inspectori etc.) direct in randul persoanelor asigurabile. In vederea realizarii acestei actiuni la parametri cat mai inalti, este necesar sa se dea dovada de mult tact si de un inalt profesionalism, bazat pe cunoasterea in profunzime a elementelor tehnice ale asigurarii respective.

In aceste conditii, actiunea ce vizeaza incheierea contractului de asigurare se va putea realiza diferentiat, in functie de situatia concreta pe care o prezinta fiecare persoana (profesie, situatie financiara, natura bunurilor pe care le poseda, riscurile la care acestea pot fi supuse etc.). Totodata, cu acest prilej se impune ca personalul care se ocupa de contractarea de asigurari sa prezinte si unele cazuri concrete mai deosebit (persoane ale caror bunuri au suferit daune, despagubirile primite etc.), fiind indeobste cunoscut faptul ca una dintre cele mai eficiente cai de reclama privind necesitatea si avantajele asigurarii este tocmai promptitudinea cu care organele societatii de asigurari intervin si acorda despagubirile cuvenite celor pagubiti.

Pentru ca munca, de altfel complexa, pe care o desfasoara personalul unei societati de asigurari, sa aiba o eficienta ridicata pe linia dezvoltarii asigurarilor facultative, care se adreseaza diferitelor categorii de persoane fizice, o mare importanta prezinta cunoasterea cat mai detaliata a situatiei economice si a specificului activitatii fiecarei persoane asigurabile. Astfel, de exemplu, in cazul asigurarilor de bunuri este necesar sa se cunoasca numarul bunurilor asigurabile si al celor asigurate, cauzele pentru care unele persoane au retineri si nu apeleaza la asigurare etc.

Pe baza datelor statistice, se va studia in permanenta evolutia frecventei si intensitatii riscurilor, deoarece acestea pot fi aduse ca argumente de baza in discutiile purtate cu persoanele care au bunuri asigurabile, pentru convingerea lor in legatura cu necesitatea incheierii asigurarii.

In cazul asigurarilor de persoane, cunoasterea unor date despre fiecare familie in ceea ce priveste profesia, locul de munca, numarul celor care realizeaza venituri, varsta acestora etc., este de un real folos in activitatea organelor societatii de asigurare pentru ca, in functie de aceste elemente, sa se poata indica forma de asigurare care se potriveste cel mai bine situatiei concrete a fiecarei persoane din familia respectiva.

Referitor la influenta ramurii de asigurare asupra managementului in acest domeniu, este de mentionat faptul ca apar diferentieri, dupa cum este vorba de asigurari de bunuri sau asigurari de persoane.

In cazul asigurarilor de bunuri, este necesara o grupare a activitatilor pe feluri de bunuri, deoarece, mai ales in ceea ce priveste constatarea, evaluarea daunelor si stabilirea despagubirilor, lucrurile se prezinta diferit de la o categorie de bunuri la alta. Putem mentiona, de exemplu, diferentierile care apar in acest sens intre lucrarile specifice asigurarilor de animale si culturi, intre cladiri si autovehicule etc. De altfel, complexitatea muncii in general si a operatiilor ce se executa de catre personalul de specialitate al unei societati de asigurari in legatura cu constatarea, evaluarea daunelor si stabilirea despagubirilor de asigurare impune prezenta in cadrul acesteia atat a economistilor cat si a unor cadre de specialitate tehnica (ingineri agronomi, ingineri mecanici, ingineri constructori etc.).

La asigurarile de persoane, nu apare necesara existenta unui compartiment care sa se ocupe de problemele de constatare si evaluare a daunelor, pentru ca aici nu poate fi vorba de evaluarea unei persoane cu tot ce inseamna ea. Drept urmare, activitatea privind asigurarile de persoane este necesar sa fie astfel organizata incat sa permita tinerea unei evidente clare si la zi privind situatia fiecarui asigurat. Pe baza acestei evidente se poate cunoaste, in cazul asigurarilor de viata, in mod permanent, suma constituita din primele de asigurare achitate pana la un moment dat, eventualele sume rascumparate, sumele asigurate reduse, imprumuturile primite de la asigurator etc. Tocmai necesitatea tinerii unei astfel de evidente analitice - cu un volum mare de lucrari pentru fiecare asigurat in parte face necesara trecerea tuturor acestor operatii pe calculator.

Tinand cont de specificul asigurarilor de viata, societatile de asigurari, care practica si astfel de asigurari, sunt obligate sa tina conturi distincte pentru acestea, sa gestioneze separat fondurile aferente, iar rezultatele finale sa le evidentieze distinct de celelalte feluri de asigurari.

Managementul in activitatea de asigurare difera, din anumite puncte de vedere, si in functie de sfera de cuprindere in profil teritorial a asigurarilor (asigurari interne sau asigurari externe). Astfel, in cazul asigurarilor interne, la stabilirea cadrului organizatoric si de conducere este necesar sa se ia in considerare specificul organizarii administrativ-teritoriale a tarii si cerintele de ordin economic, financiar si social ale diferitelor categorii de persoane fizice si juridice ce pot aparea in calitate de asigurati.

De asemenea, asigurarile interne sunt organizate si in functie de celelalte cerinte si necesitati prezentate anterior.

Asigurarile externe au ca obiect bunuri sau persoane care ies in afara granitelor unei tari, precum si bunuri apartinand unui stat aflate pe teritoriul altor state. Ele sunt organizate cu luarea in considerare atat a cerintelor izvorate din necesitatile de dezvoltare a comertului exterior si a cooperarii economice intre state, cat si a posibilitatilor oferite pe piata internationala de asigurari si reasigurari in ceea ce priveste prestarea de servicii sub forma unor primiri si cedari in reasigurare.

In legatura cu sfera managementului privind; asigurarile externe, este de mentionat ca aceasta trebuie dimensionata cu luarea in considerare a faptului ca in realizarea acestor asigurari se apeleaza la activitatea desfasurata de comisariatele de avarie. Astfel, de exemplu, in Romania agenda CAROM S.A. apare in calitate de comisar de avarie pentru societatile de asigurari din strainatate, avand mandatul acestora pentru constatarea si evaluarea daunelor intamplate pe teritoriul Romaniei, la bunurile asigurate de acestea. La randul lor, societati de asigurari din Romania pot incheia conventii de mandat cu societati de asigurari din strainatate, pentru ca acestea sa efectueze lucrarile de constatare si evaluare a daunelor intamplate pe teritoriul lor, la bunurile asigurate in tara noastra.

Pentru ca activitatea in domeniul asigurarilor externe sa se poata desfasura in conditii optime, iar rezultatele obtinute sa fie pe masura eforturilor depuse pentru realizarea lor, este necesara prospectarea permanenta, directa si sistematica a pietei externe de asigurari si reasigurari. Prospectarea se poate realiza atat prin intermediul unor agentii proprii create pe unele din cele mai importante piete de asigurari din lume, cat si prin trimiterea periodica a unor reprezentanti ai societatilor de asigurari in vederea documentarii si cunoasterii nemijlocite a situatiei existente pe aceste piete.

Practica din unele tari demonstreaza ca, prin intermediul unor agentii proprii se creeaza conditii mai bune pentru a se putea cunoaste permanent si nemijlocit situatia cererii si a ofertei de pe diferite piete de asigurare si reasigurare. Aceasta cunoastere se dovedeste a fi de un real folos in luarea unor decizii privind alegerea societatii de asigurari, careia i se va ceda o parte din raspunderile ce depasesc capacitatea de acoperire in valuta a unei societati de asigurari sau a celei de la care se va accepta primirea in reasigurare a unei parti din raspunderea sa. Necesitatea studierii si cunoasterii permanente a situatiei de pe piata internationala de asigurari si reasigurari nu poate fi trecuta cu vederea, deoarece, in zilele noastre, conditiile de care s-au tinut seama la incheierea unei asigurari, la un moment dat, se pot schimba rapid intr-un sens sau altul, ca urmare a faptului ca asiguratorii si reasiguratorii lucreaza in domenii foarte variate si cu un grad mare de complexitate.

Drept urmare,se poate afirma ca numai reasiguratorii care cunosc permanent si cat mai detaliat situatia de pe pietele de asigurare si reasigurare, pot spera in incheierea unor tranzactii avantajoase, care sa se soldeze cu rezultate favorabile.

1.2. Influenta riscurilor globale asupra managementului

Riscurile globale pot fi grupate dupa diferite criterii insa cu toate acestea unele suprapuneri nu pot fi ezitate, fiind vorba de o anumita interdependenta a cauzelor care, le genereaza.Ne vom opri asupra unei clasificari utilizate de Autoritatile de Supraveghere a activitatii de asigurare din Uniunea Europeana, avand in vedere caracterul pragmatic al acesteia.

Conform acestei clasificari, riscurile globale se grupeaza astfel:

A) riscuri tehnice;

B) riscuri investitionale;

C) alte riscuri.

A) Riscurile tehnice

Sunt determinate de tipul de activitate de asigurare pe care o desfasoara un asigurator. Prin urmare, aceste riscuri cunosc diferentieri in functie de categoria de asigurari practicata si, ca atare, fiind direct legate de activitatea de asigurare, nu gresim daca le numim riscuri primare. Riscurile tehnice pot fi intalnite sub urmatoarele forme: riscul de eroare, riscul de deviere, riscul de evaluare, riscul cheltuielilor de exploatare, riscul daunelor majore, riscul de acumulare (de catastrofa), riscul de crestere, riscul de lichidare.

Riscul de eroare poate aparea ori de cate ori tarifele de prime se dovedesc a fi insuficiente (neacoperitoare), datorita faptului ca la fundamentarea acestora nu au existat suficiente date statistice care sa permita o extrapolare privind dezvoltarea (evolutia) riscului asigurat.

Riscul de deviere se manifesta atunci cand pe parcursul desfasurarii activitatii de asigurare se inregistreaza o evolutie a daunelor si a costurilor activitatii de asigurare mult diferite de cele care au stat la baza calcularii primelor. O astfel de evolutie poate fi determinata de schimbarile petrecute in evolutia unor factori care influenteaza riscul. Este vorba de schimbari privind rata de mortalitate si morbiditate, nivelul preturilor si al salariilor, rata somajului, legislatia, criminalitatea, inregistrarea unei frecvente si intensitati la unele calamitati naturale cu mult peste media din perioadele precedente etc.

Riscul de evaluare se refera la posibilitatea determinarii insuficient de riguroase a rezervelor tehnice de prime, astfel incat acestea sa nu permita asiguratorului sa acopere integral obligatiile asumate prin contractele de asigurare incheiate.

Riscul cheltuielilor de exploatare poate fi intalnit in cazul asigurarilor care se incheie pe termen lung (de exemplu, la asigurarile de viata) si se refera la faptul ca elementele incluse in prima de asigurare, in scopul acoperirii cheltuielilor privind constituirea si administrarea fondului de asigurare, sa nu permita realizarea acestui lucru in viitor, din cauza cresterii cheltuielilor curente de la un an la altul.

Riscul daunelor majore este specific asigurarilor generale (altele decat cele de viata) si se manifesta in cazurile in care producerea unui numar excesiv de daune ii expune pe asiguratori la plati de despagubiri de un volum deosebit, care le poate perturba serios echilibrul financiar.

Riscul de cumul (riscul de catastrofa) poate aparea atunci cand producerea unui singur eveniment (fenomen), ca, de exemplu, cutremurul de pamant, uraganul, furtuna etc., poate conduce la o acumulare a daunelor, intr-o anumita zona geografica, de proportii deosebite. In astfel de situatii, asiguratorii se pot confrunta cu dificultati financiare majore.

Riscul de crestere este posibil sa se manifeste ca urmare a inregistrarii unei dezvoltari (cresteri) excesive si insuficient coordonate si corelate a activitatii unui asigurator. O asemenea, stare de lucruri poate genera agravarea altor riscuri, care in final pot conduce la grave perturbari de ordin financiar, ce pot ameninta insasi existenta societatii de asigurare.

Riscul de lichidare poate sa se produca atunci cand fondurile unui asigurator nu sunt la nivelul obligatiilor (datoriilor) acestuia fata de terti in situatia incetarii activitatii de asigurare.

Din prezentarea riscurilor tehnice se poate observa ca ele sunt in buna parte urmarea actiunii unor factori care graviteaza in afara activitatii de asigurare si deci nu se afla sub controlul asiguratorului. Cu toate acestea, consecinta acestor riscuri se localizeaza si la asigurator, punandu-l in imposibilitatea de a-si onora obligatiile asumate prin contractele de asigurare. Aceasta incapacitate este urmarea faptului ca fondurile constituite din primele de asigurare incasate sunt sub nivelul despagubirilor determinate de riscurile produse, deoarece s-a inregistrat fie o frecventa si o intensitate a pagubelor, fie un nivel al cheltuielilor de administrare mai mari decat cele care au stat la baza calculului primelor de asigurare.

Pentru a putea contracara actiunea factorilor care fac posibila producerea riscurilor tehnice este necesara, mai intai, identificarea acestora. Asa cum am vazut, acesti factori pot fi de natura tehnica sau factori macro economici, politico-sociali, financiar-monetari etc. In mod sintetic, principalii factori care pot provoca riscurile tehnice ar putea fi prezentati astfel:

Factorii care pot genera riscuri tehnice

Tabelul nr

Sursa: Oficiul de supraveghere a activitatii de asigurare si reasigurare. Studiu privind supravegherea in asigurari, uz intern, Bucuresti, 1997, p. 6

Identificarea factorilor mai sus mentionati si a efectului propagat de acestia trebuie sa reprezinte obiective de ordin strategic ale managementului in asigurari. Pe baza acestei identificari si cunoasteri a efectului propagat se poate actiona pentru reducerea consecintelor negative ale expunerii la riscurile tehnice. Totodata, aceasta cunoastere permite luarea unor masuri adecvate pentru prevenirea producerii riscurilor tehnice. In categoria acestor masuri pot fi avute in vedere:

a)In ceea ce priveste tarifele de prime

eliminarea oricaror tentatii privind practicarea unor prime reduse, nejustificate din punct de vedere tehnic, pentru marirea gradului de atractivitate fata de asigurarea respectiva;

anumita preocupare pentru introducerea, in cazuri deosebite, a unei clauze de modificare a primelor;

tarifare suplimentara pentru riscuri agravante;

practicarea unor bonificari (bonus) menite a stimula preocuparea pentru prevenirea aparitiei daunelor.

b) Referitor la conditiile de asigurare:

introducerea unor prevederi atractive care sa stimuleze asiguratii pentru luarea unor masuri privind limitarea si prevenirea pagubelor;

excluderea riscurilor cu frecventa mare care creeaza probleme privind realizarea echilibrului financiar;

existenta unor prevederi clare privind dreptul asiguratorului de a anula orice contract in cazul in care, intr-un fel sau altul, asiguratul a contribuit la provocarea unor daune.

c) Cu privire la strategia de incheiere a contractelor de asigurare:

existenta unei preocupari constante pentru selectarea grupelor de risc;

promovarea unei politici privind diversificarea riscurilor acoperite printr-un singur contract;

acordarea unei atentii sporite dispersarii optime a riscurilor.

d Acordarea unui sprijin calificat asiguratului pentru a preveni producerea daunelor:

indreptarea atentiei spre riscurile majore, cu frecventa si intensitate mai deosebite, ca, de exemplu, riscurile industriale;

analizarea oportunitatii privind constituirea unui grup de persoane specializate in cadrul societatii de asigurari care sa se ocupe in mod deosebit de acordarea sprijinului calificat pentru prevenirea producerii daunelor.

e) Apelarea la reasigurare pentru divizarea riscurilor

alegerea acelor tipuri de contracte de reasigurare care sa satisfaca in conditii cat mai bune interesele societatii de asigurari;

urmarirea sistematica a evolutiei cererii si ofertei privind cedarile si primirile in reasigurare, pentru a putea opta in cunostinta de cauza pentru acel reasigurator care prezinta suficienta garantie.

f) Dimensionarea si alocarea riguroasa a rezervelor tehnice:

eliminarea oricaror posibilitati privind subdimensionarea rezervelor tehnice;

alocarea rezervelor numai in conditii de prudentialitate.

Este de subliniat faptul ca oricate eforturi s-ar face pe linia evitarii riscurilor tehnice, sunt putine sperante ca unele dintre ele sa nu se produca. Bunaoara, riscul de eroare si riscul de deviere prin definitie pot fi evitate numai daca anumite asigurari nu vor fi practicate (este cazul asigurarii unor riscuri noi pentru care nu exista suficiente date statistice).

Cu toate acestea, pentru asiguratori este esential, in ceea ce priveste prevenirea aparitiei unor riscuri tehnice (de exemplu, riscul de catastrofa si riscul daunelor majore), sa actioneze constant pentru o limitare cantitativa a riscurilor care raman in raspunderea proprie, apeland la reasigurare pentru riscurile care nu pot fi acoperite cu certitudine. Un instrument foarte important, ce poate fi utilizat pentru a preveni aparitia cazurilor ca un asigurator sa nu-si poata onora obligatiile viitoare rezultate din contractele incheiate, il reprezinta plasarea, in conditii care sa tinda spre un optim, a rezervelor tehnice.

B) Riscurile investitionale

Masurile preventive sunt incontestabil necesare si de mare importanta pentru promovarea unui management care poate contribui la derularea unor afaceri profitabile. Din pacate insa astfel de masuri genereaza frecvent noi riscuri, cum sunt cele pe cale le numim riscuri investitionale.

Riscurile investitionale apar in cadrul preocuparilor si actiunilor ce se intreprind de un asigurator pentru obtinerea performantei, randamentului si a unor venituri corespunzatoare prin realizarea anumitor investitii. Riscurile investitionale mai frecvent intalnite sunt: riscul de devalorizare, riscul de lichiditate, riscul dobanzilor si riscul de evaluare.

Riscul de devalorizare reprezinta riscul ca o anumita investitie sa inregistreze o pierdere din valoare ca urmare a schimbarilor intervenite intre cerere si oferta pe piata de capital sau pe piata bunurilor imobiliare, modificarii ratei de schimb valutar sau cresterii volumului sumelor de incasat de la diferitii debitori

Riscul de lichiditate apare atunci cand anumite investitii de un volum important nu pot fi lichidate la momentul dorit (potrivit) sau conform unui program prestabilit, punandu-l pe asigurator in situatia de a fi depasit de obligatiile financiare ajunse la scadenta. Aparitia unor dificultati, fie ele si trecatoare, in vanzarea unor proprietati sau a unor obstructii in efectuarea platilor intre asigurator si debitorii acestuia, poate conduce la o criza financiara si la pierderea credibilitatii asiguratorului.

Riscul dobanzilor este determinat fie de deprecierea titlurilor de valoare cu dobanda fixa, in situatiile in care se inregistreaza o crestere a ratei dobanzii pe piata de capital, fie de pierderea care se poate inregistra in cazul reinvestirii, daca are loc o scadere a ratei dobanzii.

Riscul de supraevaluare apare in cazul in care, prin subestimarea efectului unor factori, o investitie este supraevaluata din start, ceea ce poate crea probleme neplacute ulterior.

Sintetizand, factorii care pot determina aparitia riscurilor investitionale si efectul propagat de acestia pot fi prezentati astfel:

Factorii care pot genera riscuri investitionale

Tabelul nr. 3

Sursa: Oficiul de supraveghere a activitatii de asigurare si reasigurare. Studiu privind supravegherea in asigurari, uz intern, Bucuresti, 1997, p. 6

Chiar daca aparitia riscurilor investitionale este legata in cea mai mare masura de actiunea unor factori macroeconomici sau a unor factori politici si sociali, totusi, printr-un management adecvat, asiguratorii pot limita efectul acestor riscuri. In acest scop, pot fi adoptate diferite masuri cu caracter preventiv, dupa cum urmeaza:

a) Pentru prevenirea riscului de devalorizare:

dispersarea si diversificarea investitiilor;

evaluarea prudenta a oricarei actiuni privind plasarea fondurilor in investitii.

b) Pentru prevenirea riscului dobanzii

stabilirea unui raport corespunzator intre plasamentele facute in titluri de valoare cu dobanda fixa si cele facute in plasamente care permit incasarea de dobanzi variabile;

luarea deciziei privind utilizarea valutei adecvate sa se bazeze pe o cunoastere temeinica a evolutiei de pe principalele piete valutare.

c) Pentru prevenirea riscului de lichiditate

optiunea pentru o investitie sau alta sa se faca in stransa concordanta cu natura si scadenta obligatiilor pe care le are asiguratorul respectiv;

in contractele incheiate in legatura cu investitiile ce urmeaza a fi facute sa fie prevazute si clauze de reziliere.

d) Pentru prevenirea riscului de supraevaluare

efectuarea unor analize si calcule minutioase pentru a se ajunge de fiecare data la o valoare cat mai apropiata de cea reala pentru fiecare investitie;

evaluarea sa aiba toate atributele pentru a putea fi calificata drept prudenta.

Fara a absolutiza efectul util al unor astfel de masuri preventive, consideram ca ele pot avea o contributie importanta la contracararea implicatiilor care se fac simtite in cazul producerii riscurilor investitionale.

C)Alte riscuri

Pe langa riscurile tehnice si cele investitionale pot fi identificate si alte riscuri cu trasaturi proprii ale caror implicatii nu trebuie trecute cu vederea. Este vorba de: riscul de participare, riscul privind garantiile date in favoarea tertilor, riscul in legatura cu inregistrarea unor pierderi datorita unor terti, riscul general al afacerilor si riscul managerial.

Riscul de participare este riscul pe care si-l asuma un asigurator, atunci cand participa ca actionar la alte societati comerciale. Se stie ca unele societati se pot confrunta cu dificultati financiare care sunt resimtite si de catre actionari. Drept urmare, orice subscriere de capital la o alta societate trebuie facuta cu prudenta necesara.

Riscul privind garantiile date in favoarea tertilor isi face simtit efectul in cazul in care asiguratorul garant este pus in situatia de a plati o garantie in indeplinirea unei promisiuni facute unei terte persoane. Astfel de plati afecteaza capacitatea financiara a asiguratorului, motiv pentru care acordarea unor asemenea garantii nu trebuie facuta cu larghete ci dimpotriva in mod foarte prudent.

Riscul in legatura cu inregistrarea unor pierderi datorita unor terti poate aparea in cazul in care terte persoane nu-si indeplinesc anumite obligatii asumate fata de asigurator. Astfel de obligatii apar in contractele de reasigurare, coasigurare sau in cele de intermediare.

Riscul general al afacerilor. In conditiile in care afacerile se realizeaza in conformitate cu un anumit cadru legal, schimbarile mai importante pe care acesta le cunoaste (de exemplu, cele referitoare la modul de impozitare) pot afecta gradul de profitabilitate al afacerilor. De asemenea, schimbarile care se pot produce pe plan economic si social, inclusiv ca urmare a caracterului ciclic al economiei, pot determina mutatii in ceea ce priveste profilul si structura afacerilor si dimensiunea rezultatelor financiare obtinute.

Riscul managerial se refera la riscul cu care se poate confrunta un asigurator, in conditiile in care activitatea de management nu este realizata de oameni competenti sau cand printre acestia apar unii dispusi la actiuni frauduloase. Data fiind importanta efectelor acestui risc, apar necesare unele detalieri.

Dupa cum se cunoaste, managementul este o activitate complexa care presupune printre altele manageri cu o pregatire profesionala deosebita, spirit de initiativa, devotament, curaj, responsabilitate, cumpatare, suficiente cunostinte de psihosociologie si futurologie etc. Asa se explica faptul ca uneori activitatea manageriala nu are suficienti oameni apti pentru a conduce performant. Ca atare, alaturi de factori obiectivi, putem vorbi si de factori subiectivi, care tin de latura umana si care pot determina producerea unui risc managerial si in domeniul activitatii de asigurare.

Acest risc include:

stabilirea cu buna stiinta a unor tarife de prime mai reduse in vederea cuceririi sau pastrarii unui segment cat mai important din piata de asigurari;

practicarea unor reasigurari care nu prezinta suficienta garantie in atingerea scopului propus, deoarece: contractele de reasigurare inchieiate nu tin seama de toate caracteristicile riscurilor cedate in reasigurare; nu s-a urmarit realizarea unei dispersii optime; apeland la un numar insuficient de reprezentativ de reasiguratori; existenta unei retele de distributie (de plasare) care nu raspunde exigentelor fiindca: nu s-a ajuns la un portofoliu de asigurari stabil; gradul de profitabilitate al afacerilor este necorespunzator, deoarece:

se folosesc agenti care nu au calificarea si experienta necesara; comisioanele convenite cu agentii nu tin cont deopotriva de cantitatea si calitatea contractelor incheiate etc.;

practicarea unui control pasiv in legatura cu recuperarea sumelor datorate de debitori. Este vorba de debite privitoare la ipoteci, imprumuturi si de sume de recuperat de la reasiguratori;

controlul intern nu se realizeaza la parametrii calitativi necesari pentru a putea fi evitate operatiunile ineficiente care conduc la costuri administrative ridicate;

expertizarea care trebuie facuta in legatura cu platile de daune este deficitara, facand posibila plata unor daune nejustificate sau chiar a unor fraude care au loc cu implicarea unor salariati ai societatii de asigurari.

Aspectele de mai sus cu privire la riscul managerial scot in evidenta si interconditionarile dintre riscurile prezentate anterior si acest risc, motiv pentru care definirea cu claritate a riscului managerial este dificila. Inseamna, deci, ca un management de o calitate indoielnica creeaza circumstante agravante si pentru riscurile la care am facut deja referire.

Factorii care determina aparitia "altor riscuri" si efectul propagat de acesti factori se prezinta schematic astfel:

Factorii care genereaza "alte riscuri"

Tabelul nr. 4

Sursa: Oficiul de supraveghere a activitatii de asigurare si reasigurare, Studiu privind supravegherea in asigurari, uz intern, Bucuresti, 1997

Tinand cont de importanta deosebita pe care o au actiunile ce trebuie desfasurate pentru prevenirea diferitelor riscuri globale, este necesara existenta unui cadru legal de supraveghere a activitatii asiguratorilor, care vizeaza sustinerea si sprijinirea acestora.

Scopul urmarit prin instituirea unui asemenea cadru legal de supraveghere a asiguratorilor este de a preveni si limita riscurile. Pe aceasta linie prin lege sunt statuate coordonatele de baza ce definesc strategiile manageriale. Supravegherea urmareste, deci, ca un asigurator sa fie in masura, in orice moment, sa-si indeplineasca obligatiile fata de asigurati, asumate prin contractele de asigurare.

Fata de cele de mai sus, se pune problema stabilirii regulilor care sa se dovedeasca a fi cele mai potrivite pentru prevenirea si limitarea riscurilor. Aceste reguli ca, de altfel si masurile de prevenire, in cea mai mare parte, nu sunt apanajul managementului asiguratorului, ci sunt stabilite in regulamente de supraveghere, uneori chiar foarte precis. Desigur, pot fi intalnite diferente intre sistemele de supraveghere din diferite tari in ceea ce priveste domeniile reglementate concret, cele care sunt reglementate intr-un mod mai general (prin indrumari sau unele linii directoare) si altele care nu au neaparat la baza anumite reglementari.

In continuare, vom prezenta regulile comune tuturor sistemelor de supraveghere, care se practica in Uniunea Europeana, pentru prevenirea sau limitarea riscurilor globale.

a)Pentru riscurile tehnice

Masuri si reguli de prevenire si limitare a riscurilor tehnice,aplicabile in Uniunea Europeana

Tabelul nr. 5

Sursa: Oficiul de supraveghere a activitatii de asigurare si reasigurare, Studiu privind supravegherea in asigurari.,uz intern, Bucuresti, 1997

b) Pentru riscul investitional:

Masuri si reguli de prevenire si limitare a riscului investitional, aplicabile in Uniunea Europeana

Tabelul nr. 6

Sursa: Oficiul de supraveghere a activitatii de asigurare si reasigurare. Studiu privind supravegherea in asigurari, uz intern, Bucuresti, 1997

c) Pentru "alte riscuri"

In ceea ce priveste aceste riscuri, cu exceptia riscului general al afacerilor si a riscului managerial, actiunea de prevenire se poate realiza prin evitarea expunerii la acestea. Este vorba de necumpararea de actiuni la alte societati decat in cazul existentei certitudinii ca afacerea nu prezinta riscuri si de neimplicarea in acordarea unor garantii in favoarea altor societati.

Impotriva riscului general al afacerilor este destul de dificila stabilirea unor masuri concrete care sa-l poata preveni. Cat priveste riscul managerial, in mod normal un asigurator ar trebui sa dispuna de capacitatea necesara pentru a stabili singur masurile de prevenire.

Tinand seama de cele de mai sus, regulile posibile de avut in vedere pentru supraveghere la "alte riscuri" sunt:

Reguli de prevenire a "altor riscuri", aplicabile in Uniunea Europeana

Tabelul nr. 7

Sursa: Oficiul de supraveghere a activitatii de asigurare si reasigurare, Studiu privind supravegherea in asigurari, uz intern, Bucuresti, 1997

In concluzie, riscurile (si factorii care le pot produce) la care este expus un asigurator pot fi reprezentate (schematic) astfel:

	FACTORI