POSIBILITATI DE OPTIMIZARE A DECIZIEI IN GESTIUNEA STOCURILOR

POSIBILITATI DE OPTIMIZARE A DECIZIEI IN GESTIUNEA STOCURILOR

GESTIUNEA STOCURILOR DE MATERII PRIME SI MATERIALE

Intre ritmicitatea productiei, a vanzarii marfurilor si ritmicitatea

aprovizionarii unitatilor este necesar sa existe o permanenta

sincronizare.

Aprovizionarea cu materii prime si materiale are un caracter

intermitent din cauza volumului si diversitatii resurselor materiale

necesare desfasurarii activitatii intreprinderii,raspandirii

teritoriale a furnizorilor,in timp ce procesul de productie are un

caracter continuu. Astfel asigurarea concordantei intre aprovizionare

si productie se realizeaza prin constituirea in intreprindere a

stocurilor de marime si asortiment determinast la nivelul capacitatii

de prelucrare si al cererii pe piata. Uneori este imposibil si

neeconomic sa se aprovizioneze materii prime si materiale in momentul

cand sunt cerute in productie. In unele ramuri, materialele nu pot fi

utilizate in procesul de productie imediat, fara o conditionare

prealabila.

Pe de alta parte, unitatea beneficiara se poate gasi in alta

localitate decat unitatea de la care se aprovizioneaza si in acest caz

este imposibil ca materia prima sa soseasca in intreprindere chiar in

momentul cand este necesar sa fie consumata in procesul de productie.

Aceste considerente economice fac necesara constituirea unui stoc care

reprezinta un volum de materiale provizoriu neutilizat.

Stocurile de productie reprezinta totalitatea resurselor materiale

destinate consumului productiei, aflate in depozitul intreprinderilor

consumatoare.

Stocul de productie este format din:

* stoc curent

* stoc de siguranta

* stoc pentru transport intern

* stoc de iarna

Fiecare categorie de stoc indeplineste functii specifice.

Stocul curent reprezinta cantitatea de materiale necesare pentru

asigurarea procesului de productie intre doua aprovizionari

consecutive. Marimea sa este este deteminata de consumul mediu zilnic

si de intervalul de timp dintre doua aprovizionari succesive. Stocul

curent este o marime dinamica care inregistreaza un nivel maxim la

data cand se primeste un lot de livrare de la furnizori; nivelul minim

se inregistreaza la incheierea intervalului dintre doua aprovizionari

succesive, prin trecerea in consum a ultimelor cantitati aflate in

stoc. Pentru desfasurarea continua a procesului de productie este

necesar ca atunci cand stocul curent atinge nivelul minim sa soseasca

o noua comanda. In cazul in care furnizorul nu respecta termenele de

livrare, lotul de livrare nu corespunde cantitativ sau calitativ sau

ritmul consumului a fost mai rapid decat cel estimat, stocul curent nu

poate fi reantregit in momentul atingerii nivelului minim, iar

procesul de productie poate inregistra intreruperi. Pentru a evita

aceasta situatie se formeaza un stoc de siguranta.

Stocul de siguranta reprezinta cantitatea de materiale necesara pentru

asigurarea continuitatii procesului de productie in cazul eventualelor

intreruperi in aprovizionare, ca urmare a unor neregularitati in

procesul de productie al furnizorului sau in transport, precum si in

cazul in care a crescut consumul mediu zilnic, stocul curent fiind

epuizat mai repede.

Stocul de siguranta se modifica in timp, in functie de natura si

structura productiei, particularitatile tehnologiei de fabricatie,

conditiile de aprovizionare, el constituindu-se diferentiat pe fiecare

tip de materie prima, material, semifabricat.

Stocul de conditionare sau de pregatire cuprinde cantitatea de

materiale necesara pentru asigurarea continuitatii procesului de

productie in cazul eventualelor stationari ale materialelor inainte de

a fi introduse in productie in scopul efectuarii unor operatii de

conditionare impuse de procesul tehnologic.

Stocul pentru transport intern reprezinta cantitatea de materiale

necesara pentru asigurarea continuitatii procesului de productie in

cazul in care sunt necesare transporturi de la un depozit central la

punctele de consum.

Stocul de iarna cuprinde cantitatea de materiale necesara pentru

asigurarea continuitatii procesului de productie in timpul iernii,

cand nu este posibila exploatarea unor materiale datorita conditiilor

climaterice nefavorabile.

Normatarea stoculuicurent in unitati de timp se face fie pe baza

termenelor contractuale, fie pe baza intervalului mediu intre

aprovizionarile consecutive realizate in anul de baza.

Stocul curent exprimat in unitati naturale se determina pe baza

intervalului mediu dintre livrarile succesive si necesarul mediu

zilnic.

Stocul curent exprimat in unitati valorice se obtine prin inmultirea

marimii absolute a stocului curent exprimat in unitati naturale cu

pretul unitar.

Stocurile contribuie la accelerarea vitezei de rotatie a mijloacelor

circulante in masura in care ele sunt constituite la un nivel

determinat dupa criterii economice. Astfel, daca existenta stocurilor

intr-o intreprindere este o necesitate, marimea acestora se impune a

fi determinata la strictul necesar, ca rezultat al unei temeinice

examinari a volumului de activitate, a consumurilor specifice, a

conditiilor de aprovizionare, depozitare, a implicatiilor financiare

pe care le genereaza constituirea si intretinerea lor.

Dimensionarea stocurilor de productie la niveluri mai mari decat

nevoile reale ale productiei duce la aparitia stocurilor

supranormative, ceea ce provoaca imobilizari de capital antrenat in

cumpararea de materiale sau in produsele finite stocate si inca

nevandute.

Dimensionarea la niveluri mai mici decat nevoile reale ale

intreprinderii poate pune in pericol continuitatea procesului de

productie si, ca urmare, provoaca micsorarea productivitatii muncii,

marirea costurilor.

Toate acestea impun efectuarea de analize si calcule economice care sa

determine strategia si politica in domeniul formarii stocurilor de la

o etapa la alta, in functie de noile conditii care apar pe piata de

resurse materiale, de mutatiile in structura cererilor pentru consum

sau de potentialul de furnizare a lor.

Printre factorii de care depinde marimea stocurilor se pot enumera:

* nesiguranta livrarilor;

* spatiul disponibil de depozitare;

* politica intreprinderii in acoperirea cheltuielilor de depozitare

Exista unele cheltuieli care sunt determinate de aprovizionare sau de

marimea comenzii de productie si alte cheltuieli care cresc o data cu

nivelul stocului. Primele costuri duc la aprovizionari masive si

loturi mari in productie in scopul reducerii la un nivel acceptabil a

costurilor unitare de emitere a comenzii si a costurilor de pregatire.

A doua categorie de cheltuieli duce la loturi mici, in scopul

mentinerii costului stocurilor la nivele acceptabile. Decidentul este

astfel confruntat cu problema gasirii celor mai bune solutii si metode

de echilibrare a diverselor costuri cu tendinte opuse din sistemul

considerat.

Principalele probleme care se pun in fata agentilor economici sunt

'cand?' si 'cu cat?' trebuie sa se aprovizioneze o intreprindere

astfel incat costul sa fie cat mai mic, iar productia sa se desfasoare

in conditii bune. Optiunile pentru constituirea si marimea stocurilor

sunt influentate de raspunsul la intrebarea 'ce avantaje si ce

pierderi se inregistreaza daca se stocheaza mai mult sau mai putin,

pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp?'

Teoria matematica a stocurilor permite stabilirea momentului si

volumului aprovizionarii astfel incat politica urmarita sa fie optima.

Ea utilizeaza modele matematice pentru determinarea regulilor de

gestiune optima a materiilor prime, materialelor si produselor finite,

cu scopul minimizarii cheltuielilor de aprovizionare-stocare in

conditiile in care sa se asigure realizarea continua, eficienta a

procesului de productie.

Aceste modele economico-matematice permit utilizarea intensiva, cu

maxima eficienta, a capacitatilor de productie si a resurselor de

munca prin furnizarea la timp, in marimea si structura necesara a

resurselor materiale solicitate de procesele productive.

Gestiunea stocurilor poate fi privita in doua acceptiuni:

a. in sens restrans, de evidenta propriu-zisa, in care se urmareste

miscarea materiilor prime, materialelor ( intrarile, iesirile,

stocul initial, stocul final );

b. in sens larg, de modelare si optimizare a proceselor de stocare

prin luarea in considerare a costurilor implicate de existenta

stocurilor in intreprinderi.

Una din metodele practice utilizate in gestiunea stocurilor curente o

constituie analiza ABC de grupare selectiva a acestora, care permite

un studiu diferentiat al stocurilor indeosebi in legatura cu tipul de

model de optimizare utilizat, lucru ce se realizeaza in functie de

importanta si ponderea valorica a materiilor prime si materialelor (

in grupa A sunt cuprinse materii prime si materiale care detin

aproximativ 7% ca pondere valorica si numai 10% din numarul total de

materiale din magazii ), asa cum se poate observa in figura 1.

Etapele principale de rezolvare a problemelor de stocare atat in cazul

gestiunii stocurilor in sens larg, cat si in sens restrans sunt

prezentate in figura 2. PRINCIPALELE MODELE DE APROVIZIONARE

In marea majoritate a cazurilor, constituirea stocurilor nu adauga

valoare bunurilor economice inmagazinate, mai mult, stocarea genereaza

anumite cheltuieli directe si indirecte ca urmare a achizitionarii,

transportului, depozitarii si inregistrarii unor eventuale pierderi,

datorate deprecierii materiilor prime, materialelor. Existenta in

intreprinderea industriala a unui program optim de productie asigura

un nivel minim cheltuielilor ocazionate de depozitarea materiilor

prime, materialelor si de eventualele modificari ale volumului

productiei.

Sistemele moderne de gestiune a stocurilor presupun ca fiecare unitate

economica sa raspunda urmatoarelor cerinte:

* determinarea cantitatii optime de comandat,

* determinarea perioadei optime de aprovizionat,

* determinarea stocului de siguranta optim in conditiile minimizarii

cheltuielilor.

Definirea modului de aprovizionare este un obiectiv principal al

problemelor de stocare si reprezinta de fapt 'intrare' in sistemele

cibernetice. In lucrarile de specialitate privind teoria matematica a

stocurilor [1, 18], se considera ca elementele principale ale unui

proces de stocare sunt:

A - cerere pentru consum

B - cantitatea sau necesarul de aprovizionat

C - lotul de livrare

D - parametrii temporali

E - costurile

A - Cererea pentru consum este un element de baza care conditioneaza

nivelul si ritmul eliberarilor de materiale din stocuri si implicit

volumul si ritmul aprovizionarilor care asigura reantregirea lor.

Cererea poate fi cunoscuta pe toata perioada de gestiune, caz in care

procesul de formare a stocurilor si, respectiv, modelele de

dimensionare a acestora sunt deterministe. Cererea poate fi insa

necunoscuta dar previzibila, cum este cazul materialelor destinate

fabricatiei produselor solicitate la prezentare intamplatoare sau pe

baza de comenzi imprevizibile, ca si al resurselor necesare

activitatii auxiliare, a celor destinate efectuarii unor reparatii

accidentale; in acest caz, ea poate fi considerata ca o variabila

aleatoare cu distributie data, iar modelele economico-matematice de

calcul sunt de natura probabilistica. In aceste conditii, natura si

caracteristicile cererii se stabilesc pe baza de observatii, prin

studii de prognoza, serii de date statistice etc.; masa datelor culese

se prelucreaza cu ajutorul statisticii matematice, acestea

reprezentand 'informatia initiala' care conduce atat la alegerea

modelului de calcul, cat si la procedeele de optimizare. De regula,

cererea de materii prime, de componente si subansambluri este

dependenta de esalonarea calendaristica si dimensionala a programelor

de fabricatie.

B - Cantitatea sau necesarul de aprovizonat pentru perioada de

gestiune luata in calcul exprima volumul de resurse care urmeaza a fi

asigurat de la terti furnizori; in modelele de optimizare se ia

,fregvent, in calcul si necesarul pentru indeplinirea programului.

C - Lotul de livrare reprezinta cantitatea de materiale care se aduce

la un moment dat de la furnizori. Baza de calcul este necesarul de

aprovizonat; aceasta inseamna ca de cantitatea de materiale care se

prevede sau se comanda sa se aduca de la furnizor, cu ocazia

uneireaprovizonari, depinde marimea lotului de livrare. Acest element

imbraca, in practica ceonomica si teoria de specialitate, si denumirea

de lot de reaprovizonare sau cantitate comandata.

D - Parametrii temporali care intervin in procesele de stocare sunt:

- perioada de gestiune care, de obicei, se considera a fi de un an; ea

poate fi delimitata si la nivel de semestru sau trimestru in functie

de specificul activitatii unitatii economice ( cu productie continua

sau sezoniera), de natura cererii pentru consum, de caracteristicile

surselor de furnizare sau de conditiile de transport etc.;

- intervalul de timp dintre doua aprovizonari succesive reprezinta

perioada de timp care se scurge intre o intrare anterioara de

materiale in unitatea economica si cea imediat urmatoare, sau intre

doua reintregiri succesive ale stocului curent cu resurse de la

furnizori;

- durata de aprovizionare reprezinta timpul care se scurge din

momentul calendaristic la care s-a emis comanda de aprovizonare(sau

s-a initiat actiunea de aprovizonare) pana la sosirea partii de

materiale livrate de furnizor in depozitele unitatii beneficiare;

- momentul calendaristic de declansare a actiunii de aprovizonare

reprezentat de data la care se emit comenzile de aprovizonare sau se

ia legatura cu furnizorul pentru efectuarea livrarilor urmatoare

programate ( denumit si data de aprovizionare).

E - Costurile, respectiv cheltuielile care sunt antrenate de

comandarea-cumpararea resurselor materiale si derularea procesului de

aprovizionare-stocare (cheltuielile cu aducerea materialelor,

depozitarea, stocarea etc.), din care, in calcul se iau, de regula,

urmatoarele:

-costul de lansare a comenzii, care include toate cheltuielile ce se

fac incepand cu intocmirea comenzii, trimiterea acesteia la furnizor,

cheltuielile de transport ale lotului de livrare inclusiv cu

deplasarile de delegati ai beneficiarului la furnizor.In general,

aceste cheltuieli sunt fixe pentru o comanda;

* costul de stocare, care cuprinde suma cheltuielilor ce trebuie

efectuate pe timpul stationarii resurselor materiale in stoc si

anume: cheltuieli cu primirea-receptia, transportul in interiorul

depozitului, manipulare, depozitare propriu-zisa, conservare,

paza, evidenta, eventuale perisabilitati normale; efectul

imobilizarii fondurilor financiare aferente; dobanzi, taxe,

impozite, etc.; cheltuieli cu amortizarea spatiilor de depozitare,

a dotarilor aferente, a celor cu plata salariilor lucratorilor

care isi desfasoara activitatea in cadrul depozitelor; cheltuieli

cu uzura morala a resurselor materiale.

Costurile de stocare cuprind categorii de cheltuieli care prin natura

lor pot fi variabile in raport cu marimea cantitatii stocate ( cum

sunt, de pilda: dobanzile bancare pentru creditarea cumpararii si

stocarii materialelor, efectul imobilizarii fondurilor financiare,

cheltuieli de conservare-pastrare sau cu uzura morala) si

conventional-constante ( cheltuielile cu amortizarea fondurilor fixe,

cu paza si securitatea contra sustragerilor sau incendiilor, cu

evidenta, cu iluminatul, etc.);

-costuri suplimentare corespunzatoare lipsei materialelor in stoc, de

penalizare sau de penurie, care apar la un moment dat cererea este mai

mare decat stocul si, deci, nu poate fi acoperita; in acest caz se fac

cheltuieli suplimentare pentru satisfacerea operativa a cererii pe

alte cai ( reaprovizionari suplimentare de la alti furnizori,

urgentarea sosirii mai devreme a loturilor programate, folosirea de

materii prime de alta calitate sau dimensiune-configuratie).

Intotdeauna, epuizarea stocului inainte de sosirea unui nou lot de

materiale conduce la asemenea cheltuieli suplimentare, care cresc

proportional cu partea din cererea nesatisfacuta si cu durata lipsei

resursei respective. De regula, lipsa de resurse in stoc se evita,

pentru ca ii sunt proprii efecte economice nefavorabile mai mari decat

suprastocarea. Penalizarile si amenzile apar in cazul ruperii de stoc

cu comenzi care pot fi amanate. Daca nu pot fi amanate comenzile,

atunci costul ruperii stocului reprezinta tocmai beneficiul care s-ar

obtine prin vanzarea produselor respective.